Cum prima religie a fost inventată din frică, manipulare și naivitatea oamenilor simpli
Dacă ar fi să privim cu atenție la istoria umanității, am observa un lucru: oamenii au inventat prima religie nu din prea multă înțelepciune, ci din prea multă teamă. Teama de necunoscut, teama de moarte, teama de fulger, teama de zgomotele nopții, teama de faptul că nu înțelegeau de unde răsare soarele și unde dispare el la apus. Omul primitiv se afla permanent la marginea prăpastiei fricii și, pentru a nu cădea în ea, a început să creeze explicații. Acolo unde nu avea răspunsuri, le-a inventat.
Numai că, așa cum se întâmplă și astăzi, în orice comunitate există unii mai deștepți (sau mai șmecheri) și alții mai creduli. Și uite așa, între primul care a întrebat „de ce cade foc din cer?” și primul care a zis „știu eu, e zeul X!”, s-a născut prima religie. Nu din revelații, nu din adevăruri absolute, nu dintr-un contact real cu vreo entitate supranaturală, ci din frica unora și viclenia altora.
Prima religie – un contract între șarlatan și fraier
Imaginează-ți scena: pe o câmpie, oamenii adunați priveau cerul întunecat, iar un fulger imens spinteca norii. Toți se speriau, tremurau, își strângeau copiii la piept. Și atunci, din mulțime, se ridica unul mai tupeist, care spunea:
- – „Nu vă speriați, fraților, eu știu ce se întâmplă! E semnul zeului. Mi-a șoptit mie în vis aseară.”
Restul, naivi și cu gura căscată:
- – „Aoleu! Și ce vrea zeul?”
Șarlatanul, zâmbind pe sub mustață:
- – „Vrea să-i aduceți ofrande. Ce să facem? Așa e zeul: capricios și mândru. Dacă îi dăm ce cere, ne lasă în pace. Dacă nu… vai de pielea noastră.”
Și uite așa, prima religie a fost inventată ca un contract tacit: fraierii aduceau animale, mâncare, chiar și femei, iar șarlatanul „vorbea” cu zeul. Evident, șarlatanul era singurul care „avea legătura directă” cu divinitatea, iar restul trebuiau să-l creadă pe cuvânt.
Din prima religie s-au născut primele privilegii
Pe măsură ce oamenii s-au obișnuit cu ideea, șarlatanul a început să aibă tot mai multă putere. Nu mai era un simplu membru al tribului, ci un intermediar între oameni și zeu. El hotăra când să se facă sacrificii, cine era vinovat de supărarea zeului și, bineînțeles, ce parte din bunurile colective îi revenea lui.
De fapt, prima religie nu era decât un prim sistem de putere și control. Dacă cineva îndrăznea să comenteze, era imediat redus la tăcere. Cum? Foarte simplu: acuzat că îl supără pe zeu și că aduce nenorocire peste întregul trib.
Astfel, prima religie a inventat și primele metode de manipulare colectivă: frica de pedeapsă divină și vinovăția colectivă. Dacă un fulger lovea un copac din sat, imediat șarlatanul spunea: „Ați văzut? Pentru că X nu mi-a adus mie ofranda promisă, zeul s-a supărat pe toți!”
Prima religie și nașterea primei ierarhii sociale
Dacă înainte toți oamenii din trib erau cam la fel – vânători, culegători, luptători –, după apariția primei religii, șarlatanul devenea privilegiat. El nu mai muncea la fel ca ceilalți, nu mergea la vânătoare, nu se expunea pericolelor, ci stătea liniștit în „templul” său improvizat.
Acolo primea ofrande, acolo dicta reguli, acolo inventa ritualuri. Și mai ales, acolo se bucura de putere. Dintr-o dată, avea un statut superior. Restul erau „turma”, iar el era „păstorul”.
Astfel, prima religie a pus bazele unei ierarhii care există și astăzi: un grup mic de lideri religioși care dictează și o mulțime de credincioși care execută.
De la prima religie la primele războaie sfinte
Pe măsură ce triburile s-au înmulțit și s-au întâlnit, a apărut o problemă: fiecare trib avea propria sa versiune de primă religie. Unii credeau că zeul e în soare, alții că e în lună, unii că e în fulger, alții că e în piatră. Evident, când se întâlneau două triburi cu „zei” diferiți, unul dintre șarlatani trebuia să demonstreze că zeul său era mai puternic.
Și cum puteau să facă asta? Prin război, desigur. Cine câștiga bătălia spunea: „Ați văzut? Zeul nostru e mai tare!” Cine pierdea, era obligat să-și abandoneze zeul și să-l adopte pe al învingătorilor.
Așa a apărut și prima cucerire religioasă, primul conflict „sfânt”, prima luptă în numele zeilor. De fapt, erau lupte pentru resurse și putere, dar acoperite cu mantia sacră a credinței.
Prima religie – începutul dogmei și al fricii de gândire
Odată ce șarlatanul și-a consolidat puterea, a înțeles că cel mai mare pericol pentru el nu venea din partea animalelor sălbatice sau a altor triburi, ci din partea celor care începeau să gândească. Dacă cineva întreba prea insistent „dar de unde știi tu că zeul a zis asta?”, imediat trebuia redus la tăcere.
Astfel a apărut conceptul de „erezie”. Primul om care a încercat să ofere altă explicație pentru fulger sau pentru ploaie a fost probabil primul ars pe rug. Iar restul gloatei, îndoctrinată și plină de frică, a participat cu entuziasm la linșaj.
De ce? Pentru că prima religie a inventat și solidaritatea în prostie: „Dacă el îl supără pe zeu, ne pedepsește pe toți. Deci mai bine să-l ucidem ca să fim noi salvați.”
Cum prima religie a evoluat în mii de religii
De la un simplu șarlatan care explica un fulger, omenirea a ajuns la mii de religii. Fiecare cu zei proprii, ritualuri proprii, temple, preoți și reguli. Toate însă au la bază același mecanism: frica și manipularea.
Prima religie a fost doar scânteia, dar focul s-a extins peste milenii. Azi, avem religii organizate cu miliarde de adepți, fiecare convins că zeul său este „adevăratul”, că preotul său are „cheia mântuirii”, că toți ceilalți se înșală.
Însă, în esență, structura e aceeași: câțiva șarlatani la vârf și o mulțime de fraieri în bază.
Prima religie și rolul ei în manipularea maselor
Dacă privim înapoi, observăm că prima religie a avut un rol fundamental: a învățat oamenii să se supună. A învățat masele să creadă pe cuvânt, să nu întrebe, să nu cerceteze, să accepte orice explicație venită de sus.
Această lecție a fost apoi preluată de toate religiile și de toate sistemele politice. Un popor care crede orbește în povești despre zei, e un popor ușor de condus.
Prima religie, primul lanț invizibil
De fapt, prima religie nu a fost doar o invenție a fricii și a șarlataniei, ci și începutul unui lanț invizibil. Lanțul care leagă mintea oamenilor și o ține prizonieră. De atunci și până astăzi, omul se naște, crește și moare înconjurat de povești despre zei, pedepse divine, ritualuri și „adevăruri absolute” care nu pot fi puse la îndoială.
Dacă privim realist, putem spune că prima religie a fost cel mai mare experiment de manipulare reușit vreodată. Și faptul că încă trăim sub umbra religiilor, demonstrează că șarlatanul de atunci și-a făcut treaba excelent.