În episodul trecut, din seria Istoria minților rătăcite, ordinea era impusă prin forță vizibilă: lucruri mutate, corpuri forțate, gesturi brutale care lăsau urme clare. Aici, controlul ia o altă formă: ordinele continuă să fie semnate, documentele continuă să circule, ceremoniile se țin la oră, dar mintea din spatele lor începe să alunece în alt ritm. George al III-lea al Regatului Unit (1738–1820) nu schimbă lumea prin lovituri sau demolări spectaculoase, ci printr-o insistență rigidă asupra normalității, menținută chiar și atunci când realitatea nu mai cooperează. Palatul funcționează, aparatul statului se mișcă, iar limbajul oficial rămâne corect — doar că deciziile încep să se repete, să se blocheze, să se contrazică, ca și cum cineva ar apăsa aceleași butoane așteptând un rezultat diferit. Dacă înainte rătăcirea se vedea în excesul de acțiune, aici ea se insinuează prin persistență, prin refuzul de a observa ce nu mai poate fi controlat, iar forma exactă a acestei rupturi abia urmează să se contureze.
Mai jos sunt fapte documentate din viața și domnia lui George al III-lea, suficiente pentru a contura limpede degradarea sa mentală:
Episoade prelungite de incoerență verbală
În timpul crizelor, George al III-lea vorbea ore întregi, fără pauză, în camere pline de medici și curteni. Trecerea de la politică la agricultură se făcea în aceeași frază, fără oprire și fără reacție la cei din jur. Întrebările erau ignorate, iar încercările de a-l opri eșuau după câteva secunde. Martorii consemnau pagini întregi de discurs continuu, notat din obligație, nu din înțelegere. Uneori relua aceeași idee de zeci de ori, cu aceleași cuvinte și aceeași ordine. Alteori schimba subiectul brusc, în mijlocul propoziției, și continua ca și cum nimic nu s-ar fi rupt. Aparatul statului aștepta în tăcere ca fluxul să se termine, pentru a putea merge mai departe.
Reitera aceleași idei obsesiv, indiferent de reacția interlocutorilor, semn clasic de pierdere a controlului cognitiv.
Confuzie temporală și identitară
În timpul audiențelor, George al III-lea saluta aceleași persoane de mai multe ori, ca la prima întâlnire. Le cerea rapoarte despre lucruri deja hotărâte și semnate cu zile înainte. Îi confunda pe curteni între ei și îi striga cu nume din alte decade. Întreba ce zi este, apoi corecta răspunsul cu o dată diferită. Ceremoniile începeau la ora stabilită, iar el întreba de ce au fost convocate. În palat, se oprea pe coridor și întreba unde se află. Documentele așteptau pe masă până când orientarea revenea sau audiența se încheia forțat.
Agitație fizică extremă
În timpul crizelor, George al III-lea se zbătea violent, lovind marginile patului și trăgând de hainele proprii. Medicii îl imobilizau cu curele, fixate vizibil de pat sau de scaun. Mâinile erau ținute pe loc pentru a opri smulgerea părului și zgârierea pielii. Picioarele loveau podeaua până când mobilierul era tras la distanță. Servitorii rămâneau în cameră pentru a preveni căderi sau răni suplimentare. Ordinele curții se opreau la ușă, în timp ce lupta fizică continua înăuntru. Corpul era controlat cu frânghii, iar regatul aștepta ca mișcarea să se stingă.
Halucinații și percepții distorsionate
În timpul crizelor, regele George se întorcea brusc spre colțuri goale și răspundea cu voce tare. Ridica mâna ca la salut și continua un dialog cu cineva absent. Medicii notau replicile, în timp ce încăperea rămânea tăcută. Se oprea din mers pentru a asculta, apoi relua conversația fără martori. Dădea ordine către spațiu liber și aștepta confirmări inexistente. Curtenii priveau scena și își țineau poziția, ca la o audiență oficială. Documentele consemnau schimbul de replici, deși cealaltă parte nu apărea nicăieri.
Decizii politice blocate de incapacitate
În 1788–1789, George al III-lea nu mai putea semna documente, iar dosarele se adunau pe birouri sigilate. Ședințele se amânau, cu ușile închise, așteptând un răspuns care nu venea. Mesagerii intrau și ieșeau din palat cu aceleași hârtii intacte. Miniștrii citeau ordine vechi, neputând primi altele noi. Parlamentul discuta proceduri, în timp ce scaunul deciziei rămânea gol. Un regent era propus, apoi blocat, apoi rediscutat. Statul mergea înainte pe inerție, cu motorul oprit.
Deteriorare ireversibilă după 1810
După 1810, George al III-lea este mutat într-o aripă izolată, cu ușile închise și acces controlat strict. Nu mai vede, iar servitorii îl conduc de braț prin camerele palatului. Nu mai aude bine, iar ordinele sunt repetate tare, fără răspuns clar. Documentele rămân pe mese, nesemnate, în timp ce alții decid în locul lui. Medicii deschid venele și colectează sânge în boluri vizibile. Purgativele sunt administrate zilnic, iar mercurul este frecat pe piele. Tratamentele inutile continuă, izolarea crește, iar conducerea se mută discret în afara camerei.
Ușile aripii izolate se închid, curelele sunt desfăcute, iar patul rămâne singurul spațiu de mișcare pentru George al III-lea al Regatului Unit. Documentele au dispărut de pe masă, dar rutina palatului continuă ca și cum nimeni n-ar lipsi. Medicii pleacă, bolurile cu sânge sunt duse, iar camera rămâne curată și tăcută. Nu vorbim despre un rege „excentric”, ci despre un monarh care a condus un imperiu vast în timp ce mintea îi ceda vizibil, documentat, repetat. Cazul se închide fără ceremonie, printr-o retragere administrată cu grijă și fără explicații publice. În aceeași serie de coridoare regale, în episodul următor, un alt palat pregătește deja camerele pentru Christian al VII-lea al Danemarcei. Mecanismul rămâne în picioare, chiar și atunci când omul din centru a fost scos din cadru.