Dacă în episodul trecut al seriei Istoria minților rătăcite Grigori Rasputin influența decizii prin prezență, gest și acces fizic la putere, Vladimir Ilici Lenin (1870 – 1924) a influențat lumea prin ordine scrise, comitete și semnături puse pe hârtii cu efect imediat. Dacă Rasputin intra în palate, Lenin le-a golit; dacă unul șoptea, celălalt dicta; dacă primul depindea de favoruri, al doilea a desființat alegeri, a creat poliție politică și a ordonat execuții publice. Aici începe rătăcirea care nu cere adepți, ci supunere totală.
Iată câteva fapte din viața și acțiunile lui Vladimir Ilici Lenin, care arată că acesta nu a fost un „nebun” în sens clinic, ci ceva mai periculos: un ideolog lucid, dar complet rupt de realitatea umană, convins că istoria îi dă dreptul să distrugă oameni pentru a „salva” omenirea.
Convingerea că violența este instrument pedagogic
Prin acele Decrete sovietice, Lenin a declarat teroarea instrument legitim de educare a maselor și a cerut în scris spânzurări publice „pentru a da exemplu”, cu afișarea cadavrelor în piețe. A ordonat execuții fără proces, iar CEKA le-a pus în practică prin arestări și împușcări pe criterii de „origine socială”. Impunând represiuni disproporționate împotriva țăranilor „neascultători”, cu sate percheziționate și ostatici luați pentru a forța livrările, a respins clemenţa și a cerut severitate maximă, mai ales pentru aşa-numiţii „culaci”, iar ordinele au produs frică imediată pe teren. Pornind de la ideea că moralitatea poate fi creată prin frică organizată, discursul despre educarea maselor s-a tradus în violență organizată.
Dispreț total față de viața umană concretă
Lenin a respins inițial ajutorul extern în timpul foametei din 1921–1922, în timp ce rapoarte oficiale consemnau milioane de morți. A cerut confiscarea bunurilor Bisericii Ortodoxe Ruse în plină catastrofă, cu comisii trimise în lăcașuri și depozite sigilate. A formulat foametea ca „o oportunitate” și a ordonat folosirea ei pentru a zdrobi Biserica și opoziția, cu arestări și procese-spectacol. Pe afișe se promitea salvarea poporului, pe teren se luau odoare și se lăsau sate fără hrană. Omul concret a fost tratat ca „material istoric” sacrificabil.
„Dictatura proletariatului” fără proletariat
A pretins că acționează în numele clasei muncitoare și a desființat alegerile pentru Adunarea Constituantă după ce bolșevicii au pierdut votul. Astfel, a interzis partidele rivale de stânga și a ordonat închiderea ziarelor acestora, în timp ce afișele proclamau „puterea sovietelor”. A reprimat grevele muncitorilor, inclusiv pe cele din Petrograd, prin arestări și intervenții armate ale CEKA, impunând supunere totală față de deciziile partidului și a respins orice contestare venită chiar din fabrici. Identificând obsesiv propria voință cu „voința istoriei”, discursul său despre proletariat a coexistat cu anularea lui practică.
Crearea primului stat polițienesc ideologic
Lenin a înființat poliţia politică CEKA și i-a acordat puteri nelimitate, fără control judiciar și fără obligația de a raporta public. A ordonat arestări pe criterii vagi, precum „origine socială” sau „atitudine suspectă”, iar listele au fost aplicate pe străzi și în fabrici. A acceptat tortura și a cerut execuții sumare, iar subsolurile CEKA au devenit spații de anchetă și împușcare. În timp ce discursul proclama apărarea revoluției, practica a instituit frica administrată zilnic. Așa a funcționat primul stat polițienesc construit pe ideologie, având la bază ideea că adevărul ideologic justifică abolirea oricărei limite.
Demonizarea realității care contrazice doctrina
Lenin a refuzat să admită eroarea teoriei comunismului de război când economia s-a prăbușit, iar fabricile s-au oprit și schimburile au dispărut. A introdus Noua Politică Economică (NEP) ca „măsură temporară”, a redeschis piețe și a tolerat comerțul privat, fără nicio retractare publică a dogmei. A impus măsura pe teren și a păstrat discursul intact pe afișe, cu marxismul prezentat drept infailibil. A respins autocritica și a cerut loialitate doctrinară, în timp ce regulile se schimbau administrativ. Ideea a rămas neatinsă, realitatea a fost forțată să se adapteze.
Limbajul ca instrument de dezumanizare
Lenin a folosit constant în discursuri și documente termeni precum „paraziți”, „insecte” și „dușmani de clasă”, iar aceste etichete au circulat pe afișe și în presa de partid. A ordonat CEKA să acționeze împotriva „dușmanilor de clasă”, iar acțiunea s-a văzut în arestări, execuții și liste întocmite pe criterii de origine. A respins orice distincție între adversar politic și obiect de eliminat, iar limbajul a fost urmat pe teren de violență administrată. Cuvintele au redus oamenii-adversari la categorii biologice și au pregătit extreminarea lor.
Decesul
Moartea lui Vladimir Ilici Lenin a venit după o succesiune de accidente vasculare cerebrale documentate medical, care l-au lăsat parțial paralizat, cu vorbirea afectată și scos din circuitul decizional. Mai mulți medici și istorici au susținut ipoteza unui posibile neurosifilis, fără o confirmare definitivă acceptată unanim. Cert este că liderul care cerea disciplină totală și control absolut nu mai putea citi, dicta coerent sau participa la ședințe. Puterea a continuat să funcționeze prin aparatul creat de el, în timp ce corpul care îl legitimase se degrada vizibil. Decizia politică a supraviețuit biologicului.
Funeraliile lui Lenin au fost organizate ca un eveniment de masă controlat strict de stat, cu sicriul expus public la Moscova și coloane de oameni dirijate pe trasee stabilite. Corpul a fost inițial îmbălsămat temporar, apoi decizia politică a impus conservarea permanentă și construirea Mausoleului din Piața Roșie. Ritualul a înlocuit discreția cu afișajul, iar priveghiul privat a fost transformat în ceremonie publică repetabilă. Moartea a fost fixată administrativ în peisajul urban. Corpul a devenit obiect de regim.
Modelul de îmbălsămare creat pentru Lenin a fost folosit ulterior și pentru alte figuri, numite „mumii comuniste”, ca: Stalin, Ho Și Min, Mao Zedong, Kim Ir-sen, Kim Jong-il.
La scurt timp după deces, creierul lui Lenin a fost disecat și trimis la Institutul de Cercetare a Creierului din Moscova. Rezultatul cercetării nu a oferit dovezi clare că structura creierului ar justifica abilități excepționale, nici nu a identificat o regiune decisivă care să explice deciziile sale politice. Această examinare, pornită din dorinţa de a găsi în organul fizic o confirmare a influenței sale istorice, a rămas subiect de dezbatere în comunitatea științifică.
Moștenirea: sistemul care funcționează doar prin frică
Deşi a murit relativ tânăr, Lenin a lăsat un stat construit pe teroare, cu CEKA activă, lagăre funcționale și ordine scrise care impuneau execuții și deportări. A impus un model exportabil de represiune, copiat prin poliție politică, tribunale speciale și represiuni de masă în statele satelit. A stabilit un precedent moral, preluat de Stalin, prin legitimizarea crimei administrative și a fricii ca metodă de guvernare. A cerut loialitate totală față de sistem și a produs supunere prin coerciție vizibilă. Rezultatul a fost un aparat care funcționează doar prin frică şi ideea că un sistem profund inuman poate produce „omul nou”.
CEKA, lăsată funcțională cu ordine scrise pentru execuții și deportări, a continuat să lucreze după ce Vladimir Ilici Lenin a dispărut din birouri și din fotografii. Aparatul a rămas pe poziții, cu aceleași liste, aceleași criterii și aceeași practică a fricii administrative. Precedentul a fost preluat fără ezitare de Iosif Vissarionovici Stalin, care, în episodul viitor, vom vedea cum foloseşte modelul deja testat, fără să schimbe piesele, doar ritmul. Cazul se închide aici, cu un sistem care merge singur.