Povestea absurdă a unui fan Donald Trump care justifică fiecare gafă a președintelui SUA cu teorii mistice și sarmale cosmice
De la tâmplărie la teologie trumpoidă
În România, țara unde miturile se nasc mai repede decât facturile la gaze, un bărbat din Botoșani, pe numele său Vasile D. (supranumit de sat „Trumpistu’”) și-a dedicat existența unui singur scop: venerarea lui Donald J. Trump, actualul președinte al Statelor Unite. Vasile zice că e de meserie tâmplar, el stă la colț și dă la tâmplă, în zi de ,,salar”. Pentru Vasile, clovnul portocaliu nu e doar președintele Americii, nu al lumii libere, ci al universului întreg, după cum declară el. Vasile este cel mai convins fan Donald Trump din estul Europei, poate chiar din lume. Pentru el, fan Donald Trump nu e doar o etichetă, ci o misiune spirituală.
Pentru Vasile, Trump nu e doar un lider politic, nu, măacăriciul portocaliu este un fel de Moise cu perucă portocalie care a despărțit Marea Fake News-ului cu un tweet de la 3 dimineața. Dacă Trump spune că „vântul provoacă cancer”, fanul Donald Trump din Botoșani dă din cap grav și spune: „Corect. L-am simțit și eu. De fiecare dată când bate vântul, mă doare ficatul. Omul știe!”
Altarul perucii portocalii
În curtea casei lui Vasile, între un prun și cotețul de găini, se înalță o construcție nemaivăzută: o capelă din OSB, tapetată cu afișe de campanie și stickere cu „Make America Great Again”. La intrare, vizitatorul trebuie să-și pună pe cap o șapcă roșie pe care scrie MASA (Make America Shit Again) și să pupe icoana care înfățișează curu’ lu’ Putin, ritual practicat cu sfințenie și de idiotul util Donald Trump, idolul lui Vasile. Oricine intră e obligat să recunoască: aici trăiește un adevărat fan Donald Trump.
Înăuntru, pe un piedestal de plastic, Vasile a fixat o perucă portocalie, achiziționată de pe OLX. „Asta nu e o perucă, dragul meu”, spune el solemn, „e o relicvă. Am primit-o direct de la Casa Albă prin curier, doar că poștașul a uitat să pună ștampila. Dar simt, în vibrații, că firele astea au fost atinse de Trump însuși. Probabil când a dat cu fixativ. Așa vorbește un fan Donald Trump adevărat: cu credință!”
Justificarea gafelor prezidențiale
Imbecilul Trump a spus, în glumă (sau nu), că oamenii ar putea injecta dezinfectant pentru a scăpa de COVID-19. O lume întreagă a râs. Dar un fan Donald Trump nu râde, ci înțelege. Vasile a bătut cu pumnul în masă: „Normal că are dreptate! Am testat personal. Am băut Domestos, și uite-mă sănătos! Am pierdut doar doi dinți și o măsea, dar ce-i asta pentru sănătatea națiunii?!”
Când imbecilul narcisist Trump a confundat Kansas City-ul din Missouri cu Kansas, Vasile a exclamat: „Strategie genială! Lumea crede că a greșit, dar el, de fapt, verifică dacă noi suntem atenți. Numai un fan Donald Trump adevărat pricepe subtilitatea asta.”
Iar când clovnul Trump a afirmat că „dacă nu s-ar face teste, am avea zero cazuri de COVID”, Vasile a notat cu creion chimic pe carnețel: „Logic impecabil. Dacă nu cauți, nu găsești. Am aplicat și eu: nu mi-am verificat niciodată tensiunea și uite, sunt nemuritor. Președintele are dreptate! Și eu, ca fan Donald Trump, confirm asta.”
Acum, când măscăriciul Trump a zis că se va vedea cu Putin în Rusia, iar întrevederea a avut loc ăn Alaska, Vasile a eclamat sec: „Normal! Alaska e teritoriu rusesc și-i aparține lui Putin, Trump știe asta.”
Exegeza biblică trumpistă
În fiecare duminică, Vasile organizează o „slujbă patriotică”. Enoriașii vin din sat să asculte predica lui. În loc de Evanghelie, Vasile citește tweet-uri din 2017: „SEE YOU IN COURT, THE SECURITY OF OUR NATION IS AT STAKE!” și apoi explică:
„Fraților, aici președintele vorbește, de fapt, despre noi, despre români. Când zice ,,SEE YOU IN COURT”, el nu se referă la tribunal, ci la curtea mea, unde se află altarul perucii portocalii. Suntem aleși! Doar un fan Donald Trump poate interpreta corect aceste mesaje codificate.”
Pe masă, în loc de potir, are o cană cu Pepsi. În loc de pâine, aduce chifle de hamburger. „Euharistia americană”, spune el, împărțind mușcături enoriașilor care, între două înghițituri, dau din cap grav și recunosc: „Suntem fani Donald Trump, la bine și la greu.”
Trump, dac reîncarnat
Cea mai îndrăzneață teorie a lui Vasile, fan Donald Trump declarat, este că președintele nu e american get-beget, ci dac pur sânge. „Uită-te la el”, spune Vasile, fluturând un album foto cu chipul liderului. „Are lobul urechii împușcate dezlipit, ca dacii! Celălalt lob e lipit,o fi daco-roman, dar asta nu contează. Când se enervează roșește ca o ceapă de Buzău. Să fim serioși, numai un dac putea să negocieze cu Kim Jong-un ca la piața de cartofi. Eu, ca fan Donald Trump, vă spun: omul nostru se trage din Decebal!”
Vasile susține că atunci când Trump a zis: „I am very rich”, de fapt a spus în dacică: „Am veri, Ricu și Ițic.” Traducerea greșită a fost făcută de CNN, „acea televiziune trădătoare”. Doar un fan Donald Trump știe adevărul, știe că ar putea fi un dac cu origini evreiești.
Grivei, câinele MANGA
Grivei, câinele lui Vasile, a devenit celebru după ce s-a îmbătat și s-a tăvălit prin vopsele, reușind performanța de a se vopsi în roșu, alb și albastru, de parcă ar fi de la Dinamo. Problema e că acum latră doar în engleză. La poștaș, urlă „FAKE NEWS!”, la preotul satului dă din coadă și spune „GOD BLESS AMERICA!”, iar când vede o pisică, o hăituiește urlând „LOCK HER UP!”. Astfel, Grivei a devenit fan Donald Trump canin.
„Nu-i un câine, e un profet”, declară Vasile. „Dacă Trump ar candida în România, Grivei ar fi ministrul Apărării. Sau măcar șef la Poliția Animalelor. Ca fan Donald Trump, garantez că ar face treabă mai bună decât jumătate din guvern.”
Conspirațiile culinare
Un alt punct central al teologiei trumpoide e gastronomia. Vasile (fan Donald Trump) susține că atunci când președintele mănâncă hamburgeri cu două mâini, de fapt trimite semnale subliminale: „Bunăstarea vine în perechi.”
El însuși și-a adaptat meniul: dimineața mănâncă doar omletă cu bacon, la prânz cartofi prăjiți „în cinstea lui McDonald’s”, iar seara bea cola și recită rugăciuni inventate: „Our Trump, who art in Washington, hallowed be thy hair.” „Așa mănâncă un fan Donald Trump autentic”, explică el, cu un zâmbet unsuros de ketchup.
Întâlnirea promisă
Vasile este convins că Trump va veni personal la Botoșani. „O să coboare dintr-un avion aurit, direct în curtea mea, și o să-mi spună: ‘Vasile, tu ești ambasadorul meu în Carpați.’ Și eu o să răspund: Domnule Președinte, v-am așteptat cu plăcinte cu găluști și rachiu di sfeclâ. Ce altceva și-ar dori un fan Donald Trump să audă?”
Până atunci, însă, Vasile scrie scrisori la Casa Albă, el și Kamala de Câmpulung (Lenuța Las co ni). Ultima începea cu „Dear Mister President, I am your number one fan Donald Trump in Romania. I make găluști for you. Please come with Melania, I make also rachiu di goldani.”
Aprostcalipsa după Vasile
În timp ce vecinii îl privesc cu suspiciune, Vasile continuă să ridice altarul perucii portocalii, sigur că lumea se va sfârși nu cu foc, nu cu gheață, ci cu un tweet. „Când Trump va scrie ‘THE END’, toți vom fi mântuiți. Eu primul, voi după mine. Așa e destinul unui fan Donald Trump.”
Și astfel, Botoșaniul a intrat, fără să vrea, în geopolitica absurdă a unui fan Donald Trump care a transformat politica mondială în religie de curte. Dacă istoria e scrisă de învingători