Totul a pornit, ca multe tragedii urbane, de la o dimineață banală în București. Un șofer grăbit, o străduță îngustă între blocuri și o întâlnire de gradul trei cu un specimen tot mai des întâlnit în sălbăticia urbană: analfabetul funcțional cu carnet și lecția de prioritate pe care ne-o predă. Povestea — aparent măruntă, dar simptomatică — s-a transformat rapid dintr-o simplă scenă de trafic într-o lecție despre cum prostia, atunci când e sigură pe ea, devine o forță de neoprit. De aici începe reflecția noastră despre România care cedează trecerea prostiei, la propriu și la figurat.
Epopeea analfabetului funcțional — sau cum cedează România trecerea
Viața modernă, în România anului 2025, e un test permanent de răbdare aplicat pe viu, într-un laborator mare, numit țară. Un experiment social în care prostia are prioritate, iar logica — cedează trecerea.
Analfabeții funcțional nu mai sunt o minoritate: sunt infrastructura însăși. Îi găsești peste tot — în trafic, în comentarii online, la ghișee, la vot, la televizor și, uneori, în oglindă.
Scenă de viață românească
București. Ora 8 dimineața. Pe o străduță îngustă dintre blocuri, civilizația e în probe tehnice. Două mașini se întâlnesc față în față. Una ar trebui să dea doi metri în spate, cealaltă – douăzeci. Într-o lume normală, ar decide logica. În România, decide prostul mai hotărât.
Șoferul care vine din dreapta intră în intersecție cu aerul unui general de divizie: regulamentar până la absurd. În mintea lui, indicatorul „Cedează trecerea” e un fel de totem magic, o putere conferită de statul român care îi dă prioritate până la capătul galaxiei.
Așa că blochează strada, ridică bărbia și, cu tonul sigur al celui care n-a citit niciodată nimic, dar a auzit de la un văr polițist, explică:
„Aveți cedează trecerea!”.
E genul de om care ar intra cu mașina pe contrasens dacă i-ai spune că acolo e Wi-Fi gratuit.
În fața lui, un om normal încearcă, pentru o clipă, să explice. Grea greșeală. Cu analfabeții funcționali nu te contrazici, îi ocolești ca pe gropi. Explicațiile logice sunt pentru oameni cu procesor activ, nu pentru cei cu soft de Dacie 1300 din fabrică.
Și așa, din respect pentru pacea mondială, cel normal cedează. Dă 20 de metri înapoi, doar ca prostia să-și poată continua nestingherită traseul spre altă intersecție.
În oglindă, rămâne imaginea României cotidiene: omul corect dă înapoi, iar idiotul merge înainte, cu legitimația de „păr alb” și diploma de „prioritate permanentă”.
Comentarii de pe margine
Pe margine, publicul aplaudă în tăcere:
— „Așa e, un sistem disfuncțional te face prost fără voia ta.”
— „Eu merg doar pe jos. 32.000 de pași și zero nervi.”
— „Nu mai explicați, faceți partid cu deștepții — că proștii și l-au făcut deja, se cheamă AUR.”
— „Poliția? Stă la pândă, dar doar dacă n-ai BMW.”
— „E plin de pietoni în negru care traversează în ceață. Prostia se camuflează perfect.”
— „Da, sunt prea mulți. În viața politică și în cea personală. Se înmulțesc prin simplă prezență.”
România e o țară în care prostia nu se rușinează. Se afirmă. Are voce, vot, carnet de șofer și cont de TikTok. Are păreri despre orice și e mereu indignată când cineva îi amintește că realitatea nu se mulează pe logica ei proprie.
„Numărul idioților e în continuă creștere”, zice un comentator. Da, și circulația lor e liberă.
Iar în tot acest trafic social, regula supremă e una singură: Cedează trecerea prostiei. Altfel, te accidentează cu entuziasm.
Și totuși, să nu ne amăgim: nu e vorba doar de trafic, ci de o boală națională cu răspândire comunitară. Prostia a devenit endemică, transmisibilă prin contact vizual, prin vot, prin ecranul telefonului și, mai ales, prin indiferență. Nu mai e o excepție, e o majoritate confortabilă — proști, da’ mulți, suficient cât să blocheze orice intersecție a logicii cu bunul-simț. Și, din păcate, în România, prostia nu doar că are prioritate: are și bandă dedicată, escortă și microfon.