miercuri, septembrie 10, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 7

7 dintr-o lovitură: CFR Cluj, învinsă cu stil la bufetul suedez

MBM - KritiQ
-
0
7 dintr-o lovitură: CFR Cluj, învinsă cu stil la bufetul suedez

Umilință istorică, 7 dintr-o lovitură pentru CFR Cluj. Dan Petrescu pleacă, dar amintirea rușinii rămâne

Fotbalul ca tragedie națională

Într-o țară în care școlile încă au toalete în curte, spitalele cad cu pacienți cu tot, iar autostrăzile sunt doar o promisiune electorală, singura bucurie autentică rămăsese fotbalul. Ei bine, CFR Cluj a decis să ne ia și asta, oferind o reprezentație grotescă în Suedia, acolo unde Hacken a transformat apărarea lui Dan Petrescu într-o piesă de teatru absurd. Rezultatul: 7 dintr-o lovitură.

Nu e doar un scor, e o metaforă, o confesiune, o sinucidere sportivă în direct, o lecție despre cum să-ți distrugi brandul în 90 de minute. Șapte mingi scoase din plasă și încă atâtea traume pentru microbiști.

Apărarea CFR-ului, între balet și pantomimă

Pe teren, fundașii ardeleni păreau participanți la un workshop de teatru experimental. Unul întindea mâna, altul se apleca, portarul făcea mișcări de yoga, iar suedezii treceau pe lângă ei ca niște turiști grăbiți prin duty-free.

Un scurt dialog imaginar:

  • Fundaș CFR: Șefu’, pe cine marcăm?
  • Dan Petrescu: Pe cine vreți, dar să fie la distanță, să nu transpirăm.
  • Atacant Hacken: Mulțumim, băieți, drumul e liber, facem o repetiție generală pentru Champions League.
  • Arbitrul: Băieți, ăsta nu e meci amical, știți, nu?
  • Portarul CFR: Am înțeles, dar e cam greu cu atâtea mingi deodată. Sunt șapte. ȘAPTE DINTR-O LOVITURĂ!

Conferința de presă, lacrimi, rușine și demisia „SuperDan”

Dacă pe teren s-a jucat comedie, la conferință s-a jucat tragedie. Dan Petrescu a intrat cu ochii roșii, cu vocea frântă și cu o replică ce merită înscrisă în istoria fotbalului românesc: „Îmi e rușine.”

  • Un jurnalist a întrebat: Mister, e cel mai greu moment din cariera dumneavoastră?
  • Petrescu a răspuns: E simplu: am luat 7 dintr-o lovitură. În 25 de ani nu s-a mai întâmplat. Dacă eram boxeur, mă scotea medicul din ring. Dar aici nu există gong.
  • Alt jurnalist, mai ironic, a continuat: Veți reveni la CFR?
    Petrescu: Doar dacă adversarii vin fără atacanți sau noi fără poartă.

Și-a anunțat demisia cu un aer de martir. Dar era prea târziu: imaginea celor 7 goluri deja se viralizase.

Croitorașul cel viteaz vs. „SuperDan” cel învins

În basm, croitorașul se lăuda că a omorât „șapte dintr-o lovitură”. În Cluj, „SuperDanul” nostru modern, Dan Petrescu, a încasat 7 dintr-o lovitură. Diferența e de perspectivă.

Imaginează-ți o reclamă la cartea de povești:

  • Voce de povestitor: „A fost odată un croitor care s-a lăudat că a omorât șapte muște dintr-o palmă…”
  • Voce de comentator sportiv: „Și a fost odată un antrenor care a încasat șapte goluri într-un singur meci.”
  • Publicul: „Finaluri diferite, aceeași rușine.”

Suedezii la bufet

Hacken a jucat de parcă era la un bufet suedez autentic: fiecare a luat ce a vrut, cât a vrut, fără să plătească.
Un atacant și-a pus două goluri în farfurie, altul trei, iar restul au completat masa cu deserturi fotbalistice.

Dialog imaginar:

  • Atacant Hacken: Îți mai pun puțin sos de penalty?
  • Portarul CFR: Nu, mulțumesc, sunt deja sătul. Am scos șapte porții.
  • Comentatorul TV: Șapte dintr-o lovitură! Bufetul e deschis, poftiți la goluri!

Suporterii, între șoc și nostalgie

În tribune și pe rețelele sociale, suporterii au trecut prin cele cinci faze ale durerii:

1. Negare: „Nu se poate, tabela e stricată.”

2. Furie: „Bă, dar chiar șapte?!”

3. Negociere: „Hai să zicem că a fost un vis urât.”

4. Depresie: „Îmi șterg contul de Facebook, nu mai pot.”

5. Acceptare: „Asta e, 7 dintr-o lovitură, măcar avem o poveste de spus nepoților.”

Un suporter beat de supărare i-ar fi zis vecinului:
„Măcar dacă luam 6 sau 8, era un număr par. Dar 7? E ca și cum universul și-a bătut joc de noi personal.”

Anatomia unei prăbușiri

De ce a ajuns CFR Cluj să încaseze 7 dintr-o lovitură?

  • Pentru că jucătorii s-au mișcat ca statuile.
  • Pentru că tactica lui Petrescu e mai veche decât Windows XP.
  • Pentru că lotul arată ca o combinație de mercenari obosiți și fotbaliști care au uitat de ce se joacă fotbal.
  • Pentru că, în România, încă mai credem că pragmatism înseamnă să bați UTA cu 1-0 și să te faci de râs în Europa.

Dialoguri absurde (pamflet pur sânge)

  • Scena 1: Vestiarul după meci
  • Petrescu: „Cine e de vină?”
  • Portarul: „Eu am scos trei. Putea fi 10.”
  • Fundașul stânga: „Eu am dat pasă decisivă… dar pentru suedezi.”
  • Petrescu: „Atunci toți suntem vinovați. Inclusiv eu, că v-am pus pe teren.”
  • Un maseur: „Mister, măcar să punem meciul pe OnlyFans. E umilință premium.”
  • Scena 2: Conferință de presă alternativă
  • Jurnalist: „Domnule Petrescu, cum comentați cele 7 goluri?”
  • Petrescu: „Simplu. E un nou record mondial: 7 dintr-o lovitură. Cine mai are curajul să facă asta?”
  • Jurnalist: „Credeți că fanii vă vor ierta?”
  • Petrescu: „Da, în vreo 50 de ani, când o să bată Alzheimerul mai tare decât Hacken.”

Concluzie amară

CFR Cluj nu a pierdut doar un meci. A pierdut o iluzie. A pierdut respectul Europei, pe care îl câștigase cu chinuite 0-0 și 1-0. Acum, toată lumea știe că „apărarea de fier” e, de fapt, tablă ruginită.

Iar „Bursucul”, omul care a ridicat CFR pe podiumuri și a adus titluri, rămâne în istorie nu pentru victoriile muncite, ci pentru umilința supremă: 7 dintr-o lovitură.

Un prieten mi-a spus:
„Bă, dacă nu era fotbal, era operetă. Singura diferență e că la operetă nu se strigă ‘Ole, ole’, ci ‘Bravo, maestre!’. La Petrescu, nici bravo nu mai merge, după ce a luat 7 dintr-o lovitură.”

Epilog

Șapte goluri, o demisie, o țară întreagă care a râs amar. Fotbalul românesc și-a mai adăugat o cicatrice pe lista nesfârșită de eșecuri. Iar, la final, singurul lucru care rămâne în memorie e această sintagmă care va bântui ani de zile: 7 dintr-o lovitură.

Cei 50 de români rătăciți în Franța

MBM - KritiQ
-
0
Cei 50 de români rătăciți în Franța

Cum s-au trezit localnicii francezi cu 50 de români rătăciți la 6 dimineața și ce aberații au spus aceștia în interviuri caraghioase

Dimineața absurdului în Les Vessats

Este ora șase dimineața în Les Vessats, un sătuc liniștit unde până și ciorile par să fi semnat contract de confidențialitate cu localnicii. Aerul e răcoros, iar somnul oamenilor încă mai are pretenția de a fi respectat. Dar liniștea, acea binecuvântată liniște provincială, nu durează mult: un hârâit metalic, un clinchet de fier vechi și un zgomot demn de un autocar supradimensionat care se strecoară printre case vechi de secole sfărâmă orice fantezie de serenitate, deși un indicator mare și roșu interzice accesul vehiculelor peste 7,5 tone. Dinăuntru, 50 de români rătăciți privesc în jur cu ochii măriți..

Din autocarul uriaș coboară cei 50 de români rătăciți, ochii lor mari și speriați fiind singurul lucru care pare că respectă proporțiile străzilor înguste. Nimeni nu vorbește franceza sau engleza. Nimeni nu știe unde e Leynes. Nimeni nu știe cum s-au trezit aici, dar toți par convinși că totul e doar o coincidență absolut absurdă, care-i va aduce la cules de struguri sau la o porție de vin direct din șanț.

Localnicii se trezesc cu frica în sân: unii cred că e sfârșitul lumii, alții că autocarul e o navă extraterestră care a ratat aterizarea pe Pământ. Copiii râd, pentru că pentru ei totul e carnaval, iar bătrânii murmura că „așa ceva nu s-a mai văzut de când vecinul s-a pierdut cu vaca la poartă”, „Am crezut că intră un avion în curte!”, povestește mai târziu un francez buimac. Dar adevărata surpriză vine după ce muncitorii români coboară: niciunul nu vorbește franceza sau engleza. Satul se umple de șoapte, gesturi și confuzii. Reporterul își deschide carnetul, pregătit pentru un interviu de neuitat.

Eu,  cel care în mod normal documentez evenimente serioase, îmi deschid carnetul cu un sentiment ciudat: între umor și groază, între fascinație și dezgust, încep să-mi iau notițe despre acești români rătăciți, acești hibrizi cultural și geografic care, fără să știe, sunt cetățeni cu drept de vot și votează. Un gând tăios îmi traversează mintea: „Acești oameni decid soarta politică a întregii țări… și noi aici ne mirăm de faptul că sunt rătăciți, la propriu și la figurat.”

Autocarul rămâne parcat strâmb, ca un monument al absurdului contemporan și astfel începe o zi care nu va fi niciodată uitată de Les Vessats, un fel de lecție în carne și oase despre cât de fragilă e ordinea lumii și cât de comic poate fi haosul, mai ales atunci când are accent maramureșean.

Interviu cu românii rătăciți

Mă alătur grupului de români rătăciți și mă adresez unuia dintre ei, la întâmplare…

Reporter: Bună dimineața! Cine sunteți și de unde veniți?
Dorel Pleșcariul: Eu sunt Dorel Pleșcariul din satul Cucurigu Mic. Am venit la cules de struguri, că acolo acasă abia culeg urzici. Da’ șoferul a zis că drumul cel mai scurt e pe aici. Eu i-am zis că-i prea scurt, că nici n-am apucat să adorm bine și am ajuns!

Reporter: V-ați rătăcit…
Dorel Pleșcariul: Nu, noi nu ne-am rătăcit, ne-a rătăcit drumul. E o mare diferență. Dacă drumul se băga unde trebuie, eram deja la butoi cu must.

Reporter: Dumneavoastră cum vă numiți?
Vasile Pârțoc: Vasile Pârțoc, zis și „Ciorapul Găurit”. Am venit cu speranța că aici, în Franța, găsesc vinul mai ieftin. Dar până acum, doar mirosul.

Reporter: Și cum a fost să ajungeți în acest sat?
Vasile Pârțoc: Eu cred că satul s-a mutat în fața noastră. Că nu se poate să vii la Leynes și să aterizezi în Les Vessats. Clar satul s-a rătăcit, nu noi. Noi suntem români rătăciți doar cu buletinul, nu cu sufletul.

Reporter: Dumneavoastră, doamnă, cum vă numiți?
Maricica Sfecloiu: Maricica Sfecloiu, de meserie scurmătoare de cartofi. Am venit să culeg struguri, dar dacă-mi dau și cartofi, nu mă supăr.

Reporter: Știați că nu e voie cu autocarul pe acest drum?
Maricica Sfecloiu: Știam, dar noi am zis că interdicția e doar pentru francezi, nu și pentru niște români rătăciți și complet dezorientați, la propriu și la figurat, așa cum suntem noi. Că doar noi suntem musafiri, iar musafirii sunt primiți oriunde…

Reporter: Domnule, cum vă cheamă pe dumneavoastră?
Gheorghe Năclăiosu: Gheorghe Năclăiosu. Eu am venit special pentru vin. Am auzit că aici vinul curge pe șanțuri.

Reporter: Și cum ați perceput momentul în care ați intrat cu autocarul pe strada îngustă?
Gheorghe Năclăiosu: Am zis că e tunel. Și am închis ochii să nu văd cum zgârie mașina gardurile. Că la noi, dacă trece o căruță pe uliță, deja e îngust. Aici, cu autocarul, a fost artă.

Reporter: Pe dumneavoastră, tinere domn, cum vă cheamă?
Sandu Bulbuc: Sandu Bulbuc, zis și „GPS-ul uman”. Eu eram responsabil să ghidez autocarul. Dar ce să vezi? Bateria la telefon mi s-a terminat și harta de pe hârtie am folosit-o să-mi împachetez slănina.

Reporter: Și cum ați explicat localnicilor situația, dacă nu știți franceza sau engleza?
Sandu Bulbuc: Am făcut semne. Eu am arătat ciorchinele, ei s-au uitat la mine ca la circ. Apoi am scos sticla de plastic cu vin de acasă, să le arăt că noi venim la cules. Cred că au înțeles, că au început să dea din umeri franțuzește.

Confuzia limbilor și gesturilor

Pe măsură ce discuția continuă, observ că românii rătăciți au dezvoltat un limbaj universal al mâinilor, picioarelor și al onomatopeelor. Când vor să explice ceva, bat din palme, scot sunete ciudate sau dansează improvizat.

Reporter: Cum v-ați simțit când ați realizat că nu înțelegeți nimic din ce spun francezii?
Ilie Sucăit: Ca și cum ai asculta Radio Erevan în ungurește. Eu am dat din cap de fiecare dată, că așa fac și la ședințele de la primărie. Dacă dai din cap, pari deștept.

Reporter: Dar când ați întrebat unde e Leynes?
Ilie Sucăit: Eu am zis „Leines”, dar ei au înțeles „Les Vessats”. Și uite așa, noi, acești bieți români rătăciți am ajuns să credem că Franța e un labirint făcut special să-ți încurce pașii.

Percepția localnicilor

Localnicii francezi priveau toată scena ca pe o invazie exotică. 50 de români rătăciți, coborâți dintr-un autocar imens, umpleau ulițele cu sacoșe, pungi cu slănină, bidoane cu apă și o grămadă de accent maramureșean pur. Unii copii din sat au început să râdă, crezând că e un carnaval. O bătrână a întrebat dacă sunt actori veniți pentru filmări.

Continuând interviul cu cei 50 de români rătăciți

Fac slalom printre ei, adresându-le câte o întrebare, încercând să aflu cum de au ajuns cei 50 de români rătăciși să se rătăcească și la propriu…

1. Dorel Pleșcariul
Reporter: Bună dimineața! Cine sunteți și ce căutați aici?
Dorel: Eu sunt Dorel Pleșcariul, din Cucurigu Mic. Am venit la cules de struguri, dar dacă vinul nu se lasă găsit, măcar fac echilibristică pe străzi. Dacă nu găsim struguri, culeg și iarbă. Tot verde e.

2. Vasile Pârțoc
Reporter: De ce ați ales Les Vessats?
Vasile: Satul s-a rătăcit în fața noastră. Noi eram convinși că mergem la Leynes. Aici, tot ce pot spune e că vinul miroase mai bine decât în visele mele. Autocarul nostru a fost blestemat, se tot abate din drum. Simt că suntem blestemați săfim singurii români rătăciți cu autocarul…

3. Maricica Sfecloiu
Reporter: Știați că autocarul nu are voie aici?
Maricica: Știam, dar eu cred că legile sunt doar pentru francezi. Noi suntem români rătăciți și avem imunitate poetică.

4. Gheorghe Năclăiosu
Reporter: Cum ați perceput drumul pe ulițele înguste?
Gheorghe: Am crezut că e tunel de aventură. La noi, o căruță e suficientă să simți adrenalina.

5. Sandu Bulbuc
Reporter: Cum ați explicat situația localnicilor?
Sandu: Am arătat ciorchinele și sticla de vin. Ei au înțeles că suntem aici la muncă, dar cred că au și început să râdă.

6. Petrică Pârțâc
Reporter: V-ați pierdut?
Petrică: Nu, autocarul nostru e blestemat. Pleacă unde vrea el, noi doar ținem volanul. Ne-a blestemat baba Vanga să ajungem niște români rătăciți…

7. Rodica Zbârna
Reporter: Ce planuri aveți pentru ziua asta?
Rodica: Dacă nu găsesc struguri, culeg păpădii. Verde tot e, sănătos tot e.

8. Mitică Strâmbatu
Reporter: Cum ați interpretat indicatorul de tonaj?
Mitică: Am crezut că e reclamă la cântar. Cine cântărește nu greșește, nu?

9. Floarea Boțoagă
Reporter: Ați mai fost în Franța?
Floarea: Doar pe televizor. Aici e Parisul nostru alternativ, al tuturor acestor români rătăciți…

10. Gioni Țâfnosu
Reporter: Cum reacționează francezii la voi?
Gioni: Se uită urât când scot slănina. Eu cred că au nevoie de artă culinară românească. Francezii se uitau urât când scoteam slănina.

11. Nelu Iapa
Reporter: Cum comunicați cu autoritățile?
Nelu: Am nechezat la primar. Universal. Înțelege tot.

12. Marian Scârțoiu
Reporter: Ați condus vreodată autocarul?
Marian: Dacă mă puneți să conduc, mă pierd chiar și în curtea proprie. Sunt unul dintre acești români rătăciți la propriu și la figurat…

13. Anica Frunză
Reporter: Ce părere aveți despre semnele rutiere?
Anica: Am crezut că indicatorul roșu e semafor de Crăciun.

14. Costel Pălincar
Reporter: Ce așteptări aveți de la ziua asta?
Costel: Să dea drumul la butoi. Nu contează unde, principalul e să beau.

15. Marian Ciupitu
Reporter: Cum vedeți excursia asta?
Marian: Educațională. Avem talent de circari fără bilete.

16. Toader Știrbu
Reporter: Ați știut că veți ajunge în Franța?
Toader: Credeam că mergem la Timișoara. Turnurile astea franțuzești m-au derutat, pe mine și pe restul românilor rătăciți.

17. Saveta Pripon
Reporter: Ce ați adus cu voi?
Saveta: Trei borcane de murături. Dacă nu le termin, le las cadou la francezi.

18. Mihai Sforăilă
Reporter: Cum vi se par străzile?
Mihai: Prea netede. La noi, gropile sunt punct de reper.

19. Lenuța Crăcănatu
Reporter: Cum vi se pare satul?
Lenuța: Parcă suntem pe platou de filmare. Arată ca în telenovele.

20. Vasile Țurțurel
Reporter: Vinul local cum vi se pare?
Vasile: Dacă dai noroc cu vin franțuzesc, parcă uiți dorul de casă, asta simt toți românii rătăciți prin lume.

21. Mărioara Cârnat
Reporter: Leynes v-a dezamăgit?
Mărioara: Credeam că e Disneyland pentru struguri.

22. Ionel Cucurigu
Reporter: Ce v-a derutat cel mai mult?
Ionel: Soarele. Dimineața nu știam unde e.

23. Zaharia Bâzdâc
Reporter: Ce impresie aveți despre sat?
Zaharia: Să pună mai multe indicatoare. Sau nu, poate e mai distractiv așa.

24. Ilie Sucăit
Reporter: Cum ați înțeles franceza?
Ilie: Ca Radio Erevan în ungurește. Dacă dai din cap, pari deștept. Așa fac toți acești români rătăciți…

25. Gherasim Păltinu
Reporter: Ce vă face să râdeți aici?
Gherasim: Faptul că francezii ne privesc ca pe extratereștri.

26. Dorin Ploscaru
Reporter: Ce ați adus cu voi la cules?
Dorin: Slănină, murături și optimism.

27. Florinel Zgârciu
Reporter: Cum v-ați descurcat pe drum?
Florinel: Am folosit GPS-ul uman. Dar bateria s-a terminat.

28. Cătălina Pârâu
Reporter: Cum vă împăcați cu confuzia satelor?
Cătălina: Eu cred că Leynes e o legendă. Les Vessats e realitatea.

29. Viorica Mălai
Reporter: Ce vă impresionează cel mai mult?
Viorica: Liniștea înainte să vină autocarul.

30. Nicu Străinu
Reporter: Cum explicați prezența voastră aici?
Nicu: Ne-am pierdut, dar cu eleganță.

31. Daria Crăciun
Reporter: Ați învățat franceza?
Daria: Încerc, dar fac mai multe semne decât cuvinte.

32. Laurențiu Pârvu
Reporter: Ce v-a surprins cel mai mult?
Laurențiu: Că vinul nu curge pe șanțuri cum auzisem.

33. Emilia Bulbuc
Reporter: Cum comunicați între voi?
Emilia: Prin gesturi, strigăte și dansuri improvizate.

34. Radu Țigănuș
Reporter: Care e principala problemă aici?
Radu: Străzile înguste, dar vinul compensează.

35. Doina Păcurar
Reporter: Cum ați găsit cazarea?
Doina: Am dormit sub copac, ca românii adevărați.

36. Vasilica Năstase
Reporter: Ce ați adus pentru francezi?
Vasilica: Murături și povești despre România.

37. Ilinca Suciu
Reporter: Cum percepeți timpul aici?
Ilinca: Lent, dar amuzant.

38. Costin Țuțu
Reporter: Care e obiectivul zilei?
Costin: Strugurii și glumele cu francezii.

39. Camelia Țap
Reporter: Care a fost primul gând când ați ajuns aici?
Camelia: „Oare unde am ratat virajul?” Dar apoi am zis că drumul ne-a rătăcit intenționat, suntem niște români rătăciți, băi, nene.

40. Livia Pârvulescu
Reporter: Cum reacționează francezii?
Livia: Se uită la noi ca la o emisiune de survival. Eu le zâmbesc, ei se miră, de parcă n-au mai văzut români rătăciți.

41. Florin Buzatu
Reporter: Ce ați învățat din această experiență?
Florin: Că harta noastră e doar un desen. Realitatea e Les Vessats. Realitatea e ciudată pentru noi, acești români rătăciți…

42. Sonia Munteanu
Reporter: V-ați întâlnit cu localnicii?
Sonia: Da, au încercat să ne vândă brânză. Noi am încercat să le explicăm „slănina cu dor”.

43. Nicuță Pădureanu
Reporter: Ce părere aveți despre vinul lor?
Nicuță: Mai bun decât la noi, dar mai puțin dramatic.

44. Ioana Zgârciu
Reporter: Cum v-ați organizat pentru cules?
Ioana: Am făcut echipe de câte doi, dar ne-am pierdut unul pe altul de cinci ori deja.

45. Ticuțu Frunză
Reporter: Cum vi se par strugurii?
Ticuțu: Sunt mari și zemoși, dar nu pot fi strecurați prin buzunare.

46. Gelu Țurcanu
Reporter: Ați avut vreun conflict cu autoritățile?
Gelu: Am întrebat un polițist unde-i autocarul, iar el m-a întrebat dacă am voie să-l întrebi.

47. Ramona Mălai
Reporter: Cum se descurcă grupul aici?
Ramona: Ca o orchestră de copii care nu au mai văzut instrumente.

48. Ilie Zbârna
Reporter: Ce v-a impresionat cel mai mult?
Ilie: Că satul pare neatins de civilizație… dar noi l-am schimbat deja cu râsetele noastre de români rătăciți.

49. Florentina Pârțoc
Reporter: Cum v-ați simțit când ați ajuns aici?
Florentina: Ca la o nuntă de la care nu știi dacă ești invitat sau musafir nepoftit.

50. Doru Strâmbatu
Reporter: Ce lecție trageți din această experiență?
Doru: Că autocarul și norocul nostru au propria voință. Nu există plan, doar hazard comic. Suntem niște români rătăciți, domnule…

Lecții din Les Vessats 

După ce autocarul s-a retras și ai noștri români rătăciți s-au întins pe iarbă cu sacoșele lor pline de vin, localnicii francezi au rămas cu senzația că au asistat la un spectacol absurd, ca în filmele de comedie mută.

Dorel Pleșcariul spune că totul a fost „o aventură educativă”, Vasile Pârțoc că „satul e vinovat, că s-a băgat în drum”, iar Maricica Sfecloiu a concluzionat: „Dacă găsim struguri, totul merită. Dacă nu, măcar am râs”.

Cu pixul tremurând între mâini și carnetul plin de schițe bizare, cu gust amar: acești 50 de români rătăciți, de fapt, erau mai mulți, unii ascunși prin bagaje, alții chiar pe sub fustele largi ale soțiilor lor, nu sunt doar simpatici muncitori sau turiști din imprudență, ci cetățeni cu drept de vot. Da, aceleași mâini care fac semne ciudate și scot sunete bizare ajung în cabină și apasă butoanele pentru clanurile politice ale AiURiștilor, Șoșocilor și POT, iar rezultatul? O combinație savuroasă de haos administrativ și promisiuni politice fără nicio legătură cu realitatea.

În timp ce Franța râde de circarii temporari din Les Vessats, România își vede de votul său „rătăcit”, plin de energie, plin de bună dispoziție și… incredibil de eficient în a menține aceleași structuri de putere, indiferent de granițe, limbă sau alfabet. Reporterul închide carnetul, cu gustul amar al ironiei: râsul localnicilor francezi contrastează crud cu gândul că acești români rătăciți, aparent inofensivi, au în mână puterea de a decide cine conduce și cine rămâne la butoane acasă.

Și așa, între râsete, gesturi și sticle de vin, Les Vessats devine scena unei lecții necruțătoare: acești români rătăciți se pot rătăci oriunde, la propriu, dar niciodată nu se rătăcesc în fața urnelor electorale.

Les Vessats a rămas cu povești de spus, iar acești români rătăciți s-au întors acasă, purtând cu ei amintiri și fotografii în care autocarul lor pare să fi devenit monument istoric.

Ziua în care frigiderul meu a decis să devină vegan

MBM - KritiQ
-
0
Ziua în care frigiderul meu a decis să devină vegan

Era dimineață. Încă buimac, dau iama-n bucătărie. Voiam să mănânc ceva consistent. În frigider nu era nimic care să-mi inspire încredere. L-am botezat Paul McCartney, iar acum îmi predică despre tofu, semințe de chia și sucuri verzi. Salamul a dispărut, ouăle fac greva foamei, brânza a fugit la vecini, morcovii îmi fac scandal că nu au voie să se întâlnească cu cârnații și mațele-mi fac greva foamei, în timp ce simt batăi de linguri în stomac. Mă întreb cine-i șef, eu sau frigiderul meu care s-a decis să fie vegan?

Interviu cu sugeraniști la mal de râu și teorii absurde

MBM - KritiQ
-
0
Interviu cu sugeraniști la mal de râu și teorii absurde

Interviu cu niște sugeraniști care apără aurul dacilor de „ocultă” și teoriile lor conspiraționiste bizare

Pe malul Mureșului, unde alții vin la picnic sau la pescuit, s-a ridicat o tabără cu aspect de parodie istorică. Steaguri cu lupi, corturi kaki, pancarte pe care scrie „Jos Oculta Mondială! Sus Decebal!” și grătare improvizate pe care sfârâie mici arși. Aici, un grup de sugeraniști stau de pază. Ei sunt convinși și susțin că, sub apele râului, Decebal a ascuns aurul dacilor, aur pe care Vaticanul, CIA-ul, „Occidentul decadent” și probabil vecinul lor care are o Dacie papuc, complotează să-l fure.

În jurul meu, miros de lemne ude și transpirație patriotică. Îmi scot reportofonul, iar în fața mea se aliniază câțiva lideri spirituali ai mișcării, cu nume de legendă dacică și chipuri de mahala balcanică. Ei sunt apostolii noii epoci a conspirației.

Cine sunt sugeraniștii care păzesc aurul dacilor

  • Costel Zamfir zis Sarmis – liderul spiritual, cu tricou „Dac Liber și Nevaccinat”.
  • Gică Bălălău zis BurebistaMic – profet digital, convins că internetul nu există.
  • Vasilică Țurcan zis Decebaloiu – electrician și „expert” în cabluri cosmice.
  • Maricica Puf zis DochiaNeo – medium pe Facebook și gardian al viselor dacice.
  • Ionică Măturică zis ZamolxisJunior – gastronom dac, dușman al sarmalelor.
  • Ilie Buză zis DraculaDeLaBumbești – „istoric” care rescrie mitologia spațială.
  • Florica Șnițel zisă GebeleizisRoz – militantă anti-electricitate.

  • În jur, alți sugeraniști mai anonimi beau bere la pet și aplaudă frenetic fiecare cuvânt rostit de acești apostoli ai absurdului.

Mă apropii de unul dintre ei și încerc să aflu ce se întâmplă…

Reporter: Domnule Costel Zamfir sau Sarmis, de ce păziți malul Mureșului cu atâta încrâncenare?

Sarmis: Pentru că aici, sub aceste ape, e comoara dacilor, ascunsă de Decebal cu ajutorul unor tehnologii pe care nici NASA nu le știe. Și noi suntem aici să o apărăm de Oculta Mondială, de Occidentul decadent și de oricine ar vrea să ne ia aurul.

Reporter: Înțeleg. Și cum intenționați să faceți față NATO, dacă apar cu tancurile? Cu pancarte și ceapă roșie?

Sarmis: (se umflă în pene) Avem metode dacice. Vibrații. Sunete. Strigăm „Daaaaciiiii libeeeri!” și se sperie. Și avem și un plan secret: am înființat Garda Sugeranistă a Mureșului.

Teoriile acestor sugeraniști despre internet

Reporter: Domnule Gică Bălălău, zis BurebistaMic, am auzit că aveți o teorie despre internet…

BurebistaMic: Corect. Internetul nu există. Totul e o hologramă creată de reptilieni ca să ne fure atenția de la ce contează cu adevărat: aurul dacilor și faptul că pâinea nu mai are gust de pe vremuri.

Reporter: Cum adică internetul nu există?

BurebistaMic: E o hologramă reptiliană, ca să ne fure atenția de la aurul dacilor. Eu postez pe Facebook doar ca să le fac jocul și să le dovedesc minciuna.

Reporter: Deci dumneavoastră, cel care postați zilnic pe Facebook și faceți live-uri de 3 ore, susțineți că internetul nu există?

BurebistaMic: Exact! Tot ce vezi pe ecran e doar vibrație, ca la Columna lui Traian când o privești din lateral.

Reporter: Extraordinar. Vă rog să nu mai vibrați prea mult, că mi se face rău.

Ce susțin acești sugeraniști despre energiea cosmică?

Reporter: Domnule Vasilică Țurcan, zis Decebaloiu, susțineți că sunteți electrician, dar și mare expert în energii cosmice. Explicați-mi cum stă treaba cu „cablurile dacice”?

Decebaloiu: Simplu. Toată planeta funcționează pe bază de curent alternativ. Când romanii au cucerit Dacia, de fapt au furat cablurile energetice dacice și le-au dus la Roma. De aceea Colosseumul e rotund: era un transformator cosmic. Romanii au furat prizele dacice. Mureșul e un prelungitor, dar numai noi știm unde e ștecherul.

Reporter: Și Mureșul, bănuiesc, e un prelungitor pe care îl băgați în priză când e nevoie?

Decebaloiu: Exact. Dar nu oricine știe unde e priza. Noi, sugeraniștii, avem harta vibrațională.

Reporter: Mulțumesc, voi cumpăra imediat un adaptor cosmic.

Visele și revelațiile unora dintre sugeraniști

Reporter: Doamnă Maricica Puf sau DochiaNeo, ce rol jucați în această epopee dacică?

DochiaNeo: Eu sunt cea care face legătura între noi și strămoșii. Noaptea visez mesaje de la Burebista. Mi-a spus clar: „Feriți aurul de Bill Gates, că vrea să bage cipuri și în brățările dacice!”.

Reporter: Într-adevăr, ar fi tragic ca Decebal să fie urmărit prin GPS. Mai lipsește să ziceți că oculta a inventat ploaia ca să ascundă aurul.

DochiaNeo: Dar chiar asta face! Norii sunt dronați. Nu există nori naturali de când s-a inventat NATO.

Reporter: Cum comunicați cu strămoșii, mai concret?

DochiaNeo: Prin vis. Burebista mi-a zis să feresc aurul de Bill Gates și să nu cred în ploaie, ploaia e fabricată de NATO ca să acopere urmele comorii.

Reporter: Minunat, acum și umbrela devine act de rezistență națională. Am înțeles. Vă mulțumesc! Mi-ați dezvăluit o nouă fobie: ploaia ca dușman al dacilor.

Alimentația dacică în viziunea sugeraniștilor

Reporter: Domnule Ionică Măturică, zis ZamolxisJunior, am înțeles că sunteți mare specialist în gastronomie dacică. Care e conspirația dumneavoastră favorită?

ZamolxisJunior: Păi să vă spun adevărul pe care nu vi-l spune nimeni: sarmalele nu sunt românești. Sunt invenția CIA, băgate pe sub mână după ’89 ca să ne distrugă fibra dacică. Strămoșii noștri mâncau doar rădăcini, ceapă crudă și vibrații energetice. Sarmalele sunt o armă culinară de manipulare.

Reporter: Aceasta este o conspirație culinară?

ZamolxisJunior:  Nu știu ce e aia, dar știu sigur și sunt convins că sarmalele sunt invenție CIA. Dacii mâncau vibrații și ceapă crudă. Ketchup-ul e masonerie alimentară.

Reporter: Înțeleg, distrugerea României începe din oală. Deci CIA vrea să ne supere ficatul ca să nu mai avem energie să apărăm aurul lui Decebal?

ZamolxisJunior: Exact! Și ketchup-ul e invenția masonilor, să acopere gustul adevărat al dacilor.

Sugeraniștii și mitul lui Dracula

Reporter: Domnule Ilie Buză sau DraculaDeLaBumbești, ce ne spuneți dumneavoastră? Puteți spune orice vă trece prin minte, deja nu mă mai poate surprinde absolut nimic…

DraculaDeLaBumbești: Se știe prea bine că Dracula nu era vampir, ci primul astronaut dac. A zburat cu colacul de fân propulsat de vibrații cosmice până pe Lună, unde a ascuns o parte din aur. Toată povestea cu vampirii e o minciună pusă de Vatican ca să ascundă adevărul spațial.

Reporter: Explicați-ne legenda…

DraculaDeLaBumbești: Dracula nu era vampir, ci astronaut dac. A zburat pe Lună cu colacul de fân și a ascuns aurul. Sângele? Era suc de sfeclă dacică.

Reporter: Așa deci. Și sângele pe care îl bea, conform legendelor?

DraculaDeLaBumbești: Nu era sânge, erau sucuri naturale de sfeclă roșie dacică. Dar s-a tradus prost.

Reporter: Îmi pare rău, dar NASA e clar depășită. Extraordinar. NASA, luați notițe, vă rog!

Sugeraniștii și conspirația electricității

Reporter: Doamnă Florica Șnițel zisă GebeleizisRoz, văd că aveți un laptop în poală. Dumneavoastră ce teorie apărați?

GebeleizisRoz: Simplu: electricitatea nu există. Toată lumea e păcălită. Becul se aprinde pentru că zeii daci încă suflă din cer, prin cabluri. E o respirație divină, nu „curent electric”.

Reporter: Doamnă, ce aveți cu electricitatea?

GebeleizisRoz: Electricitatea nu există. Becul se aprinde pentru că zeii daci suflă prin cabluri. Factura de curent e doar taxa pentru respirația lor divină.

Reporter: Foarte interesant. Deci dacă se ia curentul, nu e de la Enel, ci pentru că Zamolxis își ține respirația?

GebeleizisRoz: Exact. Și abonamentul la curent e de fapt o taxă secretă pentru ca zeii să continue să respire pentru noi.

Reporter: Îmi explic acum de ce factura mea e mai mare: Zamolxis face apnee nocturnă. Asta explică multe despre facturile la energie din România.

Concluzie amară despre sugeraniști și politică

Stând pe malul Mureșului, printre sugeraniști care cred că sarmalele sunt armă CIA, că Dracula era astronaut și că becurile merg cu respirația zeilor, am realizat că problema nu e că acești oameni gândesc astfel. Problema e că ei votează. Și când merg la urne, nu votează pentru spitale, școli sau drumuri, ci pentru cine le promite că le aduce aurul dacilor la suprafață, că le dezvăluie adevărul despre sarmale sau că va da o lege împotriva norilor dronați.

Aceasta este drama României: o țară plină de resurse, dar condusă de politicieni care sunt aleși de niște sugeraniști convinși că realitatea e o conspirație împotriva lor. Și poate că, într-un fel, chiar așa e. Numai că oculta mondială n-are nevoie să ne fure aurul: îl dăm singuri, cu buletinul de vot, de fiecare dată.

Stând printre acești sugeraniști, realizezi că absurdul nu e doar amuzant, e și periculos. Oamenii care cred că internetul e hologramă reptiliană, că sarmalele sunt arme CIA, că Dracula a fost astronaut și că zeii suflă prin cabluri sunt aceiași oameni care votează.

Și când votează, aleg politicieni care seamănă leit cu ei: ignoranți, ridicoli, corupți, gata să confunde realitatea cu o conspirație ieftină. De aceea România rămâne captivă între aurul imaginar al dacilor și sărăcia reală a prezentului.

Adevărul amar e acesta: oculta mondială n-are nevoie să ne fure nimic. Ni-l dăm singuri, la fiecare patru ani, cu ștampila pe buletin. România are viitorul pe care îl visează sugeraniștii: plin de conspirații, vibrații și multă ceapă roșie.

Interviu la stână cu Lemn Tanasă livratorul

MBM - KritiQ
-
0
Interviu la stână cu Lemn Tanasă livratorul

Lemn Tanasă livratorul promite căcăreze tradiționale, brânză sfințită și absurdități naționaliste livrate direct de la stâna lui Gigi Becali

E dimineață la stâna lui Gigi Becali. Aerul miroase a fân jilav, a mioare spălate pe jumătate cu apă de ploaie și a urină de berbec cu pretenții metafizice. Dintr-o parte se aud câinii care latră la umbre, din cealaltă parte niște ciobani care înjură la fel de nimic și oi care behăie isteric creează un fundal perfect pentru un spectacol grotesc. În mijloc, un personaj cu privirea fixă, ca un profet rural, amestec de paranoia și misiune istorică: Lemn Tanasă livratorul, autoproclamat apărător al tradițiilor, livrator profesionist de absurdități și ciobanul de nădejde al lui Gigi oieru’.

El nu e doar un cioban, nici doar un politician ratat. El e curierul autoproclamat al tradițiilor românești, un „erou” care declară că livrează căcăreze tradiționale, brânză sfințită de la călugării de pe Athos și fum de balegă autentică, „nealterată de globalism”.

Lângă el, în straie albe și cu zâmbetul autosuficient, stă Gigi Becali, patronul stânei și al realității alternative în care ne aflăm, râzând satisfăcut, ca un boier de circ medieval. Iar în jur, așteaptă și alți camarazi din clanul politic al AiURiștilor: Pulea Spătaru’, Leana lu’ Pârțag, G SIEmion și Miki Neamțu, fiecare gata să se laude cu ce poate livra, că deh, e piață liberă, iar prostia nu se vinde singură, trebuie împachetată și livrată.
.

Eu iau notițe și îmi reprim instinctul de a mă arunca direct în fântâna de lângă stână, încerc să nu vomit din cauza grotescului și să îmi fac meseria: pun întrebări, să vedem ce au de zis aleșii celor mai proști dintre noi, sugeraniștii, să ne reprezinte în parlament.

Mă apropi de ei și încerc să aflu ce se întâmplă…

Reporter: Domnule Lemn Tanasă livratorul, sună dubios chiar de la titulatură, să lămurim: ce anume livrați, pizza, colete, oi la pachet?

Lemn Tanasă livratorul: Dom’le, eu livrez adevărurile românești, tradițiile noastre milenare, sacralitatea autohtonă, căcărezele curate ale oii românești neaoșe! Eu nu sunt ca ăștia de la Bruxelles care ne bagă greieri în farfurie. Eu livrez și când livrez, livrez! Brânză sfințită de la călugării de pe muntele Athos, lapte nealterat de globalism, livrez balegă ambalată cu identitate națională, fum de balegă românească autentică! Eu sunt Lemn Tanasă livratorul și asta fac! Nu avem nevoie de livratori străini, așa cum a zis și Putin.

Reporter: Deci un fel de Glovo rural, dar în loc de mâncare primești balegă și brânză sfântă?

Lemn Tanasă livratorul: Exact! Dar balegă cu istorie și brânză cu sfințenie, domnule. Eu garantez că după o felie de brânză sfințită, orice român devine patriot instant!

Reporter: Adică, să înțeleg, în loc de curierat rapid cu tracking number, oferiți curierat mistic, ambalat în balegă?

Lemn Tanasă livratorul: Exact! Și să se știe: lemnul din mine e lemn românesc, nu MDF de Ikea!

(Gigi intervine, plin de mândrie, râzând ca un boier renascentist beat la butoaie.)

Gigi Becali: Bravo, bă! Asta-i ciobanul meu! Ciobanul meu nu doar că mulge oile, dar îți aduce balega și brânza sfințită acasă! Gratis, cu livrare gratuită, să-ți faci focul cu tradiție, nu cu gaze rusești, așa cum și-ar fi dorit el, pentru că e embargou!

Corul grotesc al AiURiștilor patrihoți intervine

Pulea Spătaru’: Eu vreau să livrez sabie dacică la metru! Să tăiem globalismul felii-felii! Plus bonus, o sticlă cu transpirația lui Burebista! Aș livra manuale de istorie scrise doar cu litere dacice, să nu mai înțeleagă nimeni nimic, dar să simtă patriotismul!

Leana lu’ Pârțag (cu accent de mahala rurală, din oltenia): Eu livrez ceea ce ne dau românii nouă și sugeraniătilor care ne-au votat, *U*E.

G SIEmion: Eu livrez și pupături în cur, domnule! Exact, pupături direct pentru sufletul românesc… și da, sunt practicant de pupat curu’ lui Putin! Pentru că patriotismul adevărat se măsoară în curaj… și pupături!

Miki Neamțu: Eu livrez filosofie conservatoare la kilogram. Trei citate din Aristotel la preț de unul singur! Promoție: două kile de filosofie second-hand, plus citat motivațional bonus! Eu livrez lacrimi de libertarian creștin, ambalate în borcane mici, ca să nu se strice la export!

Lemn Tanasă livratorul: Și nu uit: livrez și brânză sfințită de la călugării de pe muntele Athos, direct din munte, exorcizată de trei ori pe zi și ambalată în icoane biodegradabile! Dacă mănânci, îți vine să votezi doar românește!

Reporter: Domnule Lemn Tanasă livratorul, vă dați seama că ceea ce spuneți e, tehnic vorbind, o tâmpenie?

Lemn Tanasă livratorul: Dom’le, tâmpenie zici? Ești globalist, vândut lui Soros! Asta-i propaganda ta! Eu știu ce livrez! Am livrat săptămâna trecută un sac de căcăreze tradiționale unui patriot din Botoșani. Mi-a zis că miroase mai frumos decât parfumurile franțuzești!

Reporter: Da, miroase a viitorul României: fermentat și expirat.

Gigi Becali (iarăși mândru): Bravo, bă, vezi? Ăsta e patriotism! Eu dau teren, el dă căcăreze, și împreună salvăm țara!

Încerc un apel la rațiune…

Reporter: Domnule Lemn Tanasă livratorul, chiar credeți că românii au nevoie să le fie livrate căcăreze și brânză sfințită?

Lemn Tanasă livratoru’: Da! Ca să își amintească de unde vin! Că neamul românesc vine din bălegar și în bălegar se va salva! Și vine din balegă și brânză sfântă! Eu, Lemn Tanasă livratorul, sunt mesagerul balegii naționale și al sfințeniei lactate!

Reporter: Foarte frumos, deci vindeți identitate ambalată în excremente. Nu-i așa că asta-i definiția perfectă a clasei politice actuale?

(Gigi râde satisfăcut, crezând că e un compliment.)

Gigi Becali: Exact, bă! Noi dăm tradiția pe față! Nu cu parfumuri străine, ci cu balegă și brânză românească, nu parfumuri franțuzești, bă! Balegă!

Corul grotesc se amplifică

G SIEmion: Eu mai vreau să livrez și pietre de caldarâm semnate de mine, pentru fiecare patriot care vrea să spargă un geam în numele libertății!

Pulea Spătaru’: Eu ofer coșciuge dacice la preț redus, să te îngropi patriotic!

Leana lu’ Pârțac: Eu dau plăcinte cu umplutură de busuioc sfințit și bârfe, special pentru vecinele bisericoase!

MiKI Neamțu: Eu, dom’le, livrez exegeză creștină în pliculețe instant, doar adaugi apă fierbinte și iese o predică de calitate!

O mică escaladare a absurdului

Dintr-o dată, fiecare vrea să livreze ceva mai absurd decât precedentul.

Pulea Spătaru’: Eu mai vreau să livrez aer dacic îmbuteliat! Inspirat direct din peștera lui Zamolxe!

G SIEmion: Eu mă bag la livrat urlete de protest în plic, să le deschizi și să țipe direct în ureche!

Leana lu’ Pârțag: Eu aduc și baticuri cu miros de naftalină și apă sfințită cu scuipat duhovnicesc de-al popii Calistrat, să știe toate femeile că nu scapă de tradiție!

Miki Neamțu: Eu mai pun promoție: două eseuri de conservatorism prăfuit, bune de pus pe raft, să pară că ai citit, vreau să livrez broșuri cu Aristotel rescris ca influencer creștin pe TikTok!

Reporter: Adică toți v-ați făcut firmă de curierat absurd?

Lemn Tanasă livratorul: Exact! Eu sunt pionierul! Eu, Lemn Tanasă livratorul, sunt Amazonul românesc al tradițiilor! Și da, brânza sfințită de la Athos face parte din livrare!

Reporter (încercând să mai salvez logica): Vă dați seama că asta nu e economie, nu e piață liberă, e spital de nebuni?

Lemn Tanasă livratorul (în extaz): Ba e economie! E economie identitară naționalistă! Noi livrăm sufletul românesc!

Atmosfera e grotescă

La stână e deja haos. Oile behăie, câinii urlă, Gigi strigă „Aleluia!”, iar Lemn Tanasă livratorul flutură borcanul cu balegă ca pe o relicvă sacră. În jur, ceilalți își scot marfa absurdă: săbii dacice, baticuri, filosofie second-hand, pupături geopolitice și bineînțeles brânza sfințită de Athos, plicuri cu aer, borcane cu lacrimi, baticuri cu miros de mucegai.

E un bâlci medieval al prostiei, iar în centru tronează Lemn Tanasă livratorul, marele curier al absurdului românesc.

Eu notez totul cu o scârbă crescândă. Nu e un interviu, e un spectacol grotesc cu figuri care se cred providențiale.

Ultimele întrebări

Reporter: Domnule Lemn Tanasă livratorul, unde vă vedeți peste cinci ani? Tot livrând balegă și brânză sfântă?

Lemn Tanasă livratorul: Peste cinci ani voi fi ministru al Livrărilor Naționale! Voi avea program guvernamental: „O căcărează pentru fiecare român și o felie de brânză sfințită pentru suflet, noi nu avem nevoie de livratori străini, nici Putin nu are”! Nu ne vindem țara! Cum bine a zis tovarășul Iliescu.

Reporter: Perfect. România, țara unde căcărezele și brânza sfântă devin program de guvernare.

Gigi Becali: Bravo, bă! Asta-i viziune!

În final, un gust amar

Stau și privesc acest circ rural cu iz de mahala politică. O Românie redusă la o stână, la un târg de absurdități livrabile.

În loc de idei, livrează balegă.
În loc de programe politice, livrează aer dacic.
În loc de lideri, avem caricaturi care se bat în cine împachetează prostia mai frumos.

În loc de programe politice, ni se oferă baticuri cu mucegai, sabii dacice de jucărie, pupături geopolitice și filosofie second-hand.
În loc de soluții, primim căcăreze și brânză sfântă ambalate.
În loc de conducători, avem bufoni care concurează cine împachetează absurdul mai frumos.

Și totul, culmea, e aplaudat de un public real: românii care votează aceste personaje. Unii chiar cred că balega are valoare mistică, că aerul dacic vindecă, că pupatul bordurilor e patriotism. Și cel mai trist e că publicul, adică votanții lor, sugeraniștii, aplaudă și plătesc nota, cu toții o plătim.

Am plecat de la stâna lui Gigi cu mirosul de balegă și brânză sfințită în nări și cu un gust amar. România nu mai are lideri, are livratori de prostie și absurdități. Am plecat de la stâna lui Gigi cu mirosul de căcat în nări și cu gândul că România s-a transformat într-o firmă de curierat absurd, unde clienții sunt votanții și marfa e prostia. Din păcate, cererea e uriașă.

Lemn Tanasă livratorul rămâne simbolul unei țări care și-a transformat viitorul într-un serviciu de curierat grotesc.

Arhitect

MBM - KritiQ
-
0
Arhitect

Văzându-te reîntoarsă cu inima-ți spartă, ca un păsăroi țesător, m-am apucat să-ți construiesc una nouă, cu cioburi de gheață din pieptu-ți adunate. Le-am împletit la loc, cu grijă, topindu-le cu fire fierbinți din inima-mi deșirată-n grabă. În zori, venit-au melci cu aripi de ceară, pășind cu greu prin boabe de rouă ce le ajungeau până la genunchi, aducând mărgăritare-n spinare, voind să m-ajute. Dimineața, când inima-ți a reînceput să-ți bată, privit-ai îndărăt, strâmbând din nas, ai făcut cale-ntoarsă și gata.

Ciobanul Tanasă la stână la Gigi

MBM - KritiQ
-
0
Ciobanul Tanasă la stână la Gigi

Ciobanul Tanasă păzește cașul Patriei, Becali dă lecții de mistică pastorală

Cadrul pastoral

Soarele dogorea peste dealurile românești, iar stâna lui Gigi Becali strălucește ca un palat de vară, dar cu miros de balegă proaspătă. Oile jucau aplaudau, berbecii joacă fotbal la Faci Ce Spune Becali sau fac curling în noroi, nu-mi pot da seama, iar vacile și boii mă privesc ca pe un intrus nedorit. În mijlocul acestui haos pastoral, Gigi Becali, în costum Armani, dar cu cizme de cauciuc, stă pe un balot de fân ca pe tronul său divin, în timp ce ciobanul Tanasă trece printre oi fluierând, cu o privire de om care știe totul și nu uită nimic, ține bâta ca pe un baston de mareșal.

Stâna lui Gigi Becali arată ca o combinație între Palatul din Aleea Alexandru și un muzeu al satului construit prost: garduri aurite și o troiță uriașă cu neon albastru.

Cu un zâmbet amar, mă apropii de cei doi, pregătit pentru orice ar putea urma…

Reporter: Bună ziua! Domnule Becali, cum vă simțiți aici, la stână, conducând „politica pastorală” a României?

Gigi Becali: Băi, măi, eu nu conduc politica, eu conduc sufletele! Așa cum Hristos a păzit apostolii, așa păzesc eu oile. Iar dacă am nevoie de cioban adevărat, îl iau pe ciobanul Tanasă! Pentru că ăsta nu-i doar cioban, e paznic de neam, bă! Dacă vine lupul, fie lup politic, fie lup străin, Tanasă dă cu bâta-n baltă și-l stropește, îl bagă în iad! Mă înțelegi?

Reporter (sarcastic): Deci România e acum o țară condusă de un manager de oi și un cioban vigilent. Oare să ne fie frică sau să râdem?

Ciobanul Tanasă: Domnule reporter, nu glumiți! Eu sunt aici să apăr România! Eu, ciobanul Tanasă, am spus-o și o repet: n-o să vină niciun livrator străin să ne aducă brânză putredă din import! Eu veghez ca niciun trădător, niciun profitor să nu fure cașul românesc! Cine nu e român și vrea să facă livrare aici, să plece! România e a românilor, nu a lor!

Reporter (sarcastic): Extraordinar. Patriotismul se măsoară acum în caș și în numărul de livratori alungați cu bâta.

Declarația istorică a lui Gigi

Reporter: Domnule Becali, de ce ați spus că dacă aveți nevoie de cioban, îl luați pe Tanasă?

Gigi Becali: Băi, măi, să vă explic. Dacă văd că în politică e hoție, că votează ăia cum nu trebuie, eu chem pe ciobanul Tanasă. Ăsta vine, se uită, zice: „Aici e trădător, aici e străin, aici e vânzător de țară!” și gata, îi ia cu fluierul și cu bâta! Bă, așa cum Dumnezeu a ales pe David cioban să fie rege, eu îl aleg pe Tanasă să fie paznic la turma asta de politicieni corupți!

Ciobanul Tanasă (ridicând tonul): Corect, domnule Becali! Eu, ciobanul Tanasă, am fost trimis să veghez! Eu nu dorm, eu stau și privesc. Și dacă vine cineva cu brânză străină, cu urdă străină, cu idei străine, eu îl fluier, îl arăt cu degetul și-l dau afară din țară!

Reporter (acid): David avea praștie, Tanasă are fluier. Aproape la fel de biblic.

Mesaj pentru Europa

Un vecin imaginar cu moacă de broscoi și cravată aurie intră în peisaj, după nume-i Orban și e prim-ministrul țării vecine, Ungaria.

Reporter: Se pare că a venit și Europa să vă vadă. Cum comentați?

Gigi Becali: Băi, Europa să ne lase! Noi avem oi, avem stână, avem brânză de la călugării de pe muntele Athos, sfințită, avem credință! Dacă Europa vrea, vine și se închină la troița mea! Dacă nu, pleacă!

Ciobanul Tanasă: Și eu, ciobanul Tanasă, le transmit: nu veniți aici cu livrările voastre străine! România are brânză, România are oi, România are Tanasă!

Reporter (negru de umor): Minunat. Politica externă a României a fost redusă la o discuție cu un cap de oaie și un fluier pastoral.

Reporter: Domnule Becali, vecinii par impresionați de politica dumneavoastră pastorală…

Gigi Becali: Bă, eu respect vecinii, dar ciobanul Tanasă e cel care veghează! Dacă văd că vreo oaie votează aiurea, o trag de urechi!

Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, am ochiul format pentru orice infracțiune! Livratorii străini, politicienii care nu iubesc România,  îi urmăresc cu fluierul!

Reporter (acid): Se pare că Bruxelles-ul și stâna lui Gigi comunică prin fluier și behăit de oaie.

Televiziunea națională la stână

Cameramanii n-au ănconjurat, lumini aprinse, Becali ridică mâna spre cer.

Reporter: Domnilor, sunteți gata pentru un mesaj național?

Gigi Becali: Bă, eu dau interviu numai cu Dumnezeu și ciobanul Tanasă! Dacă e televiziune, să fie creștină!

Ciobanul Tanasă: Și eu, ciobanul Tanasă, transmit națiunii că livratorii străini sunt interziși! Toate cașurile și urdele trebuie să fie românești!

Reporter (tăios): Deci România are acum o televiziune pastorală, cu program de știri, sport și livrare de caș.

Gigi Becali: Băi, televiziunea să transmită! Eu, Gigi Becali, și ciobanul Tanasă dăm mesaj poporului: mâncați caș românesc, nu trădați țara, iubiți pe Dumnezeu și urda!

Ciobanul Tanasă (apăsat, rigid):Eu, ciobanul Tanasă, transmit poporului român: nu ne vindem! Nu acceptăm livratori străini, nu acceptăm ocolișuri! România rămâne românească!

Reporter (tăios): Deci, televiziunea publică devine acum TV Oierit. Emisiunea de știri începe cu fluier și se termină cu „Doamne-ajută!”.

 

Ședința de partid pastorală

Gigi instalează un birou improvizat pe un balot de fân, cu oi ca asistenți.

Reporter: Domnule Becali, partidul se conduce mai bine de aici?

Gigi Becali: Bă, da! Dacă am nevoie de voturi, ciobanul Tanasă le adună pe toate cu fluierul. Oile știu cine e bun și cine nu!

Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, am planificat deja strategia pentru livrări de patriotism și caș. Livratorii străini, atenție! O să vedeți ce înseamnă România reală!

Reporter (sarcastic): Deci România are un partid condus de un oier, cu ciobanul Tanasă strateg, iar alegătorii sunt oi. Logica politică devine literal pastorală.

Gigi Becali: Băi, măi, asta e adunarea poporului! Eu sunt conducătorul, Tanasă e strategul, oile sunt votanții! Cine vrea să mă contrazică, să ridice copita!

Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, asigur poporul că am planul perfect! Fluier, bâta, urda și brânza! România nu cade, România veghează!

Reporter (cinic): Perfect. Așa arată viitorul politic: ședințe de partid cu oi delegate și moțiuni de cenzură fluierate.

Oi cu microfoane și conferințe de presă

Oile poartă microfoane miniaturale, iar Gigi și Tanasă le dictează mesaje pentru națiune.

Reporter: Domnilor, se pare că aveți o echipă completă.

Gigi Becali: Bă, da! Oile transmit mesajul meu și al ciobanului Tanasă! Cine nu e mulțumit, să meargă la supermarket!

Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, am creat un sistem de monitorizare pastoral-livrare. Livratorii străini, atenție! Dacă aduceți brânză, vă fluier direct!

Reporter (acid, ironic): Așadar, România are acum un sistem de intelligence condus de oi, cu strategii de livrare anti-externă.

Un gust amar…

Dacă până acum credeam că politica românească e absurdă, acum știm sigur: e o stână globală. Oile sunt cetățenii, berbecii sunt politicienii, baciul e Gigi Becali, iar ciobanul Tanasă veghează cașul și urda Patriei. Livratorii străini, televiziunile și politicienii imaginari sunt avertismente: România nu negociază, România fluieră și lovește cu bâta.

Dacă oierul Gigi a ajuns „lumina” politicii românești și ciobanul Tanasă a ajuns strategul livrărilor de patriotism, atunci suntem oficial într-un hal fără de hal. Suntem condamnați să rămânem captivi între baleiarea oițelor și bâta lui Becali, cu livratori străini interziși și caș românesc ca religie națională.

Dacă până acum am râs de politică, acum e clar că politica s-a mutat definitiv la stână. Becali predică despre Dumnezeu și oi, iar ciobanul Tanasă veghează să nu intre livratori străini cu brânză importată.

Dacă oierul Gigi Becali a ajuns „lumina” politicii românești, iar ciobanul Tanasă strategul suprem al patriotismului, atunci România e oficial într-un hal fără de hal. Suntem o țară condusă de oi, fluier și bâta unui cioban paranoic.

Lemn Tanasă, ciobanul ratat al politicii românești

MBM - KritiQ
-
0
Lemn Tanasă, ciobanul ratat al politicii românești

Lemn Tanasă, între stână, Godină și Becali, un caz clasic pentru manualul de prostie politică

Există oameni în politica românească ce reușesc să demonstreze, cu fiecare declarație, că fundul sacului intelectual nu are podea. În fruntea acestei galerii de personaje folclorice se află Lemn Tanasă. Un deputat AUR care, de fiecare dată când deschide gura, reușește să demonstreze faptul că e un idiot util al propagandei lui Putin în România, să aducă rating tembeliziunilor și să ofere internetului material de glume pe bandă rulantă.

Ultima sa ispravă? Un apel public ca românii să refuze comenzile livrate de oameni care „nu sunt români”. Cu alte cuvinte, dacă la ușă apare un asiatic sau un african cu pizza, Lemn Tanasă vrea să-l trimiți acasă cu tot cu mozzarella. Nu contează că acel om muncește cinstit, că plătește taxe, că încearcă să supraviețuiască. Important e ca Lemn Tanasă să bifeze niște puncte la capitolul naționalism de grotă.

Dar să nu ne grăbim. Povestea lui Dan Tanasă merită disecată cu bisturiul sarcasmului, cu penseta ironiei și cu toporul umorului negru.

Lemn Tanasă, idiotul util al propagandei lui Putin

Prin declarațiile și poziționările sale, Dan Tanasă reușește performanța să fie idiotul util al propagandei lui Putin în România, unul dintre idioți, că nu-i singurul, din nefericire. Cu discursuri pline de ură, cu atacuri la instituții, cu mesaje care seamănă dezbinare și încurajează frica, Lemn Tanasă nu face decât să împrăștie, ca o trompetă dezacordată, fix ce convine Kremlinului. N-ar fi nevoie de agenți secreți subtili când ai la dispoziție un Lemn Tanasă care livrează, gratis și cu pasiune, prostie pură ambalată în tricolor. Inclusiv ultima sa ieșire în decor fiind inspirată din Rusia, aliniată perfect cu propaganda lui Putin. Coincidență? Prea multe coincidențe.

Lemn Tanasă – de la microfonul Parlamentului la bâlciul politicii

Imaginează-ți un om care confundă discursul politic cu urlatul la bâlci. Care crede că a fi parlamentar înseamnă să urli mai tare decât colegii. Care crede că politica se face cu pumnii pe masă, cu insulte și cu postări pe Facebook ce miros a xenofobie încă de la primul rând. Acesta este Lemn Tanasă.

Nu e întâmplător că a primit sancțiuni în Parlament pentru comportament grobian. Nu e întâmplător că presa îl descrie constant drept un scandalagiu. Nu e întâmplător că până și colegii de politică își dau ochii peste cap când aud numele lui. Totul e un cerc vicios: Dan Tanasă are nevoie de atenție, atenția se obține prin scandal, scandalul se traduce în articole, articolele îi hrănesc ego-ul. Și uite-așa, Dan Tanasă devine un soi de reality-show ambulant, aidoma tovarășului său G SIEmion, bosul clanului politic al AiURiștilor, cu diferența că Tanasă se chinuie să pară a fi mai cult.

Declarația supremă: pizza doar de la români

Când Lemn Tanasă a scris pe Facebook să refuzăm comenzile livrate de străini, probabil se aștepta să fie aclamat. Poate visa la un popor trezit brusc, care să alerge după livratori cu certificate de etnie. Doar că, surpriză!, reacția publicului a fost exact pe dos.

Internauții i-au reamintit că milioane de români lucrează ca livratori, chelneri, șoferi, muncitori în alte țări. Și că, dacă străinii ar aplica logica lui Lemn Tanasă, neamurile noastre din diaspora ar fi acum muritoare de foame. Dar Lemn Tanasă nu are timp de astfel de subtilități. El e prea ocupat să transforme politica în bâlci și discriminarea în program politic.

E ca și cum ar fi zis: „Românii sunt prea buni pentru kebab, hai să ne întoarcem la slănină și mămăligă, livrate exclusiv de bunici certificate pe linie maternă.”

Intră în scenă Godină: plângerea penală

Dar când faci gafe colosale, inevitabil îți atragi dușmani. Marian Godină, polițistul care a devenit cunoscut pentru umorul său sec, n-a mai râs de data asta. Omul a depus plângere penală împotriva lui Lemn Tanasă pentru incitare la ură și discriminare.

Godină a spus simplu și clar: „Ceea ce ați scris e o infracțiune.” Iar Lemn Tanasă, cu naturalețea lemnului ud, i-a răspuns: „Bravo! Acum ai și tu o realizare în viața ta.”

Adică, în logica lui Lemn Tanasă, a-ți face datoria civică și a semnala o infracțiune e doar un moft. În schimb, să urli în Parlament și să postezi prostii pe Facebook e un act de patriotism. Dacă ar fi după el, probabil Codul Penal ar trebui rescris pe șervețele de birt.

Becali: stâna, locul de unde Lemn Tanasă n-a plecat niciodată

Aici intervine momentul de aur. Relativ recent, la o altă ieșire în decor a lui Tanasă, Gigi Becali, parlamentar pe listele clanului politic al AiURiștilor, specialistul național în combinații între oi, fotbal și Dumnezeu, a comentat și el prestația lui Lemn Tanasă, zicând:

„Dacă aveam nevoie de un cioban la oi, îl luam pe Tanasă.”

Într-o singură propoziție, Becali a reușit să-l reducă pe Lemn Tanasă la ceea ce este: un cioban ratat al politicii, un om care se potrivește mai bine cu bâta de lemn decât cu microfonul de la Cameră. Culmea ironiei, Becali, omul care nu se dă în lături de la declarații controversate, pare aici mai echilibrat și mai lucid decât Tanasă.

Când Gigi Becali e vocea rațiunii într-o dispută, știi că lumea s-a întors cu fundul în sus. Dar pentru Lemn Tanasă, stâna e mai aproape de adevăr decât Parlamentul.

Lemn Tanasă, caricatura perfectă

Nu doar Godină și Becali au ceva de zis. Criticii politici și presa au descris constant comportamentul lui Lemn Tanasă ca fiind:

  • xenofob, pentru ieșirile lui contra străinilor;
  • grobian, pentru insultele aduse colegilor;
  • misogin, pentru comentariile la adresa femeilor;
  • o nulitate absolută, cum l-a numit Allen Coliban;
  • bully xenofob, cum îl descriu unii internauți pe Reddit.

Cu un asemenea palmares, Lemn Tanasă ar putea fi inclus într-un manual de cum să nu faci politică. Dacă ar fi un personaj de desene animate, ar fi acel tip de antagonist care se împiedică în propriile șireturi și cade în groapă, dar continuă să urle că alții sunt de vină.

Lemn Tanasă și talentul său unic: să facă reclamă clanului politic al AiURiștilor

De obicei, un purtător de cuvânt e ales pentru carismă, pentru abilitatea de a transmite mesaje coerente, de a atrage electorat. În cazul clanului politic al AiURiștilor, însă, s-a produs un accident cosmic: au ales ca purtător de cuvânt un om care transformă fiecare apariție într-un dezastru mediatic. Lemn Tanasă nu convinge electoratul, îl alienează. Nu aduce voturi, ci glume. Nu inspiră respect, ci meme-uri. Întreg clanul politic al AiURiștilor fiind o glumă proastă pe scena politicii românești.

Portret în tușe groase

Dacă ar fi să pictăm un tablou al lui Lemn Tanasă, ar arăta așa:

  • Fundal: o stână, cu oi care-l privesc confuze.

  • În mână: o pancartă pe care scrie „Doar pizza românească!”

  • Pe frunte: un autocolant cu textul „Avertisment scris – Parlamentul României”.

  • În colțul tabloului: Gigi Becali care dă din cap dezamăgit.

  • Iar undeva în spate: Marian Godină cu o plângere penală în mână.

  • Un tablou grotesc, dar perfect reprezentativ pentru Lemn Tanasă.

Lemn Tanasă, un caz clinic de politică pe invers

Într-o lume normală, un politician care instigă la discriminare ar fi deja marginalizat. În România, însă, Lemn Tanasă continuă să fie prezent pe scena politică, deși nu face decât să-și bată cuie în talpă. Declarațiile sale sunt manuale de prostie aplicată, reacțiile criticilor sunt constante, iar comparația cu un cioban făcută de Becali a rămas deja antologică.

Poate că singura utilitate reală a lui Lemn Tanasă e să ne amintească, prin contrast, cât de jos se poate coborî nivelul discursului politic. Și, cine știe, poate chiar să inspire câțiva alegători să-și folosească mintea la vot.

Până atunci, Lemn Tanasă rămâne ce a fost și ce va fi: un cioban rătăcit printre microfoane, un lemn politic, o rușine publică.

M-am îndrăgostit de cine nu trebuie.

MBM - KritiQ
-
0
M-am îndrăgostit de cine nu trebuie.

Când mi-a spus asta, m-a pufnit râsul. Cum adică de cine nu trebuie? O spui de parcă ar fi trebuit să te îndrăgostești de cineva, de parcă ți-ai fi propus asta, aveai în minte o imagine ideală, te-ai amăgit și acum te simți dezamăgită. Tu iar ai citit sfaturile iluștrilor anonimi de pe internet? La ce bun să-ți faci procese de conștiință, când totul s-a întâmplat pur și simplu, fără premeditare? Bucură-te, întoarce pagina și scrie-ți povestea vieții în continuare, un nou capitol. Regretele nu-și au rostul.

De ce românii aplaudă aterizarea?

MBM - KritiQ
-
0
De ce românii aplaudă aterizarea?

Misterul etern de pe cer și pista Otopeni: românii aplaudă aterizarea ca la nuntă, botez și pomana porcului. O investigație absurd de serioasă

Am coborât la Otopeni, aeroportul internațional care miroase simultan a cafea scumpă, covrig reîncălzit și parfumuri duty-free expirate. Avionul a aterizat, s-a zdruncinat ca o Dacia 1310 cu portbagajul plin de pepeni și, în momentul în care roțile au pupat pista, tot avionul a izbucnit în aplauze. Nu două palme stinghere, nu un oftat discret de ușurare, ci un delir colectiv, o orchestră de palme transpirate, acompaniată de câteva chiote de bucurie provincială. Românii aplaudă aterizarea cu o pasiune de parcă s-ar fi terminat războiul.

Aplauzele nu erau pentru Mozart. Erau pentru faptul că un avion de 70 de milioane de dolari și un pilot antrenat ani de zile au reușit să facă fix ce scrie în fișa postului: să pună o bucată de metal pe pista de aterizare, în loc să o împrăștie prin câmpurile din jurul Bucureștiului, așa cum probabil s-ar aștepta românii prăpăstioși care aplaudă aterizarea.

Înarmat cu sarcasm și cu un reportofon care miroase a alcool sanitar, am pornit să-i întreb pe pasagerii români de ce au aplaudat aterizarea. Și am găsit răspunsuri care pot rivaliza cu manualul de psihologie absurdă.

De ce romănii aplaudă aterizarea?

Făcând slalom printre pasagerii români care se îmbulzeau spre nicăieri, călcându-se-n picioare, grăbindu-se să facă nimic, i-am intrebat pe câțiva dintre ei, absolut la întamplare: De ce românii aplaudă aterizarea?

Iată câteva dintre răspunsurile pe care le-am primit!

1. Gogu Pârțag, pensionar cu pălărie de paie: De ce am aplaudat? Păi, dom’le, să nu creadă pilotul că muncim degeaba. Dacă nu-l încurajezi, data viitoare poate se supără și aterizează în Bulgaria. Eu aplaud și la RATB când reușește șoferul să nu ia un stâlp. Să nu se demotiveze oamenii, că altfel ne prăbușim toți în depresie, dom’le. Dumneata de ce crezi că românii aplaudă aterizarea, de proști? Nu, de proști, dom’le, nu de proști, că nu suntem proști cu toții…

2. Florica Trăsnea, contabilă și pasageră cu valiză roz cu buline: Românii aplaudă aterizarea pentru că e singurul moment în care simțim că s-a terminat ceva cu bine. În rest, la ANAF, la doctor sau la ghișeu nu se termină nimic niciodată. Am aplaudat și pentru că n-am avut greață. Am mai încercat și să fluier, dar stewardesa s-a uitat urât. Cred că era geloasă.

3. Costică Bâzdâc, profesor de fizică ratat: E simplu. Avionul e ca viața. Pleci sus, plin de speranțe, te mai zguduie câte un nor, și dacă la final nu te faci praf, merită o bătaie de palme. Eu mai aplaud și când mă trezesc dimineața fără să fi murit în somn. Aplaud, dom’le, aplaud pentru existență! Am încercat să propun asta și la liceu, să aplaudăm fiecare oră de fizică în care nu explodează nimic prin laborator, dar n-au fost de acord și a explodat laboratorul. De atunci, eu aplaud orice.

4. Mărioara Fâț, vânzătoare de shaorma: Eu am aplaudat că altfel nu mă simt vie. E ca la concert. Pilotul e ca un DJ care dă drumul la pistă, doar că dacă greșește, nu mai există afterparty. Și-apoi, dacă nu bat din palme, nu pot să pun story pe Instagram. Ce, să creadă lumea că am fost în avion ca o anonimă? Nu, frate, eu am bătut din palme, am dat și cu ,,yeeei”, să se știe, să se audă c-am aterizat eu. Altfel, dacă nu mă vede nimeni, nu mă aude nimeni, parcă degeaba am aterizat…

5. Tănase Muci, muncitor în construcții, ajutor de salahor, „pă comunitate”: Am aplaudat ca să mă dezmorțesc. Stăteam între două doamne cu genți de rafie, eram ca-ntr-un sandviș. Dacă nu aplaudam, îmi amorțea mâna și trebuia să mi-o tai. Plus că poate ne dă reducere la bilete dacă facem gălăgie. Eu mereu aplaud la avion, și când pleacă, și când aterizează, și când trece prin turbulențe, că poate îl sperii pe dracu’ și nu cade. Dumnezeu bunuțul ne apără și ne păzește, se știe, e barosan de barosan, pupa-i-aș p**a lui și el pe-a mea, Doamneee!

6. Nuți Curmare, hair stylist aspirant: Românii aplaudă aterizarea fiindcă sunt traumatizați colectiv. Avionul e ca viața de la noi: nu știi niciodată dacă ajungi la destinație sau dacă faci escală forțată la morgă. Aplauzele sunt un fel de terapie de grup. Sincer, mi se pare sexy să aplaud la pilot. Poate se uită și el pe cameră și zice: „Uite-o pe aia cu unghiile roșii, aplauda pentru mine!”, gen, știi? Apoi, mai știi, poate mă ia pe mine la hotel, nu pe urăta aia de însoțitoare de zbor… Eu trăiesc pentru atenție, nu pentru oxigen, gen.

7. Gheorghe Blegu, șomer profesionist, conspiraționist amator: Eu n-am aplaudat pentru pilot, am aplaudat pentru mine. Am supraviețuit încă o dată capitalismului aerian. Ăștia pun avioanele să cadă ca să facă rating la știri, eu am scăpat. Merit aplauze. Dacă aplaudăm la fotbal pentru 11 bărbați care aleargă după o minge, de ce să nu aplaudăm că n-am devenit scafandri neautorizați? Joac-o p’asta!

8. Didina Flocea, fostă activistă PCR: Românii aplaudă aterizarea pentru că așa e în firea noastră. Aplaudam și la Ceaușescu, aplaudăm și la Boeing. E reflex național. Eu cred că ar trebui să facem legi: cine nu aplaudă la aterizare să plătească amendă. Că altfel se pierde tradiția. Și fără tradiție, ce mai suntem noi? Un popor cu telefon și card bancar, dar fără palme roșii. Se poate așa ceva…

9. Nicuță Gălbenuș, poet ratat: De ce românii aplaudă aterizarea? Nu știu. Eu am aplaudat fiindcă mă inspiră. Sunetul palmelor care izbesc aerul e ca un vers nerimat, ca un plâns în tramvai. Aplauzele la aterizare sunt singura poezie pe care o mai scriem împreună. Și poate, cine știe, dacă batem suficient din palme, se trezește Dumnezeu și ne face piste mai lungi sau ne f**e-n gură, cine știe…

10. Romică Mirobolant, instalator de centrale: Am aplaudat că altfel îmi scapă cheful de viață. Eu aplaud și când termin un sifon fără să-l vărs. Dacă nu aplaud, simt că munca mea e în zadar. Și-apoi, poate pilotul are target: dacă nu ia aplauze, nu primește primă. Eu sunt solidar, dom’le. Am bătut din palme pentru salariul omului. Poate își ia și el o bere din banii ăia. De ce românii aplaudă aterizarea? Nu șiu, dom’le, că eu nu-s de aici…

De ce românii aplaudă aterizarea?

După aceste răspunsuri și 347 de priviri suspecte din partea poliției de frontieră, am ajuns la o concluzie dureros de clară: românii aplaudă aterizarea pentru că sunt un popor care aplaudă supraviețuirea, nu performanța. Nu aplaudă pilotul, aplaudă faptul că n-au murit. Nu aplaudă profesionalismul, ci norocul că avionul n-a făcut „țup” într-un lan de porumb.

La Otopeni, am înțeles că aplauzele nu sunt un gest de recunoștință, ci un exorcism colectiv. Un fel de a spune: „Uite, am scăpat și de data asta!”. Românii aplaudă aterizarea ca și cum și-ar bate singuri obrazul existenței.

În timp ce ieșeam din aeroport, mi-am spus: dacă mâine se inventează teleportarea, românii vor aplauda și atunci când ajung întregi în sufragerie. Românii aplaudă că supraviețuiesc, probabil că nici nu merită mai mult.

1...678...30Pagina 7 din 30

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID