Soacra lui Ștefan – Povestea hazlie și legendară a unei nopți de beție domnească
Pe o stâncă albă, lângă un nou castel, într-o bojdeucă mică, stătea soacra lui Ștefan și privea în zare. Era lună plină și-n jur făcea lumină. Cocoșul cântă pe la trei jumate, iar deodată, cu capul în poartă, cineva începu să bată.
— Care ești acolo, oăi? strigă bătrâna cu glasul ei aspru, deprins cu muncile și cu bârfele satului.
— Eu sunt, mamă soacră, ginerele tău iubit! Fost-am la Vaslui și mă-ntorc pilit, dar deschide poarta, că mi-e rău de mor și pe loc vomit!
Soacra lui Ștefan cel Mare se încruntă și dădu din mână.
— Ce spui tu acolo? Ștefan e la Vaslui, s-o dus s-aducă vinul cu răzeșii lui! Acolo-n cetate, brațul lui cel aprig mii de vedre-mparte. Cum să fii tu Ștefan, dacă eu știu bine unde-i omul?
Dar din tufă sări un aghiotant, abia ținându-se pe picioare:
— Deschide odată poarta, babo, că-i însuși Ștefan Vodă! Plecat-am nouă din Vaslui, vinul era cam rece, Ștefan cam mâhnit că Răreșoaia nu l-o mai primit, iar ceilalți zac înșirați, beți mangă, prin șanțuri, cu plosca-n mână. Nu l-au putut întrece, căci la mânie, știm cu toții, Ștefan bea cât zece!
Și așa începe povestea nemuritoare despre soacra lui Ștefan, o femeie care a văzut multe, dar care totuși nu se lăsa ușor păcălită de ginerică.
Soacra lui Ștefan și încercarea de la poartă
Bătrâna, cu năframa strâns legată sub barbă, nu dădu drumul la poartă din prima.
— Ia mai lasă-mă cu prostiile, măi bețiv ordinar ce ești! Dacă ești tu Ștefan Vodă, atunci spune-mi parola! Că fără parolă nu intră nimeni la mine în bătătură!
Ștefan, clătinându-se, bătu cu palma în poartă:
— Parola-i „Moldova-i a mea și a lui Dumnezeu”!
— Nu-i bună parola! strigă soacra lui Ștefan, râzând pe sub mustața imaginară. Alta trebuia să fie.
— Care alta? zise domnul, neputându-se ține drept.
— Parola-i „Mamă soacră, dă-mi sarmale, că m-am bătut cu turcii și-s lihnit de foame!”
Așa, cu hohote și isprăvi, soacra lui Ștefan îl puse la încercare, ca să vadă dacă ginerele nu cumva e un drac travestit sau un boier petrecăreț care dă buzna în curtea ei.
Cum l-a primit soacra lui Ștefan în casă
În cele din urmă, văzând că bietul Vodă abia se mai ținea pe picioare, soacra lui Ștefan deschise poarta.
— Intră, dară, dar vezi să nu-mi borăști prin tindă, că m-aș supăra grozav!
Ștefan intră, și cum intră, se și rezemă de un stâlp, iar aghiotantul se prăbuși direct în butoiul cu varză murată.
— No, acum ce facem cu voi? zise soacra lui Ștefan. Tot eu trebuie să vă spăl rușinea! Asta-i soartă de femeie: să aibă grijă și de bărbat, și de Vodă, și de răzeșii lui.
Se apucă să le pună pe masă oala cu sarmale și ulcica cu borș acru, că doar știa rețeta cea mai bună pentru mahmureală. Ștefan gustă, apoi lăcrimă de emoție.
— Mamă soacră, tu ești mai de folos ca zece boieri la sfat! Dacă nu erai tu, Moldova pierea, că eu zăceam beat, și turcii năvăleau fără grijă.
Povestea continuă
De aici înainte, cronica nemuritoare despre soacra lui Ștefan se umple de năzdrăvănii:
- Cum l-a prins odată dormind în șură și l-a acoperit cu o scoarță, să nu-l vadă boierii;
- Cum i-a ascuns plosca, dar el găsea alta de fiecare dată;
- Cum îl certa că-și pierde vremea cu fete de la curte, în loc să fie cu fiica ei, doamna Maria;
- Cum a răspândit vestea prin sat că Vodă, de bea vin, poate să bea și sânge de dușmani, dar tot copil în fața soacrei rămâne.
Soacra lui Ștefan știa să facă și mai mult haz: îi povestea aventuri cu vrăjitori, cu uliți pline de fantome și cu culegători de povești care se lăudau că au văzut însuși diavolul la răsărit. Ștefan asculta, în timp ce aghiotantul tremura de frică, și își amintea că doar soacra lui are puterea de a-l pune la respect chiar și în timpul beției.
Întâmplări din târg
Într-o zi, soacra lui Ștefan a trimis-o pe Maria să aducă vin de la târg, dar ea se întoarse cu povestea că Ștefan și răzeșii au dansat cu căruțele prin uliți, sărind peste gropi și plângându-se de drum. Soacra lui Ștefan râdea de încântare și zicea:
— Vezi tu, fiică, cum se face Vodă, dar nici un Vodă nu e mai mic decât o mamă soacră care știe să dea de veste!
Aceasta era lecția pe care o dădea tuturor: niciun domnitor nu-i mai mare decât soacra care-l veghează.
Mahmureala de după Vaslui
După campania de la Vaslui, Ștefan s-a întors cu oboseală mare și cu un dor aprins de vin. Soacra lui Ștefan a pregătit un leac străvechi: supă de legume cu vin fiert, alături de pâine proaspătă și mere coapte.
— Acesta-i leacul meu, fiule! zise ea. Dacă nu-l iei, o să vezi că Vasluiul n-a fost nimic, iar turcii vor râde de tine!
Ștefan sorbi câte un pahar, oftând, și jură că n-a mai simțit niciodată căldura și grija unei femei ca a soacrei sale.
Aghiotantul rătăcit
Aghiotantul, deși era viteaz la război, se pierdea tot timpul prin bojdeucă. Soacra lui Ștefan îl scotea din încurcături, îi arăta unde sunt ulciorul cu vin și bucata cu pâine. Și de fiecare dată, râdea:
— Vezi tu, băiete, că și Vodă are nevoie de mână de fier, dar și de minte și de grijă.
Astfel, legendara grijă a soacrei lui Ștefan devenea poveste pentru întreaga Moldovă. Fiecare om știa că acolo, la stânca albă, cineva veghează asupra domnitorului mai aprig decât orice boier sau sfetnic.
Lecții pentru răzeși
Răzeșii care aduceau vinul sau făceau drumuri lungi pentru domnitor primeau mereu lecții de la soacra lui Ștefan:
— Fiți tari, dar nu uitați că și un Vodă obosit poate fi mai periculos decât un dușman; iar eu, soacra lui Ștefan, știu să vă aduc aminte că vinul, sarmalele și râsul sunt arme mai bune decât sabia!
Și astfel, legenda crește. Soacra lui Ștefan nu doar că-i hrănea pe oameni și le calma setea de istorie, dar îi învăța și cum să fie mai isteți și mai atenți.
În zori…
Când luna s-a ascuns și zorii au început să se ivească, Ștefan se întinse pe patul făcut din paie, iar soacra lui Ștefan îl privea, mulțumită. Știa că astăzi Vodă a învățat mai mult despre răbdare, umor și dragoste maternă decât despre războaie și victorii.
— Vezi tu, fiule, spuse ea, Moldova poate să rămână mândră și fără vin sau fără turci, dar niciodată fără o mamă soacră care știe să râdă și să oprească beția la timp.
Și așa s-a scris povestea nemuritoare a soacrei lui Ștefan, transmisă din generație în generație, mereu cu râs, cu înțelepciune și cu vin cald.
Legenda…
Legenda soacrei lui Ștefan cel Mare nu e doar o snoavă, ci și o oglindă a spiritului popular românesc: ironic, rezistent și gata mereu să transforme istoria mare într-o poveste cu haz. Ea rămâne simbolul femeii care veghează, care corectează și care aduce bucurie chiar și în mijlocul celor mai grele vremuri. Poporul a completat paginile lipsă cu umor, aducând în lumină figura inedită a soacrei lui Ștefan, eternă paznică a domnitorului și a moralei satului.