marți, octombrie 28, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 23

Trump a înviat

MBM - KritiQ
-
0
Trump a înviat

Trump a înviat – ironie, sarcasm și umor negru despre zvonurile ridicole care îl transformă pe fostul președinte într-un Mesia politic ratat

Când internetul scrie Evanghelii noi

Breaking news, știrea pe care omenirea nu o mai aștepta, dar pe care internetul a servit-o cu o poftă demnă de apocalipsă: Trump a înviat! Da, ați citit bine, Trump a înviat, nu doar metaforic, nu doar politic, ci în toate felurile posibile pe care un meme, un hashtag și câteva poze cu vânătăi le pot livra. Internetul a decretat moartea, iar Trump, cu vocea sa nazală și de portocaliu eternizat în bronzul artificial, s-a ridicat din mormântul digital și a urlat pe Truth Social: „Never felt better in my life!”

Din acel moment, povestea a devenit mai mult decât o știre: a devenit o parodie colectivă. Trump a înviat nu doar ca om, ci ca brand, ca spectacol grotesc al politicii americane. Iar, ca orice spectacol de prost gust, nu putea lipsi corul: JD Vance, vicepreședintele care visează să fie succesorul, dar care seamănă mai degrabă cu un elev timid ce repetă „prezent” la catalog atunci când profesorul lipsește.

Acest articol, dragă cititorule, nu este un omagiu, ci un necrolog inversat. O radiografie acidă a unei farse politice în care moartea și învierea devin meme, iar realitatea este doar o piesă de stand-up prost regizată.

Trump a înviat! Așa cum altădată oamenii aflau prin clopotele bisericii că s-a întâmplat o minune, acum aflăm prin notificări push, hashtag-uri și meme că Donald Trump nu a murit, ci s-a ridicat din zvonurile Twitter-ului.

Expresia „Trump a înviat!” nu mai este doar un zvon, ci un brand, o mantră ironică repetată cu frenezie de susținători și adversari deopotrivă. Dacă Iisus a avut apostoli, Trump are conturi fake și boți de rețea. Și dacă Mesia a apărut în lumina divină, Trump reapare în lumina ring light-ului, cu tenul portocaliu și peria de păr fixată ca un monument de kitsch etern.

Trump a înviat și rețelele sociale au delirat

Când a apărut hashtag-ul TrumpIsDead, internetul a explodat ca la un episod nou de Game of Thrones. Unii au plâns, alții au jubilat, iar restul au făcut ceea ce fac mereu: au creat meme. Doar că, la scurt timp, a apărut și replica: Trump a înviat.

Cum a înviat? Evident, prin postare. În secolul XXI, nu mai ai nevoie de piatră de mormânt, ci doar de un cont pe rețele sociale și de o frază care sună a titlu de melodie country: „Nu m-am simțit niciodată mai bine în toată viața mea.”

E interesant cum Trump a înviat mai întâi digital. Niciun medic, nicio autopsie, nicio dovadă: doar un status pe Truth Social. Dacă Iisus a avut apostoli, Trump are boți de Twitter și postaci de Facebook.

Hashtag-ul care a rescris realitatea

Totul a început cu hashtag TrumpIsDead, trending pe X (fostul Twitter). Odată apărut, zvonul a circulat mai rapid decât un fake news cu reptilieni. Unii au jubilat, alții s-au panicat, iar restul au creat meme cu Donald Trump ca protagonist în scene biblice.

Apoi, ca un contraatac divin: „Never felt better in my life”. Cu acea postare pe Truth Social, Trump a înviat. Simplu, fără dovezi medicale, fără transparență, doar cu o propoziție. Internetul a luat foc, iar hashtag-ul „Trump a înviat!” s-a transformat într-un fel de rugăciune sarcastică împinsă pe toate rețelele.

JD Vance, apostolul stângaci al noii religii

Ce face un vicepreședinte când șeful său e declarat mort pe internet? Normal, intră în panică și declară solemn: „Sunt pregătit să preiau mandatul dacă, Doamne ferește, se întâmplă o tragedie.” Cu alte cuvinte: „Eu sunt aici, uită-te la mine, pun mâna pe moștenire!”

Dar cum Trump a înviat, Vance a rămas în offside. Imaginează-ți scena: JD Vance, cu un discurs scris deja, pregătit să joace rolul de „lider accidental”, brusc trebuie să înghită în sec și să aplaude revenirea șefului său portocaliu. Ironia supremă: omul care aștepta tronul a rămas doar un figurant într-un spectacol grotesc.

Și atunci, Vance devine primul discipol al noii religii: „Trump a înviat și e mai viu ca niciodată”. Aproape că lipsește scena în care își rupe hainele de bucurie și strigă: „Aleluia, portocaliul e etern!”

Astfel, JD Vance a fost obligat să joace rolul de apostol docil, repetând mantra: „Da, Trump a înviat, e mai sănătos ca niciodată.” De parcă însuși portocaliul etern ar avea nevoie de confirmări externe.

Corpul înviat – vânătăi, picioare umflate și aspirină

În povestea clasică a învierii, corpul e transfigurat, luminat, aproape divin. În povestea „Trump a înviat”, corpul e marcat de vânătăi inexplicabile, picioare umflate și justificări medicale care par scoase din manualul de scuze pentru pensionari.

Casa Albă a spus simplu: vânătăile sunt de la strângeri de mână prea entuziaste. Serios? Adică Trump dă mâna cu atâta forță încât își face singur vânătăi? Sau poate oamenii, în disperarea lor, îl apucă de brațe și îl scutură, sperând să cadă ultimele resturi de bronz artificial.

Cât despre picioarele umflate, explicația oficială: insuficiență venoasă cronică. Cu alte cuvinte, Trump a înviat, dar picioarele lui sunt încă în secolul XIX, cerând repaus și ciorapi compresivi.

Explicațiile medicale de telenovelă

În tradiția biblică, trupul înviat e perfect, transfigurat. În versiunea modernă, Trump a înviat cu echimoze pe mâini, picioare umflate și explicații medicale ridicole.

Casa Albă a justificat simplu: „vânătăi de la strângeri de mână prea entuziaste”. Adică liderul lumii libere s-a auto-vătămat din politețe. Dacă n-ar fi tragic, ar fi sitcom.

Cât despre picioarele umflate: insuficiență venoasă cronică. Cu alte cuvinte, Trump a înviat, dar circulația lui venoasă a rămas în urmă cu două secole.

Învierea ca strategie electorală

Să fim serioși: Trump a înviat nu e doar un meme, ci și o strategie. Într-o campanie unde fiecare scandal contează, ce poate fi mai spectaculos decât o moarte falsă și o înviere teatrală?

Imaginează-ți afișele electorale: „Trump a înviat pentru tine!” sau „Votează-l pe singurul om care a murit și a revenit doar ca să-ți reducă taxele!”. Este religie combinată cu marketing ieftin. Dacă până și apa sfințită se vinde în supermarket, de ce nu ar vinde Trump propria înviere la pachet cu șepci roșii?

Ce politician ar rata șansa de a transforma o farsă într-o strategie? Trump a înviat devine slogan, devine afiș, devine șapcă roșie cu inscripție aurie. „Votează omul care a murit și a revenit doar pentru tine!”

De fapt, povestea învierii nu mai e religie, ci marketing ieftin. Dacă apa sfințită se vinde în supermarket, de ce n-ar vinde Trump propria resurecție în campanie?

Publicul captiv la spectacol grotesc

Pentru susținători, Trump a înviat e dovada că nimic nu-l poate opri. Pentru adversari, e o glumă neagră care confirmă că politica americană e, de fapt, reality-show.

Cum arată un Mesia portocaliu

Un Mesia autentic aduce pace, iubire, speranță. Un Mesia portocaliu, cum este cazul nostru, aduce tweet-uri incoerente, scandaluri judiciare și JD Vance ca sidekick. Trump a înviat și a adus doar un val de meme, scandaluri și JD Vance, care încă mai speră că va fi chemat să conducă.

Când spui Trump a înviat, nu te gândești la lumina divină, ci la reflectoarele tabloidelor. Nu vezi aura sfințeniei, ci aurul de pe clădirile cu numele său. Învierea lui nu este despre eternitate, ci despre trending pe X.

Aura divină lipsește. În schimb, avem aurul imitație pe clădiri, bronzul artificial pe piele și sloganuri reciclate. Învierea nu e sacră, e trending.

Internetul ca mormânt și scenă

În orice poveste despre înviere, există și cineva care așteaptă să fie succesor, dar care rămâne mereu pe dinafară. În această farsă, rolul îi revine lui JD Vance.

De fiecare dată când zvonurile despre sănătatea lui Trump explodează, Vance se ridică brusc ca o păpușă cu arc și strigă: „Sunt aici, sunt pregătit!”. Dar când Trump se întoarce și spune „Trump a înviat”, Vance trebuie să revină la colț, la rolul lui de figurant.

În trecut, minunea era povestită prin evanghelii. Astăzi, Trump a înviat se povestește prin gif-uri și videoclipuri cu muzică dramatică pe TikTok. Diferența? Nimeni nu crede cu adevărat, dar toți dau share.

Hashtag-ul e noua rugăciune, iar like-ul e noua lumânare aprinsă. Dacă vrei să fii parte din minune, trebuie doar să comentezi „Amen” la un meme cu Trump care iese dintr-un sicriu de aur.

JD Vance și frustrarea eternă

De fiecare dată când se zvonește că Trump a murit, JD Vance apare ca o păpușă cu arc: „Sunt pregătit!”. Dar când realitatea îl contrazice și Trump a înviat, Vance dispare din peisaj ca un figurant penibil.

Un apostol ratat, un Petru care se leapădă nu de trei ori, ci de fiecare dată când șeful lui se întoarce mai viu decât meme-ul anterior.

America între moarte și înviere

Ce înseamnă pentru America faptul că Trump a înviat? Înseamnă că politica a devenit complet indistinctă de showbiz. Înseamnă că zvonurile de pe internet pot crea realități paralele. Și, mai ales, înseamnă că moartea însăși a devenit doar o altă glumă virală.

Trump a înviat și lumea a murit de râs

Așadar, Trump a înviat. Dar nu este vorba despre un miracol, ci despre o farsă. Nu este despre divinitate, ci despre rating. Nu este despre eternitate, ci despre cinismul unei lumi în care politicienii sunt personaje de reality show, iar liderii își confirmă existența prin postări pe rețelele sociale.

Și, dacă stăm să ne gândim bine, cel care a murit cu adevărat nu este Trump, ci ideea că politica ar mai putea fi vreodată serioasă.

Trump nu a murit, dar politica demnă, sobrietatea și normalitatea – da. Și poate că adevăratul epitaf al epocii este acesta: Trump a înviat, dar lumea a murit de râs.

JD Vance sau cum să vinzi iadul ca program politic

MBM - KritiQ
-
0
JD Vance sau cum să vinzi iadul ca program politic

JD Vance promite viitorul Americii cu sarcasm, cinism și un zâmbet de antreprenor al apocalipsei, vopsind iadul în roșu, alb și albastru

JD Vance, noul Moise al Apocalipsei Made in USA

Există oameni care intră în politică pentru a schimba lumea. Există oameni care intră pentru bani, prestigiu, sau pentru a-și regăsi copilăria pierdută printre afișe electorale. Și apoi există JD Vance: combinația perfectă între un vânzător de enciclopedii la ușa bunicii și un predicator de televiziune care îți promite că Isus vine curând, dar numai dacă donezi tot ce ai în contul de economii. Diferența? JD Vance nu are nevoie de zece porunci. Îi ajunge una singură: eu sunt pregătit să iau locul lui Trump când moare.

Acum, nu că Donald Trump ar fi vreun bunic etern, dar a-l aștepta la cotitură cu aerul că ești „ucenicul perfect al tragediei” este o artă. Și JD Vance știe să facă din tragedie un plan de carieră. Dacă mâine s-ar prăbuși un asteroid peste Casa Albă, probabil primul lucru pe care l-ar face JD Vance ar fi să deschidă un cont TikTok cu titlul „Life after Trump” și să-și pună hashtag blessed.

JD Vance și miracolul de a transforma moartea în training

Să spui public, cu subiect și predicat, că moartea liderului tău ar fi „cea mai bună pregătire profesională” nu e doar o gafă. E echivalentul politic al unui chirurg care intră în sala de operație fredonând Another One Bites the Dust. JD Vance a reușit ceea ce puțini în istoria Americii au îndrăznit: să transforme necrologul în CV.

Cu un aer de seminarist care și-a pierdut credința, JD Vance îți explică senin că, da, tragediile există, dar ce experiență minunată acumulezi din ele! Dacă mâine ar fi invadată o țară vecină, ar spune: „E groaznic, dar și un training perfect pentru cum gestionezi relațiile internaționale.” Dacă un uragan ar distruge Coasta de Est, ar ridica din umeri: „E tragic, dar ce școală de leadership excepțională!”

În logica lui JD Vance, dacă vecinul îți dă foc la casă, important nu e că tu ai rămas pe drumuri, ci că ai învățat cum să construiești un garaj mai repede. Apocalipsa e doar un workshop.

JD Vance, acest Napoleon de provincie

De fapt, JD Vance e ceea ce s-ar întâmpla dacă Napoleon s-ar fi născut în Ohio, ar fi crescut cu cereale Frosted Flakes și ar fi învățat strategie militară de pe YouTube. Are aerul acela de mic general care își dorește să intre în istorie nu pentru bătălii câștigate, ci pentru cât de repede a reușit să transforme un moment de doliu național în discurs electoral.

Să nu uităm: Napoleon avea măcar stil. Îi plăcea să se îmbrace bine, să lase în urmă citate. J.D. Vance are doar fraze care sună a manual de dezvoltare personală scris de un contabil deprimat: „E tragic, dar e și o oportunitate.” Poți să-ți imaginezi cum ar arăta manualul lui de istorie: Războiul Civil – „o provocare logistică”. Marele Crac din 1929 – „o lecție antreprenorială”. Pandemia – „o șansă de a descoperi zoom-ul.”

J.D. Vance, influencerul de catastrofe

În lumea rețelelor sociale, JD Vance e exact tipul care ar face live de la marginea unui crater vulcanic, cu un zâmbet liniștit și hashtag LeadershipThroughLava. Omul are talentul să transforme orice dezastru într-un podcast motivațional. Dacă Titanic ar fi scufundat azi, Vance ar fi invitat special la CNN, explicând cum tragedia e o oportunitate excelentă pentru inovare în turism.

Și, între noi fie vorba, J.D. Vance nu e prost. Știe foarte bine ce face. Cinismul lui nu e o greșeală, e program. Pentru că nimic nu vinde mai bine decât frica, iar el o vinde cu discount de Black Friday. În timp ce alții fac campanie cu promisiuni de taxe mai mici sau drumuri mai bune, J.D. Vance îți promite supraviețuirea în iad – și o face cu garanția că iadul e brand american.

Cum arată iadul după J.D. Vance

Îți imaginezi iadul după J.D. Vance? Are forma unui mall de provincie. La intrare, un imens banner cu „Welcome to Hell – Sponsored by Freedom”. Înăuntru, standuri cu fast-food, fiecare meniu conținând câte o promisiune electorală. McDoom’s îți oferă „Big Tragedy Menu – cu extra training la locul de muncă”.

Pe culoarele largi, J.D. Vance te întâmpină personal cu un microfon, spunându-ți că nu trebuie să te temi: iadul e doar o provocare managerială. Diavolul? Nu e decât un partener de afaceri mai agresiv. Flăcările? O oportunitate de a testa noi materiale ignifuge.

Ceea ce fascinează la J.D. Vance nu e faptul că are acest discurs – ci că o parte din public îl aplaudă. Pentru că, în America, dacă reușești să vinzi un frigider unui eschimos, meriți respect. Dar să vinzi iadul ca program politic? Asta e deja premiu Nobel pentru marketing.

J.D. Vance, apostolul tragediei necesare

În viziunea lui J.D. Vance, suferința nu e ceva de evitat, ci o etapă necesară în carieră. Un fel de internship cu Satana. El nu se gândește la prevenirea dezastrului, ci la capitalizarea lui. Dacă mâine ar fi anunțată o pandemie nouă, ar organiza imediat o conferință de presă: „E tragic, dar și o oportunitate să ne dovedim reziliența.”

Și oamenii ar crede. Pentru că J.D. Vance are acel ton de predicator de parcare, care știe să-ți vândă cuvintele ca pe niște cutii de conserve: practice, reci, și cu termen de expirare necunoscut.

J.D. Vance vs. Trump: discipolul care așteaptă moartea maestrului

Nu e prima dată în istorie când discipolul așteaptă moartea maestrului. Dar rareori discipolul a spus-o cu atâta nonșalanță. Donald Trump e un narcisist cu aere de împărat roman. J.D. Vance e mai subtil: el e călugărul tânăr care își freacă mâinile în bibliotecă, așteptând ca abatele bătrân să crape, pentru a rescrie regulile mănăstirii.

Trump vindea visul măreției americane. J.D. Vance vinde visul supraviețuirii în mizerie. Dacă Trump spunea „Make America Great Again”, J.D. Vance ar putea spune „Make America Burn Again”. Diferența e de nuanță: unul voia să redea glorie, celălalt vrea să dea un sens catastrofei.

De ce prinde J.D. Vance la public

Simplu: pentru că oamenii s-au obișnuit să trăiască în frică. Și când frica devine naturală, vine cineva ca J.D. Vance și îți spune că e normal să suferi, dar că există un sens mai mare. Publicul oftează și aplaudă: „În sfârșit, un lider sincer!”

E sincer, da, dar în felul în care e sincer un consultant financiar care îți spune că nu mai ai bani, dar poți măcar să vinzi rinichiul. Îți dă impresia de transparență, dar tot el îți ia tot ce ai.

J.D. Vance, CEO-ul Apocalipsei

J.D. Vance nu e doar un politician. E un antreprenor de iad. Își imaginează lumea ca pe o firmă în faliment, unde tragediile sunt traininguri obligatorii, iar moartea șefului e doar un pas logic spre promovare. Are carisma unui agent imobiliar care vinde ruine drept „lofturi cu personalitate” și cinismul unui chirurg care face selfie-uri cu pacienții în timp ce îi operează.

Dacă viitorul Americii sună așa cum îl descrie J.D. Vance, atunci iadul nu mai e de temut. Pentru că iadul va veni la pachet cu un slogan electoral, un clip motivațional pe TikTok și, evident, cu reducere de Black Friday. Și oamenii vor cumpăra. Pentru că, la urma urmei, J.D. Vance știe cel mai bine: tragedia nu e sfârșitul, e doar începutul unei campanii publicitare.

(re) creează-ți copilăria

MBM - KritiQ
-
0
(re) creează-ți copilăria

Ea i-a pus scutecul, cu grijă părintească, sărutându-l pe frunte. Cu mâinile-i tremurânde, un început de Parkinson, îi luă mâna ei dreaptă, o strânse, ușor, privind-o în ochi, întrebător și mulțumindu-i totodată. Se vedea, în privirea-i pierdută, că a uitat complet cine e și cine-i băbuța de lângă el, Alzsheimerul îi rapise aproape totul. S-a realăturat nepoților, continuând să se joace împreună cu ei. Un pârț, urmat de un miros specific, semn clar, un alt scutec murdar. De data aceasta n-a fost al lui.

Costi Ioniță și cuceririle cosmice ale lui Ștefan cel Mare

MBM - KritiQ
-
0
Costi Ioniță și cuceririle cosmice ale lui Ștefan cel Mare

Cum reînvie Costi Ioniță mituri absurde despre Ștefan cel Mare, cu teorii conspiraționiste care trec din Europa până în galaxii

Costi Ioniță, cunoscut mai degrabă pentru refrenele sale cu rimă simplistă și pentru faptul că a inventat o nouă specie de muzică numită „dragostea din tei remixată cu teorii conspiraționiste”, a descoperit recent că are vocație de istoric alternativ. Dacă până acum se lăuda că a cucerit topurile muzicale din Bulgaria și Uzbekistan cu beat-uri ieftine, acum are pretenția că a descoperit secretul suprem: Ștefan cel Mare nu doar că a apărat Moldova, dar a cucerit Suedia, Olanda, Polonia, Ucraina și, cu siguranță, dacă îi mai lăsai două zile libere, ajungea să joace șah cu extratereștrii pe Saturn.

Și toate aceste revelații, evident, au fost prezentate cu un aer de înțelept neînțeles, într-un stil de predicator new-age cu șapcă și lanț de aur. Dar să intrăm mai adânc în universul lui Costi Ioniță, unde istoria se scrie cu sintetizatorul și geopolitica se cântă la orgă Casio.

Ștefan cel Mare, cuceritorul cosmic după Costi Ioniță

În lumea normală, Ștefan cel Mare a fost un domnitor important al Moldovei, cunoscut pentru luptele cu turcii și construcția de mănăstiri. În lumea lui Costi Ioniță însă, Ștefan cel Mare a avut un hobby secret: cucerirea întregului univers. Dacă citești printre rândurile delirului lui Costi, înțelegi că Suedia și Olanda erau de fapt niște cartiere mai periferice ale Iașiului medieval. Și dacă te uiți mai atent, realizezi că tot ce știm despre istorie e fals, pentru că adevărul a fost ascuns de… cine altcineva decât masoni, extratereștri și, probabil, Smiley.

Conform versiunii lui Costi, Ștefan cel Mare n-a murit niciodată, ci a fost teleportat pe Marte, unde conduce și acum o colonie de dacopați care ascultă manele pe repeat.

Conspirațiile marca Costi Ioniță

De ce să te limitezi la a fi un muzician de club când poți să fii și istoric conspiraționist? Costi Ioniță are câteva teorii de aur:

1. Ștefan cel Mare a cucerit Suedia – pentru că IKEA este, evident, o invenție moldovenească. Fiecare șurub de la bibliotecă e de fapt o relicvă dacică.

2. Ștefan cel Mare a cucerit Olanda – dovada? Lalelele ar fi de fapt „lăleli moldovenești”, iar Amsterdamul se traduce prin „Iașul de Nord” în dialect secret.

3. Ștefan cel Mare a cucerit Polonia și Ucraina – lucru complet normal, pentru că, nu-i așa, nimeni nu rezistă unei armate de țărani în opinci și cojoace.

4. Ștefan cel Mare a cucerit planeta Marte – nu există dovezi clare, dar Costi Ioniță a văzut pe TikTok o poză cu o movilă roșiatică și i s-a părut că seamănă cu un deal din Vaslui.

5. Ștefan cel Mare a cucerit galaxia Andromeda – teoria asta încă e în lucru, dar Costi promite un podcast cu subtitrare în klingoniană.

Cum se leagă totul? Evident, prin muzica lui Costi Ioniță

Nu e o coincidență că aceste revelații au apărut în același timp cu lansarea unui nou remix obscur. Pentru că, în mintea lui Costi, totul e conectat: notele muzicale, undele cerebrale, vibrațiile universului și faptul că Ștefan cel Mare a cucerit până și gările CFR. Omul chiar pare convins că dacă dai play la un beat de-al lui pe reverse, o să auzi vocea lui Ștefan cel Mare zicând: „Să trăiți, eu sunt adevăratul stăpân al galaxiei!”.

Extinderea imperiului lui Ștefan cel Mare (după manualul lui Costi)

Dacă îl asculți pe Costi, cuceririle lui Ștefan cel Mare arată cam așa:

  • Africa: piramidele din Egipt au fost ridicate de moldoveni ca să aibă unde ține vinul.
  • Asia: Zidul Chinezesc a fost construit ca să oprească invaziile de fanfare din Botoșani.
  • America: Ștefan cel Mare a descoperit America, dar a refuzat să o păstreze pentru că nu avea sarmale.
  • Atlantida: civilizația pierdută era de fapt o stațiune balneară moldovenească.
  • Luna: se spune că acolo a dus Costi primul videoclip cu o fată care dansează pe manele.

Și, desigur, tot universul e plin de urme moldovenești: de la galaxii până la gaura neagră care, după Costi, nu e altceva decât o sobă de fontă cosmică.

Portretul „istoricului” Costi Ioniță

Este fascinant cum un om care a contribuit la apariția celor mai banale versuri muzicale ale anilor 2000, poate acum să se reinventeze ca profet al teoriilor conspirației. Costi vorbește cu o siguranță debordantă, de parcă ar fi el însuși descendent direct al lui Ștefan cel Mare, doar că în loc de paloș are o clapă Yamaha.

De fapt, ascultându-l, îți dai seama că el chiar crede. Crede că universul se învârte în jurul Moldovei medievale și că noi, bieții muritori, am fost manipulați să credem altceva. Dacă Newton a descoperit gravitația, Costi a descoperit… atracția cosmică a manelelor istorice.

Istoria după Costi Ioniță

Costi Ioniță reușește performanța rară de a transforma istoria într-o telenovelă cosmică, cu Ștefan cel Mare în rol de super-erou intergalactic. Teoriile lui nu doar că insultă bunul-simț, dar arată cum orice personaj public, chiar și unul venit din lumea manelelor, se poate trezi peste noapte apostol al conspirațiilor. Și, cine știe, poate peste câțiva ani vom afla de la Costi că și NASA a fost fondată de niște lăutari din Vaslui.

Adevărul este că dacă Ștefan cel Mare ar fi trăit să audă teoriile lui Costi Ioniță, probabil că ar fi ridicat încă o mănăstire. Una în care să se roage pentru iertarea celor care aberează cu atâta încredere.

Post-Scriptum pentru cei care încă mai cred

Dacă cineva chiar ia în serios teoriile lui Costi Ioniță, e semn că Ștefan cel Mare nu doar că a cucerit galaxia, dar a și pierdut bătălia cu logica elementară. Și, în definitiv, poate că asta e cea mai mare conspirație dintre toate.

Notă: Acest pamflet are scop satiric și nu reflectă realități istorice. Dar reflectă cu mare acuratețe realitatea alternativă în care Costi Ioniță își scrie propriile epopei.

Femeia tuturor

MBM - KritiQ
-
0
Femeia tuturor

Descoperă cum femeia tuturor îți fură liniștea, manipulează și transformă bărbații în păpuși emoționale. Ghid acid de supraviețuire

Femeia tuturor – realitate sau coșmar?

Există ființe care trec prin viață fără să lase nicio urmă. Există oameni care iubesc și care construiesc. Și apoi există femeia tuturor. Ea nu se prezintă la târgurile de ființe umane cu eticheta „pericol public”, nu-ți trimite notificări de avertizare și nu-ți spune direct: „Sunt un dezastru emoțional, intri pe propriul risc”. Nu, ea vine cu un zâmbet fermecător, cu o voce dulce și cu o promisiune invizibilă că ești unic. Spoiler: nu ești.

Femeia tuturor nu e doar un concept romantic modern; este o specie distinctă, o strategie de supraviețuire emoțională și un cocktail de iluzii care sfidează logica. Și pentru cine are ghinionul să intre în cercul ei, consecințele sunt devastatoare. Ea nu cere iubire – cere atenție, adorație și, mai ales, opțiuni. În timp ce tu crezi că construiești o relație solidă, ea jonglează cu mai mulți bărbați și mai multe emoții, exact ca un magician care te distrage de la adevărata iluzie.

Femeia tuturor nu cere iubire – cere atenție, admirație și opțiuni. În timp ce tu crezi că o să construiești o relație solidă, ea jonglează cu mai mulți bărbați și mai multe emoții.

Definiția femeii tuturor

Cine este cu adevărat femeia tuturor? Ea este acel tip de femeie care nu poate exista într-o relație monogamă fără să planifice constant „escape routes” și „backup options”.

  • Femeia tuturor zâmbește ca și cum ar fi fericită să fie cu tine.

  • În același timp, ține conversații private cu trei sau patru potențiali „alternativi”.

  • Îți promite loialitate și inima ei, dar inima ei e deja împărțită între mai mulți „prieteni speciali”.

Dacă ai crezut vreodată că ești unic pentru cineva, felicitări: ești doar o piesă în colecția ei, iar colecția se numește „femeia tuturor și opțiunile ei”.

Semnele distinctive ale femeii tuturor

Femeia tuturor este acea femeie care nu poate exista într-o relație monogamă fără să aibă planuri de rezervă. Ea jonglează cu opțiuni și flirtează cu subtilitate, menținând controlul asupra emoțiilor tuturor bărbaților din jur.

Cum recunoști femeia tuturor înainte să fie prea târziu? Ea nu poartă semne de avertizare, dar semnele sunt clare pentru cei care știu să le observe:

  • 1. Disponibilitatea perpetuă: răspunde rapid la mesaje, dar niciodată nu ești singurul.

  • 2. Prietenii bărbați: „Oh, el e doar un prieten!” – replică preferată, dar prietenii aceștia sunt contracte emoționale temporare.

  • 3. Zâmbetul seducător: funcționează ca o armă de distragere masivă.

  • 4. Manipularea subtilă: răspunsuri ambigue care te fac să te simți vinovat că ai îndrăznit să întrebi.

Femeia tuturor nu e doar o persoană. Este un concept, o strategie de supraviețuire emoțională pentru propria ei satisfacție și, în același timp, o formă de tortură pentru cei care intră în cercul ei.

Arta menținerii opțiunilor deschise

Adevărata măiestrie a femeii tuturor este capacitatea de a păstra ușile deschise. În timp ce tu crezi că dezvolți o relație solidă, ea verifică terenul pentru planul B, C sau D.

  • Planul B: bărbatul care pare mai atent la detalii.

  • Planul C: bărbatul care are bani sau putere.

  • Planul D: bărbatul care oferă doar adrenalină și flirt, dar nimic serios.

Fiecare conversație cu ea este un test. Fiecare compliment pe care-l primești e calculat. Și tu, sărmanul, crezi că e iubire. În realitate, e doar o strategie de supraviețuire a femeii tuturor.

Manipularea emoțională

Manipularea este a doua natură a femeii tuturor. Ea știe exact ce să spună, ce să ascundă și când să ofere un gest aparent inocent care să te țină captiv.

  • Îți va oferi momente scurte de intimitate emoțională, doar ca să-ți dea dependență.

  • Te va face să crezi că greșești mereu, chiar dacă tu ai dreptate.

  • Va transforma gelozia în vinovăție, iar furia ta în grijă pentru ea.

Femeia tuturor este expertă în construirea unui univers paralel în care tu ești vinovat pentru orice, iar ea e victima circumstanțelor. Tu, ca un erou prost, continui să crezi că ești salvatorul ei personal.

Efectele devastatoare asupra bărbaților

Dacă există un manual de supraviețuire emoțională, bărbații care au intrat în viața unei femei a tuturor ar trebui să-l citească de zece ori. De ce? Pentru că impactul este profund:

  • Pierzi timp prețios investind emoțional într-o iluzie.
  • Înveți să trăiești în incertitudine permanentă.
  • Devii dependent de aprobarea unei persoane care nu are intenția să ofere loialitate reală.

Femeia tuturor transformă iubirea în tortură și încrederea în manipulare.

Exemple concrete (sau aproape reale)

  • 1. Mesajele duble: „Te iubesc” urmat imediat de like-uri la postările altor bărbați.
  • 2. Prietenii în exces: fiecare bărbat din viața ei reprezintă o posibilă resursă: atenție, cadouri, oportunități.
  • 3. Vacanțe și evenimente: te ia cu ea la evenimente sociale, dar știi că acolo are alți „prieteni speciali” pe care îi tratează exact la fel.

În toate aceste cazuri, tu te simți „special”, în timp ce ești doar un fragment din puzzle-ul numit femeia tuturor.

Cum o recunoști în social media?

Social media este terenul de vânătoare preferat al femeii tuturor. Semnele sunt subtile, dar evidente pentru ochiul atent:

  • Prieteni bărbați din toate colțurile lumii.
  • Comentarii flirtante la postările altor bărbați.
  • Fotografii sugestive care te fac să te simți exclus, dar vin din partea cuiva care pretinde că e doar pentru tine.

În realitate, profilul ei e un spectacol de manipulare: fiecare postare, fiecare story, fiecare emoji – totul are rolul de a testa și de a menține controlul asupra bărbaților din viața ei.

Strategii de supraviețuire

Dacă ai ghinionul să intri în cercul unei femei a tuturor, există câteva strategii:

1. Recunoaște realitatea: nu încerca să fii „singurul” – nu vei câștiga.

2. Setează limite: fără compromisuri, fără scuze.

3. Evită idealizarea: orice moment de intimitate poate fi calculat.

4. Ieși la timp: dacă simți manipularea, pleacă. În lumea femeii tuturor, rămânerea înseamnă suferință garantată.

Impactul asupra relațiilor pe termen lung

  • Femeia tuturor nu distruge doar prezentul bărbaților, ci și viitorul lor:
  • Le afectează capacitatea de a avea încredere în alte femei.
  • Creează traume emoționale greu de reparat.
  • Transformă iubirea în suspiciune, loialitatea în îndoială și liniștea în haos continuu.

Orice încercare de relație serioasă cu o femeie a tuturor va fi o lecție dură despre limitele toleranței și iluzia iubirii.

Femeia tuturor…

Să fii prins în cercul unei femei a tuturor e ca și cum ai fi într-un labirint emoțional fără ieșire: fiecare drum te duce înapoi la punctul de start, fiecare ușă ascunde o capcană, iar tu continui să crezi că „data viitoare” va fi diferit.

Femeia tuturor nu oferă modele sănătoase de comportament. Ea transmite un mesaj clar: loialitatea e opțională, emoțiile tale sunt jucării, iar iubirea este un spectacol temporar.

Un bărbat poate supraviețui multor lucruri – sărăcie, eșec, pierderi materiale – dar nu poate supraviețui trădării constante și manipulării psihologice. Iar femeia tuturor livrează exact asta.

Deci, sfatul final: recunoaște-o la timp, râde de farmecul ei aparent și mai ales, ieși înainte să fii transformat într-un personaj tragic în teatrul ei personal.

Ultima regulă este și singura care funcționează. Pentru că o femeie victimă nu iubește – ea joacă, manipulează și supraviețuiește.

Într-o lume ideală, oamenii își asumă responsabilitatea, iubesc sincer și cresc împreună. Dar în lumea reală, există femeia care trăiește pentru dramă, pentru vinovați și pentru a-și menține rolul de victimă. Dacă ai întâlnit-o, nu te iluziona: nu ești eroul poveștii ei. Ești doar următorul vinovat, următoarea victimă a ciclului ei cinic.

Și dacă tot vrei să te aventurezi, adu-ți aminte: umorul negru nu doar că te poate salva, ci poate fi singurul scut împotriva teatrului emoțional al femeii victime.

Un desen pe frigider

MBM - KritiQ
-
0
Un desen pe frigider

L-am revăzut. E acolo, își savurează liniștea, în depozitul de vechituri. E mai vechi decât mine. Întrezăresc o urmă stranie, ca o pată, ca un desen rupestru, pe ușa-i veche, lângă mâneru-i rupt. Îmi amintesc vag cum a fost, povestea e veche. Mă apropii. Are forma unei mânuțe, încă mai poartă amprente. În minte-mi revine imaginea piciului care-și făcuse-n el debaraua unde-și ținea ustensile modelate din glod. Parcă-l văd, era mândru să știe că are un loc secret unde-și dosește comoara. Știa doar el și motanul.

Tanasă vs Tanasă

MBM - KritiQ
-
0
Tanasă vs Tanasă

Tanasă vs Tanasă – când un deputat se ceartă singur și se auto-amenință cu o pasiune demnă de Shakespeare

Prolog 

Există momente rare în viața politică românească în care realitatea depășește teatrul absurd. Momente în care Ionesco își dă palme în mormânt, iar Kafka își cere drepturi de autor retroactive. Un astfel de moment este spectacolul numit „Tanasă vs Tanasă”, o piesă în care actorul principal joacă simultan rolul victimei și al agresorului, al justițiarului și al denunțătorului, al plânsului și al celui care îl provoacă.

Pe scurt: Dan Tanasă, deputat AUR, primește amenințări… de la Dan Tanasă.
Dar să nu fim prea cinici încă de la început: poate că nu e el, poate că e doar o coincidență cosmică, poate că ProtonMail e noul Triunghi al Bermudelor și acolo dispar neuronii nefolosiți.

Dar pentru că un pamflet cere să mergem până la capăt cu absurdul, vă invit să urmăriți desfășurarea evenimentelor în scene succesive, unde Dan Tanasă și alter-egoul său, Lemn Tanasă, își trimit mesaje de amenințare și își răspund reciproc, într-o simfonie grotescă a prostiei.

Nașterea unei amenințări

E seară. Deputatul Dan Tanasă se uită fix la ecranul laptopului. În lumina palidă a becului economic, chipul său strălucește de indignare preventivă. Știe că urmează o crimă culturală, dar nu știe dacă o comite el sau dacă o suportă. Își mușcă buza și tastează:

  • Lemn Tanasă (prin e-mail, amenințător):
    „Băi Tanasă, să-ți fie rușine! O să vin peste tine și o să-ți confisc ștergătoarele de parbriz. Nu scapi de mine! Semnat, un terorist anonim și foarte autentic.”
  • Dan Tanasă (citind cu voce tare, tremurând teatral):
    „Vai, Dumnezeule mare! Am primit o amenințare de moarte!… Sau de parbriz. Dar tot moarte miroase.”
  • Să ne înțelegem: un om normal ar ridica din umeri. Dar un Tanasă vede aici ocazia vieții sale. Își face o captură de ecran, o postează pe internet și adaugă întrebarea existențială:
    „Voi cum ați reacționa la asta?”
  • Comentatorii, evident, reacționează:
    „Probabil aș înceta să-mi mai scriu singur e-mailuri, domnule deputat.”

Dubla personalitate intră în arenă

Dimineață. Soarele nici nu apucă să răsară că Tanasă deja stă cu ochii în telefon, așteptând replică de la sine însuși. Și vine.

  • Lemn Tanasă:
    „Ascultă aici, tu, Tanasă. Eu sunt cel adevărat. Tu ești copia. Și am să te distrug cu forward și reply all!”
  • Dan Tanasă:
    „Nu, eu sunt originalul! Tu ești un lemn fără frunze, o creangă moartă, un fake news cu mâneci lungi!”
  • Disputa devine existențială. Nici Descartes n-ar fi îndrăznit să pună pe masă o astfel de dilemă: „Exist pentru că îmi trimit amenințări, sau nu exist pentru că le primesc de la mine?”

Escaladarea conflictului

În fiecare zi, câte un nou mail. Tonul devine tot mai apocaliptic.

  • Lemn Tanasă: „Atenție, Dan! Îți voi sparge contul de Messenger și-ți voi trimite stickere cu unicorni până clachezi psihic!”

  • Dan Tanasă: „Nu te tem, suflet al meu, dar să știi că eu nu sunt prost să-mi trimit singur mesaje. Sunt doar… foarte inventiv!”

  • Aici, cititorii încep să simtă miros de prăjeală neuronală. E clar: Tanasă vs Tanasă nu e doar un duel. E o simfonie pentru corzi și tastatură, în care fiecare notă e o insultă scrisă de tine pentru tine.

Publicul intervine

Pe internet, oamenii comentează frenetic.
Unii spun că Tanasă și Lemn Tanasă sunt de fapt aceeași persoană. Alții cred că avem de-a face cu un experiment secret al CIA: „Operațiunea Auto-Spam”.

Eu, însă, ca narator cinic, am altă ipoteză: Dan Tanasă și Lemn Tanasă sunt doi gemeni siamezi lipiți la dosar penal, care se ceartă de când lumea cine să fie victima și cine agresorul.

 Scrisoarea de adio

Într-o noapte, Lemn Tanasă îi trimite un mesaj cutremurător lui Dan Tanasă:

  • Lemn Tanasă:
    „Destinul nostru e să murim împreună, Dan. Tu vei fi eroul care a înfruntat pericolul suprem, iar eu voi fi pericolul suprem care te-a înfruntat. Ce tragedie sublimă!”
  • Dan Tanasă:
    „Nu, Lemn! Eu nu vreau să fiu doar victimă! Vreau să fiu și erou, și judecător, și călău, și comentator politic la Digi24!”
  • Exact aici înțelegem că piesa „Tanasă vs Tanasă” nu mai e despre e-mailuri, ci despre nevoia disperată de atenție.

Epilog

Și astfel se încheie epopeea unui om care s-a transformat în propriul său hater. Tanasă vs Tanasă, un bărbat care a reușit performanța rară de a fi în același timp victimă, agresor și martor protejat.

Tanasă vs Tanasă e mecuiul secolului, în gala sugeraniștilor, la categoria Scathophaga Stercoraria. Tanasă vs Tanasă sau cum scatofilul se înfruptă din propriu-i căcat.

În definitiv, Tanasă vs Tanasă nu e doar povestea unui deputat, ci oglinda unei mentalități mai largi: aceea a celor care își fabrică singuri dușmanii, doar ca să aibă motive să urle împotriva „străinilor”, „dușmanilor națiunii” și „orice nu înțeleg ei”.

Marea tragedie comică este că, dacă xenofobii ar dispărea de pe lume, aceștia și-ar inventa alții. Sau, mai simplu, și-ar trimite singuri scrisori de amenințare, ca Dan Tanasă.

„Așa că să nu te mire dacă într-o zi vei auzi știrea: Deputatul Tanasă a chemat poliția pentru că s-a amenințat singur în oglindă.”

Și acesta este, drag cititor, sfârșitul marelui duel Tanasă vs Tanasă.
Un spectacol grotesc care demonstrează că, în politica românească, nu mai avem nevoie de adversari externi: avem destui care se bat singuri.

La secretariat

Melnic Amalia
-
0
La secretariat

Nu voi uita niciodată zilele amare din perioada facultății, secretara din facultate era o dulce: după ce intrai în biroul dânsei la orele disponibile, dacă aveai noroc să nu o prinzi în stadiul coprologic, căci era des la toaletă. A muncit, a mai și stat. Lenea este acel obicei de a te odihni cu mult înainte de a obosi. Acesta a devenit motto-ul ei în viață, ba chiar pot să spun că suferea de obosealofobie. Cum o apuca oboseala, pac, băga o pauză de țigară, o cafea, a luat exemplu de la o expertă colegă în evitarea muncii excesive. Cum se înrăutățesc lucrurile la serviciu pac, bagă un concediu.

–Bună ziua! Vă rog să mă ajutați cu o adeverință pentru cutăreasca problemă.

Secretara își sorbea cafeluța, își admira unghiile și după vreo jumătate de oră, te vedea și te întreba revențios.

– Ce-i cu tine aici fetițo?

-Domnișoara studentă pentru dumneavoastră.

-Poftim?

-Poftiți, dar asta nu e problema mea, eu am nevoie de o adeverință.

-Trebuie să faci o cerere.

Am luat un pix din stativul de pe birou, n-avea pastă, am mai luat unul, așijderea, am mai luat unul, tot fără pastă.

M-am enervat și l-am aruncat pe birou.

Ea, satisfăcută, a început să râdă.

-Acum așază-le înapoi.

În ultimul an de facultate aveam nevoie iar de serviciile ei, mi-a zis că are treabă, să revin a doua zi. Când am intrat, biroul era gol. Am întrebat ce s-a întâmplat. Se pensionase.

 

 

Marian Godină și lecția de box pentru proști

MBM - KritiQ
-
0
Marian Godină și lecția de box pentru proști

Marian Godină reacționează tăios după atacul xenofob al unui tânăr; ironii la adresa AUR, Simion și Tanasă, cu umor negru și sarcasm

În România, țara în care te-ai putea trezi cu vecinul care îți fură ghiveciul de mușcate doar ca să-l pună la el în balcon și apoi să spună că e „al lui din moși-strămoși”, iată că mai apare câte un exemplu strălucit de prostie agresivă. De data asta, un june cu prea mult testosteron și prea puține sinapse a decis că soluția pentru frustrările lui existențiale e să dea un pumn unui livrator asiatic. Ba, ca bonus de prostie pură, și-a filmat fapta, convins probabil că va fi aplaudat de grupul de WhatsApp „Naționaliști cu IQ-ul sub temperatura camerei”.

Și fix când România părea să intre într-un apogeu al ridicolului violent, Marian Godină, polițistul devenit reper de luciditate în peisajul nostru de bufonadă politică, a reacționat. Ironic, tăios, dar și cu acea urmă de umanitate care face diferența între un om normal și o caricatură ambulantă de tip George Simion sau Dan Tanasă.

De aici începe povestea noastră – un amestec de tragedie mică, comedie mare și circ politic ieftin.

Pumnul lui prostănac și palma realității

Să recapitulăm scena, că merită revizionată de mai multe ori, asemenea unui film prost care devine cult doar prin ridicolul lui:

  • – Personaj principal: un băiat de 20 de ani, care se crede combinația dintre Bruce Lee și Chuck Norris, dar în realitate e doar o replică ieftină de figurant într-o telenovelă turcească ratată.

  • – Victima: un livrator asiatic, venit probabil cu speranța că România nu e chiar vestul sălbatic, ci o țară europeană unde munca e respectată. Spoiler alert: s-a înșelat.

  • – Decor: o stradă banală din București, unde drama balcanică întâlnește sitcom-ul prost regizat.

  • – Momentul culminant: prostănacul dă un pumn și strigă „Du-te înapoi în țara ta!”. Se filmează. Genial, nu? Să-ți faci autodenunțul video în timp ce-ți arăți măiestria de maimuțoi violent.

Și fix când credea că momentul lui de glorie va deveni viral printre băieții de cartier care încă mai cred că Iliescu e viu și conduce lumea dintr-un beci secret, apare Marian Godină. Nu în carne și oase pe teren, ci în spațiul public, unde are un obicei sănătos: pune oglinda în fața prostiei. Dar, cum era de așteptat, prostia nu arată niciodată bine reflectată.

Marian Godină și sarcasmul ca armă legală

Când prostia devine agresiune, ai nevoie de două lucruri: un polițist în timpul liber (care a și prins individul) și un Marian Godină în online. Pentru că, să fim sinceri, fără vocea lui Godină, cazul ar fi fost doar încă o știre tristă care se stinge după două zile. Dar cu  Marian Godină, avem ceva mai mult: o lecție despre cât de adâncă poate fi prăpastia între normalitate și AUR.

Marian Godină a postat clipul și a aruncat ironia acolo unde doare: „Sper să vadă și dl. Tanasă”. Aparent simplu, dar letal. Pentru că în subtext, mesajul era clar: „Uite, bă, ce se întâmplă când bagi prostii xenofobe în capul oamenilor fără filtru logic”.

Și aici începe dansul cinic al ridicolului: pe de o parte, un agresor care credea că e un erou; pe de altă parte, politicieni ca George Simion și Dan Tanasă, care au făcut din discursul împotriva străinilor un fel de karaoke de bodegă, unde toți cântă fals, dar urlă tare.

George Simion, liderul cu gura mare și logica mică

Când vine vorba de George Simion, ironia e aproape redundantă. Omul e deja o caricatură care se scrie singură. Dacă ar fi un personaj de desene animate, ar fi vecinul enervant din Tom & Jerry, care apare doar ca să facă gălăgie și să nu rezolve nimic.

În tot contextul ăsta, Simion nu putea lipsi. Nu, nu pentru că ar fi intervenit, Doamne ferește! Ci pentru că e parte din corul care cântă refrenul „străinii ne fură țara, paiele și joburile de livrator”. Și ce se întâmplă când un tânăr prost ia de bună această melodie? Ia pumnul și-l transformă în argument. Exact așa cum un papagal repetă ce aude, fără să știe ce înseamnă.

Diferența e că papagalul e simpatic. Simion, nu.

Dan Tanasă, specialist în inflamat neuronii inexistenți

Dacă Simion e clovnul circului AUR, Dan Tanasă e toboșarul care dă ritmul. El a ieșit cu ideea „Nu comandați de la livratori străini!”. Un apel atât de absurd încât și frigiderul din bucătărie ar fi roșit de rușine dacă l-ar fi auzit.

Și fix după astfel de declarații, apare băiatul cu pumnul, convins că face act de patriotism. Asta e problema: prostia e contagioasă. Și când oameni ca Tanasă suflă în trompeta urii, inevitabil găsești pe cineva dispus să danseze pe ritmul lor prostesc.

Marian Godină a sesizat rapid legătura. Și n-a stat să o îmbrace în metafore politicoase. A făcut plângere penală pe numele lui Tanasă. Simplu, eficient, cu ironia de rigoare. Pentru că uneori, cel mai mare act de curaj e să nu lași prostia să se creadă genială.

Pumnul ca argument politic: România 2025

Cazul nu e doar despre un individ frustrat care confundă boxul cu patriotismul. E despre o atmosferă socială cultivată cu grijă de partide care trăiesc din scandal și ură. Când liderii politici promovează ideea că străinii sunt dușmani, nu te mira că apare câte un „eroi” cu pumnul care să aplice programul de guvernare la scară micro.

Marian Godină, prin reacția lui, a pus reflectorul pe acest mecanism. Nu e doar despre băiatul care a dat cu pumnul. E despre cei care i-au dat ideea. Și aici sarcasmul devine medicament: pentru că uneori, să râzi de prostie e mai puternic decât să o ignori.

Lecția lui Marian Godină

Ce învață România din episodul ăsta?

1. Că prostia, atunci când e combinată cu xenofobia, devine explozivă.

2. Că există încă polițiști care intervin, chiar și în timpul liber. Bravo lui Andrei Jianu.

3. Că Marian Godină e vocea rațiunii și ironiei, într-o țară unde ambele lipsesc cronic din spațiul public.

4. Că AUR reușește performanța de a transforma ura în politică, iar asta produce monștri.

Marian Godină nu doar că a reacționat. A arătat, prin sarcasmul lui, că România încă mai are anticorpi. Și, sincer, avem nevoie de fiecare doză de ironie, altfel ne trezim conduși de un partid care ar face legi împotriva folosirii bețișoarelor chinezești.

Prostia la putere

Imaginează-ți un viitor apropiat în care George Simion ajunge la guvernare. Prima lege? Obligatoriu să pui „tricolor” pe pizza livrată de străini. A doua lege? Toți asiaticii care fac delivery să cânte „Treceți batalioane române Carpații” înainte de a-ți aduce burgerul. A treia lege? Dan Tanasă să aibă dreptul să verifice cutia fiecărei comenzi Glovo, ca să nu conțină sushi, căci sushi-ul subminează tradițiile noastre strămoșești de shaorma cu de toate.

Într-o astfel de distopie balcanică, Marian Godină ar fi probabil ultimul Mohican al ironiei, scriind pe Facebook cronici amare despre cum România a devenit statul în care prostia are pașaport diplomatic.

Și partea frumoasă e că, deși pare exagerat, deja trăim mici fragmente din acest scenariu. AUR urlă, Tanasă instigă, Simion mimează patriotismul cu intensitatea unui actor de telenovelă, iar cetățeanul de rând rămâne prins între sărăcie și prostie. Iar când cineva îndrăznește să gândească, imediat e acuzat că „n-are sânge de român”.

România între shaorma și box

Când ajungem să vorbim despre identitatea națională raportată la cine îți aduce shaorma acasă, înseamnă că am căzut foarte jos. Dar aici intervine umorul negru: băiatul cu pumnul n-a înțeles că atunci când îți lovești livratorul, nu doar că faci un gest de prostie pură, dar îți sabotezi singur cina. E ca și cum ai scuipa în supa pe care urmează s-o mănânci. Patriotism de doi bani.

Și dacă România ar fi o piesă de teatru absurd, scena asta ar fi apogeul: un tânăr bătând un livrator asiatic în numele iubirii de țară, în timp ce își filmează autodenunțul. Iar undeva, într-un colț al scenei, Marian Godină ridică din sprâncene și spune sec: „Sper să vadă și dl. Tanasă”. Cortina cade. Publicul aplaudă amar.

 

Concluzie cu umor negru

Dacă băiatul cu pumnul ar fi citit o carte în viața lui, poate descoperea că adevărații invadatori sunt cei care îți fură liniștea cu scandal politic, nu cei care îți aduc mâncarea acasă. Dar, cum cărțile ard neuronii deja puțini, el a preferat să-și filmeze prostia. Mulțumim pentru divertisment, dar acum du-te și învață ce înseamnă consecințele.

Iar pentru domnii Simion și Tanasă: poate că a venit momentul să înțelegeți că atunci când hrănești prostia cu ură, ea se întoarce și îți mușcă mâna. Și atunci nici măcar Marian Godină nu va mai fi dispus să râdă. Deși, sincer, dacă va râde, măcar noi vom râde cu el.

 

Îngerul meu păzitor

MBM - KritiQ
-
0
Îngerul meu păzitor

Iar doarme pe el și numai ce i-am zis să nu mai fumeze, să nu mai bea așa mult. Bietul de el, povară grea o fi avut, să mă primească în grijă, la nașterea-mi, acum încerc să-l ajut. Îl înțeleg că-i epuizat, e dificil a lupta c-o legiune de demoni pe care-i vede în mine. Îmi zice mereu că n-are-ncotro, că el poate doar să asculte porunca divină. Îi zic să mai lase dracului țigara și să-mi mai paseze și mie damigeana din mână. E căpos și nu-l pot scoate din ale sale. Eu cred că îngerul meu păzitor fumează legale.

1...222324...50Pagina 23 din 50

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID