miercuri, septembrie 10, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 24

Lucruri pe care Nici Dacii Nu Le-au Inventat (Dar Asta Nu Oprește Pe Nimeni Să Mintă cu Încredere)

MBM - KritiQ
-
0
Lucruri pe care Nici Dacii Nu Le-au Inventat (Dar Asta Nu Oprește Pe Nimeni Să Mintă cu Încredere)

Materia obligatorie la Bacalaureatul 2025 – Secțiunea: Educație Mitologică Aplicată și Autoamăgire Națională

Lucruri pe care, contrar opiniei publice alimentate cu ceapă și conspirații, nici dacii nu le-au inventat
1. Wi-Fi-ul cosmic cu parolă de suflet dac
Nu, dacii nu aveau rețea wireless cu semnal pe Bucegi. Nu te conecta la spiritualitatea ancestrală doar pentru că ți-ai lipit o coadă de lup pe mașină și crezi că ,,strămoșii comunicau telepatic prin cuarțuri”. Niciun Geto-Dac nu dădea share la vibrații în peșteră. Singura rețea era orală, și aia se rupea dacă beametul rămânea fără rachiu.
2. Calendarul mayaș cu subtitrare în limba dacă
În mod surprinzător, dacii nu au prezis sfârșitul lumii. Dacă aveau capacitatea asta, probabil ar fi început cu sfârșitul imperiului lor, dar n-ai cum să anticipezi apocalipsa când ai impresia că brânza te face nemuritor. Toate profețiile ,,de pe plăcuțe” erau, de fapt, meniuri de iarnă cu varză și sânge de mistreț.
3. Primul metavers: SarmizegetusaVR
Fals. Dacii nu s-au teleportat cu spiritul în lumi paralele. Ăla era doar vin prost amestecat cu iarbă de leac și prea mult timp liber în vârful muntelui. Nimeni nu și-a făcut avatar din bronz și nu a minat criptomonede sacre între sanctuarul mare și cel mic. Orice halucinație era pusă pe seama ,,zeului alb” și a mucegaiului de pe pita ritualică.
4. Teoria relativității cu accent de Dâmbovița
Nu, dacii nu au demonstrat că timpul e relativ. Ei știau doar că timpul trece mai greu când n-ai cine știe ce ocupație și doar două anotimpuri: ,,vară cât ține vinul” și ,,iarna aia de care murim unii”. Faptul că te uiți într-o groapă și simți că te uiți în eternitate nu te face Einstein. Doar trist.
5. Psihoterapia prin bătaie cu ciomege sacre
Încă o minciună cu iz de tămâie și delir etno-naționalist. Nu, dacii nu aveau cabinete de consiliere unde îți descopereai traumele din viețile anterioare în timp ce-ți mângâiai statueta lui Zamolxe. Aveau, în schimb, un sistem eficient de rezolvare a traumelor: 1) bea, 2) bate, 3) uită. În cazuri extreme, se trecea direct la pasul 3.
6. Primul TikTok era o dansă dacică pe vârf de coloană
Nu, nu există dovezi că dacii postau ritualuri pe TikTok-ul din lemn. Mișcările alea ,,sacrale” din jurul focului nu erau pentru viralizare, ci pentru încălzire. Iar sunetul ,,autentic” de fundal era țipătul unei capre, nu remix de mantră pe trap. Oricât ai vrea tu să dansezi ,,pentru Zamolxe” la Untold, el nu te urmărește. Nu are cont.
7. Primul sistem bancar cu oale de lut și dobândă morală
Sigur că nu! Dacii nu aveau bănci. Nu pentru că erau anti-capitaliști, ci pentru că, la ce dobânzi dădea natura, oricum nu merita. Și nici nu îți păstrau vecinii oalele în siguranță, decât dacă ți le luau. Sistemul lor de credit era ,,ți-am dat, nu mai am, nu-mi mai cere, că îți dau cu toporul”. Un fel de BNR cu scut și ură mocnită.
8. Primul influencer spiritual de tip ,,dac liber cu șapte chakre și o secure”
Nu, nu aveau. Singurul ,,influencer” era bătrânul satului care avea toți dinții, dar nu mai vorbea de la un accident cu o sabie în 87 î.Hr. Nimeni nu vindea bilete la ritualuri de trezire a ADN-ului dacic în Poiana Brașov. Adevărul e că singura trezire era când se termina vinul și începeau luptele.
Concluzie:
Nici dacii nu erau ce nu suntem noi. Dar măcar nu aveau internet ca să-și mintă neamul în direct cu holograme despre ce credeau ei că au inventat. Ei au trăit, au murit, și au fost romanticizați de generații care au nevoie de mituri ca să suporte un drum județean neasfaltat.
Ceea ce, totuși, e o formă de nemurire.
O minciună nemuritoare. Aproape poetic.
Dac-ar ști ei… ar râde. Cu sete. Și-ar bea.

PS:

În atenția sugeraniștilor, Căcălin Georgescu nu e dac, n-are lobul urechii lipit!

Drama unui sirop neplătit. Sau cum a ratat Oana Zăvoranu ocazia să tacă.

MBM - KritiQ
-
0
Drama unui sirop neplătit. Sau cum a ratat Oana Zăvoranu ocazia să tacă.

O întâlnire de acum niște ani, când Oana încă mai prezenta interes pentru onaniști, atunci când apărea la TV, iar Dan Diaconescu era liber să-și exercite infracționalitatea și era idolul cretinilor, pe sticlă.

Într-o țară cu deficit de bun-simț și surplus de cretinism mediatic, Oana Zăvoranu a ținut morțiș să readucă în prim-plan o întâlnire veche, cam de pe vremea când Dan Diaconescu încă nu era încarcerat, iar ea încă nu ajunsese un soi de relicvă ambulantă cu followeri pe bază de milă și nostalgie. Subiectul? Nicușor Dan, primar pe atunci, președinte între timp, dar constant vinovat că n-a plătit o cafea. Halal indignare națională!
Cine-a băut cafeaua și cine-a rămas cu spumele
Undeva, printr-o epocă în care berăriile hipsterilor încă nu miroseau a eșec urban și nici Zăvoranu a botox, a avut loc o întâlnire între ,,domnia sa” și Nicușor Dan. El – matematician în costum civil, cu rucsac. Ea – un PFA pe pantof stiletto, în căutare de „deal-uri”.
Problema? Omul a fost politicos, rezervat, vertical. Asta, într-un ecosistem media în care bărbatul ideal trebuie musai să fie interlop sau manelist. Nu a plătit cafeaua divei. Nu a scos portofelul să salveze demnitatea de buzunar a unei starlete în pragul crizei de relevanță. Inacceptabil.
Dan Diaconescu, live din peștera penală
Toată această epopee cu gust de Nescafé ars a fost resuscitată recent de Oana într-o emisiune găzduită de infractorul preferat al națiunii, Dan Diaconescu. Pentru cei care au uitat, acesta a inventat televiziunea în care violul, crima și ciulamaua de pui se serveau în direct, cu public idiot și aplauze pe bandă rulantă.
Diaconescu – între două tentative de autoalbire morală – i-a oferit Oanei un microfon, iar ea a oferit publicului o confesiune care ar face până și o cârtiță să regrete că are urechi.
Întâlnirea care n-a schimbat nimic, dar a umplut golul din emisie
Zăvoranu s-a plâns că fostul primar a venit cu rucsacul în spate (probabil cu hârtii, nu cocaină – șocant!). Că și-a plătit siropul singur (traumă!). Că n-a întrebat-o dacă îi e foame (de ce ar fi făcut-o, dacă nu era la casting pentru un reality show?). Că i-a spus „Putem merge când dorești” fără s-o invite la un shopping în Dubai sau să-i ofere o funcție în vreo comisie de urbanism.
Și pentru toate astea, Oana a simțit că „îi venea să sară la bătaie”. Ceea ce, dacă n-ar fi trist, ar fi măcar caraghios.
Publicul țintă: Sugeraniștii – o specie protejată prin ignoranță
Însă tragedia adevărată nu e în siropul plătit separat. E în reacția publicului. Mii de „sugeraniști” – adică acel segment de populație care pune botul la orice bârfă ambalată în breaking news – s-au grăbit să comenteze indignat: „Rușine, Nicușor!”, „Așa face un domn?” sau „Zăvo, te iubim, meritai mai mult!”.
Ce meritau, de fapt, era o lecție despre discernământ. Dar na, când alfabetizarea funcțională e opțională, și OTV-ul ți-a fost profesor de morală, orice subiect pare credibil.
Nota de plată: 9 lei și-un secol de rușine
Ceea ce a început ca o întâlnire banală – o discuție între un om civilizat și o persoană publică în derivă – a fost transformat într-un tablou al suferinței de lux: cum e să nu ți se plătească cafeaua într-o țară în care pensionarii mor cu bonul de masă în mână?
Între timp, Nicușor Dan e președinte. Nu știm dacă și-a mai scos vreodată rucsacul. Dar știm sigur că refuză să plătească tributul absurd al vedetelor scoase din formol pentru o știre de două parale.
Costatare cu gust amar, ca espresso-ul plătit de Zăvo
Așa se face presă acum: se reîncălzesc întâmplări minore de acum ani, se împachetează în emoție artificială, se pun în gura unor glorii prăfuite și se livrează unui public care nu cere adevăr, ci doar spectacol ieftin.
Și pe fundal, un fost infractor media reînvie la televizor, o fostă divă plânge după o cafea neplătită, iar noi, fraierii, plătim factura. Din voturi. Din taxe. Din nervi.

Costum național de handbal

MBM - KritiQ
-
0
Costum național de handbal

Cronica unui președinte care a dat pe lângă poarta de handbal, dar n-a ratat omenia

Lumea a oftat. Unii de emoție, alții de râs. Nicușor Dan, actualul președinte și fost geniu al ecuației cu multe necunoscute și zero spontaneitate, a pășit pe terenul de handbal îmbrăcat în costum. Sacou, cămașă, pantofi de birou și privirea aia sinceră de elev silitor care intră în club și întreabă dacă se fumează legal tutunul.
A promis că participă la meciul de retragere al Cristinei Neagu și, spre consternarea unei națiuni specializate în „las’ că vedem”, s-a și ținut de cuvânt. Ceea ce, în România, e mai rar decât un tramvai care frânează elegant.
N-a dat goluri, n-a dat pase, n-a dat nimic în afară de un exemplu. Unul prost executat, dar splendid ca idee: „Uite, sunt aici. Da, mă fac de râs. Da, habar n-am cu mingea. Dar am promis.”
A fost ceva emoționant în stângăcia lui. Un fel de poem urban despre neîndemânare cu fundal sonor de fluierături jenate și câteva palme la propriu peste față din partea balonului de 400 de grame.
Adevărata galerie — cea reală, din sală — a înțeles mesajul. A aplaudat gestul. Pentru că, dincolo de stângăcie, a fost un om care n-a fugit de penibil și nici de ridicol. A stat în lumina reflectoarelor și și-a asumat gafele, exact cum prea puțini politicieni își asumă chiar și un bon fiscal.
Cei care au râs? Sugeraniștii. Dar nu de la fața locului, ci de la fața contului de Facebook. De pe Instagram, din story-uri și comentarii anonime cu poze de profil cu pisici triste și steagul României greșit pus între două emojiuri cu foc.
Sugeraniștii sunt acei eroi care stăpânesc perfect combinația mortală între agresivitate culturală și dezacorduri în lanț.
Ei au râs. Au zis:
„Frate, ce jenant! Ce căuta acolo? Nu știe nici s-o prindă!”
Ceea ce e ilar venind de la niște oameni care nu știu să prindă nici sensul unei fraze simple.
Desigur, e foarte ușor să râzi de un președinte care se face de râs în costum pe terenul de handbal. Mai greu e să înțelegi că exact asta face diferența: prezența. Curajul de a fi vulnerabil. Faptul că, într-o lume de lideri din plexiglas, omul ăsta a ales să iasă din bula prezidențială și să pășească fix în zona rușinii.
A făcut-o penibil? Absolut.
A fost ridicol? Categoric.
A fost real? Prea real pentru o țară obișnuită cu simțul falsului.
Nicușor Dan n-a jucat handbal. A jucat sinceritate. Iar într-un climat politic în care „onoare” e o aplicație dezinstalată din sistemul parlamentar de ani buni, e ceva poetic în felul în care a tras pe lângă poartă, dar a nimerit exact în punctul sensibil: coloana vertebrală.
Sugeraniștii, în schimb, nici n-au apucat să înțeleagă meciul. Prea ocupați cu tastatul „jenant frate, mai bine juca Firea”, fără pic de ironie, cu zero glande de înțelegere pentru gesturi umane. Dacă s-ar organiza un Campionat Mondial de Agramatisme cu Tenta Civică, România ar lua aur cu acești băieți și fete de social media care nu știu să pună o cratimă, dar dau lecții de caracter.
Și totuși, președintele, cu cămașa ieșită puțin din pantaloni și cu mingea dansând sarcastic pe lângă mâinile lui, a fost mai demn decât toți ăștia la un loc.
Pentru că el a avut decența să nu mimeze performanța. N-a vrut să impresioneze. A vrut doar să respecte un simbol și o promisiune.
Pe când ei? Ei nici nu promit. Doar postează.
În concluzie, Nicușor Dan n-a înscris. Dar a marcat. La capitolul umanitate. Un om real, cu toate slăbiciunile la vedere, într-o sală în care mii de spectatori și milioane de comentatori așteptau, ca niște hiene cu diplome false, să sară la gâtul unui gest care n-a fost perfect — doar profund decent.
Costumul i-a fost armură. Râsetele — inevitabile. Dar ce n-a pierdut pe teren a câștigat în demnitate. Iar asta, într-o țară în care politica e mai degrabă sport de contact cu realitatea, e un gol în plus. Chiar și cu autogol în CV.
PS:
Nu că eu aș fi fără de greșeală, dar nici nu pretind a fi vreun etalon.

Cum recunoști un sugeranist putinist fără să-ți explodeze detectorul de prostie

MBM - KritiQ
-
0
Cum recunoști un sugeranist putinist fără să-ți explodeze detectorul de prostie

Cum recunoști un sugeranist putinist în șase pași

Pe vremuri, aveam țuică, oi și câte un nebun care striga în gară că vine trenul sovietic. Acum avem „sugeraniști” – indivizi care mestecă tricolorul între dinți, dar visează în limba rusă, cu accent de Duma.
1. „Patriot”, dar cu GPS-ul setat pe Kremlin
Tipul ăsta îți spune că iubește România, dar o vrea mai obedientă decât o pisică pe Prozac. NATO? O ocupație. UE? O colonie. Putin? Un sfânt martir al ortodoxiei geopolitice. Dacă ar putea, i-ar face icoană și i-ar aprinde lumânări cu gaz rusesc.
2. Are dușmani peste tot – mai ales unde se spală pe mâini
Pentru el, tot ce mișcă e „sistemul”: presa, medicii, ONG-urile, femeile educate, și mai ales, oamenii care citesc. Se uită la lume printr-o lupă murdară și strigă „TREZIȚI-VĂ!”, deși singurul lui vis e să adoarmă din nou în brațele autoritarismului.
3. Tradiția e tot ce-a învățat din două meme pe Facebook
Familie, neam, biserică și șorici pe pâine. Îl poți vedea plângând în fața unei cruci, apoi urlând că vrea sânge pe străzi „pentru că așa vrea poporul”. Nu e credincios, e combustibil pentru isterie.
4. Școala vieții, doctoratul în conspirații
N-a citit o carte, dar a vizionat 48 de ore de YouTube despre cum „Ucraina nu există” și „Bill Gates controlează vremea”. Se închină la internetul de pe telefonul chinezesc, dar urlă împotriva globalismului.
5. Iubește dictatura, dar s-o cheme „mândrie națională”
În mintea lui, România e frumoasă doar când e tăcută, înfricoșată și bătută la fund de un bărbat „hotărât”. Visul lui: un conducător care interzice tot, dar îi lasă libertatea să comenteze pe Facebook la oraș.
6. E misionar digital cu pălărie de aluminiu
E peste tot în comentarii, urlând „TRĂDARE!” și lăsând linkuri către site-uri obscure cu nume de genul „adevarulnetrezitului.net.ru”. Nu e troll, e apostolul neghiobiei. Poartă profil cu drapel și ochii roșii de la luminile stinse ale rațiunii.
În loc de concluzie:
Dacă cineva urlă că ne-am pierdut suveranitatea, dar visează la o Românie pupând inelul lui Putin, aia nu e dragoste de țară. E sugeranism: un cocktail toxic de ignoranță, admirație pentru tiranie și un tricolor folosit pe post de prosop de gură după ce-a vomitat propagandă.

Gigi Becali psaltul gonit și exorcistul asfaltului: de la Catedrală la Parada „duhurilor necurate”

MBM - KritiQ
-
0
Gigi Becali psaltul gonit și exorcistul asfaltului: de la Catedrală la Parada „duhurilor necurate”

Gigi Becali, sfântul asfaltului și spaima curcubeielor

Poveste adevărată, frate: l-au dat afară pe Gigi din strană.

Nu că ar fi cântat fals – deși, sincer, nici Îngerii nu mai pot rezista când îl aud declamând „Tatăl nostru” cu accent de Pipera și dicție de Miorița beată. Problema a fost că n-avea diplomă. Nu Conservator, nu Seminar. Nici măcar abonament de RATB teologic. Așa că CO Dani – cunoscut și ca tovarășul turnător Dobrescu -, speriat că se prinde lumea că și popii cântă după ureche, l-a scos pe Beeecali din corul Sfinților V.I.P. al Catedralei Mântuirii Neamului Prost.

Dar când viața îți închide o strană, Gigi îți deschide o procesiune. Cu microfonul în piept, popii pe lângă el și aghiasma la PET de 2L, Gigi se va apuca, iarăși, să sfințească Bucureștiul, nu glumă. Mai precis: traseul marșului LGBTQIA, ca nu cumva să rămână pe-acolo vreun demon în slapi și cu glitter în păr.
Monolog (în stil Caragiale, dar cu miros de tămâie și varză călită)
* „Domnilor! Eu nu judec. Nu, nu! Niciodată! Eu doar mă duc, cu sfințenie, cu popii, cu crucea mare cât antena de pe Casa Presei, și fac treabă. Sfințesc trotuarul, bordura, semaforul, și, dacă am timp, dau și cu puțină mir pe bicicletele celor păcătoși. Ce să fac dacă BORfașii nu mă mai vor la Catedrală? Să stau acasă? Nuuu! Mă trimite Hristos pe asfalt, frate! Și dacă nu-l ascult, ajung în iad. Și eu nu vreau în iad, că acolo nu-i niciuna din vilele mele!”
Și tot așa, cu vocea tremurată între extaz mistic și delir mediatic, Gigi ne anunță solemn că duminică, după Pride, va merge „pe urmele lor”, să sfințească drumul. Ca și cum pe Calea Victoriei s-ar fi plimbat însăși Gomora în chiloți cu paiete.
* „Facem și noi un marș”, zice el. Dar nu-i zice contra-manifestație, nu! E sfințire în contrasens. E pelerinajul ortodox al asfaltului pierdut. Și să nu crezi că merge singur. Nu! Merge cu gașca de sfinți în trening, cu popi portabili și aghiasmă la dozator.
Intră în scenă și sugeraniștii
Cine-l însoțește? Păi… crema duhovniciei de cartier: pensionari de duminică cu genunchii tociți de la pupat icoane în rate, bărbați cu cruci cât volanul de TIR, și femei care ar arde o paradă doar pentru că au văzut curcubeul pe margarina de post. Sugeraniștii de serviciu, adică acei români sincer convinși că „păcatul” iese cu bolboroseală și apă sfințită, dar n-au nicio problemă să voteze cu corupți care fură până și din colivă.
Unii vin cu icoane în rucsac, alții cu suspine și panseluțe pentru Sfântul Gigi din Pipera, patronul celor ce cred că dacă strigi „Amin” tare, primești o reducere la mântuire.
* „Noi suntem cu familia tradițională, da’ când Gigi strigă, noi mergem!”, zice tanti Florica din Berceni, în timp ce agită o pancartă pe care scrie „Tămâiază-i, Doamne, că ne strică copiii la cap!”
Ei nu înțeleg prea bine nici ce e LGBTQIA, nici ce-i sfințirea, dar știu că Gigi e „de-al nostru” și că dacă zice el că vin duhuri, sigur vine ceva – măcar un reportaj la România TV.
Când GODporația BOR tace, Gigi tămâiază
Cât despre Patriarhie? Nicio reacție. Se vede treaba că între o declarație de dragoste creștină și un cont generos de sponsorizare, aleg întotdeauna a doua opțiune.
GODporația BOR nu-l mai lasă să cânte, dar nici nu-i interzice să exorcizeze Calea Victoriei ca pe o discotecă blestemată. Ce contează că lumea râde? Important e să nu râdă demonii.
Final cu lumânare și râs amar
Într-o țară unde educația sexuală e considerată satanism, iar grija pentru diversitate e văzută ca semn de Apocalipsă, Gigi Beeecali a devenit un fel de talisman absurd. Un Don Quijote cu tămâie, care nu luptă cu morile de vânt, ci cu parada de culori.
A fost dat afară din Catedrală, dar a cucerit trotuarul. A pierdut strană, dar a câștigat terenul. Pe jos, cu crucea-n mână, cu sugeraniști în spate și gura mare, Gigi Beeecali s-a autoproclamat Sfântul Patron al Exorcizării Civice de Duminică.
Și nu e nimic mai românesc decât un milionar mistic care aleargă după duhuri necurate, în timp ce tu n-ai bani de tramvai și spitalul din colț se dărâmă de la sine.

Zeii Neuronilor Vii: Trump și Musk își aruncă tweet-uri ca proștii, iar votanții înghit ca pelicanii

MBM - KritiQ
-
0
Zeii Neuronilor Vii: Trump și Musk își aruncă tweet-uri ca proștii, iar votanții înghit ca pelicanii

America, acest Disneyland al psihopaților bogați, ne oferă iarăși spectacol: Elon Musk și Donald Trump, două baloane de heliu umflate cu propriul ego, au început să se bată ca pensionarii pe reducerea de la Lidl.

Diferența e că aici s-au pierdut doar 150 de miliarde de dolari, nu o plasă cu pui congelați.
Totul a început când Trump, președinte part-time și influencer full-time, s-a prins că Musk a comentat ceva neortodox despre o lege fiscală. O lege care, coincidență, elimină subvențiile pentru vehicule electrice și păstrează cadourile pentru petrol, adică exact ce le place votanților lui: să polueze cu entuziasm și să nu înțeleagă nimic.
Scena 1: Trump lovește, Musk explodează
Trump, nervos că Elon „i-a mușcat mâna cu care l-a hrănit cu contracte guvernamentale”, îl atacă public, de la Casa Albă:
* „Sunt foarte dezamăgit. O să-i tai contractele.”
Musk răspunde în stilul său spiritualo-bizar:
* „Trump mai are 3,5 ani, eu mai am 40.”
Traducere: „Tu ești un dictator de închiriat, eu sunt Zeul Siliciului, bătrânule cu spray de bronzat în ADN.”
Scena 2: Bomba Epstein
Și ca să nu rămână fără efecte speciale, Musk trântește:
* „Trump apare în dosarul Epstein.”
BOOM.
America intră în fibrilație. Votanții MAGA, adică cei care cred că Bill Gates vrea să le bage cipuri prin vaccine și că pizza e cod pentru trafic de copii, se revoltă:
* „Elon = Satana! Nu mai folosesc Tesla. O vând și-mi iau Ford, ca bunicu’ în Vietnam!”
Între timp, realitatea: și Musk a fost pozat cu Ghislaine Maxwell.
Dar cum să-i explici asta unuia care crede că Maxwell e o marcă de cafea?
Scena 3: Bursa și prostimea
Rezultatul?
Acțiunile Tesla cad cu 16%.
Peste 150 de miliarde evaporate în 2 ore.
Pentru votanții Trump: „E ok, că bursa e o conspirație a evreilor cu Wall Street.”
Pentru fanii Musk: „Oricum el vrea să mute totul pe Marte, bursa nu contează în spațiu.”
Spoiler alert: contează.
Scena 4: Partidul Galactic Independent
Musk, în criză de glorie, lansează un sondaj pe X:
* „E timpul să creăm un nou partid care să reprezinte clasa de mijloc?”
Votanții răspund entuziast:
– 45%: „Da, Elon for President!”
– 30%: „Ce-i aia clasă de mijloc?”
– 25%: „Votez ce zice Joe Rogan.”
Trump, între timp, scrie pe rețeaua lui ceva despre loialitate, subvenții și cum Elon ar fi plâns în genunchi la Mar-a-Lago.
Votanții lui Musk: „Mda, dar Trump e cam boomer.”
Votanții lui Trump: „Musk e fabricat în China.”
Epilog: Cine râde la urmă, probabil n-a înțeles nimic
Așadar, avem:
– Un președinte care se comportă ca un dealer de subvenții.
– Un miliardar care face sondaje ca un băiat plictisit pe Reddit.
– Doi idoli ai unor mase care cred că realitatea e opțională.
Și ce spune alegătorul de rând, în timp ce Tesla se prăbușește și America se îneacă în meme-uri?
* „Îl iubesc pe Trump. Sau pe Elon. Sau pe amândoi. Sau pe Putin. Important e că știu cine e vinovat: Soros.”

Clic. Ți-am prins sufletul într-un cuvânt. Nu te agita, era deja gol.

MBM - KritiQ
-
0
Clic. Ți-am prins sufletul într-un cuvânt. Nu te agita, era deja gol.

Nu te panica. Nu e primul lucru pe care ți-l iau fără să știi.

Portretul unei generații pierdute, fără filtru sau scuză

Societatea ți-a furat demnitatea, familia – coloana vertebrală, iar tu te-ai ocupat de restul, cu zelul unui ucigaș plătit de propriii demoni. Eu doar te observ. Și scriu.
Nu-ți cer voie. Nu îți spun „zâmbește”.
Nu te pun la poză.
Te prind când te uiți în gol, când mesteci absent în ceaunul vieții tale fără gust, când scrollezi compulsiv prin fericirea altora și îți spui că e ok. Nu e. Dar ți-e lene să recunoști.
Eu sunt fotograful de suflete.
Nu te speria. Sufletul tău e în siguranță. În siguranță să fie expus, analizat, disecat și înrămat cu un text tăios sub care scrie „Nu e artă. E adevăr.”
Și lumea aplaudă. Dar nu pentru că înțelege. Ci pentru că se bucură că nu e ea în text.
Ce nu știu e că sunt.
Scriu despre toți.
Despre cei care și-au înlocuit autenticitatea cu branding personal.
Despre cei care confundă iubirea cu dependența.
Despre cei care se întreabă de ce sunt triști, deși au tot ce și-au dorit, fără să înțeleagă că și-au dorit greșit.
Despre tine.
Despre mine.
Despre noi – specia asta obosită care zâmbește în selfie-uri și plânge în baie, pe silențios.
Nu-i poezie. E poză.
O poză făcută în cuvinte.
Fără filtru. Fără lumină bună.
Doar tu, exact când cedezi.
Imaginea finală
Ești singur, într-o cameră prost luminată, cu telefonul în mână, zicându-ți „Hai că n-a fost chiar așa rău azi”, în timp ce o poză veche îți apare în feed. Ai ochii umezi, dar dai like.
Și atunci, undeva, într-un colț de text, se aude un clic.
Ți-am făcut portretul.
Și n-o să-l ștergi niciodată din minte.

Tribuna Traseismului: Clanul PSD face mercato și ridică trofeul ciolanului

MBM - KritiQ
-
0
Tribuna Traseismului: Clanul PSD face mercato și ridică trofeul ciolanului

Cum clanurile politice își vând și răsvând alegătorii într-un joc pervers de-a supraviețuirea

Transferuri scandaloase în Liga Politică

În ultimele zile, clanul politic PSD și-a întărit echipa cu trei parlamentari din tabăra POT și șapte din clanul SOS – două grupări care au promis schimbarea, dar au ajuns să se vândă ca mărfuri second-hand.
Vedeta pieței de transferuri este senatorul cu zece clase, supranumit „Doctorul în nimic”, care a schimbat tricoul POT cu cel al PSD, demonstrând încă o dată că singurul criteriu în această ligă este portofelul.
Sugeraniștii și mascarada anti-sistem
Sugeraniștii urlă la televizor despre trădări și comploturi, dar pe ascuns plănuiesc noi alianțe și schimbări strategice cu PSD. Clanul AUR mimează indignarea, dar toți știu că voturile lor sunt în buzunarul „sistemului”, căruia îi slujesc în mod discret de ani buni.
Promisiunile despre „salvarea țării” au fost un teatru de umbre, iar adevărul e simplu: se vând pe bucăți, schimbă etichete și jignește orice urmă de democrație autentică.
Știri scurte, minți scurte
PSD mai are 30 de locuri libere pentru traseiști. Aplicanții trebuie să știe să mintă, să schimbe discursul și să se adapteze rapid la noul brand politic.
Clanul SOS face recrutări pe TikTok, cu diplome de „luptători” și promisiuni de glorie pe internet.
Clanul AUR lansează aplicația „TRASEIST TRACKER” – pentru cei care vor să știe cine trădează azi și pe cine vând mâine.
Mitică de la Ciorogârla: vocea alegătorului confuz
Mitică, patriot de Facebook și comentator în toate grupurile locale, este dezamăgit și confuz:
* „Eu am votat sugeraniștii să ne scoată din UE. Acum se pupă cu PSD! Dacă asta e anti-sistem, eu sunt extraterestru.”
Finalul meciului: scorul rușinos al democrației românești
Alegerile continuă să fie o farsă în care alegătorii joacă rolul de portari care nu văd mingea lovind poarta.
Trădările, transferurile și alianțele contra naturii sunt regula. Tu, cetățeanul cu tricolor pe profil, votezi pentru o schimbare care nu vine niciodată, dar care îți ia speranța cu fiecare ciclu electoral.
Felicitări, România! Ai reușit să transformi democrația în cel mai de prost gust reality show politic, iar tu ești vedeta principală care continuă să joace în piesa „Trădare și iluzii”.

Sabotaj. Sau cum a gripat ursul volanul și a dat cu propaganda-n parcare

MBM - KritiQ
-
0
Sabotaj. Sau cum a gripat ursul volanul și a dat cu propaganda-n parcare

Cum a eșuat propaganda rusă la alegerile din România și ce urmează în războiul informațional orchestrat de Est

România, 2025. Țara unde planurile bine unse ale Kremlinului au început să scârțâie ca un Logan cu 800.000 km la bord. S-a terminat turul doi al alegerilor prezidențiale, și ce să vezi? Nu a câștigat băiatul cu lanterna aprinsă pe sub Constituție, ci un matematician cu voce de lift și carismă de tabel Excel: Nicușor Dan. Panică la Moscova. Emoție la Buzău. Confuzie la tembeliziunile de apartament.
G SIEmion, cunoscut și ca George „Vă jur că nu sunt agent” SIEmion, intrase în turul doi cu 20% avans. Avea tot: discursul cu tremolo de tribună, drapelul călărit ca-n picturile cu Avram Iancu și o colecție întreagă de influenceri care pun virgula între subiect și predicat. Băieții de la butoane din Est frecau mâinile, rublele și vodca: „Avem omul nostru!”
Dar, ce să vezi, România a avut o reacție alergică la scenariul ăsta.
Matematică electorală de urgență democratică
Brusc, oamenii s-au dus la vot ca la supermarket în pandemie. Blocul pro-european, adică acei cetățeni obosiți de meme-uri cu drapelul rusesc și conspirații scrise cu CAPS LOCK, a dat cu ștampila în masă. O populație tăcută, latentă, care de obicei reacționează doar la majorări de taxe sau cozi la shaorma, s-a activat. Și-au spus: „Mai bine un tocilar mut decât un guraliv cu gazul în buzunar.”
Dar să nu idealizăm: diaspora a votat mai mult cu G SIEmion. Da, acea diasporă despre care credeam că vine la vot învelită în steagul UE, călare pe o statuie a libertății de Băicoi. Doar că între două ture la sparanghel și o porție de dor de-acasă, un segment considerabil a decis că omul cu steagul e mai simpatic decât omul cu planul. Așa că SIEmion a luat un ușor avans în diaspora, dar nu destul.
Diferența a fost prea mică. Trompeta lui Putin a sunat slab, iar Nicușor Dan a câștigat Cotroceniul.
Mașinăria se gripează. Urmează sabotajul.
Pentru cei de la Kremlin, a fost un dublu eșec. Nu doar că n-au câștigat, dar au descoperit că România încă are anticorpi. Că propaganda intensă pe TikTok, televiziuni obediente și canale Telegram cu iz de subsol umed n-a fost suficientă. Așa că au trecut la planul B: sabotează tot ce mișcă.
Pasul 1: Linșajul psihiatric
Noul președinte e prezentat drept „autist”, „handicapat”, „savant rătăcit prin politică”. Critica politică s-a transformat într-un linșaj cu iz medieval. Toată galeria AiURiștilor plus rezerviștii de la dezinformare digitală, s-au activat: „Nicușor Dan e dus cu pluta, vinde țara, mănâncă Excel pe pâine.” Nimic nou sub soare, dar cu o intensitate de Black Friday.
Pasul 2: Apocalipsa în HD
Pe rețelele sociale s-a declanșat teroarea: România va fi târâtă în război. Macron ne forțează mâna. Zelenski ne trimite SMS-uri la trei dimineața. Tinerii vor fi trimiși pe front cu trenul personal al lui Ilie Șerbănescu. S-au inventat tratate, înțelegeri secrete și planuri malefice care ar face să roșească și un scenarist Marvel. Toate distribuite de conturi cu 38 de urmăritori, dar „surse sigure”.
Pasul 3: Guvernul încă nu există, dar deja a trădat
Cum coaliția nu s-a format complet, orice idee apărută în spațiul public e tratată ca trădare. Dacă guvernul spune „să digitalizăm ANAF”, internetul răspunde: „Vor să vă fure datele și să vi le trimită lui Soros!” Dacă cineva rostește cuvântul „reformă”, deja apar videouri cu soldați imaginari în Gara de Nord.
Ironia supremă? Multe dintre aceste măsuri erau și în programul AiURiștilor, dar acolo erau „măsuri patriotice”. Acum, sunt „directive globaliste”. Pentru că nu e vorba despre coerență. E despre sabotaj.
Concluzia? Rusia a pierdut o bătălie. Dar nu s-a retras.
Cu clanul AiURiștilor bine plantat în Parlament, cu un guvern care bâjbâie după direcție ca un bețiv în beznă, războiul informațional continuă. Acum, se mizează pe altceva: epuizarea. Obosește-i. Confuzionează-i. Învrăjbește-i. Și dacă se prăbușesc, nici nu mai trebuie să trimiți tancuri. Vor cădea singuri. Cu televizoarele aprinse și Facebook-ul plin de profeții.
Să nu ne facem iluzii. Mașinăria e rănită, nu moartă. Și când o să cadă guvernul — și probabil o va face — Rusia va fi pe margine, cu popcorn și cu planul B, C, D în buzunar.

„Din Rusia, cu Amor”: Cum a ajuns ginerele Kremlinului paznic la ușa adevărului american

MBM - KritiQ
-
0
„Din Rusia, cu Amor”: Cum a ajuns ginerele Kremlinului paznic la ușa adevărului american

Washington D.C. – Noul bastion al „democrației selective”

Într-o clădire albă, cu coloane falnice și morală flexibilă, un funcționar american își aranjează cravata și distruge, cu zâmbetul pe buze, ultimele bastioane ale rezistenței la propaganda rusă. Numele său: Daren Beatty, dar după ultimele informații și socri, îl puteți numi cu încredere Dmitri Bietinovici.
Sub pretextul unei „reorganizări necesare”, Beatty a închis cu grijă și entuziasm instituția care se ocupa cu demascarea minciunilor rusești. Așa, dintr-o dată. Ca și cum ai scoate aerul dintr-un colac de salvare pentru că „nu se potrivea estetic cu valurile”.
Legături de familie: „Iubesc adevărul. Mai ales când vine din Siberia.”
Daren este căsătorit cu Iulia Kirillova, nepoata unui magnat rus de băuturi alcoolice și fost membru al Camerei Publice a Rusiei – adică acel organism în care propaganda are carte de muncă, bonuri de masă și acces nelimitat la Dostoievski citat incorect.
Unchiul acesteia, Sergei Chernikov, a fost decorat de Putin în perioada în care vodka se dădea pe cartelă și minciuna era monedă forte. Între timp, Chernikov „a căzut în dizgrație” – o formulare tipic rusească pentru a fost promovat în umbră. Iar acum, ginerele lui reușește, dintr-un birou de sticlă american, ceea ce Moscova a visat din 1947: să stingă lumina în camerele de vigilență informațională ale Vestului.
De la „lupul paznic la oi” la „vodka paznic la sobrietate”
După preluarea funcției de subsecretar interimar pentru diplomație publică (o titulatură care sună mai bine în rusă, ca „заместитель министра по дезинформации”), Beatty a trecut la acțiune. A pus lacăt pe centrul de combatere a dezinformării, a tăiat contracte, a pus moratoriu pe colaborările externe și a cerut ca orice comunicare să treacă prin el. Și prin soacră-sa, probabil.
* „Securitatea națională nu înseamnă paranoia. Înseamnă încredere. Iar eu am încredere în familia mea”, ar fi declarat Beatty, potrivit surselor noastre dintr-un bar de karaoke unde s-a cântat Kalinka până la patru dimineața.
Premiul „Troianul Anului”: Cârtiță sau consilier?
Mulți se întreabă dacă Daren Beatty este o cârtiță a Kremlinului, un fel de Rasputin cu diplomă de Georgetown, sau doar un politician ultraconservator care confundă libertatea cu licența poetică a Moscovei.
Ce e clar: omul are opinii. Adânci ca o fântână secată și la fel de folositoare. A spus, negru pe alb (pe Twitter, evident), că „Rusia și China sunt contragreutățile de care lumea are nevoie” și că „Marea Britanie este o latrină disfuncțională”.
* „Dacă Putin ar conduce Pentagonul, am avea ordine. Și ce dacă ar trebui să învățăm imnul în rusă?”
— citat neverificat dar plauzibil, extras dintr-un editorial nepublicat, intitulat „De ce am un bust de Lenin în bibliotecă”.
Final: Cine are nevoie de spioni, când ai gineri?
Într-o epocă în care AI-ul poate detecta manipularea în nanosecunde, Statele Unite au decis să-și pună lupul la păzit găinile, apoi să se mire că găinile votează cu Rusia. Beatty este dovada vie că trădarea nu mai vine cu pălărie neagră și accent slav, ci cu diplomă de Ivy League și soacră din Novosibirsk.
Concluzie amară
Într-un stat unde paranoia e hobby național și securitatea e slogan electoral, să pui un prorus la cârma luptei contra propagandei e ca și cum ai numi un piroman șef la pompieri pentru că „are experiență cu focul”.
Dar stați liniștiți. Totul este sub control.
Al cui? Ei bine… tocmai asta e problema.
PS:
Nu-i de mirare că sugeraniștii și trompetele lui Putin din România pozează în susținători ai imbecilului portocaliu.
1...232425...30Pagina 24 din 30
SOCIAL

Patriotism de AUR – farsa naționalismului ieftin

MBM - KritiQ - 0
Patriotism de AUR, un spectacol absurd de ipocrizie, ignoranță și populism, unde mândria devine circ electoral pentru proști și impostori Patriotism de AUR – între...
SOCIAL

Clovnul Trump, conspiratorul imaginar

MBM - KritiQ - 0
Clovnul Trump vede fantome la Beijing: Xi, Putin și Kim se transformă în bau-baul suprem al nopților albe de la Mar-a-Lago Prolog: O defilare cu...

Trump a înviat

JD Vance sau cum să vinzi iadul ca program politic

Tanasă vs Tanasă

Suveraniștii și lebedele: prostie, pumni și populism

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID