După ce am văzut cum profeții falși au manipulat mulțimile în numele mântuirii, e timpul să vedem ce se întâmplă când un întreg imperiu se crede Mesia — și decide să salveze lumea, chiar dacă trebuie s-o distrugă mai întâi.
Despre înțelepciunea rusă (sau cum se face prostia planificată central)
Motto:
„Vladimir Putin este un luptător împotriva Antihristului. Numai o dictatură a majorității poate opri sfârșitul lumii.”
— Patriarhul Kirill, teolog emerit în domeniul apocalipsei cu aprobare de stat.
Când Dumnezeu a împărțit lumina rațiunii, se pare că Rusia a trimis un delegat care a cerut-o „pe datorie”.
De atunci, țara și-a construit un brand inconfundabil: prostia sacră, combinată cu cruzime birocratică și cu o certitudine morală de beton armat.
„Înțelepciunea rusă”, altfel spus, e un amestec ciudat între Evanghelie și Kalashnikov, între tămâie și tanc.
Ea predică iubirea aproapelui, dar doar dacă acesta se predă necondiționat.
Să analizăm, cu smerenie și sarcasm, câteva exemple de prostie imperială ridicată la rang de politică de stat.
Holodomorul (1932-1933)
Sub înțeleapta conducere a lui Stalin, milioanele de ucraineni au murit de foame — nu pentru că nu exista grâu, ci pentru că nu exista creier la conducere.
Ideea a fost simplă: dacă ții țăranii flămânzi, nu mai au energie să protesteze.
Rezultatul: sate întregi dispărute, lanuri confiscate, iar în arhive, note oficiale care descriau foametea drept „probleme logistice minore”.
Cine zice că prostia nu are consecințe, să studieze agricultura socialistă — cea mai eficientă metodă de a transforma grâul în cadavre.
Marea epurare stalinistă (1936-1938)
Când un dictator paranoic decide că toți îi sunt dușmani, chiar și oglinda trebuie executată.
Stalin a epurat partidul, armata, intelectualii și, probabil, orice pisică ce privea suspect portretul său.
Rezultatul: milioane de oameni arestați, torturați, împușcați — totul în numele „vigilenței revoluționare”.
Prostia colectivă a fost atât de mare încât oamenii au aplaudat în timp ce erau trimiși la moarte.
Uniunea Sovietică devenise primul stat din lume în care absurdul era plan cincinal.
Masacrul de la Katyń (1940)
În primăvara anului 1940, NKVD-ul, precursorul KGB-ului și fratele mai mare al prostiei organizate, a decis că cea mai bună metodă de a „educa” elitele poloneze este execuția colectivă.
Peste 20.000 de ofițeri, medici, profesori și intelectuali polonezi au fost împușcați în ceafă, pentru simplul delict de a gândi.
Înțelepciunea sovietică a tras concluzia logică: dacă elimini oamenii inteligenți, dispare și problema inteligenței.
Timp de decenii, URSS a negat masacrul, dând vina pe naziști — o minciună repetată cu atâta fervoare încât a devenit dogmă de stat.
Adevărul a ieșit la iveală abia după prăbușirea Uniunii Sovietice, dar prostia sistemică a supraviețuit: azi, moștenitorii spirituali ai NKVD-ului conduc talk-show-uri patriotice și predică despre „onoare” și „demnitate națională”.
Proiectul Lysenko (anii 1940-1960)
Când știința nu corespunde ideologiei, soluția e simplă: se modifică știința.
Agronomul Trofim Lysenko a susținut că plantele pot fi educate, iar ereditatea e o invenție capitalistă.
Pe scurt: grâul sovietic putea deveni porumb dacă era motivat ideologic.
Cine a îndrăznit să râdă — a fost trimis să studieze botanica în Siberia.
Rezultatul: recolte catastrofale, foamete și zeci de ani de stagnare științifică.
Dar măcar ideologia a fost fertilă: a produs prostie în cantități record.
Refuzul tehnologiilor moderne (anii 1950)
În logica sovietică, tot ce venea din Occident era „decadent”, inclusiv roata și motorul diesel.
Agricultura socialistă prefera sapa manuală, pentru că era „proletară”.
Rezultatul: ferme întregi lucrate de oameni flămânzi cu lopeți ideologice.
Când recolta era slabă, vina aparținea „sabotorilor imperialiști”, niciodată sistemului.
De fapt, singurul lucru care creștea constant era retorica victoriei.
De la Stalin la Putin…
De la Stalin la Putin, de la Lysenko la Kirill, „înțelepciunea rusă” rămâne aceeași: o combinație de violență, ignoranță și mistică de provincie, ambalată în tricolor și tămâie.
Când rațiunea e interzisă, prostia devine sfântă.
Iar Rusia, în acest sens, e un adevărat patriarhat al absurdului.
