Ideile care au deranjat lumea
De la rugurile medievale până la butonul „Report” de pe reţelele sociale, omenirea n-a dus niciodată lipsă de zel cenzorial. Cărţile interzise spun, de fapt, istoria fricii de gândire — frica de întrebări, de îndoială, de idei care nu se încadrează frumos între copertă și dogmă.
Această serie — O istorie în 50 de cărţi interzise — urmăreşte, de-a lungul secolelor, momentele când un autor a spus ceva ce nu trebuia spus și a plătit pentru asta: uneori cu exilul, alteori cu focul, alteori doar cu eternul „nu se recomandă publicului larg”.
Şi unde putea începe o asemenea istorie, dacă nu cu Platon, părintele tuturor utopiilor și al tuturor interdicțiilor?
Republica sa, scrisă acum două milenii și jumătate, conține prima formă documentată de cenzură intelectuală — o lume ideală în care poeții sunt expulzați, miturile sunt filtrate, iar adevărul devine materie controlată de stat.
De aici începe povestea: cu un filosof care a vrut să creeze o lume perfectă… și a inventat, fără să știe, statul care decide ce ai voie să citești.
„Republica” lui Platon – prima utopie cenzurată
„Republica” (sec. IV î.Hr.) lui Platon e un manual de construcție a unei lumi perfecte în care libertatea e pusă la colț, poeții sunt dați afară, iar adevărul circulă doar cu viză de la stat – adică prima utopie care funcționează doar dacă o citești cu ochii închiși.
Se spune că Platon a inventat filosofia politică. Eu cred că a inventat și manualul de cenzură. „Republica” nu e doar un dialog filosofic, ci și un fel de ghid pentru cum să construiești o societate perfectă… cu condiția să elimini tot ce nu-ți convine. Dacă astăzi am avea un Minister al Adevărului, Platon ar fi fost primul lui consultant.
Utopia cu gardieni și interdicții
Platon își imaginează o cetate ideală, dar în care poeții sunt dați afară. De ce? Pentru că poeții mint. Ironia e că întreaga „Republică” e scrisă ca un dialog literar, adică… o ficțiune. Practic, Platon interzice exact genul de text pe care îl scrie.
Gardienii cetății trebuie să fie educați, dar nu prea curioși. Să fie curajoși, dar să nu pună întrebări incomode. Sună mai degrabă a manual de dresaj decât a program educațional.
Cenzura ca fundament al armoniei
Muzica? Doar cea aprobată de stat.
Literatura? Doar dacă nu strică moralul tineretului.
Miturile? Rescrise, ca să nu dea idei greșite. Dacă Netflix ar fi existat în Atena, Platon ar fi tăiat jumătate din seriale și ar fi lăsat doar documentare despre geometrie.
Ironia istoriei
„Republica” e prima utopie care se autodistruge: pentru a fi perfectă, trebuie să elimine libertatea.
Platon vrea să creeze o cetate a dreptății, dar o face prin nedreptatea supremă: interzicerea gândirii libere.
Într-un fel, „Republica” e și prima distopie mascată sub eticheta de „ideal”, fiind nu numai prima utopie cenzurată, ci și primul manual de utilizare pentru algoritmii moderni. Dacă ar fi trăit azi, Platon ar fi fost încântat de feed-urile personalizate care decid ce vezi și ce nu vezi, fără să te mai obosești cu discernământul.
În cetatea ideală, fake news-ul nu exista, pentru că nu exista nici news-ul simplu. Totul era filtrat, lustruit și aprobat de gardienii adevărului.
Și poate că, dacă ar fi avut un cont de social media, Platon ar fi scris acolo același lucru pe care l-a scris în „Republica”: „adevărul trebuie păzit cu strășnicie”. Doar că, de data asta, ar fi adăugat și un hashtag: CenzuraPentruBineleTău.
Dacă „Republica” lui Platon ne-a arătat cum perfecțiunea se construiește prin cenzură și interdicții, în episodul următor vom schimbă registrul și vom trece la un alt clasic şi anume Ovidiu, care, în „Metamorfozele” a preferat să jongleze cu libertatea imaginației, nu cu interdicțiile.