Cum a ajuns curul doi înainte și-napoi să fie marca lui Călin Georgescu, adorată de suveraniști și ignorată de instituții incompetente
România, țara unde absurdul e politică oficială
România a reușit mereu performanța de a transforma ridicolul în spectacol național. Dar ceea ce s-a întâmplat cu Călin Georgescu și așa-zișii lui „suveraniști” depășește orice scenariu de teatru absurd. Într-o țară unde corupția și incompetența instituțiilor se intersectează zilnic cu delirul populist, expresia „Curul doi înainte și-napoi” a devenit nu doar un tic verbal, ci un simbol, un brand politic și o armă de manipulare.
Georgescu, fost candidat la prezidențiale, a descoperit rețeta magică: nu ai nevoie de programe politice, de soluții pentru oameni sau de viziune reală. Tot ce îți trebuie este un gest mârșav, repetat obsesiv, pe care electoratul frustrat și needucat îl interpretează ca pe un semn de forță și curaj. Curul doi înainte și-napoi a devenit astfel motorul unui spectacol național, iar România s-a transformat într-o sală de teatru unde intrarea e gratuită, dar ieșirea costă scump.
De ce „Curul doi înainte și-napoi”?
Să fim sinceri: nu există metaforă mai bună pentru politica românească decât Curul doi înainte și-napoi. E o mișcare care nu duce nicăieri, dar creează iluzia că „se face ceva”. Exact așa funcționează guvernele noastre de 30 de ani: un pas înainte, doi pași înapoi, un salt lateral, o piruetă pe loc.
Georgescu a înțeles că publicul român e obosit de promisiuni și prea leneș să mai ceară fapte. Așa că le-a dat un gest. Simplu, vulgar, dar eficient. Curul doi înainte și-napoi a fost livrat ca semn de revoltă, dar în realitate e doar expresia unei confuzii cronice. Și, culmea, oamenii l-au aplaudat!
Sugeraniștii l-au adoptat ca pe un imn național al frustrării. Au repetat obsesiv mișcarea și expresia, până când a devenit o marcă de identitate. Nicio idee politică, nicio strategie, doar un spectacol penibil, în care Curul doi înainte și-napoi înlocuiește discursurile lungi, analizele economice și argumentele raționale.
Sugeraniștii și religia Curului
Sugeraniștii lui Georgescu sunt un fenomen antropologic care merită studiat în manualele de psihologie colectivă. Ei nu citesc programe, nu analizează cifre, nu gândesc în termeni concreți. Tot ce vor e un simbol, ceva care să le dea senzația că aparțin unei cauze mărețe. Și l-au găsit: Curul doi înainte și-napoi.
Acești autoproclamați „apărători ai națiunii” trăiesc într-o bulă unde realitatea e facultativă, iar ridicolul devine eroism. În loc să lupte pentru spitale, școli sau infrastructură, își petrec timpul scandând lozinci, postând meme-uri cu Georgescu și glorificând spectacolul grotesc al Curului doi înainte și-napoi.
Partea tragică? Sunt mulți. Mult mai mulți decât ar fi decent pentru sănătatea unei democrații. Și sunt vocali, agresivi, convinși că „adevărul lor” e singurul adevăr. Georgescu știe asta și îi folosește cu abilitatea unui manipulator profesionist.
Instituțiile – complici prin lene și corupție
Dacă te-ai întrebat vreodată cum e posibil ca o farsă să prindă asemenea amploare, răspunsul e simplu: instituțiile statului au fost, sunt și probabil vor rămâne complici prin lene, corupție și prostie crasă.
Procurorii, poliția, serviciile de informații – toți au asistat pasivi la spectacol. În timp ce Georgescu organiza întâlniri secrete, pregătea planuri și alimenta ura, instituțiile au preferat să scrie rapoarte inutile și să mimeze vigilența.
Așa s-a născut un paradox: România are zeci de instituții de siguranță, dar niciuna nu a reușit să prevină grotescul. Rezultatul? Curul doi înainte și-napoi a devenit nu doar un gest politic, ci și un act de acuzare la adresa unui stat incapabil să își protejeze cetățenii.
Georgescu – păpușarul proștilor și paiața rușilor
Călin Georgescu nu e un simplu oportunist. E păpușarul care a înțeles perfect că în România poți obține putere prin ridicol. El știe că oamenii nu caută soluții, ci spectacol. Și ce spectacol mai bun decât Curul doi înainte și-napoi?
Prin acest gest, Georgescu a transmis un mesaj clar: „Voi sunteți haosul, eu sunt liderul vostru. Voi sunteți frustrarea, eu sunt expresia voastră vulgară. Voi sunteți furia, eu sunt Curul doi înainte și-napoi.”
A reușit să își transforme lipsa de idei într-un avantaj. În loc să fie judecat pentru incoerență, a fost aplaudat pentru „originalitate”. În loc să fie ironizat pentru grotesc, a fost venerat pentru „curaj”. Și totul datorită faptului că un popor obosit și manipulat a preferat teatrul absurd în locul politicii reale.
Toate acestea, în timp ce Căcălin e paiața rușilor, idiotul util al propagandei lui Putin în UE. Dar sugeraniștii nu pot vedea asta, nici nu le pasă, nici nu sunt capabili să înțeleagă gravitatea situației.
Poporul spectator – de la râs la tragedie
La început, oamenii au râs. Curul doi înainte și-napoi era un meme, o glumă proastă care circula pe internet. Dar râsul s-a transformat rapid în aplauze, aplauzele în adeziune, iar adeziunea în haos.
Românii au făcut ce știu ei mai bine: au transformat absurdul în viral. Videoclipurile cu Georgescu, lozincile suveraniștilor, gesturile obscene – toate au fost distribuite, comentate, amplificate. Și exact asta și-a dorit el. Fiecare share, fiecare râs, fiecare meme era încă un pas spre normalizarea absurdului.
Așa s-a ajuns ca Curul doi înainte și-napoi să nu mai fie doar o glumă. A devenit un instrument politic, un mod de a legitima un lider care nu are nimic de oferit în afară de spectacolul vulgar.
România – țara unde grotescul guvernează
Cazul Georgescu și al Curului doi înainte și-napoi este radiografia perfectă a României de azi. O țară unde instituțiile dorm, unde corupția face legea, unde oamenii caută simboluri în loc de soluții, iar liderii știu să exploateze exact aceste slăbiciuni.
Nu e doar vina lui Georgescu. El nu ar fi reușit nimic fără complicitatea suveraniștilor care îl venerează și fără paralizia instituțiilor care ar fi trebuit să îl oprească. Curul doi înainte și-napoi e doar oglinda unui sistem bolnav, unde penibilul e ridicat la rang de strategie politică.
Lecția amară a Curului
La final, rămâne o întrebare simplă: cum a fost posibil ca România să cadă pradă unui asemenea spectacol jenant? Răspunsul e amar: pentru că am acceptat să trăim în logica Curului doi înainte și-napoi.
Atâta timp cât oamenii se mulțumesc cu simboluri ridicole, cât timp instituțiile dorm, iar politicienii exploatează slăbiciunile noastre, vom continua să mergem cu Curul doi înainte și-napoi, fără direcție, fără progres, dar cu senzația falsă că „se întâmplă ceva”.
Iar asta nu e doar o farsă. E tragedia noastră națională.