În episodul precedent al seriei Istoria minților rătăcite, am văzut un om care își ținea lumea în mână prin tăieri, frică și ordine urlate, intrăm într-un alt tip de control: nu mai vine dintr-un tron, ci dintr-o rasă ponosită și o voce care adună mii de oameni, îi scoate din sate cu promisiunea unei recompense invizibile și îi pune în mișcare fără hrană, fără arme și fără destinație clară, lăsând în urmă orașe jefuite, familii dispărute și un șir de morți care nu pot fi numărați de nimeni, pentru că nimeni nu i-a trecut vreodată pe vreo listă — iar din mijlocul acestei mulțimi iese un călugăr desculț, Pierre Sihastrul (Pierre l’Ermite, ? – 1115) care vorbește despre o misiune primită direct și este urmat de zeci de mii de oameni până când primele orașe prin care trec rămân cu porțile sparte și gropile comune pline, suficient cât să se vadă că forma de rătăcire care urmează nu are nevoie de sabie ca să ucidă.
Iată cum un om, aparent mic, dar cu halucinaţii mari, pune în mişcare mii de oameni, chiar în marşuri fără merinde (!) şi cum psihoza religioasă distruge oraşe şi creează gropi comune:
A pornit Cruciada Populară fără armată, fără provizii, fără plan
Pierre nu ridică o armată, ci o mulțime: iese în piețe și la marginea drumurilor, spune că i-a vorbit Dumnezeu, iar în câteva săptămâni îl urmează zeci de mii de oameni — țărani desculți, vagabonzi, femei cu copii în brațe — pe care îi împinge spre răsărit ca pe o turmă mutată dintr-un sat în altul, fără să le dea nici saci de grâne, nici căruțe, nici rute, nici ordine; în schimb le oferă o propoziție simplă, repetată obsesiv, că mâncarea va veni singură, iar pe drum rezultatul se vede imediat: hambare sparte, târguri jefuite, oameni care se bat pentru coji de pâine, sate care își baricadează porțile și o masă de flămânzi care se destramă în violență pe măsură ce înaintează, suficient cât să fie clar că aici nu funcționează o credință, ci un om care vorbește sigur despre ceva ce nu există și lasă realitatea să plătească pentru asta. Aceasta este „Cruciada țăranilor”. Rezultatul: foamete, jaf, violență, dezintegrare socială.
A provocat primele pogromuri masive din Europa
Pe drumul spre „misiunea” promisă, mulțimea adunată de Pierre nu se limitează la a flămânzi: în orașele din Renania se oprește direct în cartierele evreiești, sparge porți, incendiază sinagogi și ucide familii întregi, mii de oameni fiind măcelăriți sub o logică rostită cu aceeași siguranță cu care li se promisese pâinea pe drum — că nu are rost să plece să lupte cu necredincioșii de departe atâta timp cât cei de lângă ei încă respiră; Pierre nu ridică niciun deget să oprească scena, iar predicile lui despre „voia divină” fac suficient zgomot încât cuțitele să pară morale, demonstrând cum o frază despre Dumnezeu poate transforma un oraș locuit într-un teren de vânătoare.
Masacrarea a mii de evrei şi sinagogile arse au ca rațiune delirantă: „Cum putem lupta cu necredincioșii din Ierusalim dacă îi tolerăm pe cei de lângă noi?” Pierre nu doar că nu oprește asta, retorica lui o legitimează. Este modelul clasic: „Dumnezeu vrea” = licență de crimă.
A dus armata de ţărani direct în capcană
Ajuns cu mulțimea lui în Asia Mică, Pierre primește avertismente clare de la cei care cunosc drumurile și războiul, dar le trece pe lângă urechi ca pe un zgomot de fond, nu ține oamenii laolaltă, nu fixează tabere, nu stabilește ordine de marș și lasă mii de flămânzi să se împrăștie pe câmpuri și prin sate, până când grupurile se rup unele de altele și devin ținte ușoare, iar când selgiucizii apar, nu găsesc o armată, ci bucăți de mulțime care pot fi tăiate pe rând; rezultatul este un câmp presărat cu trupuri, coloane dispărute și un proiect care se termină în măcel, cu zeci de mii de morți pe care nimeni nu îi mai adună — în timp ce omul care i-a scos din case rămâne în viață, suficient cât să confirme regula după care cei care vorbesc în numele cerului nu sunt niciodată cei care plătesc nota.
Rezultat: aproape toată Cruciada Populară este masacrată de către selgiucizi, zeci de mii mor, Pierre supraviețuiește. Asta este tipic: profetul scapă, credincioșii mor.
După dezastru, se agață de armata de nobili ca un parazit mistic
Când mulțimea pe care o pornise la drum se transformă în morminte și fugari, Pierre nu dispare odată cu ea, ci face un pas lateral și se lipește de următoarea coloană de oameni înarmați, de data aceasta nobili cu steaguri și provizii, intră în tabără ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și continuă să vorbească despre aceeași misiune primită de sus, fără să pomenească de satele jefuite, de foamea pe care a lăsat-o în urmă sau de zecile de mii de oameni pe care i-a pierdut pe drum, iar faptul că este acceptat și ascultat din nou spune tot ce trebuie despre acest tip de rătăcire care nu recunoaște niciodată greșeala, ci doar caută o nouă mulțime în care să se dizolve. Deci continuă să se prezinte ca trimisul lui Dumnezeu şi nu își asumă nicio vină, niciun moment de: remușcare, responsabilitate sau luciditate.
Având simptome ca: viziuni, mesianism, convingere absolută, indiferență față de consecințele reale, justificare divină a violenței, putem spune că Pierre Sihastrul este un delirant charismatic şi care prezintă una dintre cele mai periculoase forme de rătăcire: nebunia care se crede morală.
În tabăra plină de steaguri și provizii unde Pierre își mutase vocea după ce prima mulțime îi fusese îngropată pe drum, același bărbat în rasă prăfuită continua să vorbească despre misiunea primită, în timp ce cavalerii își lustruiau armele și nu-l întrebau nimic despre satele lăsate goale în urma lui, iar mai târziu, într-o altă curte, Carol al VI-lea al Franței, despre care vom vorbi în episodul viitor, avea să fie înconjurat de oameni la fel de siguri pe ceea ce nu vedeau, suficient cât să se înțeleagă că vocea care pornește mulțimi și mintea care le pierde pot schimba doar decorul, nu și tiparul.