Persoane toxice au invadat planeta. Le recunoști după zâmbetul fals, postările cu citate motivaționale și victimizarea jucată teatral
S-a terminat cu virușii, bre! Gata cu gripa, cu COVID-ul, cu hepatita, cu varicela și cu restul. A reapărut o boală mai veche, boala care face persoanele toxice să vadă-n jurul lor doar persoane toxice. Se ia prin mesaje, prin like-uri și prin selfie-uri la apus și nu există vaccin, cel mult un unfollow preventiv, imediat ce vezi vreo postare pasiv-agresivă.
Cine n-a avut măcar o persoană toxică în viața lui să ridice mâna! Nimeni? Exact. Toți am fost afectați. Diferența e că unii au supraviețuit, s-au adaptat, alții s-au contaminat și au făcut podcast.
Am intrat în epoca în care „a fi rănit” a devenit o diplomă, iar „a te vindeca”, o fotografie artistică pe rețelele de socializare. În această paradă a suferinței certificate, persoane toxice pârjolesc viețile ca niște vânturi asezonate cu filtre vintage. Moda relațiilor toxice a explodat: nu mai există certuri, ci „toxicitate”. Nu mai există comunicare deficitară, ci verdictul atemporal: persoane toxice. Nu mai există greșeli, ci etichete care salvează imaginea publică a celor care le-au comis.
Cuvântul-șablon (persoane toxice) a devenit elastic: încape în el orice au chef unii sau alții să pună, fie ei simpli profani într-ale psihologiei sau analfabeți funcționali cu pretenții de doctori în psihologie. Nu-ți răspunde instant la mesaj? E o persoană toxică. Nu-ți pune inimioară la story? Persoană toxică. N-a înțeles ritmul tău de vindecare emoțională? Ultra-persoană toxică (posibil karmică). Consecința? Toți suntem doctori de suflete, mai nou, e plină lumea de așa-ziși terapeuți.
„M-am ales pe mine”, zice persoana narcisică, înșelând, mințind și lăudându-se cu isprava sa
„Am tăiat persoanele toxice din viața mea.” Postarea e imaculată. Poză cu foarfeca, citatul, hashtag-ul mamalespeMine. În timp ce mândria curge, privirea evazivă evită o simplă întrebare: care o fi contribuția mea? E mai lesne să declari: „era o persoană toxică”. Asta îți curăță curriculum-ul moral în două fraze și te face să pari tu victima, în ochii lumii naive. Chiar dacă tu ești călăul care se victimizează, chiar dacă tu ești persoana toxică.
E plin internetul de declarații emoționale:
„Am scăpat de persoanele toxice și acum mă iubesc pe mine.” O spun persoanele narcisiste, în goana lor după atenție și validare. Și lumea pune botul la vrăjeala lor.
Desigur, până la următorul diagnostic, jonglează pendulând între mai mulți „sori”. Până la următoarea dramă cu efecte vizuale și hashtag vindecare, dramă care negreșit apare, căci narcisismul leac nu are.
Trăim în epoca „măicuței spirituale” care, între două stories cu ceai de lavandă, îți explică cum să tai oamenii toxici din viața ta, cu foarfeca destinului, evident, marca „energiile mele”.
Dar ce nu zice nimeni e că, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, persoana care postează despre „persoane toxice” e chiar persoana toxică. Da, aia care i-a rănit pe toți cei apropiați, toată viața sa, dar, îi prezintă pe toți toxici, iar ea, în viziunea sa, nu a înșelat și înșală continuu, trădând încrederea oricui, ea s-a „ales pe ea”. Un fel de răzbunare karmică cu filtru de roz cu buline.
Persoanele toxice – manual de utilizare pentru drama-queen-ul modern
Azi nu mai există „oameni dificili” sau „caractere problematice”, azi totul e toxic.
Nu ți-a răspuns instant? Toxic.
N-a râs la ,,glumele tale”? Ultra-toxic.
N-a vrut să-ți asculte trauma reîncarnării din Egiptul antic? Narcisic clar!
„Am tăiat persoanele toxice din viața mea” sau „am slăbit 5 kilograme”. Toată lumea se laudă, nimeni nu întreabă cum și de ce?
Unele persoane își fac liste întregi cu persoanele toxice din viața lor: fostul, actualul, șeful, vecinul, poștașul. Toți au fost sau sunt toxici, în afară de ele, evident. Ele sunt o combinație între Buddha și Maria Tereza, doar că mai active pe TikTok. Dar nu cumva ele însele sunt elementele comune ale tuturor relațiilor lor?
Indubitabil, există persoane toxice, există abuz, manipulare și violență în toate formele sale. Există narcisism și alte astfel de tulburări care consumă atât viețile persoanelor tulburate, cât și viețile celor apropiați lor. Dar ceea ce reclam eu aici e faptul că ideea de „persoană toxică” s-a bagatelizat, a devenit virală, în principal din cauza celor care nu-i cunosc sensul.
Moda asta are avantaje practice: scutește introspecția. În loc să stai cu un terapeut sau să te uiți în oglindă, declari: „m-am ales pe mine”, etichetezi o persoană ca fiind toxică, ștergi, postezi și afirmi că ai soluționat traumele în cinci pași: proiecție, devalorizare, discreditare, selfie și triangulare. Totul ambalat eco-friendly.
Narcisicii cu filtru de empatie
Și acum, să trecem la categoria grea: persoanele toxice profesioniste. Alea care înșală, mint, trădează, dar, la final, postează o poză cu citatul „M-am ales pe mine”.
Le recunoști după următoarele caracteristici:
Folosesc des expresii precum: „energie joasă”, „vibrație negativă”, „lipsă de chimie” și „nu se aliniază cu mine”, orice ar putea însemna toate acestea în mintea lor care zburdă pe arătură, nestingherită fiind de logică, etică, principii sau valori morale.
Au minimum trei poze cu „soarele vieții mele”, fiecare cu un alt individ. Legal, sunt încă măritate, dar pe internet sunt „libere și vindecate”.
Își pun poza cu noul amant și un text despre cum au scăpat de „persoanele toxice”, victimele lor, cei pe care i-au înșelat.
Ironia? De multe ori, „persoanele toxice” de care se plâng sunt chiar victimele lor. Dar ce contează realitatea când ai 2000 de like-uri și trei comentarii cu „ești o inspirație”?
Adevărul e că narcisicul modern nu se mai mulțumește cu o oglindă. Acum are ring light, cont public și un public devotat. Și, între o poză la mare și o postare despre „vindecare”, își continuă misiunea nobilă: rescrierea istoriei în favoarea sa.
Terapie la minut
Dacă deschizi Facebook-ul, te lovește o mare de autoterapeuți și de unii autointitulați terapeuți. Toți sunt specialiști în persoane toxice. Ai o problemă? Nu căuta un psiholog. Caută o „vindecătoare de energii” cu un cont public. Ea știe exact cine e toxic în viața ta (spoiler: toată lumea).
Există și workshopuri:
„Cum să tai persoanele toxice doar cu gândul și cu un card Visa”.
„Detox de oameni în 7 zile (cu smoothie de spirulină și citate din Osho)”.
„M-am ales pe mine – pachet complet cu filtru pentru stories”.
O sumedenie de șarlatani îți vând iluzii la preț de diamante.
Victima perfectă – ediție cu like și filtru
Noua religie a internetului e victimizarea estetică. Nu mai contează adevărul, ci cât de frumos îl împachetezi.
Așa apar postările cu subtext: „El m-a rănit, dar eu m-am ales pe mine.”
Traducere liberă: „L-am înșelat, dar am găsit un mod poetic să o spun.”
Aceste persoane toxice de profesie nu doar că își rescriu istoria, dar își provoacă fostele victime. Postează poze, mesaje subtile, citate cu înțeles, doar ca să aprindă fitilul. Și când victima reală reacționează, pac! – „Vezi? E toxic, încă nu m-a iertat.”
Un spectacol. O telenovelă spirituală transmisă în direct, unde actorii principali sunt impostori cu suflet eco și morală biodegradabilă.
Când victimele reale nu mai au loc
Printre toate aceste autoproclamate victime toxice, cele reale rămân fără voce. Când încearcă să spună ce li s-a întâmplat, sunt acuzate că sunt „obsesive”, „toxice” sau „nevindecate”.
Adevărul devine opțional. Realitatea se votează cu inimioare. Dacă ai story-uri frumoase și citate triste, ai câștigat procesul public. Cine mai are nevoie de tribunal când există Facebook?
Efectul asupra victimelor reale e devastator. Ele nu doar că au pierdut o persoană, au pierdut spațiul în care să-și spună durerea. Când au încercat să povestească, au fost taxate: „tu ești toxic” sau „tu ai provocat asta”. Apoi, în fața acelui public care iubește poveștile de reînnoire, se dă verdictul: „Eram într-o relație cu o persoană toxică, dar m-am ales pe mine.” În spatele acestei fraze se ascunde adesea infidelitatea, minciuna sau instrumentalizarea sentimentală.
Să luăm un exemplu ipotetic, dar prea real: Ea postează poze cu vacanțe, zâmbește larg, scrie „am ales fericirea”, iar în descriere face referire la „persoane toxice”. În același timp, el, soțul sau partenerul oficial, rămâne acasă cu facturile, cu responsabilitățile, cu ruina relației, dar nimeni nu postează acte. Scena online anihilează întrebarea despre fapte. Tot ce contează e povestea bine ambalată. Așa se creează un paradox: „persoane toxice” devine o etichetă, iar adevărul se ascunde sub stratul acela de „m-am ales pe mine”.
Când etichetezi ușor, când reduci complexitatea unui raport uman la eticheta „persoane toxice”, se pierde ceva esențial: responsabilitatea comună. Relațiile sunt sisteme, nu sunt doar oameni care intră, f*t și pleacă, sunt formate din interacțiunea a două caractere. Uneori, dinamica e toxică și trebuie ruptă.
Cum să recunoști persoanele toxice în habitatul lor natural
1. Postează zilnic despre „energie pozitivă”, dar răspund la comentarii cu ură.
2. Schimbă partenerii ca pe filtrele de Instagram.
3. Își construiesc imaginea de victime spirituale, dar lasă în urmă câmpuri de ruine emoționale.
4. Îți cer să „nu mai aduci vibrație joasă” în timp ce te blamează public pentru ceea ce ele însele fac.
5. Au mereu un „soare” nou în viață, de obicei, au mai mulți „sori”, în paralel, simultan.
Ce putem face?
Ce-ar trebui făcut? În primul rând, reintroducerea responsabilității și a responsabilizării. Nu zic să stăm într-o relație abuzivă, nici vorbă. Zic doar că nu orice deranj trebuie tradus imediat și etichetat cu tot felul de etichete pompoase. E nevoie de o discuție mai serioasă despre granițe, despre consimțământ, despre responsabilitate. Este nevoie ca termenul „persoane toxice” să fie folosit cu sensul propiu, nu ca instrument de manipulare.
Când vezi că cineva postează „m-am ales pe mine”, însoțit de imagini cu cineva pe care îl știe lumea că e deja implicat, pune-ți întrebări. Caută faptele, nu doar emoția. A reduce totul la „persoane toxice” ne scapă de munca grea a reconcilierii, a iertării sau a desprinderii mature. E mai ușor să arunci cuvinte decât să cauți soluții, pentru unii.
Adevăratele persoane toxice sunt catastrofe morale. Când există abuz, când există violență, când există manipulare sistematică, trebuie acțiune. Dar acțiunea corectă e complexă: presupune a acorda asistență victimei, a documenta faptele, a căuta soluții.
În plus, trebuie spus clar: în vreme ce unii își afișează „m-am ales pe mine” lângă poza cu iubitul nou, alții își refac viața în tăcere, punând ordine, plătind datoriile lăsate de foști, acceptând durerea. Întrebarea e: pe cine premiază publicul? Pe cel care face show sau pe cel care repară haosul lăsat în urmă? Răspunsul, trist, e previzibil, lumea aplaudă și oferă validare tocmai acelei persoane toxice care se victimizează.
Cui folosește eticheta „persoane toxice”?
Persoanelor narcisice care fură astfel vocile victimelor lor. Dacă cineva postează „m-am ales pe mine” lângă poza cu un alt „soare” în timp ce încă e oficial cu altcineva, pune-ți întrebarea simplă: cui folosește această poveste? Cui folosește eticheta „persoane toxice”?
Trăim într-o lume în care e mai simplu să declari că ai scăpat de persoane toxice decât să spui: „am un caracter infect, înșel, trădez, mint, mă victimizez și arunc toată responsabilitatea în seama victimelor comportamentului meu abuziv și distructiv”.
Mai ușor să spui „m-am ales pe mine” decât „am greșit, am înșelat și trădat încrederea partenerului”.
Mai simplu să dai block decât să înveți ceva din ce s-a întâmplat.
Adevărul dureros e că, în proporție covârșitoare, persoanele care se laudă că au scăpat de persoane toxice sunt adevăratele persoane toxice. Dacă le asculți poveștile, vei putea sesiza un tipar comportamental anume: absolut toate persoanele cu care acestea au fost în vreo relație sunt descrise a fi toxice. Dar care-i elementul comun tuturor acelor relații? E însăși acea persoană.
Așa că, drag cititor, dacă mai vezi o postare cu „m-am ales pe mine”, nu uita: și mucegaiul se alege singur, dar tot toxic rămâne.