Astăzi s-a sfințit Catedrala Mântuirii Neamului Prost, pentru care am plătit cu toții, direct sau indirect, cu sau fără știrea sau voia noastră
Mântuirea cu chitanță
Astăzi, România a asistat la o ceremonie istorică: s-a sfințit Catedrala Mântuirii Neamului Prost.
Un spectacol grandios, transmis live, cu drone, lumini și imnuri solemne, care ne reamintește că, în această țară, simbolurile naționale sunt mai importante decât spitalele, școlile și drumurile.
Și, desigur, nu putem uita esențialul: banii din bugetul public, ai tuturor, direct sau indirect, au fost deja transformați în piatră și aur, pregătiți pentru sfințire.
Privind pelerinii cum aplaudă turlele și aurul risipit pe măgăoaie, eu, ateul, nu pot să nu zâmbesc ironic și să nu le fac urări de întoarcere la origini, atât lor, cât și celor resonsabili, BORfașilor și membrilor clanurilor politice: am plătit și eu pentru asta, ai plătit și tu, chiar dacă ești de o altă confesiune, chiar dacă credința noastră nu are nevoie de turle de 120 de metri.
Contribuabilul ateu sau de o altă confesiune: spectator și plătitor
Eu sunt martor la un ritual care nu mi se adresează, dar pentru care am plătit și plătesc, la fel ca tine.
În România, indiferent dacă te rogi sau nu, dacă citești Biblia sau doar facturile de la gaz și apă, ești participant la mântuirea colectivă.
Astăzi, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului Prost, contribuția noastră a fost mai vizibilă decât lumina aurului de pe cupole, noi am făcut posibilă contrucția măgăoaiei, plătind pentru asta, cu sau fără știința sau voia noastră.
Spectacolul e fascinant: drona zboară deasupra turlelor, reporterii transmit live, pelerinii se înghesuie la intrare.
Unii aprind lumânări cu evlavie, alții fac selfie-uri cu turlele. Eu stau deoparte, gândindu-mă că mântuirea colectivă vine cu TVA inclus.
Într-o țară unde spitalele cad de rugină, să vezi cum toți contribuim la ridicarea unui simbol grandios e o lecție de absurd. Mântuirea proștilor nu e un act divin, nu e făcută doar pe cheltuiala lor: vine cu chitanță și factură.
Turlele și deficitul bugetar
120 de metri de beton, zeci de milioane de euro și un buget care ar fi putut salva sute de școli și spitale.
Și totuși, astăzi, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului Prost, contează turla, nu copilul care învață într-o clasă cu tavanul crăpat.
Turlele străpung cerul cu o eleganță nemiloasă, ca niște p**i erecte care penetrerază cerul gurii lui CEO Dani (PF Daniel), iar noi rămânem cu golul lăsat în buget, iar el pe deplin satisfăcut.
E uimitor cum România poate construi monumente impresionante, dar nu reușește să construiască infrastructură sau servicii publice funcționale.
Și totuși, turla e gata, aurită, impozantă și gata să fie sfințită. Și dacă cineva își face poze cu ea, poate simți că face parte din ceva mare… chiar dacă acel „mare” are un cost exorbitant, se plătește colectiv și e un c***t inutil.
Dumnezeu – consultant financiar
Dacă Dumnezeu ar exista și ar fi consultant fiscal, probabil că ar râde astăzi, la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului Prost, ar râde și cu c***l.
Fiecare piatră, fiecare turla, fiecare fir de aur a trecut printr-un calcul riguros, aprobat de birocrația românească și, probabil, de contabilul divin.
Nu contează dacă Dumnezeu nu există și n-are nevoie de turle. Important e că noi am plătit pentru ele și BORfașii le-au construit.
Astăzi, când tovarășul turnător Dobrescu (Patriarhul Daniel) binecuvântează și pelerinii aplaudă năuci, bugetul nostru rămâne gol, iar conturile publice suferă un minus solemn.
Cine beneficiază cu adevărat? Poporul? Credincioșii? Ateii care plătesc indirect? Sau doar BORfașii, membrii clanurilor politice și turlele care vor străluci peste București indiferent de deficitul de spitale?
Politicienii la altar: campanie în direct
Astăzi, prezența membrilor clanurilor politice la sfințire a fost un spectacol de PR pur.
Fiecare politician șarlatan prezent se încarcă cu aur simbolic și selfie spiritual, etalându-și ipocrizia.
Catedrala Mântuirii Neamului Prost a devenit podiumul perfect: turle, lumânări și o audiență gata să voteze cu ochii și cu portofelul.
În timp ce BORfașii binecuvântează, șarlatanii zâmbesc, dau din cap și se încarcă de capital electoral, făcând băi de mulțime.
Oricine nu apare la sfințire este practic invizibil electoral.
Astăzi, în fața turlelor aurite, campania se transformă în liturghie publică și defilare de PR.
Bineînțeles, nu putea lipsi celebrul dobitoc, ipocrit și șarlatan Gigi Beeecali, individul slinos care nu putea rata o astfel de ocazie.
Mântuirea colectivă: plătită cu banii tuturor
În România, mântuirea colectivă a tuturor proștilor costă, ne costă pe toți.
Direct: donații, contribuții speciale, fonduri publice.
Indirect: impozite, TVA, cozi la ANAF și răbdare întinsă la maxim.
Astăzi, la sfințire, ne reamintim că această Catedrala Mântuirii Neamului Prost e plătită de toți: cei care cred și cei care nu cred, cei care participă și cei care privesc de acasă.
E un moment mișcător: pelerinii se simt conectați la divin, iar eu, ateul, mă simt conectat la contul bancar gol.
Bineînțeles, am fi putut să ne conectăm cu toții la cavitatea bucală a lui CEO Dani în schimb, astfel am fi fost satisfăcuți cu toții și pe gratis, dar n-a fost să fie, de data aceasta.
Catedrala ca oglindă a absurdului
Dacă privim atent, Catedrala Mântuirii Neamului Prost e mai mult decât o clădire: e oglinda perfectă a paradoxului românesc.
Pe de o parte, un popor care se plânge de drumuri proaste, spitale ineficiente și școli care cad pe copii; pe de altă parte, același popor, direct sau indirect, finanțează un monument uriaș, costisitor și complet inutil din punct de vedere funcțional.
Turlele strălucesc, aurul reflectă soarele și dronele filmează totul, dar în subteran, în conturile publice, e un mic infern contabil: lipsă de fonduri, planuri abandonate și oameni care privesc cu resemnare.
Ironia supremă? Catedrala Mântuirii Neamului Prost nu va rezolva nimic din aceste probleme, dar oferă sentimentul fals al mântuirii colective a tuturor proștilor.
Astăzi, la sfințire, pelerinii se apleacă cu evlavie spre icoane și lumânări, dar realitatea financiară rămâne nemișcată, ca o statuie de marmură.
E fascinant cum o clădire poate concentra atât de multă speranță, credință și bani publici într-un singur loc.
Umor negru și momente mișcătoare
Astăzi, când CEO Dani a pus mâna pe turle pentru sfințire, iar pelerinii au aplaudat și au plâns de emoție, eu m-am gândit: banii noștri tocmai au făcut o călătorie direct din portofel în aurul cupolelor și în conturile BORfașilor.
E comic, dacă stai să te gândești.
Suntem martori la un ritual grandios, în care contribuabilul laic devine participant involuntar.
Fiecare lumânare aprinsă, fiecare pas în catedrală e o mărturie a faptului că participăm la un act colectiv de mântuire… pe care, ironic, nu l-am cerut.
Și totuși, există momente mișcătoare.
Pelerini care plâng, copii care se minunează de strălucire, bătrâni pensionari care respiră ușurați de ultimii bănuți din buzunare.
Și eu, satiricul ateu, râd și suspin în același timp, pentru că toată această derută are o frumusețe absurdă.
Ironia supremă
Și, cum s-ar zice: turlele strălucesc, pelerinii aplaudă, politicienii se pozează, iar eu, ateul, stau cu gândul la facturile mele.
Sfințirea a fost grandioasă, emoționantă și, ironic, complet plătită de contribuabili.
E ca un banc lung, cu aur, marmură și turle, în care rolurile sunt clare: unii se bucură, alții plătesc, toți participă involuntar.
Bravo, România! Am construit ceva ce nici criza, nici pandemia și nici protestele nu pot doborî, am construit Catedrala Mântuirii Neamului Prost. Turlele veghează, conturile noastre se subțiază, iar dacă Dumnezeu există… sper că are cont la Trezorerie. Altfel, cine mai verifică facturile?