Cultul personalității la Trump și beatificarea lui Charlie Kirk – spectacol politic între milă și propagandă
Momente de o grețoșenie ieșită din comun deunăzi, când, la festivitățile oficiale de beatificare a domnului Charlie Kirk (o persoană care dintr-un toxic cu discurs magaiot dezgustător a devenit, prin impușcare, un sfânt al dezbaterilor pline de tâlc). Văduva marelui dispărut a jucat la perfecțiune rolul de femeie ostentativ-milostivă, dar totuși slabă, cum se cade să fie muierea suveranistă care își știe rolul în societate, având nevoie doar de sprijinul pe care pieptul atrofiat, dar atât de vânos ideologic al domnului Trump îl poate oferi doamnelor (și din câte am auzit și domnișoarelor minore mai nurlii).
Într-un mediu de prohod politic desăvârșit, puțind a regie și a cultului personalității femeia l-a iertat pasămite, din vârful buzelor, pe presupusul ucigaș, cât sa îi fie aplaudat simțul creștinesc, după care, devastată de sentimentele ei pure și suveraniste și-a plecat fruntea pe boșorog, transmițând lumii largi că doar un titan carotenic ca acesta poate face ceva semnificativ în lumea asta, atât de binecuvântată cu arme.
Totuși, din ce a spus Trump ulterior, nu pare a fi fost o reuniune despre milă. Mila s-a abătut doar asupra trăgătorului, om din popor, nu însă și asupra liberalilor și woke-iștilor care sunt adevărații vinovați a aproape orice de pe pământ.
Pe ăștia nici măcar văduva cu ochii pișati de plâns nu i-a mai iertat.
Slavă Domnului că moartea lui Kirk nu a fost despre Kirk, cât despre politică și manifest politic de calitate.
Ce s-ar fi zbătut ăla printre râme, dacă ar fi auzit că o dădea și Trump pe iertare și pe milă.
Interesant de a regăsi în leagănul democrației, bla, bla, bla, atâtea elemente comune cu epoca de aur, cultul personalității, iubitul conducător, din astea…