Mitică Dragomir, oracolul din Bălcești, simbol al grotescului din fotbalul românesc, între profeții apocaliptice, Gigi Becali și Horia Ivanovici

Mitică Dragomir, între oracol și glumă proastă

Dacă ar exista un muzeu al declarațiilor ridicole, Mitică Dragomir ar merita un pavilion propriu, cu bust la intrare și cu difuzoare care rulează în buclă toate predicțiile sale apocaliptice. Cunoscut drept „oracolul din Bălcești”, omul acesta a făcut din penibil un stil de viață. Nu există microfon pe care să nu-l fi poluat cu profeții sumbre despre fotbalul românesc, nu există talk-show unde să nu fi trântit o platitudine cu aer de revelație.

Dar, paradoxal, tocmai de aceea Mitică Dragomir este etern. E caricatura care refuză să dispară, vocea care urlă din fundal chiar și atunci când nimeni nu mai vrea să o asculte. Și, ca să fim sinceri, nimeni nu a știut să dea mai multă greutate prostiei decât Mitică.

Mitică Dragomir, profetul care a uitat predicțiile

De fiecare dată când se aprindea lumina roșie a camerei, Mitică Dragomir scotea din buzunar profețiile ca pe niște bilete de tramvai mototolite. „Fotbalul se duce la vale!” „Ăștia ne distrug!” „O să fie vai de mama noastră!” și, invariabil, avea dreptate doar pentru că în România, orice predicție negativă ajunge să se împlinească de la sine.

Problema e că „oracolul” n-a fost niciodată un Nostradamus, ci mai degrabă un Moș Gerilă beat care îți aduce daruri stricate. Din gura lui, „profeția” suna mai mult ca un banc prost. Dar presa îl adora. Pentru că nimic nu face mai mult rating decât un bătrânel care urlă isteric că se termină lumea, în timp ce lumea deja râde de el.

Aici intră în scenă Horia Ivanovici, lingăul suprem. În fiecare emisiune, cu vocea-i unsuroasă, Ivanovici îl prezenta pe Mitică Dragomir ca pe un înțelept antic, un Platon de Bălcești. Or, în realitate, publicul vedea doar un pensionar încruntat care arunca cuvinte mari ca să-și justifice locul la masă.

Mitică Dragomir și Gigi Becali, frați de circ

Când îl pui pe Mitică Dragomir lângă Gigi Becali, obții o piesă de teatru absurdă. Unul urlă că Dumnezeu decide primul 11, celălalt profețește că „ăștia ne fură” și că „fotbalul moare”. Și între ei, ca o lumânare care se stinge și se aprinde după cum bate vântul, stă Horia Ivanovici, eternul pupincurist, care spune „Extraordinar, șefu’!”.

De fapt, Gigi Becali și Mitică Dragomir sunt doi predicatori de mahala care au transformat fotbalul într-o sectă. Unul e Mesia cu vile, celălalt e profetul care vinde calendare cu predicții expirate. Și Ivanovici, cum altfel, e apostolul care bate din palme și își face cruci în direct.

Iar dacă mai era nevoie de dovada supremă că fotbalul românesc e o comedie neagră, celebrul conflict dintre Mitică Dragomir și Gigi Becali rămâne un reper grotesc. Într-un colț al ringului, Gigi, păstorul iluminat care confundă rugăciunea cu transferurile, a atacat cu rafinament medical de bodegă, spunand, cu alte cuvinte: „Mitică are priapism!”.  În celălalt colț, Mitică Dragomir – autoproclamat oracol, dar cu diagnostice inventate pe loc – îl eticheta pe Gigi drept „oligofren”.  Iar pentru ca scena să fie de antologie, Becali a adăugat cu inocența comică a unui clovn beat: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.” Exact asta e esența fotbalului românesc sub patronajul celor doi: o bătaie de stradă transformată în dialog filosofic, unde „oligofren” și „zdreanță” devin sinonime pentru „conversație civilizată”. Evident, Horia Ivanovici, eternul aplaudac de serviciu, era probabil încântat: ce poate fi mai bun pentru rating decât doi profeți de bodegă care se scuipă cu „diagnostice” și jură apoi că a fost un dialog decent?

Mitică Dragomir și umbra corupției

Numele lui Mitică Dragomir e sinonim nu doar cu „oracolul din Bălcești”, ci și cu imaginea șefului de Ligă care a condus fotbalul ca pe un SRL de provincie, supranumit și „Mitică de la Ligă”. „Șmecheria” era lege, iar „băieții deștepți” făceau jocurile. Totul era o combinație de afaceri, interese și plicuri ascunse în buzunare prea largi.

Când îl vezi cum se laudă la televizor cu „milioanele” făcute și cu „știința” lui de businessman, îți vine să crezi că România a inventat capitalismul la cârciumă. Și cine crezi că îi dădea dreptate, că îl ridica în slăvi și îi spunea „extraordinar”? Exact, Horia Ivanovici.

Eternul comic involuntar

Mitică Dragomir nu a fost niciodată amuzant intenționat. Dar a fost mereu o sursă de umor involuntar. De la predicții care s-au dovedit false în proporție de 99%, până la ieșiri isterice care păreau mai degrabă sketchuri de stand-up, Mitică a fost (și este) un spectacol în sine.

În timp ce el se credea Socrate, publicul îl vedea ca pe un bunic guraliv care nu mai știe când să se oprească. Și aici e ironia: deși absurd, deși obositor, deși inutil, Mitică Dragomir a rămas în conștiința colectivă, ca o mască râioasă de carnaval, imposibil de dat jos.

Mitică Dragomir, oracolul din Bălcești și eterna comedie

Într-o lume normală, Mitică Dragomir ar fi fost o notă de subsol într-o carte de istorie a fotbalului. În România, e încă pe scenă, încă vorbind, încă profețind. Între „zdreanță” și „oligofren”, între Gigi Becali și Horia Ivanovici, Mitică și-a construit un monument al ridicolului.

Și poate că asta e tragedia și comedia fotbalului românesc: nu se poate desprinde de profeți falși, de mesia de carton și de oracole de bodegă.

Horia Ivanovici, eternul moderator al lingușelii, între Gigi Becali și Mitică Dragomir, cu fotbalul românesc drept colateral

Horia Ivanovici între slugărnicie și spectacol

Dacă fotbalul românesc ar fi un film prost, atunci Horia Ivanovici ar fi figurantul care strigă cel mai tare „Bravo, maestre!” în timp ce regizorul e beat și actorii joacă pentru o shaorma. Între Gigi Becali, eternul Mesia cu oile în loc de apostoli, și Mitică Dragomir, oracolul de la Snagov cu mintea prinsă între o partidă de table și o schemă cu TVA, Ivanovici joacă rolul perfect: moderatorul de serviciu al slugărniciei, marele preot al pupatului de inele și apostolul „Hai, șefu’, ai dreptate”.

Dar să nu fim nedrepți. Fără el, am fi pierdut zeci de ore de talk-show-uri unde Becali țipă, Dragomir își înjură proprii neuroni, iar Ivanovici aprobă din cap ca un cățeluș mecanic de pe bordul unei Dacii vechi. Practic, Horia Ivanovici e liantul fără de care nu s-ar lipi prostia națională cu aurul fals al spectacolelor televizate.

Hai să-i luăm pe rând!

Horia Ivanovici, specialist în gimnastică lombară

E greu să fii jurnalist sportiv în România. E și mai greu să fii jurnalist sportiv care și-a pierdut jurnalismul pe drum. Dar Horia Ivanovici a găsit soluția: gimnastica lombară. Adică un fel de stretching profesional al coloanei vertebrale, menit să ajute la aplecarea strategică în fața celor care plătesc sau care fac rating. Dacă Becali strigă: „Jos, bă!”, Horia e deja cu genunchii în podea, cu microfonul întins ca o lumânare la slujbă.

Publicul a remarcat asta. Nu o dată a fost acuzat că transformă studiourile de televiziune în catedrale unde Gigi este patriarh, Mitică episcop, iar el simplu diacon cu rolul de a spune „Adevărat grăiești, părinte!”.

Un critic de fotoliu spunea plastic: „Ivanovici e hipopotamul care face balet pe marginea mocirlei, doar ca să nu supere crocodilul.” Și cum crocodilul se numește Becali, iar broscoiul care face gălăgie e Dragomir, rezultatul e un circ grotesc cu o singură regulă: Horia Ivanovici nu contrazice niciodată, doar amplifică.

Becali, păstorul cu limuzină și evanghelii la minut

Nu poți scrie despre Horia fără să scrii despre Gigi. Omul care și-a transformat clubul de fotbal într-o combinație de stână, mănăstire și caracatiță financiară. Becali nu are nevoie de jurnaliști, are nevoie de preoți care să-i tămâieze delirul. Și cine să fie mai bun pentru asta decât Horia Ivanovici, omul care ar putea să spună „Ave Gigi, plin ești de bani, binecuvântată e averea ta” și să creadă că face presă sportivă.

Gigi urlă că jucătorii lui sunt sclavi ai voinței divine? Ivanovici aprobă cu patos. Gigi anunță că FCSB e Manchester City de Berceni? Ivanovici zâmbește complice și spune: „Jos pălăria, domnule Becali!” Gigi promite că vinde un jucător cu 20 de milioane? Ivanovici e gata să-i ducă valiza la aeroport.

Într-un univers paralel, Gigi ar putea declara că pământul e plat și că se sprijină pe trei oi. Ivanovici ar găsi o metaforă: „Oile simbolizează stabilitatea fotbalului românesc, extraordinar!”

Mitică Dragomir, profetul cu pălărie

Dacă Becali e patriarhul delirului, Mitică Dragomir e părintele profet de cartier. Fostul șef al Ligii, autoproclamat „oracol din Bălcești”, e genul de om care poate să-ți spună într-o frază și că fotbalul moare, și că fotbalul renaște, dar să nu aibă idee despre scorul de ieri.

Ivanovici îl tratează ca pe un Dalai Lama al mizeriei fotbalistice. „Maestre Mitică, spune-ne profețiile tale!” – și Mitică le spune: ba că arbitrii sunt toți hoți, ba că Burleanu e și mai hoț, ba că, de fapt, tot el știe cum să salveze fotbalul, dar n-a fost lăsat pentru că universul conspiră împotriva lui.

Și Horia, ce face? Râde, dă din cap și se ceartă teatral, exact cât să iasă rating. În esență, relația lor e ca o partidă de table: Dragomir aruncă zarurile, Ivanovici strigă „dublu!” și publicul pierde mereu.

Jurnalismul de trotuar și teatrul absurd

Există un mit că Ivanovici ar fi jurnalist. Realitatea e că e actor într-o piesă absurdă, unde decorul e un studio mic, lumina e chioară, iar textul e dictat de invitați. În loc să pună întrebări incomode, Horia ridică mingi la fileu:

• – Gigi, cum ești atât de genial?
• – Mitică, cum reușești să ai dreptate mereu?

Rezultatul e un talk-show care seamănă cu ședințele de partid de pe vremuri: un lider urlă, ceilalți bat din palme, iar moderatorul își notează laudele. Singura diferență e că, în loc de Ceaușescu, avem un cioban cu vile și un fost șef de Ligă care își înjură proprii neuroni.

Umor negru cu fotbalul pe masa de autopsie

Să nu uităm victima principală: fotbalul românesc. Pe masa de autopsie, cu perfuzii trase direct din banii de drepturi TV, fotbalul e plâns de trei bocitoare improvizate: Gigi, Mitică și Horia. Primul urlă că încă respiră, al doilea zice că mortul se ridică sigur, iar al treilea filmează totul pentru Fanatik Show.

Umorul negru e că nimeni nu mai crede, dar toți privesc. Iar Horia e acolo, cu voce gravă, spunând: „Avem arbitraje țiplă, fotbalul renaște, Becali are dreptate, Mitică profețește bine.” E ca și cum un medic ar anunța: „Pacientul e sănătos tun”, în timp ce mortul deja miroase în spital.

Idolii lui Ivanovici și cimitirul demnității

Poate cel mai tragicomic lucru e cum Ivanovici și-a construit cariera pe lângă aceste personaje. În loc să fie un jurnalist respectat, a devenit un fel de statuie vie în cimitirul demnității: mereu prezent, mereu la dispoziție, mereu gata să spună „Extraordinar, șefu’!”.

În România, jurnalismul sportiv ar fi putut fi despre analiză, investigație, curaj. În schimb, a devenit un karaoke de platou unde Becali cântă fals, Dragomir dă dedicații și Horia Ivanovici ține microfonul.

De ce Horia e nemuritor?

De ce rezistă Horia Ivanovici? Simplu. Pentru că România adoră spectacolul prost. Pentru că publicul vrea scandal, nu adevăr. Pentru că e mai simplu să vezi cum Becali face pe Dumnezeu și Dragomir pe Nostradamus, decât să citești un raport financiar al FRF.

Pentru că mereu va exista cineva dispus să aplaude prostia dacă aduce rating. Iar Horia Ivanovici e cel mai talentat aplaudac. Nu pentru că ar fi un mare jurnalist, ci pentru că a înțeles regula de aur: în fotbalul românesc nu contează adevărul, contează cine țipă mai tare.

Și cum Gigi și Mitică țipă tare, Horia șoptește în ecou: „Da, șefu’, așa e.”