De la seringi la ruguri – când ignoranța dădea consultații
Motto:
„Nimeni nu a fost vreodată închis pentru exces de prostie. Dimpotrivă, unii chiar au fost promovați.”
— Atribuit bunului-simț, înainte de a fi demis
În episodul trecut, după ce am traversat Renașterea și Evul Rațiunii, am putea crede că omenirea a învățat ceva. Că a înțeles, măcar o dată, că logica și știința sunt aliați, nu dușmani.
Dar prostia, cu o fidelitate demnă de admirație, s-a prezentat din nou la datorie, fluturând pancarta: „Nu ne spălăm pe mâini și nu ne vaccinăm, dar avem păreri ferme!”
Așadar, să continuăm catalogul faptelor eroice ale prostiei umane.
Lupta împotriva vaccinurilor în era lui Edward Jenner (sfârșitul secolului XVIII)
Edward Jenner a avut o idee simplă: dacă oamenii se pot îmbolnăvi, poate că se pot și proteja.
A inventat vaccinul împotriva variolei, a salvat milioane de vieți și, ca răsplată, a fost declarat periculos de către contemporani.
„E nenatural!”, strigau unii. „Ne va transforma în vaci!”, urlau alții, probabil cu o privire deja bovină.
Într-o epocă în care oamenii se temeau de microscop, dar nu de moarte, rațiunea a fost din nou pusă la zid de un cor entuziast de ignoranți.
Prostia, ca întotdeauna, nu s-a vaccinat — dar s-a transmis perfect din generație în generație.
Refuzul igienei de către medici (secolul XIX)
Ignaz Semmelweis a descoperit ceva revoluționar: dacă medicii se spală pe mâini, pacienții nu mor la fel de des.
Sună banal azi, dar în secolul XIX era considerată o blasfemie medicală.
Colegii săi au reacționat ca orice om sigur pe sine: au râs de el.
„Cum adică să ne spălăm pe mâini? Suntem doctori, nu brutari!”
A fost marginalizat, ridiculizat și, în final, internat într-un azil — probabil de aceiași medici care nu-și spălau mâinile.
Prostia academică este cea mai elegantă formă de ignoranță: poartă halat alb și zâmbește superior în timp ce împrăștie infecții.
Războaiele pentru opiu (1839–1860)
Când prostia întâlnește lăcomia, rezultatul e mereu profitabil — pentru cineva.
Marea Britanie, în plină epocă a „civilizației”, a descoperit că poate face avere vânzând otravă unui imperiu întreg.
China a spus: „Mulțumim, dar nu vrem.”
Iar Marea Britanie a răspuns: „Perfect, atunci o să vă bombardăm până o să vreți.”
Astfel, în numele comerțului liber, s-au născut Războaiele pentru opiu — o combinație letală de aroganță imperială și prostie morală.
O civilizație care inventase poezia lui Shakespeare a reușit, în același secol, să scrie o epopee despre ipocrizie.
Prostia nu are nevoie de justificări ideologice. Îi ajunge un contract comercial.
Arderea cărților în Germania nazistă (1933)
Când prostia ajunge la putere, primul lucru pe care îl face este să dea foc bibliotecii.
În Germania anului 1933, regimul nazist a inaugurat o nouă formă de purificare: cea culturală.
Cărțile lui Freud, Einstein, Marx, Mann — toate au ars sub aplauze entuziaste.
Studenți convinși că servesc națiunea au aruncat în foc volume care i-ar fi putut vindeca de prostie.
În locul lor, au primit discursuri și uniforme.
Nimic nu e mai periculos decât o prostie cu mândrie patriotică.
Iar atunci când focul a ajuns să ardă și oameni, lumea a înțeles — prea târziu — că prima flacără fusese aprinsă în bibliotecă.
Epilog: Prostia, Doctor Honoris Causa în umanitate
De-a lungul istoriei, rațiunea a avut mereu o luptă grea.
A fost persecutată, arsă, batjocorită, dar niciodată complet învinsă.
Prostia, în schimb, nu are nevoie de victorii: îi ajunge să participe.
Și participă mereu, cu zel, cu aplauze, cu pancarte.
Dar, din fericire, istoria mai are și momente în care rațiunea reușește să respire — scurt, dar intens.
Până la următorul episod, când prostia revine, reîmprospătată, gata de luptă.
Va urma.
Pentru că dacă rațiunea merge înainte, prostia o urmează atent, cu un băț în roate și un zâmbet satisfăcut.