După excesul dezordonat al voinței, întruchipat de Cambyses al II-lea din episodul trecut, seria Istoria minților rătăcite se deplasează spre o rătăcire mai rece, mai coerentă și, tocmai de aceea, mai periculoasă. Dacă acolo impulsul devora realitatea, aici ordinea pretinde să o înlocuiască. Tranziția nu este una de epocă, ci de mecanism mental: de la capriciu la sistem, de la furie la geometrie morală. În acest nou episod, dedicat lui Qin Shihuang, rătăcirea nu mai urlă, ci calculează. Nu mai distruge la întâmplare, ci uniformizează cu metodă. Iar ceea ce urmează nu este o poveste despre excese vizibile, ci despre obsesia de a face lumea definitiv gestionabilă.
Qin Shihuang (259–210 î.Hr.) este conducătorul care unifică pentru prima dată China sub o autoritate centrală unică, abolind vechile regate și impunând un stat construit integral pe voința sa politică.
Există un detaliu care spune mai mult despre alienarea lui Qin Shihuang decât orice decret: a ordonat construirea unei armate întregi din lut, îngropată odată cu el. Mii de soldați, în mărime naturală, fiecare cu trăsături diferite, aliniați ca pentru o luptă care nu urma să mai aibă loc niciodată. Nu era un monument pentru cei vii, ci un dispozitiv de control proiectat pentru după moarte. Ideea implicită este simplă și neliniștitoare: lumea de dincolo trebuia administrată la fel ca cea de aici. Moartea nu era acceptată ca limită, ci tratată ca o mutare de sediu.
Qin Shi Huang a ajuns să înghită regulat substanțe toxice, convins că acestea îi vor asigura tinerețea veșnică. Practic, în timp ce cerea supușilor să respecte legi neînduplecate, își administra zilnic o otravă, tratată ca soluție tehnică la problema morții. Mercurul, considerat atunci un ingredient „nobil”, era văzut ca un aliat, nu ca un pericol. Rezultatul nu a fost nemurirea, ci accelerarea degradării. Ironia nu stă în credință, ci în consecvență: aceeași minte care voia o ordine eternă a ales, metodic, exact substanța care o făcea imposibilă.
Ultimul gest rămâne cel mai grăitor: un conducător care își pregătește o armată pentru lumea de după moarte și își administrează zilnic otravă, convins că astfel își prelungește domnia. La Qin Shihuang, controlul nu se oprește la lege, la gândire sau la spațiul public; el coboară până în corp și trece dincolo de viață, ca și cum limitele ar fi simple inconveniente logistice. Rezultatul nu este stabilitatea promisă, ci un sistem care depinde complet de absența oricărei alternative. Cazul nu rămâne izolat, pentru că tiparul nu ține de epocă, ci de tentația puterii de a se confunda cu realitatea însăși. Următorul episod, dedicat lui Antioh al IV-lea Epifanul, mută această rătăcire într-un alt decor, unde certitudinea absolută va cere din nou supunere totală.