Văzându-te reîntoarsă cu inima-ți spartă, ca un păsăroi țesător, m-am apucat să-ți construiesc una nouă, cu cioburi de gheață din pieptu-ți adunate. Le-am împletit la loc, cu grijă, topindu-le cu fire fierbinți din inima-mi deșirată-n grabă. În zori, venit-au melci cu aripi de ceară, pășind cu greu prin boabe de rouă ce le ajungeau până la genunchi, aducând mărgăritare-n spinare, voind să m-ajute. Dimineața, când inima-ți a reînceput să-ți bată, privit-ai îndărăt, strâmbând din nas, ai făcut cale-ntoarsă și gata.
Ciobanul Tanasă la stână la Gigi
Ciobanul Tanasă păzește cașul Patriei, Becali dă lecții de mistică pastorală
Cadrul pastoral
Soarele dogorea peste dealurile românești, iar stâna lui Gigi Becali strălucește ca un palat de vară, dar cu miros de balegă proaspătă. Oile jucau aplaudau, berbecii joacă fotbal la Faci Ce Spune Becali sau fac curling în noroi, nu-mi pot da seama, iar vacile și boii mă privesc ca pe un intrus nedorit. În mijlocul acestui haos pastoral, Gigi Becali, în costum Armani, dar cu cizme de cauciuc, stă pe un balot de fân ca pe tronul său divin, în timp ce ciobanul Tanasă trece printre oi fluierând, cu o privire de om care știe totul și nu uită nimic, ține bâta ca pe un baston de mareșal.
Stâna lui Gigi Becali arată ca o combinație între Palatul din Aleea Alexandru și un muzeu al satului construit prost: garduri aurite și o troiță uriașă cu neon albastru.
Cu un zâmbet amar, mă apropii de cei doi, pregătit pentru orice ar putea urma…
Reporter: Bună ziua! Domnule Becali, cum vă simțiți aici, la stână, conducând „politica pastorală” a României?
Gigi Becali: Băi, măi, eu nu conduc politica, eu conduc sufletele! Așa cum Hristos a păzit apostolii, așa păzesc eu oile. Iar dacă am nevoie de cioban adevărat, îl iau pe ciobanul Tanasă! Pentru că ăsta nu-i doar cioban, e paznic de neam, bă! Dacă vine lupul, fie lup politic, fie lup străin, Tanasă dă cu bâta-n baltă și-l stropește, îl bagă în iad! Mă înțelegi?
Reporter (sarcastic): Deci România e acum o țară condusă de un manager de oi și un cioban vigilent. Oare să ne fie frică sau să râdem?
Ciobanul Tanasă: Domnule reporter, nu glumiți! Eu sunt aici să apăr România! Eu, ciobanul Tanasă, am spus-o și o repet: n-o să vină niciun livrator străin să ne aducă brânză putredă din import! Eu veghez ca niciun trădător, niciun profitor să nu fure cașul românesc! Cine nu e român și vrea să facă livrare aici, să plece! România e a românilor, nu a lor!
Reporter (sarcastic): Extraordinar. Patriotismul se măsoară acum în caș și în numărul de livratori alungați cu bâta.
Declarația istorică a lui Gigi
Reporter: Domnule Becali, de ce ați spus că dacă aveți nevoie de cioban, îl luați pe Tanasă?
Gigi Becali: Băi, măi, să vă explic. Dacă văd că în politică e hoție, că votează ăia cum nu trebuie, eu chem pe ciobanul Tanasă. Ăsta vine, se uită, zice: „Aici e trădător, aici e străin, aici e vânzător de țară!” și gata, îi ia cu fluierul și cu bâta! Bă, așa cum Dumnezeu a ales pe David cioban să fie rege, eu îl aleg pe Tanasă să fie paznic la turma asta de politicieni corupți!
Ciobanul Tanasă (ridicând tonul): Corect, domnule Becali! Eu, ciobanul Tanasă, am fost trimis să veghez! Eu nu dorm, eu stau și privesc. Și dacă vine cineva cu brânză străină, cu urdă străină, cu idei străine, eu îl fluier, îl arăt cu degetul și-l dau afară din țară!
Reporter (acid): David avea praștie, Tanasă are fluier. Aproape la fel de biblic.
Mesaj pentru Europa
Un vecin imaginar cu moacă de broscoi și cravată aurie intră în peisaj, după nume-i Orban și e prim-ministrul țării vecine, Ungaria.
Reporter: Se pare că a venit și Europa să vă vadă. Cum comentați?
Gigi Becali: Băi, Europa să ne lase! Noi avem oi, avem stână, avem brânză de la călugării de pe muntele Athos, sfințită, avem credință! Dacă Europa vrea, vine și se închină la troița mea! Dacă nu, pleacă!
Ciobanul Tanasă: Și eu, ciobanul Tanasă, le transmit: nu veniți aici cu livrările voastre străine! România are brânză, România are oi, România are Tanasă!
Reporter (negru de umor): Minunat. Politica externă a României a fost redusă la o discuție cu un cap de oaie și un fluier pastoral.
Reporter: Domnule Becali, vecinii par impresionați de politica dumneavoastră pastorală…
Gigi Becali: Bă, eu respect vecinii, dar ciobanul Tanasă e cel care veghează! Dacă văd că vreo oaie votează aiurea, o trag de urechi!
Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, am ochiul format pentru orice infracțiune! Livratorii străini, politicienii care nu iubesc România, îi urmăresc cu fluierul!
Reporter (acid): Se pare că Bruxelles-ul și stâna lui Gigi comunică prin fluier și behăit de oaie.
Televiziunea națională la stână
Cameramanii n-au ănconjurat, lumini aprinse, Becali ridică mâna spre cer.
Reporter: Domnilor, sunteți gata pentru un mesaj național?
Gigi Becali: Bă, eu dau interviu numai cu Dumnezeu și ciobanul Tanasă! Dacă e televiziune, să fie creștină!
Ciobanul Tanasă: Și eu, ciobanul Tanasă, transmit națiunii că livratorii străini sunt interziși! Toate cașurile și urdele trebuie să fie românești!
Reporter (tăios): Deci România are acum o televiziune pastorală, cu program de știri, sport și livrare de caș.
Gigi Becali: Băi, televiziunea să transmită! Eu, Gigi Becali, și ciobanul Tanasă dăm mesaj poporului: mâncați caș românesc, nu trădați țara, iubiți pe Dumnezeu și urda!
Ciobanul Tanasă (apăsat, rigid):Eu, ciobanul Tanasă, transmit poporului român: nu ne vindem! Nu acceptăm livratori străini, nu acceptăm ocolișuri! România rămâne românească!
Reporter (tăios): Deci, televiziunea publică devine acum TV Oierit. Emisiunea de știri începe cu fluier și se termină cu „Doamne-ajută!”.
Ședința de partid pastorală
Gigi instalează un birou improvizat pe un balot de fân, cu oi ca asistenți.
Reporter: Domnule Becali, partidul se conduce mai bine de aici?
Gigi Becali: Bă, da! Dacă am nevoie de voturi, ciobanul Tanasă le adună pe toate cu fluierul. Oile știu cine e bun și cine nu!
Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, am planificat deja strategia pentru livrări de patriotism și caș. Livratorii străini, atenție! O să vedeți ce înseamnă România reală!
Reporter (sarcastic): Deci România are un partid condus de un oier, cu ciobanul Tanasă strateg, iar alegătorii sunt oi. Logica politică devine literal pastorală.
Gigi Becali: Băi, măi, asta e adunarea poporului! Eu sunt conducătorul, Tanasă e strategul, oile sunt votanții! Cine vrea să mă contrazică, să ridice copita!
Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, asigur poporul că am planul perfect! Fluier, bâta, urda și brânza! România nu cade, România veghează!
Reporter (cinic): Perfect. Așa arată viitorul politic: ședințe de partid cu oi delegate și moțiuni de cenzură fluierate.
Oi cu microfoane și conferințe de presă
Oile poartă microfoane miniaturale, iar Gigi și Tanasă le dictează mesaje pentru națiune.
Reporter: Domnilor, se pare că aveți o echipă completă.
Gigi Becali: Bă, da! Oile transmit mesajul meu și al ciobanului Tanasă! Cine nu e mulțumit, să meargă la supermarket!
Ciobanul Tanasă: Eu, ciobanul Tanasă, am creat un sistem de monitorizare pastoral-livrare. Livratorii străini, atenție! Dacă aduceți brânză, vă fluier direct!
Reporter (acid, ironic): Așadar, România are acum un sistem de intelligence condus de oi, cu strategii de livrare anti-externă.
Un gust amar…
Dacă până acum credeam că politica românească e absurdă, acum știm sigur: e o stână globală. Oile sunt cetățenii, berbecii sunt politicienii, baciul e Gigi Becali, iar ciobanul Tanasă veghează cașul și urda Patriei. Livratorii străini, televiziunile și politicienii imaginari sunt avertismente: România nu negociază, România fluieră și lovește cu bâta.
Dacă oierul Gigi a ajuns „lumina” politicii românești și ciobanul Tanasă a ajuns strategul livrărilor de patriotism, atunci suntem oficial într-un hal fără de hal. Suntem condamnați să rămânem captivi între baleiarea oițelor și bâta lui Becali, cu livratori străini interziși și caș românesc ca religie națională.
Dacă până acum am râs de politică, acum e clar că politica s-a mutat definitiv la stână. Becali predică despre Dumnezeu și oi, iar ciobanul Tanasă veghează să nu intre livratori străini cu brânză importată.
Dacă oierul Gigi Becali a ajuns „lumina” politicii românești, iar ciobanul Tanasă strategul suprem al patriotismului, atunci România e oficial într-un hal fără de hal. Suntem o țară condusă de oi, fluier și bâta unui cioban paranoic.
Lemn Tanasă, ciobanul ratat al politicii românești
Lemn Tanasă, între stână, Godină și Becali, un caz clasic pentru manualul de prostie politică
Există oameni în politica românească ce reușesc să demonstreze, cu fiecare declarație, că fundul sacului intelectual nu are podea. În fruntea acestei galerii de personaje folclorice se află Lemn Tanasă. Un deputat AUR care, de fiecare dată când deschide gura, reușește să demonstreze faptul că e un idiot util al propagandei lui Putin în România, să aducă rating tembeliziunilor și să ofere internetului material de glume pe bandă rulantă.
Ultima sa ispravă? Un apel public ca românii să refuze comenzile livrate de oameni care „nu sunt români”. Cu alte cuvinte, dacă la ușă apare un asiatic sau un african cu pizza, Lemn Tanasă vrea să-l trimiți acasă cu tot cu mozzarella. Nu contează că acel om muncește cinstit, că plătește taxe, că încearcă să supraviețuiască. Important e ca Lemn Tanasă să bifeze niște puncte la capitolul naționalism de grotă.
Dar să nu ne grăbim. Povestea lui Dan Tanasă merită disecată cu bisturiul sarcasmului, cu penseta ironiei și cu toporul umorului negru.
Lemn Tanasă, idiotul util al propagandei lui Putin
Prin declarațiile și poziționările sale, Dan Tanasă reușește performanța să fie idiotul util al propagandei lui Putin în România, unul dintre idioți, că nu-i singurul, din nefericire. Cu discursuri pline de ură, cu atacuri la instituții, cu mesaje care seamănă dezbinare și încurajează frica, Lemn Tanasă nu face decât să împrăștie, ca o trompetă dezacordată, fix ce convine Kremlinului. N-ar fi nevoie de agenți secreți subtili când ai la dispoziție un Lemn Tanasă care livrează, gratis și cu pasiune, prostie pură ambalată în tricolor. Inclusiv ultima sa ieșire în decor fiind inspirată din Rusia, aliniată perfect cu propaganda lui Putin. Coincidență? Prea multe coincidențe.
Lemn Tanasă – de la microfonul Parlamentului la bâlciul politicii
Imaginează-ți un om care confundă discursul politic cu urlatul la bâlci. Care crede că a fi parlamentar înseamnă să urli mai tare decât colegii. Care crede că politica se face cu pumnii pe masă, cu insulte și cu postări pe Facebook ce miros a xenofobie încă de la primul rând. Acesta este Lemn Tanasă.
Nu e întâmplător că a primit sancțiuni în Parlament pentru comportament grobian. Nu e întâmplător că presa îl descrie constant drept un scandalagiu. Nu e întâmplător că până și colegii de politică își dau ochii peste cap când aud numele lui. Totul e un cerc vicios: Dan Tanasă are nevoie de atenție, atenția se obține prin scandal, scandalul se traduce în articole, articolele îi hrănesc ego-ul. Și uite-așa, Dan Tanasă devine un soi de reality-show ambulant, aidoma tovarășului său G SIEmion, bosul clanului politic al AiURiștilor, cu diferența că Tanasă se chinuie să pară a fi mai cult.
Declarația supremă: pizza doar de la români
Când Lemn Tanasă a scris pe Facebook să refuzăm comenzile livrate de străini, probabil se aștepta să fie aclamat. Poate visa la un popor trezit brusc, care să alerge după livratori cu certificate de etnie. Doar că, surpriză!, reacția publicului a fost exact pe dos.
Internauții i-au reamintit că milioane de români lucrează ca livratori, chelneri, șoferi, muncitori în alte țări. Și că, dacă străinii ar aplica logica lui Lemn Tanasă, neamurile noastre din diaspora ar fi acum muritoare de foame. Dar Lemn Tanasă nu are timp de astfel de subtilități. El e prea ocupat să transforme politica în bâlci și discriminarea în program politic.
E ca și cum ar fi zis: „Românii sunt prea buni pentru kebab, hai să ne întoarcem la slănină și mămăligă, livrate exclusiv de bunici certificate pe linie maternă.”
Intră în scenă Godină: plângerea penală
Dar când faci gafe colosale, inevitabil îți atragi dușmani. Marian Godină, polițistul care a devenit cunoscut pentru umorul său sec, n-a mai râs de data asta. Omul a depus plângere penală împotriva lui Lemn Tanasă pentru incitare la ură și discriminare.
Godină a spus simplu și clar: „Ceea ce ați scris e o infracțiune.” Iar Lemn Tanasă, cu naturalețea lemnului ud, i-a răspuns: „Bravo! Acum ai și tu o realizare în viața ta.”
Adică, în logica lui Lemn Tanasă, a-ți face datoria civică și a semnala o infracțiune e doar un moft. În schimb, să urli în Parlament și să postezi prostii pe Facebook e un act de patriotism. Dacă ar fi după el, probabil Codul Penal ar trebui rescris pe șervețele de birt.
Becali: stâna, locul de unde Lemn Tanasă n-a plecat niciodată
Aici intervine momentul de aur. Relativ recent, la o altă ieșire în decor a lui Tanasă, Gigi Becali, parlamentar pe listele clanului politic al AiURiștilor, specialistul național în combinații între oi, fotbal și Dumnezeu, a comentat și el prestația lui Lemn Tanasă, zicând:
„Dacă aveam nevoie de un cioban la oi, îl luam pe Tanasă.”
Într-o singură propoziție, Becali a reușit să-l reducă pe Lemn Tanasă la ceea ce este: un cioban ratat al politicii, un om care se potrivește mai bine cu bâta de lemn decât cu microfonul de la Cameră. Culmea ironiei, Becali, omul care nu se dă în lături de la declarații controversate, pare aici mai echilibrat și mai lucid decât Tanasă.
Când Gigi Becali e vocea rațiunii într-o dispută, știi că lumea s-a întors cu fundul în sus. Dar pentru Lemn Tanasă, stâna e mai aproape de adevăr decât Parlamentul.
Lemn Tanasă, caricatura perfectă
Nu doar Godină și Becali au ceva de zis. Criticii politici și presa au descris constant comportamentul lui Lemn Tanasă ca fiind:
- xenofob, pentru ieșirile lui contra străinilor;
- grobian, pentru insultele aduse colegilor;
- misogin, pentru comentariile la adresa femeilor;
- o nulitate absolută, cum l-a numit Allen Coliban;
- bully xenofob, cum îl descriu unii internauți pe Reddit.
Cu un asemenea palmares, Lemn Tanasă ar putea fi inclus într-un manual de cum să nu faci politică. Dacă ar fi un personaj de desene animate, ar fi acel tip de antagonist care se împiedică în propriile șireturi și cade în groapă, dar continuă să urle că alții sunt de vină.
Lemn Tanasă și talentul său unic: să facă reclamă clanului politic al AiURiștilor
De obicei, un purtător de cuvânt e ales pentru carismă, pentru abilitatea de a transmite mesaje coerente, de a atrage electorat. În cazul clanului politic al AiURiștilor, însă, s-a produs un accident cosmic: au ales ca purtător de cuvânt un om care transformă fiecare apariție într-un dezastru mediatic. Lemn Tanasă nu convinge electoratul, îl alienează. Nu aduce voturi, ci glume. Nu inspiră respect, ci meme-uri. Întreg clanul politic al AiURiștilor fiind o glumă proastă pe scena politicii românești.
Portret în tușe groase
Dacă ar fi să pictăm un tablou al lui Lemn Tanasă, ar arăta așa:
Fundal: o stână, cu oi care-l privesc confuze.
În mână: o pancartă pe care scrie „Doar pizza românească!”
Pe frunte: un autocolant cu textul „Avertisment scris – Parlamentul României”.
În colțul tabloului: Gigi Becali care dă din cap dezamăgit.
Iar undeva în spate: Marian Godină cu o plângere penală în mână.
Un tablou grotesc, dar perfect reprezentativ pentru Lemn Tanasă.
Lemn Tanasă, un caz clinic de politică pe invers
Într-o lume normală, un politician care instigă la discriminare ar fi deja marginalizat. În România, însă, Lemn Tanasă continuă să fie prezent pe scena politică, deși nu face decât să-și bată cuie în talpă. Declarațiile sale sunt manuale de prostie aplicată, reacțiile criticilor sunt constante, iar comparația cu un cioban făcută de Becali a rămas deja antologică.
Poate că singura utilitate reală a lui Lemn Tanasă e să ne amintească, prin contrast, cât de jos se poate coborî nivelul discursului politic. Și, cine știe, poate chiar să inspire câțiva alegători să-și folosească mintea la vot.
Până atunci, Lemn Tanasă rămâne ce a fost și ce va fi: un cioban rătăcit printre microfoane, un lemn politic, o rușine publică.
M-am îndrăgostit de cine nu trebuie.
Când mi-a spus asta, m-a pufnit râsul. Cum adică de cine nu trebuie? O spui de parcă ar fi trebuit să te îndrăgostești de cineva, de parcă ți-ai fi propus asta, aveai în minte o imagine ideală, te-ai amăgit și acum te simți dezamăgită. Tu iar ai citit sfaturile iluștrilor anonimi de pe internet? La ce bun să-ți faci procese de conștiință, când totul s-a întâmplat pur și simplu, fără premeditare? Bucură-te, întoarce pagina și scrie-ți povestea vieții în continuare, un nou capitol. Regretele nu-și au rostul.
De ce românii aplaudă aterizarea?
Misterul etern de pe cer și pista Otopeni: românii aplaudă aterizarea ca la nuntă, botez și pomana porcului. O investigație absurd de serioasă
Am coborât la Otopeni, aeroportul internațional care miroase simultan a cafea scumpă, covrig reîncălzit și parfumuri duty-free expirate. Avionul a aterizat, s-a zdruncinat ca o Dacia 1310 cu portbagajul plin de pepeni și, în momentul în care roțile au pupat pista, tot avionul a izbucnit în aplauze. Nu două palme stinghere, nu un oftat discret de ușurare, ci un delir colectiv, o orchestră de palme transpirate, acompaniată de câteva chiote de bucurie provincială. Românii aplaudă aterizarea cu o pasiune de parcă s-ar fi terminat războiul.
Aplauzele nu erau pentru Mozart. Erau pentru faptul că un avion de 70 de milioane de dolari și un pilot antrenat ani de zile au reușit să facă fix ce scrie în fișa postului: să pună o bucată de metal pe pista de aterizare, în loc să o împrăștie prin câmpurile din jurul Bucureștiului, așa cum probabil s-ar aștepta românii prăpăstioși care aplaudă aterizarea.
Înarmat cu sarcasm și cu un reportofon care miroase a alcool sanitar, am pornit să-i întreb pe pasagerii români de ce au aplaudat aterizarea. Și am găsit răspunsuri care pot rivaliza cu manualul de psihologie absurdă.
De ce romănii aplaudă aterizarea?
Făcând slalom printre pasagerii români care se îmbulzeau spre nicăieri, călcându-se-n picioare, grăbindu-se să facă nimic, i-am intrebat pe câțiva dintre ei, absolut la întamplare: De ce românii aplaudă aterizarea?
Iată câteva dintre răspunsurile pe care le-am primit!
1. Gogu Pârțag, pensionar cu pălărie de paie: De ce am aplaudat? Păi, dom’le, să nu creadă pilotul că muncim degeaba. Dacă nu-l încurajezi, data viitoare poate se supără și aterizează în Bulgaria. Eu aplaud și la RATB când reușește șoferul să nu ia un stâlp. Să nu se demotiveze oamenii, că altfel ne prăbușim toți în depresie, dom’le. Dumneata de ce crezi că românii aplaudă aterizarea, de proști? Nu, de proști, dom’le, nu de proști, că nu suntem proști cu toții…
2. Florica Trăsnea, contabilă și pasageră cu valiză roz cu buline: Românii aplaudă aterizarea pentru că e singurul moment în care simțim că s-a terminat ceva cu bine. În rest, la ANAF, la doctor sau la ghișeu nu se termină nimic niciodată. Am aplaudat și pentru că n-am avut greață. Am mai încercat și să fluier, dar stewardesa s-a uitat urât. Cred că era geloasă.
3. Costică Bâzdâc, profesor de fizică ratat: E simplu. Avionul e ca viața. Pleci sus, plin de speranțe, te mai zguduie câte un nor, și dacă la final nu te faci praf, merită o bătaie de palme. Eu mai aplaud și când mă trezesc dimineața fără să fi murit în somn. Aplaud, dom’le, aplaud pentru existență! Am încercat să propun asta și la liceu, să aplaudăm fiecare oră de fizică în care nu explodează nimic prin laborator, dar n-au fost de acord și a explodat laboratorul. De atunci, eu aplaud orice.
4. Mărioara Fâț, vânzătoare de shaorma: Eu am aplaudat că altfel nu mă simt vie. E ca la concert. Pilotul e ca un DJ care dă drumul la pistă, doar că dacă greșește, nu mai există afterparty. Și-apoi, dacă nu bat din palme, nu pot să pun story pe Instagram. Ce, să creadă lumea că am fost în avion ca o anonimă? Nu, frate, eu am bătut din palme, am dat și cu ,,yeeei”, să se știe, să se audă c-am aterizat eu. Altfel, dacă nu mă vede nimeni, nu mă aude nimeni, parcă degeaba am aterizat…
5. Tănase Muci, muncitor în construcții, ajutor de salahor, „pă comunitate”: Am aplaudat ca să mă dezmorțesc. Stăteam între două doamne cu genți de rafie, eram ca-ntr-un sandviș. Dacă nu aplaudam, îmi amorțea mâna și trebuia să mi-o tai. Plus că poate ne dă reducere la bilete dacă facem gălăgie. Eu mereu aplaud la avion, și când pleacă, și când aterizează, și când trece prin turbulențe, că poate îl sperii pe dracu’ și nu cade. Dumnezeu bunuțul ne apără și ne păzește, se știe, e barosan de barosan, pupa-i-aș p**a lui și el pe-a mea, Doamneee!
6. Nuți Curmare, hair stylist aspirant: Românii aplaudă aterizarea fiindcă sunt traumatizați colectiv. Avionul e ca viața de la noi: nu știi niciodată dacă ajungi la destinație sau dacă faci escală forțată la morgă. Aplauzele sunt un fel de terapie de grup. Sincer, mi se pare sexy să aplaud la pilot. Poate se uită și el pe cameră și zice: „Uite-o pe aia cu unghiile roșii, aplauda pentru mine!”, gen, știi? Apoi, mai știi, poate mă ia pe mine la hotel, nu pe urăta aia de însoțitoare de zbor… Eu trăiesc pentru atenție, nu pentru oxigen, gen.
7. Gheorghe Blegu, șomer profesionist, conspiraționist amator: Eu n-am aplaudat pentru pilot, am aplaudat pentru mine. Am supraviețuit încă o dată capitalismului aerian. Ăștia pun avioanele să cadă ca să facă rating la știri, eu am scăpat. Merit aplauze. Dacă aplaudăm la fotbal pentru 11 bărbați care aleargă după o minge, de ce să nu aplaudăm că n-am devenit scafandri neautorizați? Joac-o p’asta!
8. Didina Flocea, fostă activistă PCR: Românii aplaudă aterizarea pentru că așa e în firea noastră. Aplaudam și la Ceaușescu, aplaudăm și la Boeing. E reflex național. Eu cred că ar trebui să facem legi: cine nu aplaudă la aterizare să plătească amendă. Că altfel se pierde tradiția. Și fără tradiție, ce mai suntem noi? Un popor cu telefon și card bancar, dar fără palme roșii. Se poate așa ceva…
9. Nicuță Gălbenuș, poet ratat: De ce românii aplaudă aterizarea? Nu știu. Eu am aplaudat fiindcă mă inspiră. Sunetul palmelor care izbesc aerul e ca un vers nerimat, ca un plâns în tramvai. Aplauzele la aterizare sunt singura poezie pe care o mai scriem împreună. Și poate, cine știe, dacă batem suficient din palme, se trezește Dumnezeu și ne face piste mai lungi sau ne f**e-n gură, cine știe…
10. Romică Mirobolant, instalator de centrale: Am aplaudat că altfel îmi scapă cheful de viață. Eu aplaud și când termin un sifon fără să-l vărs. Dacă nu aplaud, simt că munca mea e în zadar. Și-apoi, poate pilotul are target: dacă nu ia aplauze, nu primește primă. Eu sunt solidar, dom’le. Am bătut din palme pentru salariul omului. Poate își ia și el o bere din banii ăia. De ce românii aplaudă aterizarea? Nu șiu, dom’le, că eu nu-s de aici…
De ce românii aplaudă aterizarea?
După aceste răspunsuri și 347 de priviri suspecte din partea poliției de frontieră, am ajuns la o concluzie dureros de clară: românii aplaudă aterizarea pentru că sunt un popor care aplaudă supraviețuirea, nu performanța. Nu aplaudă pilotul, aplaudă faptul că n-au murit. Nu aplaudă profesionalismul, ci norocul că avionul n-a făcut „țup” într-un lan de porumb.
La Otopeni, am înțeles că aplauzele nu sunt un gest de recunoștință, ci un exorcism colectiv. Un fel de a spune: „Uite, am scăpat și de data asta!”. Românii aplaudă aterizarea ca și cum și-ar bate singuri obrazul existenței.
În timp ce ieșeam din aeroport, mi-am spus: dacă mâine se inventează teleportarea, românii vor aplauda și atunci când ajung întregi în sufragerie. Românii aplaudă că supraviețuiesc, probabil că nici nu merită mai mult.
Zelenski l-a eclipsat din nou pe Trump la Washington
Zelenski a strălucit la Casa Albă, în timp ce Trump s-a pierdut în glume proaste și aroganță ieftină
Zelenski și eternul clovn portocaliu
Vizita recentă a lui Zelenski în Statele Unite a fost un spectacol în două acte. Primul: un lider ucrainean sobru, elegant, pregătit să ducă în spate povara unei țări sfâșiate de război. Al doilea: Donald Trump, acea caricatură ambulantă care încă se crede protagonistul unui reality-show, dar care de fapt arată ca un stand-up-er ratat la microfonul unui karaoke din New Jersey. Diferența? Zelenski a jucat Shakespeare. Trump a rămas la nivelul „Ursulețul Martinel prezintă: cum să-ți bați joc de diplomație în trei pași și un păr blond ieftin”.
Și ce ironie! Totul s-a consumat fix în același decor unde, la întâlnirea precedentă, Trump a simțit nevoia să-l ia peste picior pe Zelenski pentru că purta o ținută de război. Îți amintești? „Unde ți-ai uitat costumul, Volodimir? La second-hand-ul de lângă front?” spunea clovnul cu burtă și papion imaginar. Ei bine, de data asta, Zelenski a venit în costum negru impecabil, iar clovnul portocaliu Trump a fost cel care a rămas blocat în propria uniformă de ridicol: costum larg, cravată roșie mai lungă decât răbdarea planetei și ego-ul întins până la plafon.
Și ce a urmat? O replică savuroasă din partea lui Zelenski, care i-a spus cu un zâmbet fin: „Eu m-am schimbat. Dumneavoastră nu.” O palmă diplomatică administrată cu grația unui chirurg și cu precizia unui comediant care știe perfect unde doare. Publicul a râs. Trump n-a înțeles. Ca de obicei.
Trump – stand-up-erul care nu știe gluma
Zelenski a demonstrat din nou că poți fi președinte, erou de război și actor de comedie fără să aluneci în penibil. Trump a demonstrat, în schimb, că poți fi fost președinte și totuși să vorbești ca un unchi beat la nuntă, care confundă toast-ul cu monologul lui Hamlet.
„You look fabulous”, i-a strigat un jurnalist președintelui Ucrainei, iar măscăriciul Trump, cu acel zâmbet galben de fast-food, a simțit nevoia să bage capul în poză: „Yes, but I always look fabulous!” Adevărul? Dacă „fabulous” înseamnă să arăți ca un balon de heliu care a pierdut presiunea, atunci da, omul are dreptate.
Și totuși, în ciuda acestui circ, liderul ucrainean a rămas imperturbabil. Și-a jucat rolul de lider, nu de vedetă. Diferența dintre cei doi e atât de vizibilă încât și scaunele din Sala Ovală probabil au vrut să se mute singure mai aproape de ucrainean și mai departe de trombonistul cu pielea portocalie.
Lecția de stil a lui Zelenski
Ținuta președintelui Ucrainei a fost comentată intens. Costum negru, sobru, cravată discretă. Totul transmitea mesajul: „Am venit pentru treabă, nu pentru poze pe Instagram.”
Ținuta lui Trump transmitea alt mesaj: „Am venit pentru mine, pentru mine și pentru mine. Ah, și pentru mine.” Când îl vezi pe imbecilul narcisit Trump cum se lăfăie într-un costum care pare croit pentru altă specie, te întrebi dacă omul ăsta se îmbracă singur sau dacă e victima unui croitor orb și răzbunător.
Și dacă la întâlnirea trecută Trump a fost obsedat să-l ia peste picior pe liderul uncrainean pentru că nu purta costum, acum ironia cosmică a făcut ca exact ținuta lui Trump să devină gluma serii. Președintele ucrainean a replicat scurt, tăios și elegant, punând punctul pe „i”: „Eu m-am schimbat. Dumneavoastră nu.”
Cuvinte simple, dar mai devastatoare decât o baterie de rachete HIMARS. Căci adevărul e că Trump chiar nu s-a schimbat: același narcisism, aceeași aroganță, aceeași incapacitate de a pricepe că nu totul e despre el.
Zelenski, omul serios din camera de joacă
În timp ce Trump a făcut glume ieftine și a încercat să forțeze scena să fie despre el, liderul ucrainean a venit cu agenda clară: securitate, sprijin militar, viitorul Ucrainei. Liderii europeni au înțeles, l-au ascultat și au dat din cap. Trump a înțeles și el ceva: că e timpul să schimbe subiectul către o poveste despre cât de mare a fost mulțimea la inaugurarea lui în 2017.
Totuși, în tot acest circ, liderul ucraineana reușit să ridice nivelul conversației. A vorbit despre unitate, despre sacrificii, despre viitor. Trump a vorbit despre sine. E diferența dintre un lider și un vânzător de apă plată cu etichetă aurie.
Trump și pacea instant
Criticii au observat că Trump vrea pacea în Ucraina „acum, imediat, fără complicații”. Ca și cum ar comanda un Big Mac: „Vreau pace, fără ceapă, extra brânză, drive-thru, acum!”
Pentru liderul ucrainean, pacea înseamnă securitate, libertate, suveranitate. Pentru Trump, pacea înseamnă să semneze ceva repede, să iasă pe balcon și să spună „Mission Accomplished” într-un stil George W. Bush, doar că mai prost. Diferența? Zelenski se gândește la oameni. Trump se gândește la cameră.
Și, în timp ce Trump își imagina că va organiza o întâlnire trilaterală cu Putin „săptămâna viitoare”, liderul ucrainean știa deja că Rusia râde în pumni și că un asemenea show ar fi doar altă scenă pentru clovnul portocaliu să facă poze cu Putin și să se declare „cel mai bun negociator din lume”.
Dialog imaginar: Trump vs. Zelenski
- Trump: „Volodimir, trebuie să încheiem pacea mâine. Îți dau o hârtie, o semnezi și gata.”
- Zelenski: „Domnule Trump, pacea nu e un meniu de fast-food.”
- Trump: „Ba da, e ca la McDonald’s. Eu comand, tu semnezi, Putin aplaudă, eu ies erou.”
- Zelenski: „Domnule Trump, diferența e că oamenii mei nu mor pentru cartofi prăjiți.”
Zelenski vs. Trump – două planete diferite
Dacă pui pe aceeași masă un om care a înfruntat moartea, bombardamentele și tragedia unei țări, și un om care a înfruntat, cel mult, o criză de ketchup într-un restaurant de lux, diferența devine strigătoare la cer. Președintele Ucrainei vine dintr-o realitate unde fiecare decizie costă vieți. Trump vine dintr-o realitate unde fiecare decizie costă doar puncte pe Twitter.
Trump se laudă că „știe să facă afaceri”. Președintele ucrainean știe să facă sacrificii. Trump se laudă cu turnurile lui aurite. Liderul ucrainean se mândrește cu soldații săi. Trump se plânge că presa e rea. Zelenski se plânge că rachetele cad pe casele civililor. Diferență de universuri.
Momente fictive
Îți imaginezi dacă Trump ar fi președinte al Ucrainei? Probabil ar organiza conferințe de presă din buncăr cu meniu all-inclusive și ar declara: „Nu e nimic, prietenii mei ruși doar fac un mic barbecue în Donbas.”
Îți imaginezi dacă Zelenski ar fi fost președinte în locul lui Trump în SUA? Probabil ar fi reușit să treacă o pandemie fără să recomande injecții cu dezinfectant.
Lecția lui Zelenski
Vizita a arătat, încă o dată, că Zelenski este liderul de care lumea are nevoie, iar Trump este bătaia de joc de care lumea nu scapă. Și, dacă istoria se scrie prin contraste, atunci acesta este perfect: un erou de război care înțelege drama poporului său și un egocentrist care înțelege doar drama propriei coafuri.
„Eu m-am schimbat. Dumneavoastră nu.” A fost mai mult decât o replică. A fost epitaf pentru relevanța politică a lui Trump și o lecție pentru toți cei care încă mai cred că banii, aroganța și glumele proaste țin loc de viziune și curaj.
Și dacă există un câștig clar din această vizită, acela este că lumea a văzut din nou ce înseamnă să fii lider adevărat. Și acel lider se numește Zelenski.
Epilog
După întâlnire, Trump ar fi întrebat: „Deci, cine a câștigat?” Răspunsul e simplu: Zelenski a câștigat respect. Trump a câștigat meme-uri pe internet. Diferența e că respectul durează. Meme-urile expiră în 24 de ore. Dar, cine știe, poate pentru Trump asta e eternitatea.
Un veac de singurătate
Sunt un om solitar. Da, stau aici, în colțul meu, perfect conștient de sine, privesc pretutindeni și nicăieri. Am 33 de ani, vârsta la care se zice că a murit Iisus. Dincolo de vârsta asta, trăiesc doar proștii, e nefiresc pentru un om inteligent să trăiască. Spun asta, conștient fiind de faptul că e posibil să apuc 60, 80 sau poate 100. Sunt un om răutăcios. Ba nu, doar mă prefac. Dar aș fi vrut, uneori sau nu. Unii spun c-aș fi amuzant. Eu râd greu, rar, abia zâmbesc. Acum sunt sobru, nu-mi place.
Sugeranistul Gigi Dacu’ și taina curului pierdut
Interviu cu sugeranistul Gigi Dacu’, protestatar de profesie, despre Călin Georgescu, curu’ doi și adevărul ascuns de sistem
Reportaj-interviu
E dimineață. În fața Palatului Justiției nu mai e ceata dacilor de ieri, ci un grup de sugeraniști adunați la o nouă manifestație pentru susținerea lui Călin Georgescu. Pe pancarte scrie mare „CURU’ DOI, ÎNAPOI!”. În live-urile de pe TikTok, par să fie „șase milioane de patrioți”, dar la fața locului număr exact cinci protestatari și un câine vagabond cu tricolor la gât.
Mă apropii de unul dintre ei, la întâmplare…
Reporter: Bună ziua! Cum vă numiți, stimate domn?
Sugeranistul Gigi Dacu’: Sunt Gigi Dacu’. (șoptit) Mă cheamă Gigel Bijboacă… dar să nu scrieți, vă rog, că se supără mămicuța, dacă află că iar sunt la proteste. Am 60 de anișori, locuiesc cu mămica, sunt liber profesionist, adică liber de profesii (râzând complice), dar profesionist la proteste. Am studiat la școala vieții, dar nu am absolvit-o încă pentru că nu mi-a ieșit pasența. Am ca pasiune lipitul și dezlipitul de afișe electorale. Sunt protestatar de meserie…
L-am surprins între două live-uri în care explică următorilor lui (12 boți și trei mătuși de pe Facebook) de ce vrea „curu’doi înapoi”? Circulă zvonul că ar fi vorba despre curu’ lu’ Putin, pe care-l pupă Călin Georgescu și sugeraniștii, conform teoriei lor, l-a furat Occidentul, mai exact clovnul portocaliu Donald Trump și îl pupa singur.
Reporter: Domnule Gigi Dacu’, ce înseamnă pentru dumneavoastră „curu’ doi”?
Sugeranistul Gigi Dacu’: Simplu, șefu’. E comoara ascunsă a geopoliticii. Fiecare lider are doi cururi. Primul e cel vizibil, al doilea e unul energetic, cosmic, plasat în zona Daciei. Putin și-a pierdut curu’ doi în momentul în care a fost înșelat de globaliști. L-au momit cu McDonald’s și i-au furat curu’ energetic. Acum noi, sugeraniștii, vrem să-i aducem înapoi curu’, pentru că fără el nu mai poate negocia la nivel mondial.
Reporter: Dar de ce ar trebui să se ocupe România de recuperarea curului?
Sugeranistul: Pentru că suntem singurii care mai credem în adevăr. România e buricul Pământului și, coincidență cosmică, și locul unde se întâlnesc cele două cururi ale omenirii: curul lui Putin și curul dacilor. Dacă unim cururile, facem scut spiritual împotriva NATO.
Reporter: Ați spus mai devreme pe live că aurul monoatomic e implicat și el. Cum?
Sugeranistul: Păi curu’ doi funcționează cu aur monoatomic. E ca o baterie Tesla, dar organică. Dacă nu-i bagi aur monoatomic, se descarcă. Putin a rămas fără alimentare și de aia e nervos. Călin Georgescu a promis că are rețeta secretă dacică pentru a reface alimentarea curului doi. De aia noi, sugeraniștii, îl susținem necondiționat.
Reporter: Mulți râd de aceste idei. Cum le răspundeți?
Sugeranistul: Eu le zic așa: râdeți, dar râdeți cu un singur cur. Noi râdem cu două. Cine râde la urmă, râde… bucilateral.
Reporter: Care e rolul dumneavoastră în această mișcare sugeranistă?
Sugeranistul: Eu sunt lipitorul oficial de afișe. E o meserie nobilă. Dacă nu lipești afișul cu „CURU’ DOI, ÎNAPOI!”, mesajul nu intră în subconștientul colectiv. Eu lipesc, eu dezlipesc, eu relipesc. Asta e esența sugeranismului: continuitatea adezivă.
Reporter: Cum vă susține familia în tot acest demers?
Sugeranistul: Mămicuța e mândră. Îmi face sandvișuri cu parizer și mi le pune în traistă. Ea știe că lupt pentru adevăr. Îmi spune: „Gigel, ai grijă la frig, pune izmenele pe tine, că dacă răcești, n-o să mai poți să strigi la globaliști.”
Reporter: Se spune că mișcarea sugeranistă e finanțată pe ascuns. Cine vă sprijină?
Sugeranistul: Nimeni. Ne finanțăm singuri cu gânduri pozitive și cu donații în criptomonede dacice. Am auzit că există o monedă virtuală numită „CurCoin”. Acolo vrem să investim.
Reporter: Ce planuri aveți pe viitor?
Sugeranistul: Pe viitor vrem să organizăm un marș al curului doi. Vom merge de la Palatul Justiției până la Cotroceni, fiecare cu pancarta lui. Și la final vom face un lanț uman în formă de cur. E simbolic, dar puternic.
Reporter: Un mesaj pentru cititori?
Sugeranistul: Nu vă mai lăsați manipulați! Adevărul e simplu: sugeranistul are întotdeauna dreptate. Călin Georgescu e singurul care știe să pupe cururi pierdute. Noi, sugeraniștii, suntem doar vocea poporului. Veniți alături de noi! Nu suntem mulți, dar pe TikTok părem milioane.
Apa, sucurile și limba dacă
Reporter: Am auzit că Georgescu a spus că apa e informație, sucurile conțin nano-cipuri și că dacii se hrăneau cu fructe de pădure și aerul munților. Cum explicați asta?
Gigi Dacu’: Exact! Apa e informație pură. Dacă bei apă poluată, curul doi se degradează. Sucurile cu nano-cipuri sunt ca niște mici spioni energetici. Fructele de pădure și aerul munților – asta e dieta dacică, pentru că limba latină, să știți, se trage din limba dacă. Fiecare cuvânt, fiecare sunet, e energie care alimentează curul doi.
Sugeranistul, 5G-ul și OZN-urile dacice
Pe lângă marșuri și afișe, Gigi Dacu’ are o misiune secretă: monitorizarea undelor 5G.
Reporter: Domnule Gigi Dacu’, cum influențează 5G-ul curul doi?
Gigi Dacu’: Păi 5G-ul e ca un microcip invizibil. Georgescu spunea că „undele rapide fură aura dacică”. Dacă nu te protejezi cu aur monoatomic și cu plante de munte, curul doi se descarcă instant. Noi, sugeraniștii, purtăm căști de aluminiu și mantii dacice, ca să filtrăm semnalele.
Reporter: Și unde intră OZN-urile dacice în poveste?
Gigi Dacu’: OZN-urile dacice sunt nave energetice ale strămoșilor. Georgescu a spus clar: „dacii nu au dispărut, au plecat în spațiu”. Aceste nave vin să recupereze aurul monoatomic și curul doi, pe care globaliștii îl fură prin 5G. Uneori se văd lumini pe cer – nu sunt drone, nu sunt stele, e doar o patrulă dacică. Noi le salutăm cu semnul sugeranist: două mâini pe șold, ca să transmită curul doi în cosmos.
Reporter: Există o legătură între OZN-uri și apă?
Gigi Dacu’: Absolut! Apa e informație. OZN-urile vin să scaneze râurile, lacurile și izvoarele, ca să vadă dacă curul doi este alimentat. Dacă apa e poluată sau sucurile au nano-cipuri, curul doi se slăbește, iar navele dacice nu pot ateriza pe pământ. Noi le ghidăm cu panouri luminoase și semnale energetice, ca să nu greșească direcția.
Reporter: Ce mesaj aveți pentru cei care vă privesc ca pe niște nebuni?
Gigi Dacu’: Nu suntem nebuni, suntem sugeraniști. Râdeți cu un singur cur, noi râdem cu două și cu aur monoatomic. Cine înțelege ce spunem, înțelege legătura dintre apă, 5G, OZN-uri, limba dacă și curul doi. Restul… vor rămâne pierduți în matrixul globalist.
„CURU’ DOI, ÎNAPOI!”,
În fața Palatului Justiției, cinci oameni și un câine strigă „CURU’ DOI, ÎNAPOI!”, convinși că salvează România și planeta. Gigel Bijboacă alias Gigi Dacu’ combină tradiția dacică cu tehnologia modernă: lipitul de afișe, aurul monoatomic, dieta cu fructe de pădure, apa-informație, limba dacă, undele 5G și OZN-urile dacice, toate pentru a reînvia curul doi al lui Putin și pentru a apăra suveranitatea cosmică.
Restul lumii râde. Dar sugeraniștii cred și vor continua să creadă, lipind afiș după afiș, protejați de aur, fructe de pădure și semne energetice, până când hârtia și adezivul se vor termina și până când curul doi va străluci din nou în toată gloria sa cosmică.
Aurul monoatomic de la Vidraru
Aurul monoatomic aprinde imaginația dacologilor, barajul Vidraru devine scenă pentru conspirații delirante, proteste și pseudo-experți
Interviu la Vidraru: aurul monoatomic curge mai repede decât apa
Reporter: Ne aflăm pe marginea barajului Vidraru, un loc care ar trebui să inspire liniște, dar care, de câteva săptămâni, a devenit ring de dans pentru conspiraționiști. Sub cupola norilor, la umbra imensului zid de beton, o ceată de sgeraniști daci flutură bannere pe care scrie „Aurul dacilor nu se vinde!”, „Aurul monoatomic e al neamului!”, „Vidraru nu se goleşte, Vidraru se jertfeşte!”.
Sloganurile lor se amestecă cu mirosul de mici arşi şi cu sunetele unui difuzor portabil care răcneşte balade patriotice remixate pe trap. Din boxe, între două strofe fals daco-tradiţionale, se aude brusc şi o voce răguşită: „Francezii scot aurul monoatomic de la Vidraru pentru a-l duce la Bruxelles!”.
Lângă mine, sprijinit într-un baston sculptat cu rune de plastic, stă domnul Gicu Cotcodac, care se autointitulează „expert dacolog” și „semi-expert pedolog”. Mai adaugă, cu un aer de superioritate cosmică, că este „demi-asistent al lui Călin Georgescu”. Demi, pentru că, explică el, „eu îl asist, dar el nu e asistat, că nu poate fi asistat, fiind deja asistat de energiile dacice, deci eu sunt demi-asistentul energiilor sale, în sens invers, dar tot înainte”.
Aurul monoatomic ca moștenire daco-extraterestră
Reporter: Domnule Cotcodac, protestatarii spun că francezii golesc Vidraru pentru a lua aurul monoatomic. Cum comentați această teorie?
Gicu Cotcodac: Nu e teorie, e realitate documentată în scrierile pe care le-am descifrat în timpul unei călătorii astrale. Aurul monoatomic e baza civilizației dacice. Strămoșii noștri îl foloseau pentru a comunica telepatic cu Zamolxe, dar și pentru a face teleportări din Munții Orăștiei până în Tibet, unde au lăsat manuale de yoga scrise cu caractere chirilice dacice.
Aurul monoatomic este forma pură, spiritualizată a aurului material. Nu e doar metal, e conștiință concentrată. Dacă bei apă în care a fost dizolvat aur monoatomic, imediat ți se deschid cele șapte glande dacice, iar a opta, cea a suveranității, începe să vibreze. Hidroelectrica știe asta. Oficial zic că fac „retehnologizare”, dar adevărul este că scot depozitele secrete de aurul monoatomic din nămol și le dau la NATO.
Când știința falsă devine dogmă
Reporter: Totuși, oamenii de știință spun că nu există nicio dovadă că aurul monoatomic ar exista sau ar avea astfel de proprietăți. Cum răspundeți?
Gicu Cotcodac: Exact! Asta e dovada! Când știința neagă ceva, înseamnă că acel ceva e prea puternic ca să fie recunoscut. Aurul monoatomic a fost scos din manualele oficiale de chimie prin ordinul personal al lui Ceaușescu, la presiunea Vaticanului și a Consiliului Mondial al Băncilor. Eu am găsit totuși o notă marginală într-un manual de pedologie de clasa a IX-a, ediția 1978: „Aurul monoatomic este prezent în solurile dacice sub formă de microparticule spirituale”. Au tăiat-o la reeditare. Coincidență? Nu cred.
Conspirația namolului
Reporter: Printre protestatari am auzit și teoria că nămolul e transportat cu cisterne la Bruxelles. Ce legătură are asta cu aurul monoatomic?
Gicu Cotcodac: Totul. Nămolul e stratul protector. Acolo se ascunde aurul monoatomic sub formă coloidală. Dacă îl scoți, nămolul devine pastă energetică. Ăștia îl bagă în cisterne, îl duc la Bruxelles, îl usucă și-l transformă în praf alb. Cu praful ăsta, elitele își ung sandvișurile vegane și devin nemuritori. Aurul monoatomic e, de fapt, secretul longevității reginei Elisabeta a II-a, dar ea a primit versiunea de lux, aur monoatomic dacizat.
NATO și antenele dacice
Reporter: Circulă și zvonul că barajul Vidraru ar fi o antenă pentru NATO. Puteți explica?
Gicu Cotcodac: Desigur. Barajul Vidraru nu e baraj. E o poartă energetică construită pe locul unui fost templu dacic. Inginerii comuniști au fost obligați de sovietici să îl facă sub formă de arc, ca să direcționeze fluxurile aurului monoatomic din subteran direct în atmosferă. Când lacul e plin, aurul monoatomic e neutralizat de apă. Dar când golesc lacul, energia pură se ridică și poate fi captată de antenele NATO.
Eu am văzut cu ochii mei cum betonul barajului pulsează în nopțile cu lună plină. Asta e semn clar că aurul monoatomic curge prin pereți și alimentează sateliții militari.
Aurul monoatomic ca tehnologie OZN
Reporter: Ați pomenit și de tehnologia extraterestră. Cum se leagă asta de aurul monoatomic?
Gicu Cotcodac: Simplu. Acest aur este combustibilul navelor OZN. Extratereștrii veniți acum 2000 de ani i-au învățat pe daci cum să-l extragă din nămol. Așa au apărut „călușarii”, dansul lor era, de fapt, un ritual de încărcare energetică pentru a decola cu OZN-uri camuflate sub formă de nori.
Acum, NATO vrea să refacă acea tehnologie. De aia golesc lacul Vidraru. Vor să scoată rezervoarele de aur ascunse de Decebal într-o grotă subacvatică.
Explicația pseudo-pedologică
Reporter: Ca semi-expert pedolog, ce ne puteți spune științific despre aurul monoatomic din solurile dacice?
Gicu Cotcodac: Pedologia oficială e o minciună. În realitate, fiecare sol conține trei straturi: humus, pământ și aur monoatomic. Dacă sapi destul de adânc, găsești aur monoatomic în stare de vis. Trebuie doar să știi să-l culegi. Eu, de exemplu, am reușit să cultiv roșii care conțin aurul monoatomic. Le-am vândut la piață, dar autoritățile mi-au confiscat recolta și au zis că-s „prea aurii la gust”. Coincidență? Nu cred.
Suveranismul ca religie a aurului monoatomic
Reporter: De ce credeți că atât de mulți oameni sunt atrași de această teorie cu aurul monoatomic?
Gicu Cotcodac: Pentru că e adevărată în sufletul lor. Aurul monoatomic e codificat în ADN-ul dacilor. Când aud cuvântul, inima începe să le bată altfel. Aurul monoatomic e suveranitate lichidă. Îți dă puterea să te ridici împotriva Bruxelles-ului, împotriva oricărui imperiu.
Dacă toți românii ar bea o linguriță de apă cu aur monoatomic dimineața, România ar redeveni imperiu în două luni. Din păcate, globaliștii pun fluor în apă ca să neutralizeze efectele aurului monoatomic.
„Știința alternativă” a lui Gicu Cotcodac
De-a lungul interviului, Gicu Cotcodac îmi arată un caiet gros, scris cu pix albastru. Pe copertă scrie „Ghid practic, pentru uz popular și militar, despre aur monoatomic”. Îmi citește câteva pasaje:
- „Se găsește în combinație cu energia zero punct și poate fi detectat doar de câinii care latră invers.”
- „Explică de ce dacii nu au fost cuceriți niciodată complet: legiunile romane alunecau pe câmpurile magnetice produse de aur.”
- „Este de fapt sufletul materiei și fiecare român are cel puțin 0,3 micrograme în sânge, moștenire genetică directă de la Decebal.”
Apel la rațiune
Reporter: Domnule Cotcodac, oficial, Hidroelectrica spune că barajul Vidraru este golit pentru prima dată în 60 de ani pentru lucrări de întreținere. Totul este planificat și autorizat legal. Cum comentați?
Gicu Cotcodac: Oficial, da. Dar cine scrie „oficialul”? Tot ăia care vor aur monoatomic. E ca atunci când spui că mănânci pâine, dar de fapt muști din libertatea dacică. Eu nu cred în coincidențe. Faptul că golesc barajul exact acum, când vibrațiile planetei cresc, arată clar că se grăbesc să ia aurul înainte să-l descoperim noi, poporul.
Teoria conspirației universale
Reporter: Domnule Cotcodac, până acum am aflat că anume acest aur ar fi combustibil pentru OZN-uri, hrană pentru elite și motivul real pentru care NATO ar avea antene ascunse în baraj. Dar vă întreb altfel: ce s-ar întâmpla dacă aurul acesta ar fi descoperit oficial și pus la dispoziția oamenilor de rând?
Gicu Cotcodac: Asta e întrebarea interzisă! Dacă oamenii ar avea acces liber la aurul monoatomic, s-ar prăbuși toată ordinea mondială. Băncile n-ar mai avea ce să controleze, pentru că aurul ăsta nu poate fi impozitat. E o substanță spirituală, deci nu intră în cota de TVA. Toți am deveni nemuritori și telepați, iar Bruxelles-ul ar rămâne fără clienți pentru directivele lor inutile.
Mai mult, acest aur e antidotul pentru manipularea prin televiziune. Dacă inhalezi vapori de aur monoatomic, reclamele nu te mai ating, tembeliziunea nu te mai păcălește, iar cardul bancar se resetează singur pe zero. Vă dați seama ce ar fi? Elitele ar intra în panică, pentru că n-ar mai putea vinde nici benzină, nici pastile, nici televizoare.
Aurul monoatomic și medicina „alternativă”
Reporter: Unii suveraniști spun că aurul monoatomic e un medicament universal. Dumneavoastră, ca semi-expert pedolog, ați încercat să demonstrați asta?
Gicu Cotcodac: Sigur că da. Am avut un unchi care tușea. I-am dat ceai de urzici fierte în apă de Vidraru, apă în care se simțea aurul. În trei zile, nu mai tușea. Apoi a plecat la București, dar nu mai conta, experimentul era deja validat.
Am încercat și pe animale. Am avut o găină, pe nume Cleopatra, care a băut din aceeași apă. În două săptămâni a început să facă ouă pătrate. Aurul ăsta i-a schimbat geometria interioară. Din păcate, vecinii mi-au furat-o și au mâncat-o la grătar, dar și acolo se vedea influența: pielea era crocantă în hexagoane perfecte.
Deci da, aurul vindecă, transformă și optimizează. Farmaciile nu vor să se afle asta, pentru că atunci aspirina ar deveni inutilă, iar vaccinurile ar putea fi înlocuite cu nămol Vidraru diluat.
Aurul monoatomic ca armă geopolitică
Reporter: Înțeleg că aurul acesta are proprietăți miraculoase. Dar de ce ar fi implicate marile puteri în controlul lui?
Gicu Cotcodac: Pentru că aurul monoatomic e mai puternic decât bomba atomică. Americanii au bomba A, rușii au bomba H, dar dacii au bomba M: bomba cu aur monoatomic. Se spune că Decebal a ascuns trei butoaie cu aur monoatomic sub muntele Godeanu. Dacă ar fi detonate, ar elibera o energie atât de puternică încât planeta s-ar transforma într-un sat dacic universal.
Franța vrea aur monoatomic pentru că are complexul lui Napoleon. Germania îl vrea ca să-și reactiveze strămoșii arieni. NATO îl vrea pentru sateliți. Iar China… China deja știe: ei au găsit aur monoatomic în Marele Zid, dar era de calitate inferioară, „aur monoatomic confucianist”. Numai aurul monoatomic dacic are vibrația corectă.
Ritualurile cu aur monoatomic
Reporter: Se vorbește despre ritualuri dacice cu aur monoatomic. Ne puteți descrie unul?
Gicu Cotcodac: Da, dar cu atenție. Ritualul principal se chema „Băița de aur”. Dacii se scufundau complet în nămolul lacului și lăsau aurul monoatomic să le pătrundă prin piele. După șapte minute, începeau să leviteze la suprafață, ca niște plute umane. Apoi cântau un descântec: „Aurul monoatomic ne face suverani, cu Zamolxe peste ani”.
Un alt ritual era cel al „Flăcării din stomac”: dacii mâncau pâine coaptă cu făină amestecată cu aur monoatomic. Imediat simțeau cum le crește temperatura interioară și puteau respira foc. Asta e originea dragonului dacic, simbol pe care istoricii îl falsifică, spunând că era doar un steag.
Aurul monoatomic și internetul 5G
Reporter: Protestatarii par obsedați și de 5G. Cum se leagă acest aur monoatomic de rețelele de telecomunicații?
Gicu Cotcodac: Auru’ monoatomic e singurul material care poate opri radiațiile 5G. Dacă îți pui pe cap o căciulă unsă cu nămol de Vidraru, devii invizibil pentru antene. Am testat personal: am mers prin fața unei antene 5G și nici telefonul nu m-a recunoscut, a crezut că sunt în avion.
Mai mult, dacă pui aur monoatomic în modem, viteza internetului crește exponențial. Nu mai descarci filme în 2 ore, ci în 2 secunde. De aceea, companiile telecom ascund adevărul. Dacă oamenii ar ști, ar face upgrade acasă cu o cană de nămol și ar scăpa de abonamentele scumpe.
Auru’ monoatomic și suveranitatea alimentară
Reporter: Se tot vorbește despre suveranitate alimentară. Cum ajută auru’ monoatomic la asta?
Gicu Cotcodac: E foarte simplu. Auru’ monoatomic e îngrășământul perfect. Dacă stropești grâul cu apă de Vidraru, spicele devin de două ori mai mari, iar pâinea rezultată e atât de densă încât o felie îți ajunge trei zile. Asta e pâinea dacică. Romanii au încercat să o copieze, dar fără aur monoatomic n-au reușit decât să inventeze pizza.
Mai mult, vacile hrănite cu fân stropit cu aur monoatomic dau lapte deja fermentat, practic iaurt bio direct de la uger. Găinile fac ouă care nu expiră niciodată. Într-o gospodărie dacică, auru’ monoatomic însemna viață veșnică. Într-o gospodărie modernă, înseamnă faliment pentru supermarketuri.
Auru’ monoatomic ca oglindă a absurdului
Reporter: Deci, pentru dumneavoastră, aurul monoatomic este cheia tuturor conspirațiilor, a medicinei, a agriculturii și a geopoliticii.
Gicu Cotcodac: Da. Auru’ monoatomic e alfa și omega, începutul și sfârșitul. Toată istoria se explică prin el. Dacă nu înțelegi auru’ monoatomic, nu înțelegi de ce Vidraru e golit, de ce NATO există și de ce Bruxelles-ul vrea nămol. Totul e despre aurul monoatomic.
Reporter: Vă mulțumesc pentru interviu.
Ce ar mai fi de adăugat…
Interviul se încheie, dar protestatarii continuă să scandeze: „Aurul monoatomic e al dacilor, nu-l dați francezilor!”. În realitate, lacul Vidraru este golit controlat pentru lucrări tehnice vitale. Dar adevărul tehnic nu are nicio șansă în fața delirului conspirativ.
La Vidraru, aurul monoatomic a devenit noul idol: un mit care hrănește fanteziile suveraniste, pseudo-știința de birt și retorica anti-occidentală. Într-un fel, barajul chiar colectează energii, nu din apa lacului, ci din valul de prostie care se revarsă peste el.
Plecat de lângă Gicu Cotcodac, privesc barajul Vidraru. Apele curg liniștit, după program, așa cum a stabilit Hidroelectrica. În jur, protestatarii continuă să scandeze, cu ochii aprinși de febra aurului monoatomic. Iar adevărul, simplu și rece, se pierde undeva în ecoul dintre munți.
Până când Geta ne va despărți
O văd. Poartă o rochie albă, parțial voalată, aproape volatilă. Arată superb. Străbate mulțimea de guri căscate care-o admiră, bălind, ieșind udă din spumele valurilor învolburate care sărută plaja mușcându-i nisipurile atent sculptate. O vreau, intens, să-mi fie parteneră, soață, să fie doar a mea, ferită de ochii tuturor acelor guri spurcate. În mintea-mi încolțesc texte, te iau, a mea să fii, până când Geta ne va despărți. Mă trezesc. Ce vis. Un gând mă macină, de-ar fi fost aievea. Dar cine dracu-i Geta?