Ziua tăcerii rupte: De ce sănătatea mintală ne afectează pe toți?

10 octombrie – Ziua mondială a sănătății mintale

În fiecare an, pe 10 octombrie, lumea își îndreaptă atenția către un subiect pe cât de vital, pe atât de stigmatizat: sănătatea mintală. Această zi, instituită în 1992 de Federația Mondială pentru Sănătate Mintală (WFMH) în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), nu este doar un eveniment din calendar. Este un apel global de a combate stigmatizarea, de a educa publicul și de a mobiliza resursele necesare pentru a face îngrijirea psihologică o realitate accesibilă.

Cine stabilește agenda globală

Decizia de a dedica o zi globală sănătății mintale aparține WFMH, care, începând cu 1994, stabilește și o temă anuală specifică. Aceste teme — de la sănătatea mintală la locul de muncă, la sănătatea mintală ca drept uman universal — urmăresc să focalizeze eforturile la nivel guvernamental, instituțional și comunitar. OMS folosește rețeaua sa extinsă pentru a amplifica aceste mesaje, transformând Ziua mondială a sănătății mintale într-un motor pentru schimbarea politicilor publice.

O criză dincolo de etichete

Ziua de 10 octombrie nu se referă la o singură afecțiune, ci la întregul spectru al tulburărilor mintale și neurologice care afectează, conform estimărilor, una din opt persoane la nivel global. Printre cele mai vizate se numără:

Tulburările de dispoziție: Depresia majoră și tulburarea bipolară, care afectează energia, starea emoțională și capacitatea de funcționare.
Tulburările de anxietate: Cele mai frecvente, incluzând anxietatea generalizată, fobiile și tulburarea de stres post-traumatic (PTSD).
Tulburările psihotice: Afecțiuni severe, precum schizofrenia, care necesită intervenție medicală și sprijin social constant.

Efectul de undă: tensiunea din relații

O afecțiune mintală nu rămâne niciodată o problemă pur individuală. Ea creează un efect de undă care se propagă în cele mai intime relații interpersonale:
Izolarea și retragerea: Persoana afectată se poate retrage emoțional și fizic, interpretând interacțiunile ca pe o povară sau simțind rușine.
Epuizarea îngrijitorului: Familia și partenerii sunt adesea forțați să preia rolul de ,,îngrijitori”, fără a avea resursele sau pregătirea necesară, ceea ce duce la epuizare, stres și resentimente.

Instabilitatea relațională: Schimbările bruște de dispoziție, iritabilitatea sau lipsa de empatie (cauzate de simptome) creează un mediu familial imprevizibil, deteriorând comunicarea și intimitatea.

Cel mai mare obstacol: refuzul de a accepta

Unul dintre cele mai dificile aspecte este atunci când persoana afectată refuză să accepte că are o problemă. Acest refuz este alimentat de:

Stima internă: Teama de a fi etichetat sau judecat.
Anosognozia: O incapacitate neurologică de a recunoaște boala, specifică tulburărilor severe.
Confuzia simptomelor: Tendința de a interpreta simptomele (oboseala, iritabilitatea) ca fiind defecte de caracter sau reacții normale la stres, nu ca semne ale unei boli.
Soluții: Tact, răbdare și acțiune fără judecată.

Atunci când confruntarea directă eșuează, apropiații trebuie să adopte o abordare strategică:

Concentrarea pe comportament: Evitați etichetele (,,ești bolnav”). Concentrați-vă pe observații neutre: „Am observat că nu mai poți dormi și ești mereu obosit. Am putea vedea un doctor pentru insomnie?”
Încrederea în primul rând: Asigurați persoana că sunteți alături de ea ca partener de sprijin, nu ca judecător. O abordare plină de empatie reduce teama și deschide ușa către ajutor.
Ușile mici: Dacă psihologul sau psihiatrul sunt refuzați, începeți cu o vizită la medicul de familie, pentru a exclude cauzele fizice ale simptomelor. Adesea, medicul de familie poate face prima recomandare.

În cazurile extreme, în care viața persoanei sau a celor din jur este pusă în pericol, legislația permite intervenția de criză și internarea involuntară, o măsură necesară, dar strict reglementată.

Ziua mondială a sănătății mintale ne învață că lupta împotriva bolilor mintale este o responsabilitate colectivă. Prin înțelegere, educație și prin eliminarea tăcerii, putem transforma acceptarea problemei, din cel mai mare obstacol, în primul pas către vindecare.