Nu voi uita niciodată zilele amare din perioada facultății, secretara din facultate era o dulce: după ce intrai în biroul dânsei la orele disponibile, dacă aveai noroc să nu o prinzi în stadiul coprologic, căci era des la toaletă. A muncit, a mai și stat. Lenea este acel obicei de a te odihni cu mult înainte de a obosi. Acesta a devenit motto-ul ei în viață, ba chiar pot să spun că suferea de obosealofobie. Cum o apuca oboseala, pac, băga o pauză de țigară, o cafea, a luat exemplu de la o expertă colegă în evitarea muncii excesive. Cum se înrăutățesc lucrurile la serviciu pac, bagă un concediu.
–Bună ziua! Vă rog să mă ajutați cu o adeverință pentru cutăreasca problemă.
Secretara își sorbea cafeluța, își admira unghiile și după vreo jumătate de oră, te vedea și te întreba revențios.
– Ce-i cu tine aici fetițo?
-Domnișoara studentă pentru dumneavoastră.
-Poftim?
-Poftiți, dar asta nu e problema mea, eu am nevoie de o adeverință.
-Trebuie să faci o cerere.
Am luat un pix din stativul de pe birou, n-avea pastă, am mai luat unul, așijderea, am mai luat unul, tot fără pastă.
M-am enervat și l-am aruncat pe birou.
Ea, satisfăcută, a început să râdă.
-Acum așază-le înapoi.
În ultimul an de facultate aveam nevoie iar de serviciile ei, mi-a zis că are treabă, să revin a doua zi. Când am intrat, biroul era gol. Am întrebat ce s-a întâmplat. Se pensionase.