Părea translucid. Toți îl citeau precum citește Vanghelie cărțile de colorat. Nici urmă de vreo umbră de talent. De muncă nici s-audă. El doar combina. Un fel de pierde vară, unul perseverent. Avea în schimb un hobby, în care investea tot ce agonisea și cu nimic nu părea a-l deranja. Mereu jucând poker, îl puteai vedea. Deși, nici vreun poker face n-avea. Trecură anii peste el, copil bătrân ajunse. Nu mai era nimeni să-l citească. Doar barba-i mițoasă i-o mai scutura, un tânăr anticar.