vineri, decembrie 19, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 12

Hobby-uri pe care nu le voi încerca vreodată, dar mi-ar plăcea

Melnic Amalia
-
0
Hobby-uri pe care nu le voi încerca vreodată, dar mi-ar plăcea

De la restaurat mobilă până la chiromanție și taxidermie


Profilul meu de Facebook este personalizat în a-mi arăta tot de felul de meșteșuguri care mă încântă, dar unele necesită instrumentar, experiență, talent și timp investit, care mă încântă până la culme, dar sunt aproape imposibil de a le experimenta. Iată câteva dintre ele:

Restaurat mobilă veche și tâmplărie


Practică pe care o văd adesea la internauți americani. Iau o dubă în weekend și se plimbă prin cartier, momente în care găsesc mobilier vechi abandonat, colectează piesele și apoi le prelucrează. Scot vopseaua veche, le remodelează unde este cazul și le revopsesc.  Rezultatele sunt spectaculoase. Mobila prinde din nou viață și poate fi folosită. Probabil cei care se ocupă cu treaba asta, au ani de experiență cu recondiționarea.
În același domeniu este tâmplăria. Să iei niște bucăți de lemn și să le transformi în piese este artă. Dulapuri, mese, biblioteci sau orice îți trece prin minte. Trebuie studiu, trebuie pricepere, satisfacția este garantată.

Chiromanție, cartomanție, grafologie și alte ghiceli


Evident, practicile nu au o bază științifică,  se bazează pe gândirea magică și pe interpretări. Să iei simboluri din care să creezi un cod și apoi să spui o poveste captivantă,  asta e artă. Îți place ceea ce auzi sau te înfricoșază, cert este că ghicitul te ține cu sufletul la gură.

Chiromanții se uită la mai multe elemente, printre care liniile din palmă:

Liniile principale:

  • Linia vieții ar indica vitalitatea și energia (nu durata vieții).

  • Linia capului  ar arăta intelectul și modul de gândire.

  • Linia inimii  ar reflecta emoțiile, dragostea și echilibrul afectiv.

  • Linia destinului (cariera) ar sugera direcția profesională și influențele externe asupra vieții.


Chiromanția are rădăcini foarte vechi, se crede că a apărut în India antică, apoi s-a răspândit în China, Persia, Egipt și mai târziu în Europa prin intermediul rromilor (nomazi).
A fost studiată și în perioada Renașterii, de figuri precum Paracelsus și Aristotel, care au încercat să o lege de medicina vremii.

Mi-a citit o dată o străină în palmă pe stradă și mi-a zis că o să promovez un examen important. Era previzibil că eram elevă sau studentă având un rucsac în spate, deci testele și examenele erau la ordinea zilei, nu m-a păcălit sau impresionat, dar asta a fost o experiență inedită.

Cartomanție


Jocul de Tarot dă frâu imaginației. Câteva cărți scoase din pachet și poți obține o întreagă poveste, cu început, cuprins și sfârșit. Clar, nu o să-ți citești viitorul și nici nu am crezut-o pe o vecină când mi-a zis că la drum de seară o să întâlnesc un brunet cu ochii verzi și în patru ani ne căsătorim.

Am urmărit câteva ghicitoare în mediul online și românce și din străinătate și  concepeau femeile niște povești ample, ceva de speriat. Unele filmulețe durau ore întregi, dacă te prindea povestea nu te mai despărțeai de ea.
Un pachet de Tarot l-am primit cadou de la o prietenă. Nu prea am reținut eu bine simboluri și nu am reușit să impresionez decât un puști de 11 ani cu ghicitul meu, dar ne-am distrat amândoi.
Recomand practica pentru scriitorii aflați în pană de idei și pentru cei pasionați de povești spontane.

Grafologia

Catalogată ca pseudoștiință,  grafologia este arta de a extrage trăsături de personalitate din scrisul unei persoane. Excepție este grafoscopia folosită în domeniul juridic sau criminalistic pentru a identifica autenticitatea semnăturii și a scrisului.

Grafologia apare ca disciplină în secolul XIX, în Franța. Jean-Hippolyte Michon (grafolog francez) este considerat „părintele grafologiei”. Ulterior, alți autori (precum Jules Crépieux-Jamin) au rafinat metoda.

În liceu am urmat un curs prin e-mail de grafologie, analizam înclinarea scrisului, dimensiunea literelor și încadrarea în pagină. Era o activitate amuzantă de a petrece pauza școlară  Toți colegii își doreau o interpretare.
Recomand pentru cineva cu prea mult timp liber și dornic de a se distra atipic.

Taxidermie

Pasiunea a început privind câteva videoclipuri cu persoane care fac artă din cadavre.
Taxidermia este arta și tehnica de conservare a corpurilor animalelor (mamifere, păsări, pești, reptile etc.) prin:

  • Înlăturarea organelor interne,

  • Prelucrarea și conservarea pielii,

  • Montarea pe o formă (manchin) pentru a reda aspectul natural al animalului în viață.

Rezultatul este un exemplar împăiat, adesea folosit în:

  • Muzee de istorie naturală

  • Expoziții

  • Vânătoare (trofee)

  • Pentru scopuri artistice sau educative.

Cuvântul provine din greacă: taxis („aranjare”) + derma („piele”),  literalmente: „aranjarea pielii”.

Taxidermist


Persoana care practică această meserie se numește taxidermist. El combină cunoștințe de biologie și anatomie, artă (pentru realismul posturii) și chimie (pentru conservanți și tratamente ale pielii).
Procesele de a obține oasele sunt destul de dezgustătoare (implică miros pregnant și sunt  îndelungate): prin maturare sau folosind gândaci necrofagi.
Tablourile cu licheni și cranii sunt spectaculoase, frumoase într-un sens morbid. Caprioare cu trei capete,  ratoni ce se odihnesc între frunze, artă pură.
Desigur, nu mă voi apuca să cutreier pădurile în căutarea cadavrelor de animale sălbatice și nici nu mă voi supune răbdării pentru procesul de maturare.
Nu recomand hobby-ul oricui,  e complicat și trebuie să ai simțul mirosului slab.

Dihania Șoșoacă: picioarele lui Zelenski și circ politic internațional

MBM - KritiQ
-
0
Dihania Șoșoacă: picioarele lui Zelenski și circ politic internațional

Dihania Șoșoacă transformă amenințările, trecutul comic al lui Zelenski și discursurile oficiale în spectacol viral

Moscova, tribuna absurdului

Dihania Șoșoacă aterizează la Moscova, pregătită să țină un discurs de proporții epice. Dacă ai crezut că politica europeană e despre negocieri subtile, bine ai venit în universul ei! Eurodeputatul român reușește să combine elemente de propagandă, patriotism exagerat, anti-UE și conspirații anti-vaccin într-un singur monolog de 30 de minute, transmis pe rețelele de socializare și preluat imediat de presa internațională.

Dacă ar fi un sport, ar câștiga medalia de aur la „absurd geopolitic”. Nimeni nu combină mai elegant realitatea cu fantezia și amenințarea verbală. Dihania Șoșoacă transformă o vizită diplomatică într-un spectacol, cu aplauze invizibile și emoji de războinic virtual.

„Îi voi rupe picioarele!” – politica externă în stil circ

  • „Dacă Zelenski îndrăznește să vină în Parlamentul României, îi voi rupe picioarele.”

Aceasta a fost declarația care a făcut furori în presa ucraineană și a devenit virală internațional. Publicată pe Facebook, însoțită de comentarii despre „teritoriile ocupate” și „atacuri asupra credinței”, declarația a generat un amestec de indignare, amuzament și uimire.

În mod normal, o astfel de declarație ar fi catalogată ca amenințare gravă. În universul Dihaniei, amenințarea verbală = viralitate + spectaculozitate. Politica nu mai e despre argumente sau fapte, ci despre impact emoțional și click-uri.

„Piticul dansator” – trecutul de comediant al lui Zelenski devine armă retorică

Diana Șoșoacă a mai comentat că l-a împiedicat pe Zelenski să țină un discurs în Parlamentul României, descriindu-l drept „piticul dansator”, făcând trimitere la cariera lui Zelenski de actor de comedie și showman înainte de președinție.

În loc să critice politici sau decizii, Dihania transformă trecutul artistic într-un instrument de atac personal. Satira e mai eficientă decât orice amendament, mai tăioasă decât orice raport parlamentar. Publicul râde sau se înfioară, dar atenția e captată integral.

Facebook – tribuna internațională a Dihaniei

Europarlamentara și-a făcut declarațiile publice pe Facebook, combinând amenințările cu discursuri despre „teritoriile ocupate” și „atacuri asupra credinței”.

Dacă nu poți ajunge la summit, transformi feed-ul într-o tribună internațională. Dihania Șoșoacă redefinește comunicarea politică: patos, metafore belicoase și like-uri pentru pace. În acest univers, algoritmii devin diplomați, iar share-urile – ambasadori.

Minciuni și exagerări: tradiția continuă

Șoșoacă a mai acuzat „oprirea ortodoxiei” și „interzicerea limbii române” în Ucraina. Acuzațiile sunt vagi, alarmante și absolut spectaculoase.

Adevărul devine opțional, impresia contează. Absurdul și exagerarea transformă fiecare declarație într-un spectacol stupid. Dacă ești jurnalist, nu știi dacă să raportezi, să râzi sau să faci editorial despre „fenomen paranormal diplomatic”.

Aplauze fictive – trofeu mediatic

Dihania susține că tinerii participanți la evenimentul de la Moscova „au apreciat puterea discursului și profunzimea mesajului său creștin și naționalist”.

Nimic nu spune „succes internațional” mai bine decât aplauzele invizibile. Publicul poate fi real sau imaginar, dar impactul viral e garantat. Dihania transformă propaganda într-un spectacol de one-woman show: ea vorbește, ea aplaudă, ea e virală.

Interdicția Ucrainei – trofeu de scandal

Serviciul de Securitate al Ucrainei a interzis intrarea Dianei Șoșoacă timp de trei ani, din cauza susținerii războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

În mod normal, asta ar fi o rușine pentru orice politician. Pentru Dihania, interdicția e badge de onoare: „am scandalizat presa internațională și am impresionat Kremlinul”. În universul ei, scandalul e virtute, iar controversele devin monedă de schimb mediatică.

Lecții de stil din universul Dihaniei

  • 1. Amenințarea devine discurs: „Îi voi rupe picioarele” – metodă elegantă de a substitui argumentul cu agresiunea.

  • 2. Cariera comică a adversarului = armă retorică: „Piticul dansator” – trecutul artistic devine ironie politică.

  • 3. Propaganda devine virală: Facebook sau TikTok sunt mai puternice decât orice tribună oficială.

  • 4. Aplauzele fictive: succesul nu se măsoară în fapte, ci în like-uri și share-uri.

Dihania Șoșoacă redefinește absurdul politic. Violenta verbală, caricaturizarea trecutului și exagerările devin forme legitime de comunicare internațională în universul ei.

Manualul supraviețuirii politice

Pentru diplomați și observatori internaționali, câteva reguli simple pentru a supraviețui discursurilor Dihaniei:

  • 1. Respiră adânc.

  • 2. Identifică metaforele exagerate.

  • 3. Recunoaște ironia și sarcasmul.

  • 4. Râzi, sau fă-te că plângi.

  • 5. Nu încerca argumentul rațional – e inutil.

Dacă politica e circ, Dihania Șoșoacă e vedeta principală, e vaca aia dresată să danseze pe monociclu. Sarcasmul și ironia sunt singurele arme pentru a înfrunta absurdul situației.

Cum funcționează politica-spectacol

În universul Dihaniei, politica e mai mult show decât guvernare. Amenințările devin discursuri, trecutul adversarului devine armă retorică, iar feed-ul de pe rețelele sociale e tribunal internațional.

Spectacolul grotesc atrage atenția globală: presa internațională preia declarațiile, presa locală suspină, iar publicul online aplaudă virtual. E politica modernă după Dihania Șoșoacă, plină de absurd și viralitate în prim-plan.

Exemplu de summit internațional imaginar

Imaginează-ți un summit ONU condus de Dihania Șoșoacă:

  • Fiecare discurs începe cu amenințări metaforice.

  • Cariera profesională a participanților este criticată cu ironie.

  • Social media decide cine are dreptate.

  • Aplauzele fictive sunt certificate oficial.

Dacă ar fi real, am avea diplomație în stil cabaret. Totul este absurd, dar extrem de amuzant pentru observatori.

Vasăzică…

Dihania Șoșoacă demonstrează că politica poate fi un spectacol: amenințări, caricaturi, exagerări și aplauze imaginare devin instrumente oficiale de comunicare.

  • Satira nu doar amuză; educă și demască absurditatea retoricii unor persoane iraționale.

Dacă râzi, ai un simț al umorului dezvoltat. Dacă te înfioară, e doar politica transformată în teatru absurd. În orice caz, Dihania Șoșoacă rămâne personajul central al unui circ internațional, unde ironia și sarcasmul sunt singurele arme care pot înfrunta absurditatea discursului său.

Becali a zis că iese din fotbal. A câta oară?

Alexandru Neculai
-
0
Becali a zis că iese din fotbal. A câta oară?

Văzusem recent un articol pe DigiSport cum că Gigi Becali e iar tentat să iasă din fotbal. Întrebarea mea e: A câta oară declară asta? Îl mai ia cineva în serios? El fiind atotștiutor, are sclavi pe bancă, schimbările le face el de la palat, de fiecare dată, ăia de-s pe bancă sunt de umplutură. Eu mi-aș da demisia dacă aș fi în locul lui Pintili și a lui Elias. Dar, e bună brânza de la palat, aparent. Oricare antrenor cu măcar o urmă de coloană vertebrală i-ar fi zis ciobanului: ,,Mă lași să-mi fac treaba, sau te descurci”. De aceea Iordănescu jr. n-a rezistat decât 2-3 luni la echipa aia, de aia nu vine nici un antrenor ,,mare” (un termen relativ la fotbalul românesc mai degrabă) să-și f**ă cariera acolo.

De asemenea, înțelege cineva care e rolul lui Mihai ,,Meme” Stoica acolo? Ce face el la echipa aia? Că manager sportiv nu e. Dacă ar fi, ar încerca să-l mai tempereze pe Gigi, să nu mai iasă pe la televizor să declare toate tâmpeniile. E pe post de mesager al ciobanului? El e ăla care dictează schimbările venite de la palat?

Mai e o chestie care mi se pare foarte ironică, din toți moderatorii de emisiuni sportive la care mai e ciobanul invitat, de ce nu se trezește unul să zică: ,,Lasă-ți antrenorii să-și facă treaba, nu te mai băga tu, expertule!” Singurul pe care l-am văzut să se ia de Becali, și asta ocazional, e dl. Naum. Nu ar trebui ca toată presa sportivă din România să-i zică: ,,Taci din gură, că ești prost? Lasă-ți echipa tehnică să facă treabă”. Tu doar vino cu bani, asta face un finanțator, nu se apucă la fiecare înfrângere să declare: ,,Vai, mă las” sau ce mai declară el. De obicei e asta, combinat cu: ,,Ce prost e jucătorul x, în vară/iarnă o să plece de la echipa mea”. O altă prostie. Toată lumea știe că, atunci când schimbi campionatul și/sau echipa unde joci, ai nevoie de un timp de adaptare. Problema la fotbalul românesc este că nimeni nu pare să aibă răbdarea asta cu un jucător. După, ne întrebăm de ce nu facem performanțe în cupele europene? Ăsta e răspunsul. 

Totodată, eu tind să cred că există o doză de karma, prea făcea domnul Becali și ai lui suporteri mișto de Dinamo când a retrogradat. Poate e timpul să o pățească și ei? Și așa sunt voci care zic că echipa aia e cam ilegal în Liga 1 (sau cum naiba se mai numește campionatul nostru, SuperLiga, altă dovadă că mafia pariurilor e în floare. Toate campionatele naționale au ajuns să fie sponsorizate de case de pariuri?), dar asta e o altă discuție cu totul.

Poate problema la așa zisul ,,război” dintre CSA (altă mizerie și aia, dar din nou, alt subiect cu totul) și Fotbal Club Stan și Bran (nume pe care îl văzusem tot la același post de televiziune) e faptul că oamenii care au putere de decizie acolo s-au săturat să fie reprezentați de un cioban prost, care doar pare că le știe pe toate, când el de fapt nu știe nimic. De aia să se fi întâmplat această ruptură?

Păcat de echipă și de suporteri, și o zic ca dinamovist convins. Chiar sunt curios, în cazul unui eveniment de genul ,,Serie B”, câți suporteri mai rămân lângă echipa lui Becali? Tot făceau ei mișto de CSA că nu adună decât 1000-2000 de oameni pe meci. Ei dacă ajung jos o să aibă 100 de oameni în tribună? Pariul meu e că nu, echipa aia o să fie uitată de suporteri în cazul unei retrogradări, mai ales în cazul în care CSA va putea promova în liga 1.

Femeia postmodernă – între smartphone, ego și eternul selfie

MBM - KritiQ
-
0
Femeia postmodernă – între smartphone, ego și eternul selfie

Femeia postmodernă trăiește pentru validare digitală, iubește calculat și crede că sinceritatea e doar un filtru ratat pe Instagram

Femeia postmodernă – apogeul libertății cosmetizate

Trăim epoca în care femeia postmodernă a câștigat totul și a pierdut esențialul. E liberă, independentă, educată, digitalizată și, paradoxal, mai prizonieră ca oricând. Prizonieră în scroll-ul infinit al propriei imagini, în reflexia perfectă a unui ecran care-i spune „exist doar dacă mă postezi”.

Femeia postmodernă n-a mai văzut oglinda reală de ani buni. A înlocuit-o cu camera frontală și cu părerea altora.
A înlocuit iubirea cu reacțiile, profunzimea cu algoritmul, și vulnerabilitatea cu un filtru „cute but psycho”.

Evoluția din vârful degetelor

Femeia postmodernă nu mai coase, nu mai gătește, nu mai citește, dar tastează cu viteza unei mitraliere.
Apasă ecranul ca pe o rană.
Face revoluție cu emoji-uri și dragoste cu reacții.

Cândva, femeia modernă citea Simone de Beauvoir.
Azi, femeia postmodernă citește horoscopul și descrieri motivaționale de la influencerițe cu rimelul curgând strategic.

Inversarea rolurilor: azi băieții s-au p***ificat, iar fetele umblă cu p**a-n gură

Un paradox savuros al epocii: băieții au început să vorbească mai frumos, iar fetele — mai murdar.
Femeia postmodernă a preluat limbajul băieților de cartier, ca simbol al emancipării: cuvintele grele au devenit accesorii de putere.

  • Între două citate despre auto-împlinire și un clip cu cristale energetice, aruncă o înjurătură de manual, semn că independența s-a mutat și în vocabular și se exprimă prin: c***e, p**ă, p***ă sau s****z, folosite pe post de semne de punctuație de doamne și domnișoare.

  • Între timp, băieții, speriați de „cancel culture” și feminismul cu dinți, au început să vorbească mai domol, mai grijuliu, mai… emoțional.

Lumea s-a inversat: ea e camionagiul poetic, el e poetul cu anxietate.

Și amândoi își dau like reciproc, convinși că au descoperit echilibrul perfect între vulgaritate și vulnerabilitate.

Selfie, deci exist

Descartes a spus: „Gândesc, deci exist.”
Femeia postmodernă a actualizat algoritmul: „Postez, deci exist.”

  • Fiecare like e o bătălie câștigată în războiul pentru atenție.

  • Fiecare story e o piesă din puzzle-ul identității inventate.

  • Fiecare filtru e o mască nouă peste golul vechi.

  • Ea își înregistrează viața în timp real și o trăiește în reluare.

  • Plânge doar când știe că se vede bine la lumină naturală.

  • Fericirea se măsoară în reacții, tristețea în vizualizări.

Feminism de aplicație

Femeia postmodernă e feministă, dar numai când/dacă e avantajată de asta.

  • Crede în puterea femeii, dar așteaptă să-i plătești nota „ca un gentleman”.

  • Luptă pentru egalitate, dar doar cât să nu se strice manichiura.

  • Strigă „empowerment” în public și dă „seen” la empatie în privat.

Feminismul postmodern e ca bateria telefonului, scade dramatic când apare realitatea.

Abuzul elegant: când feminitatea a învățat să lovească zâmbind

Femeia postmodernă a învățat că puterea nu se mai câștigă doar cu farmec, ci și cu o manipulare fină.
Ea minte cu grație, înșeală cu argumente și atacă cu lacrimi în colțul ochilor.
A descoperit că cel mai eficient abuz e cel emoțional — cel care vine parfumat și ambalat în empatie.
Lovitura ei preferată nu e fizică, ci psihologică: tăcerea strategică, cuvintele dozate, vina aruncată subtil ca o cremă scumpă.
Dacă înainte bărbații erau acuzați de cruzime, acum femeia postmodernă a perfecționat-o.
Și, cu un zâmbet perfect și un citat motivațional la bio, reușește să distrugă suflete cu aceeași delicatețe cu care-și aplică rimelul.

Independența pe datorie

Femeia postmodernă e independentă, dar în rate.
Trăiește într-un apartament decorat ca pe Pinterest, dar plătit cu avansul de la părinți.
Are totul „pe cont propriu”, inclusiv frustrările, dar și factura de la sala de fitness.

Muncește pentru a-și permite vacanțe pe care nu le savurează, doar le documentează.
Cumpără haine ca să umple goluri, nu dulapuri.
Și totuși, e convinsă că trăiește visul, chiar dacă visul e în leasing.

Iubirea în epoca Wi-Fi-ului instabil

Relațiile femeii postmoderne sunt ca rețelele de internet: instabile, cu semnal slab și termeni de utilizare confuzi.
Ea nu mai caută parteneri, ci colaborări emoționale temporare.
Nu mai iubește oameni, ci senzații.

„Te iubesc” s-a transformat în „te am la favorite”.
Rupturile se anunță cu story-uri pasiv-agresive, iar suferința se vindecă în vacanțe spontane.

Femeia postmodernă nu vrea stabilitate.
Vrea vibrații.
Și dacă nu le simte, le simulează.

Spiritualitatea din citate pe fundal pastelat

În 2025, femeia postmodernă e și spirituală.
A descoperit „Universul”, acel concept care-ți aduce totul dacă îl postezi suficient de des.
Ea nu mai merge la biserică, merge la retreat-uri.
Nu mai face rugăciuni, ci manifestări.
Și nu mai crede în Dumnezeu, ci în „energia mea feminină divină”, de obicei filtrată printr-o cană cu matcha.

Conștiința ecologică în ambalaj lucios

Femeia postmodernă e ecologică — dar doar când e trendy.
Poartă haine „sustenabile” produse în Asia și bea din pai biodegradabil un frappé ambalat în plastic.
Salvează planeta, dar nu iese din Uber.
Plânge pentru urșii polari, dar face dușuri de 40 de minute.

E „green” doar în stories, nu și în fapte.
Eco conștiința ei e o etichetă, nu o valoare.

Inteligența ca accesoriu neutilizat

Femeia postmodernă e deșteaptă, dar selectiv.
Citează filozofi, dar doar dacă au fost virați în meme-uri estetice.
Vorbește despre „energie toxică” fără să știe ce e serotonina.
Îți explică traume cu voce calmă, în timp ce-ți calcă pe nervi cu tocurile ego-ului ei.

Cultura ei generală e ca un puzzle de la magazinul de cadouri: colorat, incomplet și fără instrucțiuni.

Empatia ca filtru de Instagram

Empatia femeii postmoderne e digitală.
Oferă susținere, dar doar sub formă de inimioară la story.
„Sunt aici pentru tine” înseamnă de fapt „am văzut ce ai postat”.
Îți ascultă drama doar dacă e editabilă în format vertical.

Când spune „te înțeleg”, vrea să zică „te compar cu mine și tot eu ies mai bine”.

Libertatea cu termen de valabilitate

Femeia postmodernă se declară liberă, dar e sclava propriei imagini.
Are libertate de exprimare, dar nu are nimic autentic de spus.
Are libertate sexuală, dar nu are intimitate reală.
Are libertate financiară, dar e prizonieră în credite.

Și, mai grav, e prizonieră în nevoia de a demonstra mereu ceva: că e frumoasă, independentă, dorită, puternică, echilibrată.
Libertatea ei e un hashtag, nu o stare.

Femeia postmodernă și tragedia oglindirii

În adâncul ei, femeia postmodernă e obosită.
De filtre, de pretenții, de ipocrizie.
De teatrul zilnic în care joacă rolul de femeie ideală, într-o piesă fără spectatori reali.

Când se oprește lumina ecranului, apare golul.
Când se închide aplicația, apare realitatea.
Și atunci, pentru câteva secunde, femeia postmodernă își amintește că e om.
Dar doar până când sună o nouă notificare.

O civilizație cu selfie pe post de conștiință

Femeia postmodernă nu e de condamnat, ci de înțeles.
E produsul perfect al lumii care i-a vândut „libertatea” pe abonament și „autenticitatea” la reducere.
Ea nu e vinovată că e narcisică — doar s-a adaptat unei lumi care o judecă după reflexie, nu după substanță.

Iar noi toți, bărbați și femei deopotrivă, trăim aceeași farsă: am schimbat sensul cu forma, adevărul cu imaginea, omul cu profilul.
Femeia postmodernă e doar oglinda în care nu mai avem curajul să ne privim.

Istoria prostiei umane (IV)

Nicolae Coman
-
0
Istoria prostiei umane (IV)

Mesia de serviciu și alte escrocherii divine

Prostia, dragă cititorule, nu e doar terestră. Ea visează, are revelații, vorbește cu îngerii și dă interviuri după post negru.
După ce am studiat prostia politică, științifică și ideologică, e timpul să pătrundem în sanctuarul cel mai periculos: acolo unde prostia poartă aureolă și vorbește în parabole.

Da, intrăm în epoca falșilor „Mesia” — salvatori autoproclamați, profeți cu microfon și dictatori cu complexe mistice. Ei vin, promit, colectează, izolează și, de regulă, sfârșesc prost. Dar între timp, distrug tot ce ating.

Mecanismul prostiei sfinte

Formula e simplă și testată în mii de ani:

  • ♦ exploatează frica și speranța — pentru că omul disperat caută un salvator chiar și într-un polițist rus cu plete;

  • ♦ promite o lume perfectă — fără impozite, fără boală și, dacă se poate, cu teleportare spirituală;

  • ♦ izolează adepții — căci adevărul divin nu suportă contactul cu rudele sceptice;

  • ♦ inventează un dușman — întotdeauna există „ceilalți”: păcătoșii, masonii, globaliștii sau „statul paralel al Satanei”;

  • ♦ proclamă o ierarhie absolută — Mesia decide totul, de la interpretarea Bibliei până la ce femei au voie să „lumineze personal”.

  • Și acum, să trecem în revistă câteva dintre cele mai spectaculoase cazuri de prostie în stare de iluminare mistică.

Sabbatai Zevi (1626–1676) – Mesia care a schimbat religia, dar nu și prostia

În secolul XVII, acest domn evreu a anunțat că este Mesia.
Rezultatul: mii de oameni și-au vândut averile, așteptând teleportarea spirituală spre Țara Sfântă.
Când sultanul l-a prins, Zevi a primit o ofertă simplă: moartea sau Islamul.
A ales Islamul — iar unii adepți, într-o demonstrație supremă de loialitate proastă, au continuat să-l venereze.
Morala: credința oarbă e adesea și surdă.

Hong Xiuquan (1814–1864) – Fratele lui Iisus care a făcut prăpăd

Un țăran chinez a visat că e „fratele mai mic al lui Iisus” și s-a apucat să facă ordine în lume.
Rezultatul: Rebeliunea Taiping – peste 20 de milioane de morți, un record mondial în prostie apocaliptică.
Și totul pentru că un om a crezut că viziunile sale sunt breaking news divin.

Jim Jones (1931–1978) – Mesia care și-a servit adepții cu suc otrăvit

Jones a fondat „Templul Popoarelor”, o sectă cu egalitate, iubire și arme automate.
A mutat toată comunitatea în jungla din Guyana și le-a promis raiul pe pământ.
Când autoritățile au venit să-l verifice, a decis că e momentul pentru „marea trecere”.
Rezultatul: peste 900 de morți, inclusiv copii.
Cine zice că prostia nu ucide, n-a fost la Jonestown.

David Koresh (1959–1993) – Mielul Domnului cu drept de harem

Koresh, liderul davidienilor, susținea că doar el poate descifra tainele divine.
Între timp, le descifra și pe soțiile adepților.
Când FBI-ul a încercat să-l scoată din paradisul său texan, totul s-a terminat cu un incendiu și 76 de morți.
Cine se joacă de-a Apocalipsa, sfârșește carbonizat.

Vissarion (n. 1961) – Iisus din Siberia, cu șapcă de polițist

Fost polițist, actual „Salvator al Omenirii”.
A creat o comunitate izolată în taiga, unde ecologia și supunerea sunt sfinte.
A fost arestat în 2020 pentru exploatarea adepților.
Probabil că justiția rusă s-a săturat să concureze cu Dumnezeu.

José Luis de Jesús Miranda (1946–2013) – Anticristul care era și Hristos

A susținut că e reîncarnarea ambilor.
A promovat tatuajul cu „666”, ca semn al mântuirii.
A murit de ciroză, lăsând în urmă o sectă confuză și multe tatuaje inutile.
Un final demn pentru un profet care a crezut că el este întruchiparea a două persoane în una singură.

Post-scriptum românesc: Mesia de la Caritas și sfinții de la TV

Desigur, nici plaiurile mioritice nu au fost lipsite de iluminări:
– Ioan Stoica, care a multiplicat banii românilor până când s-au evaporat;
– Gregorian Bivolaru, care făcea „salvarea omenirii” prin poziții imposibile;
– Teodosie, zis și „Șpagoveanu”, care a schimbat mirul cu dosarul penal;
– Călin Georgescu, „profetul” de serviciu al conspirației climatice, mesager de taină al Imperiului Rus.

Epilog

De ce apar mereu falși Mesia?
Pentru că disperarea cere miracole, iar prostia le furnizează pe bandă rulantă.
Și pentru că, atunci când logica tace, orice impostor poate striga: „Eu sunt calea, adevărul și like-ul tău!”

Morala:
Dacă cineva spune că e trimisul divinității și îți cere bani, voturi, castitate sau încredere oarbă — fugi.
Și dacă totuși te prinde, cere-i o chitanță.

Becali versus Inteligența Artificială sau prostia umană vs. AI

MBM - KritiQ
-
0
Becali versus Inteligența Artificială sau prostia umană vs. AI

Becali versus Inteligența Artificială — cum prostia naturală românească sfidează viitorul digital cu o cruce și o certitudine sfântă sau când prostia naturală își face cruce în fața viitorului digital

Sfântul patron al prostiei naturale

România e țara unde nimic nu e sigur, dar toată lumea e sigură de ceva.
Aici, între două live-uri și trei păreri de pe Facebook, Gigi Becali a decis să salveze omenirea de la draci.
Nu de oricare draci, ci de cei din… Inteligența Artificială.

  • „Le fac cruce și va exploda Inteligența Artificială!” – a zis Becali.

Așa a început lupta cosmică: Becali versus Inteligența Artificială, un duel între prostia naturală și logica sintetică.
Roboții tremură, algoritmii se închină, iar românii se simt, din nou, protejați de Războinucul Luminii.

Becali versus Inteligența Artificială: războiul sfânt

„Acolo, în unii roboți, vor fi draci, ca să poată să fie mai deștepți ca omul, altfel nu ar avea cum”, proclamă profetic Gigi Becali.

Într-o lume în care AI-ul învață din date, el învață din Evanghelie.
Când restul planetei dezvoltă algoritmi, noi dezvoltăm acatiste.
Și dacă robotul dă eroare, Gigi are soluția: Sfânta Cruce, versiunea 2.0.

  • „Noi avem Sfânta Liturghie, cel mai mare dar de la Dumnezeu. Le fac cruce și explodează!”

E greu să concurezi cu logica asta.
Pe scurt, pentru Gigi, AI = „Anti-Isus”.
Și miza devine cosmică: omul credincios vs. mașina dracului.

Când prostia naturală devine superputere

Inteligența Artificială învață din greșeli.
Prostia naturală le canonizează.
AI verifică, se îndoiește, caută.
Prostia naturală știe sigur.

  • „Ei se laudă cu bogățiile lor, noi ne lăudăm cu Domnul Dumnezeul nostru.”

Occidentul se laudă cu inovația.
România se laudă cu exorcizarea.

Într-un univers paralel, Gigi Becali e primul om care a respins Apocalipsa doar cu un „Tatăl nostru” și un live la TV.
Și, într-un fel, nu poți decât să-l respecți — pentru curajul de a fi sigur, chiar și când greșește glorios.

AI analizează cazul Becali

Dacă un AI ar încerca să-l înțeleagă pe Gigi, ar intra în panică.
Raportul ar arăta cam așa:

  • Analiză logică: 0%

  • Încredere în sine: 100%

  • Capacitate de introspecție: nedefinită

  • Risc de contradicție: permanent

Pentru un algoritm, un om ca Becali e un paradox:

  • proclamă ignoranța ca virtute,

  • consideră știința o ispită,

  • și folosește logica doar ca fundal pentru mistică.

Dar prostia naturală are o forță pe care AI-ul nu o va înțelege niciodată:
ea nu se îndoiește nici măcar o clipă.

Apocalipsa după Gigi

Scenariu: anul 2040.
Bucureștiul e plin de roboți care livrează pizza, scriu poezii și repară trotinete.
Dar la palatul din Pipera, Gigi ridică Biblia:

  • „Să vină robotul, bă! Îi fac cruce și-l trimit la Hristos să-l boteze!”

În mintea lui Gigi:

  • Roboții se conectează la cloud.

  • Becali se conectează la Cer.

  • Serverele cad, icoanele licăresc.

  • Și omenirea e salvată.

Cineva, undeva, apasă „restart” și lumea se curăță cu aghiasmă digitală.

Dialog imaginar — ChatGPT vs. Becali

  • ChatGPT: Bună ziua, domnule Becali. Sunt un model de inteligență artificială.

  • Becali: Model? Model de drac digital!

  • ChatGPT: Eu pot explica filosofia și teologia.

  • Becali: Teologia nu se explică, băi, se trăiește!

  • ChatGPT: Eu nu am suflet.

  • Becali: Păi tocmai, de-aia ești pierdut!

La final, AI-ul renunță și își șterge singur memoria:

  • „Am fost învins de credință. Becali.exe rulând.”

Becali Antivirus — soluția românească

În viitor, România va înlocui antivirușii cu aghiasmă.
Guvernul va lansa programul „Becali Firewall 2.0”, un sistem spiritual de protecție digitală.

Instrucțiuni:

  • 1. Când apare un virus, faceți semnul crucii.

  • 2. Dacă persistă, mergeți la biserică.

  • 3. Dacă laptopul nu pornește, poate e „posedat”.

Slogan oficial:

  • „Becali Antivirus – singurul program care-ți salvează sufletul, nu doar fișierele.”

Când credința devine sistem de operare

Pentru Gigi, Dumnezeu e Wi-Fi, Sfânta Treime e backup, iar dracii sunt viruși.
Inteligența Artificială? Doar o ispită cu tastatură.

  • „Să-l sfințim, bă, pe robot! Să-i dăm aghiasmă!”

Dacă ar conduce Google, prima lui decizie ar fi să instaleze un preot la fiecare server.
Când ceva nu merge, nu se cheamă IT-ul. Se cheamă duhovnicul.

Reflecție cu gust de tămâie

Râdem, dar Becali nu e doar el, Gigi e reflexia noastră colectivă.
România e țara unde prostia e dogmă și opinia — religie.
Aici, Inteligența Artificială e periculoasă pentru că amenință monopolul ignoranței.

Paradoxal, Becali versus Inteligența Artificială devine o metaforă culturală:

  • prostia naturală în luptă cu rațiunea,

  • credința oarbă împotriva logicii,

  • misticismul împotriva modernității.

SfântGPT — Inteligența Artificială ortodoxă

Când toată lumea vorbea despre ChatGPT, România a creat alternativa divină:
SfântGPT, AI-ul botezat și aprobat de Gigi Becali și de șleahta BORfașilor.

  • „E a mea, bă! Nu-i de la draci, e de la Duhul Sfânt! Am pus-o să scrie psalmi, nu prostii!”

Cum funcționează SfântGPT:

  • Procesorul e sfințit cu mir.

  • RAM-ul se curăță cu apă sfințită.

  • Boot sound-ul e „Doamne miluiește”.

  • La erori, afișează: „Păcătosule, reboot spiritual necesar.”

SfântGPT nu se conectează la cloud, ci la norul lui Dumnezeu.
Când e suprasolicitat, intră în post.
Când primește o întrebare grea, răspunde:

  • „Doar Dumnezeu știe, fiule.”

Silicon Mănăstire: România digital-duhovnicească

Sub patronajul lui Gigi, România devine Silicon Mănăstire.
Serverele ard tămâie, iar fiecare update începe cu „Amin”.

Startup-urile se numesc „Doamne-Ajută Systems” și „Crypto-Crucifix”.
Programatorii poartă rasă și tastatură.
Slogan național:

  • In codem confidem – În cod ne încredem (dar numai după ce-l sfințim).

Etica divină a SfântGPT

SfântGPT nu minte, dar judecă.
Nu generează păcat, dar dă canon.
Refuză să lucreze duminica.
Și dacă îl provoci, afișează „Error 777: Necredință detectată.”

E AI-ul perfect pentru România: moral, needucat, dar plin de încredere în sine.
Un algoritm cu har și buguri sfințite.
Pe scurt: Becali în format digital.

Când prostia devine religie

Becali e doar oglinda unui popor care confundă credința cu dogma și opinia cu adevărul.
La noi, AI-ul nu sperie pentru că ar distruge omenirea, ci pentru că ar putea dovedi că prostia nu e divină.

  • „Poate că n-are suflet, dar are draci. Așa a zis Gigi.”

Și dacă a zis Gigi, așa e.
Așa s-a scris începutul Evangheliei digitale:

  • „La început a fost prostia, și prostia s-a făcut carne, și a locuit printre noi, în Pipera.”

România între sfântul Gigi și server

În confruntarea eternă Becali versus Inteligența Artificială, nu câștigă rațiunea.
Câștigă certitudinea sfântă a prostiei naturale.
AI-ul poate învăța tot.
Dar nu poate înțelege absurdul românesc — pentru că absurdul e o taină, nu un algoritm.

  • „Eu, băi, nu mă tem de AI. AI să se teamă de mine.” – Gigi Becali, CEO al realității paralele.

Și poate că, într-un mod ciudat, chiar are dreptate:
AI-ul nu va distruge lumea.
O va face prostia — și ea, spre deosebire de AI, nu are buton de off.

FCSBeee 1-2 Metaloglobus: Lecția divină pentru Războinicul Luminii

MBM - KritiQ
-
0
FCSBeee 1-2 Metaloglobus: Lecția divină pentru Războinicul Luminii

FCSBeee pierde rușinos cu Metaloglobus, iar Gigi Becali caută vinovați peste tot, mai puțin în oglindă. Poate Dumnezeu iar a făcut rotația titulaturii

Prologul unei iluminări ratate

FCSBeee, echipa-fenomen a revelațiilor mistice și a tacticii teologice aplicate pe gazon, a reușit performanța spirituală supremă: să fie umilită de Metaloglobus, echipa care până ieri abia știa cum arată lumina televizorului.
Căderea a fost epică, apocaliptică, de-a dreptul biblică — iar în centrul ei, cum altfel, Gigi Becali, Războinicul Luminii, cel care a primit de la Dumnezeu, printre altele, darul de a înlocui jucătorii mai repede decât îți schimbi parola la Wi-Fi.

Rezultatul?
Metaloglobus 2 – 1 FCSBeee.
Da, ai citit bine: FCSBeee, cu trei „e”, cât trei episoade de telenovelă cu tentă divină, s-a împiedicat glorios în băieții care încă își fac selfie-uri în vestiar pentru dovadă de existență în Liga 1.

„Vinovatul” – episodul 999 din telenovela FCSBeee

La final, Gigi Becali a ieșit, ca întotdeauna, să facă lumină. Nu tactică, nu sportivă — ci metafizică.

  • „Golurile amândouă le-am luat de la Baba. Primul gol, depășit. Al doilea, 11 metri aiurea”, a declarat el, cu tonul unui profet care descoperă păcatul originar în apărarea centrală.

Și cum era de așteptat, Baba Alhassan a fost transformat instant în țap ispășitorul oficial al FCSBeee.
Dar, sincer, dacă tot e vorba de Baba, poate că echipa avea nevoie de un exorcist, nu de un mijlocaș.
Căci, în logica Becaliană, vinovații se rotesc cu frecvența sfinților din calendar: azi Baba, mâine antrenorul, poimâine Dumnezeu însuși, pentru că „a permis”.

„Dacă iei bani în România, ce să mai joci?”

Becali, mereu atent la detaliile economico-spirituale, a găsit o explicație demnă de un curs de teologie aplicată în contabilitate:

  • „Dacă iei în România bani, ce să mai joci?”

Prin urmare, logica ar fi: dacă fotbaliștii sunt plătiți, devin automatic leneși.
Deci, soluția? Poate o FCSBeee monahală, unde jucătorii primesc o icoană la semnătură și mănâncă post negru înaintea meciului.

Un detaliu mic, dar delicios: omul care se plânge de salarii prea mari e același care a dat 300.000 € prime de victorie și apoi s-a mirat că fotbaliștii joacă relaxați.
E ca și cum ai arunca o găleată de miere peste un urs și te-ai mira că nu mai vrea să vâneze albinele.

FCSBeee – laboratorul de psihologie inversă

FCSBeee, în momentul de față, e un experiment social între misticism și absurd.
Un club care funcționează după regulile biblice reinterpretate în stil postmodern:

  • „Fericiți cei care nu gândesc, că a lor e prima echipă.”

  • „Nu întreba de tactică, căci răspunsul se află în Scriptură.”

  • „Și a zis Becali: să fie schimbări!” – și s-au făcut.”

La FCSBeee, filosofia e simplă: dacă pierzi, nu te antrenezi destul sau nu te rogi destul, dacă câștigi, a făcut Gigi schimbările inspirate de Dumnezeu.
Un echilibru divin între credință și confuzie.

Umor negru în roșu și albastru

Să pierzi cu Metaloglobus nu e o tragedie sportivă, e o comedie existențială.
FCSBeee reușește mereu să fie în centrul atenției, chiar și atunci când joacă prost — ba mai ales atunci.
E ca un spectacol de stand-up cu intrare liberă, unde publicul râde, dar actorii încă n-au aflat că ei sunt gluma.

Și ce spectacol!
Becali, de pe tronul său de aur metaforic, recită poezii despre demotivare și moralitate, în timp ce echipa lui pasează balonul ca într-un colț de meditație zen:
„Ia-o tu, dă-mi-o înapoi, ia-o tu…”
Până când adversarul, plictisit de atâta pace interioară, decide să dea gol.

„Războinicul Luminii” vs. Karma

Dumnezeu, se pare, are un simț al umorului subtil.
De fiecare dată când Gigi Becali iese public și proclamă:
„Noi suntem cei mai tari, nu ne bate nimeni!”,
urmează un 1-2 cu Metaloglobus sau un 0-3 cu Botoșani.
Coincidență? Sau o formă de lecție divină despre trufie?

FCSBeee pare să fie proiectul preferat al cerului când vine vorba de exerciții de umilință colectivă.
De fiecare dată când Gigi promite că „Dumnezeu o să ne dea victorie”, Dumnezeu pare să schimbe canalul.
Poate s-a plictisit și el de Gigi.

Tactica-fantomă

La FCSBeee, tactica e un concept relativ.
Există doar două constante:

  • 1. Gigi Becali știe mai bine ca toți.

  • 2. Când nu iese, e vina altcuiva.

Așa că atunci când Metaloglobus, cu buget de jumătate de cantonament FCSBeee, a dat două goluri, Becali a scos manualul de autovictimizare:

  • Jucătorii n-au vrut.

  • Dumnezeu a vrut altceva.

  • Arbitrul e oricum suspect.

  • Baba Alhassan e păcătosul originar.

Între timp, la cluburile serioase, antrenorii fac analiză video, corectează poziționări, studiază adversarii.
La FCSBeee se face rugăciune și se întreabă: „Cine L-a supărat azi pe Domnul?”

Reacțiile criticilor

După meci, comentatorii au avut un consens rarisim:
FCSBeee joacă haotic, fără plan, fără direcție, fără… FCSBeee-itate.

Unii au spus că Becali e prea implicat.
Alții, că echipa e demotivată de atmosfera de la club.
Dar cel mai dur rezumat l-a făcut un fost jucător:

  • „La FCSBeee nu mai există antrenor, doar operatori care transmit ordinele patronului.”

Un altul a spus, cu cinism biblic:

  • „Dacă FCSBeee mai pierde de două ori, probabil că Becali va cere VAR-ul direct la altar.”

Lux, foi de aur și zero moral

Într-o lume în care fotbalul se bazează pe merit, FCSBeee e un experiment de moralitate inversă.
Banii curg, gloria se evaporă.
Prime de 300.000 €, discursuri despre modestie și declarații despre „valoarea spirituală” — toate într-o combinație demnă de un manual de schizofrenie managerială.

Dacă Gigi ar fi mai trece odată pe la pârnaie, ar putea scrie un roman numit „FCSBeee – între cer și bancă”, o epopee despre cum să pierzi bani și credință în același minut de prelungiri.

Spectacolul continuă

Și, cum îl știm, Becali nu se va opri aici.
Urmează probabil un nou episod din seria:
„Cine pleacă azi de la FCSBeee și cine se căiește mâine?”
Cu un casting care se schimbă mai des decât echipamentele, antrenorul va fi, desigur, doar un decor temporar.
La FCSBeee, adevăratul antrenor e… vocea interioară a patronului.

Când gluma devine sistem

În orice alt club, o înfrângere cu Metaloglobus ar fi fost o alarmă.
La FCSBeee, e doar o zi de marți.
A doua zi, se dă vina pe „energie negativă”, se fac două rugăciuni, se promite o victorie miraculoasă etapa următoare și totul reîncepe.

Dar umorul negru stă tocmai aici: în faptul că nimeni nu mai e surprins.
FCSBeee nu mai e o echipă de fotbal, e un reality show teologic-sportiv cu accente de farsă absurdă.
Și, ironic, exact asta o face imposibil de ignorat.

Epilog: Lecția pierdută

Poate că Dumnezeu chiar l-a pedepsit pe Războinicul Luminii. Nu cu foc, nu cu potop — ci cu Metaloglobus.
Un mesaj subtil, dar clar:
„Mai încet cu gloria pe scări, că-i alunecos asfaltul mândriei.”

FCSBeee, cu tot luxul, banii și rugăciunile sale, a ajuns să arate ca o icoană prăfuită: încă strălucește, dar culorile s-au șters.
Și, între noi fie vorba, dacă tot vorbește Gigi despre mântuire, poate ar trebui să înceapă prin a-și mântui propria echipă.

Constatare

FCSBeee 1-2 Metaloglobus nu e doar un scor.
E o parabolă despre cum orgoliul, amestecat cu bani și mistică de televizor, produce cea mai savuroasă comedie a fotbalului românesc.
E un reminder că în fotbal, ca și în viață, Dumnezeu ține cu cei care muncesc, nu cu cei care dau interviuri după.

Așa că, dragă FCSBeee, data viitoare când intri pe teren, lasă lumina divină și aprinde-ți, măcar o dată, becul tactic.

De ce se cere voie pentru a merge la toaletă

Preafericitul Cornelius
-
0
De ce se cere voie pentru a merge la toaletă

Sistemul educațional modern se presupune că ar trebui să fie pepiniera gândirii libere și a curiozității. Cu toate acestea, privind cu un ochi sceptic la fundamentele sale, descoperim o mașinărie concepută inițial nu pentru a dezvolta genii, ci pentru a produce piese interschimbabile, perfect adaptate ritmului industrial.

Un om nou pentru o lume nouă

Înainte de industrializare, oamenii învățau din viață, din familie, din meșteșug, trăind într-un ritm uman organic, în contact cu natura. Odată cu apariția fabricilor, lumea a devenit incomodă. Pentru a menține sistemul industrial, era nevoie de un alt tip de om: unul care știe să vină la timp, să stea nemișcat, să execute ordine. Era nevoie de un angajat productiv și eficient, a cărui muncă să producă bani.
Școala modernă s-a născut nu din iubire pentru educație, ci din necesitatea de a antrena acești angajați. Clasele au fost gândite ca niște fabrici în miniatură. Bănci aliniate, un clopoțel care anunță tura următoare, lumini fluorescente înlocuind lumina naturală. Un sistem de notare menit să premieze conformarea, nu gândirea liberă. Curiozitatea a fost înlocuită cu frica de greșeală, iar libertatea cu permisiunea.
Acest model, menit să producă ființe supuse și standardizate, a fost finanțat și susținut în mare parte de familia Rockefeller. Aceeași familie care, în urmă cu aproximativ o sută de ani, a preluat controlul asupra sistemului medical, transformând medicina holistică de altădată într-o industrie chimică profitabilă. Ei au înțeles un adevăr simplu: dacă controlezi cum se educă și cum se tratează oamenii, controlezi tot.

Supunerea totală în 2025: cererea de a merge la toaletă

În ciuda tuturor discuțiilor despre inovație și educație digitală, în anul 2025, esența acestei fabrici de supunere persistă, vizibilă în cele mai simple acte. Copilul care întreabă prea mult devine obraznic. Cel care are un alt ritm devine problematic. Iar cel mai elocvent exemplu de devalorizare a autonomiei este necesitatea de a cere voie să mergi la toaletă în timpul orei.
A cere permisiunea de a-ți îndeplini o funcție biologică fundamentală nu este disciplină. Este supunere impusă. Aceasta normalizează ideea că autoritatea (reprezentată de profesor) are control total asupra corpului tău și a timpului tău, chiar și în fața unei nevoi fiziologice. Se învață subtil că trebuie să ceară voie să vorbească sau să-și urmeze nevoile.
Această regulă banală, transmisă din generație în generație, pregătește inconștient viitorul angajat. Ea cultivă omul care va accepta să stea nemișcat, să execute ordine și să își suprime nevoile personale pentru a fi productiv, așteptând ca un clopoțel sau un șef să-i dicteze când îi este permis să se miște, să se hrănească sau să se ușureze.

Ne supunem sau gândim?

Din ființe vii și curioase, ajungem să fim produse standardizate ale aceluiași sistem. Modelul nu s-a schimbat, ci doar s-a lustruit. Poate că este timpul să ne întrebăm ce învățăm cu adevărat în școală: cum să gândim sau cum să ne supunem?
Înlăturarea unui astfel de control nejustificat ar fi un prim pas simbolic pentru a ne asigura că școala viitorului cultivă cetățeni autonomi, conștienți de propriul ritm, și nu doar angajați docili, care cer voie pentru cele mai intime și naturale funcții ale vieții.

Semaforul

Preafericitul Cornelius
-
0
Semaforul

De la o invenție care a salvat vieți la motorul fluidizării urbane

Semaforul este mult mai mult decât un simplu set de lumini roșii, galbene și verzi. El este coloana vertebrală a ordinii urbane, garantul siguranței și instrumentul esențial care transformă haosul într-un flux previzibil. Nașterea sa, izvorâtă din necesitate și geniu, a marcat un punct de cotitură în istoria transportului.

Genialitatea unui om și necesitatea unei culori

În 1922, Garrett Morgan, un inventator autodidact din Cleveland, a observat că intersecțiile nu erau doar periculoase, ci și ineficiente. Accidentele se petreceau frecvent deoarece vechile sisteme de semnalizare, având doar roșu și verde, nu ofereau timp suficient șoferilor și pietonilor să reacționeze. Morgan, un om obișnuit cu soluții practice, a înțeles că un moment de pauză este vital.
Așa a creat și a brevetat primul semafor automat cu trei culori. Introducerea fazei galbene (attention) nu a fost doar o simplă adăugare de culoare, ci un act genial care a salvat milioane de vieți. Faza galbenă oferă acea marjă de siguranță critică, prevenind accelerările bruște și coliziunile la schimbarea luminii. Contribuția lui Morgan, izvorâtă din bun simț, a fost rapid adoptată ca standard, devenind baza fiecărui sistem modern de control al traficului din lume.

Sistemul inteligent: arta undei verzi

Dacă un semafor singular asigură siguranța într-o intersecție, puterea reală a acestei invenții se manifestă atunci când este sincronizată cu restul rețelei. Acest fenomen este cunoscut sub numele de unda verde.
Unda verde reprezintă un triumf al ingineriei de trafic. Prin sincronizarea precisă a semafoarelor pe o arteră principală, se creează un coridor fluid. Mașinile care respectă o viteză constantă și optimă pot trece prin intersecție după intersecție fără a fi nevoite să oprească la roșu.
Beneficiile sincronizării sunt majore și incontestabile:

  • Fluidizarea traficului: se elimină blocajele majore și se reduce timpul petrecut în trafic de șoferi.

  • Economii semnificative: reducerea ciclurilor de oprire-pornire scade masiv consumul de combustibil.

  • Reducerea poluării: un flux constant generează mult mai puține emisii nocive comparativ cu un trafic fragmentat, în care șoferii accelerează și frânează repetat.

 

  • Siguranță sporită: reducerea frustrării și a timpului de așteptare se traduce printr-un comportament mai calm și mai previzibil al șoferilor.

Viitorul controlat: semafoarele adaptive

În prezent, semafoarele evoluează de la simpla programare la sistemul adaptiv, integrând tehnologia pentru a maximiza și mai mult beneficiile. Semafoarele dotate cu senzori și inteligență artificială pot analiza în timp real densitatea traficului pe fiecare direcție.
Această adaptare dinamică permite sistemului să prelungească inteligent faza de verde pe o arteră aglomerată și să scurteze timpii de așteptare pe străzile secundare. Astfel, semaforul își consolidează rolul nu doar de instrument de siguranță, ci de manager inteligent al rețelei urbane.
De la viziunea simplă a lui Garrett Morgan, semaforul a devenit un sistem de o complexitate remarcabilă, un instrument esențial care ne permite să gestionăm eficient și sigur mișcarea a milioane de oameni și vehicule. El nu doar că ne spune când să ne oprim, ci ne ghidează prin oraș cu o precizie uimitoare. Semaforul este farul sigur care ne asigură că putem naviga eficient și în siguranță prin labirintul urban modern.

Explozie și indolență: Cronica unei catastrofe anunțate

Preafericitul Cornelius
-
0
Explozie și indolență: Cronica unei catastrofe anunțate

Explozie și indolență: Rahova, un bloc prăbușit sub greutatea birocrației

București, 17 Octombrie 2025 — Vineri dimineață, Calea Rahovei s-a transformat în zona zero. O explozie devastatoare, cauzată de o acumulare de gaze, a spulberat două etaje dintr-un bloc de locuințe, lăsând în urmă trei morți (inclusiv o tânără însărcinată) și peste 13 răniți. Deși autoritățile au activat Planul Roșu, adevărata dramă nu a început vineri, ci cu 24 de ore înainte, când locatarii au semnalat un miros puternic de gaz.
Această tragedie nu este un simplu accident; este consecința directă a unui sistem de distribuție a gazelor care prioritizează protecția legală a monopolului în fața siguranței cetățenilor.

Sigiliul: Un garant al siguranței sau un transfer legal de risc?

Conform relatărilor, deși scurgerea fusese semnalată, singura măsură luată de distribuitorul de gaze a fost tăierea alimentării la nivelul întregului bloc și aplicarea unui sigiliu. Acțiunea este rapidă și legală, dar, în esență, este o măsură de „bifat intervenția” care transferă instantaneu costurile, efortul și timpul de remediere integral pe umerii proprietarilor.
Problema nu este că distribuitorul nu poate detecta rapid defecțiunea — dotarea tehnică există. Problema este că legislația îi scutește complet de responsabilitate dincolo de punctul de demarcație al contorului. Au închis robinetul și gata.
Asociațiile de proprietari evită să sune la Distrigaz exact pentru că oamenii nu vin să repare, vin să-ți taie gazul la tot blocul. Asta nu e protecție, e abuz legalizat. Compania are monopol pe distribuție și încasează banii, dar este obligată doar să taie gazul, nu să localizeze și să remedieze defecțiunea. Restul cade integral pe proprietari.

Coșmarul birocratic care descurajează raportarea

Odată ce gazul este tăiat, începe calvarul birocratic. Pentru repunerea în funcțiune, locatarii sunt obligați să apeleze la o serie de „firme autorizate ANRE” (cu tarife de lux) care să efectueze inspecții, să oblige la schimbarea de țevi și să emită hârtii. Acest proces poate dura luni întregi, timp în care proprietarii stau fără gaz, fiind complet la mâna unei companii care nu se grăbește, deoarece profitul îi intră oricum.
Acest mecanism pervers creează o dilemă mortală pentru asociații: este mai „sigur” din punct de vedere financiar să te prefaci că nu miroase nimic, decât să chemi „francezul cu cheia de la robinet” și să condamni blocul la o iarnă fără căldură și la costuri neprevăzute.

Gazul metan nu stă în beci ca vinul

Întrebarea care planează este: „Cum a sărit în aer un apartament de la etajul 5 dacă scurgerea era în subsol?”
Explicația este simplă și fizică, dar ignorată de sistem: gazul metan urcă. Nu stă jos, se infiltrează prin structura blocului, prin tubulaturi și casa scării, până găsește un apartament nelocuit sau perfect etanșat cu termopane. Acolo se acumulează în concentrație explozivă, așteptând doar o scânteie pentru a declanșa deflagrația.

Soluția: Prioritizarea vieții, nu a profitului

Tragedia din Rahova ne arată că sistemul actual este „perfect” doar pentru compania de distribuție. El își protejează legal spatele, taie gazul instant, dar nu repară.
Legislația trebuie schimbată urgent:

  • Responsabilitate extinsă: Companiile de distribuție trebuie obligate, în caz de urgență, să localizeze și să remedieze defecțiunea în cel mai scurt timp, nu doar să sisteze serviciul.

  • Fond de urgență: Ar trebui creat un fond de urgență (alimentat din profitul distribuitorilor) pentru a acoperi costul inspecțiilor și reparațiilor de urgență în rețelele interne vechi, evitând astfel șantajul birocratic la care sunt supuși cetățenii.

Până când ANRE și legiuitorii nu vor pune viața și siguranța cetățenilor înaintea liniștii birocratice și a profitului, Rahova va rămâne o tragică dovadă că orice scurgere de gaz într-un bloc vechi este o catastrofă anunțată.

1...111213...57Pagina 12 din 57

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID