Căderea Imperiilor și renașterea prostiei globale
Motto:
„Când imperiile cad, nu dispare prostia. Se globalizează.”
După Războiul Rece, omenirea a răsuflat ușurată. Două blocuri politice, două doctrine, două butoane roșii — toate au părut, pentru o clipă, istorie.
Dar, ca de obicei, prostia a fost mai rapidă decât pacea. Nu doar că nu a murit, ci s-a reinventat, mai subtilă, mai democratică și, desigur, mai bine conectată la internet.
Sfârșitul URSS – prăbușirea logicii planificate
Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, lumea a aplaudat căderea comunismului. Dar ce a urmat a fost un spectacol grotesc: din cenușa ideologiei s-a născut o oligarhie cu instincte de mafie.
Visul marxist al egalității s-a transformat peste noapte într-un capitalism primitiv în care toată lumea era „egală” doar în fața sărăciei.
Rusia, în loc să devină o democrație, a devenit un caz clinic. Vodka a rămas, propaganda s-a reinventat, iar nostalgicii sovietici au descoperit că e mai simplu să dea vina pe Occident decât să învețe economia de piață.
Prostia planificată centralizat a fost înlocuită de prostia spontană, cu accent naționalist.
America victorioasă – imperiul care s-a îndrăgostit de sine
Când a dispărut inamicul comunist, SUA au simțit un gol sufletesc. Ce sens are să fii erou mondial dacă nu mai există răufăcători?
Așa că și-au inventat alții. În locul Uniunii Sovietice au apărut „dictatorii răi”, „axele răului”, „războaiele preventive” și, desigur, democrația exportată cu bombardierul.
America a început să creadă în propria legendă, iar prostia a fost redenumită „misiune civilizatoare”. Irak, Afganistan, Libia – toate au primit pachetul complet: libertate, haos și contracte de reconstrucție.
Rezultatul: o lume mai „liberă”, dar și mai confuză, în care democrația s-a transformat într-un serial prost, difuzat pe CNN.
Europa unită – clubul celor care cred că birocrația e o virtute
În timp ce marile puteri se duelau în idealuri, Europa și-a construit propria religie: „Uniunea”.
O idee frumoasă, născută din dorința de pace, dar transformată rapid într-un labirint de comisii, norme, directive și consilieri plătiți să verifice lungimea bananei.
În loc să devină o comunitate de idei, Europa s-a transformat într-un muzeu de reguli. Statele membre s-au certat pe cote de lapte, pe taxe de carbon și pe cine spală vasele geopoliticii mondiale.
Birocrația europeană a ajuns să fie singurul loc din lume unde inteligența e măsurată în formulare completate corect.
Renașterea prostiei în epoca internetului
Ceea ce secolul XX a reușit prin propagandă de stat, secolul XXI a desăvârșit prin rețele sociale.
Minciuna, care altădată avea nevoie de ziar și de cenzor, acum are doar nevoie de Wi-Fi.
Omenirea a reinventat circul, dar de data aceasta fiecare are propriul cort.
Fake news, conspirații, lideri „mesianici” în live-uri zilnice — toate au devenit noile arme ale prostiei democratizate.
Fiecare se crede specialist în tot, iar prostia s-a mutat din palatele puterii în sufrageria globală.
Hitler avea Goebbels; acum fiecare are un cont de Facebook.
Războaiele noi – vechile prostii cu uniforme moderne
După 1990, lumea a descoperit că pacea e plictisitoare. Așa au apărut războaiele „moderne”, conduse de generali care dau ordine pe Zoom și de drone care confundă civilii cu teroriștii.
Marile puteri au început din nou jocul vechi: cine controlează resursele, cine vinde mai multe arme, cine își impune „valorile”.
Prostia geopolitică s-a globalizat: fiecare națiune își are profetul, iar fiecare profet promite mântuirea prin tancuri.
De la Moscova la Washington, de la Beijing la Teheran, toți se cred „salvatori ai lumii” — și toți produc doar ruină, dar cu un branding diferit.
Lecția care n-a fost învățată
Istoria ar fi putut fi un profesor bun, dacă omenirea ar fi avut chef de școală.
Dar nu, fiecare generație crede că prostia e ceva ce li se întâmplă altora.
Așa ajungem să repetăm aceleași greșeli, dar cu tehnologie mai scumpă și discursuri mai sofisticate.
Căderea imperiilor n-a fost sfârșitul prostiei. A fost doar începutul erei în care prostia a devenit globală, instantanee și, cel mai periculos, democratică.
Dar cea mai mare glumă a istoriei abia urma să înceapă. După ce imperiile s-au prăbușit, după ce ideologiile s-au dezumflat ca niște baloane de săpun, omenirea a descoperit un nou zeu: tehnologia. Internetul a promis libertatea absolută, cunoașterea infinită și comunicarea universală.
Rezultatul? O lume în care oricine are o opinie, dar aproape nimeni nu are o idee.
Prostia, eliberată de toate lanțurile, s-a conectat la rețea și a devenit invincibilă.
Astfel începe noua eră: Prostia digitală a secolului XXI, unde fiecare crede că e propriul său profet și fiecare clic e un act de credință.