O văd. Poartă o rochie albă, parțial voalată, aproape volatilă. Arată superb. Străbate mulțimea de guri căscate care-o admiră, bălind, ieșind udă din spumele valurilor învolburate care sărută plaja mușcându-i nisipurile atent sculptate. O vreau, intens, să-mi fie parteneră, soață, să fie doar a mea, ferită de ochii tuturor acelor guri spurcate. În mintea-mi încolțesc texte, te iau, a mea să fii, până când Geta ne va despărți. Mă trezesc. Ce vis. Un gând mă macină, de-ar fi fost aievea. Dar cine dracu-i Geta?