O incursiune cinică în prostia umană, fenomen natural, regenerabil și mereu în creștere – singura resursă care nu se termină nici în criză
Prostia umană – patrimoniu universal și resursă regenerabilă
„Caut un om”, spunea Diogene, umblând cu lampa aprinsă în plină zi.
Dacă ar face asta azi, probabil ar fi internat la psihiatrie, pentru „comportament suspect” sau ignorat, blamat și ținta bășcăliilor tuturor proștilor.
Într-o lume în care prostia umană e gratis și omniprezentă, omul lucid e considerat arogant. Prostul nu doar că are păreri, dar le și susține cu pasiune. Nu le schimbă nici dacă îi arăți evidențe, pentru că, vorba lui Diogene, „cei care vor fi rușinați de prostiile lor, nu le vor mai face”.
Din păcate, rușinea a murit de mult.
Acum prostia umană e mândră, bronzată, cu zâmbet de reclamă și hashtag-uri motivaționale și contagioasă. Cu cât individul este mai popular, cu cât petrece mai puțin timp în solitudine, cu el însuși. cu atât e mai prost. În goana sa înspre a se face plăcut, învață să spună chestii pe care e voie să le spună, pentru că așa se zice, și să facă lucruri pentru că așa se face, fară a gândi nicio clipă.
Anatomia prostiei umane
Diogene observa: „Omul este cel mai inteligent dintre animale – și singurul prost.”
Prostia umană nu e un accident, e o alegere, un comportament împrumutat de la părinți, de la societate, e confortul dulce al celor care nu mai gândesc, dar comentează orice, e un liant social.
Simptome ale prostiei umane:
Volumul e direct proporțional cu ignoranța. Prostul mugește, rage, își urlă prostia, să fie mai convingător și chiar e, convingându-i astfel pe toți cei care sunt cel puțin la fel de proști ca el.
Orice părere de-a sa are valoare de adevăr. Nu contează că nu știe ce spune, prostul crede și credința-i e combustibil.
„Am dreptul la părerea mea” e folosit ca scut împotriva logicii. Iar părerea sa e mereu în acord cu părerile celorlalți proști, e validată de gloată, ceea ce o face imbatabilă, în opinia sa.
Înlocuiește cititul cu scrollatul și consumul excesiv de meme-uri inspiraționale.
Prostia umană nu se teme de ridicol, pentru că nu-l vede.
Și cum spunea tot Diogene: „Cei care râd de mine probabil nu au râs niciodată de ei înșiși.” Proștii n-au simțul umorului, sunt incapabili de autoironie.
Economia prostiei umane
În prezent, prostia umană e mai profitabilă decât petrolul.
Se vinde ambalată sub forma de „inspirație”, „dezvoltare personală” și „mindset de succes”.
Forme de monetizare a prostiei:
cursuri de „manifestare cosmică” la 399 lei;
guru digitali care vând „claritate” în format PDF;
podcasturi motivaționale despre „cum să fii tu însuți” (după modelul altora);
și, desigur, influencerii de prostie, care îți spun că nu trebuie să citești, ci doar „să simți vibrația universului”.
Când Diogene trăia, prostul era cel care se îmbrăca prea pompos.
Azi, prostul e cel care are opinii scumpe și gânduri la reducere.
Rețelele sociale: Universitatea mondială a prostiei
„Când prostul începe să filosofeze, lumea se prăbușește”, ar fi zis Diogene dacă ar fi avut TikTok.
Internetul e agora modernă, dar fără Socrate. E doar plin de filozofi de weekend care cred că bășcălia prostească e umor.
Prostia umană online are patru facultăți:
1. Like-ul aplicat fără citire.
2. Distribuirea citatelor și a știrilor false.
3. Certurile despre lucruri inexistente, pe teme false.
4. Convingerea că Google sau AI înlocuiește gândirea.
Aici, prostia umană nu se mai ascunde, se optimizează, are hashtag, are angajament și îți mulțumește pentru vizionare, like, follow și subscribe.
Politica prostiei umane
Politica e raiul prostiei organizate.
E locul unde oamenii proști îi aleg pe cei care știu cum să le vorbească pe limba lor.
Diogene, dacă ar fi trăit azi, probabil ar fi întrebat candidații:
„Câți oameni deștepți ați păcălit până acum și cu ce buget?”
Dar prostia umană iubește promisiunea.
Ea nu vrea adevăr, ci speranță cu termen de valabilitate electoral.
Și cum spunea cinicul: „Cei care se supun celor nedemni sunt mai proști decât stăpânii lor.”Prostul votează prostește, fiind ferm convins că așa își exprimă puterea, și votează proși ca el, dar mai șarlatani, întotdeauna.
Religia și prostia spirituală
Diogene râdea de preoții care vindeau iluzii, spunând:
„Preoții promit viața de apoi celor care nu știu să trăiască viața de acum.”
Azi, aceeași prostie umană se roagă algoritmilor.
Zeul ei e like-ul, sfântul ei e influencerul, iar rugăciunea e „subscribe & share”.
În loc de mântuire, primește reduceri.
În loc de credință, primește content.
Și, cumva, tot crede că universul are un plan special pentru ea, dar nu se deranjează să citească instrucțiunile.
Proștii de rit vechi continuă să meargă-n pelerinaje pe la moaște și să admire Catedrala Mântuirii Neamului Prost, în paralel.
Cultura de masă: prostia cu facultate
Cultura de azi nu educă, ci confirmă.
E o cultură de confort, în care prostia umană e pusă pe piedestal și botezată „autenticitate”.
Talk-show-urile, reality-urile și influencerii – toți vând același mesaj: „Ești perfect așa cum ești.”
Dar nimeni nu mai îndrăznește să-ți spună că ești prost așa cum ești, pentru că nu e corect politic și riscă să fie cancelați. Am încercat să evit rom-gleza și a ieșit o prostie.
Diogene ar fi scuipat televizorul și ar fi zis:
„Nu e nimic mai periculos decât un prost care se crede înțelept.”
Iar dacă l-ar fi văzut pe un politician vorbind despre „viziune strategică”, probabil ar fi lătrat doar: „Câinele sunt eu, nu tu!”
Cinismul: singura formă de igienă mentală
Cinismul nu e răutate, e reflex de autoapărare.
Presupune a vedea prostia umană și a alege să râzi, ca să nu te sinucizi intelectual.
E filtrul prin care Diogene a putut trăi printre oameni fără să devină unul dintre ei.
Dar atenție: când râsul devine aroganță, cinismul moare.
Adevăratul cinic e lucid, nu superior.
El știe că prostia e peste tot și uneori e și în el.
Ghid practic de supraviețuire printre proști
1. Nu corecta prostul, mulțumește-i. Altfel te va acuza că ești toxic. Mulțumește-i pentru că ți-a oferit ocazia de a învăța ceva din experiența sa, fară ca tu să mai fii nevoit a o repeta.
2. Păstrează-ți umorul. Prostia urăște ironia pentru că nu o înțelege.
3. Nu te certa în public. Prostia iubește spectacolul.
4. Citește Diogene. Te va învăța că libertatea începe acolo unde încetează nevoia de a fi plăcut.
5. Nu te crede imun. Prostia e contagioasă și nu ține cont de IQ.
Prostia umană ca specie dominantă
„Soarele strălucește și peste proști”, spunea Diogene.
Și avea dreptate, doar că azi, proștii au și panouri solare.
Prostia umană a câștigat nu pentru că e mai puternică, ci pentru că e mai veselă.
Nu se obosește cu îndoiala, nu are insomnii sau dileme etice, nu se întreabă „dacă greșește”.
E senină, constantă, perseverentă, aproape spirituală în simplitatea ei.
Și totuși, poate tocmai în asta stă salvarea:
să recunoști prostia umană, s-o privești cu cinism, s-o râzi fără ură și s-o lași să treacă.
Pentru că, dacă te lupți prea serios cu ea, devii una dintre victimele sale.
Diogene ar fi zâmbit și ar fi zis, privind spre lume:
„Oamenii râd de mine că trăiesc ca un câine; eu râd de ei că trăiesc ca niște proști.”
Și asta ar fi fost cea mai cinstită rugăciune modernă.
Necrologul vesel al prostiei umane
Și uite-așa, dragă cititorule, ajungem la sfârșitul acestui safari prin jungla logicii pierdute.
Am văzut prostia umană în toate formele ei: de la cea candidă, care-ți cere sfaturi și face oricum invers, până la cea militantă, care are cont de TikTok, certificat de expert și trei citate greșite din Nietzsche.
Prostia umană nu mai e o rușine, e o meserie liberală.
Se practică pe bază de like, se facturează prin PayPal și se apără cu argumentul suprem: „E părerea mea!”.
Da, e părerea ta, la fel cum e și respirația ta, dar te rog, nu o transforma în podcast!
Trăim într-o lume unde prostul e erou național, iar omul deștept e suspect.
Dacă ești lucid, ești arogant. Dacă ești ironic, ești frustrat.
Dacă ești tăcut, sigur complotezi.
Așa că, în spiritul vremurilor, hai să ridicăm un pahar imaginar pentru prostia umană:
cea mai stabilă monedă a lumii, singura inflație care nu se termină și singura pandemie care are vaccin de cănd există omenirea, dar proștii sunt și antivacciniști.
Și, între noi fie vorba, poate că prostia umană nici nu vrea să fie vindecată.
E prea fericită în ignoranța ei. Trăiește, votează, comentează, procreează și îți explică istoria universului în 3 minute și 28 de secunde pe YouTube sau doar în câteva secunde pe TikTok.
De ce s-ar vindeca, când se simte atât de bine așa cum e?
Așa că da, să fim cinici până la capăt:
Prostia umană nu moare niciodată. Doar se reciclează, se reinventează și se îmbracă în costume noi.
Astăzi poartă sacou, mâine uniformă, poimâine poartă robă în CCR.
Singura consolare?
Prostia e eternă, dar măcar e amuzantă.
Și cât timp mai avem sarcasmul, cinismul și un strop de umor negru, încă n-am pierdut tot.
Mai putem râde.
De ei, de lume și de noi, autoironici fiind.
