Trăim vremuri miraculoase: Dumnezeu nu mai vorbește prin profeți, ci prin Facebook Messenger. Din când în când, o văduvă franțuzoaică cu suflet mare și cancer la gât îți scrie că vrea să-ți doneze 1,5 milioane de dolari — semn clar că binele încă există, dar cere comision. Am avut onoarea să fiu alesul ei. Iată conversația noastră plină de credință, emoție și, desigur, detalii bancare.
Iată conversația mea cu o binefăcătoare… divină:
XYZ:
Bună ziua, îmi pare rău că te contactez în felul acesta. Tocmai am văzut profilul tău pe pagina mea de Facebook și m-am gândit că ești persoana de care aveam nevoie pentru a-mi îndeplini dorința.
Eu:
Dorință? Ce dorință? (să nu fie aia cu „transfer bancar internațional”, că nu mai am loc în cont de atâtea milioane moștenite din Africa…)
XYZ:
Numele meu este XYZ, sunt de origine franceză, dar în prezent locuiesc în Canada, iar tu?
Eu:
România. (țara unde toți milionarii de pe internet caută suflete curate, preferabil naive)
XYZ:
E bine să știi că bunul Dumnezeu te însoțește în toate proiectele tale și îți protejează întreaga familie în același timp. Amin!
Eu:
Bun, și ce am de făcut la treaba asta? (că Dumnezeu n-a zis nimic despre comisioane în Noul Testament)
XYZ:
Sunt o văduvă franceză în vârstă de 59 de ani. Sufăr de cancer la gât și diabet de câțiva ani, iar starea mea s-a agravat recent. În prezent, mă aflu în Toronto, Canada, pentru cel mai bun tratament pentru afecțiunea mea, deoarece medicii mi-au spus că zilele mele sunt numărate.
Eu:
Și eu ce trebuie să fac? Trebuie să dau bani? (măcar să știu din start dacă să caut portofelul sau Biblia)
XYZ:
Nu am nevoie de banii tăi, am nevoie doar de rugăciunile tale să fiu vindecată.
Eu:
Există aplicații care pot furniza rugăciuni la comandă. (cu versiune Premium pentru cancer și abonament lunar pentru diabet)
XYZ:
Vă voi povesti puțin despre viața mea privată. Soțul meu se numește ***. A fost arhitect și a plecat într-o misiune în Canada. Apoi, în 2008, în timpul uneia dintre misiunile sale în Germania, a descoperit o industrie foarte înfloritoare și a făcut pasul decisiv. Așa că, în 2009, ne-am mutat acolo, unde l-am ajutat cu activitățile sale. Exportăm caju în China și în multe alte țări.
Eu:
Bun, și pe mine ce m-ar interesa? (dacă nu livrează și caju spiritual, conversația asta e pierdere de timp)
Eu:
Deci, până la urmă, facem afaceri sau zăcem în spitale? Care e adevărul? (că nu pot ține doliu și contabilitate în același timp)
XYZ:
E păcat să mă rog pentru odihna sufletului regretatului meu soț, pentru că acesta a murit deja într-un accident rutier.
Eu:
Da, da… înțeleg… (începe capitolul tragic al scenariului)
XYZ:
De atunci, nu am avut liniște sufletească. Dar Dumnezeu mi-a arătat un vis cu tine, că trebuie să-ți las o donație de 1,5 milioane de dolari, pentru scopuri umanitare.
Eu:
(Stop. Moment de reculegere. De fiecare dată când aud cifra „1,5 milioane de dolari”, știu că undeva, pe un server din Nigeria, o tastatură zâmbește)
XYZ:
Tot ce trebuie să faci este să trimiți o copie după buletin și o mică taxă de transfer către avocatul meu din Benin.
Eu:
(mică taxă… mică, dar cu dinți ascuțiți. Seamănă cu acele „taxe simbolice” care îți simbolizează tot salariul)
Eu:
Și dacă refuz?
XYZ:
Vei pierde binecuvântarea Domnului.
Eu:
(mda, cum să nu. Ultima dată când am refuzat o donație falsă, am pierdut doar 17 email-uri cu „Hello my dear friend”)
Așadar, Dumnezeu lucrează prin mesagerie privată, cu accent francez și cont bancar din Benin.
Iar noi, muritorii sceptici, riscăm să pierdem „binecuvântarea de 1,5 milioane de dolari” doar pentru că ne e lene să ne fotografiem buletinul.
Dar poate că totul e, într-adevăr, o probă de credință.
Cine știe? Poate în Rai chiar există un server unde toate aceste conversații sunt stocate, la rubrica „Fraieri pierduți, dar salvați spiritual.”