marți, septembrie 9, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 3

Clovnul Trump, conspiratorul imaginar

MBM - KritiQ
-
0
Clovnul Trump, conspiratorul imaginar

Clovnul Trump vede fantome la Beijing: Xi, Putin și Kim se transformă în bau-baul suprem al nopților albe de la Mar-a-Lago

Prolog: O defilare cu umbre și fantome

La Beijing s-a ținut ieri o paradă militară cum numai manualele de propagandă ar putea visa: tancuri lustruite de parcă ieșiseră direct dintr-o reclamă la detergent, rachete care arătau mai mult ca niște jucării gonflabile de parc tematic și generali care păreau mai preocupați să-și țină burțile înăuntru, decât să apere vreo patrie. În tribuna oficială, Xi Jinping stătea cu privirea fixă, rigidă, ca un manechin care își recită în minte „China e de neoprit” de 80 de ori pe minut.

Alături, Vladimir Putin, cu zâmbetul acela de om care se crede Napoleon, dar arată mai degrabă ca un Napoleon în miniatură, la reducere. Lângă ei, Kim Jong Un, cu o expresie de parcă își întreba în sinea lui: „Oare mi-au șters bine sosul de pe costum după masa de prânz?”

Totul părea un tablou dintr-o piesă de teatru absurd: trei lideri autoritari care încearcă să pară invincibili, dar reușesc doar să semene cu niște personaje de desene animate cu buget redus. Și totuși, nu parada a fost momentul cel mai ridicol al zilei. Nu. Ridicolul absolut a venit de peste ocean, sub forma unui mesaj scris cu majuscule pe Truth Social de către nimeni altul decât Trump.

Clovnul Trump și conspirația universală

În stilul său inconfundabil, Clovnul Trump a văzut în întâlnirea dintre Xi, Putin și Kim nu o paradă, nu o demonstrație de putere, nu un mesaj propagandistic, ci o conspirație împotriva sa. Căci, în mintea lui Trump, nu există „Statele Unite” ca entitate abstractă. Există doar „Trump”. America = Trump. Conspirația împotriva Americii = conspirația împotriva lui Trump.

Mesajul lui Trump suna cam așa: „Vă rog să transmiteți salutările mele călduroase lui Putin și Kim, în timp ce complotați împotriva Statelor Unite ale Americii.” Ironia e că imbecilul Trump probabil chiar și-a imaginat scena: Xi cu un pergament uriaș, Putin cu o lupă și Kim cu un creion roz, toți scriind împreună pe o masă: „Cum să-l enervăm pe Trump azi?”

Xi – robotul cu discurs preînregistrat

Xi Jinping e genul de lider care vorbește rar, monoton, dar fiecare frază sună de parcă ar fi gravată în marmură. Când spune „China e de neoprit”, te întrebi dacă vorbește despre economie sau despre trenul de mare viteză care i-a călcat pe nervi pe muncitorii din provincie. Pentru Xi, parada de la Beijing a fost un fel de „Black Fraierday” politic: arată-ți marfa, convinge publicul, sperie Occidentul.

Dar dacă te uiți mai atent, vezi că Xi nu zâmbește. Niciodată. E expresia eternă a unui om care tocmai a primit factura la gaz. Și totuși, Trump e convins că Xi își pierde nopțile gândindu-se cum să-i saboteze lui vacanța la Mar-a-Lago.

Putin – țarul de carton presat

Putin, prezent la defilare, părea un actor de comedie care joacă un rol dramatic. Poartă costum negru, privește solemn, dar în ochii lui se citește neliniștea unui om care se întreabă: „Oare cât mai am voie să folosesc Photoshop pe poze ca să par mai înalt?”

În discurs, Putin a mulțumit Chinei pentru „parteneriatul strategic”. Traducere liberă: „Mulțumesc, Xi, că ne cumperi gazul ieftin și ne lași să fim marioneta ta geostrategică.” Însă, în același timp, în mintea lui Trump, Putin e un aliat trădător. Cândva, în visurile rozalii ale lui Trump, Putin era partenerul ideal de golf. Acum, e doar un pitic obraznic care a decis să se așeze la masa lui Xi.

Întrebat fiind, cu privire la Putin clovnul Trump a zis, senin: „Am avut o relație grozavă, sunt foarte dezamăgit”. Astfel, clovnul Trump încercând să pară că s-ar fi prins de schema lui Putin, când e vizibil pentru toată lumea faptul că nu-i decât un idiot util.

Kim – clovnul nuclear

Kim Jong Un nu putea lipsi. Omul e ca un invitat nepoftit la nuntă: apare, face poze, mănâncă tot bufetul, își face selfie-uri și apoi promite că va ajuta Rusia cu soldați „ori de câte ori e nevoie”. Practic, e varianta militară a vecinului care îți bate la ușă să ceară sare și apoi nu mai pleacă.

Pentru Trump, Kim e o amintire dulce-amară. Într-un alt univers, cei doi se scriau cu scrisori „foarte frumoase” și schimbau complimente ca doi adolescenți îndrăgostiți. Acum, Kim dansează în jurul lui Xi și Putin, iar clovnul Trump se uită la ei de pe margine ca un iubit părăsit care plânge în fața telefonului.

Clovnul Trump, profetul paranoiei

Reacția lui Trump nu a fost doar un simplu mesaj. A fost un manifest al paranoiei universale. În postarea lui, a amintit că americanii au murit pentru ca, China să aibă victoria ei. A spus-o cu aerul unui om care, în adâncul sufletului, chiar crede că a fost prezent personal la al Doilea Război Mondial și a condus trupele pe plaja din Normandia.

În realitate, clovnul Trump a fost prea ocupat să evite serviciul militar pe motiv de „pinten osos”, un diagnostic care sună mai mult ca o scuză inventată pe genunchi. Dar în mintea lui, clovnul portocaliu e mereu soldatul universal, cel care salvează planeta între două partide de golf.

Fantomele din Mar-a-Lago

Acolo, în palatul său kitsch din Florida, clovnul Trump își imaginează probabil un consiliu secret: Xi, Putin și Kim, în robe negre, stând la o masă rotundă, cu hărți ale SUA pe pereți, planificând cum să-l împiedice pe clovnul Trump să se întoarcă la Casa Albă. Între timp, adevărul e mai banal: cei trei se gândesc cum să mai vândă niște arme, cum să mai facă rost de bani și cum să-și păstreze puterea acasă.

Dar pentru măscăriciul Trump, banalul nu există. Totul e conspirație, totul e teatru, totul e despre el. Dacă Xi strănută, e pentru că vrea să-l intimideze pe fanfaronul Trump. Dacă Putin tușește, e un semnal secret pentru Kim. Dacă Kim clipește, e un cod morse împotriva Americii.

America = Trump?

Totuși, nimic nu surprinde mai mult decât obsesia lui Trump de a confunda propria persoană cu o țară întreagă. Pentru el, „Statele Unite” nu sunt 330 de milioane de oameni, sunt o singură persoană, cu coafura blond-portocalie și cu degete prea entuziasmate pe rețele sociale.

Când Xi și Putin se întâlnesc, nu e despre geopolitică, resurse sau alianțe. E despre clovnul Trump. Când Kim face poze cu Xi, nu e despre Coreea de Nord. E despre imbecilul narcisist Trump. Când se ridică soarele dimineața peste Beijing, în mintea lui Trump, soarele complotează și el.

Teatrul absurdului global

Întâlnirea de la Beijing și reacția lui Trump pot fi descrise cel mai bine ca un spectacol de circ internațional. Xi e dresorul serios, Putin e ursul care se preface feroce, Kim e clovnul cu bombe, iar clovnul Trump e spectactorul isteric din primul rând care urlă: „Tot circul ăsta e împotriva mea!”

Problema e că acest spectacol nu e doar comic. Are și un substrat tragic. În timp ce lumea se confruntă cu războaie, crize energetice și schimbări climatice, liderii globali se joacă de-a simbolurile, iar Trump face live-text pe Truth Social.

Cinismul de serviciu

Și aici intervine cinismul suprem: în timp ce Xi își lustruiește ambițiile, Putin încearcă să nu pară disperat, iar Kim își joacă rolul de mască grotescă, Trump strânge like-uri. În epoca actuală, un like valorează mai mult decât un tanc, o postare virală e mai puternică decât o rachetă, iar paranoia bine ambalată devine strategie politică.

 Situație macabră

Cine e adevăratul câștigător al paradei? Xi, care își consolidează imaginea. Putin, care mai câștigă un loc la masă. Kim, care mai apucă o poză istorică sau, paradoxal, clovnul Trump, care reușește din nou să facă totul despre el.

Doar că victoria lui Trump e una de carton, la fel ca soldații gonflabili din defilările sovietice. Strigă conspirații, vede fantome, se crede centrul universului. Dar, în final, rămâne doar un om care urlă în gol, în timp ce restul lumii râde și își vede de interesele proprii.

Epilog

Așa arată azi politica globală: trei lideri autoritari care își scot mușchii la paradă și un fost președinte american care strigă „complot!” ca un copil răsfățat căruia i s-a luat jucăria.

Poate că ironia supremă e următoarea: Xi, Putin și Kim chiar au comploturi reale de discutat.  Clovnul Trump are doar conspirațiile din capul lui. Iar, din păcate, capul ăla e mai periculos decât toate rachetele de la Beijing.

Dan Negru, între teorii ale conspirație și propagandă de canapea

MBM - KritiQ
-
0
Dan Negru, între teorii ale conspirație și propagandă de canapea

Dan Negru, timișoreanul care transformă audiența în conspirații de canapea și propagandă de tip putinist, între blonde, WC Tudor și Revelioane TV

Începutul sfârșitului… la ora de maximă audiență

Dacă omenirea ar fi avut nevoie de un Mesia al ratingului, televiziunea românească l-a născut, l-a crescut și l-a împins pe scenă cu reflectorul aprins: Dan Negru, omul care, în fiecare Revelion, apare mai des decât șampania prost turnată și mai inevitabil decât mahmureala de a doua zi.

Dar, de la o vreme, Dan Negru, timișoreanul care a învățat să transforme orice banalitate în spectacol, nu se mulțumește doar cu audiența. El a descoperit o nouă vocație: profet al teoriilor conspirației de canapea și apostol al propagandei de tip putinist.

Când alții citesc cărți, Dan Negru citește titluri de pe Facebook. Când alții discută idei, el discută scandaluri. Adevăruri pe jumătate, minciuni pe sfert, conspirații la pachet: totul este Dan Negru.

Nostradamusul de pe Bega

Nimeni nu știe exact când Dan Negru a făcut saltul de la prezentator de Revelion la păstorul conspirațiilor. Probabil între un colț de ecran cu „Apelul disperat al unei bătrâne din Timișoara”, o tombolă cu Dănuț Lupu și o reclamă la detergentul care „spală mai alb decât alb”.

Cert este că, în ultimii ani, omul a început să ne vorbească despre rețele sociale ca și cum ar fi diavolul în persoană:

  • Facebook? O conspirație mai mare decât datoriile Colterm-ului, un balaur mai bogat decât România.
  • TikTok? Un virus cultural care, dacă ar fi fost descoperit de Pasteur, ar fi fost trimis direct în carantină la Balotești.
  • Televiziunea clasică? Ultima redută a adevărului.

Bineînțeles, când nu există conspirații reale, Dan Negru le inventează. Dacă britanicii au interzis TikTok doar pe telefoanele guvernamentale, în lumea lui Negru asta înseamnă, firește, că „lumea se prăbușește și adevărul e cenzurat”.

El este Nostradamusul nostru – Nostradamusul de pe Bega. În loc de catrene criptice, produce statusuri lungi pe rețele sociale.

Adevăruri pe jumătate și aberații pe întreg

Un mare înțelept spunea că un adevăr pe jumătate e mai periculos decât o minciună întreagă. La Dan Negru, ecuația e simplă: un adevăr pe jumătate + o conspirație pe trei sferturi = un status viral pe rețele sociale. În timp ce un alt mare înțelept, Dabija, spunea ceva ce Dan Negru n-a aflat, încă.

Un adevăr pe jumătate + o conspirație pe trei sferturi = un status viral semnat Dan Negru.

  • Rețelele sociale = instrument de manipulare globală.
  • Televiziunea veche = ultimul bastion al moralității.
  • Artiștii care critică societatea = agenți ai lumii întunecate.

Astfel, el ne avertizează că suntem manipulați, dar nu prea știm de cine. Că rețelele sociale sunt toxice, dar, culmea, tot pe ele își face auzită vocea. Că televiziunea era mai curată, dar ne aducem aminte bine de toate „babele cântătoare” și „comercianții de șampanie” pe care le promova în direct.

E o conspirație a ridicolului și Dan Negru e șeful de orchestră.

Timișoara, orașul său natal, a fost martorul tacit: locul unde banalul devine conspirație de canapea.

Dacă lumea s-ar conduce după logica lui Dan Negru, am fi condamnați la știrile de la ora 19:

În mijlocul acestui univers de carton, Dan Negru apare ca Moise cu microfon, conducând poporul din sclavia Netflix spre Țara Făgăduinței: Revelion cu „Las Fierbinți”.

Cum a învins televiziunea logica

Dacă lumea s-ar conduce după logica lui Dan Negru, am fi toți deja condamnați la știrile de la ora 19. În această lume, conspirațiile sunt la ordinea zilei:

  • Rețelele sociale nu sunt altceva decât un plan malefic de a distruge televizorul cu tub catodic.

  • Actorii și artiștii conspira împotriva oamenilor simpli, doar pentru că pun pe scenă spectacole care nu seamănă cu „Vacanța Mare”.

  • Politicienii și miniștrii complotează cu hotelierii, ca să transforme turismul românesc în „paradis al hoților”.

Și în mijlocul acestui univers de carton, Dan Negru apare ca un Moise cu microfon, conducând poporul din sclavia Netflix spre Țara Făgăduinței – o seară de Revelion cu „Las Fierbinți”.

 

Dan Negru pe Reddit – de la idol la meme

Internetul nu l-a iertat pe Dan Negru. De fiecare dată când a încercat să pară intelectual, Reddit i-a servit o palmă virtuală. „Profetul ratingului”, „papițoiul spânzurătorii”, „mangusta cu microfon” – toate aceste apelative i-au fost dedicate cu o generozitate pe care nici măcar fanii lui Florin Salam n-o egalează.

Și, cum era de așteptat, Dan Negru nu a înțeles ironia. Pentru el, și criticile sunt tot conspirații. O conspirație a „tinerilor neînțelegători”, a „internauților nebuni”, a „lumii care nu mai respectă valorile”.

Valorile? Ascultă morală de la un prezentator născut în Timișoara care știe că orice audiență e sacră, Timișoara fiind și locul care l-a dat omenirii și pe Akki de Tarra, probabil mentorul lui Dan Negru.

Dan Negru, guru de Facebook și propagandist de canapea

Așa cum televiziunea i-a dat o scenă, Facebook-ul i-a dat un altar. Acolo, Dan Negru își predică teoriile conspirației.

Cu un smartphone în mână, el devine un amestec de CTP și Baba Vanga. „Ne mint ăștia!” – strigă el. „Ne iau banii rețelele sociale!” – se plânge. „Statul ne fură și artiștii ne batjocoresc credința!” – conchide.

Totul condimentat cu poza sa de profil, în care privește în depărtare, ca un vizionar care tocmai a descoperit că „apa udă și focul arde”.

Predicând în linia propagandei putiniste, fără școală de politică, dar cu talentul unui timișorean ce știe să transforme banalul în conspirație de canapea.

O conspirație a propriei imagini

De fapt, cea mai mare conspirație a lui Dan Negru e chiar propria imagine. A reușit să se vândă drept „omul care spune lucrurilor pe nume”, când, în realitate, nu spune nimic. Doar replici goale, morală ieftină și indignări de duzină.

El e dovada vie că, în România, dacă repeți suficient de des că „ești sincer și autentic”, oamenii încep să creadă. Chiar dacă tot ce faci e să prezinți Revelionul cu aceleași vedete reciclate de 20 de ani.

Ratingul ca religie și conspirația ca dogmă

Pentru Dan Negru, ratingul e religie, iar conspirația e dogmă. El nu crede în Dumnezeu, el crede în audiență. Și, pentru audiență, e dispus să vândă orice: ironii, jumătăți de adevăr, conspirații inventate.

De fiecare dată când apare, pare că ne spune: „Eu sunt vocea poporului, eu sunt cel care vă apără de Facebook, de TikTok, de artiștii blasfemiatori și de hotelierii lacomi.”

În realitate, apără doar propria carieră. Și o face cu un cinism pe care nici Diavolul n-ar avea tupeu să-l promoveze la oră de maximă audiență.

 Conspiraționism cu parfum de Bega

Într-o țară unde conspirațiile sunt monedă de schimb – de la „vaccinul are cip” până la „pământul e plat”, nu e deloc surprinzător că și Dan Negru și-a găsit locul. A venit la masa prostiei cu un microfon și a zis: „Luați și mâncați, acesta e adevărul meu!”.

Și, culmea, oamenii l-au ascultat. Nu pentru că ar fi inteligent, ci pentru că e prezent. Nu pentru că ar avea idei, ci pentru că are o pagină de Facebook cu sute de mii de urmăritori.

Dan Negru nu e profet, intelectual sau vizionar. Este prezentatorul de Revelion care a transformat propaganda de canapea și conspirațiile în audiență.

Și cea mai mare conspirație? Că am ajuns să-l luăm în serios.

Pe malul Begăi, Timișoara își bea cafeaua amară și își asumă păcatul originar: de acolo a pornit totul – orașul care a dat Revoluția, Politehnica și Nostradamusul de pe Bega, omul care a înlocuit „Jos Ceaușescu” cu „Jos TikTok-ul”, în live pe TikTok, și ne amintește că revoluțiile pot degenera în Revelioane.

Emoji

MBM - KritiQ
-
0
Emoji

Ea îi scrie că ar bea o cafea, el răspunde doct despre cofeină și somn, ea insistă, descrie aroma dulce amară, el detaliază nivelul de prăjire, ea trimite un (), tăcut și rotund, el se întreabă dacă e o ceașcă sau altceva, ea adaugă încă unul, apoi scrie poate chiar dublu shot, el ezită, tastează un zâmbet stângaci, ea îl lasă în suspans, cafeaua promite să fie lungă, fierbinte și cu spumă, iar el abia atunci înțelege ce invitație se ascunde între paranteze, nu doar cafea ci poate o noapte lungă de discuții aprinse.

Mitică Dragomir, profetul apocalipsei fotbalului românesc

MBM - KritiQ
-
0
Mitică Dragomir, profetul apocalipsei fotbalului românesc

Mitică Dragomir, oracolul din Bălcești, simbol al grotescului din fotbalul românesc, între profeții apocaliptice, Gigi Becali și Horia Ivanovici

Mitică Dragomir, între oracol și glumă proastă

Dacă ar exista un muzeu al declarațiilor ridicole, Mitică Dragomir ar merita un pavilion propriu, cu bust la intrare și cu difuzoare care rulează în buclă toate predicțiile sale apocaliptice. Cunoscut drept „oracolul din Bălcești”, omul acesta a făcut din penibil un stil de viață. Nu există microfon pe care să nu-l fi poluat cu profeții sumbre despre fotbalul românesc, nu există talk-show unde să nu fi trântit o platitudine cu aer de revelație.

Dar, paradoxal, tocmai de aceea Mitică Dragomir este etern. E caricatura care refuză să dispară, vocea care urlă din fundal chiar și atunci când nimeni nu mai vrea să o asculte. Și, ca să fim sinceri, nimeni nu a știut să dea mai multă greutate prostiei decât Mitică.

Mitică Dragomir, profetul care a uitat predicțiile

De fiecare dată când se aprindea lumina roșie a camerei, Mitică Dragomir scotea din buzunar profețiile ca pe niște bilete de tramvai mototolite. „Fotbalul se duce la vale!” „Ăștia ne distrug!” „O să fie vai de mama noastră!” și, invariabil, avea dreptate doar pentru că în România, orice predicție negativă ajunge să se împlinească de la sine.

Problema e că „oracolul” n-a fost niciodată un Nostradamus, ci mai degrabă un Moș Gerilă beat care îți aduce daruri stricate. Din gura lui, „profeția” suna mai mult ca un banc prost. Dar presa îl adora. Pentru că nimic nu face mai mult rating decât un bătrânel care urlă isteric că se termină lumea, în timp ce lumea deja râde de el.

Aici intră în scenă Horia Ivanovici, lingăul suprem. În fiecare emisiune, cu vocea-i unsuroasă, Ivanovici îl prezenta pe Mitică Dragomir ca pe un înțelept antic, un Platon de Bălcești. Or, în realitate, publicul vedea doar un pensionar încruntat care arunca cuvinte mari ca să-și justifice locul la masă.

Mitică Dragomir și Gigi Becali, frați de circ

Când îl pui pe Mitică Dragomir lângă Gigi Becali, obții o piesă de teatru absurdă. Unul urlă că Dumnezeu decide primul 11, celălalt profețește că „ăștia ne fură” și că „fotbalul moare”. Și între ei, ca o lumânare care se stinge și se aprinde după cum bate vântul, stă Horia Ivanovici, eternul pupincurist, care spune „Extraordinar, șefu’!”.

De fapt, Gigi Becali și Mitică Dragomir sunt doi predicatori de mahala care au transformat fotbalul într-o sectă. Unul e Mesia cu vile, celălalt e profetul care vinde calendare cu predicții expirate. Și Ivanovici, cum altfel, e apostolul care bate din palme și își face cruci în direct.

Iar dacă mai era nevoie de dovada supremă că fotbalul românesc e o comedie neagră, celebrul conflict dintre Mitică Dragomir și Gigi Becali rămâne un reper grotesc. Într-un colț al ringului, Gigi, păstorul iluminat care confundă rugăciunea cu transferurile, a atacat cu rafinament medical de bodegă, spunand, cu alte cuvinte: „Mitică are priapism!”.  În celălalt colț, Mitică Dragomir – autoproclamat oracol, dar cu diagnostice inventate pe loc – îl eticheta pe Gigi drept „oligofren”.  Iar pentru ca scena să fie de antologie, Becali a adăugat cu inocența comică a unui clovn beat: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.” Exact asta e esența fotbalului românesc sub patronajul celor doi: o bătaie de stradă transformată în dialog filosofic, unde „oligofren” și „zdreanță” devin sinonime pentru „conversație civilizată”. Evident, Horia Ivanovici, eternul aplaudac de serviciu, era probabil încântat: ce poate fi mai bun pentru rating decât doi profeți de bodegă care se scuipă cu „diagnostice” și jură apoi că a fost un dialog decent?

Mitică Dragomir și umbra corupției

Numele lui Mitică Dragomir e sinonim nu doar cu „oracolul din Bălcești”, ci și cu imaginea șefului de Ligă care a condus fotbalul ca pe un SRL de provincie, supranumit și „Mitică de la Ligă”. „Șmecheria” era lege, iar „băieții deștepți” făceau jocurile. Totul era o combinație de afaceri, interese și plicuri ascunse în buzunare prea largi.

Când îl vezi cum se laudă la televizor cu „milioanele” făcute și cu „știința” lui de businessman, îți vine să crezi că România a inventat capitalismul la cârciumă. Și cine crezi că îi dădea dreptate, că îl ridica în slăvi și îi spunea „extraordinar”? Exact, Horia Ivanovici.

Eternul comic involuntar

Mitică Dragomir nu a fost niciodată amuzant intenționat. Dar a fost mereu o sursă de umor involuntar. De la predicții care s-au dovedit false în proporție de 99%, până la ieșiri isterice care păreau mai degrabă sketchuri de stand-up, Mitică a fost (și este) un spectacol în sine.

În timp ce el se credea Socrate, publicul îl vedea ca pe un bunic guraliv care nu mai știe când să se oprească. Și aici e ironia: deși absurd, deși obositor, deși inutil, Mitică Dragomir a rămas în conștiința colectivă, ca o mască râioasă de carnaval, imposibil de dat jos.

Mitică Dragomir, oracolul din Bălcești și eterna comedie

Într-o lume normală, Mitică Dragomir ar fi fost o notă de subsol într-o carte de istorie a fotbalului. În România, e încă pe scenă, încă vorbind, încă profețind. Între „zdreanță” și „oligofren”, între Gigi Becali și Horia Ivanovici, Mitică și-a construit un monument al ridicolului.

Și poate că asta e tragedia și comedia fotbalului românesc: nu se poate desprinde de profeți falși, de mesia de carton și de oracole de bodegă.

Horia Ivanovici – apostolul pupincurismului media în fotbalul românesc

MBM - KritiQ
-
0
Horia Ivanovici – apostolul pupincurismului media în fotbalul românesc

Horia Ivanovici, eternul moderator al lingușelii, între Gigi Becali și Mitică Dragomir, cu fotbalul românesc drept colateral

Horia Ivanovici între slugărnicie și spectacol

Dacă fotbalul românesc ar fi un film prost, atunci Horia Ivanovici ar fi figurantul care strigă cel mai tare „Bravo, maestre!” în timp ce regizorul e beat și actorii joacă pentru o shaorma. Între Gigi Becali, eternul Mesia cu oile în loc de apostoli, și Mitică Dragomir, oracolul de la Snagov cu mintea prinsă între o partidă de table și o schemă cu TVA, Ivanovici joacă rolul perfect: moderatorul de serviciu al slugărniciei, marele preot al pupatului de inele și apostolul „Hai, șefu’, ai dreptate”.

Dar să nu fim nedrepți. Fără el, am fi pierdut zeci de ore de talk-show-uri unde Becali țipă, Dragomir își înjură proprii neuroni, iar Ivanovici aprobă din cap ca un cățeluș mecanic de pe bordul unei Dacii vechi. Practic, Horia Ivanovici e liantul fără de care nu s-ar lipi prostia națională cu aurul fals al spectacolelor televizate.

Hai să-i luăm pe rând!

Horia Ivanovici, specialist în gimnastică lombară

E greu să fii jurnalist sportiv în România. E și mai greu să fii jurnalist sportiv care și-a pierdut jurnalismul pe drum. Dar Horia Ivanovici a găsit soluția: gimnastica lombară. Adică un fel de stretching profesional al coloanei vertebrale, menit să ajute la aplecarea strategică în fața celor care plătesc sau care fac rating. Dacă Becali strigă: „Jos, bă!”, Horia e deja cu genunchii în podea, cu microfonul întins ca o lumânare la slujbă.

Publicul a remarcat asta. Nu o dată a fost acuzat că transformă studiourile de televiziune în catedrale unde Gigi este patriarh, Mitică episcop, iar el simplu diacon cu rolul de a spune „Adevărat grăiești, părinte!”.

Un critic de fotoliu spunea plastic: „Ivanovici e hipopotamul care face balet pe marginea mocirlei, doar ca să nu supere crocodilul.” Și cum crocodilul se numește Becali, iar broscoiul care face gălăgie e Dragomir, rezultatul e un circ grotesc cu o singură regulă: Horia Ivanovici nu contrazice niciodată, doar amplifică.

Becali, păstorul cu limuzină și evanghelii la minut

Nu poți scrie despre Horia fără să scrii despre Gigi. Omul care și-a transformat clubul de fotbal într-o combinație de stână, mănăstire și caracatiță financiară. Becali nu are nevoie de jurnaliști, are nevoie de preoți care să-i tămâieze delirul. Și cine să fie mai bun pentru asta decât Horia Ivanovici, omul care ar putea să spună „Ave Gigi, plin ești de bani, binecuvântată e averea ta” și să creadă că face presă sportivă.

Gigi urlă că jucătorii lui sunt sclavi ai voinței divine? Ivanovici aprobă cu patos. Gigi anunță că FCSB e Manchester City de Berceni? Ivanovici zâmbește complice și spune: „Jos pălăria, domnule Becali!” Gigi promite că vinde un jucător cu 20 de milioane? Ivanovici e gata să-i ducă valiza la aeroport.

Într-un univers paralel, Gigi ar putea declara că pământul e plat și că se sprijină pe trei oi. Ivanovici ar găsi o metaforă: „Oile simbolizează stabilitatea fotbalului românesc, extraordinar!”

Mitică Dragomir, profetul cu pălărie

Dacă Becali e patriarhul delirului, Mitică Dragomir e părintele profet de cartier. Fostul șef al Ligii, autoproclamat „oracol din Bălcești”, e genul de om care poate să-ți spună într-o frază și că fotbalul moare, și că fotbalul renaște, dar să nu aibă idee despre scorul de ieri.

Ivanovici îl tratează ca pe un Dalai Lama al mizeriei fotbalistice. „Maestre Mitică, spune-ne profețiile tale!” – și Mitică le spune: ba că arbitrii sunt toți hoți, ba că Burleanu e și mai hoț, ba că, de fapt, tot el știe cum să salveze fotbalul, dar n-a fost lăsat pentru că universul conspiră împotriva lui.

Și Horia, ce face? Râde, dă din cap și se ceartă teatral, exact cât să iasă rating. În esență, relația lor e ca o partidă de table: Dragomir aruncă zarurile, Ivanovici strigă „dublu!” și publicul pierde mereu.

Jurnalismul de trotuar și teatrul absurd

Există un mit că Ivanovici ar fi jurnalist. Realitatea e că e actor într-o piesă absurdă, unde decorul e un studio mic, lumina e chioară, iar textul e dictat de invitați. În loc să pună întrebări incomode, Horia ridică mingi la fileu:

  • – Gigi, cum ești atât de genial?
  • – Mitică, cum reușești să ai dreptate mereu?

Rezultatul e un talk-show care seamănă cu ședințele de partid de pe vremuri: un lider urlă, ceilalți bat din palme, iar moderatorul își notează laudele. Singura diferență e că, în loc de Ceaușescu, avem un cioban cu vile și un fost șef de Ligă care își înjură proprii neuroni.

Umor negru cu fotbalul pe masa de autopsie

Să nu uităm victima principală: fotbalul românesc. Pe masa de autopsie, cu perfuzii trase direct din banii de drepturi TV, fotbalul e plâns de trei bocitoare improvizate: Gigi, Mitică și Horia. Primul urlă că încă respiră, al doilea zice că mortul se ridică sigur, iar al treilea filmează totul pentru Fanatik Show.

Umorul negru e că nimeni nu mai crede, dar toți privesc. Iar Horia e acolo, cu voce gravă, spunând: „Avem arbitraje țiplă, fotbalul renaște, Becali are dreptate, Mitică profețește bine.” E ca și cum un medic ar anunța: „Pacientul e sănătos tun”, în timp ce mortul deja miroase în spital.

Idolii lui Ivanovici și cimitirul demnității

Poate cel mai tragicomic lucru e cum Ivanovici și-a construit cariera pe lângă aceste personaje. În loc să fie un jurnalist respectat, a devenit un fel de statuie vie în cimitirul demnității: mereu prezent, mereu la dispoziție, mereu gata să spună „Extraordinar, șefu’!”.

În România, jurnalismul sportiv ar fi putut fi despre analiză, investigație, curaj. În schimb, a devenit un karaoke de platou unde Becali cântă fals, Dragomir dă dedicații și Horia Ivanovici ține microfonul.

De ce Horia e nemuritor?

De ce rezistă Horia Ivanovici? Simplu. Pentru că România adoră spectacolul prost. Pentru că publicul vrea scandal, nu adevăr. Pentru că e mai simplu să vezi cum Becali face pe Dumnezeu și Dragomir pe Nostradamus, decât să citești un raport financiar al FRF.

Pentru că mereu va exista cineva dispus să aplaude prostia dacă aduce rating. Iar Horia Ivanovici e cel mai talentat aplaudac. Nu pentru că ar fi un mare jurnalist, ci pentru că a înțeles regula de aur: în fotbalul românesc nu contează adevărul, contează cine țipă mai tare.

Și cum Gigi și Mitică țipă tare, Horia șoptește în ecou: „Da, șefu’, așa e.”

Casa funerară ,,La 3 sicrie”

MBM - KritiQ
-
0
Casa funerară ,,La 3 sicrie”

Pe strada Maternității, vis-à-vis de cimitirul Învierea, gard în gard cu bodega La ultimul popas, stă scris cu litere de-o șchioapă La trei sicrie, afacerea groparului Mitică Parizianul. Încă de la intrare, Mitică-și preia clienții și îi prelucrează-n mare stil. Le prezintă cele trei modele, pe alb, pe negru și mahon, sugerându-l mereu pe cel mai scump, care are două capace, deasupra și la fund. El vinde, îngroapă de îndată și ceea ce nimeni nu știe, Mitică are la vânzare, mereu, aceleași trei sicrie.

Trump a înviat

MBM - KritiQ
-
0
Trump a înviat

Trump a înviat – ironie, sarcasm și umor negru despre zvonurile ridicole care îl transformă pe fostul președinte într-un Mesia politic ratat

Când internetul scrie Evanghelii noi

Breaking news, știrea pe care omenirea nu o mai aștepta, dar pe care internetul a servit-o cu o poftă demnă de apocalipsă: Trump a înviat! Da, ați citit bine, Trump a înviat, nu doar metaforic, nu doar politic, ci în toate felurile posibile pe care un meme, un hashtag și câteva poze cu vânătăi le pot livra. Internetul a decretat moartea, iar Trump, cu vocea sa nazală și de portocaliu eternizat în bronzul artificial, s-a ridicat din mormântul digital și a urlat pe Truth Social: „Never felt better in my life!”

Din acel moment, povestea a devenit mai mult decât o știre: a devenit o parodie colectivă. Trump a înviat nu doar ca om, ci ca brand, ca spectacol grotesc al politicii americane. Iar, ca orice spectacol de prost gust, nu putea lipsi corul: JD Vance, vicepreședintele care visează să fie succesorul, dar care seamănă mai degrabă cu un elev timid ce repetă „prezent” la catalog atunci când profesorul lipsește.

Acest articol, dragă cititorule, nu este un omagiu, ci un necrolog inversat. O radiografie acidă a unei farse politice în care moartea și învierea devin meme, iar realitatea este doar o piesă de stand-up prost regizată.

Trump a înviat! Așa cum altădată oamenii aflau prin clopotele bisericii că s-a întâmplat o minune, acum aflăm prin notificări push, hashtag-uri și meme că Donald Trump nu a murit, ci s-a ridicat din zvonurile Twitter-ului.

Expresia „Trump a înviat!” nu mai este doar un zvon, ci un brand, o mantră ironică repetată cu frenezie de susținători și adversari deopotrivă. Dacă Iisus a avut apostoli, Trump are conturi fake și boți de rețea. Și dacă Mesia a apărut în lumina divină, Trump reapare în lumina ring light-ului, cu tenul portocaliu și peria de păr fixată ca un monument de kitsch etern.

Trump a înviat și rețelele sociale au delirat

Când a apărut hashtag-ul TrumpIsDead, internetul a explodat ca la un episod nou de Game of Thrones. Unii au plâns, alții au jubilat, iar restul au făcut ceea ce fac mereu: au creat meme. Doar că, la scurt timp, a apărut și replica: Trump a înviat.

Cum a înviat? Evident, prin postare. În secolul XXI, nu mai ai nevoie de piatră de mormânt, ci doar de un cont pe rețele sociale și de o frază care sună a titlu de melodie country: „Nu m-am simțit niciodată mai bine în toată viața mea.”

E interesant cum Trump a înviat mai întâi digital. Niciun medic, nicio autopsie, nicio dovadă: doar un status pe Truth Social. Dacă Iisus a avut apostoli, Trump are boți de Twitter și postaci de Facebook.

Hashtag-ul care a rescris realitatea

Totul a început cu hashtag TrumpIsDead, trending pe X (fostul Twitter). Odată apărut, zvonul a circulat mai rapid decât un fake news cu reptilieni. Unii au jubilat, alții s-au panicat, iar restul au creat meme cu Donald Trump ca protagonist în scene biblice.

Apoi, ca un contraatac divin: „Never felt better in my life”. Cu acea postare pe Truth Social, Trump a înviat. Simplu, fără dovezi medicale, fără transparență, doar cu o propoziție. Internetul a luat foc, iar hashtag-ul „Trump a înviat!” s-a transformat într-un fel de rugăciune sarcastică împinsă pe toate rețelele.

JD Vance, apostolul stângaci al noii religii

Ce face un vicepreședinte când șeful său e declarat mort pe internet? Normal, intră în panică și declară solemn: „Sunt pregătit să preiau mandatul dacă, Doamne ferește, se întâmplă o tragedie.” Cu alte cuvinte: „Eu sunt aici, uită-te la mine, pun mâna pe moștenire!”

Dar cum Trump a înviat, Vance a rămas în offside. Imaginează-ți scena: JD Vance, cu un discurs scris deja, pregătit să joace rolul de „lider accidental”, brusc trebuie să înghită în sec și să aplaude revenirea șefului său portocaliu. Ironia supremă: omul care aștepta tronul a rămas doar un figurant într-un spectacol grotesc.

Și atunci, Vance devine primul discipol al noii religii: „Trump a înviat și e mai viu ca niciodată”. Aproape că lipsește scena în care își rupe hainele de bucurie și strigă: „Aleluia, portocaliul e etern!”

Astfel, JD Vance a fost obligat să joace rolul de apostol docil, repetând mantra: „Da, Trump a înviat, e mai sănătos ca niciodată.” De parcă însuși portocaliul etern ar avea nevoie de confirmări externe.

Corpul înviat – vânătăi, picioare umflate și aspirină

În povestea clasică a învierii, corpul e transfigurat, luminat, aproape divin. În povestea „Trump a înviat”, corpul e marcat de vânătăi inexplicabile, picioare umflate și justificări medicale care par scoase din manualul de scuze pentru pensionari.

Casa Albă a spus simplu: vânătăile sunt de la strângeri de mână prea entuziaste. Serios? Adică Trump dă mâna cu atâta forță încât își face singur vânătăi? Sau poate oamenii, în disperarea lor, îl apucă de brațe și îl scutură, sperând să cadă ultimele resturi de bronz artificial.

Cât despre picioarele umflate, explicația oficială: insuficiență venoasă cronică. Cu alte cuvinte, Trump a înviat, dar picioarele lui sunt încă în secolul XIX, cerând repaus și ciorapi compresivi.

Explicațiile medicale de telenovelă

În tradiția biblică, trupul înviat e perfect, transfigurat. În versiunea modernă, Trump a înviat cu echimoze pe mâini, picioare umflate și explicații medicale ridicole.

Casa Albă a justificat simplu: „vânătăi de la strângeri de mână prea entuziaste”. Adică liderul lumii libere s-a auto-vătămat din politețe. Dacă n-ar fi tragic, ar fi sitcom.

Cât despre picioarele umflate: insuficiență venoasă cronică. Cu alte cuvinte, Trump a înviat, dar circulația lui venoasă a rămas în urmă cu două secole.

Învierea ca strategie electorală

Să fim serioși: Trump a înviat nu e doar un meme, ci și o strategie. Într-o campanie unde fiecare scandal contează, ce poate fi mai spectaculos decât o moarte falsă și o înviere teatrală?

Imaginează-ți afișele electorale: „Trump a înviat pentru tine!” sau „Votează-l pe singurul om care a murit și a revenit doar ca să-ți reducă taxele!”. Este religie combinată cu marketing ieftin. Dacă până și apa sfințită se vinde în supermarket, de ce nu ar vinde Trump propria înviere la pachet cu șepci roșii?

Ce politician ar rata șansa de a transforma o farsă într-o strategie? Trump a înviat devine slogan, devine afiș, devine șapcă roșie cu inscripție aurie. „Votează omul care a murit și a revenit doar pentru tine!”

De fapt, povestea învierii nu mai e religie, ci marketing ieftin. Dacă apa sfințită se vinde în supermarket, de ce n-ar vinde Trump propria resurecție în campanie?

Publicul captiv la spectacol grotesc

Pentru susținători, Trump a înviat e dovada că nimic nu-l poate opri. Pentru adversari, e o glumă neagră care confirmă că politica americană e, de fapt, reality-show.

Cum arată un Mesia portocaliu

Un Mesia autentic aduce pace, iubire, speranță. Un Mesia portocaliu, cum este cazul nostru, aduce tweet-uri incoerente, scandaluri judiciare și JD Vance ca sidekick. Trump a înviat și a adus doar un val de meme, scandaluri și JD Vance, care încă mai speră că va fi chemat să conducă.

Când spui Trump a înviat, nu te gândești la lumina divină, ci la reflectoarele tabloidelor. Nu vezi aura sfințeniei, ci aurul de pe clădirile cu numele său. Învierea lui nu este despre eternitate, ci despre trending pe X.

Aura divină lipsește. În schimb, avem aurul imitație pe clădiri, bronzul artificial pe piele și sloganuri reciclate. Învierea nu e sacră, e trending.

Internetul ca mormânt și scenă

În orice poveste despre înviere, există și cineva care așteaptă să fie succesor, dar care rămâne mereu pe dinafară. În această farsă, rolul îi revine lui JD Vance.

De fiecare dată când zvonurile despre sănătatea lui Trump explodează, Vance se ridică brusc ca o păpușă cu arc și strigă: „Sunt aici, sunt pregătit!”. Dar când Trump se întoarce și spune „Trump a înviat”, Vance trebuie să revină la colț, la rolul lui de figurant.

În trecut, minunea era povestită prin evanghelii. Astăzi, Trump a înviat se povestește prin gif-uri și videoclipuri cu muzică dramatică pe TikTok. Diferența? Nimeni nu crede cu adevărat, dar toți dau share.

Hashtag-ul e noua rugăciune, iar like-ul e noua lumânare aprinsă. Dacă vrei să fii parte din minune, trebuie doar să comentezi „Amen” la un meme cu Trump care iese dintr-un sicriu de aur.

JD Vance și frustrarea eternă

De fiecare dată când se zvonește că Trump a murit, JD Vance apare ca o păpușă cu arc: „Sunt pregătit!”. Dar când realitatea îl contrazice și Trump a înviat, Vance dispare din peisaj ca un figurant penibil.

Un apostol ratat, un Petru care se leapădă nu de trei ori, ci de fiecare dată când șeful lui se întoarce mai viu decât meme-ul anterior.

America între moarte și înviere

Ce înseamnă pentru America faptul că Trump a înviat? Înseamnă că politica a devenit complet indistinctă de showbiz. Înseamnă că zvonurile de pe internet pot crea realități paralele. Și, mai ales, înseamnă că moartea însăși a devenit doar o altă glumă virală.

Trump a înviat și lumea a murit de râs

Așadar, Trump a înviat. Dar nu este vorba despre un miracol, ci despre o farsă. Nu este despre divinitate, ci despre rating. Nu este despre eternitate, ci despre cinismul unei lumi în care politicienii sunt personaje de reality show, iar liderii își confirmă existența prin postări pe rețelele sociale.

Și, dacă stăm să ne gândim bine, cel care a murit cu adevărat nu este Trump, ci ideea că politica ar mai putea fi vreodată serioasă.

Trump nu a murit, dar politica demnă, sobrietatea și normalitatea – da. Și poate că adevăratul epitaf al epocii este acesta: Trump a înviat, dar lumea a murit de râs.

JD Vance sau cum să vinzi iadul ca program politic

MBM - KritiQ
-
0
JD Vance sau cum să vinzi iadul ca program politic

JD Vance promite viitorul Americii cu sarcasm, cinism și un zâmbet de antreprenor al apocalipsei, vopsind iadul în roșu, alb și albastru

JD Vance, noul Moise al Apocalipsei Made in USA

Există oameni care intră în politică pentru a schimba lumea. Există oameni care intră pentru bani, prestigiu, sau pentru a-și regăsi copilăria pierdută printre afișe electorale. Și apoi există JD Vance: combinația perfectă între un vânzător de enciclopedii la ușa bunicii și un predicator de televiziune care îți promite că Isus vine curând, dar numai dacă donezi tot ce ai în contul de economii. Diferența? JD Vance nu are nevoie de zece porunci. Îi ajunge una singură: eu sunt pregătit să iau locul lui Trump când moare.

Acum, nu că Donald Trump ar fi vreun bunic etern, dar a-l aștepta la cotitură cu aerul că ești „ucenicul perfect al tragediei” este o artă. Și JD Vance știe să facă din tragedie un plan de carieră. Dacă mâine s-ar prăbuși un asteroid peste Casa Albă, probabil primul lucru pe care l-ar face JD Vance ar fi să deschidă un cont TikTok cu titlul „Life after Trump” și să-și pună hashtag blessed.

JD Vance și miracolul de a transforma moartea în training

Să spui public, cu subiect și predicat, că moartea liderului tău ar fi „cea mai bună pregătire profesională” nu e doar o gafă. E echivalentul politic al unui chirurg care intră în sala de operație fredonând Another One Bites the Dust. JD Vance a reușit ceea ce puțini în istoria Americii au îndrăznit: să transforme necrologul în CV.

Cu un aer de seminarist care și-a pierdut credința, JD Vance îți explică senin că, da, tragediile există, dar ce experiență minunată acumulezi din ele! Dacă mâine ar fi invadată o țară vecină, ar spune: „E groaznic, dar și un training perfect pentru cum gestionezi relațiile internaționale.” Dacă un uragan ar distruge Coasta de Est, ar ridica din umeri: „E tragic, dar ce școală de leadership excepțională!”

În logica lui JD Vance, dacă vecinul îți dă foc la casă, important nu e că tu ai rămas pe drumuri, ci că ai învățat cum să construiești un garaj mai repede. Apocalipsa e doar un workshop.

JD Vance, acest Napoleon de provincie

De fapt, JD Vance e ceea ce s-ar întâmpla dacă Napoleon s-ar fi născut în Ohio, ar fi crescut cu cereale Frosted Flakes și ar fi învățat strategie militară de pe YouTube. Are aerul acela de mic general care își dorește să intre în istorie nu pentru bătălii câștigate, ci pentru cât de repede a reușit să transforme un moment de doliu național în discurs electoral.

Să nu uităm: Napoleon avea măcar stil. Îi plăcea să se îmbrace bine, să lase în urmă citate. J.D. Vance are doar fraze care sună a manual de dezvoltare personală scris de un contabil deprimat: „E tragic, dar e și o oportunitate.” Poți să-ți imaginezi cum ar arăta manualul lui de istorie: Războiul Civil – „o provocare logistică”. Marele Crac din 1929 – „o lecție antreprenorială”. Pandemia – „o șansă de a descoperi zoom-ul.”

J.D. Vance, influencerul de catastrofe

În lumea rețelelor sociale, JD Vance e exact tipul care ar face live de la marginea unui crater vulcanic, cu un zâmbet liniștit și hashtag LeadershipThroughLava. Omul are talentul să transforme orice dezastru într-un podcast motivațional. Dacă Titanic ar fi scufundat azi, Vance ar fi invitat special la CNN, explicând cum tragedia e o oportunitate excelentă pentru inovare în turism.

Și, între noi fie vorba, J.D. Vance nu e prost. Știe foarte bine ce face. Cinismul lui nu e o greșeală, e program. Pentru că nimic nu vinde mai bine decât frica, iar el o vinde cu discount de Black Friday. În timp ce alții fac campanie cu promisiuni de taxe mai mici sau drumuri mai bune, J.D. Vance îți promite supraviețuirea în iad – și o face cu garanția că iadul e brand american.

Cum arată iadul după J.D. Vance

Îți imaginezi iadul după J.D. Vance? Are forma unui mall de provincie. La intrare, un imens banner cu „Welcome to Hell – Sponsored by Freedom”. Înăuntru, standuri cu fast-food, fiecare meniu conținând câte o promisiune electorală. McDoom’s îți oferă „Big Tragedy Menu – cu extra training la locul de muncă”.

Pe culoarele largi, J.D. Vance te întâmpină personal cu un microfon, spunându-ți că nu trebuie să te temi: iadul e doar o provocare managerială. Diavolul? Nu e decât un partener de afaceri mai agresiv. Flăcările? O oportunitate de a testa noi materiale ignifuge.

Ceea ce fascinează la J.D. Vance nu e faptul că are acest discurs – ci că o parte din public îl aplaudă. Pentru că, în America, dacă reușești să vinzi un frigider unui eschimos, meriți respect. Dar să vinzi iadul ca program politic? Asta e deja premiu Nobel pentru marketing.

J.D. Vance, apostolul tragediei necesare

În viziunea lui J.D. Vance, suferința nu e ceva de evitat, ci o etapă necesară în carieră. Un fel de internship cu Satana. El nu se gândește la prevenirea dezastrului, ci la capitalizarea lui. Dacă mâine ar fi anunțată o pandemie nouă, ar organiza imediat o conferință de presă: „E tragic, dar și o oportunitate să ne dovedim reziliența.”

Și oamenii ar crede. Pentru că J.D. Vance are acel ton de predicator de parcare, care știe să-ți vândă cuvintele ca pe niște cutii de conserve: practice, reci, și cu termen de expirare necunoscut.

J.D. Vance vs. Trump: discipolul care așteaptă moartea maestrului

Nu e prima dată în istorie când discipolul așteaptă moartea maestrului. Dar rareori discipolul a spus-o cu atâta nonșalanță. Donald Trump e un narcisist cu aere de împărat roman. J.D. Vance e mai subtil: el e călugărul tânăr care își freacă mâinile în bibliotecă, așteptând ca abatele bătrân să crape, pentru a rescrie regulile mănăstirii.

Trump vindea visul măreției americane. J.D. Vance vinde visul supraviețuirii în mizerie. Dacă Trump spunea „Make America Great Again”, J.D. Vance ar putea spune „Make America Burn Again”. Diferența e de nuanță: unul voia să redea glorie, celălalt vrea să dea un sens catastrofei.

De ce prinde J.D. Vance la public

Simplu: pentru că oamenii s-au obișnuit să trăiască în frică. Și când frica devine naturală, vine cineva ca J.D. Vance și îți spune că e normal să suferi, dar că există un sens mai mare. Publicul oftează și aplaudă: „În sfârșit, un lider sincer!”

E sincer, da, dar în felul în care e sincer un consultant financiar care îți spune că nu mai ai bani, dar poți măcar să vinzi rinichiul. Îți dă impresia de transparență, dar tot el îți ia tot ce ai.

J.D. Vance, CEO-ul Apocalipsei

J.D. Vance nu e doar un politician. E un antreprenor de iad. Își imaginează lumea ca pe o firmă în faliment, unde tragediile sunt traininguri obligatorii, iar moartea șefului e doar un pas logic spre promovare. Are carisma unui agent imobiliar care vinde ruine drept „lofturi cu personalitate” și cinismul unui chirurg care face selfie-uri cu pacienții în timp ce îi operează.

Dacă viitorul Americii sună așa cum îl descrie J.D. Vance, atunci iadul nu mai e de temut. Pentru că iadul va veni la pachet cu un slogan electoral, un clip motivațional pe TikTok și, evident, cu reducere de Black Friday. Și oamenii vor cumpăra. Pentru că, la urma urmei, J.D. Vance știe cel mai bine: tragedia nu e sfârșitul, e doar începutul unei campanii publicitare.

(re) creează-ți copilăria

MBM - KritiQ
-
0
(re) creează-ți copilăria

Ea i-a pus scutecul, cu grijă părintească, sărutându-l pe frunte. Cu mâinile-i tremurânde, un început de Parkinson, îi luă mâna ei dreaptă, o strânse, ușor, privind-o în ochi, întrebător și mulțumindu-i totodată. Se vedea, în privirea-i pierdută, că a uitat complet cine e și cine-i băbuța de lângă el, Alzsheimerul îi rapise aproape totul. S-a realăturat nepoților, continuând să se joace împreună cu ei. Un pârț, urmat de un miros specific, semn clar, un alt scutec murdar. De data aceasta n-a fost al lui.

Costi Ioniță și cuceririle cosmice ale lui Ștefan cel Mare

MBM - KritiQ
-
0
Costi Ioniță și cuceririle cosmice ale lui Ștefan cel Mare

Cum reînvie Costi Ioniță mituri absurde despre Ștefan cel Mare, cu teorii conspiraționiste care trec din Europa până în galaxii

Costi Ioniță, cunoscut mai degrabă pentru refrenele sale cu rimă simplistă și pentru faptul că a inventat o nouă specie de muzică numită „dragostea din tei remixată cu teorii conspiraționiste”, a descoperit recent că are vocație de istoric alternativ. Dacă până acum se lăuda că a cucerit topurile muzicale din Bulgaria și Uzbekistan cu beat-uri ieftine, acum are pretenția că a descoperit secretul suprem: Ștefan cel Mare nu doar că a apărat Moldova, dar a cucerit Suedia, Olanda, Polonia, Ucraina și, cu siguranță, dacă îi mai lăsai două zile libere, ajungea să joace șah cu extratereștrii pe Saturn.

Și toate aceste revelații, evident, au fost prezentate cu un aer de înțelept neînțeles, într-un stil de predicator new-age cu șapcă și lanț de aur. Dar să intrăm mai adânc în universul lui Costi Ioniță, unde istoria se scrie cu sintetizatorul și geopolitica se cântă la orgă Casio.

Ștefan cel Mare, cuceritorul cosmic după Costi Ioniță

În lumea normală, Ștefan cel Mare a fost un domnitor important al Moldovei, cunoscut pentru luptele cu turcii și construcția de mănăstiri. În lumea lui Costi Ioniță însă, Ștefan cel Mare a avut un hobby secret: cucerirea întregului univers. Dacă citești printre rândurile delirului lui Costi, înțelegi că Suedia și Olanda erau de fapt niște cartiere mai periferice ale Iașiului medieval. Și dacă te uiți mai atent, realizezi că tot ce știm despre istorie e fals, pentru că adevărul a fost ascuns de… cine altcineva decât masoni, extratereștri și, probabil, Smiley.

Conform versiunii lui Costi, Ștefan cel Mare n-a murit niciodată, ci a fost teleportat pe Marte, unde conduce și acum o colonie de dacopați care ascultă manele pe repeat.

Conspirațiile marca Costi Ioniță

De ce să te limitezi la a fi un muzician de club când poți să fii și istoric conspiraționist? Costi Ioniță are câteva teorii de aur:

1. Ștefan cel Mare a cucerit Suedia – pentru că IKEA este, evident, o invenție moldovenească. Fiecare șurub de la bibliotecă e de fapt o relicvă dacică.

2. Ștefan cel Mare a cucerit Olanda – dovada? Lalelele ar fi de fapt „lăleli moldovenești”, iar Amsterdamul se traduce prin „Iașul de Nord” în dialect secret.

3. Ștefan cel Mare a cucerit Polonia și Ucraina – lucru complet normal, pentru că, nu-i așa, nimeni nu rezistă unei armate de țărani în opinci și cojoace.

4. Ștefan cel Mare a cucerit planeta Marte – nu există dovezi clare, dar Costi Ioniță a văzut pe TikTok o poză cu o movilă roșiatică și i s-a părut că seamănă cu un deal din Vaslui.

5. Ștefan cel Mare a cucerit galaxia Andromeda – teoria asta încă e în lucru, dar Costi promite un podcast cu subtitrare în klingoniană.

Cum se leagă totul? Evident, prin muzica lui Costi Ioniță

Nu e o coincidență că aceste revelații au apărut în același timp cu lansarea unui nou remix obscur. Pentru că, în mintea lui Costi, totul e conectat: notele muzicale, undele cerebrale, vibrațiile universului și faptul că Ștefan cel Mare a cucerit până și gările CFR. Omul chiar pare convins că dacă dai play la un beat de-al lui pe reverse, o să auzi vocea lui Ștefan cel Mare zicând: „Să trăiți, eu sunt adevăratul stăpân al galaxiei!”.

Extinderea imperiului lui Ștefan cel Mare (după manualul lui Costi)

Dacă îl asculți pe Costi, cuceririle lui Ștefan cel Mare arată cam așa:

  • Africa: piramidele din Egipt au fost ridicate de moldoveni ca să aibă unde ține vinul.
  • Asia: Zidul Chinezesc a fost construit ca să oprească invaziile de fanfare din Botoșani.
  • America: Ștefan cel Mare a descoperit America, dar a refuzat să o păstreze pentru că nu avea sarmale.
  • Atlantida: civilizația pierdută era de fapt o stațiune balneară moldovenească.
  • Luna: se spune că acolo a dus Costi primul videoclip cu o fată care dansează pe manele.

Și, desigur, tot universul e plin de urme moldovenești: de la galaxii până la gaura neagră care, după Costi, nu e altceva decât o sobă de fontă cosmică.

Portretul „istoricului” Costi Ioniță

Este fascinant cum un om care a contribuit la apariția celor mai banale versuri muzicale ale anilor 2000, poate acum să se reinventeze ca profet al teoriilor conspirației. Costi vorbește cu o siguranță debordantă, de parcă ar fi el însuși descendent direct al lui Ștefan cel Mare, doar că în loc de paloș are o clapă Yamaha.

De fapt, ascultându-l, îți dai seama că el chiar crede. Crede că universul se învârte în jurul Moldovei medievale și că noi, bieții muritori, am fost manipulați să credem altceva. Dacă Newton a descoperit gravitația, Costi a descoperit… atracția cosmică a manelelor istorice.

Istoria după Costi Ioniță

Costi Ioniță reușește performanța rară de a transforma istoria într-o telenovelă cosmică, cu Ștefan cel Mare în rol de super-erou intergalactic. Teoriile lui nu doar că insultă bunul-simț, dar arată cum orice personaj public, chiar și unul venit din lumea manelelor, se poate trezi peste noapte apostol al conspirațiilor. Și, cine știe, poate peste câțiva ani vom afla de la Costi că și NASA a fost fondată de niște lăutari din Vaslui.

Adevărul este că dacă Ștefan cel Mare ar fi trăit să audă teoriile lui Costi Ioniță, probabil că ar fi ridicat încă o mănăstire. Una în care să se roage pentru iertarea celor care aberează cu atâta încredere.

Post-Scriptum pentru cei care încă mai cred

Dacă cineva chiar ia în serios teoriile lui Costi Ioniță, e semn că Ștefan cel Mare nu doar că a cucerit galaxia, dar a și pierdut bătălia cu logica elementară. Și, în definitiv, poate că asta e cea mai mare conspirație dintre toate.

Notă: Acest pamflet are scop satiric și nu reflectă realități istorice. Dar reflectă cu mare acuratețe realitatea alternativă în care Costi Ioniță își scrie propriile epopei.

1234...30Pagina 3 din 30

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID