Moaște și absurd în Gara de Nord
Ne aflăm în București, Gara de Nord, unde am oprit, la întâmplare, un pelerin ce se îndreaptă către moaștele lui Dimitrie.
Reporter:
Bună ziua! Cum vă numiți, stimate domn?
Doamne ajută! Numele meu e Doru Lelii, sat Peștera de Jos, comuna Doamnei, bărbat între două vârste, înalt, chipeș, frumos, elegant, ștoc, beton…
Reporter:
Suficient, nu trebuie să vă descrieți!
Pelerin:
Copywriter la biserica de la noi din sat…
Reporter:
Eu n-am mai pomenit așa ceva. Cu ce se ocupă mai exact un copywriter la biserică?
Pelerin:
Transcriu acatiste, pomelnice…
Reporter:
Cum de ați venit până la București?
Pelerin:
Am venit bine, cu trenul, să mă rog la sfintele ciolane, ca popa nostru, Cornel Șutul, să fie numit protopop până la anul nou.
Reporter:
Frumos gest, altruist…
Pelerin:
A promis că dacă va fi numit, îmi mai dă un post de clopotar, part-time, la capela cimitirului din sat.
Moaște și realitate distorsionată
Reporter:
Deci veniți să vă rugați la moaște. Mă întreb doar: se plictisesc ele de vizitatori sau vă dau bonus pentru prostie?
Pelerin:
Oasele putrezite nu se plictisesc niciodată. Ele mă recunosc după aura copywriter-ului de biserică. Sunt printre aleși: elegant, ștoc, beton…
Reporter:
Ah, deci moaștele fac selecție pe frumusețe și stil vestimentar. Bine de știut. Și dacă nu le place aura? Le trageți un scuipat?
Pelerin:
Nu, domnule, moaștele luminează doar pe cei care înțeleg. Restul… să-și bage nasul în pomelnice.
Reporter:
Înțeleg. Și după ce vă rugați la moaște, ce planuri de carieră spirituală aveți?
Pelerin:
Clopotul, post part-time la cimitir. E combinația perfectă pentru inspirație: moaștele, clopotul și eu, copywriterul.
Reporter:
Foarte practic. Și cum stă treaba cu virușii de sezon? Tot cu aspirină și rugăciune?
Pelerin:
Exact. Bineînțeles, Dumnezeu mă protejează, iar aspirina e cadoul moaștelor.
Reporter:
Moaștele sunt farmaciste acum? Extraordinar!
Pelerin:
Sunt ce trebuie. Dacă nu te vindeci, e vina ta că nu ai citit acatistul corect.
Reporter:
Evident, moaștele nu acceptă scuze. În caz contrar, îți trimit notificări divine: „Ești penalizat spiritual!”
Pelerin:
Exact! Și dacă nu înțelegi semnele, râd în hohote… adică moaștele râd prin mine.
Reporter:
Sigur, râsul este cel mai bun antivirus.
Pelerin:
Absolut. Și când ajungi la ciolane, realizezi că viața ta s-a schimbat complet și irefutabil, dacă știi să citești pomelnicele și acatistele…
Reporter:
Deci moaștele sunt niște…?
Pelerin:
Exact. Și dacă popa Cornel zâmbește sec, înseamnă că asta a băut…
Reporter:
Iar dacă nu?
Pelerin:
Atunci moaștele fac curățenie spirituală…
Despre credință, pelerinaje și… moaște
Reporter:
– Așadar, domnule Lelii, văd că aveți o plasă plină. Ce duceți acolo, dacă nu sunt indiscret?
Pelerin:
– Două pungi de covrigi, o sticlă de agheasmă, trei lumânări, un spray de gât, și niște mici rămași de la pomană. Moaștele trebuie să simtă ospitalitatea românească.
Reporter:
– Desigur, nimic nu spune „pelerinaj” mai bine ca un pachet de mici reci și un bidon cu apă sfințită, reciclată din apă pluvială.
Pelerin:
– E bine să fii pregătit. Când ajungi la moaște, nu știi cât durează coada. Unii stau și 24 de ore. Eu, fiind copywriter la biserică, am experiență la scris acatiste în picioare.
Reporter:
– Și vă gândiți că Sfântul Dimitrie o să vă recunoască după caligrafie?
Pelerin:
– Poate nu după scris, dar după dedicație, sigur. Eu pun suflet în fiecare pomelnic. De exemplu: „Pentru popa Cornel Șutul, să fie protopop cu normă întreagă și har extins.”
Reporter:
– Har extins? Ca abonamentul la internet?
Pelerin:
– Aproximativ. Să aibă acoperire pe tot județul.
Reporter:
– Înțeleg. Și pentru dvs. personal, ce cereți moaștelor?
Pelerin:
– Un post stabil la cimitir. Clopotar part-time. Poate și un mic bonus spiritual.
Reporter:
– Poate și o reducere la tămâie, pentru angajați.
Pelerin:
– Ar fi bine. Tămâia e scumpă, iar soacră-mea consumă multă.
Reporter:
– În ce sens „consumă”?
Pelerin:
– O afum când se agită. Zic că-i scot dracii. Dar tot ea zice că-i place mirosul.
Reporter:
– Un fel de aromaterapie ortodoxă. Minunat.
Doru Lelii, încrezător, povestea cu patos despre destinul său spiritual
Pelerin:
– Eu, domnule reporter, am avut un vis. Moaștele mi-au apărut în vis și mi-au zis: „Doru, ia trenul spre București și du pomelnicul pentru popa Cornel. Nu uita de acatistul cu 7 pagini, scris cu pix albastru.”
Reporter:
– Da, sigur. Moaștele preferă albastru. E culoarea inspirației și a birocratiei divine.
Pelerin:
– Exact! De aia scriu totul cu pix de firmă. Nu te joci cu sfinții.
Reporter:
– Corect. Un acatist scris prost poate fi respins la poarta cerului, nu?
Pelerin:
– Da, și atunci trebuie să refaci tot dosarul spiritual. Cu o copie după certificatul de botez și recomandare de la popă.
Reporter:
– Excelent. Un sistem bine pus la punct. Aproape ca ANAF, dar cu icoane.
Doru Lelii își face cruce de trei ori, cu mișcări ample, aproape artistice, cu ambele mâini.
Reporter:
– Ce s-a întâmplat?
Pelerin:
– Semn divin. Moaștele îmi arată că trebuie să fiu răbdător.
Reporter:
– Sau mecanicul și-a aprins o țigară.
Pelerin:
– Poate. Dar nimic nu e întâmplător. Eu cred în sincronicități.
Reporter:
– Eu cred în mecanică feroviară.
Pelerin:
– Domnule reporter, să știți că și la noi în sat se întâmplă minuni. De exemplu, clopotul a bătut singur într-o noapte.
Reporter:
– Probabil vântul.
Pelerin:
– Sau moaștele.
Reporter:
– Sau bețivul satului.
Pelerin:
– Nu, el era cu mine, scriam acatiste.
Reporter:
– Evident. În doi se scrie mai repede…
După câteva ore, ajung în apropierea Mitropoliei. Coada se întinde ca o coloană de credincioși hipnotizați, toți cu ochii pe cutia unde se odihnesc moaștele
Reporter:
– Uite, domnule Lelii, zeci de oameni adunați pentru moaște. Se pare că lumea încă are credință.
Pelerin:
– Normal, domnule. Credința nu moare. Uitați-vă la oamenii ăștia: toți vin cu sufletul curat. Eu respir credință.
Reporter:
– Se simte. Aerul are un parfum puternic de speranță și busuioc uscat.
Pelerin:
– Așa e la moaște. Totul se purifică.
Reporter:
– Da, inclusiv logica.
Pelerin:
– Nu toți pot înțelege misterele sfinte. Trebuie să fii inițiat.
Reporter:
– Cum devii inițiat? Se dă test grilă?
Pelerin:
– Nu, e pe bază de credință și de donații.
Reporter:
– Firește. Harul nu vine gratis.
Mulțimea înaintează încet, cu un ritm aproape ritualic. Pelerinii șușotesc între ei despre vindecări miraculoase, salarii crescute după rugăciuni, și rude care au scăpat de amenzi datorită moaștelor
Reporter:
– Impresionant. Văd că moaștele au devenit și departament de resurse umane.
Pelerin:
– Da, rezolvă tot: sănătate, bani, iubire. Eu le cer doar un post stabil și un pic de inspirație pentru acatiste.
Reporter:
– Generos din partea dvs. Alții cer mântuirea, dvs. doar un loc part-time la cimitir.
Pelerin:
– Fiecare cu prioritățile lui. Eu sunt realist.
Reporter:
– Într-o lume de fanatici, realismul e un act de curaj.
Doru Lelii se apropie de raclă, scoate din geantă o hârtie mototolită și un marker și începe să scrie direct pe genunchi.
Reporter:
– Ce faceți acolo?
Pelerin:
– Actualizez pomelnicul. Mi-a venit o idee pe drum. Adaug și pe soacră-mea, să-i mai domolească nervii.
Reporter:
– Înțelept. Poate îi trimite Sfântul un somn de vreo două zile.
Pelerin:
– Sau o revelație.
Reporter:
– Sau un concediu prelungit într-o altă dimensiune.
Pelerin:
– Hehe, nu fiți răutăcios. Toți avem crucea noastră a mă-sii…
Reporter:
– A dvs. pare mai mult o glumă.
Pelerin:
– Poate, dar una cu final fericit.
Reporter:
– Finalul fericit e rar în poveștile cu moaște. De obicei se termină cu o poză pe Facebook și o febră musculară.
Pelerin:
– Nu pentru mine. Eu o să simt energia, o să mă purific.
Reporter:
– Sau o să vă îmbolnăviți de la frig. Tot un fel de transformare spirituală.
Când în sfârșit ajung în fața raclei, Doru Lelii îngenunchează teatral. Mulțimea oftează, telefoanele se ridică, toți vor poza perfectă cu moaștele. Reporterul oftează și el, dar din motive diferite
Reporter:
– Asta e, domnule Lelii. Ați ajuns. Cum e? Simțiți ceva?
Pelerin:
– Da. O vibrație. Un fior sfânt. Poate și frigul din beton.
Reporter:
– Așa începe iluminarea. Cu o crampă.
Pelerin:
– Nu râdeți, domnule. Eu chiar simt că m-am schimbat.
Reporter:
– În bine, sper.
Pelerin:
– Da. De acum o să fiu mai atent la semne.
Reporter:
– Adică?
Pelerin:
– O să mă rog mai mult. Și o să mă feresc de oameni fără credință.
Reporter:
– Ca mine.
Pelerin:
– Poate. Dar și dvs. o să vă schimbați.
Reporter:
– Sigur. Mă duc acasă să-mi fac un altar din sarcasm și cafea.
Pelerin:
– Fiecare cu credința lui.
Reporter:
– Exact. Eu cred că dacă mai stau mult în mulțimea asta, mă transform în moaște.