Blog - KritiQ

-

24/06/2025

Portofelul român și studiul de caz etern

Cum românii transformă un experiment global despre onestitate într-o lecție despre șmecherie instituțională și democrație de buzunar, portofelul român

În marele studiu mondial al celor 17.000 de portofele pierdute „din greșeală” pentru a testa integritatea popoarelor, România a răspuns ca de obicei: cu un gest discret, dar ferm, în buzunarul celuilalt. La noi, portofelul găsit nu se returnează, se valorifică, fie prin troc, fie prin tăcere administrativă, fie printr-o notă de subsol într-un referat despre „condiția materială a angajatului bugetar sub presiune morală”.

Și da, cum bine remarca Ștefan Liiceanu în cartea sa „România. 20 de ani de hoție – studiu de caz”, nu mai e vorba de accidente, ci de ADN instituțional. Hoția e, în esență, forma noastră de organizare. Statul funcționează pe bază de shortcuts și șpăgi, iar poporul, sătul să aștepte cinstea, votează direct cu escrocii – măcar ăia promit că fură organizat.

Românii nu mai votează oameni, ei votează ecouri, rezonanțe goale care repetă promisiuni cu ecou de hol de primărie sau votează șarlatani cu diplomă, care îți vorbesc despre democrație în timp ce-ți verifică discret codul IBAN. Și culmea ironiei? Mulți dintre ei returnează portofele, dar doar dacă în ele găsesc un buletin de vot, pe care îl folosesc, firește, pentru binele lor personal.

Funcționarul român, între timp, nu se simte deloc vinovat. El știe că lucrează într-un sistem în care conștiința este opțională, dar dosarul cu șină e sfânt. Iar dacă un portofel ajunge pe mâna lui, se supune logicii superioare: „Nu e al meu, dar nici nu-i mai trebuie altuia.”

De fapt, portofelul acela e România însăși, l-am pierdut demult, și de fiecare dată când pare că l-am regăsit, îl dăm iar pe mâna unor oameni care-l golesc cu gesturi elegante și ne zâmbesc de la tribună, apoi ne explică, cu aerul unui expert în comunicare publică, că nu e furt, ci reprezentare parlamentară.

Așadar, ce învățăm din studiu? Că în România nu e nicio surpriză. Portofelele dispar, valorile sunt relative, iar vinovații se aleg. La propriu. Prin vot democratic.

Notă finală:

Într-un sondaj recent, întrebați dacă ar returna un portofel găsit pe stradă, 62% dintre români au răspuns:

„Depinde cine ne întreabă.”

Restul au întrebat dacă e vreo cameră de luat vederi prin zonă.

România educată cu forța și cu filtru de pisicuță

-

24/06/2025

România educată cu forța și cu filtru de pisicuță

Cum TikTok-ul, conspirațiile și suveranismul de carton rescriu manualul de educație națională în era dezinformării cu AI și live-uri profetice, România educată

În Republica Educațională TikTokistan, școala se face doar dacă are filtru, sunet de fundal și minimum trei conspirații la minut. A fi prost nu mai e o rușine, e un badge de identitate națională. România educată? Mai degrabă România alfabetizată emoțional de Dihania SOS și re-evanghelizată de Căcălin Georgescu, acest Rasputin de Carrefour, care vine cu Biblia într-o mână și cu protocoalele Sionului în cealaltă, predând lecții de geopolitică în emisie live, cu vocea lui Ceaușescu resintetizată prin AI.

Tineretul educat pe TikTok votează AiURiști. Cei care cred că dacă ai părul ud când citești Constituția, ți se schimbă ADN-ul și devii suveran. Sunt urmașii mândri ai dacilor care luau bacul prin telepatie și care astăzi confundă mitologia cu realitatea, fizica cu bioenergie și cititul cu un virus injectabil de Big Pharma.

Șoșocii, aceste icoane urlătoare cu crucea în dinți și tricolorul înfipt în sinusul frontal, predică în numele unui popor martir, mort de prostie clinică, dar viu pe TikTok. Ediția 2.0 a Nebunului din Dealul Spirii: acum cu wireless și cont de OnlyFans unde îți vinde „adevăruri interzise” la 5 € pe lună și un picior de lemn spiritual.

Iar POT-ul? Partidul Oamenilor Tămăduiți, de logică, o adunătură de feți-frumoși psihedelici, care văd în Căcălin Georgescu un amestec între Dalai Lama, Nostradamus și Șerban Nicolae beat, Cu plete, spume la gură și powerpointuri despre suveranitate metabolică. Îți explică de ce 5G-ul îți fură sufletul și cum metalele grele îți scad vibrația chiar în timp ce-ți dau fluturașul de vot.

România educată a ajuns o țară unde bacalaureatul îl iei dacă știi care e diferența dintre Illuminati și Illimani, iar cultura generală se măsoară în cât de sigur ești că Australia nu există. O țară în care profesorii sunt dați afară că nu știu să facă live pe Insta, iar elevii scriu cu emoji în teză, dar știu pe de rost ultimele 14 profeții ale lui Arsenie Boca, editate de Nutriționistul Dacic cu diplomă din Tibetul Maramureșean.

Concluzia? Nu există. E în cloud. Și poate fi accesată doar cu VPN spiritual.

Pentru restul… există TikTok.

Românul, între sfințenia de PRM și salvarea prin șoșocism

-

24/06/2025

Românul, între sfințenia de PRM și salvarea prin șoșocism

Cum a ajuns românul să schimbe iconița cu mitraliera electorală și să confunde duhovnicia cu delirul naționalist

Într-o țară unde păpădia se usucă de rușine când aude discursul public, românul nostru de rând (altădată agricultor și cititor de etichetă de pe borcane) și-a găsit între timp profeții. Nu pe Netflix, nu pe National Geographic, ci direct din cenaclul Sfinții Legionari în Viață. Se aprinde candela, se dă share la Petre Puțea spunând că „un prost educat e mai periculos decât o grenadă”, și apoi se votează cu o grenadă.

Justin Stârvu, duhovnicul cu filon de Horia Sima, e astăzi partener de poster cu Marilyn Monroe, iar românul suspină cu lacrimi de usturoi: „Vai, ce frumos vorbea!”. Nu contează că bătrânul făcea ode Gărzii de Fier cu mai multă patimă decât scandează galeria FCSB în Giulești. Important e că „era duhovnicesc”, adică avea barbă și bombarda fraierii cu metafizică.

Iar când se satură de moșii ăștia sfințiți cu trecut dubios, ce face Homo Dacicus Ortodoxus? Se duce glonț la vot și bagă ștampila cu mistică buimacă: Șoșoacă, clanurile AiURiștilor, POT (Partidul Oglindă Tradițională?), și evident, Căcălin Georgescu, omul care crede că se poate face economie naționalist-ecologică pe bază de bălegar și filosofie din anii ’30.

Ne mirăm apoi că România arată ca un ceai de sunătoare turnat pe o instalație electrică. Când idolii tăi politici sunt indivizi care consideră că Holocaustul e opțional, dar cărțile lui Noica sunt obligatorii în programul de guvernare, înseamnă că ai schimbat alfabetizarea cu autocombustia ideologică.

Dar nicio grijă, poporul care a trecut de la Eminescu la Codrin Ștefănescu fără să clipească, de la Puțea la Șoșoacă fără filtru, va învinge sau se va autodistruge cu un râs sănătos și o injecție de spitalul nouă. Până atunci, like și amin la postarea cu „România va renaște cu neamul și neamul cu România”, de pe pagina „Ortodoxia face rating”.

Inviolabilitatea dreptului de a fi prost

-

23/06/2025

Inviolabilitatea dreptului de a fi prost

Dreptul de a fi prost e singurul drept garantat în Constituția României și susținut asiduu de guvernele care s-au perindat la conducere încă de la abdicarea regelui și până-n prezent. Acest fapt poate fi lesne observat urmărind sistemul de învățământ. Bazele sale sunt puse în comunism, când se dorea uniformizarea maselor și marginalizarea, îndobitocirea sau chiar eliminarea elitelor. În prezent sistemul creează șomeri cu diplome.

Comunismul a implementat practica promovării în funcții decizionale a persoanelor lipsite de valoare, dar care erau obediente față de sistem. Asta a condus la ceea ce vedem în prezent – haosul controlat numit ,,democrație originală” de către un fost tovarăș. Astăzi vedem ridicate pe postamente persoane neînsemnate, miniștri ai educației agramați, alții cu doctorate cumpărate. Unii dintre ei încă se află în posturi cheie.

Alegătorul român votează în funcție de pomenile electorale pe care le primește, apoi se plânge de cât de prost îi e traiul și de cât de hoți îi sunt conducatorii. În tot acest timp nu ia atitudine, e sclavul sistemului. Pentru toate, vinovat e sistemul de învățământ ce nu l-a educat să fie capabil de discernământ atunci când e la urne și urmează să-și exercite, democratic, puterea.

Politicianul român de conjunctură se dovedește a fi capabil doar să-și urmărească interesele, iar în restul timpului rămâne într-o perpetuă campanie electorală. Guvernul în funcție dă vina pe fostul, iar opoziția îi cântă-n strună, pe când românii de rând cască gura ca proștii neînțelegând nimic.

Statul Român te vrea prost, altfel nu ai fi ușor de manipulat de această joasă speță aflată la conducere. Un exemplu actual este prioritizarea investițiilor în penitenciare, timp în care pentru educație nu se alocă fonduri. Politicienii se arată speriați de faptul că ar putea călca pragul pușcăriilor și caută cu orice preț să-și pregătească din timp o cazare decentă.

Din punctul meu de vedere, referindu-mă strict la pedepsele aplicate celor ce și-au însușit foloase necuvenite, consider că sunt deja prea ofertante. Just mi se pare să li se confiște averile și să fie obligați să muncească, supravegheați, în folosul comunității.

Tot referitor la sistemul de învățământ, mă întreb cum e posibil ca unii analfabeți sau semianalfabeți să scrie cărți după gratii pentru a li se reduce pedepsele, iar aceste cărți, culmea, să fie recunoscute ca fiind tratate de specialitate? E posibil oare ca actualul sistem să dea randament maxim doar în cazul deținuților de lux? Cum se poate ca o comisie formată din profesori universitari să încuviințeze aşa „capodopere”, iar judecătorii să admită practica?

Aşa ceva nu s-ar întâmpla într-o țară care pune accentul pe educație. O nație formată din indivizi şcoliți nu permite să fie călcată în picioare de ticăloşi. Până atunci, românul simplu înjură guvernanții, merge în pelerinaj la pupat oase și-i votează pe cei care îi oferă pomană în campanie. Vezi… există totuși un drept inviolabil în această țară: dreptul de a fi prost.

PS: Aviz celor care se plâng că râdem de ei deoarece merg în număr mare la pupat oase. Stați liniștiți, nu atentează nimeni la dreptul vostru de a fi proști și de a vă manifesta în consecință!

PS:2

Acest articol a fost publicat inițial în Academia Cațavencu, în anul de grație 2015, scris de mine, Marian Benone Mihai, semnat cu pseudonimul literear Michael Damon Goodman.

În căutarea valului pierdut

-

23/06/2025

Deși se învecinează cu Marea Neagră, paradoxal, în România valurile ajung rar și mereu târziu… Acesta pare a fi motivul din cauza căruia asistăm neputincioși la eșecul a generații întregi de surferi amatori. Se zice că a existat în țară un val de simpatie pro-egalitarism, care a fost numit atipic ,,comunism”, val pe care s-a urcat, evident, cel mai prost din curtea școlii – un surfer amator, însoțit de ilustra-i tovarășă de viață și de Academie cu 7 clase. Au urmat zeci de ani de negură, în care românii își mai puneau speranțele doar în 6 din 49 și în sfânta taină a spovedaniei.

Unu’ a întrebat odată:

– Părinte, cum vine asta ,,taina spovedaniei”?

– Simplu, fiule! Tu-mi spui mie ce-ai făcut, iar eu te torn în taină la Mănăstirea Secu. Nici acum nu s-a prins românu’ ce-i zise popa…

În toată această vreme, în jurul celor doi surferi s-au adunat rechinii tineri. A urmat o ploaie de gloanțe, la care bieții surferi, lipsiți de umbrelă si de minte, au căzut în marea învolburată, iar valul i-a izbit de țărmul stâncos. Praf i-a făcut. Valul uriaș, ca toate cataclismele care poartă nume feminine, a fost numit ,,Revoluție” și așa i-a rămas numele.

Rechinii s-au urcat repede pe val și pentru că lor nu le place să înoate în ape tulburi, au chemat o ceată de mineri să planteze panseluțe prin valul de antipatie adunat în jurul lor. Acestui val i s-a spus ,,Mineriadă”, după numele protagoniștilor de conjunctură, cărora fostul tovarăș le-a mulțumit pentru pacificatoarea intervenție. Minerul-surfer a poposit o vreme la beci, unde a devenit ,,luceafăr al huilei”, dar fostul tovarăș a avut grijă să-l grațieze. Acestea sunt valurile de care nu s-a mai auzit nimic. Românii aproape că au uitat de existența lor.

Între timp, dosarul Revoluției a fost clasat, iar cel ce privește Mineriada readus în atenție din bunăvoința unor străini.

După acel mare val, în România nu a mai poposit niciunul, astfel încât surferii amatori creează valuri în propriile pahare cu apă. A fost unu’, Bombonel, care după ce și-a adunat câteva case, a profitat de mătușa sa Tamara. Când au venit să-i numere ouăle, fiind un iscusit vânător de mistreți, a reușit performanța de a rata, cu câțiva centimetri, ținta.

A urcat apoi un marinar pe val. Unii spun că a fost providenţial, alţii că era un pirat mereu beat. În acele vremuri însă apare un alt corsar, pe numele său DNA. Avea o pasiune ciudată pentru că obișnuia să pescuiască rechini pentru colecția numită Beciul Domnesc. Corsarul a reușit în scurt timp să bage spaima-n rechinii surferi. Unii au ajuns repede în colecția sa. Printre ei ,,ciobanul scriitor” (trei cărți scrise la beci), avarul C (cinci cărți scrise la beci), Pinalti, Cocoș…Listă lungă, dar incompletă.

Acum, românii așteaptă următorul val, timp în care își dau ghes în valuri la pupat oase, la sfânta taină a spovedaniei și se lasă călcați de coloanele oficiale ale ,,interesului național” ce dă prin gropile lu’ Oprescu în goana-i către casă.

P.S. Pentru cei interesați: a apărut o aplicație pentru telefoane care par mai inteligente decât mulți dintre posesorii lor, cu Arsenie Boca, și promite să se roage pentru voi.

P.S.2

Acest articol a fost publicat inițial în Academia Cațavencu, în anul de grație 2015, scris de mine, Marian Benone Mihai și semnat cu pseudonimul literar Michael Damon Goodman.

Mesia și votul transcendental

-

13/06/2025

Ăla micu’, guru Mesia și votul transcendental: două suflete în cabina de vot, o ștampilă și un posibil tocilar

Într-o zi în care liniștea electorală trebuia să fie sfântă și algoritmul să doarmă, ăla micu’ a apărut iar, dar nu oricum, ci ținându-se de mână, în fața unei secții de vot, cu nimeni altul decât guru Mesia, vizionarul cu accent de apus, voce de răsărit și păreri de dincolo, dincolo de granițele UE și NATO, mai la răsărit.

Imaginea celor doi a fost mai simbolică decât o cruce în formă de tricolor:

– Ăla micu’, frământat, febril, cu gânduri de revoluție și telefonul pregătit de live.

– Guru Mesia, plutind pe asfalt, cu ochii închiși și mintea la daci, reptilieni sau naiba știe.

Mai că au intrat în cabina de vot împreună, ținându-se de mână, probabil într-un gest sacru de fuziune democratică cu valențe ezoterice.

Acolo, în intimitatea buletinului, s-au rugat la Sfântul Vot Neînțeles, și au ștampilat „împotriva inechităților și umilințelor”.

Ce înseamnă asta?

Tradus din limbajul inițiatic în română cu subvenție europeană: probabil au votat cu tocilarul pro-UE și NATO, de care fuge golanul pro-rus.

E un paradox?

Da.

E logic?

Nu.

E marca ăla micu’? Absolut.

Asta în timp ce, cu doar câteva ore înainte, el își închisese conturile de Facebook și TikTok într-un gest dramatic de martiraj digital, pretinzând că e „cenzurat de sistem”.

Dar revenise după opt ore, odihnit și încărcat, cu o privire de tânăr cruciat al rețelei X (fost Twitter), acolo postând continuu, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Guru Mesia nu s-a arătat deranjat de nimic.

El nu trăiește în timp.

El levitează între ere, între conferințe UNESCO imaginare și planuri pentru o Românie curată cu spirulină și suveranism moral.

„Sufletul nostru a votat Adevărul”, a spus guru Mesia, privind solemn către un copac.

„Și Adevărul nu poartă sacou, ci ie”, a completat ăla micu’, cu vocea tremurată de emoție algoritmică.

Au votat cu inima.

Dar ștampila… s-ar putea să fi fost pe tocilarul pro-UE și NATO, de care fuge golanul pro-rus cu avionu’, urlând că „ne vând țara”.

ȘTIAȚI CĂ…?

– Guru Mesia a propus o Constituție scrisă în hexametru dacic?

– Ăla micu’ a anunțat că renunță la rețele, dar postează mai des ca metroul?

– În secția de votare, au intrat împreună, ținându-se de mână, dar au ieșit ca și cum ar fi avut o revelație separată?

Apocalipsa după Căcălin

-

13/06/2025

Apocalipsa după Căcălin: Mesia cu Pălărie de Staniol

Într-o joi și vineri a minții pustii, Căcălin Georgescu — auto-proclamat Mesia, vizionar planetar și, după caz, specialist în nimic concret, a mai slobozit o evanghelie pe gură, extrasă direct din depozitul de balast mistic pe care-l ține în loc de creier. Publicul? O adunătură de feisbuciști extaziați, gurmanzi de TikTok spiritual, care sorb fiecare cuvânt cu acea poftă de fast-food mental specifică vremurilor în care scroll-ul ține loc de gândire.

Printre revelațiile de ultimă oră, domnul Georgescu a oferit și un moment de teologie alternativă, afirmând senin că Iisus s-a născut în Nazaret. Detaliu minor, ar zice el, cu siguranța omului care nu lasă adevărul să-i încurce predica. Mică problemă: conform Bibliei (acea carte pe care fanii lui o flutură dar n-au deschis-o niciodată) Iisus s-a născut în Betleem. Nazaretul vine mai târziu, la rubrica „crescut”. Dar cine are timp de detalii când ești preocupat să salvezi planeta prin vibrații?

Fanaticii săi (niște cruciați ai ignoranței cu Dumnezeu în status și ură-n comentarii) nu doar că nu sesizează delirul mistic în care se bălăcește idolul lor, dar îl confundă cu iluminarea. În ciuda faptului că se declară „credincioși”, „cu frică de Dumnezeu”, „luptători pentru adevăr”, ei sunt, de fapt, niște ipocriți și farisei de Facebook, care n-au deschis Biblia niciodată și n-ar putea face diferența dintre o parabolă și o parcare.

Mai grav: acești „iubitori de aproapele lor” (în teorie) devin, în practică, niște torționari verbali care, la cea mai mică critică la adresa idolului, îți sar la jugulară cu blesteme, sudălmi și înjurături scrise cu atâta greșeli, încât până și autocorectorul s-a sinucis. Sfinții cu tastatură, analfabeți funcționali cu icoane în profil, care propovăduiesc iubirea prin „Să te ia Dracu dă vrei tu să strici ce-a spus Mesia nost’!”, fără punct, fără virgulă, fără creier.

În timp ce domnul Georgescu își scutură cuvântul sacru de sens și coerență ca pe o cârpă de praf, fanaticii îl privesc ca pe un Moise venit din Apaca, cu tablele legii în PowerPoint. „Uite, dom’le, un om deștept, care vorbește ca oamenii deștepți!”, spun ei cu ochii umezi, ignorând că discursul lor de idol are consistența unui ceai de ziar uitat la soare.

Această sectă virtuală, crescută cu apă vie de la Osho diluat în conspirații, se hrănește cu fiecare cuvânt al „guru-lui”. Nu contează că în cinci fraze reușește performanța de a amesteca Platon cu Ceaușescu, dar fără idei, doar cu tonul. Contează doar senzația: că simt ceva. Chiar dacă acel „ceva” e doar zgomot de fond cu inflexiuni mesianice.

Căcălin Georgescu nu e periculos pentru ce spune, e periculos pentru că există oameni care iau acest terci de vorbe și îl numesc „adevăr profund”. E dovada că în țara noastră, când îți pierzi mințile, câștigi like-uri. Și în cazul lui, e clar că nu le-a pierdut de ieri.

Iar toate observațiile de mai sus sunt făcute, cu regret și luciditate, de un ateu — adică un om care nu umblă cu Dumnezeu în gură, dar care a citit inclusiv Biblia. Ceea ce, iată, e deja mai mult decât pot spune majoritatea habotnicilor care-l confundă pe Georgescu cu un sfânt coborât din TikTok.

Reabilitare cu buletinul și ștampila în mână, Dani Mocanu

-

13/06/2025

Reabilitare cu buletinul și ștampila în mână, Dani Mocanu

Cum au devenit Nelson Mondialu, Dani Mocanu și Gigi Becali stâlpii europenismului românesc, reabilitare cu buletinul și ștampila în mână

Din dușmani publici în promotori ai valorilor europene

Într-o țară în care direcția morală se stabilește după numărul de share-uri și culoarea campaniei electorale, asistăm la o epifanie colectivă: delatorii de ieri au devenit eroii pro-europeni de azi.

Nelson Mondialu, vizionarul de garaj și interpretul neoficial al articolului 16 din Constituție (ăla cu „suntem egali, da’ unii mai cu Rolex”), e azi prezentat ca un pilon al integrării europene. Nu știm ce paragraf din Tratatul de la Lisabona îl acoperă, dar dacă votează „cum trebuie”, omul devine subit vizionar.

Dani Mocanu, altădată țintuit pe crucea justiției și caterisit de opinia publică, este acum rebranduit în libertarian cu accent de boxă portabilă, poet urban cu mesaj social și ambasador neoficial al libertății de exprimare pe rit trap sau manele.

Cazul special: Gigi, sfântul de serviciu cu telecomandă

Apoi vine Gigi Becali, acest Iov de Berceni, trecut prin multe ispite (majoritatea cu temei juridic). Cu Biblia într-o mână și telecomanda în cealaltă, a reușit iarăși ce numai el poate: o reconversie morală în direct, pe toate posturile.

Inițial l-a susținut pe G SIEmion, pe care-l vedea călare pe un armăsar alb din Dristor, vestind mântuirea neamului. Apoi s-au certat. Gigi a decretat că SIEmion nu e „creștin adevărat” și s-a lepădat public de el, într-un gest de exorcizare politico-mistică.

Pentru o clipă, Gigi a redevenit frecventabil. Respectabil. Citat la podcasturi. „Uite, domnule, s-a luminat!” oftau intelectuali cu lacrimă în colțul profilului.

Dar revelația e ca rețeaua wireless: vine și pleacă. Așa că Becali s-a răzgândit. Iar. L-a susținut din nou pe SIEmion. De ce? Poate i-a vorbit Dumnezeu, poate l-a convins sondajul, sau poate niște servicii să fi fost mai convingătoare.

Ipocrizie? Nicidecum, spune el: „Doar Dumnezeu mă poate judeca.”

Desigur. Dar între timp, până ne pronunță Cerul, ne dăm și noi cu părerea. Gigi are un singur Dumnezeu, banul.

Împăcarea cu idolii, un proces algoritmic.

Ironia colosală? Nu ei s-au schimbat. Cei mai ipocriți dintre noi i-au reevaluat, pentru că în România, un like la candidatul „corect” șterge ani de penibil, condamnări sau videoclipuri cu porumbei în lanțuri de aur.

Iertarea devine mai accesibilă decât un concert cu intrare liberă: e suficient să rostești „susțin valorile europene”, și păcatele se evaporă, ca live-urile după alegeri.

Morala (dacă mai e loc de așa ceva)

Într-o societate flămândă de influenceri și idei simple, oricine poate deveni frecventabil.

Atâta timp cât votează în direcția bună și are suficienți urmăritori, fani.

Căcărăul politicii românești

POLITIC

-

13/06/2025