Cum s-au trezit localnicii francezi cu 50 de români rătăciți la 6 dimineața și ce aberații au spus aceștia în interviuri caraghioase
Dimineața absurdului în Les Vessats
Este ora șase dimineața în Les Vessats, un sătuc liniștit unde până și ciorile par să fi semnat contract de confidențialitate cu localnicii. Aerul e răcoros, iar somnul oamenilor încă mai are pretenția de a fi respectat. Dar liniștea, acea binecuvântată liniște provincială, nu durează mult: un hârâit metalic, un clinchet de fier vechi și un zgomot demn de un autocar supradimensionat care se strecoară printre case vechi de secole sfărâmă orice fantezie de serenitate, deși un indicator mare și roșu interzice accesul vehiculelor peste 7,5 tone. Dinăuntru, 50 de români rătăciți privesc în jur cu ochii măriți..
Din autocarul uriaș coboară cei 50 de români rătăciți, ochii lor mari și speriați fiind singurul lucru care pare că respectă proporțiile străzilor înguste. Nimeni nu vorbește franceza sau engleza. Nimeni nu știe unde e Leynes. Nimeni nu știe cum s-au trezit aici, dar toți par convinși că totul e doar o coincidență absolut absurdă, care-i va aduce la cules de struguri sau la o porție de vin direct din șanț.
Localnicii se trezesc cu frica în sân: unii cred că e sfârșitul lumii, alții că autocarul e o navă extraterestră care a ratat aterizarea pe Pământ. Copiii râd, pentru că pentru ei totul e carnaval, iar bătrânii murmura că „așa ceva nu s-a mai văzut de când vecinul s-a pierdut cu vaca la poartă”, „Am crezut că intră un avion în curte!”, povestește mai târziu un francez buimac. Dar adevărata surpriză vine după ce muncitorii români coboară: niciunul nu vorbește franceza sau engleza. Satul se umple de șoapte, gesturi și confuzii. Reporterul își deschide carnetul, pregătit pentru un interviu de neuitat.
Eu, cel care în mod normal documentez evenimente serioase, îmi deschid carnetul cu un sentiment ciudat: între umor și groază, între fascinație și dezgust, încep să-mi iau notițe despre acești români rătăciți, acești hibrizi cultural și geografic care, fără să știe, sunt cetățeni cu drept de vot și votează. Un gând tăios îmi traversează mintea: „Acești oameni decid soarta politică a întregii țări… și noi aici ne mirăm de faptul că sunt rătăciți, la propriu și la figurat.”
Autocarul rămâne parcat strâmb, ca un monument al absurdului contemporan și astfel începe o zi care nu va fi niciodată uitată de Les Vessats, un fel de lecție în carne și oase despre cât de fragilă e ordinea lumii și cât de comic poate fi haosul, mai ales atunci când are accent maramureșean.
Interviu cu românii rătăciți
Mă alătur grupului de români rătăciți și mă adresez unuia dintre ei, la întâmplare…
Reporter: Bună dimineața! Cine sunteți și de unde veniți?
Dorel Pleșcariul: Eu sunt Dorel Pleșcariul din satul Cucurigu Mic. Am venit la cules de struguri, că acolo acasă abia culeg urzici. Da’ șoferul a zis că drumul cel mai scurt e pe aici. Eu i-am zis că-i prea scurt, că nici n-am apucat să adorm bine și am ajuns!
Reporter: V-ați rătăcit…
Dorel Pleșcariul: Nu, noi nu ne-am rătăcit, ne-a rătăcit drumul. E o mare diferență. Dacă drumul se băga unde trebuie, eram deja la butoi cu must.
Reporter: Dumneavoastră cum vă numiți?
Vasile Pârțoc: Vasile Pârțoc, zis și „Ciorapul Găurit”. Am venit cu speranța că aici, în Franța, găsesc vinul mai ieftin. Dar până acum, doar mirosul.
Reporter: Și cum a fost să ajungeți în acest sat?
Vasile Pârțoc: Eu cred că satul s-a mutat în fața noastră. Că nu se poate să vii la Leynes și să aterizezi în Les Vessats. Clar satul s-a rătăcit, nu noi. Noi suntem români rătăciți doar cu buletinul, nu cu sufletul.
Reporter: Dumneavoastră, doamnă, cum vă numiți?
Maricica Sfecloiu: Maricica Sfecloiu, de meserie scurmătoare de cartofi. Am venit să culeg struguri, dar dacă-mi dau și cartofi, nu mă supăr.
Reporter: Știați că nu e voie cu autocarul pe acest drum?
Maricica Sfecloiu: Știam, dar noi am zis că interdicția e doar pentru francezi, nu și pentru niște români rătăciți și complet dezorientați, la propriu și la figurat, așa cum suntem noi. Că doar noi suntem musafiri, iar musafirii sunt primiți oriunde…
Reporter: Domnule, cum vă cheamă pe dumneavoastră?
Gheorghe Năclăiosu: Gheorghe Năclăiosu. Eu am venit special pentru vin. Am auzit că aici vinul curge pe șanțuri.
Reporter: Și cum ați perceput momentul în care ați intrat cu autocarul pe strada îngustă?
Gheorghe Năclăiosu: Am zis că e tunel. Și am închis ochii să nu văd cum zgârie mașina gardurile. Că la noi, dacă trece o căruță pe uliță, deja e îngust. Aici, cu autocarul, a fost artă.
Reporter: Pe dumneavoastră, tinere domn, cum vă cheamă?
Sandu Bulbuc: Sandu Bulbuc, zis și „GPS-ul uman”. Eu eram responsabil să ghidez autocarul. Dar ce să vezi? Bateria la telefon mi s-a terminat și harta de pe hârtie am folosit-o să-mi împachetez slănina.
Reporter: Și cum ați explicat localnicilor situația, dacă nu știți franceza sau engleza?
Sandu Bulbuc: Am făcut semne. Eu am arătat ciorchinele, ei s-au uitat la mine ca la circ. Apoi am scos sticla de plastic cu vin de acasă, să le arăt că noi venim la cules. Cred că au înțeles, că au început să dea din umeri franțuzește.
Confuzia limbilor și gesturilor
Pe măsură ce discuția continuă, observ că românii rătăciți au dezvoltat un limbaj universal al mâinilor, picioarelor și al onomatopeelor. Când vor să explice ceva, bat din palme, scot sunete ciudate sau dansează improvizat.
Reporter: Cum v-ați simțit când ați realizat că nu înțelegeți nimic din ce spun francezii?
Ilie Sucăit: Ca și cum ai asculta Radio Erevan în ungurește. Eu am dat din cap de fiecare dată, că așa fac și la ședințele de la primărie. Dacă dai din cap, pari deștept.
Reporter: Dar când ați întrebat unde e Leynes?
Ilie Sucăit: Eu am zis „Leines”, dar ei au înțeles „Les Vessats”. Și uite așa, noi, acești bieți români rătăciți am ajuns să credem că Franța e un labirint făcut special să-ți încurce pașii.
Percepția localnicilor
Localnicii francezi priveau toată scena ca pe o invazie exotică. 50 de români rătăciți, coborâți dintr-un autocar imens, umpleau ulițele cu sacoșe, pungi cu slănină, bidoane cu apă și o grămadă de accent maramureșean pur. Unii copii din sat au început să râdă, crezând că e un carnaval. O bătrână a întrebat dacă sunt actori veniți pentru filmări.
Continuând interviul cu cei 50 de români rătăciți
Fac slalom printre ei, adresându-le câte o întrebare, încercând să aflu cum de au ajuns cei 50 de români rătăciși să se rătăcească și la propriu…
1. Dorel Pleșcariul
Reporter: Bună dimineața! Cine sunteți și ce căutați aici?
Dorel: Eu sunt Dorel Pleșcariul, din Cucurigu Mic. Am venit la cules de struguri, dar dacă vinul nu se lasă găsit, măcar fac echilibristică pe străzi. Dacă nu găsim struguri, culeg și iarbă. Tot verde e.
2. Vasile Pârțoc
Reporter: De ce ați ales Les Vessats?
Vasile: Satul s-a rătăcit în fața noastră. Noi eram convinși că mergem la Leynes. Aici, tot ce pot spune e că vinul miroase mai bine decât în visele mele. Autocarul nostru a fost blestemat, se tot abate din drum. Simt că suntem blestemați săfim singurii români rătăciți cu autocarul…
3. Maricica Sfecloiu
Reporter: Știați că autocarul nu are voie aici?
Maricica: Știam, dar eu cred că legile sunt doar pentru francezi. Noi suntem români rătăciți și avem imunitate poetică.
4. Gheorghe Năclăiosu
Reporter: Cum ați perceput drumul pe ulițele înguste?
Gheorghe: Am crezut că e tunel de aventură. La noi, o căruță e suficientă să simți adrenalina.
5. Sandu Bulbuc
Reporter: Cum ați explicat situația localnicilor?
Sandu: Am arătat ciorchinele și sticla de vin. Ei au înțeles că suntem aici la muncă, dar cred că au și început să râdă.
6. Petrică Pârțâc
Reporter: V-ați pierdut?
Petrică: Nu, autocarul nostru e blestemat. Pleacă unde vrea el, noi doar ținem volanul. Ne-a blestemat baba Vanga să ajungem niște români rătăciți…
7. Rodica Zbârna
Reporter: Ce planuri aveți pentru ziua asta?
Rodica: Dacă nu găsesc struguri, culeg păpădii. Verde tot e, sănătos tot e.
8. Mitică Strâmbatu
Reporter: Cum ați interpretat indicatorul de tonaj?
Mitică: Am crezut că e reclamă la cântar. Cine cântărește nu greșește, nu?
9. Floarea Boțoagă
Reporter: Ați mai fost în Franța?
Floarea: Doar pe televizor. Aici e Parisul nostru alternativ, al tuturor acestor români rătăciți…
10. Gioni Țâfnosu
Reporter: Cum reacționează francezii la voi?
Gioni: Se uită urât când scot slănina. Eu cred că au nevoie de artă culinară românească. Francezii se uitau urât când scoteam slănina.
11. Nelu Iapa
Reporter: Cum comunicați cu autoritățile?
Nelu: Am nechezat la primar. Universal. Înțelege tot.
12. Marian Scârțoiu
Reporter: Ați condus vreodată autocarul?
Marian: Dacă mă puneți să conduc, mă pierd chiar și în curtea proprie. Sunt unul dintre acești români rătăciți la propriu și la figurat…
13. Anica Frunză
Reporter: Ce părere aveți despre semnele rutiere?
Anica: Am crezut că indicatorul roșu e semafor de Crăciun.
14. Costel Pălincar
Reporter: Ce așteptări aveți de la ziua asta?
Costel: Să dea drumul la butoi. Nu contează unde, principalul e să beau.
15. Marian Ciupitu
Reporter: Cum vedeți excursia asta?
Marian: Educațională. Avem talent de circari fără bilete.
16. Toader Știrbu
Reporter: Ați știut că veți ajunge în Franța?
Toader: Credeam că mergem la Timișoara. Turnurile astea franțuzești m-au derutat, pe mine și pe restul românilor rătăciți.
17. Saveta Pripon
Reporter: Ce ați adus cu voi?
Saveta: Trei borcane de murături. Dacă nu le termin, le las cadou la francezi.
18. Mihai Sforăilă
Reporter: Cum vi se par străzile?
Mihai: Prea netede. La noi, gropile sunt punct de reper.
19. Lenuța Crăcănatu
Reporter: Cum vi se pare satul?
Lenuța: Parcă suntem pe platou de filmare. Arată ca în telenovele.
20. Vasile Țurțurel
Reporter: Vinul local cum vi se pare?
Vasile: Dacă dai noroc cu vin franțuzesc, parcă uiți dorul de casă, asta simt toți românii rătăciți prin lume.
21. Mărioara Cârnat
Reporter: Leynes v-a dezamăgit?
Mărioara: Credeam că e Disneyland pentru struguri.
22. Ionel Cucurigu
Reporter: Ce v-a derutat cel mai mult?
Ionel: Soarele. Dimineața nu știam unde e.
23. Zaharia Bâzdâc
Reporter: Ce impresie aveți despre sat?
Zaharia: Să pună mai multe indicatoare. Sau nu, poate e mai distractiv așa.
24. Ilie Sucăit
Reporter: Cum ați înțeles franceza?
Ilie: Ca Radio Erevan în ungurește. Dacă dai din cap, pari deștept. Așa fac toți acești români rătăciți…
25. Gherasim Păltinu
Reporter: Ce vă face să râdeți aici?
Gherasim: Faptul că francezii ne privesc ca pe extratereștri.
26. Dorin Ploscaru
Reporter: Ce ați adus cu voi la cules?
Dorin: Slănină, murături și optimism.
27. Florinel Zgârciu
Reporter: Cum v-ați descurcat pe drum?
Florinel: Am folosit GPS-ul uman. Dar bateria s-a terminat.
28. Cătălina Pârâu
Reporter: Cum vă împăcați cu confuzia satelor?
Cătălina: Eu cred că Leynes e o legendă. Les Vessats e realitatea.
29. Viorica Mălai
Reporter: Ce vă impresionează cel mai mult?
Viorica: Liniștea înainte să vină autocarul.
30. Nicu Străinu
Reporter: Cum explicați prezența voastră aici?
Nicu: Ne-am pierdut, dar cu eleganță.
31. Daria Crăciun
Reporter: Ați învățat franceza?
Daria: Încerc, dar fac mai multe semne decât cuvinte.
32. Laurențiu Pârvu
Reporter: Ce v-a surprins cel mai mult?
Laurențiu: Că vinul nu curge pe șanțuri cum auzisem.
33. Emilia Bulbuc
Reporter: Cum comunicați între voi?
Emilia: Prin gesturi, strigăte și dansuri improvizate.
34. Radu Țigănuș
Reporter: Care e principala problemă aici?
Radu: Străzile înguste, dar vinul compensează.
35. Doina Păcurar
Reporter: Cum ați găsit cazarea?
Doina: Am dormit sub copac, ca românii adevărați.
36. Vasilica Năstase
Reporter: Ce ați adus pentru francezi?
Vasilica: Murături și povești despre România.
37. Ilinca Suciu
Reporter: Cum percepeți timpul aici?
Ilinca: Lent, dar amuzant.
38. Costin Țuțu
Reporter: Care e obiectivul zilei?
Costin: Strugurii și glumele cu francezii.
39. Camelia Țap
Reporter: Care a fost primul gând când ați ajuns aici?
Camelia: „Oare unde am ratat virajul?” Dar apoi am zis că drumul ne-a rătăcit intenționat, suntem niște români rătăciți, băi, nene.
40. Livia Pârvulescu
Reporter: Cum reacționează francezii?
Livia: Se uită la noi ca la o emisiune de survival. Eu le zâmbesc, ei se miră, de parcă n-au mai văzut români rătăciți.
41. Florin Buzatu
Reporter: Ce ați învățat din această experiență?
Florin: Că harta noastră e doar un desen. Realitatea e Les Vessats. Realitatea e ciudată pentru noi, acești români rătăciți…
42. Sonia Munteanu
Reporter: V-ați întâlnit cu localnicii?
Sonia: Da, au încercat să ne vândă brânză. Noi am încercat să le explicăm „slănina cu dor”.
43. Nicuță Pădureanu
Reporter: Ce părere aveți despre vinul lor?
Nicuță: Mai bun decât la noi, dar mai puțin dramatic.
44. Ioana Zgârciu
Reporter: Cum v-ați organizat pentru cules?
Ioana: Am făcut echipe de câte doi, dar ne-am pierdut unul pe altul de cinci ori deja.
45. Ticuțu Frunză
Reporter: Cum vi se par strugurii?
Ticuțu: Sunt mari și zemoși, dar nu pot fi strecurați prin buzunare.
46. Gelu Țurcanu
Reporter: Ați avut vreun conflict cu autoritățile?
Gelu: Am întrebat un polițist unde-i autocarul, iar el m-a întrebat dacă am voie să-l întrebi.
47. Ramona Mălai
Reporter: Cum se descurcă grupul aici?
Ramona: Ca o orchestră de copii care nu au mai văzut instrumente.
48. Ilie Zbârna
Reporter: Ce v-a impresionat cel mai mult?
Ilie: Că satul pare neatins de civilizație… dar noi l-am schimbat deja cu râsetele noastre de români rătăciți.
49. Florentina Pârțoc
Reporter: Cum v-ați simțit când ați ajuns aici?
Florentina: Ca la o nuntă de la care nu știi dacă ești invitat sau musafir nepoftit.
50. Doru Strâmbatu
Reporter: Ce lecție trageți din această experiență?
Doru: Că autocarul și norocul nostru au propria voință. Nu există plan, doar hazard comic. Suntem niște români rătăciți, domnule…
Lecții din Les Vessats
După ce autocarul s-a retras și ai noștri români rătăciți s-au întins pe iarbă cu sacoșele lor pline de vin, localnicii francezi au rămas cu senzația că au asistat la un spectacol absurd, ca în filmele de comedie mută.
Dorel Pleșcariul spune că totul a fost „o aventură educativă”, Vasile Pârțoc că „satul e vinovat, că s-a băgat în drum”, iar Maricica Sfecloiu a concluzionat: „Dacă găsim struguri, totul merită. Dacă nu, măcar am râs”.
Cu pixul tremurând între mâini și carnetul plin de schițe bizare, cu gust amar: acești 50 de români rătăciți, de fapt, erau mai mulți, unii ascunși prin bagaje, alții chiar pe sub fustele largi ale soțiilor lor, nu sunt doar simpatici muncitori sau turiști din imprudență, ci cetățeni cu drept de vot. Da, aceleași mâini care fac semne ciudate și scot sunete bizare ajung în cabină și apasă butoanele pentru clanurile politice ale AiURiștilor, Șoșocilor și POT, iar rezultatul? O combinație savuroasă de haos administrativ și promisiuni politice fără nicio legătură cu realitatea.
În timp ce Franța râde de circarii temporari din Les Vessats, România își vede de votul său „rătăcit”, plin de energie, plin de bună dispoziție și… incredibil de eficient în a menține aceleași structuri de putere, indiferent de granițe, limbă sau alfabet. Reporterul închide carnetul, cu gustul amar al ironiei: râsul localnicilor francezi contrastează crud cu gândul că acești români rătăciți, aparent inofensivi, au în mână puterea de a decide cine conduce și cine rămâne la butoane acasă.
Și așa, între râsete, gesturi și sticle de vin, Les Vessats devine scena unei lecții necruțătoare: acești români rătăciți se pot rătăci oriunde, la propriu, dar niciodată nu se rătăcesc în fața urnelor electorale.
Les Vessats a rămas cu povești de spus, iar acești români rătăciți s-au întors acasă, purtând cu ei amintiri și fotografii în care autocarul lor pare să fi devenit monument istoric.