Cum să crești un dinozaur în frigider fără să știe mama? Simplu, îi spui că ai început o dietă cu proteine exotice și gata. Dacă urlă noaptea, îi zici că e motorul vechi al frigiderului. Dacă miroase, îi spui că ai uitat broccoliul în cutie. Dacă mănâncă din salam, îi spui că ai un frate invizibil. Iar când sparge ușa și se plimbă prin sufragerie, o vei auzi spunând că toți adolescenții sunt niște monștri. Tu doar să dai din cap și te să rogi ca dinozaurul să nu fie mai isteț decât tine sau să nu fie Ion Iliescu.
Adevărata viață a lui Gigi gagicarul, între mit și icoane
Află povestea lui Gigi gagicarul, între acuzații, jurăminte la lumânare și eterna luptă dintre nevastă, spovedanie și blonda imaginară
Evanghelia după Gigi gagicarul: sfântul familist care n-a văzut în viața lui o blondă, dar a pupat icoane până i s-a ars buza
România e țara unde știrile se scriu singure, dar când apare numele Gigi Becali, ele nu doar că se scriu, ci se și crucesc. Ultima minune de presă? Că marele strateg de Pipera, latifundiarul cu icoana la purtător și cu gura mai tare decât clopotul de Paști, ar fi trăit ani la rând o idilă secretă cu Tania Budi. Dar stai, nu te grăbi: pentru că însuși Gigi gagicarul a venit să ne lumineze, explicând că nu doar că nu știe cine e Tania, dar nici nu i-a dat vreodată bună ziua.
Cuvintele lui Becali sunt atât de ferme, încât ai zice că bărbatul a trăit ultimii 30 de ani într-o mănăstire de maici, cu ochii legați și cu urechile astupate. Gigi gagicarul? Nu, frate, Gigi Sfântul.
Dar hai să nu stricăm poanta. Pentru că dacă există un subiect pe care România îl iubește mai tare decât fotbalul prost și politica și mai proastă, acela este viața amoroasă a unuia care ne jură zilnic că n-are viață amoroasă.
Cine e Gigi gagicarul?
Păi, cine să fie? Gigi gagicarul este acel personaj mitologic care apare în poveștile cu oi, terenuri furate de la armată, transferuri ratate și discursuri teologico-fotbalistice. Este omul care a descoperit că Biblia se poate cita după fiecare offside și că icoanele fac rating mai bun decât campionatul românesc.
Dar, dincolo de sfințenie, România l-a botezat acum cu un nou titlu: Gigi gagicarul. Pentru că, ce să vezi, până și cel mai mare predicator de Pipera are un punct slab. Și acela ar fi… femeia.
Sau nu? Sau poate că da? Sau poate că totul e doar o conspirație pusă la cale de Cristian Rizea, omul care, de pe unde o fi fugit el din România, a decis să dea lumii breaking news-ul vieții: că Gigi gagicarul ar fi avut o relație clandestină de ani de zile cu Tania Budi.
Tania Budi – blondă de serviciu la toate conspirațiile
Dacă e să o asculți pe presă, Tania Budi e o fel de Lady Gaga a Bucureștiului anilor 2000, cu mai multe relații celebre la activ decât trofee are FCSB în ultimii 20 de ani. Dar, normal, când n-ai găsit altă țintă pentru un zvon de senzație, dai cu numele Taniei.
Dar să revenim la Gigi gagicarul. Întrebarea fundamentală: putea Tania Budi să fie muza secretă a latifundiarului? Becali spune: „Nici nu o cunosc, nu i-am dat mâna, habar n-am cine e”. România a auzit, a râs și a zis: „Normal, Gigi, și fotbal știi, dar tot te bați cu CFR de 20 de ani fără să câștigi nimic”.
Declarațiile sfinte ale lui Gigi gagicarul
Să cităm direct din Evanghelia după Gigi:
- „Pe Tania Budi nici nu o cunosc, nici nu i-am dat mâna.”
- „Păcatele mele le-am spovedit, le-am șters, nu mai există. Eu am nevasta mea și altă femeie nu mai țin minte să fi avut.”
Frumos. Demn. Poetic. Parcă vezi cum Gigi gagicarul stă la spovedanie și îi spune preotului: „Părinte, am greșit, dar le-am uitat. Și dacă nu-mi mai aduc aminte, înseamnă că n-au existat.”
Este un fel de teologie amoroasă, în care infidelitatea se evaporă dacă ai Alzheimer selectiv. O adevărată doctrină a „fidelității prin amnezie”.
România și mitul lui Gigi gagicarul
Românii au o relație specială cu Becali. Îl iubesc, îl urăsc, îl iau la mișto și-l votează din greșeală. Și acum îl privesc ca pe un sfânt gagicar, o icoană cu două fețe: pe una scrie „familist convins”, pe cealaltă „băiat de cartier cu fantezii blonde”.
E aproape poetic. România n-are nevoie de James Bond, are deja varianta locală: Gigi gagicarul, agentul secret care jură că n-a văzut femeie străină în viața lui, dar care apare în fiecare scandal cu o blondă, brunetă sau roșcată.
Viața ascetică a lui Gigi gagicarul
Să ne imaginăm o zi obișnuită din viața lui Gigi gagicarul:
- Dimineața: se trezește cu icoana pe noptieră, se închină de 20 de ori și își face cruce și peste televizor, să nu intre ProTV-ul în casă.
- La prânz: se ceartă cu antrenorul, jucătorii și arbitrii, pentru că toți sunt păcătoși.
- După-amiaza: se uită în oglindă și își spune: „Ești cel mai mare familist din istoria României, bravo, Gigi!”
- Seara: citește Biblia, dar cu voce tare, ca să audă și vecinii.
Unde să mai încapă Tania Budi în programul ăsta? N-are loc nici o umbră de femeie. Maxim o icoană cu Maica Domnului.
Gigi gagicarul e mit, nu realitate?
Totuși, adevărul e simplu: Gigi gagicarul nu există. Există doar Gigi Becali, un om care a reușit să facă din fiecare scandal un spectacol și din fiecare negare o predică.
El nu are nevoie de gagică reală, pentru că și-a inventat deja rolul: e gagicarul metaforic al României, seducătorul de public, păcătosul preferat al tabloidelor și sfântul autoproclamat al Piperei.
Iar dacă mâine va apărea altă blondă, altă acuzație, altă poveste, Becali va spune același lucru: „Nu o cunosc, nu i-am dat mâna.” Și România va râde din nou, pentru că, în fond, așa e el: Gigi gagicarul, eternul protagonist al unei telenovele care nu se mai termină.
Un milion de km
Am numărat pașii și am ajuns la concluzia că viața e doar un maraton cu bătături sponsorizat de lipsa de sens. Am străbătut distanțe cât pentru a înconjura pământului și singurul lucru pe care l-am primit a fost o serie de bătături și bășici la picioare. Am trecut printre case, păduri, printre idei, am făcut slalom printre cretini și m-am ales cu același gust de apă chioară-n gură și cu același râs strâmb care spune că oricum toată alergarea e doar o glumă proastă. Când am bătut pasul pe loc, am ajuns tot acolo.
Doctor primar pneumolog Flavia Groșan și universul conspirațiilor
Doctor primar pneumolog Flavia Groșan, de la pandemie la teorii absurde, continuă să răspândească idei halucinante cu aplomb de guru medical
Dacă planeta ar fi un imens teatru absurd, iar medicina ar fi transformată într-o piesă de Ionesco rescrisă de un autor beat, atunci rolul principal ar fi jucat cu aplomb de doamna doctor primar pneumolog Flavia Groșan, (după cum ei îi place să-și spună). De la primele zile ale pandemiei COVID-19 și până în prezent, doamna doctor primar pneumolog a reușit să transforme orice conferință de presă, orice postare pe Facebook și orice interviu într-un spectacol grotesc, presărat cu teorii conspiraționiste demne de manualul de propagandă al unei secte apocaliptice.
Și cum să nu te apleci cu interes ironic asupra carierei publicistice a doamnei doctor primar pneumolog Flavia Groșan, când aceasta a reușit să contrazică, în câțiva ani, tot ceea ce comunitatea științifică mondială a demonstrat cu sânge, transpirație și peer-review? În vreme ce spitalele gemeau de pacienți, ventilatoarele vuiau și cercetătorii alergau contra cronometru să dezlege misterul unui virus nou, doamna doctor primar pneumolog explica liniștită, cu o voce blândă dar fermă, că „e doar o răceală mai ciudată” și că tratamentele sale magice cu pastiluțe de trei lei vor salva omenirea.
Doctor primar pneumolog Flavia Groșan și începuturile pandemiei
Să ne amintim: anul 2020, lumea în stare de șoc. OMS declară pandemia, spitalele sunt copleșite, autoritățile bâjbâie între lockdown și restricții, iar oamenii stau închiși în case. În tot acest haos, apare o voce calmă și sigură pe sine: doamna doctor primar pneumolog Flavia Groșan.
Ea nu se panichează, ea știe adevărul și adevărul, potrivit domniei sale, este că virusul COVID-19 nu e nici pe departe atât de periculos. Tratamentul e simplu, la farmacie, fără complicații. De ce să urmezi protocoalele internaționale când ai la îndemână „leacuri” clasice?
Și uite așa, doctor primar pneumolog Flavia Groșan devine eroul de serviciu al celor care căutau certitudini simple într-o lume complicată. Nu contează că întreaga comunitate medicală spunea altceva. Important era să existe o figură carismatică, gata să sfideze mainstream-ul științific.
Doctor primar pneumolog Flavia Groșan și conspirațiile vaccinului
Apoi au venit vaccinurile. Știința, în toată splendoarea ei, reușise un miracol: în mai puțin de un an, un vaccin eficient era disponibil pentru populație. A fost o rază de speranță. Dar nu și pentru doamna doctor primar pneumolog Flavia Groșan.
Ea a privit cu scepticism, cu un zâmbet ironic, și a spus: „Nu e bine, dragilor. Nu vă vaccinați, că nu știm ce ne bagă în corp.” Pentru ea, vaccinurile erau mai degrabă o armă secretă de control global decât o soluție medicală.
Și astfel, în timp ce milioane de oameni își puneau speranțele în imunizare, primar pneumolog oferea alternative: ceaiuri, tratamente „minune”, și eterna suspiciune că „Big Pharma” are un plan ascuns.
Groșan și idolii conspirației
Ca orice erou al dezinformării, doctor primar pneumolog Flavia Groșan nu a putut rezista tentației de a-și alege niște idoli. A declarat, fără să clipească, că o admiră pe Diana Șoșoacă. Da, exact acea Șoșoacă a cărei contribuție la sănătatea publică se rezumă la a striga în Parlament că măștile sunt botnițe și că spitalele sunt lagăre.
Un doctor primar pneumolog care se inspiră de la Șoșoacă e ca un chirurg care își ia notițe de pe TikTok-ul conspiraționiștilor. Dar, în lumea Flaviei Groșan, totul e posibil.
Ultima perlă: sexul vaccinați-nevaccinați
Și cum să trecem cu vederea capodopera recentă a doamnei doctor primar pneumolog Flavia Groșan? Potrivit dânsei, o persoană nevaccinată riscă să se îmbolnăvească dacă face sex cu cineva vaccinat. Proteinele Spike, acești ninja microscopici, ar trece dintr-un corp în altul ca niște spioni virali.
Este o teorie atât de absurdă încât nici măcar manualele de biologie clasa a VII-a nu s-ar fi gândit la ea. Dar iată că un primar pneumolog a dus conspirația la nivel erotic. Până și antivacciniștii hardcore au ridicat sprânceana: „Serios, doamna doctor? Asta-i nouă…”
Conspirațiile viitorului a la doctor primar pneumolog Flavia Groșan
Și pentru că imaginația conspiraționistă nu are limite, să ne imaginăm ce alte perle ar putea să mai lanseze doamna doctor primar pneumolog Flavia Groșan în viitor:
1. Telefoanele mobile transmit COVID prin 5G – dar numai dacă vorbești la ele mai mult de 15 minute și doar în rețelele unde facturile sunt plătite cu cardul.
2. Apa de la robinet activează proteina Spike – dar numai când e fiartă și turnată peste pliculețele de ceai.
3. Câinii vaccinați latră în frecvențe periculoase pentru nevaccinați – motiv pentru care posesorii de animale ar trebui să-și facă exorcizări acvatice.
4. Rujurile conțin nanoparticule Pfizer – iar femeile nevaccinate care pupă femei vaccinate riscă să facă febră și să scrie recenzii pozitive la pastilele „Big Pharma”.
5. Aerul condiționat răspândește certificate verzi – cine intră în mall respiră de fapt birocrație.
6. Netflix a fost cumpărat de OMS – fiecare episod de serial e impregnat subtil cu mesaje pro-vaccinare.
7. Musafirii vaccinați lasă urme radioactive în canapele – dovadă că saltelele cu memorie sunt de fapt antene de spionaj.
Dacă râzi, să știi că și la afirmația cu sexul vaccinați-nevaccinați am râs inițial. Dar totuși, doamna doctor primar pneumolog Flavia Groșan a spus-o cu toată seriozitatea lumii.
Publicul fidel
E important să înțelegem că doamna doctor primar pneumolog are o audiență. Există oameni care o cred. Există grupuri pe Facebook unde fiecare postare a sa e preluată cu entuziasm: „A zis doamna doctor, deci așa e!”.
Aici e drama și ironia: în timp ce medicii adevărați se chinuie să explice în cuvinte simple procese complexe, un doctor primar pneumolog își permite luxul de a inventa povești și de a fi aplaudată pentru asta.
Vasăzică…
Povestea Flaviei Groșan e povestea unui doctor primar pneumolog care a ales să fie mai degrabă guru decât doctor. Și dacă până acum am râs amar de conspirațiile sale, realitatea e că impactul lor a fost și este nociv.
Dar să privim partea plină a paharului: fără doamna doctor primar pneumolog Flavia Groșan, poate că nu am fi avut un asemenea material de satiră medicală. Ea e dovada vie că absurditatea poate purta halat alb, stetoscop și un zâmbet sigur pe sine.
Așa că, atunci când data viitoare cineva îți spune că vaccinul vă transformă în reptilian, că sexul cu un vaccinat îți dărâmă imunitatea sau că pisicile văd nanoparticulele Pfizer noaptea, adu-ți aminte de un singur lucru: un doctor primar pneumolog a deschis drumul.
Apoi, cine știe, poate că în curând vom afla că și scrisul acestui articol e periculos: se transmite ironic prin ecran și riscă să vă facă să gândiți. Iar asta, pentru adepții sugeraniști ai Flaviei Groșan, e cea mai mare boală dintre toate.
Idiotul util Călin Georgescu și teatrul păcii absurde
Descoperă cum idiotul util Călin Georgescu visează Pacea de la București și cum susținătorii săi sunt prizonierii propriei naivități
Într-o Românie care se credea deja imună la absurdități, iată că ni se servește, pe tavă, spectacolul grotesc al unui idiot util care se autointitulează salvator al lumii. Numele lui? Călin Georgescu. Da, acel individ care pare să fi luat manualul de propagandă rusească și să-l fi rescris cu pixul roșu, pentru uz propriu și al celor câțiva susținători care încă cred că lumea e o scenă de teatru la care ei sunt VIP-uri.
În mod normal, când un personaj public își imaginează că poate aduce un lider cu mandat internațional de arestare în România pentru a negocia pacea mondială, ar trebui să ne uităm în jur și să ne întrebăm dacă mai avem nevoie de un IQ minim ca să supraviețuim. Dar nu, în cazul nostru, idiotul util Georgescu nu doar că visează, ci și strigă în gura mare că „Pacea de la București” ar fi fost cel mai nobil gest al umanității.
Să facem un exercițiu de logică simplă, care, evident, depășește capacitatea medie a unui idiot util: Vladimir Putin, omul pe care Georgescu voia să-l aducă în România, are mandat de arestare internațional. Dacă ar păși pe pământ românesc, autoritățile ar fi obligate să-l rețină. Chiar și într-un univers paralel unde Georgescu are vreo putere, realitatea nu se supune dorințelor sale naïve. Dar, bineînțeles, idiotul util nu vede asta. Pentru el, logica e doar un moft al științei și al diplomației.
Apoi vin susținătorii, sugeraniștii, acești eroi anonimi care, prin simpla credință că un personaj cu discursuri anti-NATO, anti-UE și complet în ton cu retorica Kremlinului poate salva lumea, au devenit pionii perfecți ai unui joc geopolitic pe care nu îl înțeleg. Cei care îi dau like-uri pe TikTok și distribuie clipuri motivaționale cu Georgescu, fără să realizeze că exact asta îl transformă în idiotul util, care servește interese externe sub masca unui altruism inexistent.
Nu putem să nu remarcăm ironia: în timp ce Georgescu își imaginează o lume în care el este mediatorul suprem între SUA și Rusia, restul lumii se uită la televizor și întreabă: „Cine e idiotul util?” Evident, răspunsul e simplu: cel care a confundat România cu un platou de filme în care realitatea nu contează și unde fiecare discurs grandios trebuie luat în serios, doar pentru că sună pompos.
Dar haideți să nu ne oprim aici. Dacă ne uităm la discursul lui Georgescu, găsim fraze de genul „înălțarea ființei umane” și „cel mai important gest nobil”. Aici intervine partea cea mai savuroasă: idiotul util nu înțelege că nobletea se măsoară prin fapte, nu prin proclamații emoționale sau prin hashtag-uri. În lumea reală, a aduce în țară un lider acuzat de crime de război nu este „gest nobil”, ci o invitație la ridicol și, eventual, la război diplomatic.
Cine sunt acești susținători care îl ridică pe Georgescu pe un piedestal? Sunt oameni care cred că anti-UE și anti-NATO înseamnă automat patriotism, că propagandă rusească înseamnă „alternative de gândire” și că orice mesaj viral de pe TikTok sau Telegram trebuie luat ca adevăr absolut. Ei sunt dovada vie că un idiot util poate aduna o mulțime în jurul său fără să producă nimic altceva decât confuzie și amuzament involuntar.
Să ne gândim puțin la simbolistica „Păcii de la București”. Denumirea însăși sună ca un titlu de roman SF prost scris. În timp ce Georgescu o pronunță cu solemnitate, întreaga Europă democratică probabil face ochii mari și întreabă: „Cine a scris scenariul ăsta?” În fond, doar un idiot util ar putea crede că discursurile grandioase și afișarea intențiilor nobile în fața camerei de filmat pot substitui diplomația reală și legislația internațională.
Nu lipsesc nici elementele de umor negru: imaginați-vă scena în care Georgescu, cu ochii plini de pasiune, întâmpină la București un lider cu mandat de arestare internațional. În mod normal, poliția ar interveni, NATO ar fi alarmat, iar restul lumii ar râde amar. Totuși, în universul lui Georgescu, aceasta ar fi „cea mai importantă demonstrație de altruism geopolitic”. Cine altcineva decât un idiot util ar putea transforma o situație de risc diplomatic imens într-un spectacol de PR personal?
Partea tragicomică este că unii oameni chiar îi dau credit. Acești sugeraniști (cum îi putem numi elegant) par să fi uitat că realitatea nu se supune dorințelor unui individ cu delir megalomanic. Ei îl ridică pe Georgescu la rang de erou, uitând complet că exact asta îl transformă în idiotul util perfect: unul care se laudă cu fapte imposibile și devine, fără să vrea, instrumentul altora.
Dar să nu uităm că absurdul nu se termină aici. În România, în 2025, cineva poate să vorbească serios despre „Pacea de la București” în timp ce oamenii mor la granița cu Ucraina, iar societatea încearcă să supraviețuiască crizelor energetice și economice. Aceasta este genialitatea macabră a unui idiot util: să transforme o tragedie reală într-un spectacol personal, în care singura victorie contează pe TikTok și în videoclipurile virale.
Mai există și dimensiunea filosofică. Georgescu vorbește despre „înălțarea ființei umane”, dar uită complet că oamenii de rând sunt cei care fac pacea posibilă, nu cei care visează la titluri grandioase. Idiotul util se crede arhitectul lumii, dar nu realizează că este doar o piesă de teatru prost regizată, menită să amuze și să înspăimânte în același timp.
Vasăzică, spectacolul Georgescu este o lecție despre cât de departe poate ajunge un idiot util atunci când visează prea mult și gândește prea puțin. Este un circ geopolitic în care România, fără să știe, devine platou de filmare, iar susținătorii săi sunt aplauzele într-un teatru al absurdului. Fiecare declarație, fiecare hashtag, fiecare video viral este o confirmare că prostia combinată cu ambiția poate fi extrem de amuzantă pentru restul lumii, dar devastatoare pentru cei care încă cred că „Pacea de la București” este posibilă.
Dar să nu ne oprim la simpla constatare că idiotul util Georgescu este un diliu. Să explorăm, cu aceeași luciditate cinică, ce înseamnă această titulatură în viața reală, în societate și, mai ales, în politică. Pentru că nimic nu este mai amuzant decât să vezi cum prostia organizată devine agenție de PR geopolitic. Așadar, imaginează-ți următorul scenariu: un bărbat cu discursuri grandioase, ridicat pe soclu de câțiva simpatizanți care încă nu au înțeles diferența între TikTok și diplomație, pretinde că va aduce lideri mondiali în România pentru a negocia pacea. Nimic din ceea ce spune nu are legătură cu realitatea, dar fiecare frază sună incredibil de înălțător pentru urechile celor care adoră conspirațiile și narațiunile simpliste. Acesta este idiotul util în acțiune: cineva care poate transforma absurdul într-o operă de artă fără să știe că întreaga lume râde de el.
Să luăm în calcul reacțiile susținătorilor. Acești oameni, sărmanii, sunt convinși că fiecare clip, fiecare declarație, fiecare proclamație grandioasă e o lecție de moralitate și strategie geopolitică. Ei sunt aplauzele perfecte pentru idiotul util, fără să realizeze că exact asta îl menține în topul absurdului. Fără acești naivi devotați, idiotul util Georgescu ar fi doar un individ care vorbește singur în fața oglinzii și se consideră mediator mondial. Dar ei există, iar fiecare share sau like îl transformă într-un instrument al propriului ridicol.
Să fim sinceri, ce poate fi mai delicios decât să vezi cum cineva se autoproclamă salvator al lumii, ignorând complet realitățile politice și juridice? Mandatul de arestare internațional pentru Putin, opoziția NATO, rigorile UE, toate acestea sunt doar detalii pentru idiotul util. Pentru el, lumea e o scenă, iar el este protagonistul unei piese care ar fi demnă de Shakespeare… dacă Shakespeare ar fi scris comedii negre cu ironie satirică la adresa prostiei umane.
Trebuie să ne gândim și la dimensiunea simbolică a „Păcii de la București”. Sună poetic, nu? Aproape ca un vers de poezie romantică, dar în realitate este un titlu de comedie neagră. Orice diplomat cu un minim de experiență ar înțelege că ideea este ridicolă, periculoasă și complet irealistă. Dar pentru idiotul util, aceasta este misiunea vieții: să facă imposibilul posibil și să transforme România într-un hub de negociere mondială… în timp ce Europa întreagă își freacă fruntea și se întreabă dacă nu cumva trebuie să verifice dacă nu cumva avem o breșă în timp-spațiu.
Și să nu uităm umorul negru: în imaginile din mintea sa, idiotul util Georgescu trebuie să fie ceva demențial. Probabil se vede așezat pe un tron simbolic, cu lideri mondiali la picioarele sale, semnând acorduri istorice și mulțumindu-i pentru curajul său. În realitate, scenariul ar arăta mai degrabă ca un episod prost regizat de Monty Python: polițiști care intră, presa care ridică sprâncenele, NATO care intervine și întreaga Europă care râde amar. Aceasta este geniul tragic al idiotului util: să transforme fantezia personală în un spectacol grotesc, amuzant și periculos în același timp.
Ce fac susținătorii? Ei continuă să-l aclame. În lumea lor, idiotul util Georgescu este eroul care „înălță ființa umană” și „face pace în lume”, în timp ce realitatea bate la ușă și se uită la ei cu un zâmbet ironic. Aplauzele lor nu fac decât să amplifice ridicolul: fiecare share, fiecare comentariu, fiecare postare pe social media îl transformă pe idiotul util într-un simbol al prostiei organizate, dar și al efectului pe care îl poate avea un individ complet rupt de realitate asupra opiniei publice.
Dar să nu uităm nici de lecția finală: nimic din toate acestea nu ar fi posibil fără o doză uriașă de credulitate colectivă. Susținătorii lui Georgescu sunt martorii propriei naivități, aplauzele lor sunt ecoul unei fantezii care nu va deveni niciodată realitate. Și aici intervine ironia supremă: exact acest ecou îi transformă pe acești oameni în părți ale unui joc pe care nu îl înțeleg, iar Georgescu, idiotul util, se află în centrul scenei, convins că lumea îl admiră pentru măreția sa, când de fapt toată Europa se amuză.
În final, spectacolul este complet: avem un personaj care crede că poate dicta pacea mondială din București, susținători care îl consideră salvator și o lume întreagă care înțelege absurdul situației. Aceasta este, în esență, definiția perfectă a unui idiot util: cineva care, fără să vrea, servește interesele altora, care crede că este protagonistul unei epopei eroice și care, în realitate, este doar piesa centrală într-un circ geopolitic grotesc.
Așadar, când data viitoare cineva se întreabă cine este idiotul util al zilelor noastre, nu căutați departe. Uitați-vă în jur, citiți titlurile de știri, ascultați discursurile și vedeți cum prostia combinată cu ambiția și cu lipsa totală de simț al realității creează un spectacol care este atât comic, cât și tragic. Pentru că în lumea lui Călin Georgescu, fiecare gest grandios, fiecare frază pompoasă, fiecare videoclip viral este o dovadă că absurditatea poate fi măreție, iar idiotul util poate fi erou… cel puțin în propria lui fantezie.
Aici se încheie lecția: absurdul are un chip, iar numele lui este Călin Georgescu. Susținătorii săi îl văd ca pe un salvator, restul lumii îl vede ca pe un idiot util, iar realitatea… ea râde amar, în timp ce teatrul grotesc continuă să ruleze în fața ochilor noștri.
Ce aud pereții când vorbesc cu ei
Arăți bine, azi, du-te-n, nu, azi nu te duci nicăieri. Trebuie să mut oglinda aia, mă provoacă, mereu. Mai bine o sparg, dă-o-n, nu, azi nu sparg nimic. Ce bună era tipa aia pe care am văzut-o dimineață, m-a dezbrăcat din priviri și am simțit cum mă și eu aș fi fff, nu, azi nu mă gândesc la prostii. De ce moții mă-sii stau singur în casă și vorbesc cu pereții? Întrebarea e bună, răspunsul e-n mine. Azi nu, nu mai caut răspunsuri la nicio întrebare. Îmi pun întrebări și atât. Poate mâine, dar până mâine, e azi.
Flavia Groșan și virusul imaginar al sexului letal
Flavia Groșan, medicul care a reinventat știința cu teorii halucinante, susține acum că sexul dintre vaccinați și nevaccinați e mai periculos decât fumatul în benzinărie
Breaking news în patria paradoxurilor: Flavia Groșan, medicul cu doctorat în conspirații și rezidențiat în pseudoștiință, a mai născut o teorie. După ce a trecut prin pandemie ca o Mesia a nevaccinaților, acum a descoperit că dragostea e letală dacă partenerul are la activ o doză de vaccin anti-COVID-19. Cu alte cuvinte, în viziunea doamnei Flavia Groșan, dacă tu, bărbat nevaccinat, faci sex cu o femeie vaccinată, riști să pleci de pe lumea asta mai repede decât factura la curent de la Hidroelectrica.
Flavia Groșan a reușit din nou să zguduie universul medicinei. Doar că nu de la temelie, ci de la tavanul secției de bancuri proaste, pentru că, în realitate, nimeni din comunitatea științifică nu ia în serios astfel de afirmații. Dar în bula ei digitală, unde Diana Șoșoacă e idol și 5G-ul e Satana cu antenă, Flavia Groșan e un fel de Marie Curie reîncarnată, dar cu Facebook în loc de laborator.
Flavia Groșan în pandemie – eroina de carton
Cine nu-și amintește de începutul pandemiei, când spitalele erau pline, medicii munceau până cădeau din picioare, iar Flavia Groșan apărea la televizor ca să ne explice că are ea „schema salvatoare”? Schema ei era un cocktail de medicamente ieftine, o combinație mai experimentală decât un Long Island servit la birtul din colț. Ea promitea că vindecă COVID-ul cu două pastile și o rugăciune, iar pacienții care nu mureau deveneau imediat dovada vie că Groșan e un geniu neînțeles.
În realitate, comunitatea medicală a ridicat din sprâncene, apoi din umeri. Colegiul Medicilor a chemat-o la raport, dar a plecat de acolo cu o mustrare mai blândă decât o înjurătură spusă în șoaptă. Astfel, Flavia Groșan a prins curaj. Și când dai curaj unui personaj care amestecă medicina cu conspirația, rezultatul e la fel de imprevizibil ca efectul unui shot de țuică băut înainte de RMN.
Și aici începe epopeea: Flavia Groșan, care se autoproclama salvatoarea de vieți, a transformat pandemia într-un turneu de stand-up medical. Dintr-o dată, oamenii care refuzau să creadă în virus au găsit în ea un simbol, un banner ambulant care spunea: „Vedeți? N-avem nevoie de spitale, avem nevoie de Flavia Groșan!”.
Fana Dianei Șoșoacă – alianța perfectă
Nu e surprinzător că Flavia Groșan s-a declarat fană a Dianei Șoșoacă. Două personaje unite de aceeași dragoste pentru spectacol și de aceeași aversiune față de vaccinuri. Dacă Șoșoacă striga în Senat că ne omoară cu seringi, Flavia Groșan completa tabloul cu grafice imaginare și explicații medicale care sună ca un curs de biologie ținut de un elev corigent.
Împreună, aceste două figuri par desprinse dintr-un reality show intitulat „România, țara unde logica e opțională”. Șoșoacă e vocea care țipă, Groșan e vocea care șoptește pseudoștiința. Una urlă conspirații, cealaltă le „traduce” în limbaj medical. Duetul perfect pentru o piesă de teatru absurd, în care decorul e construit din măști aruncate pe jos și pancarte cu „Jos dictatura medicală!”.
De altfel, să te declari fană a Dianei Șoșoacă e ca și cum ai spune că admiri muzica manelelor pentru profunzimea versurilor. E o declarație de intenție, un certificat de apartenență la clubul conspiraționiștilor de lux.
Corona-scepticismul și antivaccinismul – religia Groșan
Flavia Groșan a reușit să transforme corona-scepticismul și antivaccinismul într-o carieră. În timp ce alți medici încercau să explice calm cum funcționează vaccinurile, ea a aruncat în piață teoria că vaccinul e mai periculos decât boala. O afirmație la fel de solidă ca un castel de nisip construit în mijlocul autostrăzii.
De fiecare dată când presa serioasă explica știința din spatele vaccinurilor, apărea Groșan cu o postare pe Facebook menită să strice feng shui-ul sănătății publice. Și, culmea, avea mereu audiență. Într-o țară în care oamenii cred încă în deochi și în busuiocul pus la icoană, Groșan a găsit teren fertil pentru a-și planta semințele pseudoștiinței.
Așa a apărut fenomenul Groșan: oameni care nu înțeleg biologia moleculară, dar cred că dacă o doctoriță spune ceva pe Facebook, înseamnă că are dreptate. E același mecanism prin care cineva crede că horoscopul din Libertatea e mai relevant decât analizele medicale.
Sexul letal – ultima teorie de pus în ramă
Iar acum, ultima perlă: sexul între vaccinați și nevaccinați ar duce la simptome îngrozitoare. În viziunea Flavia Groșan, proteina Spike e un fel de drac cu coarne care sare din corpul vaccinatului direct în patul conjugal. Nu contează că toată comunitatea științifică râde de așa ceva. Pentru Groșan și fanii ei, asta e Biblia medicală.
Să ne imaginăm scena: doi îndrăgostiți se pregătesc de o noapte pasională. Dar stai! Ea e vaccinată! El e nevaccinat! Conform teoriei Groșan, rezultatul nu e orgasm, ci infarct. Practic, să faci dragoste devine mai periculos decât să traversezi autostrada legat la ochi.
Imaginați-vă ghidurile medicale actualizate după logica Flaviei Groșan: „Recomandări OMS: evitați sexul inter-vaccinal. Proteina Spike nu doar că se transmite, dar face și găuri în prezervative. Mai sigur e să vă salutați cu mâna de la distanță”.
De ce e falsă teoria?
În realitate, niciun vaccin ARN anti-COVID-19 nu conține virus viu. Deci nu există shedding. Proteina Spike produsă e tranzitorie și nu se transmite. Dar când logica lipsește, intră în scenă imaginația. Și imaginația Flaviei Groșan e atât de bogată încât ar putea concura cu J.K. Rowling, doar că în loc de Harry Potter avem „Spike Potter și Camera Secretă a Vaccinaților”.
Mai mult, chiar și cei mai critici oameni de știință ai vaccinurilor, care pun sub semnul întrebării politica publică, nu merg atât de departe. Dar Groșan a sărit direct în groapa absurdului, sărind peste orice fel de dovezi, ca un cascador care se aruncă în gol fără plasă, doar cu like-urile fanilor drept saltea.
Flavia Groșan pe Facebook – laboratorul ei de experimente
Facebook-ul a devenit pentru Flavia Groșan ceea ce era laboratorul pentru savanți: locul unde își testează ideile. Doar că, în loc de eprubete și microscoape, ea are butonul de „Postează” și fiecare postare e un experiment social: câți oameni mai pot fi convinși că pseudoștiința e știință?
În timpul pandemiei, pagina ei era un amestec de „inspirație medicală” și statusuri care rivalizau cu textele de pe grupurile conspiraționiste internaționale. De fiecare dată când apărea un studiu nou, ea posta contrariul, pentru că, nu-i așa, adevărul nu trebuie căutat în revistele științifice, ci în like-uri și distribuiri.
De altfel, Groșan a înțeles perfect cum funcționează algoritmul. Cu cât mai șocantă declarația, cu atât mai multe reacții. Și astfel, Facebook-ul i-a devenit un laborator de minciuni reciclate, unde singura ipoteză confirmată e că oamenii sunt gata să creadă orice, atâta timp cât e spus cu suficientă încredere.
Reacția publicului
Publicul Flaviei Groșan e un spectacol în sine. Pe de o parte, ai fanii înfocați care o văd ca pe o martiră modernă, persecutată de „sistem”. Pentru ei, orice critică adusă Groșan e o dovadă că are dreptate. Dacă OMS spune una, Groșan spune invers, atunci clar Groșan e cea care știe adevărul.
Pe de altă parte, ai publicul critic, format din medici, jurnaliști și oameni cu o minimă educație științifică. Aceștia se amuză, se revoltă și, uneori, se întreabă cum de un medic poate scăpa nepedepsit după atâtea declarații absurde. Într-o țară normală, un astfel de comportament ar fi dus la suspendarea dreptului de liberă practică. În România, însă, duce la creșterea audienței.
De fapt, reacția publicului arată ceva mai profund: o ruptură între știință și societate. Mulți oameni au obosit să audă termeni medicali complicați și preferă explicațiile simple, chiar dacă sunt false. Aici intervine Groșan, care oferă pseudo-explicații pe înțelesul tuturor, chiar dacă acestea arată ca niște bancuri scrise prost.
Scenarii absurde după logica Groșan
Dacă ar fi să ducem mai departe logica Flaviei Groșan, lumea ar arăta cam așa:
- Vaccinații ar trebui să poarte veste reflectorizante, ca să știe nevaccinații să fugă din calea lor.
- Prezervativele ar trebui să fie vândute cu avertisment: „Poate conține proteine Spike”.
- În loc de certificate verzi, s-ar da certificate roșii: „Periculos pentru sexul cu nevaccinați”.
- Filmele romantice ar primi avertismente 18+, nu pentru scenele de nuditate, ci pentru că actorii vaccinați își transmit proteinele Spike prin sărut.
- În loc de cursuri de educație sexuală, în școli s-ar face educație anti-vaccinală: „Copii, aveți grijă! Vaccinații sunt toxici! Mai bine faceți sex pe internet, e mai sigur”.
Aceste scenarii absurde nu sunt departe de logica Groșan. Dacă azi spune că sexul e periculos, mâine ar putea spune că aerul expirat de vaccinați provoacă migrene. Iar poimâine, că simpla privire în ochii unui vaccinat îți strică retina.
O carieră construită pe scandal
Trebuie spus clar: Flavia Groșan nu e un simplu medic, e o fabrică de scandal. Fără aceste declarații șocante, ar fi rămas un medic pneumolog anonim. Dar cu ajutorul pseudoștiinței, a devenit star. La fel cum unii devin celebri pentru că se filmează mâncând pepene pe TikTok, Groșan a devenit faimoasă pentru că a spus prostii cu aer grav.
Fiecare apariție a ei e calculată ca un episod dintr-un serial Netflix prost scris: cliffhanger după cliffhanger. Ba a descoperit ea tratamentul-minune, ba că vaccinul omoară mai repede decât virusul, ba acum că sexul e un fel de ruletă rusească biologică. Singurul lucru constant e șocul. Șocul vinde, șocul atrage, șocul face rating.
Criticii și realitatea
Medicii serioși au explicat de nenumărate ori că afirmațiile Flaviei Groșan sunt false, periculoase și contrazic toate dovezile științifice. Dar pentru fanii ei, asta e doar „propaganda sistemului”. Când adevărul e plictisitor, minciuna spectaculoasă devine mai atrăgătoare. Și Flavia Groșan știe să fie spectaculoasă. Chiar dacă asta înseamnă să transforme sexul în pandemie.
Un medic din Germania a spus clar: shedding-ul există doar la vaccinuri cu virus viu, ceea ce nu e cazul aici. Dar în mintea Groșan, asta e doar un detaliu. Ca și cum cineva ar spune că nu poți prăji cartofi în apă rece, iar ea ar răspunde: „Dar cine sunteți voi să ne spuneți ce e realitate?!”
Din punctul meu de vedere, al unui vaccinat cu trei doze…
Flavia Groșan e exemplul perfect de cum poți face carieră nu prin știință, ci prin spectacol. Din pandemie până în patul conjugal, a reușit să transforme orice subiect într-o conspirație. Fană a Dianei Șoșoacă, corona-sceptică și antivaccinistă, Groșan e medicul care a găsit rețeta succesului: spui o prostie monumentală, apoi aștepți să devii viral. Și când devii viral, susții că tu, de fapt, ai descoperit virusul adevărat.
Așa că, dacă e să credem ultima teorie Groșan, sexul cu un vaccinat e mai mortal decât țigara aprinsă la benzinărie. Dar hai să fim serioși: dacă medicina ar funcționa după logica Flaviei Groșan, atunci singura farmacie ar fi magazinul de glume proaste. Iar singura prescripție ar fi: luați o pastilă de bun-simț și evitați contactul cu pseudoștiința. Eventual, purtați mască, nu de protecție sanitară, ci de carnaval, pentru că tot circul e.
Eu m-am vaccinat. Eu sunt unul dintre cei vaccinați cu trei doze.
Ursul Arthur și scandalul vânătorii
Poveste despre ursul Arthur, un urs ucis de un prinț străin, ridică semne de întrebare despre derogări, corupție și soarta pădurilor din România
De la basm la realitate crudă
A fost odată ca niciodată un urs mare cât o legendă, botezat de ecologiști „ursul Arthur”. Nu știa și nici nu-l interesa că are un nume, după cum nu-l interesa nici cine conduce Ministerul Mediului sau cine stă pe scaunul de prim-ministru. Tot ce voia era să trăiască liniștit în pădurile Carpaților, acolo unde oamenii intrau doar cu respect și teamă.
Dar într-o zi, liniștea lui s-a frânt. Un prinț străin, Emanuel, rudă foarte îndepărtată cu o familie regală dintr-o țară mică, dar cu buzunare mari, a venit în România cu o pușcă de lux, cu bani și cu o derogare. Astfel, ursul Arthur a fost ucis, cel considerat „regele pădurilor” a fost sacrificat. Povestea lui a ajuns în presa internațională și a stârnit mai multe întrebări decât răspunsuri.
Ursul Arthur – mai mult decât un simplu urs
Ursul Arthur nu era un urs oarecare, era monitorizat de organizațiile de mediu și considerat cel mai mare urs brun din România, poate chiar din Europa, conform unor surse. Avea aproape 17 ani și era un exemplar rar, cu o conformație impresionantă și o greutate estimată de peste 600 de kilograme.
Spre deosebire de alți urși care obișnuiau să coboare în sate, să răscolească gunoaie și să bage frica în gospodari, ursul Arthur era retras, pașnic și evita contactul cu oamenii. Ecologiștii care îl urmăreau spuneau că era „un urs de poveste”, un simbol al sălbăticiei autentice care mai supraviețuiește în Carpați.
Pentru comunitatea științifică, ursul Arthur era un subiect de mândrie, pentru localnici, o legendă vie. Dar pentru vânătorii de trofee, el era cel mai râvnit „premiu” posibil.
Cum a ajuns ursul Arthur ținta prințului Emanuel
Conform actelor oficiale, prințul Emanuel a venit în România cu o autorizație specială, o derogare eliberată pe motivul că un urs agresiv teroriza o comunitate locală. În astfel de situații, legea permite împușcarea exemplarelor problematice.
Doar că, în locul ursului care făcea probleme, a fost împușcat ursul Arthur – un exemplar perfect sănătos, pașnic și aflat în adâncul pădurii, la kilometri buni de sate.
Explicația e simplă și tristă: prințul nu venise să rezolve o problemă, ci să plece acasă cu un trofeu de poveste. Ir sistemul i-a livrat ceea ce își dorea, cel mai mare urs brun din România.
Derogarea – cheia scandalului
Întrebarea centrală rămâne: cine a semnat derogarea și cum a fost posibil ca aceasta să fie folosită pentru împușcarea ursului Arthur?
Ministrul Mediului de la acea vreme Țanțoș Bârna(Tánczos Barna) a declarat că nu știa detaliile și că responsabilitatea aparține gestionărilor fondurilor de vânătoare. Premierul Florin Cîțu a anunțat comisii și anchete. Dar românii au mai auzit povești cu comisii: se fac repede, se sting și mai repede, iar concluziile rareori schimbă ceva.
Problema este că derogările sunt deseori transformate în bilete VIP pentru vânătoare de trofee. Pe hârtie, ele sunt menite să protejeze comunitățile. În realitate, devin un instrument pentru ca străinii cu bani să își satisfacă vanitatea.
Cine profită de moartea ursului Arthur?
Moartea ursului Arthur nu a fost doar o tragedie pentru natură, ci și o afacere profitabilă. Vânătorii de trofee străini plătesc zeci de mii de euro pentru a doborî un urs brun. O parte din bani ajunge la asociațiile de vânătoare, o altă parte se rătăcește pe drum, prin buzunare care nu apar în acte.
În același timp, scandalul a funcționat ca o perdea de fum. În timp ce opinia publică era ocupată să se indigneze pentru ursul Arthur, în Parlament și Guvern se discutau și chiar se adoptau proiecte controversate, fără ca presa să le mai acorde atenția cuvenită. Arthur devenise nu doar victimă a gloanțelor, ci și a jocurilor politice.
Ecologiștii reacționează
Organizațiile de mediu au reacționat imediat. Pentru ele, ursul Arthur era un simbol și o dovadă că România mai are încă o biodiversitate unică în Europa. „Este inacceptabil ca un urs pașnic, protejat, să fie ucis doar pentru trofeul unui prinț străin”, au transmis ONG-urile.
Acestea au cerut măsuri ferme: transparență totală în acordarea derogărilor, interzicerea vânătorii de trofee sub orice formă și investiții în soluții alternative pentru a reduce conflictele om-urs. Printre propuneri: garduri electrice, containere speciale anti-urs, educarea comunităților și relocarea exemplarelor problematice.
Politicienii dau vina unii pe alții
Cazul ursului Arthur a scos la iveală și eterna strategie românească: aruncatul vinei de la unii la alții.
Ministrul Mediului a spus că vinovați sunt gestionarii fondurilor. Premierul a promis că va analiza cazul. Parlamentarii au cerut anchete. Dar nimeni nu a îndrăznit să-și asume responsabilitatea reală.
Astfel, povestea a devenit încă un exemplu de „clasic românesc”: scandaluri mari, vinovați mici și soluții inexistente.
Povestea ursului Arthur – o oglindă a societății
Uciderea ursului Arthur este mai mult decât un accident de vânătoare. Este o oglindă a felului în care funcționează societatea românească.
Instituțiile dau derogări fără să verifice. Politicienii ridică din umeri. Banii cumpără orice. Iar cetățenii, deși indignați, se obișnuiesc repede cu gândul că „așa merg lucrurile la noi”.
Arthur nu a fost ucis doar de un glonț, ci și de un sistem.
Ce urmează pentru urșii din România
România se laudă cu cea mai mare populație de urși bruni din Europa – între 6.000 și 7.000 de exemplare, conform estimărilor. Dar această bogăție este în pericol.
Defrișările masive, lipsa hranei și extinderea habitatelor umane îi împing pe urși tot mai aproape de sate. Din această cauză apar conflictele: urși care intră în gospodării, oameni speriați, pagube materiale.
În loc să fie căutate soluții moderne și eficiente, se dau derogări pentru împușcare. Practic, se taie nodul gordian cu toporul.
Experții propun o strategie națională pe termen lung:
- monitorizarea prin GPS a exemplarelor mari, precum ursul Arthur;
- crearea unor coridoare ecologice;
- oprirea defrișărilor ilegale;
- instalarea de garduri electrice și containere anti-urs;
- educarea comunităților pentru conviețuire.
Numai așa conflictele om-urs pot fi gestionate fără a transforma tragedia ursului Arthur într-un precedent.
Reacții internaționale: România, în lumina reflectoarelor
Moartea ursului Arthur a ajuns rapid în presa internațională. Ziare și televiziuni din întreaga lume au relatat povestea, iar România a fost din nou pusă într-o lumină nefavorabilă.
În loc să fie cunoscută pentru frumusețea Carpaților și pentru faptul că găzduiește ultima populație mare de urși bruni din Europa, țara a apărut ca un loc unde natura este vândută pe bani și unde regulile pot fi încălcate dacă plătești suficient.
Gluma amară: ursul Arthur și politicienii
Un comentator spunea ironic: „Dacă ursul Arthur ar fi știut să voteze, probabil ar fi fost lăsat în viață. Așa, neavând buletin și CNP, a devenit doar o sursă de bani.”
Dincolo de glumă, această ironie arată cât de strâns se leagă politica și interesele financiare de deciziile despre natură.
Moartea ursului Arthur trebuie să fie un început
Ursul Arthur nu mai poate fi adus înapoi. Dar moartea sa nu trebuie să rămână doar un scandal de câteva zile. Ea poate fi începutul unei schimbări.
Dacă societatea civilă, presa și cetățenii vor continua să ceară transparență și legislație corectă, atunci sacrificiul ursului Arthur poate să fi avut un sens. Dacă, însă, totul va fi uitat, ursul Arthur va rămâne doar încă o victimă a unui sistem care sacrifică natura pentru bani și influență.
Ursul Arthur nu a fost doar un urs, a fost o oglindă. Iar întrebarea care rămâne este: ne place ceea ce vedem în ea?
Urmarea…
„Arthur a murit pentru știință”
Așa ni s-a spus. Dar nu orice știință, ci știința trofeelor. Știința care măsoară cât de mare e pielea întinsă pe perete și cât de impresionată va fi rubedenia prințului când o vede. Restul – protecție a speciilor, biodiversitate, legi europene – e doar „zgomot de fond”.
„Derogarea – hârtia care spală păcatele”
În România, derogarea are aceeași valoare ca apa sfințită: spală orice vină. Împuști un urs protejat? Nu-i nimic, ai derogare. Tai pădurea ilegal? Nu-i nimic, ai derogare. Fură cât vrei, că derogarea e acolo să te absolve. Aproape că te aștepți să apară și o „derogare pentru viață veșnică”, emisă pe hârtie timbrată, semnată și ștampilată.
„Arthur, teroristul cu patru labe”
Oficial, ni s-a spus că ursul Arthur era agresiv. Probabil dădea like-uri pe Facebook la pagini interzise și conspira cu alți urși să răstoarne guvernul. În realitate, omul ăsta blănos nici nu știa că există oameni, darămite guvern. Dar e mai simplu să faci dintr-un urs un „inamicul public numărul unu” decât să recunoști că derogarea s-a dat pentru buzunare pline.
„Ancheta care investighează ancheta despre anchetă”
Cum se rezolvă totul în România? Se face o comisie. Dacă comisia nu rezolvă nimic, se mai face o anchetă să verifice comisia. Apoi, un raport final care concluzionează: „ursul Arthur e vinovat că s-a intersectat cu glonțul prințului”. Simplu și eficient.
„Ministerul Mediului – traducere liberă: Ministerul Derogărilor”
În alte țări, ministerul mediului protejează natura. La noi, o transformă în listă de prețuri. Câte mii de euro pentru un urs, câte pentru un mistreț, câte pentru liniștea opiniei publice. Adevărata problemă de mediu? Cum să mai încapă atâtea derogări în sertarele ministeriale.
Ultima zi de liceu
Fiule, ai 57 de anișori și cred că a sosit momentul să pot discuta cu tine ca de la bărbat la bărbat. La cât de incult te văd, nu mi-am închipuit vreodată că vei putea ajunge să faci o carieră militară, să scrii un doctorat și să ajungi prim-ministru. Ce-i drept, ai plagiat, dar chiar și asta-mi pare a fi o realizare, cunoscându-te. Că ai ajuns prim-ministru, avem servicii, grupuri de interese, dar tu ai meritul de a fi paiața potrivită. Însă, Lae, dragul meu, mă bucur să te văd în ultima ta zi de liceu.
Manipularea diasporei și spectacolul propagandei
Manipularea diasporei este o telenovelă digitală cu actori amatori, regizori invizibili și public dornic să fie mințit cu lacrimi pe Facebook
Manipularea diasporei – un scenariu regizat pe Facebook
Există ceva mai trist decât un român plecat la muncă în străinătate, care își amintește la fiecare sărbătoare de sarmalele din copilărie și de biserica din sat? Da, există un român plecat la muncă în străinătate, care își varsă amarul pe Facebook sub formă de romanță lacrimogenă, iar alt român dă share convins că a descoperit un manifest politic. Dar există și ceva mai amar decât asta, întreaga piesă e regizată, editată și împachetată ca un produs de supermarket pentru emoții. Pe etichetă scrie „dor de țară”, dar la casă îți scanează votul. Bine ați venit la telenovela care se cheamă manipularea diasporei.
Acest serial ieftin, cu actori amatori dar foarte entuziaști, are de toate: drame familiale, copii rămași acasă care-și îmbrățișează părinții doar prin ecran, bunici care mor singuri în satele pustii și părinți care „au pierdut copilăria celor mici” pentru că erau ocupați să care saci de ciment în Germania. Publicul plânge, distribuie și votează tembel. Cine regizează? Nu contează. Important e că funcționează. Emoția curge, like-urile cresc, algoritmul se linge pe bot, iar politicienii și propagandiștii își freacă mâinile.
Am putea crede că totul e spontan. Oameni simpli, povești simple, viață adevărată. Da, sigur. La fel de „adevărată” cum era și zâmbetul prezentatoarei de la Telejurnalul lui Ceaușescu. Doar că acum nu mai e nevoie de un partid unic să-ți bage în cap propaganda; E suficient să ai un cont de Facebook și o conexiune la internet. Restul vine de la sine: algoritmii știu deja că diaspora adoră să fie eroina unei drame care nu se mai termină.
Și uite-așa, manipularea diasporei devine un soi de fast-food emoțional: povești congelate, dezghețate la momentul oportun și servite cu garnitură de revoltă. Se mănâncă rece, cu indignare și nostalgie. Se digeră greu, dar nu contează, pentru că scopul nu e digestia, ci intoxicarea.
Manipularea diasporei nu este o întâmplare, este un proces regizat, cu miză politică și geopolitică. De ani de zile, diaspora românească reprezintă un bazin electoral decisiv, capabil să încline balanța la vot. De aceea, campaniile de influență lucrează subtil, prin emoții și povești atent calibrate. Facebook-ul e scena principală, iar lacrimile sunt valuta forte. Astăzi, nu mai vorbim doar despre dor și nostalgie, ci despre manipularea diasporei ca instrument politic.
Cum funcționează manipularea diasporei?
Rețeta e simplă și eficientă, testată pe milioane de utilizatori care cred că internetul e noul altar al adevărului:
1. Identifici o rană emoțională: dorul de părinți, sacrificiul pentru copii, nostalgia după „țara de acasă”.
2. Împachetezi povestea: o poză alb-negru cu un copil cu ochi mari, o postare lacrimogenă scrisă cu greșeli gramaticale (că dă bine la „autenticitate”), eventual și o rugăciune la final.
3. Distribui masiv: grupuri de Facebook cu nume patriotice, pagini care amestecă bancuri cu conspirații, influenceri care vând tricolorul pe post de adevăr absolut.
4. Recoltezi emoția: like-uri, comentarii, distribuiri. Fiecare lacrimă virtuală devine punct procentual în sondaje.
Și uite-așa, diaspora este transformată în ceea ce specialiștii numesc „resursă politică regenerabilă”. Nu contează cât ai plâns ieri, vei plânge și mâine. Lacrimile nu se termină niciodată.
Metodele prin care se face manipularea diasporei
1. Povești cu emigranți sacrificați
Un clasic: „Am plecat din țară pentru un trai mai bun, dar mi-am pierdut sufletul și familia”. Genul acesta de confesiuni circulă viral, transformând individul într-un simbol colectiv. Fiecare român din diaspora se regăsește și se simte parte dintr-o comunitate de martiri.
2. Exploatarea copiilor și a lacrimilor
O fotografie cu un copil care plânge, un desen cu un robot trist, un apel la caritate – toate devin instrumente de mobilizare emoțională. În realitate, ele pregătesc terenul pentru viitoare mobilizări politice.
3. Victimizarea diasporei
Se repetă obsesiv ideea: „Diaspora trimite bani, dar e tratată ca cetățean de mâna a doua”. Această victimizare creează frustrare și consolidă un sentiment de superioritate morală – diaspora devine „mai bună” decât cei rămași în țară.
4. Conspirații ambalate emoțional
„Străinii ne fură resursele”, „România este exploatată”, „diaspora știe adevărul și va salva țara”. Mesaje simple, repetitive, care creează indignare și disponibilitate de mobilizare.
Cum se pregătește manipularea diasporei?
Manipularea nu începe cu un mesaj electoral direct, este un proces lent, bine gândit:
- Crearea grupurilor aparent neutre
Pagini precum „Dor de acasă”, „Români în lume” sau „Inima românească” par comunități inocente. În realitate, devin incubatoare de emoții. - Picătura chinezească de emoție
Postări lacrimogene, videoclipuri nostalgice, poze cu părinți rămași singuri. Emoția picură zilnic, până devine rutină. - Consolidarea identității colective
Mesajul repetitiv: „Noi, diaspora, suntem mai buni”. Această mantră întărește apartenența și creează disponibilitatea de a răspunde la chemări. - Activarea politică
La momentul dorit – campanie electorală, protest, referendum – grupurile explodează cu mesaje direcționate. Emoția se transformă în acțiune politică.
Exemple concrete din manipularea diasporei:
- „Inginerul din Germania”
O poveste virală despre un român care a ratat copilăria copiilor săi pentru un salariu mai mare. Din drama personală s-a făcut mit colectiv. - „Copilul cu robotul care plânge”
O poveste emoționantă transformată în campanie virală. Distribuiri, donații, lacrimi digitale – toate capital social pentru viitoare acțiuni. - „Străinii care au furat apa din Vidraru”
Un fake news grotesc, dar eficient. A circulat masiv, alimentând frustrarea și sentimentul de „țară jefuită”.
Cine sunt păpușarii?
Beneficiarii direcți sunt partidele politice din România, care au învățat că diaspora este vaca de muls emoțional. Dar adevărații păpușari? Acolo e partea delicioasă. Pentru că, dacă tragi puțin de fir, ajungi inevitabil la Kremlin. Da, la propaganda lui Putin, mereu gata să bage bățul prin gard. Și ce gard mai bun decât cel al diasporei, mereu frustrată, mereu cu ochii umezi, mereu gata să creadă că Occidentul îi fură sufletul și că România a fost trădată de „sistem”?
De aceea, narativele sunt mereu aceleași: „Occidentul vrea să ne distrugă tradițiile”, „politicienii români ne-au vândut”, „noi, poporul simplu, suntem sfinți, dar victime”. E exact manualul de propagandă rusească, adaptat pentru export la kilogram, cu subtitrări în română.
Cine este publicul țintă?
Aici lucrurile devin de-a dreptul amuzante. Publicul țintă nu este întreaga diasporă, ci acea specie aparte de român: sugeranistul. Omul care trăiește într-o bulă virtuală în care se simte atât martir, cât și salvator. E convins că distribuirea unei postări cu „România trezește-te” este echivalentă cu un act de eroism civic. În realitate, singurul lucru pe care îl salvează e algoritmul de Facebook, care se hrănește cu fiecare like.
Sugeraniștii sunt acei oameni care cred că un share poate dărâma guverne, că o poză cu o lumânare aprinsă poate opri corupția și că un meme cu Putin călare pe urs e dovadă de analiză geopolitică profundă. Ei nu sunt victime. Ei sunt voluntari. Soldați amatori care merg la război cu emoticoane și gif-uri și, paradoxal, sunt fericiți să fie manipulați, pentru că manipularea le dă importanță.
Ținta este clară: românii care trăiesc între două lumi. Plecați de ani buni, dar neintegrați complet în Occident, nostalgici, singuri, conectați non-stop la Facebook. Ei devin consumatori ideali ai narațiunilor lacrimogene, public vulnerabil la manipularea diasporei. Emoția lor este materia primă a propagandei.
Beneficiarii manipulării diasporei
Oficial, toate partidele încearcă să profite. Dar există o direcție mai insidioasă: multe dintre teme seamănă izbitor cu discursurile propagandei ruse. Victimizare, conspirații, ură față de Occident, dezbinare între românii din țară și cei din diaspora – acestea sunt clasicile rețete ale Kremlinului. De aceea presupun că în spatele acestor campanii miroase a Moscova. Manipularea diasporei este, foarte probabil, parte din propaganda lui Putin.
Publicul sugeranist – soldații propagandei
Iar acum, partea savuroasă: publicul, așa-numiții „sugeraniști”, acei români convinși că doar ei iubesc țara, că doar ei suferă sincer și că un like pe Facebook e echivalent cu o revoluție. Ei trăiesc în bula lor de eroi autoproclamați, convinși că o postare lacrimogenă schimbă România. Ironia? În realitate, sunt marionete în mâna unor păpușari cu accent rusesc.
Sugeraniștii se cred salvatori, dar devin propagandiști voluntari. Îi hrănește ideea că „fac parte din ceva mai mare”, în timp ce realitatea e că își donează emoțiile, gratis, unei propagande care îi folosește și îi uită. Sunt soldați neplătiți într-un război informațional care îi depășește și totuși, le place. Le oferă iluzia eroismului digital.
Teatrul absurd al diasporei
Așa ajungem la apogeul spectacolului: diaspora transformată în decor pentru un teatru absurd, cu regizori invizibili și figuranți entuziaști. O parte plânge, o parte distribuie, o parte strigă lozinci. Împreună, formează corul antic al manipulării. Și totul pentru ce? Pentru ca, undeva, niște politicieni să mai prindă un mandat, iar niște propagandiști ruși să mai bifeze o victorie psihologică.
Sincer, dacă nu ar fi trist, ar fi de râs. Dar cum să nu râzi amar când vezi diaspora redusă la rolul de actor într-o telenovelă digitală, unde fiecare episod se termină la fel: cu lacrimi, indignare și zero schimbare reală?
Adresându-mă publicului țintă al manipulării: dragii mei sugeraniști, voi nu sunteți soldați ai adevărului, nici eroi ai națiunii. Sunteți spectatorii unui spectacol de prost gust, care se cred actori principali. Sunteți gladiatori care luptă cu umbre și se felicită pentru fiecare like primit. Sunteți, într-un cuvânt, materia primă a propagandei. Și cea mai mare ironie? Nu doar că nu sunteți plătiți, dar oferiți totul gratis, cu entuziasm. Asta da afacere pentru păpușari.
Cortina cade, spectacolul continuă, iar biletele pentru următorul act sunt deja vândute. Bravo, diaspora! V-ați câștigat încă un rol în teatrul absurd al manipulării.
Manipularea diasporei nu este accidentală, ci o strategie atent construită. Emoția, victimizarea și conspirațiile devin arme politice. Grupurile online sunt incubatoare de emoții colective, pregătite pentru a fi activate la momentul dorit. Beneficiarii pot fi partide interne, dar și actori externi, în primul rând propaganda rusă.
Iar publicul, acei sugeraniști cu lacrima pregătită pe Facebook, rămâne cu senzația că e erou. În realitate, e doar decor în telenovela geopolitică a lui Putin. Un decor ieftin, dar util și, desigur, foarte ușor de manipulat.