Aventura mea românească sau cum să rămâi captiv într-un stat care pare că te urăște cu pasiune birocratică
Un rezumat din viața unui diasporean întors în țara natală cu gânduri bune, și plecat aproape cu ulcer nervos.
Dragă cititorule,
Pentru cei care nu mă cunosc: sunt un român plecat de ani buni „la străini”, aciuat pe acolo, muncind, plătind taxe, respirând aer civilizat și visând la mici. Mi-am pierdut buletinul românesc și, ca omul: hai în țară să-mi văd familia, prietenii și să-mi fac act nou. Simplu, nu? Fix ca un cozonac fără drojdie.
Denunț pierderea, îmi iau foaie de drum, concediu, bilet, aterizez în România. La aeroport… liniște. Zero control. Vin din Schengen, se uită lumea la tine ca la un vecin venit cu pâine caldă. Așa da.
Dar la București începe circul cu clovni fără umor
Mă programez la Evidența Populației. La oraș? Ha! Acolo nu sunt locuri nici dacă vii cu icoana Maicii Domnului. Direct la Cucu’n Deal, tărâmul unde sufletele merg să fie testate.
Depun acte, stau la cozi, iau număr, fac tot ca la carte. Finalul?
„Actul vine în 30 de zile. Faceți procură cuiva să-l ridice.”
Nicio problemă, zic. Merg la notar.
Surpriză: pentru procură, îți trebuie… buletin.
Păi cum pula mea, să iau buletinul, am nevoie de buletin?! Ce suntem aici, într-un sketch absurd? Escape room pe stil românesc? Test psihiatric?
Mi se spune că am dreptul la buletin provizoriu. Super! Fug la Evidență. Explic.
Doamna blondă, posesoare de ton nazist combinat cu „sunt șefa universului”, îmi răspunde:
„Nu se poate, ați depus deja actele. Și de ce domnule ați cerut CEI? Trebuia să faceți buletin simplu la urgență. Trebuia să știți legea!”
Doamnă… îți par avocat? Am venit să fac un amărât de buletin, nu să dau examen la Drept administrativ.
Și da, pentru cine mă cunoaște, sunt un om calm, educat. Dar muista aia mi-a trezit demonul interior.
În România, fără buletin nu exiști
Nu faci procură.
Nu mergi la spital.
Nu mergi la notar.
Și dacă te oprește poliția… ești mort. Legal. Ca un personaj șters din server.
Și bonus, dacă vrei să pleci din țară așa, te paște dosar și până la doi ani de pușcărie. Pentru că avem reguli, bă! Reguli turnate în piatră de la 1800.
Dau telefoane, avocați, stres, coșmar. O săptămână jumate cu morcovul înfipt adânc. Cu o seară înainte de zbor, minune divină: e-mail, buletin gata.
Dimineață, excursie la Cucu’n Deal, 150 km dus-întors cu sufletul în gât, iau actul și fug spre aeroport ca Messi după finală.
Am scăpat. Sunt liber. Respir iar.
Și simt în mine o voce mică, calmă, iubitoare care zice:
Futu-vă în gură cu birocrația voastră medievală!