marți, septembrie 9, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 28

PSD Airlines: Cum să pierzi alegeri pe toate fronturile și să pretinzi că ești pilot automat

MBM - KritiQ
-
0
PSD Airlines: Cum să pierzi alegeri pe toate fronturile și să pretinzi că ești pilot automat

România, 2025. PSD tocmai a reușit o performanță istorică: să piardă fără să participe cu adevărat. Un fel de sport național la care sunt campioni olimpici.

După ce M Ciolacu a încercat șmecheria politică supremă — să candideze la prezidențiale cu un aer de negociator balcanic, în alegerile prezidențiale din 2024, iar în cele recente, în timp ce-l susținea oficial pe Căcărău (adus din azilul de idei liberale) și neoficial mângâia electoratul AiURiștilor pe creștet, planul a ieșit prost. Nu doar prost. Catastrofal.

G SIEmion a pierdut. Căcărău s-a făcut de râs.

Și Nicușor Dan, eternul outsider, a câștigat.

Șah mat. La PSD. Fără replică.

M Ciolacu – omul care și-a pus singur șah și apoi s-a mirat că e mat
Când ai strategii de genul „să mergem și cu ăla, dar să nu supărăm pe ceilalți”, finalul e previzibil: toți te urăsc, nimeni nu te votează. Ciolacu a fost schimbat nu pentru că a trădat partidul, ci pentru că a trădat ideea de strategie. A jucat la dublu și a pierdut pe toate liniile, dar a făcut-o cu încruntarea resemnată a unui jucător de poker care nu știe regulile, dar cere reluare.
Și pentru că în PSD orice eșec se răsplătește cu un coleg de vină, vine la manșă Sorin Grindeanu, băiatul care s-a mai prăbușit o dată cu avionul în 2017, când partidul l-a dat jos cu tot cu guvern. Dar acum, ce să vezi? El e speranța reconstrucției.
Grindeanu – de la zboruri Nordis la pilotaj pe orb
După ce a fost prins în scandaluri cu OUG 13, cu avioane private și vacanțe luxoase, Grindeanu e exact genul de lider pe care PSD îl adoră: cuminte, loial, și suficient de compromis cât să nu mai aibă ambiții personale. Adică idealul absolut pentru un partid care se vrea nou, dar care folosește același mobilier vechi, cu tapițerie roșie și mucegai ideologic.
Electoratul PSD – pasagerul legat la ochi cu bilet de o singură direcție
Și aici intervine eternul electorat captiv, care și de data asta a fost ținut în beznă. Care încă mai crede că „oricum toți fură, măcar ăștia ne mai dau un pui și-un ulei”.
Un electorat care nu mai votează cu inima sau cu mintea, ci din oboseală. Oboseala de a gândi, de a compara, de a spera.
Aceiași oameni care cred că dacă Grindeanu zboară cu avion privat în vacanță, e semn că „se descurcă băiatul”, nu că are ceva de ascuns.
Concluzie:
PSD nu mai e un clan politic. E o companie low-cost de zboruri în cerc. Ciolacu a pierdut, AiURiștii au pierdut, Căcărău s-a pierdut. Doar Nicușor Dan, eternul tehnocrat cu sacou șifonat și voce de tabel Excel, a câștigat. Și a făcut-o fără circ, fără scenete și fără milionari în spate.
Iar în PSD, la finalul acestui spectacol tragicomic, s-a tras concluzia logică: nu trebuie schimbată direcția, ci pilotul de rezervă. Adică Grindeanu. Pentru că în logica de partid, cel care-a mai băgat avionul în munte știe acum cel mai bine cum să-l evite.
„Vă mulțumim că zburați în continuare cu PSD Airlines. Nu promitem să ajungem undeva. Dar promitem să nu coborâm pe nimeni de la bord fără scandal.”

Breaking Noose: Prostia s-a îmbrăcat în știre și a ieșit la rampă!

MBM - KritiQ
-
0
Breaking Noose: Prostia s-a îmbrăcat în știre și a ieșit la rampă!

Editorial din ziarul imaginar „Gazeta de Perete – pentru cei care cred tot ce scrie pe perete”, prostia la rang de artă

Într-o epocă în care telefonul e mai deștept decât utilizatorul, știrile false au ajuns reginele balului de prost gust. Ele nu vin pe cai mari, ci pe trotinete electrice second-hand, vopsite în conspirație. Cu tocuri înalte și silicon logic în părți esențiale, minciuna se dă drept breaking news și sare direct în brațele cititorului ca o fostă iubită disperată de atenție.

Cine le răspândește?

Un mix între horoscopiști frustrați, șamani digitali și absolvenți de ,,Facultatea de Google și Whatsapp Voice Notes”, secția manipulare cu zâmbetul pe buze. Acești indivizi știu tot: de la cum ne controlează reptilienii somnul, până la cum a fost Einstein, de fapt, din Brăila. (Apropo, cică i se spunea Ailinstainu’ în liceu.)
Ei vorbesc despre „adevăruri ascunse” cu vocea groasă a cuiva care n-a citit nici măcar o etichetă de la șampon, dar îți explică sistemul monetar mondial cu două meme și-un link de pe un site care se încarcă doar marțea, la lună plină.

Dar adevărații campioni sunt consumatorii și propagatorii

Aceștia sunt acei oameni care dau „share” la o știre cu titlul: „Ciorapii te omoară! Adevărul despre cum ne ucid elasticii la glezne!” și apoi adaugă în comentariu: „Treziți-vă, oameni buni!” Ei știu mai bine decât cercetătorii, pentru că „a zis un băiat de la țară care cunoaște pe cineva la SRI”.
Aceștia trăiesc într-o realitate paralelă unde:
Bill Gates e un fel de Moș Crăciun satanic care trimite cipuri prin antenele de Vodafone;
NASA e o firmă de pază care ascunde Pământul Plat sub o pătură;
și, evident, virusul a fost creat din supă de lilieci și intenții malefice de la Ikea.
Iar tu, dacă le spui că poate, doar poate, nu e așa… ești „vândut Sistemului”, „plătit de Oculți” sau, cel mai grav, „n-ai mintea ta, frate!”
Într-o lume normală, acești oameni ar fi fost îmbrăcați în halate și supravegheați blând. Dar în era rețelelor sociale, au microfon, like-uri și o grămadă de timp liber între două postări cu pisici și profeții apocaliptice.

Concluzie?

Fake news-ul nu e glumă, e un circ, dar nu unul cu clovni, ci cu spectatori care au urcat în arenă și cer „adevărul” țipând, în timp ce își bagă degetele în urechi.
Și în toată nebunia asta, adevărul stă într-un colț, cu o cafea rece și un bilet dus spre altă planetă.

Știință de-a gata pentru minți la ofertă: cu AI-ul la caterincă

MBM - KritiQ
-
0
Știință de-a gata pentru minți la ofertă: cu AI-ul la caterincă

În pandemie, când lumea învăța să-și spele mâinile dar nu și creierul, de spălarea creierului aveau alții grijă, când alfabetizarea științifică era facultativă iar conspirațiile erau materie obligatorie pe Facebook, a apărut și salvarea: Inteligența Artificială – noul guru cu server în loc de suflet și cu acces limitat la logică, dar infinit la căcat reciclat.

AI-ul nu cunoaște taine, nu deschide seifuri de stat, n-a citit niciodată vreo bibliografie serioasă, dar ți-o trântește cu o încredere de politician în campanie: „Studiile spun că…”. Care studii? Nu contează. Important e că sună convingător pentru mințile care au abandonat gândirea în favoarea generării automate.
Și așa a apărut noua rasă de „intelectuali” cu intelect de format TXT. Oameni care n-au deschis o carte decât ca să o pozeze, dar care „scriu” articole cu AI-ul, în stilul „Spune-mi că ești deștept fără să gândești o idee de la tine”. Și ce texte ies! O combinație de limbaj de grant, fraze cu gust de TED Talk și profunzime cât un story pe Instagram.
Partea cu adevărat savuroasă e când cineva care chiar cunoaște domeniul citește aceste creații. Seamănă cu experiența de a vedea o ciorbă servită în bol de cristal: pare sofisticat, dar e tot apă chioară cu zarzavat. Și evident, când îi confrunți, replicile curg: „E doar o unealtă, eu doar o folosesc”. Așa cum un zugrav cu ciocanul în gât e brusc arhitect.
Unii dintre acești autori de carton își pun texte generate de AI în portofolii, în CV-uri, în cărți, în bloguri motivaționale sau, mai nou, în postări aplaudate de alți impostori. Dacă le scoți AI-ul, n-ar ști nici să-și scrie numele fără să întrebe „Cum se conjugă geniul la persoana întâi singular?”
Și nu lipsesc nici autorii de „literatură” care, în lipsa unei idei originale, preferă să-și extragă „inspirația” dintr-un prompt. Rezultatul? Proza copy-paste cu parfum de silicon neural, poezie emoțională generată de ceva care n-a simțit nimic niciodată și eseuri filozofice scrise de un server care nu știe diferența dintre Nietzsche și nechezol. Dar sună bine, frate, sună bine!
Realitatea e simplă: AI-ul nu face prostii. Le produce la cerere. Nu e vinovat că e folosit de oameni care vor să pară culți, dar uită să fie… oameni. Să simtă, să gândească, să creeze. În loc de introspecție, au prompturi. În loc de viziune, au opțiunea „regenerate response”.
În final, totul devine o glumă proastă. Un marș al imposturii intelectuale, condus de parade de pseudo-scriitori, pseudo-experți, pseudo-oameni cu idei de împrumut.
Dragă utilizator de AI care crezi că textele generate te fac mai deștept: citește de două ori și întreabă-te dacă înțelegi măcar o dată. Dacă nu, măcar nu le publica. Nu e rușinos să taci. E rușinos să te auzi și să nu știi ce spui.
Iar celor care cred că pot păcăli cititorii cu fraze împopoțonate, fără să le treacă măcar o dată prin filtrul propriei judecăți, le reamintesc: impostura nu are stil. Se simte. De la o poștă.
PS
Tot urmărind și interacționând, în timp, cu niște ,,genii” cu diplomă de impostori, m-am gândit că e păcat să râd doar eu.
PS 2
Dacă te regăsești în textul ăsta, să știi că nu-i pură întâmplare! Te urmăresc de mult, am interacționat și am încercat să-ți dau de înțeles că ești penibil. Se pare că am fost prea subtil, pentru tine.

Americano, TikTok și realitatea alternativă de la benzinărie

MBM - KritiQ
-
0
Americano, TikTok și realitatea alternativă de la benzinărie

Mă cheamă Marian Benone Mihai și îmi beau cafeaua, Americano, de obicei, la benzinăria din colț

Nu pentru că aș fi romanticul cafelelor industriale, ci pentru că e aproape. Îndeajuns de aproape încât să nu mă răzgândesc și destul de departe încât să nu aud vecinii discutând despre unde e mai ieftin uleiul.
Nu citesc cărți în public – n-am nevoie să demonstrez nimănui că știu să dau pagini. Eu fac pe prostul mai bine decât fac proștii pe deștepții.
Așa că, liniștit, cu Americano-ul în față, încerc să prind două-trei momente de pace. Asta, în teorie. În practică, realitatea e alta: cam de fiecare dată apare câte unul sau doi, fani Căcălin Georgescu, adepți G. SIEmion, credincioși ai noii biserici a deșteptăciunii de pe internet.
Se așază fără invitație, vorbesc fără filtru și mă abordează direct, pentru că au impresia că mă cunosc, m-au văzut din vedere și, în bula lor, asta echivalează cu o relație de încredere.
Își trag „informațiile” de pe TikTok, Facebook și alte platforme unde e destul de clar că gândirea critică a fost înlocuită cu efecte speciale și subtitrări în caps lock. Sunt spălați pe creier cu loțiune de propagandă și parfumați cu fake news din surse dubioase, care încep toate cu „am o informație bombă pe care sistemul n-o vrea cunoscută”.
Când mă satur – și mă satur des – încep să-i trolez. Le spun, cu maximă seriozitate, că în toaleta benzinăriei, chiuveta din stânga e, de fapt, o poartă energetică. Dacă te speli 33 de secunde, cu mișcări antiorare, fredonând „Mă dusei să trec la Olt”, intri într-un Mega Image paralel, în care produsele se plătesc cu puritate sufletească. Dacă ești curat la gând, iei năut. Dacă ai mintea plină de suspiciuni, pleci cu napi.
Unii mă lasă în pace după un astfel de episod. Dar mereu apar alții. N-am scăpat nici azi.

Uneori dimineața, alteori pe parcursul zilei, că eu beau cafea des, în mod terapeutic și parcă frecvența cu care apar astfel de vizitatori e sincronizată cu timpul de extracție al cafelei, apare câte unul, cu ochii bulbucați și întrebarea pe buze:

— Marian, tu ce știi despre simbolurile oculte de pe pompele de benzină? Am văzut un clip făcut de un fost angajat NATO care a fost la Buzău în ’99 și știe tot!
Îmi sorb cafeaua, trag aer și răspund calm:
— Sunt rune dacice reconfigurate în timpul resetării planetare. Dacă le privești în oglindă, la ora exactă, apar reduceri la carburanți. Dar numai dacă ai karma echilibrată și cont bancar în monedă ancestrală.
Omul notează. Pleacă. Poate revine. Poate nu. Dar sigur vine altul.
Angajatul de la tejghea m-a văzut de atâtea ori în filmul ăsta, că nici nu mai întreabă. Îmi pune o cafea și spune:
— Din partea casei, pentru răbdare. Costă zece lei. Plătești numerar sau cu cardul?
Iar eu zâmbesc. Pentru că știu că mâine, sau poate diseară, apare băiatul cu pendulul sau naiba mai știe care altul.
Și-atunci o luăm de la capăt.

„Gandalful din Găești” – cum Căcălin Georgescu a recitat Tolkien ca să-și ascundă înfrângerea de prostime

MBM - KritiQ
-
0
„Gandalful din Găești” – cum Căcălin Georgescu a recitat Tolkien ca să-și ascundă înfrângerea de prostime

România, țara în care vrăjitorii politici își rosteau cuvintele din „Stăpânul Inelelor” ca pe niște mantre sacre, în timp ce realitatea le trântea ușa în nas. După ce, cu câteva zile în urmă, Nicușor Dan a fost ales președintele României, Călin Georgescu (maestrul apei structurate și discursurilor furate) a revenit cu un discurs care era mai degrabă o declarație de înfrângere dată la pompă pentru prostime.

Dar hai să fim serioși: pe cine a învins Nicușor Dan? Pe G SIEmion, care s-a aruncat ca un câine fără stăpân să bată tobele „în numele lui Georgescu”? Pe guru-ul care crede că dacă recită Gandalf e automat un lider de calibru? Sau pe amândoi, într-o bătălie absurdă cu un profet cu apa-n cap și un huligan politic?
Discursul lui Georgescu a fost o lecție de plagiat cu pretenții literare:
„Vă văd, vă simt și vă aud lacrimile grele. Plângeți, dragii mei, dar nu deznădăjduiți. Nu toate lacrimile sunt rele.” — Gandalf pentru toți fanii săi naivi care încă plâng după el.
Apoi, un pic de Galadriel ca să dea greutate:
„Lumea s-a schimbat. Nu mai este ce-a fost. Se simte asta în tremurul apei, în freamătul pădurii…”
Un fel de „luați-o ca pe un semn divin” pentru toți credincioșii săi cu creierul în modul „reboot”.
Și dacă te întrebi cine plânge mai tare decât fanaticii ăștia? Păi, în spatele cortinei, Putin dă din picior și oftă adânc că idioții lui utili (Georgescu și SIEmion) n-au reușit să destabilizeze România. Bravo, băieți, ați eșuat pe bune!
În loc să aibă un aliat pe caii troieni, Kremlinul a primit un președinte care știe să deschidă geamul, nu porțile iadului.
Și da, mă bucur că majoritatea românilor nu s-a lăsat hipnotizată de acest guru de carton, de huliganul cu discurs de maidan și de strategia obscură a unui dictator nervos.
Așa că, spre disperarea lui Georgescu, a lui SIEmion și a fanilor lor cu ochii lipiți de ecran și creierul îmbibat de teoriile conspirației, Nicușor Dan a fost ales președintele României, al tuturor românilor, inclusiv al fanaticilor lui guru Georgescu.
Un om care nu-și pune mantia de vrăjitor, ci pune mâna pe treabă.
În 2025, asta nu e doar o victorie – e o salvare, aș putea spune, o salvare de la dezbinare.

Simion, sabotat de SIEmion – când îți îngropi votanții înainte de alegeri și urli „fraudă!” după

MBM - KritiQ
-
0
Simion, sabotat de SIEmion – când îți îngropi votanții înainte de alegeri și urli „fraudă!” după

Cum s-a autosabotat G Simion, încă din preioada pandemiei COVID-19, iar acum strigă c-ar fi fost fraudă electorală

Nicușor Dan a câștigat. Calm, cu voce joasă și cu dicție de matematician încordat, a reușit să convingă electoratul că președintele nu trebuie să fie nici bătăuș de microfoane, nici profet cu drapel pe umeri, nici influencer de conspirații. A învins fără să urle, fără să cheme poporul la „răzbunare”, fără să promită că dă jos sistemul cu furculița din popotă.
În cealaltă tabără însă, G SIEmion s-a trezit că… a pierdut, nu oricum, ci spectaculos. În ciuda certitudinilor de pe TikTok, în ciuda marșurilor, mitingurilor și flashmob-urilor cu tricolor în dinți, o bună parte din electoratul său nu a mai apucat să voteze, nu pentru că au fost împiedicați, ci pentru că… au fost prea ascultători.
Ascultători de George, în pandemie, când le explica, cu emfază și salivă, că masca e opresivă, că distanțarea e un moft globalist și că vaccinul e o unealtă a sclaviei genetice. Și oamenii l-au crezut. Au refuzat masca, tratamentul, medicii – au ales libertatea absolută de a muri de Covid cu demnitate de Facebook Warrior.
A fost, fără îndoială, primul caz documentat de campanie electorală anterioară alegerilor, soldată cu victime… din rândul propriului electorat. Practic, G SIEmion și-a curățat listele de votanți cu o metodă nemaiîntâlnită: teoria conspirației cu efecte letale.
Iar acum, în fața urnelor goale și a realității neînduplecate, George face ce știe: țipă, strigă „fraudă!”, „trădare!”, „ridicați-vă, români!”. Iar o parte din electoratul rămas (adică cei care au supraviețuit pandemiei și TikTok-ului) și-a spart televizoarele, și-a tăiat buletinele și e gata să răspundă chemării la luptă, cu toporul în mână și neuronul în standby.
Ironia supremă? Nici nu i-a trebuit sistemul să-l saboteze. S-a sabotat singur, cu aplomb, încă din 2020. Iar acum, când realitatea îl trage de mânecă, preferă să creadă că a pierdut din cauza „ocultei”, nu a oxigenului lipsă.
Între timp, Nicușor Dan își bea cafeaua în liniște, nu pentru că e slab, ci pentru că în haosul creat de SIEmion și ai lui, un om liniștit pare brusc… revoluționar.

Imbecilul Donald Trump, pacea și ceasul lui cu baterie descărcată

MBM - KritiQ
-
0
Imbecilul Donald Trump, pacea și ceasul lui cu baterie descărcată

Donald Trump, fostul președinte, actualul președinte, viitor președinte și etern membru de onoare în galeria „oamenilor care cred că diplomația e ca Monopoly-ul”, a anunțat că războiul din Ucraina nu e problema lui. Ceea ce e aproape poetic: nici realitatea nu pare să fie o problemă pentru el.

După o conversație telefonică cu Vladimir Putin, (omul care ține pacea în buzunarul de la piept, lângă briceagul ideologic și planul de anexări) Trump a decis că e momentul să se retragă din susținerea noilor sancțiuni împotriva Rusiei și, în schimb, să exploreze „potențialul nelimitat” al afacerilor cu Moscova.
Potențialul nelimitat, desigur, include și promisiunea ca, la finalul războiului, SUA să importe bors din Novosibirsk și gaz natural direct în SUV-urile alegătorilor din Texas, cu o poză cu Trump pe rezervor.
Omul a promis în campanie că va face pace „în 24 de ore”. Auzindu-l, am spus-o pe șleau: Trump e imbecil, nu faci pace în 24 de ore. Nici măcar un cozonac cu nucă nu iese în 24 de ore, darămite o înțelegere între un dictator flămând de teritorii și o țară călcată pe cap de tancuri.
Dar asta nu contează pentru fanii lui Trump. Ei trăiesc într-o lume paralelă, în care geopolitica se face cu GIF-uri, iar Zelenski este numele unui soi de pizza ucraineană. Sunt genul de oameni care cred că NATO e un brand de apă plată și că Crimeea e un parc de distracții rusesc.
Între timp, Europa pune la cale noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar Trump, în stilul lui specific, vrea să le înlocuiască cu un parteneriat strategic pentru extracția de pământuri rare, bors și voturi din Michigan.
Putin, șiret ca întotdeauna, a înțeles imediat: de ce să negociezi pace când poți negocia un joint venture? În timp ce europenii pun presiune, Trump a scos uleiul de masaj economic și i l-a aplicat strategic pe harta Eurasiei.
Și NATO? Să fim serioși. Trump pare mai interesat de un reality show numit „Ce-ar fi dacă apăram doar statele care cumpără arme de la mine?” decât de apărarea colectivă.
Toată această comedie amară e o reluare prost jucată a istoriei, cu promisiuni de pace care nu există, cu apeluri telefonice care nu schimbă nimic și cu un președinte care crede că dacă zâmbești la Putin destul de larg, îți face discount la invazii.
Adevărul e simplu: Trump n-a făcut pace, n-a făcut nici măcar liniște, a făcut doar zgomot și poate niște planuri de business cu niște băieți care au mai mult gaz natural decât scrupule.
Iar lumea? Lumea se uită, aplaudă sau urlă, în funcție de canalul de știri la care s-a uitat ultima dată.

Brânză, euro și sugestii sfinte: Gigi & George – telenovela patapavloviană a politicii românești

MBM - KritiQ
-
0
Brânză, euro și sugestii sfinte: Gigi & George – telenovela patapavloviană a politicii românești

Dacă ai pierdut ultimele episoade din epopeea Gigi Beeecali– G SIEmion, stai liniștit: nu s-a întâmplat nimic nou. Doar aceeași piesă, jucată la nesfârșit, dar cu brânză, insinuări și curs valutar.

Într-o țară unde alianțele politice durează cât o promisiune de post, Gigi și George au reușit imposibilul: o prietenie intermitentă, sudată cu caș și spulberată de… sugestii. Nu acuzații, Doamne ferește! Gigi nu spune niciodată direct, el doar lasă în aer lucruri, ca o lumânare care pâlpâie în altarul bârfelor cu tentă.
Totul a început cu o nuntă. G SIEmion, mândru și nărod, s-a căsătorit patriotic. Iar Gigi, cu suflet mare și sacoșă tradițională, i-a dus brânză. Nu voturi, nu sprijin concret, ci brânză – simbolul universal al păcii pastorale. A fost o ofertă de reconciliere națională în formă solidă.
Dar pacea n-a ținut mult.
La scurt timp după eveniment, într-un interviu cu parfum de revelație carpatină, Gigi a lansat o insinuare. N-a zis clar. N-a folosit cuvinte explicite. Doar a lăsat să se înțeleagă – cu aerul unui arhanghel dezamăgit – că între G SIEmion și Miki Neamțu ar fi existat… o tensiune nefirească. Nu știm ce fel de tensiune, dar Beeecali știe. Sau simte. Sau visează. Oricum, e clar că a fost ceva „nepotrivit”. Așa că a tras concluzia logică:
„SIEmion nu merită să fie președinte.”
Pentru că, se știe, în România alegem conducători nu după competență, ci după cum cred alții că se uită la alții. Nu că G SIEmion ar fi competent.
Și, cu toate astea, Gigi s-a răzgândit din nou. I-a dat iertare, brânza deja fusese digerată, iar sprijinul politic a fost reactivat. Atât de reactivat, încât Beeecali, în entuziasmul lui mistico-financiar, și-a schimbat toți leii în euro, convins că urmează o eră mesianică sub SIEmion.
Rezultatul? SIEmion a pierdut alegerile. Iar Gigi, cu degetul înfipt adânc în calculatorul BNR, a făcut bilanțul:
„Am pierdut un milion de euro!”
Nu pentru că și-a făcut prost calculele, ci pentru că, în mintea lui, economia merge pe prietenii și vedenii.
Acum, când totul s-a dus pe apa brânzei, Gigi îl numește pe fostul mire și prieten „vagabond” și calmează faptul că instigă la „vărsare de sânge”. El, omul păcii, el, cel care aduce brânză ca semn de alianță și apoi aprinde fitilul cu „eu n-am zis, dar…”.
Morala?
Când Gigi Beeecali îți aduce brânză la nuntă, ai două variante: o mănânci rapid sau o lași ca probă pentru când o să insinueze că ai iubit greșit.
G SIEmion n-a înțeles, a băgat-o în frigider. Iar acum Gigi a scos factura, cu dobândă, cu suspiciuni și cu euro pierduți la ruleta politică mistică.

România, filtrată și livrată algoritmic: Cine-a votat cu Nicușor?

MBM - KritiQ
-
0
România, filtrată și livrată algoritmic: Cine-a votat cu Nicușor?

Despre bulele digitale, votul invizibil și cum rețelele sociale ne fac să credem că trăim într-o țară care nu există, dar care are apă caldă și opinii bine conturate

Cine-a votat cu Nicușor? Sau: cum am ajuns să nu mai recunoaștem România fără filtru

Se întreabă tot mai vocal, pe rețele, niște cetățeni din specia „fără acte, dar cu principii”:
„Cine, frate, l-a votat pe Nicușor Dan, că eu nu cunosc pe nimeni?!”
Ei nu mint. Chiar nu cunosc. Dar asta nu pentru că n-a votat nimeni, ci pentru că trăiesc într-o cameră cu ecouri, cunoscută în argoul internațional sub numele de echo chamber.
Ce-i asta? Pe scurt, o lume paralelă în care vezi doar ce confirmă ce crezi deja. O redută digitală ermetică, unde n-ajung decât opinii prietenoase și meme-uri cu sens unic. Nu intră Firea, nu intră pragmatismul, nu intră vecinul care votează PSD de frică să nu se oprească microbuzul de Otopeni.
Facebook, Instagram, TikTok – toți algoritmii voștri dragi – nu vă livrează realitate, ci validare personalizată. Adică: nu mai știți cum arată România, știți doar cum sună ea în bula voastră.
Și în bula voastră, toți sunt ironici, citiți, au tatuaje minimaliste și ură pentru sistem. Și dacă nu l-a votat nimeni pe Nicușor, înseamnă că Nicușor a fost votat pe ascuns, într-o conspirație democratică cu milioane de participanți invizibili.
E momentul pentru o veste proastă: realitatea nu e targetată pe interese. Ea include și doamna de la etajul trei care votează cu Firea că „măcar ea arată a femeie”. Include și omul care n-are apă caldă, dar are convingerea că Nicușor Dan e fiul nelegitim al lui Soroș.
Nu cunoașteți pe nimeni care l-a votat? Normal. Pentru că Meta știe că vă enervați dacă vedeți postări de la votanți reali. Așa că vă ține în bula voastră frumoasă, eco, dreaptă moral și ruptă de cartier.
Și între două stories cu câini salvați și două reels-uri cu iarbă urbană, vă treziți cu o întrebare: Cum s-a întâmplat asta?
Simplu. N-ați văzut România venind, pentru că ați crezut că sunteți România.

Protoromâna însărcinată cu latina: Miracolul lingvistic de la Fanatik TV

MBM - KritiQ
-
0
Protoromâna însărcinată cu latina: Miracolul lingvistic de la Fanatik TV

Cum Căcălin Georgescu a rescris istoria limbii române în direct, în fața unui Mihai Tatulici cu fața de lat și nervii de lut, iar adepții au sărbătorit nașterea protoromânei ca revelație carpatină pre-cristalizată

Fanatik TV, noul centru de genetică lingvistică mistică. Invitat special: guru Mesia Căcălin Georgescu. Martor uimit: Mihai Tatulici. Victimă: realitatea.

Dacă istoria este o știință, atunci ceea ce s-a întâmplat în studioul Fanatik TV cu ocazia interviului dintre Mihai Tatulici și Căcălin Georgescu este echivalentul unei crime împotriva umanității cognitive. Pentru că într-o seară liniștită, în care ar fi trebuit să dezbatem probleme de interes public, am asistat, în direct și în reluare, la nașterea unei noi mitologii carpatine, în care latina nu doar că nu e mama limbii române, ci e doar o verigă ratată din ADN-ul protoromânei absolute.
Căcălin Georgescu (inginer de meserie, mesia de vocație și derviș mediatic cu diplomă de iluminat la fără frecvență) a declarat cu ochi senin și glas hipnotic că româna este limba-mamă a latinei. A făcut-o fără să clipească, fără să tușească, fără să-și consulte măcar un neuron istoric. Cu acea siguranță pe care numai cei chemați direct de Zamolxe prin fibrilații karmice o pot avea.
Mihai Tatulici, cu experiența lui de jurnalist postrevoluționar și privirea resemnată a unui tată care tocmai a aflat că fiul lui crede în Moș Crăciun la 40 de ani, a încercat să reziste. A pus întrebări, a adus contraargumente, a scos din burtă, cu ultimele forțe, câteva resturi de logică, degeaba. În fața entuziasmului mistic al domnului Georgescu, realitatea a fost evacuată în șoaptă, escortată de un dicționar de latină în lacrimi.
Pe scurt, Căcălin Georgescu a rescris istoria live, cu un marker gros și cu hârtie de împachetat mituri. Potrivit dumnealui, nu doar că dacii vorbeau română pură înainte de Hristos, dar o și predau romanilor în tabere lingvistice cu papara tradițională.
Cicero? Un fel de traducător al lu’ Moș Măgăruș.
Virgiliu? Probabil a făcut liceul la Sarmizegetusa, profil uman.
Traian? A plecat cu tabla în cap, dar cu româna în suflet.
Până și ideea de evoluție a limbilor a fost declarată demodată, probabil un produs al conspirației Vatican-Soros-UE-Netflix. În viziunea lui Georgescu, limba română n-a evoluat, ea a existat dintotdeauna, completă, pură, nespălată în apele decadentismului latin. Practic, Dumnezeu, după ce a creat lumina, a zis: „Să fie româna!”

Cei care au pus botul

Dar partea cea mai sinistru-amuzantă nu e ce a spus Georgescu, e ce a urmat: armata lui de adepți digitali a explodat în extaz cerebral.
Pe Facebook, forumuri și subsolurile întunecate ale internetului, dacii de tastatură s-au activat instantaneu, ca niște viruși ai sensului comun:
„Bravo, dom’ Căcăline, le-ai zis-o la trădători!”
„Am știut dintotdeauna că latina e o făcătură!”
„Protoromâna era limbă de lumină, nu ca latina aia păgână!”
Și, evident, nelipsita postare apocaliptică:
„Academia Română e controlată de masoni care ascund adevărul despre daci!”
Acești fanatici (un melanj exploziv de șoferi de dube cu blog, teologi de mahala și oameni care cred că „etimologie” e un tip de brânză) au început să împartă clipurile cu Georgescu ca pe moaște digitale. Pentru ei, nu contează că totul contrazice 200 de ani de lingvistică, arheologie, istorie comparată și bun-simț.
Adevărul lor nu se caută, se simte. Preferabil pe stomacul gol și cu ceafa umedă de indignare patriotică.

Concluzia? Ne-am întors la peșteră, dar cu Wi-Fi

Ce am văzut la Fanatik nu a fost doar o emisiune. A fost un ritual de exorcizare a rațiunii, cu Georgescu în rol de mare preot și Tatulici în rol de martor bătrân și neajutorat.
Protoromâna a fost întronată ca regină a limbilor. Latina a fost retrogradată la rang de jargon de colonie. Știința a fost scuipată cu iubire. Fanii au aplaudat în transă.
Și toți ne-am întrebat, uitându-ne în gol:
Oare Platon chiar era oltean?
Oare dacii aveau Google Translate?
Oare Mihai Eminescu a prevăzut totul și de-aia scria cu majusculă la „Dacia Eternă”?

Spoiler pentru viitor:

În episodul următor de la Fanatik: „Mihai Viteazul, primul astronaut român. Călătoria lui pe Lună cu calul dacic invizibil.”
Până atunci, rămâneți conectați. Limba română a început să se plângă că o doare capul. Și e doar începutul.
1...27282930Pagina 28 din 30

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID