sâmbătă, decembrie 20, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 25

Ave Imperator, morituri te salutant!

Dorin Ciobica
-
0
Ave Imperator, morituri te salutant!

Soluții există, numai bunăvoință să fie. Un plan de stabilizare a situației din Statele Unite ar trebui să conțină următoarele puncte:

  • 1. O anexă constituțională care să prevadă că președintele-împărat este ales pe viață.

  • 2. Comitetul de la Oslo să decidă că, în următorii ani, Premiul Nobel pentru Pace se acordă numai urangutanului portocaliu.
  • 3. Redacțiile Financial Time și Forbes să declare că, atunci când vine vorba despre bussiness, distincția ,,Omul anului” să fie trimisă permanent la Casa Alb-Aurie.

Proiect de rezervă – o echipă de secretare la vârsta pubertății pentru Biroul Oval.

Guru mesia Căcălin Georgescu: aur, minciuni și absurd

MBM - KritiQ
-
0
Guru mesia Căcălin Georgescu: aur, minciuni și absurd

Cum guru mesia Căcălin Georgescu și suveraniștii săi jonglează cu milioane ascunse, aur și propagandă, în timp ce statul român doarme

Guru mesia Căcălin Georgescu și arta absurdului național

Când cineva spune „guru mesia Căcălin Georgescu”, mulți dintre noi ridicăm din sprânceană, dându-ne seama că e aproape imposibil să descrii cuiva ce se întâmplă în România fără să folosești cuvintele „absurd”, „tragicomédie” sau „teapa secolului”. Pentru cei care încă nu au auzit, să ne lămurim: acest personaj nu este doar un politician ratat, nu este doar un antreprenor cu idei bizare, nu este nici măcar o combinație sinistră între Willy Wonka și un mogul de aur. Nu, nu, drag cititor, guru mesia Căcălin Georgescu este întreaga metaforă a ce poate merge prost într-o țară care iubește paradoxul: miliarde de vorbe mari, milioane de aur ascunse și nicio reacție a statului român.

Și, desigur, nu putem începe fără să menționăm „logistica financiară paralelă”, acea bijuterie a inventivității mesianice, unde sumele în numerar, aurul și contractele obscure dansează împreună în viziunea guru mesia Căcălin Georgescu. În timp ce noi, muritorii de rând, ne luptăm cu facturile și cu știrile proaste, acesta jonglează cu milioane ascunse, cu aceeași ușurință cu care noi jonglăm cu coșmarurile birocratice zilnice.

Trebuie spus, guru mesia Căcălin Georgescu nu doar că jonglează cu bani și aur, ci o face cu o grație demnă de premii: ascunde sume uriașe în pereți falși, face transferuri prin intermediari, iar când se află ceva, se uită la camerele de luat vederi ca și cum ar spune: „Ce, eu să fac ceva greșit? Eu doar visez cu ochii deschiși!”

Aur ascuns și milioane: hobby-ul preferat al guru mesia Căcălin Georgescu

Dacă ați crezut că ascunderea unui kilogram de aur sub pat este absurdă, atunci nu ați văzut ce poate face guru mesia Căcălin Georgescu. În rețeaua sa financiară, pereții falși, compartimentele secrete și Mercedes-urile GLE plătite cash nu sunt doar obiecte, sunt simboluri ale unei lumi în care legile gravitației și ale statului român pur și simplu nu se aplică.

Se spune că a cerut între 20 și 35 de milioane de dolari de la investitori dubioși pentru „redeschiderea minelor de aur din România”. Să fim serioși: cine altcineva decât guru mesia Căcălin Georgescu ar putea transforma o mină de aur într-un plan de campanie prezidențială? Poate doar cineva care crede că propagandă, aur și bodyguarzi cu conturi offshore pot fi combinația perfectă pentru un „suveranism autentic”.

Și aici intervine partea comică: statul român, care ar fi trebuit să monitorizeze toate acestea, a ales să doarmă adânc, probabil visând că astfel de figuri mesianice sunt doar povești pentru copii mari. Cât de ironic, nu? În timp ce aurul zace în pereți falși și numerarul dansează în cutii secrete, instituțiile statului par mai preocupate de completarea formularelor și de conferințele de presă inutile.

Dar guru mesia Căcălin Georgescu nu se oprește aici. Nu, el duce absurdul la nivel de artă: fiecare gram de aur ascuns este un statement, fiecare cont offshore o declarație de independență față de bunul simț, iar fiecare plan de finanțare obscură o lecție de „cum să păcălești întreaga țară și să zâmbești totuși”.

Suveraniștii și votanții guru mesia Căcălin Georgescu

Ah, suveraniștii, acei oameni minunați care cred că a-l urma pe guru mesia Căcălin Georgescu este echivalentul iluminării politice. Aceștia au votat, au susținut și au transformat fiecare postare pe Facebook într-un manifest patriotic. Totul, desigur, în timp ce guru mesia Căcălin Georgescu jongla cu milioanele ascunse, aurul și planurile de destabilizare „suveranistă”.

Este fascinant cum un om poate deveni mesia în ochii altora prin simpla combinație de carismă artificială și promisiuni nerealizabile. Fiecare suveranist care îl susține pe guru mesia Căcălin Georgescu este practic parte dintr-un experiment social: cum poți convinge o țară întreagă că aurul ascuns și conturile obscure sunt dovada patriotismului?

Și nu, nu este doar o satiră amară: adepții săi chiar cred că participă la o „revoluție financiară și morală”. Ironia supremă este că în timp ce aceștia votează și strigă lozinci, statul român continuă să fie spectator, uitând complet că o asemenea combinație de mesianism și finanțe paralele nu a fost prevăzută în manualele de democrație.

Fiecare miting, fiecare declarație de „suveranism” a suveraniștilor este o scenă de teatru grotesc, iar guru mesia Căcălin Georgescu este regizorul care râde în culise. Căci în realitate, aurul, milioanele și bodyguarzii sunt costumele de carnaval, iar publicul (votanții) aplaudă fără să știe că piesa este o farsă bine regizată.

Statul român: somn adânc sau complicitate tacită?

Acum ajungem la partea cea mai delicioasă din acest pamflet tragic: statul român. Imaginați-vă un organism atât de lent și de birocratic încât ar putea fi confundat cu o specie de melc în hibernare. Exact așa a reacționat când guru mesia Căcălin Georgescu a început să-și întindă tentaculele financiare și politice.

Alegerile din iarnă? Nicio problemă, statul a ales să nu le anuleze. Apariția personajelor precum guru mesia Căcălin Georgescu? Perfect, putem să le lăsăm să experimenteze. Propaganda pro-putinistă? Oh, e doar un mic detaliu: atâta timp cât hârtiile sunt în regulă și rapoartele statisticienilor nu arată nimic „neobișnuit”, totul este sub control.

Ironia aici este ca un fel de glumă neagră care se întinde pe zeci de pagini: guru mesia Căcălin Georgescu se joacă cu milioane și aur, iar statul, acea structură care ar trebui să prevină absurditatea, nu face nimic. Absolut nimic.

Se pare că România a inventat o nouă formă de guvernare: pasivitatea mesianică. În timp ce guru mesia Căcălin Georgescu își face planurile, instituțiile dorm, iar cetățenii care încă mai cred în stat se trezesc cu ochii mari și cu buzunarele goale. Cine ar fi crezut că un stat poate fi atât de eficient în a nu face nimic?

Planurile „mesianice” ale lui guru mesia Căcălin Georgescu

Redeschiderea minelor de aur? O manevră politică sau un vis infantil cu gust metalic. Mitinguri violente în București? Un fel de repetiție pentru viitoarele comedii tragice. Întâlniri cu oficiali străini, inclusiv ambasadorul Arabiei Saudite? Un spectacol diplomatic cu parfum de film noir.

Guru mesia Căcălin Georgescu transformă fiecare idee ridicolă în „strategie de țară”. Cum altfel să definim faptul că zeci de kilograme de aur, milioane de dolari și conturi offshore sunt integrate într-un plan de „suveranism” care, teoretic, ar trebui să aducă prosperitate României? Dar nu, prosperitatea e doar pentru el și gruparea sa. Restul rămânem cu râsul amar și cu știrile care ne fac să ne întrebăm: chiar trăim în realitate sau într-o farsă?

Propaganda și manipularea suveraniștilor

Aici intervine partea cea mai fascinantă a fenomenului: cum guru mesia Căcălin Georgescu transformă adepții săi în instrumente de propagandă. Fiecare postare online, fiecare lozincă și fiecare mesaj video sunt calibrate pentru a crea iluzia unui mesia care luptă pentru aur, suveranitate și „binele națiunii”.

Ironia este că suveraniștii nu realizează că fiecare click, fiecare distribuire a unei postări sau fiecare comentariu elogios contribuie la consolidarea unui imperiu personal de aur și numerar. Guru mesia Căcălin Georgescu nu doar că profită de credulitatea lor, ci o orchestrează cu o măiestrie artistică.

Comedia tragică a României contemporane

În final, tot acest circ (aur, milioane ascunse, manifestații, propagandă și somnul adânc al statului) se transformă într-o comedie tragică. Guru mesia Căcălin Georgescu joacă rolul principal, suveraniștii sunt publicul entuziast, iar statul român e doar un figurant care nu știe replicile.

Fiecare zi aduce noi surprize: descoperirea unor conturi offshore, noi declarații mesianice, noi planuri de destabilizare „suveranistă”. Și totuși, nimeni nu intervine. Nimeni. România se transformă astfel într-un fel de teatru absurd, unde realitatea depășește orice ficțiune.

La final, nu putem decât să ridicăm un pahar imaginar în cinstea lui guru mesia Căcălin Georgescu, adevăratul maestru al absurdului financiar și politic. Aurul, milioanele și propaganda nu sunt doar armele sale, sunt semnele unei epoci în care statul doarme, suveraniștii visează, iar noi, muritorii de rând, ne uităm la acest spectacol cu un amestec de râs și groază.

Guru mesia Căcălin Georgescu ne-a arătat că absurdul poate fi artă, că incompetența statului poate fi scenă, iar credulitatea poate fi materie primă pentru un spectacol penibil etern. Și astfel, România rămâne captivă într-un pamflet care nu se termină niciodată, iar mesia aurului ascuns continuă să ne facă să ne întrebăm: cine râde la final?

 

Trei culori cunosc pe lume

MBM - KritiQ
-
0
Trei culori cunosc pe lume

Eram curios să văd dacă reușesc să mă strecor până în casă, printre pomii care-mi tot răsăreau în cale. Am încercat. Ceața era atât de densă, încât nu se vedea nici bezna nopții fără stele. Cumva, copacii reușeau să mă vadă și de bucurie, își dădeau ghes să-i îmbrățișez. Cred că ultimul a voit să mă pupe, moment în care am vrut să mă eschivez. Am văzut stele verzi. Ajuns în casă, am reușit să-mi întrezăresc mutra-n oglindă. Acum aveam un ochi superb, cu tușe mov în jur și cu roșu aprins pe lângă iris.

Maladia trandafirilor negri

Melnic Amalia
-
4
Maladia trandafirilor negri

 Durere acută
                                                                  

Mă întreb uneori când s-a declanșat boala. Oare a existat un moment 0 urmat de un efect de bulgăre de zăpadă rostogolit până în clipa în care m-a pus la pământ.
Stau închis în camera mea de câteva luni, imobil, închistat în propria-mi minte. Un mort fără cortegiu funerar. Mormântul meu este gol. Pe piept mi-au crescut trandafiri negri. Un soi venit din altă lume. Rădăcinile lor îmi absorb seva vieții, lăsându-mă veșted. Un buchet macabru.


Sunt pustiu, îngropat în propriile gânduri. Bântui fără scop într-o închisoare fără gratii. Viața mi-a încetat înainte să-mi părăsesc trupul. Ascult liniștea de parcă ar fi un concert infernal.
Lângă pat am un tablou înclinat, fotografia mea de la 18 ani. Tabloul îmi trezește amintiri legate de persoana care am fost cândva, o scânteie de viață cu licăriri de speranțe.
Nu știu când m-am stins. Când m-am trezit damnat în propriul pat. Zilele sunt legate, fiecare fiind o copie a celeilalte.


Lectura a fost o plăcere a mea cândva. Acum, cărțile sunt doar o povară. Dacă deschid vreuna, simt că deschid o poartă a trecutului care mă poartă printre grele memorii. Rândurile par în ceață, lacrimile mă copleșesc și renunț.
Viitorul îmi pare o armă care mă amenință constant. O bandă de negru infinit. O durere interminabilă.
Anesteziat emoțional, nu pot reacționa față de nimic. Pasaje ale lumii se întâmplă fără să pot participa.


Refuz să fiu o victimă și totuși nu reușesc să mă ridic.
Prietenii m-au abandonat de mult. Îi înțeleg. Nimeni nu poate salva o epavă.
În camera plină de praf, printre gunoaie, silueta mea pare invizibilă.
Nu am curajul să recurg la gestul final, cel care mi-ar garanta eliberarea.
Aștept să mă ocolească viața, damnat fiind să nu mă pot bucura de ea.

Istoria românilor

Dorin Ciobica
-
0
Istoria românilor
Pe Tăbliţele de la Tărtăria scrie clar, negru pe alb: “Paştele Ortodox a fost menționat pentru prima dată în catedrala din Sarmizegetusa, atunci când ÎPS Patriarhul Deceneu şi-a prins degetele în uşa de la altar.”
Prilej cu care a fost pomenit și Hristos cu Măicuța Lui, deoarece, fiind încălțat cu sandale, lovise cu degetul mic de la piciorul stâng suportul de aghiazmatar.

Idolul idioților Căcălin, copia infidelă a lui Trump

MBM - KritiQ
-
0
Idolul idioților Căcălin, copia infidelă a lui Trump

Idolul idioților Căcălin, între conspirații, suveranism de carton și teatrul absurd al politicii românești

Când prostia devine program politic

România nu duce lipsă de personaje ridicole. De la politicieni care confundă Constituția cu lista de cumpărături de la supermarket, până la suveraniști de mahala care citesc două pagini din manualul lui Dughin și se cred strategi geo-politici, am avut de toate. Dar, de fiecare dată, parcă apare unul care duce spectacolul la un nou nivel de imbecilitate. În zilele noastre, acel „unul” este idolul idioților Căcălin.

Da, ai citit bine: idolul idioților Căcălin. Așa cum există comici involuntari, care îți fac ziua mai bună fără să vrea, există și lideri politici care îți fac țara mai amară doar prin faptul că deschid gura. Și nu, nu e doar o figură de stil, e un diagnostic pus de realitatea imediată: omul reușește să combine kitsch-ul conspiraționist cu aroganța mântuitorului de mahala. O copie infidelă a lui Trump, fără bani, fără șarm, fără televiziuni, dar cu aceeași inflație de prostie bine ambalată.

Suveranist de carton, dependent de pungile cu bani

Idolul idioților Căcălin nu ar fi nimic fără „narativul” suveranist, termenul preferat al celor care n-au citit niciodată o carte întreagă dar se pricep la „geopolitică”. Căcălin urlă din toți bojocii că vrea „să redea demnitatea poporului român”, dar în același timp se hrănește din aceleași fonduri europene și granturi americane pe care le scuipă acum. Ipocrizia e atât de groasă încât dacă o pui pe grătar, hrănești o tabără întreagă de ultranaționaliști cu mici și bere.

În trecut, idolul idioților Căcălin primea bani de la fix aceleași instituții pe care azi le înjură. Uniunea Europeană, USAID, ba chiar și fundațiile lui George Soros. Omul care astăzi scandează „jos globaliștii” a semnat state de plată pe care scria cu litere mari „mulțumim pentru finanțare”. Asta e suveranism made in România: îți iei salariul de la cei pe care îi declari diavoli și după aia le declari război în fața camerelor.

Copia infidelă a lui Trump

Donald Trump a avut, oricât nu ne place, niște atuuri: bani, televiziuni, o Americă divizată pe care a știut să o exploateze. Idolul idioților Căcălin n-are decât un microfon ruginit și câțiva discipoli care îl aplaudă ca focile la grădina zoologică atunci când descoperă un nou cuvânt: „globalisto-soroșiști”. Repetă termenul până când și un copil de cinci ani ar zice „hai gata, dom’le, am înțeles, ești supărat pe globaliști”.

Diferența e că Trump era măcar un showman autentic, cu instinct de circ politic. Idolul idioților Căcălin e doar un papagal cu microfon, care imită sunete fără să știe ce spune. Dacă Trump e Broadway-ul politicii populiste, Căcălin e karaoke-ul de mahala, unde boxele scârțâie și luminile se sting fix când începe refrenul.

Teologia conspirațiilor

Idolul idioților Căcălin nu se oprește la suveranism și anti-globalism. El are propriul său catehism al conspirațiilor, în care „Iuda” nu mai e unul singur, ci milioane. Dacă acum două mii de ani trăda un singur apostol, în mintea lui Căcălin fiecare om care nu-l aplaudă e un Iuda „globalisto-soroșist”.

A mai zis și că atentatul de la 11 septembrie a fost opera „globalisto-soroșistă”. Da, sigur. O operațiune cu mii de victime, cu rapoarte de mii de pagini, cu anchete internaționale, dar totul se rezumă la o conspirație universală, descoperită fix de idolul idioților Căcălin între două vizite la secția de poliție pentru semnătura de control judiciar.

Cireașa de pe colivă? Că Charlie Kirk ar fi un martir „executat de globalisto-soroșiști”. Adevărul, desigur, e că Kirk a fost ucis de un extremist pro-Trump, dar idolul idioților Căcălin trăiește într-un univers paralel, unde tot ce nu se pupă cu ideologia lui e opera „globaliștilor”.

Idolul idioților și fanclubul de focile aplaudace

Un lider fără mase nu e lider, e doar un nebun care vorbește singur. Dar idolul idioților Căcălin are masele lui: un grup zgomotos de „suveraniști” care îl ridică la rang de profet. Ăștia sunt oamenii care au descoperit politica pe Facebook, care dau share la meme-uri cu dacii nemuritori și care cred că „geostrategic” înseamnă să ai prieteni ruși la vodka și prieteni chinezi la panda.

Pentru acești oameni, idolul idioților Căcălin e salvatorul. Nu contează că omul n-a prezentat niciodată un plan concret. Nu contează că tot ce spune e „noi putem, noi știm, noi vrem” fără niciun „cum”. Contează doar că urlă împotriva „sistemului” și a „globaliștilor”. Iar în România, asta e suficient ca să-ți faci fanclub.

Statul român – sluga perfectă a șarlatanilor

Nu putem vorbi despre idolul idioților Căcălin fără să amintim decorul în care joacă: statul român. Un stat atât de incompetent, atât de rupt de realitate, încât lasă loc pentru orice clovn să devină lider de opinie. Instituțiile dorm, presa se ceartă pe audiențe, iar în vidul de autoritate răsar astfel de „mântuitori”.

Statul român e acel părinte alcoolic care doarme pe canapea în timp ce copiii se joacă cu bricheta lângă butelia de gaz. În loc să oprească circul conspiraționiștilor, în loc să explice oamenilor realitatea, lasă totul să curgă. Așa ajungem să avem „idoli ai idioților” care urlă din tribune în numele unei națiuni care, de fapt, nu e reprezentată decât de niște conturi de Facebook și niște televiziuni de canapea.

Promisiuni de carton și sloganuri reciclate

„Vreau să aduc fericire poporului român.” Serios? Fericirea se dă cu ordonanță de urgență, bre? „Vreau să transform România în centrul Europei.” Cu ce bani, cu ce parteneri, cu ce strategie, bă? „Vreau să reformez moral națiunea română.” Cum, mă? Prin discursuri conspiraționiste și finanțări obscure?

Idolul idioților Căcălin nu are un program, are un playlist. Și playlistul e scurt: globaliști răi, eu bun, Soros malefic, Rusia inocentă, poporul suveran. Se repetă la nesfârșit, ca un casetofon stricat care nu mai scoate muzică, ci doar zgomot.

Idolul idioților Căcălin ca simptom

Mai grav decât Căcălin însuși sunt oamenii care îl cred. Idolul idioților Căcălin e simptomul unei boli mai mari: prostia organizată politic. Când nu ai educație civică, când presa preferă scandalul în locul explicației, când statul își tratează cetățenii ca pe niște clienți captivi la ghișeu, apare terenul fertil pentru astfel de personaje.

Problema nu e doar că există un Căcălin. Problema e că există o masă de oameni dispuși să-l creadă. Oameni care văd conspirații peste tot, care refuză faptele, care se hrănesc din meme-uri și live-uri pe Facebook. Asta e tragedia: nu că există un clovn, ci că există spectatori care-l aplaudă.

Râsul ca formă de rezistență

În fața acestui spectacol absurd, ce mai putem face? Să râdem. Să râdem sănătos, cinic, cu umor negru. Să râdem de idolul idioților Căcălin, pentru că altfel riscăm să plângem de noi. Râsul e singura formă de igienă mentală într-o țară unde conspirațiile devin programe politice și unde liderii se nasc nu din idei, ci din frustrare și prostie.

Idolul idioților Căcălin va mai urla mult timp împotriva „globaliștilor”, va mai aduna aplauze de la focile aplaudace, va mai da interviuri în care își compară dosarul cu cel al lui Trump. Dar, în final, tot ce va rămâne din el va fi exact ce e acum: un clovn de mahala, copia ieftină și infidelă a unui showman american. Și, poate, un nou capitol în lunga enciclopedie a penibilului românesc.

1001 de nopți

Dorin Ciobica
-
0
1001 de nopți

În momentul acela, văzând zorii mijind, Șeherezada se opri din povestit. 

Dar când se făcu a doua noapte, continuă de unde rămăsese.
-Mărite calif, pacea și grija lui Allah să coboare asupră-ți. Și atunci, la fel ca în vremurile noastre, driver-ele se blocau taman când eroina pornoșagului era pe cale să-l bage pe șeic în gură, de erau să crape de Nvidia restul curvelor din harem. Și atunci, la fel ca în vremurile noastre, singura alinare rămânea munka manuală cu hidrantul și Samsug Galaxy fără hemoroizi.

Curul doi înainte și-napoi: spectacolul stupid al lui Călin Georgescu

MBM - KritiQ
-
0
Curul doi înainte și-napoi: spectacolul stupid al lui Călin Georgescu

Cum a ajuns curul doi înainte și-napoi să fie marca lui Călin Georgescu, adorată de suveraniști și ignorată de instituții incompetente

România, țara unde absurdul e politică oficială

România a reușit mereu performanța de a transforma ridicolul în spectacol național. Dar ceea ce s-a întâmplat cu Călin Georgescu și așa-zișii lui „suveraniști” depășește orice scenariu de teatru absurd. Într-o țară unde corupția și incompetența instituțiilor se intersectează zilnic cu delirul populist, expresia „Curul doi înainte și-napoi” a devenit nu doar un tic verbal, ci un simbol, un brand politic și o armă de manipulare.

Georgescu, fost candidat la prezidențiale, a descoperit rețeta magică: nu ai nevoie de programe politice, de soluții pentru oameni sau de viziune reală. Tot ce îți trebuie este un gest mârșav, repetat obsesiv, pe care electoratul frustrat și needucat îl interpretează ca pe un semn de forță și curaj. Curul doi înainte și-napoi a devenit astfel motorul unui spectacol național, iar România s-a transformat într-o sală de teatru unde intrarea e gratuită, dar ieșirea costă scump.

De ce „Curul doi înainte și-napoi”?

Să fim sinceri: nu există metaforă mai bună pentru politica românească decât Curul doi înainte și-napoi. E o mișcare care nu duce nicăieri, dar creează iluzia că „se face ceva”. Exact așa funcționează guvernele noastre de 30 de ani: un pas înainte, doi pași înapoi, un salt lateral, o piruetă pe loc.

Georgescu a înțeles că publicul român e obosit de promisiuni și prea leneș să mai ceară fapte. Așa că le-a dat un gest. Simplu, vulgar, dar eficient. Curul doi înainte și-napoi a fost livrat ca semn de revoltă, dar în realitate e doar expresia unei confuzii cronice. Și, culmea, oamenii l-au aplaudat!

Sugeraniștii l-au adoptat ca pe un imn național al frustrării. Au repetat obsesiv mișcarea și expresia, până când a devenit o marcă de identitate. Nicio idee politică, nicio strategie, doar un spectacol penibil, în care Curul doi înainte și-napoi înlocuiește discursurile lungi, analizele economice și argumentele raționale.

Sugeraniștii și religia Curului

Sugeraniștii lui Georgescu sunt un fenomen antropologic care merită studiat în manualele de psihologie colectivă. Ei nu citesc programe, nu analizează cifre, nu gândesc în termeni concreți. Tot ce vor e un simbol, ceva care să le dea senzația că aparțin unei cauze mărețe. Și l-au găsit: Curul doi înainte și-napoi.

Acești autoproclamați „apărători ai națiunii” trăiesc într-o bulă unde realitatea e facultativă, iar ridicolul devine eroism. În loc să lupte pentru spitale, școli sau infrastructură, își petrec timpul scandând lozinci, postând meme-uri cu Georgescu și glorificând spectacolul grotesc al Curului doi înainte și-napoi.

Partea tragică? Sunt mulți. Mult mai mulți decât ar fi decent pentru sănătatea unei democrații. Și sunt vocali, agresivi, convinși că „adevărul lor” e singurul adevăr. Georgescu știe asta și îi folosește cu abilitatea unui manipulator profesionist.

Instituțiile – complici prin lene și corupție

Dacă te-ai întrebat vreodată cum e posibil ca o farsă să prindă asemenea amploare, răspunsul e simplu: instituțiile statului au fost, sunt și probabil vor rămâne complici prin lene, corupție și prostie crasă.

Procurorii, poliția, serviciile de informații – toți au asistat pasivi la spectacol. În timp ce Georgescu organiza întâlniri secrete, pregătea planuri și alimenta ura, instituțiile au preferat să scrie rapoarte inutile și să mimeze vigilența.

Așa s-a născut un paradox: România are zeci de instituții de siguranță, dar niciuna nu a reușit să prevină grotescul. Rezultatul? Curul doi înainte și-napoi a devenit nu doar un gest politic, ci și un act de acuzare la adresa unui stat incapabil să își protejeze cetățenii.

Georgescu – păpușarul proștilor și paiața rușilor

Călin Georgescu nu e un simplu oportunist. E păpușarul care a înțeles perfect că în România poți obține putere prin ridicol. El știe că oamenii nu caută soluții, ci spectacol. Și ce spectacol mai bun decât Curul doi înainte și-napoi?

Prin acest gest, Georgescu a transmis un mesaj clar: „Voi sunteți haosul, eu sunt liderul vostru. Voi sunteți frustrarea, eu sunt expresia voastră vulgară. Voi sunteți furia, eu sunt Curul doi înainte și-napoi.”

A reușit să își transforme lipsa de idei într-un avantaj. În loc să fie judecat pentru incoerență, a fost aplaudat pentru „originalitate”. În loc să fie ironizat pentru grotesc, a fost venerat pentru „curaj”. Și totul datorită faptului că un popor obosit și manipulat a preferat teatrul absurd în locul politicii reale.

Toate acestea, în timp ce Căcălin e paiața rușilor, idiotul util al propagandei lui Putin în UE. Dar sugeraniștii nu pot vedea asta, nici nu le pasă, nici nu sunt capabili să înțeleagă gravitatea situației.

Poporul spectator – de la râs la tragedie

La început, oamenii au râs. Curul doi înainte și-napoi era un meme, o glumă proastă care circula pe internet. Dar râsul s-a transformat rapid în aplauze, aplauzele în adeziune, iar adeziunea în haos.

Românii au făcut ce știu ei mai bine: au transformat absurdul în viral. Videoclipurile cu Georgescu, lozincile suveraniștilor, gesturile obscene – toate au fost distribuite, comentate, amplificate. Și exact asta și-a dorit el. Fiecare share, fiecare râs, fiecare meme era încă un pas spre normalizarea absurdului.

Așa s-a ajuns ca Curul doi înainte și-napoi să nu mai fie doar o glumă. A devenit un instrument politic, un mod de a legitima un lider care nu are nimic de oferit în afară de spectacolul vulgar.

România – țara unde grotescul guvernează

Cazul Georgescu și al Curului doi înainte și-napoi este radiografia perfectă a României de azi. O țară unde instituțiile dorm, unde corupția face legea, unde oamenii caută simboluri în loc de soluții, iar liderii știu să exploateze exact aceste slăbiciuni.

Nu e doar vina lui Georgescu. El nu ar fi reușit nimic fără complicitatea suveraniștilor care îl venerează și fără paralizia instituțiilor care ar fi trebuit să îl oprească. Curul doi înainte și-napoi e doar oglinda unui sistem bolnav, unde penibilul e ridicat la rang de strategie politică.

Lecția amară a Curului

La final, rămâne o întrebare simplă: cum a fost posibil ca România să cadă pradă unui asemenea spectacol jenant? Răspunsul e amar: pentru că am acceptat să trăim în logica Curului doi înainte și-napoi.

Atâta timp cât oamenii se mulțumesc cu simboluri ridicole, cât timp instituțiile dorm, iar politicienii exploatează slăbiciunile noastre, vom continua să mergem cu Curul doi înainte și-napoi, fără direcție, fără progres, dar cu senzația falsă că „se întâmplă ceva”.

Iar asta nu e doar o farsă. E tragedia noastră națională.

Am ajuns în vârf

MBM - KritiQ
-
0
Am ajuns în vârf

În sfârșit, am ajuns. Ce să vezi? Nu era Everestul, ci vârful p***i și toată urcarea asta ridicolă n-a fost decât preludiul unui tremurat grotesc. O clipă de glorie transpirată care se umflă până crapă și urmează inevitabil ejacularea. Un orgasm intens și abundent, ca un foc de artificii ieftin de cartier care te orbește o secundă și apoi lasă doar fum jegos și tăcere. Cine se mai bucură de așa spectacol? Eu? Sau gloata care așteaptă stropită, în vale, cu gura căscată ca o c***ă-n fața unei comisii de p**i potente.

Papa și Musk, între bani și moralitate globală

MBM - KritiQ
-
0
Papa și Musk, între bani și moralitate globală

Papa critică miliardarii și sistemul global: ce spune despre Musk și falimentul moral al lumii moderne

Papa despre Musk: când un trilion devine glumă amară

Papa Leon al XIV-lea și problema cu multe zerouri

Papa Leon al XIV-lea, matematicianul devenit Suveran Pontif, a rezolvat una dintre cele mai grele ecuații din istoria modernă: câte zerouri are un trilion. Rezultatul? „Avem o mare problemă.” Nu e vorba de o problemă de aritmetică, ci de moralitate globală.

În primul său interviu, Papa nu s-a apucat să vorbească despre îngeri și demoni, ci despre Elon Musk și planul prin care Tesla ar putea să-i pună în buzunar aproape un trilion de dolari. Iar aici începe teatrul absurd al lumii moderne: când un Papă, obișnuit să numere rugăciuni, ajunge să numere miliardele altuia și să concluzioneze că ceva e greșit.

Inegalitatea: Suveranul Pontif face aritmetica, Musk face contul

Papa Leon al XIV-lea nu s-a ferit să scoată pe masă cifrele. În urmă cu 60 de ani, un director câștiga de 4–6 ori mai mult decât un angajat. Astăzi, Robert constată că raportul e de 600 la 1. Practic, șeful bea șampanie franțuzească, iar angajatul linge dopul, sperând să prindă aroma.

Și dacă Robert, care a studiat matematica la Villanova, vede că ecuația nu mai iese, înseamnă că planeta e deja în faliment moral. Pentru Musk și gașca lui de CEO, salariile nu mai sunt venituri, ci teste de anduranță: câți bani pot să adune înainte ca oamenii să-și dea seama că nu mai pot plăti chiria.

Papa Leon despre Musk: când un trilion e mai mare decât viața

Cea mai tăioasă replică a venit chiar din gura Papei: „Ce înseamnă asta? Dacă acesta este singurul lucru care mai are valoare, atunci avem o mare problemă.”

Papa Leon al XIV-lea știe că valoarea vieții, a familiei, a comunității nu se poate traduce în dolari. Totuși, Musk a găsit metoda de a pune semnul dolarului peste absolut orice: de la mașini electrice, până la colonizarea lui Marte. Dacă mâine ar putea, Musk ar vinde și certificate de intrare în Rai, cu opțiunea de upgrade la business class.

Robert privește scena și, cu calmul său de fost misionar prin munții Peru, dă verdictul: lumea s-a prostit. Și nu cu credința, ci cu banii.

Papa și aurul Vaticanului: ironia supremă

Sigur, e ușor să faci glume: Papa vorbește despre sărăcie dintr-un stat care are suficiente opere de artă încât să umple trei Luvru-uri. Dar tocmai aici e ironia: când până și Papa (cel care știe cum arată aurul din interior) spune că Musk are prea mult, înseamnă că miliardarii chiar au depășit absurdul.

E ca și cum Dracula ar spune că cineva a băut cam mult sânge. Dacă Papa Leon al XIV-lea ridică sprânceana, restul ar trebui să ridice steagul alb.

Suveranul Pontif și ONU: clubul global al inutilității

Papa Leon al XIV-lea nu s-a limitat la Musk. A tras și o rafală către ONU, pe care l-a descris ca fiind incapabil să mai adune lumea în jurul problemelor globale. Și are dreptate. ONU e ca un club al pensionarilor unde se dansează vals pe Titanic.

Papa Leon vede clar: acolo unde e nevoie de arbitraj, ONU face „summit-uri” cu bufet suedez. Când izbucnește un război, ONU trimite observatori care notează că „da, e război.” Diferența dintre Papa și ONU? Papa are tămâie, ONU are flipchart.

Liderul de la Vatican și politicile globale: ședința de bloc a planetei

În același discurs, Leon a ironizat și politicile globale. Liderii lumii se adună ca la o ședință de bloc: toți țipă, nimeni nu scoate gunoiul.

Leon (cu calmul matematicianului care știe că 2 + 2 tot 4 fac), observă: dacă ne adunăm să rezolvăm crize, dar fiecare trage doar pentru el, planeta se prăbușește. Între timp, Musk plănuiește să mute asociația de proprietari pe Marte.

Robert și discreția personală: un om printre oameni

Când nu e ocupat să certe miliardari și organizații mondiale, Papa Leon al XIV-lea are o viață surprinzător de discretă. La sală era „Robert”, nu Papă. Ridica gantere, nu dogme.

În timp ce Musk își face poze lângă rachete, Robert își trăia liniștit rutina, fără PR, fără breaking news. Și aici e contrastul care face gluma amară: cel mai puternic om spiritual al lumii e modest, iar cel mai bogat om al lumii e un adolescent cu card nelimitat.

Suveranul Pontif și filosofia: când logica bate algoritmul

Pe lângă matematică, Papa Leon al XIV-lea a studiat și filosofie. Vorbește latina, greaca, spaniola și alte limbi pe care Musk nici nu le poate scrie pe Twitter.

Robert citează din Augustin, Musk citează din bursă. Suveranul Pontif vorbește despre valori, Musk despre valoarea acțiunilor. Totuși, când un Papă ridică problema moralității, lumea ascultă tâmp și pare a nu înțelege absolut nimic. Pentru că până și în epoca algoritmilor, nimeni nu a inventat o aplicație mai bună decât bunul-simț, bun-simț care le lipsește tot mai multora dintre noi.

Leon și credincioșii: ecuația dintre rugăciune și facturi

Pentru omul de rând, cuvintele Papei au căzut ca o confirmare: „Nu sunt eu nebun, sistemul chiar e stricat.”

Leon nu știe cum e să negociezi factura la gaze, dar știe să recunoască o inegalitate scandaloasă. Și atunci, oamenii privesc spre el cu speranță: măcar cineva spune pe șleau că miliardarii au pierdut orice contact cu realitatea.

Suveranul Pontif are dreptate, dar cine îl ascultă?

„Avem o mare problemă”, a spus Papa Leon al XIV-lea. Și are dreptate. Dar lumea preferă să râdă, să scrolleze, să cumpere următorul model de Tesla. Toată lumea vede și simte asta, nu e absolut nimic nou, pentru nimeni, oamenii sunt în asentiment cu Robert, dar preferă să-i pupe poala lui Elon.

Leon e vocea rațiunii într-o lume de surzi. Musk e copilul cu prea multe jucării. ONU e mătușa care tot promite că vine la Crăciun și nu mai apare. Politicienii sunt vecinii de bloc care dau cu mopul pe casa scării doar în fața apartamentului lor.

Și atunci, concluzia? Dacă Papa Leon, matematicianul, filosoful și misionarul care a trăit printre săraci, spune că avem o problemă, poate că e timpul să facem ceva. Dar cum îl știm pe Musk, probabil are deja în plan să vândă bilete către o lume unde problema nu există: Marte.

Acum, eu nu știu dacă Robert a fost misionar, în sensul religios, sau doar adeptul celebrei poziții, cert e că l-a cam pus în genunchi sau l-a aplecat pe Elon Musk, în discursul său, iar asta numai la misionar nu mă duce cu gândul.

1...242526...57Pagina 25 din 57

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID