După Mugabe, care, în episodul trecut al seriei Istoria minților rătăcite, își apăra dominația prin mitinguri, urne mimate și ordine semnate în birouri, Pol Pot (1925 – 1998) a scos puterea pe străzi cu arma. În 17 aprilie 1975 a golit Phnom Penh, a scos bolnavii din spitale și a trimis coloane de oameni spre câmp. A interzis banii și piețele, a împărțit familii în colective și a transformat munca în pedeapsă zilnică. A umplut S-21 cu „trădători” fabricați și a cerut confesiuni sub tortură. Aici rătăcirea începe ca proiect: să șteargă trecutul prin ordine care ucid.
Mai întâi o precizare: faptul că un lider comite atrocități nu dovedește automat o boală psihică. Ce poți arăta solid, fără să psihiatizezi gratuit, este delirul ideologic, paranoia politică și ruptura de realitate prin decizii și practici concrete. Iată câteva fapte din regimul lui Pol Pot care arată “mintea rătăcită” prin comportament:
Evacuarea fulger a unui oraș de 2 milioane de oameni
La 17 aprilie 1975, la finalul Războiului Civil Cambodgian, Pol Pot și Khmerii Roșii au evacuat fulger Phnom Penh, un oraș de aproape două milioane de oameni, în câteva ore. Au scos oamenii cu arma din case, din școli și din spitale, iar bolnavii au fost împinși pe drum alături de restul mulțimii. Au despărțit familii în haosul coloanelor, au forțat marșuri pe șosele și pe diguri, au împins bătrâni și copii până la epuizare. Mii au murit pe drum, iar cadavrele au rămas pe margine, vizibile, neînregistrate, neîngropate. Un oraș întreg a fost golit ca o clădire evacuată sub amenințare.
Obsesia “Anul Zero” (ștergerea trecutului, resetarea totală a societății)
Pol Pot a impus „Anul Zero” în Kampuchea Democrată și a cerut ștergerea trecutului prin ordine scrise și controale pe teren. A respins „vechiul” și a închis școli și universități, a interzis banii și comerțul, a golit orașe și a împins populația în colective de muncă. A detestat semnele vieții anterioare și a transformat temple, licee și clădiri publice în locuri de detenție și „reeducare”, cu registre, interogatorii și pază armată. „Resetarea” a arătat ca o listă de interdicții și demolări aplicate cu forța.
Demontarea deliberată a unei țări moderne: abolirea banilor și a vieții normale
Pol Pot și regimul Khmerilor Roșii au abolit banii și au interzis piețele, iar tranzacțiile au fost înlocuite cu cote, rații și ordine de partid. Au închis școala „normală”, au desființat proprietatea privată și au respins viața urbană prin evacuări și mutări forțate în cooperative. Au închis instituții — școli, universități, lăcașuri religioase — și au transformat multe clădiri în închisori și centre de „reeducare”, cu pază armată, celule și interogatorii. O țară a fost redusă la interdicții, registre și porți încuiate.
Transformarea Cambodgiei într-un sistem de muncă forțată
Pol Pot a impus munca forțată în cooperative și pe șantiere, cu norme zilnice și cu pază armată, iar oamenii au căzut pe câmp de epuizare. A cerut rații controlate și a lăsat sate întregi pe porții mici de orez, iar foametea a mers în paralel cu planurile de producție afișate și cu listele de „întârziere” la muncă. A ordonat epurări și a umplut locuri de detenție, iar execuțiile au completat ceea ce boala și subnutriția terminau pe diguri și în orezării. Estimările uzuale vorbesc de aproximativ 1,5–2+ milioane de victime din execuții, foamete, boală și muncă forțată, o proporție enormă din populația Cambodgiei. Rezultatul se vede în gropi comune, registre de deținuți și familii dispărute.
Paranoia instituționalizată: “fabrica de confesiuni”
La celebra închisoare S-21, regimul lui Pol Pot a adunat prizonieri sub eticheta de „trădători”. În evidențele folosite la tribunal apar aproximativ 18 mii de deținuți înregistrați și tot cam atâţia uciși, iar fotografiile de identificare și fișele rămân mărturie. Gardienii au cerut „mărturisiri” și au impus denunțuri, iar interogatoriile au folosit tortura ca procedură, nu ca abatere. Fiecare „confesiune” a produs alte nume, fiecare nume a produs alte arestări, iar listele au crescut în aceeași clădire. Paranoia a funcționat aici ca rutină: dosar, fotografiere, tortură, semnătură, transport la moarte şi avem de-a face aici cu o copie a Experimentului Piteşti.
Execuții în masă și “optimizarea” morții
La Choeung Ek, lângă Phnom Penh, aparatul lui Pol Pot a dus transporturi de prizonieri din S-21 și a transformat un câmp în loc de execuție și groapă comună. La fața locului au fost exhumate aproape nouă mii de cadavre, iar gropile au rămas marcate în pământ ca inventar. Gardienii au ordonat ucideri în serie și au folosit adesea unelte — târnăcoape, bâte, alte obiecte grele — ca să economisească muniție. Noaptea au scos oameni din camioane, au lovit, au aruncat trupuri, iar urmele au rămas în oase și în cranii sparte. Moartea a fost tratată ca procedură: transport, execuție, groapă. Acest episod a intrat în istorie ca „genocidul cambodgian” (1975 – 1979) şi a fost considerat un „Auschwitz al Asiei”.
Epurări în interiorul propriului aparat
În 1978, Pol Pot a ordonat epurări în propriul aparat, iar cadrele khmere roșii au devenit ținte în același registru cu „dușmanii”. În zona de est a ţării, conducerea a acuzat oameni din partid și din unități locale de „trădare” și „agenți vietnamezi”, iar valurile de arestări au rupt structuri întregi. Au ridicat șefi de cooperativă, comandanți și activiști, i-au trimis în detenție și i-au scos din circuit prin execuții, nu prin retrogradări. Pe afiș era „disciplină revoluționară”, pe teren era vânătoare internă cu liste și denunțuri. Aparatul s-a curățat singur prin teroare aplicată în interior, episod trecut în istorie ca „Masacrele din Zona de Est”.
Agresiune obsesivă spre exterior
În oraşul vietnamez Ba Chúc, în aprilie 1978, forțe ale Khmerilor Roșii conduse de Pol Pot au trecut granița și au ucis peste trei mii de civili. Au intrat în sate, au adunat oameni în puncte fixe și au lăsat în urmă cadavre și locuințe devastate, iar numărul victimelor a rămas consemnat în memorialul local. În timp ce regimul proclama „puritatea” acasă, a ordonat atacuri peste frontieră și a tratat populația civilă ca țintă. Un stat mic a exportat teroarea ca operațiune de rutină.
La S-21, școala transformată în închisoare, Pol Pot a cerut fotografii, registre și „mărturisiri” smulse sub tortură, apoi a trimis aproape toți deținuții spre execuție, ca și cum semnătura de pe o hârtie ar fi fost glonțul. În Phnom Penh au rămas fețe numerotate pe pereți, iar pe drumurile evacuării au rămas cadavre neîngropate, două arhive ale aceluiași ordin: golire, selecție, ștergere. „Anul Zero” a arătat ca o țară decuplată de la bani, școală și familie, apoi cuplată la lanțuri și liste. În seria asta, după Pol Pot, în episodul viitor urmează Idi Amin, cu aceeași poftă de comandă și alt decor. Cazul se închide aici, tiparul rămâne valabil.