Jordan Peterson, profetul homarilor și apostolul confuziei, vinde iluzii și sfaturi banale mulțimilor de adepți fără gândire critică
Peterson și psihologia de manual rescrisă ca revelație
Jordan Peterson are o abilitate rară: aceea de a lua ce găsești în primul manual de psihologie de anul întâi și de a-l prezenta ca și cum ar fi înțelepciune mistică transmisă direct de la zei. Jung, Freud, Biblia, miturile arhaice – toate se întâlnesc în conferințele și cărțile lui, amestecate într-un ghiveci conceptual care ar face să roșească orice profesor de liceu cu bun simț.
Dar pentru publicul său, Jordan Peterson e un magician al minții. Când spune că „trebuie să-ți găsești scopul în viață”, adepții notează febril, ca și cum ar fi auzit pentru prima dată în istorie acest lucru. Când insistă că „trebuie să fii responsabil pentru tine însuți”, discipolii lăcrimează, convinși că au primit cheia mântuirii.
În realitate, tot ce face Jordan Peterson este să repete platitudini vechi de când lumea, dar cu aerul unui oracol antic. Dacă schimbi tonul grav cu o voce normală, realizezi că tot discursul lui se reduce la echivalentul psihologic al „bea apă, odihnește-te și nu mânca prostii”.
Confuzia ca instrument de putere
Un truc fundamental al lui Jordan Peterson este să vorbească mult, complicat, și să spună puțin. Dacă l-ai ascultat vreodată într-un podcast, ai remarcat cum frazele sale se întind pe zeci de secunde, presărate cu referințe obscure și cuvinte pseudo-academice.
La final, concluzia e ceva de genul: „Ridică-te drept și spală-ți șosetele”. Dar între timp, ascultătorul e amețit de avalanșa verbală și convins că asistă la o demonstrație intelectuală sofisticată.
Confuzia devine astfel un instrument de putere. Adepții nu înțeleg mare lucru, dar exact asta le dă impresia că sunt martori la ceva măreț. „Dacă nu pricep, înseamnă că e profund” – acesta e mecanismul clasic pe care Jordan Peterson îl exploatează cu o dexteritate demnă de manualele de manipulare.
Ierarhii și patriarhat cu parfum de secol XIX
Jordan Peterson este fascinat de ierarhii. Le vede peste tot: la homari, la oameni, în mituri, în biologie. Și, surpriză, concluzia lui e întotdeauna aceeași: ierarhiile sunt naturale și deci inevitabile.
Ce înseamnă asta în practică? Că patriarhatul nu doar că există, dar e și justificat biologic. Că bărbații dominanți trebuie să fie lideri, iar femeile trebuie să accepte ordinea naturală a lucrurilor.
Acest tip de discurs ar fi fost perfect normal în secolul XIX, când biologismul era scuza preferată pentru orice formă de discriminare. Dar în secolul XXI, să vii cu astfel de idei și să le ambalezi ca pe revelații, este dovada supremă de regres intelectual.
Și totuși, adepții lui Jordan Peterson aplaudă. Pentru mulți dintre ei, mesajul e un balsam: le confirmă că nu sunt ratați pentru că lumea e complexă, ci pentru că așa e „ordinea naturală”.
Jordan Peterson și frica de „woke”
Un alt pilon al discursului lui Jordan Peterson este lupta cu corectitudinea politică și cu mișcările progresiste. Pentru el, „woke” este bau-baul suprem, o conspirație globală menită să distrugă libertatea de exprimare și să transforme lumea într-un coșmar totalitar.
Desigur, în realitate, corectitudinea politică e doar un set de reguli menite să reducă discriminarea. Dar pentru Jordan Peterson, ea devine semnul unei apocalipse culturale.
Acest discurs prinde la un public conservator frustrat, care simte că pierde teren într-o lume mai diversă și mai deschisă. Peterson le dă muniție: „Nu sunteți voi de vină că lumea nu vă mai ascultă, ci acești extremiști woke care vă fură libertatea”.
Astfel, Jordan Peterson devine profetul unei cruciade împotriva progresului, reușind să transforme frica și resentimentul în capital cultural și financiar.
Industria globală Jordan Peterson
Jordan Peterson nu e doar un autor, ci un ecosistem întreg.
Cărți – de la 12 Reguli de viață până la continuări obligatorii, fiecare volum e un manual de subdezvoltare personală ambalat ca tratat filosofic.
Conferințe – spectacole live unde mii de oameni plătesc să audă sfaturi pe care le-ar putea primi gratis de la bunici.
Podcast-uri – ore întregi de monologuri confuze, regurgitate ulterior de alți influenceri care fac și ei bani din prostia inițială.
Merchandising – tricouri, citate motivaționale, cursuri online.
Jordan Peterson a înțeles că nu e nevoie să vinzi idei, ci iluzia de profunzime. Și iluzia e o marfă mult mai scumpă decât adevărul.
Portretul adeptului lui Jordan Peterson
Să facem un portret robot al adeptului tipic:
Vârstă: între 18 și 99 de anișori.
Gen: preponderent masculin, cu frustrări legate de femei și de succes.
Educație: superficială, cu acces la internet, dar fără instrumente critice.
Atitudine: furios pe feminism, pe progres, pe complexitatea lumii moderne.
Nevoi: caută certitudini simple, rețete rapide, validare pentru eșecuri.
Pentru acest profil, Jordan Peterson e tată, preot și psiholog într-o singură persoană. Le oferă scuze pentru neputințele lor și le promite o cale spre glorie.
Comparativ cu alți guru
Jordan Peterson nu e singurul care a descoperit mina de aur a prostiei globale. El face parte dintr-o galerie de personaje:
Andrew Tate – varianta machistă hardcore, care vinde „alfa masculinitate” la kilogram.
Tony Robbins – pionierul motivațional cu voce de predicator și mâini care flutură în gol.
Sam Harris – ateul cu pretenții de filosof, dar cu același apetit pentru public facil.
Predicatorii locali – la noi, popa Calistrat sau diverși „traineri” care vând iluzia succesului în 5 pași simpli.
Diferența e că Jordan Peterson are o aură academică. Spre deosebire de ceilalți, el vine cu titlul de profesor universitar, ceea ce îi conferă o legitimitate falsă. Pentru mulți, asta e suficient ca să-l considere geniu.
Copiile infidele autohtone ale profetului homarilor: Neamțu, Ionașcu și popa Calistrat
România, ca de obicei, nu putea lipsi de la marele ospăț al imposturii intelectuale. Dacă în Occident îl avem pe Jordan Peterson, la noi există imitatori care încearcă să prindă valul guru-lui canadian, dar reușesc doar să livreze versiuni diluate, kitsch, adesea caraghioase. Sunt copii neautorizate, piratate, cu subtitrare proastă și cu accent de provincie.
Miki Neamțu – apostolul citatelor de pe Goodreads
Mihail Neamțu este genul de personaj care pare să fi fost inventat de un algoritm prost programat: ia câteva citate din Platon, un pic de Cioran, adaugă retorică ieftină de campanie și îți servește totul cu aerul unui mare vizionar. Neamțu s-a poziționat ani la rând ca „intelectualul conservator” al României, dar în realitate nu este decât o aplicație locală de Jordan Peterson, varianta „free trial”.
La fel ca guru-ul canadian, Neamțu adoră să pontifice despre morală, familie și responsabilitate, dar discursul lui se învârte mereu în jurul aceleiași obsesii: „Occidentul decade, iar noi trebuie să salvăm tradiția”. Spune asta cu atâta patos, încât aproape uiți că tradiția pe care o vrea salvată, seamănă mai degrabă cu o combinație între manualul de dirigenție din 1987 și predicile unui popă de sat. Spre deosebire de Jordan Peterson, care măcar jonglează cu Jung și cu homari, Neamțu jonglează cu clișee pe care le scoate dintr-un sac fără fund, în care a înghesuit toată colecția de cărți citate, dar niciodată înțelese.
Cezar Ionașcu – masculul alfa de carton
Dacă Jordan Peterson e profetul homarilor, atunci Cezar Ionașcu e marele strateg al crabilor de acvariu. Omul a construit o întreagă industrie pe ideea că bărbații trebuie să fie „masculi alfa”, să poarte costume scumpe și să se poarte ca niște lei în jungla urbană. În realitate, discursul lui seamănă cu un manual de agățat din 2005, combinat cu un curs de vânzări piratat.
Ionașcu nu e un intelectual, nu are nici măcar ambiția de a juca rolul acesta. El e mai degrabă un antrenor de fitness retoric, care îți explică cum să îți umfli ego-ul la sală, dar uită să-ți spună că mușchii minții se antrenează cu altceva decât cu platitudini. Ca și Jordan Peterson, își construiește imaginea de salvator al bărbaților pierduți, dar o face cu un limbaj atât de mecanic, încât te întrebi dacă nu cumva își scrie discursurile direct cu ajutorul unui generator de motivație de pe internet.
Rezultatul? Adeptul lui tipic e un bărbat de 35 de ani, frustrat că n-a reușit să fie șef de scară de bloc, dar convins că, dacă ascultă podcast-urile lui Ionașcu, va deveni un „lider al haitei”. În realitate, tot ce devine e un client fidel la cursuri online și la costume la două măsuri mai mici decât ar trebui.
Popa Calistrat – predicatorul de Facebook
Și, desigur, nu putea lipsi varianta ecleziastică a fenomenului. Popa Calistrat este dovada că Jordan Peterson poate fi adaptat și la sutana ortodoxă. Diferența e că, în loc de Jung și Biblie interpretată academic, avem morală de tip „biciul lui Dumnezeu” amestecată cu înjurături părintești.
Popa Calistrat s-a transformat într-un influencer spiritual, predicând live pe Facebook cu un ton care seamănă mai degrabă cu cel al unui antrenor de kickboxing, decât cu cel al unui slujitor al Domnului. Pentru el, Evanghelia e doar pretextul; esența e spectacolul, show-ul transmis în direct pentru turma digitală care îl aplaudă frenetic. Exact ca Jordan Peterson, își cultivă imaginea de „voce a adevărului incomod”, dar ceea ce livrează sunt stereotipuri și platitudini patriarhale, reciclate pentru algoritmul rețelelor sociale.
Adepții lui Calistrat îl privesc ca pe un părinte spiritual, dar în realitate el nu e decât o variantă locală de guru de subdezvoltare personală: mai puțină psihologie, mai multă sfințenie de provincie. Iar succesul lui demonstrează că, în România, combinația de Biblie și internet are efecte la fel de toxice ca dieta carnivoră a lui Jordan Peterson.
La secțiunea „clonele locale”
Neamțu, Ionașcu și Calistrat sunt doar trei exemple, dar fenomenul e mult mai larg: România produce imitatori la fel de ușor cum produce mititei și bancuri despre Bulă. Ei sunt oglinda noastră locală a fenomenului Jordan Peterson: nu au profunzime, nu au originalitate, dar au talentul de a-și vinde prostiile unui public obosit, frustrat și flămând după certitudini. Dacă Jordan Peterson e fast-food-ul intelectual global, ei sunt shaorma de colț de stradă care încearcă să copieze rețeta – cu ingrediente mai ieftine și cu mult mai mult usturoi.
Peterson ca oglindă culturală
Jordan Peterson nu e doar un individ, ci un simptom. El reflectă nevoia unei societăți obosite de complexitate, care caută lideri simpli și discursuri reductive.
Adepții lui nu vor adevăr, ci certitudini. Nu vor argumente, ci scuze. Nu vor gândire critică, ci manuale de viață cu 12 reguli clare.
În acest sens, Jordan Peterson e oglinda unei epoci care confundă zgomotul cu profunzimea și platitudinea cu revelația.
Profetul homarilor în regatul confuziei
Jordan Peterson a reușit ceea ce puțini înaintea lui au reușit: să transforme mediocritatea în spectacol global. Prin homari, diete carnivore, atacuri la știință și apocalipse culturale inventate, el s-a impus ca guru suprem al prostiei bine ambalate.
Dar adevărata dramă nu e existența lui Jordan Peterson, ci faptul că milioane de oameni îl urmează cu fanatism. O armată de analfabeți funcționali convinși că citesc filosofie, când de fapt se hrănesc cu resturi reciclate din secolul XIX.
Dacă există un pericol real, nu e „dictatura woke”, ci dictatura banalității ridicate la rang de profunzime. Iar Jordan Peterson este împăratul absolut al acestui regat întunecat.
