Cum să-ți păstrezi mintea întreagă în lumea ipocriților plini de măști, falsitate și discursuri pompoase care miros a gol
Bine ai venit în lumea ipocriților
Trăim, dragă cititior, în lumea ipocriților, unde fiecare individ e câte un mic actor de telenovelă turcească, dar fără talent și, mai ales, fără scenariu coerent. Aici, adevărul e ca un hamster: toată lumea pretinde că îl are, dar dacă te uiți atent, hamsterul e mort de mult și doar se învârte din inerție în roata aia ruginită. În lumea ipocriților, găsești toți comedianții nechemați ai vieții publice, începând de la politicieni care pupă icoane și terminând cu influenceri care vând „rețete de succes” la prețul unui rinichi pe OLX.
Și, sincer, în lumea ipocriților, dacă nu râzi, plângi. Iar dacă plângi, imediat apare vreun coach motivațional care îți vinde un webinar cu titlul „Cum să-ți transformi lacrimile în criptomonede”.
Limbajul ipocriților: când cuvintele costă mai mult decât mintea
Primul lucru pe care îl remarci în lumea ipocriților e limbajul. Oamenii ăștia nu vorbesc, dom’le, ei fac stand-up tragic cu dicționare la subraț. Își umflă pieptul, dau din mâini, rostesc cuvinte precum „transcendență”, „valori fundamentale”, „paradigmă” și „reziliență”, dar dacă îi întrebi ce e aia paradigmă, îți răspund că e o vitamină din farmacie.
Așa se face că, de exemplu, dacă îl pui pe un ipocrit să-ți spună simplu „îmi e foame”, o să scoată ceva de genul: „Simt un dezechilibru fiziologic manifestat prin dorința viscerală de a absorbi nutrienți.” Și asta doar ca să nu recunoască simplu că îi chiorăie mațele ca la câinele vecinului.
Și să nu uităm de ipocriții care spun că nu înjură niciodată. Băi, fraților, dacă vă dau o factură la curent cât două salarii, să vedem atunci cum scoateți din voi rugăciuni în loc de „mă-tii”! În lumea ipocriților, limbajul e oglinda prostiei lustruite.
Țoalele ipocriților: eleganță cu eticheta la vedere
Tot în lumea ipocriților, garderoba e altă religie. Aici hainele nu se poartă, ele predică. Fiecare geacă Gucci cu fermoar stricat și fiecare curea Louis Vuitton (luată la reducere pe Dorobanți) sunt semne clare că omul e „cineva”. De fapt, sunt cineva doar la poze pentru Instagram, unde hashtag-urile curg: success, blessed, influencer. În realitate, au cardul mai gol decât frigiderul studentului, la final de lună.
Cei mai ipocriți își cumpără haine scumpe doar ca să-și țină eticheta pe-afară. Practic, când îi vezi, ai impresia că merg pe stradă cu bonul fiscal agățat de gât. Dacă îi dezbraci de branduri, rămâne doar goliciunea intelectuală și, eventual, o pereche de șosete desperecheate.
Și, sincer, dacă ai nevoie de repere, în lumea ipocriților eticheta de la haină valorează mai mult decât eticheta morală. La unii, moralitatea e atât de subțire, încât nici nu rezistă la prima spălare.
Luxul ipocriților: BMW-ul, biblia prostului cu bani
Un alt totem în lumea ipocriților e mașina. Să vezi ipocriți cocoțați la volanul unui BMW seria 7, cumpărat la mâna a zecea, cu motorul care fumegă și ratează la fiecare semafor, dar cu o cruce luminoasă atârnată de oglindă. E ca și cum ai lipi icoane pe un tomberon și ai pretinde că e altar.
Mașina nu e doar un mijloc de transport, ci un mijloc de dispreț: „Uită-te la mine, prostule, sunt șmecher, eu nu merg pe jos ca tine!” Doar că, în realitate, ei n-au bani nici de-un plin și trag mașina la mall ca să o parcheze strategic, să creadă lumea că sunt bogați. În lumea ipocriților, mașina e de fapt costum de scenă, doar că spectacolul e prost și actorii fâlfâie ca în sitcom-urile turcești.
Companiile ipocriților: gașca de clovni pompoși
Cei mai ipocriți nu umblă singuri, ci în haite. Îi vezi mereu înconjurați de alți clovni care-și recită replicile unul altuia. Își fac poze de grup, își dau like-uri între ei, se pupă în public și se înjură în privat. Un fel de reality show fără scenariu, dar cu multă transpirație parfumată.
E ca la circ: leii nu mai mușcă, dar clovnii râd ca proștii. În lumea ipocriților, compania pe care o ții, spune mai multe despre tine decât ceea ce spui tu însuți. Dacă vezi un impostor cu alt impostor, felicitări, ai descoperit un trib de ipocriți. Acolo e habitatul lor natural.
Idolii ipocriților: de la popi la influenceri cu TikTok-ul în gură
În lumea ipocriților, idolii sunt mereu aceiași: popi care predică smerenie de pe scaune aurite, politicieni care-ți cer să strângi cureaua în timp ce ei își fac curele noi din piele de crocodil, influenceri care trăiesc din like-uri și traineri care te învață să fii bogat, vânzându-ți cursuri scumpe. Practic, manualul ipocriziei e bestseller-ul absolut.
Unul dintre cele mai caraghioase exemplare e acel „intelectual” de manual, Miki Neamțu. Omul e un fel de combinație între bibliotecă second-hand și papagal turbat. Vorbește pompos, dar, dacă zgârii un pic suprafața, constați că în spatele cuvintelor nu e decât un gol perfect, ca un apartament nelocuit. E atât de ipocrit încât dacă ar fi planetă, ar fi Pluto: departe, mic și total inutil.
Viața în lumea ipocriților: ghid de supraviețuire
Acum, dacă te întrebi cum poți supraviețui în lumea ipocriților, am câteva sfaturi practice:
1. Râzi. Dacă nu râzi de ipocriți, riști să plângi de prostia lor. Râsul e scutul suprem.
2. Nu imita. Dacă vezi pe unul cu geacă Versace și vocabular de clasa a doua, nu te grăbi să-ți cumperi și tu fake-uri de pe Aliexpress. Lasă-i să fie vedete în lumea lor de carton.
3. Evită idolii de mucava. Dacă un influencer îți promite marea cu sarea, gândește-te că cel mai probabil îți vinde doar nisip din cutia pisicii.
4. Ține-ți simțul umorului la purtător. În lumea ipocriților, umorul e oxigen. Cine nu are, moare sufocat de propriile minciuni.
Detectorul personal de ipocriți
După atâta vreme în lumea ipocriților, am dezvoltat propriul detector. Nu e tehnologie NASA, ci o combinație simplă de observație și sarcasm. Dacă unul se laudă prea mult cu ceva, e ipocrit. Dacă pretinde că are valori înalte, dar faptele lui arată invers, e ipocrit. Dacă vorbește pompos, dar nu spune nimic, tot ipocrit e. Practic, detectorul meu are un algoritm simplu: cu cât vorbești mai mult, cu atât ești mai suspect.
Și, sincer, e un sport național să-i identifici. Îi vezi peste tot: la televizor, la cafenea, pe Facebook, în Parlament, în biserică, pe YouTube. E ca un safari, doar că în loc de lei și girafe, ai escroci, popi și traineri.
În lumea ipocriților…
În lumea ipocriților, adevărul nu are niciodată loc în capul lor mic și strâmt. Preferă să trăiască în minciună, să-și închipuie că sunt altceva decât sunt, să facă paradă cu ce nu au și să înjure pe la spate exact ceea ce pupă în public. Și, ironic, exact asta îi face ușor de recunoscut. Ipocrizia e parfumul prostului: oricât s-ar da cu Chanel, tot a transpirație acră miroase.
Și acum, pentru desert: dacă mai aveam nevoie de dovada supremă că trăiesc în lumea ipocriților, iată: nevastă-mea pretinde că e religioasă, dar face pelerinaje cu amanții prin biserici și mănăstiri. Halal credință! Dacă asta nu e ipocrizie de top, atunci nici BMW-ul cu numere de Bulgaria nu mai e simbol de șmecherie. Noroc că am simțul umorului, altfel ar trebui să-mi fac altar la detectorul de ipocriți și să aprind lumânări acolo, și nu la biserică.
P.S. Dacă ar exista vreodată Premiul Nobel pentru prostie, cred că lumea ipocriților ar putea concura la secțiunea „o viață întreagă dedicată penibilului”. Și ar câștiga clar, detașat, fără recurs.