Catedrala Mântuirii Neamului – înălțarea betonului și coborârea minții
Pe 26 octombrie, România își dă din nou cu tămâie peste sărăcie, bifând încă o victorie în lupta pentru mântuire: se sfințește pictura Catedralei Mântuirii Neamului. Nu clădirea – aceea e deja în uz, ca o fabrică spirituală cu producție non-stop de har – ci pereții, zugrăviți, firește, cu sfinți în ulei și bani publici.
E o mare sărbătoare națională: încă o dată ne putem închina, nu doar lui Dumnezeu, ci și talentului cu care știm să pictăm pe datorie. Țara se prăbușește la economie, dar se ridică în frescă. Spitalele n-au pereți, dar Catedrala are icoane până la tavan – semn că ne apropiem de cer prin suprafața pictată.
Și totuși, nu e o simplă sfințire de pictură: e o relansare de brand. Catedrala 2.0 – versiunea cu interfață aurită și bug-uri morale persistente. România mai face un update la evlavie, înainte de următorul downgrade la rațiune.
Catedrala, noul far al spiritualității de lux, este o construcție cât zece spitale regionale, dar infinit mai utilă: căci, după cum se știe, rugăciunea vindecă atât fracturile și ciroza, cât și deficitul bugetar.
Ziua inaugurării vine, așadar, ca un moment istoric: am reușit, în sfârșit, să ne mântuim… din bani publici.
Nu ne-a ieșit autostrada Transilvania, dar am construit o pistă direct spre cer. Cu escală la Patriarhie.
Într-o țară în care spitalele se prăbușesc, școlile se dezintegrează și tinerii se roagă la zeul Emigrației, România și-a găsit totuși puterea financiară de a construi o catedrală monumentală. Nu pentru vindecarea trupurilor, nici pentru educarea minților, ci pentru mântuirea simbolică a unui neam tot mai pierdut în propriile legende.
„Să fie mare, că veche n-avem!”, pare să fi fost deviza. Un fel de terapie colectivă prin beton și aur. Căci dacă nu putem construi spitale europene, măcar să ridicăm o biserică în care să ne rugăm să nu ajungem în ele.
Mântuirea, ediția cu fonduri de la buget
Sute de milioane de euro, peste 85% bani publici, au fost turnați în această operă de artă… neînțeleasă de Evanghelii. Nicăieri nu spune Hristos „Fericiți cei care ridică temple din bani publici, căci a lor va fi licitația eternă.”
Mântuirea unui neam e o invenție de PR bisericesc: o formă de marketing naționalist pentru o religie altminteri universală.
În realitate, Biserica a vândut un produs de lux: speranță post-mortem cu plata în avans. Clienții nu pot depune plângere la Protecția Consumatorului dacă viața de apoi nu corespunde descrierii din broșură. Dar plătesc – cu bani, timp și obediență.
Tradiția – frână de mână spirituală
„Sfânta tradiție” – acest slogan miraculos care justifică stagnarea de secole. Cu cât poporul e mai îndoctrinat cu tradiția, cu atât mai greu acceptă prezentul. Așa se explică de ce unii români cred că telefonul e unealta diavolului, dar cardul contactless e direct semnătura lui Antihrist.
Preotul de la țară, odinioară învățător, a devenit azi influencer local al superstiției: „Nu vă faceți vaccin, fraților, dar puneți-vă iconița pe frigider – apără de 5G!”
Religia – noul business cu profit garantat
Religia a devenit o franciză. Un brand.
Avem ortodoxie premium, ortodoxie antivaccin, ortodoxie prorocită pe YouTube, și ortodoxie de campanie electorală.
E suficient un blog cu icoane pixelate și un ton apocaliptic pentru a deveni „apărător al credinței”.
Catedrala Mântuirii Neamului e doar showroom-ul central al acestei rețele.
Un centru comercial al sfințeniei, cu turnuri care ating cerul, dar cu temelii moral îndoielnice.
Alianța sfântă dintre sutană și șpagă
BOR, fidelă principiului „dă Cezarului, dacă e în campanie”, și-a găsit mereu parteneri printre politicieni: legionari, comuniști, extremiști, plagiatori, toți „binecuvântați” în numele neamului.
De la Codreanu Zelea-Codreanu la Coaliția pentru Familie, Biserica și-a schimbat doar decorul, nu instinctul: acela de a fi mereu lângă putere, nu lângă popor.
Laicitate? Un păcat mortal
Când Ministerul Educației încearcă timid să vorbească despre „diversitate” și „empatie”, Biserica sare ca arsă: „Anatema!”
Într-un stat declarat laic, un cult majoritar cere ca legea să reflecte doar propriul crez.
Asta nu e credință, e colonizare morală.
A uita că diversitatea e condiția libertății înseamnă a cere dictatura sfințeniei.
Doamne, dă-ne mintea de pe urmă!
Că prima s-a dus în tencuiala Catedralei.
Dă-ne credință fără ipocrizie, biserici fără aur, preoți fără conturi offshore și, mai ales, dă-ne o țară care nu confundă mântuirea cu construcția monumentală.
Căci, vorba lui Voltaire: „E dificil să-i eliberezi pe proști de lanțurile pe care le venerează.”
Și la noi, lanțurile sunt aurite.
Poate că nu vom fi mântuiți de o clădire, dar ne-am putea salva dacă am învăța, în sfârșit, să construim mai puțin din piatră și mai mult din oameni. Căci o catedrală se termină cu turle, dar o societate se termină când nu mai are minți care să gândească.
În loc de concluzie
Conform sursei citate, Catedrala a costat 270 de milioane de euro.
Pentru un spital regional de urgenţă, cu peste 750 de paturi, costul estimat era de 156 milioane euro. Câți români ar fi putut fi salvați cu banii ăștia? Exact cei care azi nu au acces la servicii medicale de calitate.
Pentru o şcoală cu 50 de săli de clasă, unde ar putea studia aproximativ 1.250 elevi, costul estimat e de 48 milioane de euro. 5 școli și zeci de mii de copii educați încăpeau în Catedrală.
Dar ce politician român și-a permis să-l refuze pe liderul BOR?