Știința din spatele mitului pisicii ca pericol în sarcină
Iată știința din spatele mitului conform căruia trebuie să scapi de pisică în timpul sarcinii: Toxoplasmoza este o infecție cauzată de parazitul Toxoplasma gondii. La majoritatea persoanelor sănătoase, infecția trece neobservată sau se manifestă ușor (ca o răceală ușoară). Însă, în timpul sarcinii, infecția poate fi periculoasă pentru făt. Pisica transmite parazitul prin intermediul fecalelor, nu toate pisicile sunt purtătoare (în special pisicile ținute exclusiv în interior). Totuși, dată fiind problema destul de serioasă de altfel, iată motivele pentru care NU este recomandat să scapi de pisică.
În primul rând,  abandonul animalelor este o problemă destul de frecvent întâlnită.  Este un proces dureros, te-ai atașat de pisică și n-ai vrea să scapi de ea și totuși ți s-a recomandat să o faci (de către cunoștințe sau chiar de medicul ginecolog). Adevărul este mult mai complex de atât,  iată câteva argumente:
Cum poți contacta parazitul
Omul poate lua contact cu parazitul prin mai multe căi de infestare, contactul cu fecalele pisicilor infectate fiind doar una din aceste căi. Femeia însărcinată se poate infecta prin:
1. Consumul de carne crudă sau insuficient gătită (porc, miel, vânat)
2. Fructe și legume nespălate care pot conține ouă de parazit;
3. Contactul cu solul contaminat (grădinărit fără mănuși);
4. Contactul cu fecalele pisicilor infectate (prin curățarea litierei);
5. Mai rar: prin transfuzii de sânge sau transplant de organe.
Pisicile nu transmit direct boala prin simpla atingere  riscul apare doar prin contact cu fecalele lor proaspete sau cu solul contaminat.
Parazitul poate trece de la mamă la făt prin placentă, determinând toxoplasmoză congenitală.
Cum te poți proteja:
Pentru femeile însărcinate sau care planifică o sarcină, e recomandat:
- să gătească bine carnea (≥70°C);
- să spele riguros fructele și legumele;
- să poarte mănuși la grădinărit;
- să evite contactul cu litiera pisicii sau să folosească mănuși și să le spele bine;
- să nu consume apă netratată;
- să testeze imunitatea la începutul sarcinii.
Există speranță și tratament
Toxoplasmoza este prevenibilă și tratabilă dacă este depistată la timp.
Testarea serologică la începutul sarcinii este esențială  mai ales pentru femeile fără imunitate preexistentă.
Tratamentul depinde de momentul infecției
Înainte de transmiterea la făt: se administrează spiramicină (antibiotic care reduce riscul de transmitere).
După confirmarea infecției fetale:  se trece la pirimetamină + sulfadiazină + acid folinic, sub supraveghere medicală strictă (nu se administrează în primul trimestru).
Câteva curiozități despre parazit
Pisicile (domestice sau sălbatice) sunt gazdele definitive ale parazitului Toxoplasma gondii.
Asta înseamnă că doar în intestinul pisicii parazitul se poate reproduce sexual și forma oociste (ouă microscopice). Pisica elimină aceste oociste prin fecale  în câteva zile de infecție. Oocistele devin infecțioase după 1–5 zile în mediu (sol, apă, vegetație).
Când un șoarece intră în contact cu solul, hrana sau apa contaminate cu oociste, le poate înghiți accidental.
După ce ajung în intestinul lui, parazitul se transformă și migrează în organism, formând chisturi în mușchi și creier.
Aici devine fascinant: Toxoplasma gondii modifică comportamentul șoarecilor infectați. În loc să fugă de mirosul de pisică, șoarecii devin atrași de el. Acest fenomen se numește „manipulare comportamentală”. Studiile arată că parazitul afectează zonele din creier implicate în frică și atracție sexuală (în special amigdala). Practic, șoarecele infectat nu mai simte frică față de pisici, ba chiar se apropie de ele.
Pentru Toxoplasma gondii, scopul este să ajungă din nou în pisică, unde se poate reproduce sexual. Prin modificarea comportamentului șoarecilor, parazitul crește șansa ca șoarecele să fie mâncat de o pisică, iar astfel parazitul ajunge în intestinul pisicii și ciclul se reia (pisica elimină noi oociste). Este, deci, o strategie evolutivă genială de supraviețuire și propagare.
Așadar, ai milă de pisică, nu o arunca doar pentru că ai rămas însărcinată. Soluții sunt pentru această problemă. Informează-te din surse sigure înainte să planifici o sarcină.

