Dacă în episodul precedent al seriei „Istoria literaturii în 50 de cărți interzise”, ne-am delectat cu „Justine” a Marchizului de Sade – acea mică bombă literară din 1791, cenzurată pentru că îndrăznea să amestece erotismul cu violența într-un cocktail pe care nici măcar inchiziția nu l-ar fi servit la rece – acum schimbăm decorul. Lăsăm în urmă secolul XVIII, cu libertinajul său filosofic, și pășim în secolul XIX, unde literatura începe să-și pună serios întrebarea: „Ce facem cu societatea asta care se prăbușește sub propria ipocrizie?”
Intrăm, așadar, într-o epocă în care tematica socială devine tot mai clară, iar scriitorii nu se mai mulțumesc să șocheze prin scene de alcov, ci preferă să zguduie conștiințe. Harriet Beecher Stowe, cu a sa „Coliba unchiului Tom” (1852), nu mai scrie despre plăcerile interzise ale aristocraților, ci despre suferințele interzise ale sclavilor. Și, culmea ironiei, reacția autorităților e aceeași: cenzură, interdicție, scandal. Se pare că indiferent dacă vorbim de erotism sau de injustiție socială, regula rămâne constantă – adevărul deranjează.
Romanul care a deranjat mai mult decât un scandal de familie la masa de Crăciun
Există cărți care au schimbat lumea. Și există cărți care au schimbat lumea… dar au fost imediat interzise de cei care nu voiau ca lumea să se schimbe. „Coliba unchiului Tom”, intră fix în această categorie. În nordul SUA, romanul a fost primit ca un manifest moral împotriva sclaviei. În sud, însă, a fost tratat ca un fel de manual de subversiune, mai periculos decât o carte de bucate care îți recomandă să pui tofu în loc de bacon.
Romanul care a aprins fitilul
Stowe a avut îndrăzneala să facă ceea ce predicatorii și politicienii ezitau: să arate sclavia nu ca o instituție „naturală”, ci ca un monstru moral. Unchiul Tom, personajul central, devine simbolul suferinței și al demnității. Evident, pentru sudul sclavagist, era ca și cum cineva ar fi scris un roman despre cât de nociv e zahărul… în timp ce tu deții o fabrică de bomboane.
Interdicția – manualul clasic de „damage control”
În sudul SUA, cartea a fost interzisă. Motivul oficial? „Agită spiritele.” Motivul real? „Ne strică afacerile.” A interzice „Coliba unchiului Tom” era echivalentul secolului XIX al butonului „mute” pe Twitter: dacă nu-ți convine ce auzi, redu la tăcere. Ironia e că interdicția a transformat romanul într-un bestseller și mai mare, citit pe ascuns, ca un samizdat literar.
Controversele – între morală și marketing
Nordul a ridicat cartea la rang de Biblie antisclavie. Sudul a acuzat-o de „propagandă mincinoasă” și a răspuns cu romane pro-sclavie (da, au existat, și da, erau la fel de convingătoare ca un pliant de la o companie de tutun despre „beneficiile sănătoase ale fumatului”).
Politicienii au folosit romanul ca muniție electorală, iar criticii literari au dezbătut dacă Stowe e scriitoare sau activistă. Spoiler: era ambele.
Ironia istoriei
„Coliba unchiului Tom” a fost acuzată că „inflamează tensiunile” și „divide societatea”. Dar ce să vezi? Exact asta era și ideea. Dacă o carte reușește să zguduie o națiune întreagă, poate că problema nu e cartea, ci realitatea pe care o descrie.
Romanul lui Stowe nu e doar literatură, e un test de stres pentru ipocrizia socială. Sudul l-a interzis pentru că spunea adevărul. Nordul l-a venerat pentru că avea nevoie de un adevăr. Iar noi, astăzi, îl citim ca pe un reminder că literatura poate fi mai periculoasă decât orice discurs politic.
„Coliba unchiului Tom” e dovada că uneori cea mai mare amenințare la adresa ordinii publice nu e o revoluție, ci o carte. Și că interdicțiile nu fac decât să confirme puterea textului.
După ce am văzut cum „Coliba unchiului Tom” a fost interzisă pentru că spunea adevărul despre sclavie, e timpul să ne pregătim pentru următorul scandal literar: „Madame Bovary” (1857). Dacă Stowe a deranjat economia sudului american, Flaubert a reușit performanța să deranjeze… morala conjugală franceză. Și, evident, a fost chemat în instanță pentru „imoralitate”, ca și cum romanul ar fi putut corupe mai tare decât un bal mascat la curtea imperială. Așadar, în episodul următor vom trece de la lanțurile sclaviei la lanțurile căsniciei – ambele la fel de strânse, ambele la fel de ipocrit apărate.