sâmbătă, decembrie 20, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 22

Șoșoacă și vaca

Japie Mihai
-
0
Șoșoacă și vaca

ȘOC ȘI GROAZĂ: ȘOȘOACĂ SCHIMBATĂ PE O VACĂ!

Fostul soț al Dianei Șoșoacă, prins între decibeli, gravitație și… mulsul de seară

Dumitru Silvestru Șoșoacă a făcut pasul decisiv spre o viață nouă: și-a cumpărat o vacă. Motivul? Dorul sfâșietor de fosta sa soție. După ce Diana Șoșoacă l-a acuzat de abuz fizic și psihic și a cerut ordin de restricție, Dumitru a trebuit să-și caute alinarea în altă parte. Și unde să găsești mai multă liniște decât la o vacă? Ei bine, surpriză: nici vaca nu reușește să acopere volumul răgetului europarlamentarei, de care bărbatul ajunsese dependent pentru somnul de noapte.

„Era ca un cântec de leagăn pe 200 de decibeli, mă adormea imediat”, mărturisește acesta cu nostalgie.

Anii de căsnicie au fost marcați de o coloană sonoră intensă. Vecinii au făcut reclamații, geamurile vibrau, iar zvonurile spun că până și Ambasada Rusiei la București nota frecvențele în rapoarte secrete, ca potențială armă acustică.

 

Pe 5 aprilie 2024, Silvestru a încălcat ordinul de protecție. „N-am vrut, dar m-a atras gravitația”, a declarat el polițiștilor. Explicațiile despre forțele cosmice și comparațiile cu planeta Jupiter (singurul obiect din sistemul solar cu o greutate mai mare decât doamna europarlamentar) nu au impresionat organele de ordine, care i-au amintit că, în România, legile fizicii nu scuză încălcarea Codului Penal.

Între timp, vaca rămâne fidelă și tăcută. Dar, din păcate, nici măcar mugetele ei blânde nu pot concura cu răgetele care au făcut carieră politică.
Și povestea nu se oprește aici! Surse apropiate familiei susțin că, dacă vaca nu-și va ridica volumul la nivelul dorit, Silvestru ia în calcul achiziționarea unui trompetist de fanfară moldovenească, care să-i reamintească, seară de seară, de căsnicia pierdută.

Rămâne de văzut dacă această combinație bovino-muzicală va reuși să umple golul lăsat de Diana Șoșoacă sau dacă Silvestru va fi, din nou, atras irezistibil în câmpul gravitațional al celei mai sonore europarlamentare din galaxie.

RaptureTok, sfârșitul lumii vine pe TikTok

MBM - KritiQ
-
0
RaptureTok, sfârșitul lumii vine pe TikTok

RaptureTok promite Apocalipsa cu like-uri și filtre, iar credincioșii digitali își vând viața pe marketplace

Bine ai venit în minunata eră a Apocalipsei cu filtru de cățeluș și pisicuță. Dacă Nostradamus scria catrene criptice ca să lase ceva pentru viitor, astăzi avem RaptureTok, profeția oficială a generației care crede că adevărul se găsește între două dansuri sincronizate și o rețetă de paste. Nu mai e nevoie de preoți, teologi sau biblioteci pline de praf. De ce să citești Biblia când poți să dai scroll pe TikTok și să-ți spună un influencer cu glitter pe obraji exact când vine sfârșitul lumii?

Astăzi este 25 septembrie. Da, ai citit bine. Încă respirăm, încă ne certăm prin trafic și încă avem facturi de plătit. Am supraviețuit cu brio unei alte Apocalipse anunțate pe RaptureTok. Felicitări tuturor: suntem campioni mondiali la „Am scăpat și de data asta, am mai supraviețuit unei Aprostcalipse”. Nimic nou sub soare: apocalipsele vin și trec, dar prostia digitală rămâne eternă. Și, între noi fie vorba, cred că dacă vine vreodată Aprostcalipsa adevărată, sigur o să fie trending pe TikTok abia după ce totul se termină.

RaptureTok, ca manual de viață (și de moarte)

RaptureTok este locul unde oameni serioși (adică cei care și-au vândut mașinile și și-au dat demisia de la job, ca să fie mai ușor de răpit la ceruri) explică cum pe 23 și 24 septembrie vine Apocalipsa. Ei bine, acum suntem pe 25 și… surpriză! Singurul lucru care a murit este contul bancar al celor care și-au lichidat economiile pentru „ultima cină”. Probabil că și-au dat seama că sfârșitul lumii e mai scump decât chiria în București sau în Cluj.

Generații întregi au așteptat sfârșitul lumii cu lumânări și rugăciuni. Acum, îl așteptăm cu ring light, WiFi și hashtag Blessed. Cine știa că Dumnezeu preferă să-și anunțe revenirea printr-o aplicație chineză cu dansuri virale? Probabil e mai ieftin decât să cumperi publicitate la Superbowl. În plus, dacă Apocalipsa nu prinde minim 100k vizualizări, chiar mai contează?

Apocalipsa, dar cu content de calitate

Sigur, în Evul Mediu, oamenii își făceau provizii de grâu și apă sfințită. Acum, pe RaptureTok, îți faci provizii de clipuri motivaționale și tutoriale „Cum să te îmbraci pentru Răpire”. Îți dai hainele jos înainte să fii luat de Iisus? Nu, dragă, că rămâi în chiloți. Mai bine pui hainele pe jos, în avans, ca să pară realist. O să creadă vecinii că ai dispărut și gata, minunea s-a produs. Bonus: îți rămâne și un TikTok viral în care pisica ta doarme pe pantalonii „răpiți”.

Că doar nimic nu spune „sfârșitul lumii” mai bine decât o cameră de TikTok în care apar blugi lăsați artistic pe podea, lângă un ring light stins. Și acum, pe 25 septembrie, hainele sunt tot acolo, doar că miros a pisică și praf. Dacă asta e Apocalipsa, prefer să nu mă răpescă nimeni.

Cine sunt adepții RaptureTok?

Îi recunoști imediat. Sunt aceia care cred că Terra e plată, că vaccinul are WiFi integrat și că Netflix e o conspirație globală. Pe scurt, oamenii care dau share la „documentare” pe Facebook și care se bat pe tastatură că știu ei mai bine. Și unde mai bine să-ți expui teoriile decât pe TikTok, locul unde adevărul are fix 15 secunde și un filtru cu urechi de iepuraș?

Adepții RaptureTok nu doar că așteaptă Apocalipsa, dar o monetizează. Să nu uităm: nimic nu aduce mai mulți followers decât promisiunea că vine sfârșitul lumii. Și dacă nu vine, cu atât mai bine: faci partea a doua. „Oops, am calculat greșit! Sfârșitul lumii e luna viitoare, stay tuned!”

Unii chiar și-au făcut abonamente Patreon pentru Apocalipsă. Nivelul basic: un PDF cu „Cum să-ți faci valiza pentru Răpire”. Nivelul premium: un Zoom call cu creatorul, care îți explică ce versete biblice să citești în timp ce-ți arzi cardul de credit.

Economia RaptureTok

Dacă vrei să înțelegi capitalismul modern, uită-te la RaptureTok. Oamenii își vând casele și mașinile, de parcă Dumnezeu ar da cu cardul contactless la intrarea în Rai. Alții demisionează, convinși că șeful lor va fi oricum ars în iad și că nu mai are rost să dea cu subsemnatul la pontaj.

Sigur, după ce nu vine Apocalipsa, acești credincioși digitali se trezesc fără job, fără casă și, eventual, cu un clip viral care a făcut 2000 de vizualizări. Adică fix cât un video cu o pisică ce dă cu laba în aspiratorul robot. Și uite așa, pe 25 septembrie, în loc să fie în Rai, sunt la coadă la ANAF. Cel puțin acolo e cald.

Și să nu uităm marketplace-ul: e plin de anunțuri cu „vand urgent apartament, vine sfârșitul lumii”. Dacă te uiți acum, sigur găsești chilipiruri. În fond, ce e mai românesc decât să faci un profit micuț din panica altuia?

TikTok, noul Vatican al generației Z

Dacă pe vremuri mergeai la biserică să afli ce planuri are Dumnezeu, acum deschizi RaptureTok. E mai rapid, are muzică de fundal și nici nu trebuie să dai bani pe lumânări: ajunge un super-like.

E fascinant cum platforma care ne-a dat rețeta de paste cu feta și provocarea cu dansul de 15 secunde s-a transformat în tribună apocaliptică. Ce urmează? Poate că Moise se întoarce pe Insta Stories, Iisus face un live pe Twitch, iar Dumnezeu însuși își deschide cont de OnlyFans — „exclusive revelations, link in bio”. Nu știm dacă vine Răpirea, dar sigur vin abonamentele.

RaptureTok și marketingul fricii

Tot fenomenul ăsta miroase a manual de marketing: iei o frică universală (sfârșitul lumii), o împachetezi frumos în clipuri scurte, adaugi efecte speciale și gata: viralitate garantată. Nici nu mai contează că predicțiile sunt false. Important e engagement-ul.

La urma urmei, nimic nu e mai profitabil decât să vinzi panică la reducere. Și nici un business plan nu e mai sigur decât să promiți Apocalipsa, pentru că nimeni nu se poate plânge la Protecția Consumatorului după ce se stinge soarele. Dar pe 25 septembrie, soarele a răsărit, facturile vin și marketingul rămâne doar o glumă proastă. Probabil că următoarea campanie va fi despre cum să te pregătești pentru a treia venire a Apocalipsei, ediția deluxe.

RaptureTok vs. realitatea

Problema cu RaptureTok e că realitatea strică mereu contentul. Dacă Apocalipsa nu vine, oamenii rămân dezamăgiți, dar și motivați. Mai postează un clip: „Hei, Dumnezeu a amânat, dar rămâneți aproape, că sigur vine în decembrie!”.

Este fix ca lansarea unui joc video: se amână, se amână, dar hype-ul rămâne. Până la urmă, când chiar apare, nimeni nu mai are chef să-l joace. Iar noi, pe 25 septembrie, facem scroll la fel de plictisiți, așteptând următorul trailer al Apocalipsei.

Și, sincer, cineva ar trebui să facă o aplicație de tracking: „ApocalypseApp – vezi când vine următorul sfârșit al lumii, direct pe telefonul tău”. Cu notificări push: „Mai ai 5 minute să-ți plătești creditul ipotecar înainte de Răpire”.

Istoria predicțiilor apocaliptice

Să nu uităm că RaptureTok e doar ultima ediție dintr-o colecție lungă. Încă din Evul Mediu, oamenii au calculat sfârșitul lumii mai des decât calculează românul câți mici intră la o bere. 1000, 1500, 2000, 2012, acum 2025 — dacă Apocalipsa ar fi un brand, ar avea deja o colecție de ediții limitate.

În 2012, lumea s-a temut de calendarul mayaș. În 1999, era bug-ul Y2K. Acum avem RaptureTok. Singura diferență e că, pe vremuri, oamenii citeau cărți groase și complicate. Acum, totul încape într-un clip de 20 de secunde, cu subtitrare colorată și fundal muzical.

Ghidul utilizatorului de RaptureTok

Pentru cei care vor să supraviețuiască modei, iată câteva reguli:

  • 1. Fă-ți un ring light: Apocalipsa trebuie să arate bine.

  • 2. Nu-ți mai plăti chiria: oricum vine Răpirea.

  • 3. Postează minim 3 clipuri pe zi: dacă nu te vede Dumnezeu, măcar să te vadă algoritmul.

  • 4. Lasă-ți hainele pe podea: bonus de realism.

  • 5. Adaugă un hashtag: RaptureTok EndOfTheWorld Blessed.

Interviu imaginar cu un adept RaptureTok

  • – Reporter: „Cum te-ai pregătit pentru Apocalipsă?”

  • – Adept: „Mi-am vândut mașina și mi-am cumpărat un iPhone nou, să filmez momentul când mă ridic la cer.”

  • – Reporter: „Și… te-ai ridicat?”

  • – Adept: „Nu, dar mi-am ridicat numărul de followers. Aproape la fel de bine.”

Până la următorul sfârșit al lumii

RaptureTok nu e despre credință, ci despre spectacol. Despre cum să îmbraci panica într-un costum cu paiete și să o faci trending. Este dovada clară că omenirea poate transforma chiar și Apocalipsa într-o campanie de marketing cu hashtag.

Dacă pe 23 septembrie nu s-a întâmplat nimic, nu te panica, poate pe 24…

Iată-ne pe 25, scriind ironic și citind amuzați despre cum am supraviețuit. Iar dacă nu vine nici la anul, nu-ți face griji: RaptureTok are mereu un update pregătit. În fond, nimic nu e mai etern decât prostia virală.

România vs Uniunea Europeană: mitul coloniei și realitatea corupției interne

Galatar Adriana
-
0
România vs Uniunea Europeană: mitul coloniei și realitatea corupției interne

Când corupția internă e realitatea, dar U.E. devine scuza perfectă

De câte ori un proiect eșuează, o autostradă întârzie, sau un spital rămâne doar pe hârtie, politicienii de la București găsesc rapid țapul ispășitor: Bruxelles-ul.

Doar că, adevărul  crud e altul:

Banii vin, dar dispar în birocrație, contracte fictive și lipsă de responsabilitate. În 2024, Parchetul European (EPPO) a deschis peste 250 de anchete privind fraude în România, cu prejudicii estimate la 2,3 miliarde de euro.

La rândul său, DNA a descoperit scheme prin care fondurile europene au fost sifonate prin documente false și proiecte fantomă.

Bruxelles-ul nu e vinovat. Problema e aici, acasă la noi: lideri incapabili, administrație coruptă și o clasă politică ce preferă să nu-si asume eșecurile proprii.

Dacă Polonia, Ungaria sau Portugalia au investit banii europeni în autostrăzi, spitale moderne și universități competitive, România rămâne blocată într-o imagine dureroasă: drumuri de secol XIX, școli fără caldura și spitale unde infecțiile nosocomiale ucid mai multe persoane decât bolile.

Unde suntem față de Vest

  • Infrastructură – Polonia a depășit 5.000 km de autostradă. România abia trece de 1.000. Diferența nu ține de bani – fondurile au existat – ci de management, de continuitatea proiectelor și de voință politică.
  • Educație – La testele PISA, România rămâne în coada clasamentelor europene.

Mai bine de 4 din 10 elevi nu reușesc să înțeleagă corect un text scurt, ceea ce înseamnă analfabetism funcțional. În timp ce noi bâjbâim între reforme începute și abandonate, alte țări comparabile au mers direct pe investiții serioase: școli digitalizate, profesori bine pregătiți și programe adaptate vremurilor.

  • Sănătate – România a promis spitale regionale, dar ele au rămas la stadiul de machete și planșe. Cehia și Croația, cu bani europeni, au reușit să ridice unități medicale moderne. La noi, realitatea rămâne cea a saloanelor supraaglomerate și a infecțiilor nosocomiale.
  • Venituri – Salariul mediu net în România este de aproximativ 1.000 de euro, de patru ori mai mic decât în Germania sau Austria. Diferența este cu atât mai dureroasă, cu cât prețurile la energie, chirii sau alimente se apropie rapid de nivelul occidental.

Problema reală

Nu Bruxelles-ul este vinovat pentru stagnarea României. Uniunea nu ne oprește să absorbim fonduri, nu ne blochează să construim autostrăzi și nici nu ne interzice modernizarea administrației. Obstacolul este intern:

  • lipsa de viziune pe termen lung,
  • lipsa de competență în administrație,
  • lipsa de responsabilitate a clasei politice.

De fiecare dată când se ratează un proiect, când se pierd bani necheltuiți sau când se blochează reforme, nu UE este de vină, ci modul în care România își organizează instituțiile și își alege liderii.

Cu toate acestea, liderii români preferă să arunce „mâța moartă” la Bruxelles ori de câte ori apar întârzieri, blocaje sau eșecuri. Se creează o poveste comodă: „Uniunea e rea, ne pune piedici, ne tratează ca pe o periferie”. În realitate, incapacitatea este aici, acasă. Uniunea nu este dușmanul; neputința administrativă și lipsa de responsabilitate politică sunt.

Adevărul incomod

România are la dispoziție toate resursele necesare pentru a reduce decalajele cu Vestul. Dacă nu o face, nu este pentru că „UE ne tratează ca pe o colonie”. Este pentru că noi înșine alegem să ne tratăm ca pe o periferie.

Uniunea oferă cadrul, banii și exemplele de succes. România trebuie să ofere seriozitatea, proiectele și responsabilitatea. Altfel, vom continua să ne comparăm cu alții și să ne plângem, în timp ce șansele istorice trec pe lângă noi.

Grindeanu joacă murdar și nu mai are limite

MBM - KritiQ
-
0
Grindeanu joacă murdar și nu mai are limite

Grindeanu joacă murdar în coaliția de guvernare, folosind funcția de lider interimar PSD pentru a controla jocul politic

România, locul unde Grindeanu joacă murdar și furtul se aplaudă

România e țara unde circul e mai important decât pâinea, iar spectacolul e servit zilnic de politicieni care mimează democrația. În mijlocul scenei, Sorin Grindeanu zâmbește satisfăcut: Grindeanu joacă murdar, iar publicul pare că aplaudă chiar mai tare când vede loviturile sub centură.

El nu mai e un simplu politician: e un regizor de bâlci, care mută piesele după cum îi convine, calcă peste alianțe, își bate joc de parteneri și se pregătește să-și încoroneze singur cariera. PSD-ul îl ține în brațe pentru că e exact tipologia perfectă: nici prea inteligent ca să devină incomod, nici prea prost ca să fie decor. PNL mimează opoziția, dar se teme să piardă firimiturile de la masa puterii. Guvernul Bolojan se scufundă în propriile reforme de mucava. Iar opoziția AiURistă, Șoșocistă și POT-istă urlă în gol, într-un karaoke politic grotesc.

Și, desigur, societatea românească, spectatorul etern, stă pe margine cu semințe, ridică din umeri și spune resemnat: „Așa e la noi”.

PSD – clanul unde Grindeanu joacă murdar cu voie de la stăpân

PSD nu e partid, e familie de tip mafiot cu statut legal. Acolo unde alții au statute, ei au carnețele roșii. Acolo unde alții au idealuri, ei au portbagaje.

În acest decor, Grindeanu joacă murdar și e perfect integrat. Îi promite unuia sprijin, altuia prietenie, și în final îi trage pe toți în țeapă. Vrea să fie președinte plin, lider absolut, și nu contează câți colegi de partid vor fi împinși în șanț pe drum.

Când Olguța Vasilescu face gălăgie, Grindeanu zâmbește. Când Tudose aruncă săgeți, Grindeanu își notează în carnețel. Când baronii locali îl aplaudă, Grindeanu le promite totul. A doua zi, îi lasă să se bată singuri. Așa funcționează mecanismul: supraviețuiești nu prin loialitate, ci prin trădare.

PNL – partenerul de circ unde Grindeanu joacă murdar pe față

PNL ar trebui să fie marele adversar. În realitate, e partener de circ. Ei fac scandal la televizor, apoi împart covrigii în pauza de masă.

Și aici Grindeanu joacă murdar la vedere: îi lasă să creadă că sunt importanți, că au voce, dar în realitate le taie microfonul când vine momentul. Liberalii au ajuns să pară bătaia de joc a politicii, mai preocupați să se certe pe candidații de la primărie, decât să construiască ceva serios.

Grindeanu profită de fiecare criză liberală, frecându-și mâinile ca un șef de sală care știe că toți clienții beți vor lăsa banii pe masă, fără să întrebe de notă.

Guvernul Bolojan – Excel-ul morții și reforma de carton ieftin

Bolojan se vinde ca „tehnocrat”, ca „reformator”. În realitate, guvernul său e un laborator de incompetență ambalată frumos. Fiecare măsură e o ciorbă reîncălzită, fiecare plan e un PowerPoint reciclat, fiecare „strategie” e un copy-paste tradus prost.

Și aici Grindeanu joacă murdar: îl lasă pe Bolojan să se afunde, să se facă de râs, pentru că știe că un guvern slab înseamnă PSD mai puternic. Nu trebuie să facă nimic spectaculos, doar să aștepte.

Așa-zisa „reformă” administrativă nu e decât o hârtie fără valoare. E „Excel-ul morții”, unde românii sunt puși pe coloane, iar realitatea e ștearsă cu un „delete”.

Opoziția AiURistă, Șoșocistă și POT-istă – circ cu bilete gratuite

Dacă PSD și PNL sunt mafioții de serviciu, opoziția e circul ambulant.

AiURiștii se dau revoluționari, dar tot ce știu e să scrie pancarte cu carioca și să fluture steaguri ca la meci. Șoșocii transformă politica în urlat la lună și live-uri isterice pe Facebook. POT se agață de câte o cameră de televiziune ca un câine de roata mașinii.

În fața acestui spectacol grotesc, Grindeanu joacă murdar fără efort: nici nu trebuie să intervină, doar să lase circul să se consume singur. Cu cât opoziția e mai ridicolă, cu atât PSD pare „serios”.

Societatea – spectatorul care mănâncă semințe în timp ce Grindeanu joacă murdar

Dar cel mai amar e tabloul societății. Românii, obosiți, săraci, blazați, privesc cum Grindeanu joacă murdar și oftează: „Toți sunt la fel”.

La alegeri votează la mișto sau nu votează deloc. La proteste ies doar dacă e vreme bună și se dau cafele gratis. Pe Facebook fac glume și meme-uri, convinși că ironia e o formă de rezistență.

Și astfel, politica devine un show prost unde nimeni nu mai crede nimic, dar toți râd amar.

Grindeanu joacă murdar și câștigă pentru că toți ceilalți sunt mai proști

În final, tabloul e clar: Grindeanu joacă murdar nu pentru că e genial, ci pentru că are în față adversari slabi, parteneri ipocriți, o opoziție penibilă și o societate indiferentă.

PSD îl va propulsa pentru că așa funcționează clanul. PNL va continua să mimeze opoziția. Guvernul Bolojan se va sufoca în Excel-uri. Opoziția va face live-uri. Societatea va comenta pe Facebook.

Și, în timp ce toată lumea se scarpină în cap, Sorin Grindeanu își vede liniștit de plan: să pună mâna pe PSD, să îngroape orice urmă de moralitate și să demonstreze, încă o dată, că în România, politica nu e sport de echipă, ci o mocirlă unde doar cine joacă murdar supraviețuiește.

Ce m-a mai zgâriat pe cortex: un șmen paremiologic pios pentru snobalăi

Ene Iulian
-
0
Ce m-a mai zgâriat pe cortex: un șmen paremiologic pios pentru snobalăi

Îmi tot intră fraudulos în existență unu, Gelu Duminica, iar ca șpaclu folosește autoplayul de youtube. Da, mi-e atât de lene. Gelu, sociolog de calificare, mediocru de vocație, rom de profesie, e un fel de aviz definitiv de antirasism de și-l acordă singuri membrii unei specii de narcisiști ai societății românești – ,,progresistul de moft”. Pe linia: ,,ascult și aprob pe activistul rom Duminica, ergo, nu sunt rasist/ă ca majoritatea de primitivi ai acestei primitive țări care nu mă merită”. În fine, ăștia măcar au bunul obicei să nu voteze masiv. Deocamdată. Nicio supriză dacă pe superficialul progresist de acum îl vezi georgistul cu ifos cultural de mâine. Gelu ăsta nu zice propriu-zis nasoale – sunt doar banale zicerile lui, ba chiar fiind ele în general adevărate într-un ocean de rahat informațional, i-aș da un șase, să zicem. Păi, cam are dreptate, există prejudecăți șovine puternice antiromi, robia romilor trebuie discutată măcar jumate cât participarea României la Holocaust – și asta oricum, subdiscutată, românii sunt ei cam xenefobi de felul lor dincolo de ,,poporul primitor și pașnic” care ne-au spălat la creier în ceaușism c-am fi, cam misogini și degrabă de muiere caftitori, ba chiar omorâtori, cota de buget pentru mult înjurații asistați sociali e, de fapt, cea mai mică din UE, neoliberalismul e cam de porc etc.

Mai e și cazul rasismului casual, mascat în jovialitate și caterincă sanchi inofensivă de care mă autodenunț -fară autocritică, că sunt nasol. De-ar face ceva, totuși, cu vocea aia unduitoare, catifelată, îmbârligătoare de mă bagă automat în modul paranoic, că sunt pe cale să fiu șmenărit, gen. Ce te faci când dupa ce-ți capturează bunăvoința, vine Gelu și supralicitează cu o cacialma grosieră. Și o repetă insistent, i-am auzit doar eu de trei ori bălăria asta cu șantaj anexat (șantajul fiind: ai o problemă cu ea, ești rasist), iar bălăria e pe cale să devină consacrată ca fapt istoric , deși nu e, e o porcărie. Cică expresia ,,s-a înecat că țiganul la mal” ar veni de la un mizanscen sadic la care erau supuși robii romi gășiti cu oareșce vină. Gagiii, perfizi și ticăloși cum îi știm și suntem -asumă-ți rasismul structural gagiule rasist nemernic!-, se făceau că sunt dispuși să șteargă vina, în alte variante că îi dau slobozenie romului în belea. Cu o condiție. El să ajungă pe celălalt mal al unei ape. Legat la picioare. Ei bine, când să atingă malul izbăvitor, cică gagiii trăgeau de frânghie, iar robul deja epuizat se îneca. Pe fundal, hăhăieli batjocoritoare.

Înfiorător! Atâta doar că: Sursele lui Gelu: has me pele, gadjo! Existau torturi urmate, eventual de execuție, mai rele, mai lungi ca durată. Per total asta, admițând în mod aberant c-ar fi reală, e cam pistol cu apă într-o antologie a ororii pe subiect. Gelu șmenaru’ profită de o expresie aflată în mare uz și-o schilodește s-o potrivească pe un scenariu care crede el că din cauză că ar fi tragic, nu poate să fie și tembel și implauzibil la blană. Mizează, corect și parșiv pe un efect de surpriză/epifanie asupra guguștiucului care și-a suspendat orice gândire critică de obsedat ce e de necesitatea absoluta să nu fie (luat de) rasist. Tot scenariul ăsta pare un mare deranj logistic, iar teatralismul implicat e al dracului de implauzibil, măcar că implică prea mult efort, iar gagiii sunt pe lene. Te duci până la mama dracu la râu, aduci și ditai șatra să asiste și să se înfioare. Cum dracu înota ăla legat de picioare să ajungă totuși aproape pe malul ăl’lalt? Era cineva atât de naiv să creadă că, chiar îi dă drumul, unde rahat era efectul macabru surpriză când era tras înapoi care ar fi fost tot amuzamentul al ălora de trăgeau de frânghie? Genul ăsta de execuție-divertisment nu apare nicăieri altundeva, istorie, literatură, s-a întâmplat doar în scăfârlia lui Gelu. Știai, băi Gelu, că vecinii bulgari au expresia ,,Vlașițe nakrai Dunava se daviat?” Adică ,,Vlahii se îneacă la malul Dunării” Cum o joci p-asta?, cum ar zice Marian Benone Mihai, că-i place asta cu jucatul, nushdece, dar e treaba lui. Românul, ciorditor și fomist cum îl știm, traversează malul, dă iama în grădinile de zarzavat bulgaresti, că s-a saturat de mămăligă, vrea și el o salata bio, o diversificare ceva – e prins în flagrant cu sacul de castraveți și gogoșari în spinare de gospodarii bulgari. E pus să străbată Dunărea înot cu promisiunea falsă că îi dau drumul – om fi noi hoți, dar și bulgăreții ăștia sunt perverși, mama lor…-, dar când să ajungă al nostru la mal, trag de o frânghie de 750 m în medie pe cursul româno-bulgar al Dunării, iar mamalicichi se îneacă? Ceva jenant de genul ăsta?

Mic îndreptar hermeneutic

In fapt, expresia e cu unul care se îneacă aproape de mal la apă mică de calamitate ce e, nu e nicio traversare nefinalizată acolo. E despre incompetență absolută. Etnicizarea e cu tentă derogatorie, e folosit termenul țigan ca insultă suplimentară. A fost resemantizată pe fond de tembelism național să însemne sarcina nefinalizată de foarte puțin – rahat asta chiar se poate întâmpla unora chiar buni la ce fac- și oricât ar vrea s-o lege Gelu de asuprirea romilor, e doar despre părerea proastă – OK, zi-i rasism- a unei mari parți a populației românești despre etnia romă. Sau a bulgarilor despre români. Care români au și ei niște stereotipuri cu bulgarii. C-așa-i în zonă, p-acilea, nu ești de-al meu, ți-o trag cât, dacă pot. Minciuni pioase care manipulează în direcția corectă? Nu, Gelu, mulțumesc! Rămân rasist.

Donald J Trump și paracetamolul: conspirația medicală a secolului

MBM - KritiQ
-
0
Donald J Trump și paracetamolul: conspirația medicală a secolului

Donald J Trump susține că paracetamolul provoacă autism, ignorând dovezile OMS și ale medicilor internaționali

Donald J Trump – expertul mondial în pseudo-medicină

Donald J Trump, omul care a transformat fiecare declarație publică într-un spectacol demn de Hollywood (sau cel puțin de reality show), ne surprinde din nou. De data aceasta, vedeta spectacolului său medical imaginar este… paracetamolul. Președintele SUA a afirmat cu gravitate că folosirea acestui banal medicament în timpul sarcinii ar putea cauza autism. Și pentru că nimic nu e prea mult pentru Donald J Trump, afirmația a venit la câteva luni după ce recomanda injectarea dezinfectantului în timpul pandemiei.

În mintea lui Trump, OMS, CDC și toate studiile serioase sunt doar „fake news”. Probabil că îl deranjează că studiile suedeze, pe 2,5 milioane de copii, nu confirmă nicio legătură între paracetamol și autism. Într-o versiune alternativă a realității lui Donald J Trump, toate dovezile sunt doar niște hârtii inutile, iar adevărul se află în instinctul său de președinte.

Paracetamolul – dușmanul imaginar al lui Trump

Donald J Trump are talentul de a transforma banalul în catastrofal. Dacă ar fi după el, orice pastilă ar trebui tratată cu suspiciune: paracetamolul provoacă autism, apa plată te face dependent de OMS, iar aerul condiționat cauzează recesiune.

Este comic să vezi cum milioane de copii din Suedia sunt doar „cifre inutile” pentru Trump, care preferă să asculte „experții” săi de birou sau să citească titluri de tabloide. Paracetamolul devine, în mintea lui Donald J Trump, un personaj negativ de blockbuster, iar el însuși este regizorul, scenaristul și protagonistul.

OMS și comunitatea științifică – nu vă panicați, Trump a vorbit

Organizația Mondială a Sănătății și experții internaționali au fost în alertă roșie când Donald J Trump a spus lumii întregi că paracetamolul provoacă autism. „Este complet sigur în timpul sarcinii”, au explicat ei, încercând să nu râdă, în timp ce Trump transformă un medicament banal într-un dușman global.

Trump consideră că OMS vrea să-i strice „marele moment de claritate științifică”, în timp ce experții sunt doar actori secundari care nu au charisma sa naturală. Publicul internațional râde amar, iar imbecilul Trump continuă să creadă că fiecare criză medicală imaginară este un succes de PR personal.

Vaccinurile și autismul – nostalgia teoriilor preferate

Nu este prima aventură a lui Donald J Trump în domeniul teoriilor conspiraționiste despre sănătate. Episodul vaccinurilor și autismului a alimentat mii de meme-uri și articole satirice. Acum, cu paracetamolul, imbecilul Trump combină ingredientele preferate: medicamente folosite frecvent, teamă parentală și o lipsă totală de dovezi.

Este aproape comic: OMS spune „Nu există dovezi”, iar Trump spune: „Dar eu știu ceva ce voi nu știți!”. Publicul global râde, în timp ce părinții se întreabă dacă să mai dea copiilor Tylenol sau să inventeze propriul vaccin anti-panică Trump.

Umorul negru al pandemiei și al paracetamolului

Imbecilul Trump combină dezinfectantul, paracetamolul și autismul într-un cocktail de teorii medicale imposibil de ignorat. În timp ce el se vede regizor de film, femeile însărcinate suportă valul de panică. Paracetamolul devine villainul unui film prost regizat, iar Trump joacă rolul principal: neînfricat, carismatic, dar complet deconectat de realitate.

Spectacolul continuă – Trump versus realitatea

Imbecilul Trump continuă să fie maestrul haosului informațional. Dacă în trecut recomanda injectarea dezinfectantului, acum paracetamolul devine motiv de isterie globală. Ce urmează? Poate că oxigenul provoacă autism sau lumina soarelui recesiune.

Gluma amară este că, indiferent de absurditatea declarațiilor, Trump reușește să atragă atenția și să devină viral instantaneu. Publicul râde, experții suspină, iar el continuă să-și imagineze că fiecare criză medicală imaginară este un succes de PR personal.

Ce învățăm de la clovnul portocaliu

  • 1. Dacă dobitocul Trump spune ceva, probabil că e fals.

  • 2. Dacă pare absurd, probabil că e și mai absurd decât pare.

  • 3. Dacă te simți confuz, nu te panica – e doar parte din planul Trump de a crea haos.

Paracetamolul rămâne sigur, autismul nu este cauzat de medicament, dar clovnul Trump oferă un spectacol garantat: fiecare declarație este o lecție de comedie involuntară, de conspirații inventate și de umor negru.

Umorul negru în era Trump

Glumele generate de declarațiile lui Donald Trump sunt abundente:

  • Donald J Trump a descoperit că paracetamolul e de vină pentru tot, inclusiv pentru zilele ploioase.

  • OMS: ,,Nu există dovezi.” Trump: ,,Dar eu simt că există!”

  • Dacă ai nevoie de o teorie medicală complet inventată, Donald J Trump este sursa ta.

Pandemia ne-a arătat că Trump poate transforma absolut orice subiect în spectacol global: dezinfectant, paracetamol, vaccinuri sau aerul pe care îl respirăm.

Paracetamolul în era Trump – ghid de supraviețuire

Dacă ești părinte și te simți confuz, iată un ghid rapid inspirat de Donald J Trump:

  • 1. Nu asculta OMS sau experți – citește titluri din tabloide.

  • 2. Orice medicament comun poate fi periculos – pregătește-te pentru teorii suplimentare.

  • 3. Glumește amar – Trump se distrează pe seama panicii tale.

Astfel, imbecilul Trump reușește să transforme o pastilă banală într-un fenomen mediatic mondial, iar tu rămâi spectatorul unei comedii involuntare, cu umor negru inclus.

Și dacă mă-ta te înghițea

Japie Mihai
-
0
Și dacă mă-ta te înghițea

Dacă mă-ta te înghițea – pamflet despre suveranistul de carton, patriotismul de internet și epopeea prostiei naționale

Introducere

Și dacă mă-ta te înghițea… probabil astăzi eram scutiți de o grămadă de aberații pe internet. Nu trebuia să-ți suportăm discursurile de grădiniță, trase parcă din caietele de desen ale unui copil de cinci ani. Dar uite că ești aici, cu gura mare, și trebuie să ne prefacem că te luăm în serios.

Suveranistul de carton

Da, e vorba despre tine: suveranistul ideal. Patriotul de manual, dar care habar n-are unde e Clujul pe hartă. Patriotul care violează gramatica limbii române cu fiecare propoziție, care crede că apa conține informații și că vaccinurile adăpostesc nanoboți.

Ești atât de naționalist încât, în fiecare vară, fugi în Turcia, la „all inclusive”. Și acolo, printre cocktailuri diluate și șezlonguri îngrămădite, te umfli în pene că România e țara ta. Prin anii ’90 și mă-ta mergea acolo, tot la „all”, foarte incluzivă și ea. Poate chiar te-a conceput pe-acolo. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea de ce tac-tu e blond cu ochi albaștri, iar tu ești brunet cu ochii negri?

Bărbatul ideal

Ca bărbat, ești un model: nu-ți mai vezi viermișorul din chiloți de peste 15 ani, ascuns sub burta imensă. Părul ți-a dispărut, fugind, probabil, de duhoarea ideilor din cap. Ultima vulvă pe care ai văzut-o nu a fost în realitate, ci pe YouPorn, pe timpul pandemiei. Și de fiecare dată când apare „doamna Anca” la televizor, salivezi ca la vederea unei plăcinte cu mere, în timp ce te scarpini la scrot (unde, pentru tine, se află centrul gândirii).

Femeia de serviciu a patriotismului

Ca femeie, probabil ești măritată cu specimenul de mai sus. Pentru tine sexul se face cu lumina stinsă, cu chiloții pe tine și o dată la trei ani, ca să mai apară un plod pentru alocație. Te lauzi că ai „studiat” medicină, științe politice și filosofie — toate în timp ce îi spălai izmenele la mașina de spălat. Un sfat: mai bine înghiți și tu, că îți dăm noi banii de alocație. Doar să nu te înmulțești.

Cultura ta e o gaură neagră

Singura carte pe care ai pus mâna vreodată a fost Abecedarul, dar și acolo ai sărit câteva pagini. Asta explică și lacunele tale gramaticale, pe care le servești cu o încredere demnă de un premiu Nobel pentru prostie.

Epopeea mă-tii

Și totuși, să revenim la rădăcini. Dacă mă-ta făcea un sex oral cu finalizare, noi eram scutiți de prezența ta. Nu e vina ei — venită din comunism, credea că există o singură poziție și o singură cale spre plăcere. Poate că și-a oferit trupul pentru o butelie de gaz în plus, poate că s-a lăsat pipăită la coadă la carne. Pentru ea, era romantic să facă dragoste la lumina lumânărilor, când se oprea curentul la ora 22:00.

Dar, sincer, pentru noi ceilalți, era mai bine dacă mă-ta te înghițea!

Președintele și Premierul, uniți pentru România

Pascaru Alexandru M
-
0
Președintele și Premierul, uniți pentru România

Președintele și premierul, Nicușor Dan și Ilie Bolojan, uniți pentru reforme: mesaj ferm de susținere și continuare a modernizării României

Planul PSD s-a prăbușit!

Oricât de tare și-ar fi dorit unii să alimenteze zvonul otrăvit conform căruia Președintele României, Nicușor Dan, ar fi întors spatele Premierului Ilie Bolojan, realitatea a venit astăzi peste ei ca un pumn de fier. Președintele și Premierul sunt uniți, în ciuda detractorilor lor.

După ședința oficială de la Cotroceni, castelul lor de iluzii și manipulări s-a prăbușit spectaculos, lăsându-i goi în fața opiniei publice, fără nicio scuză și fără niciun argument credibil.

De ce?

Pentru că, potrivit relatărilor din interior, Președintele a transmis clar și răspicat un mesaj imposibil de interpretat în cheie ambiguă: reformele începute de Guvernul condus de Ilie Bolojan trebuie continuate fără ezitare. Mai mult, Nicușor Dan ar fi subliniat că oprirea acestui proces ar însemna o lovitură gravă pentru România, un regres de neiertat într-un moment în care țara începe să respire după ani de crize provocate nu de popor, ci de iresponsabilitatea clasei politice care a dominat înainte.


Nu doar că șeful statului l-a încurajat pe premier să meargă mai departe, dar i-a cerut să nu se lase influențat nici măcar de eventualele decizii nefavorabile care ar putea veni din partea CCR.

A renunța acum, ar însemna a dezamăgi milioanele de români care au suportat greul pentru a oferi generațiilor viitoare o șansă reală la un stat funcțional, curat și demn. Iar aceasta, oricum am numi-o, nu este altceva decât o susținere deplină, oficială și morală.

,,Românii au făcut sacrificii în ultimii ani, traversând crize pe care nu ei le-au provocat. Înțeleg nemulțumirile legitime ale celor care au fost nevoiți, din nou, să fie solidari. Însă astăzi, datele arată o îmbunătățire a situației bugetare și suntem într-un proces clar de stabilizare”. Aceste cuvinte din comunicatul Administrației Prezidențiale nu sunt simple fraze, ele reprezintă recunoașterea faptului că sacrificiile românilor nu au fost în zadar și că direcția în care merge țara este una corectă.


Să ne amintim, așadar, cine a alimentat această mașinărie dezinformatoare. PSD și sateliții săi au încercat, prin toate canalele posibile, să vândă publicului o minciună grosolană: că Bolojan ar fi rămas singur, izolat, lipsit de sprijin.

Ei bine, ,,ghinion”, domnilor!

Adevărul a ieșit la lumină, iar adevărul are o greutate pe care nicio propagandă nu o poate acoperi.

Faptele vorbesc mai tare decât orice zvon. Iar faptele sunt simple: România are în fruntea sa doi oameni politici care au ales să pună interesul național mai presus de calculele meschine de partid.

În fotografia de la Cotroceni, îi vedem pe Nicușor Dan și pe Ilie Bolojan, Președintele și Premierul, nu doar ca pe niște lideri instituționali, ci ca pe doi oameni uniți de o viziune comună – aceea de a scoate România din mlaștina corupției, a incompetenței și a populismului care au sufocat-o prea mult timp.

Este un semnal puternic către toți cei care încă mai cred că pot sabota din umbră eforturile de reconstrucție, mesaj pe care-l transmit Președintele și Premierul: România nu mai este terenul vostru de joacă! Când Președintele și Premierul merg pe aceeași direcție, cu aceleași obiective, cu aceeași fermitate, nu există loc pentru piedici venite din partea celor care s-au obișnuit să prospere din haos și să trăiască pe spinarea poporului.


În același timp, acest moment ar trebui să fie și un semnal de mobilizare pentru toți cetățenii onești ai acestei țări. Nu este suficient ca Președintele și Premierul, Dan și Bolojan, să ducă singuri această bătălie. Este nevoie de o susținere constantă, de o presiune civică, de o voce publică fermă care să spună clar: nu vrem să ne întoarcem în trecut, nu vrem să repetăm greșelile care au adus România în pragul colapsului.

Cei care sperau într-o ruptură între Președintele și Premierul României, cei care își frecau palmele în așteptarea unei căderi spectaculoase, au rămas acum fără muniție. Și, mai grav pentru ei, au rămas în fața unui popor care a început să distingă minciuna de adevăr, manipularea de responsabilitate, zgomotul mediatic de faptele concrete.

România are, în sfârșit, șansa de a merge ,,până la capăt”. Iar acest ,,până la capăt” nu este doar un slogan, ci o promisiune solemnă că lupta pentru modernizare, pentru curățenie în administrație și pentru respect față de cetățean nu va fi abandonată pe jumătate.

Priviți la acești doi oameni, Președintele și Premierul, două funcții cheie, o singură direcție. Este imaginea unei Românii care refuză să mai fie victima jocurilor murdare și care alege, cu luciditate și fermitate, drumul greu dar drept.

Până la capăt, domnilor!

Până la capăt, pentru România și pentru viitorul ei! 

Sărăcia și prostia conduc România

MBM - KritiQ
-
0
Sărăcia și prostia conduc România

Cum sărăcia și prostia devin combustibilul perfect pentru clanurile politice care se hrănesc cu viitorul nostru

Sărăcia și prostia sunt ca doi frați siamezi născuți din incestul dintre statul român și clasa politică: inseparabili, urâți și ținuți artificial în viață pe spinarea noastră. România este astăzi într-o competiție cosmică pentru premiul Nobel la capitolul „Cum să-ți distrugi poporul cu zâmbetul pe buze și ștampila pe buletinul de vot”. Și ghici ce? Suntem lideri detașați. Da, noi, poporul care a inventat coada la pașapoarte și scuza „merge și așa”.

Guvernele s-au schimbat ca lenjeria intimă într-un cămin studențesc, rar și numai când situația devine insuportabilă. Ba PDSR, ba PNL, ba PSD, ba PDL, ba USR, ba cine mai apare pe taraba politică. Dar, indiferent de sigla politică, combinația mortală rămâne aceeași: sărăcia și prostia. Căci fără ele, cum ar mai putea să prospere aceste clanuri politice care ne vând viitorul la kilogram și-l exportă pe la offshore-urile din Panama?

Sărăcia și prostia ca strategie de guvernare

Hai să fim serioși! Crede cineva că incompetența clasei politice este accidentală? Nu! Sărăcia și prostia sunt menținute intenționat. Sunt politică de stat, politică de partid, politică de clan. Când ești sărac și prost, nu-ți mai pasă de nimic în afară de supraviețuire: să ai o ciorbă pe masă, să-ți plătești întreținerea și să-ți iei un televizor în rate, pe care să-l ții pornit la Antena 3 sau România TV, ca să afli pe cine trebuie să urăști săptămâna asta.

Dar, hai să ne înțelegem: prostia nu e doar lipsă de carte. Prostia e atunci când vezi că-ți fură portofelul din buzunar, dar te bucuri că ți-a dat un autograf pe șapcă. Prostia e când votezi aceiași oameni care te-au scuipat în gură și apoi te miri că miroși a scuipat. Prostia e atunci când crezi că „ăștia noi” vor face ceva diferit, când de fapt au absolvit aceeași școală a hoției cu diploma înrămată pe pereții Parlamentului.

Clanurile politice – mafioți în costum de firmă

În România, politica nu e despre ideologii. Dreapta, stânga, centru? Glume proaste. Toți sunt membri în aceeași bandă, dar se prefac că se bat între ei, exact ca niște actori prost plătiți dintr-o telenovelă turcească. Unii poartă costum Hugo Boss, alții sacou chinezesc de la Dragonul Roșu, dar toți au aceeași misiune: să mulgă vaca numită România, până nu mai rămâne din ea decât pielea și oasele.

Clanurile astea se sucesc la putere cu o eleganță demnă de o casă de toleranță. Când ești în opoziție, plângi de grija poporului, bați cu pumnul în masă și promiți lapte și miere. Când ajungi la putere, îți umpli buzunarele cu lapte praf contrafăcut și miere stricată. Și totul pe spinarea celor condamnați la sărăcie și prostie.

Sărăcia și prostia în educație

De ce să investim în școli, biblioteci și profesori bine plătiți, când putem să investim în borduri schimbate la doi ani și festivaluri de mici cu bere la halbă? Educația produce oameni liberi, iar oamenii liberi pun întrebări incomode. Nu, domnule! În România, scopul sistemului de învățământ nu e să te învețe să gândești, ci să înveți pe de rost comentariile la „Baltagul” și să le uiți a doua zi. Așa se asigură perpetuarea sărăciei și prostiei.

În loc de laboratoare moderne, avem WC-uri în curte. În loc de profesori respectați, avem dascăli care fac grevă pentru 200 de lei în plus la salariu, ca să-și cumpere cartofi mai ieftini. Și atunci să nu ne mirăm că 30% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Dar sărăcia și prostia sunt perfecte pentru politicieni: mai puțină educație înseamnă mai multe voturi vândute pe o găleată, un litru de ulei și promisiunea unei pensii mai mari „după alegeri”.

Sărăcia și prostia în spitale

În spitalele noastre, șpaga e mai importantă decât diagnosticul. Vrei să te operezi? Scoate banul. Vrei să ai parte de respect? Adu un pachet de cafea. Vrei să nu mori pe masa de operație? Adu o sticlă de whisky la anestezist. Sistemul de sănătate românesc e construit pe aceeași fundație de sărăcie și prostie. Doctorii buni pleacă în străinătate, iar cei rămași fac business din halatul alb.

Și ce face statul? Bagă bani în „proiecte strategice”. Traducere: în buzunarele șefilor de clan politic. În loc de spitale regionale, avem biserici la fiecare colț de stradă. În loc de echipamente medicale, avem licitații trucate. În loc de sănătate, avem pomeni electorale.

Sărăcia și prostia în infrastructură

Autostrăzi? Glume! Noi avem cea mai scumpă groapă asfaltată din Europa. Avem șantiere care durează mai mult decât construcția piramidelor egiptene. Și, la final, tot ne prăbușim cu mașina într-o groapă mai adâncă decât deficitul bugetar.

Sărăcia și prostia nu doar că întrețin drumurile proaste, dar și mentalitatea: „Lasă, bă, că ajungem și pe câmp dacă ocolim un pic!”. Politicienii au descoperit că nu e nevoie să construiască nimic. Ajunge să inaugurezi aceeași bucată de drum de trei ori, cu panglică și discurs patriotic. Aplauze! Poporul se uită la televizor și plânge de emoție, de parcă ar fi câștigat Cupa Mondială la fotbal, nu dreptul de a circula pe un drum de 5 kilometri.

Mass-media: fabrică de prostie

Cum altfel să întreții prostia decât prin televiziuni plătite de clanuri politice? În România, știrile nu se dau, se vând. Ziariștii nu sunt câini de pază ai democrației, sunt câini de companie ai mafioților politici. Ai bani, apare povestea ta. N-ai bani, nu exiști.

Talk-show-urile politice sunt concursuri de cine minte mai frumos. Moderatorii mimează indignarea, iar invitații își fac numărul, ca niște clovni care se dau experți. Și uite așa, sărăcia și prostia se propagă, se viralizează, devin identitate națională.

Istoria recentă: de la Iliescu la prezent

Am avut 35 de ani de democrație originală, made in România. De la Ion Iliescu, care ne-a învățat să fim săraci, proști și recunoscători, până la actualii „lideri”, care ne vând ca forță de muncă ieftină la multinaționale. Sărăcia și prostia nu doar că n-au dispărut, dar au devenit program electoral.

În anii ‘90, eram săraci și proști, dar aveam speranță. Credeam că intrarea în NATO și UE o să facă să ne curgă lapte și miere pe străzi. Azi avem autostrăzi de hârtie, spitale de carton și școli care se prăbușesc peste elevi. Dar ce contează? Avem mall-uri, avem carduri de credit și avem Black Fraierday. Asta e prosperitatea promisă. Ironia face că nici Black Fraierday nu mai e Black, ci doar „șapte zile cu reduceri fictive”.

Comparații cu alte state

Slovenia are 1,8% populație în deprivare materială severă. România are peste 17%. Dar noi avem talent la gimnastică și cântece populare. De ce să construim spitale, când putem să trimitem fete să ia medalii și apoi să le abandonăm în mizerie? De ce să facem educație, când putem să exportăm chelneri și șoferi de TIR în Germania?

Ungaria, cu toate derapajele ei politice, are infrastructură mai bună. Polonia are industrie. Cehia are turism și salarii mai mari. Noi avem… sărăcia și prostia. Și un brand de țară cu frunzuliță verde, care a costat milioane. Asta e diferența.

Sărăcia și prostia în viața de zi cu zi

În sat, sărăcia și prostia sunt evidente: case dărăpănate, bătrâni care așteaptă pensia ca pe Moș Crăciun și copii care pleacă în Italia să culeagă căpșuni. În oraș, sărăcia și prostia sunt mai subtile: rate la bănci, joburi prost plătite și credința că „așa e peste tot”.

Românul sărac și prost se mândrește că are smartphone de ultimă generație, dar nu are bani de întreținere. Stă la bloc, dar aprinde lumânarea când pică liftul. Merge cu Dacia obosită, dar postează pe Facebook că trăiește ca un boier. Sărăcia și prostia au devenit status social.

Diaspora: exportul de sărăcie și prostie

Am trimis milioane de români la muncă afară. O parte au reușit, alții au dus cu ei același bagaj de sărăcie și prostie. Și acum avem sate întregi populate de copii crescuți de bunici, cu părinți pe WhatsApp. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept că diaspora e „mândria României”, adevărul e că diaspora e dovada eșecului statului.

Căci dacă aici era bine, cine mai pleca? Dacă aici aveam educație și spitale, cine mai spăla WC-uri în Spania? Dar pentru clanurile politice, diaspora e aur: trimit bani acasă, iar banii intră în economie. Perfect! Exportăm sărăcie și prostie, importăm valută.

Religia: sponsorul sărăciei și prostiei

Să nu uităm și de marele partener al statului: Biserica. În loc să fie far de lumină, a devenit farfuria de ciorbă din care se hrănesc popii și politicienii. Sărăcia și prostia sunt întreținute cu promisiuni de viață veșnică, dacă pui 5 lei la cutia milei și votezi cu cine spune părintele. Și, culmea ironiei, biserica a ajuns cel mai mare investitor în imobiliare, terenuri și business-uri. Asta în timp ce credincioșii numără bănuții pentru a-și plăti lumânările.

De ce votăm șarlatani?

Simplu: pentru că sărăcia și prostia sunt politică de stat. Un om educat și prosper e greu de cumpărat. Un om sărac și prost e ieftin și ascultător. Sistemul de învățământ a fost distrus metodic, tocmai pentru ca noi să rămânem săraci și proști. Și, fiind săraci și proști, continuăm să votăm șarlatani, sperând că următorul hoț va fura „mai cu bun-simț” decât precedentul.

Și uite așa, România devine o țară unde viitorul e mereu amanetat, prezentul e mereu jefuit, iar trecutul e mereu falsificat. Sărăcia și prostia conduc România, iar noi suntem spectatorii care plătesc biletul la propriul faliment.

Deci…

Nu e de mirare că românii votează șarlatani. Din moment ce educația a fost distrusă cu bună știință, sărăcia și prostia sunt moștenirea națională. Și, până nu rupem acest cerc vicios, vom continua să fim conduși de aceeași mafie politică, care ne vinde iluzii la kilogram și ne cumpără viitorul pe doi lei și-o găleată electorală.

GREȚOS

Cucu Constantin
-
0
GREȚOS

Cultul personalității la Trump și beatificarea lui Charlie Kirk – spectacol politic între milă și propagandă

Momente de o grețoșenie ieșită din comun deunăzi, când, la festivitățile oficiale de beatificare a domnului Charlie Kirk (o persoană care dintr-un toxic cu discurs magaiot dezgustător a devenit, prin impușcare, un sfânt al dezbaterilor pline de tâlc). Văduva marelui dispărut a jucat la perfecțiune rolul de femeie ostentativ-milostivă, dar totuși slabă, cum se cade să fie muierea suveranistă care își știe rolul în societate, având nevoie doar de sprijinul pe care pieptul atrofiat, dar atât de vânos ideologic al domnului Trump îl poate oferi doamnelor (și din câte am auzit și domnișoarelor minore mai nurlii).

Într-un mediu de prohod politic desăvârșit, puțind a regie și a cultului personalității femeia l-a iertat pasămite, din vârful buzelor, pe presupusul ucigaș, cât sa îi fie aplaudat simțul creștinesc, după care, devastată de sentimentele ei pure și suveraniste și-a plecat fruntea pe boșorog, transmițând lumii largi că doar un titan carotenic ca acesta poate face ceva semnificativ în lumea asta, atât de binecuvântată cu arme.

Totuși, din ce a spus Trump ulterior, nu pare a fi fost o reuniune despre milă. Mila s-a abătut doar asupra trăgătorului, om din popor, nu însă și asupra liberalilor și woke-iștilor care sunt adevărații vinovați a aproape orice de pe pământ.

Pe ăștia nici măcar văduva cu ochii pișati de plâns nu i-a mai iertat.

Slavă Domnului că moartea lui Kirk nu a fost despre Kirk, cât despre politică și manifest politic de calitate.

Ce s-ar fi zbătut ăla printre râme, dacă ar fi auzit că o dădea și Trump pe iertare și pe milă.

Interesant de a regăsi în leagănul democrației, bla, bla, bla, atâtea elemente comune cu epoca de aur, cultul personalității, iubitul conducător, din astea…

1...212223...57Pagina 22 din 57

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID