Și cum mergeau agale Romulus, Remus și Crișan spre Cotroceni, să fie decorați de președinte pentru merite deosebite la facerea Romei din 1784, în pădure s-au întâlnit cu ursul, care le-a zis: “Pe onoarea mea de lup, dacă n-aș ști că sunt peștișorul de aur aș pica în depresie, ca vulpea când mănâncă bulz dacic.”
Auzind acestea, Tudor Vladimirescu a plecat la Rovine, să prindă ultimul episod din “Cine e dacii ortodocși și de ce e bătuți cu mătărânga-n freză”, cel care îl evocă pe Mihai Viteazu cu pene aztece în cur, cumpărate din bugetul primăriei.
Artistul plastic s-a disculpat spunând că așa a fost comanda, struțo‑cămila din fotografie reprezentând imaginea mândrului popor suveranist stăpân aici de mii de ani.
Câteva impresii de la fața locului:
Francisco Goya, artist plastic: “Somnul rațiunii naște bugete publice.”
Daniel Ciobotea, escroc mistic: “Dacă n-au ștanțată moaca mea, clopotele alea sunt păgâne; poate-o mai dregem dacă mă cheamă la sfințire.”
Caesar Burebisteanu, drojdier local: “Nu mai beau, să-mi bag picioarele, că nu m-am mai pișat cu zurgălăi de la ultimul sculament luat în armată.”
Între timp, Tibrul curgea agale, oglindind cetatea Devei în toată măreția ei și au trăit toți fericiți până la adânci bătrânețe.