Am început-o strigând, căci e un strigăt între două tăceri. Cei dragi râdeau, se bucurau pentru venirea mea în viața lor. Acum, ei au început să plângă, la aflarea veștii că-i voi părăsi mâine. Doare crunt, dar mie-mi vine să râd. Știu că urmează să scap de toate. Urmează să tac din nou. Am și uitat de gaura din care am ieșit și mi-am început drumul. Un drum anevoios care se va opri, îndată. Acum știu. E liniștitor, când știi exact cât mai ai de trăit. Urmează să intru într-o alta, pe veci.
În memoria unui amic care a murit de cancer.