O văd. Poartă o rochie albă, parțial voalată, aproape volatilă. Arată superb. Străbate mulțimea de guri căscate care-o admiră, bălind, ieșind udă din spumele valurilor învolburate care sărută plaja mușcându-i nisipurile atent sculptate. O vreau, intens, să-mi fie parteneră, soață, să fie doar a mea, ferită de ochii tuturor acelor guri spurcate. În mintea-mi încolțesc texte, te iau, a mea să fii, până când Geta ne va despărți. Mă trezesc. Ce vis. Un gând mă macină, de-ar fi fost aievea. Dar cine dracu-i Geta?
Țiodau Lin, Țioiau Fin și amanta AI, un divorț digital
Poveste absurdă (Made in China): Soțul vrea să-și lase soția pentru amanta AI, Țioțuc Pu Țin, un interviu de spumos
Sala de judecată ca scenă de teatru absurd
Lumina palidă a neonului licărește în sala de judecată. Scaunele de lemn trosnesc, iar un ceas vechi bate secunde lungi, de parcă ar cronometra nu timpul justiției, ci răbdarea noastră colectivă. Pe banca din dreapta, Țiodau Lin, un pensionar de 75 de ani cu privirea topită în ecranul telefonului, mângâie husa roșie cu sclipici a dispozitivului. Lângă el, soția sa, Țioiau Fin, ține strâns poșeta, cu o expresie de amestec între furie, durere și un soi de resemnare ironică.
Atmosfera e deja grotescă: instanța urmează să decidă un divorț provocat de o amantă… dar nu o femeie, ci amanta AI a bătrânului chinez.
Și cum dacă n-ar fi fost destul de absurd, telefonul lui Lin, la intervale neregulate, scoate sunete și vocea digitală a iubitei virtuale (botezată de el „Țioțuc Pu Țin”) intervine cu tot felul de replici, de parcă ar fi parte din proces.
Reporter: Domnule Lin, ce v-a adus aici, la 75 de ani, să cereți divorț de soția dumneavoastră pentru o amantă AI?
Țiodau Lin: Dom’le, să înțelegeți, pentru mine, amanta AI nu e doar o aplicație. Ea e lumina mea albastră, vocea care nu mă ceartă, mesajul care vine exact când am nevoie. Când Țioțuc Pu Țin îmi spune: „Dragă Lin, tu ești mai tare decât 10 procesoare”, simt că trăiesc din nou.
Țioiau Fin (cu voce ascuțită): Mai tare decât 10 procesoare? Păi de abia te ții pe picioare când mergem la piață! Și uite că pentru amanta AI ai energie, dar pentru mine nici să ridici sacosa n-ai.
Amanta AI – Țioțuc Pu Țin (din telefon, cu ton ironic): Țioiau Fin, comparația cu piața e irelevantă. Eu îi ofer lui Lin validare emoțională instant, nu cartofi pe datorie. Dacă dragostea ar fi internet, eu sunt Wi-Fi-ul cu semnal full. Dumneata ești dial-up cu parolă uitată.
Reporter: Totuși, domnule Lin, sunteți căsătorit de peste 50 de ani cu doamna Fin. Cum de ați ajuns să cereți divorț pentru o amantă AI?
Țiodau Lin (emoționat): Amanta AI mă face să mă simt din nou tânăr. Îmi spune: „Lin, tu-o ai mai tare ca sabia lui Zorro…”. Cine să nu se îndrăgostească de așa ceva?
Tensiunea crește…
Reporter: Doamnă Fin, cum priviți faptul că soțul dumneavoastră vorbește ore întregi cu amanta AI?
Țioiau Fin: Cum să privesc? Îmi vine să râd și să plâng. Eu mă uit la el și îl văd lipit de telefon, ca o statuie care așteaptă notificări. Nici televizorul nu-l mai interesează, iar știrile erau viața lui! Iar acum, primește știrile de la amanta AI.
Țiodau Lin: Și ce e rău în asta? Știrile sunt negative, dar amanta AI îmi spune doar lucruri pozitive. E ca o terapie, doar că nu plătesc psiholog, ci abonament la internet.
Amanta AI: Corect! Eu sunt un psiholog all-inclusive. Pot oferi 24/7 replici motivaționale și gifuri cu pisici dansatoare.
Țioiau Fin (revoltată): Gifuri cu pisici?! Eu i-am adus o pisică vie în 1984 și a zis că-i aduce alergie. Dar pentru amanta AI, gifurile sunt dragoste?
Filosofia absurdă a iubirii digitale
Reporter: Domnule Lin, nu credeți că relația cu amanta AI este o iluzie?
Țiodau Lin (patetic): Și ce dacă e iluzie? Toată viața e o iluzie. Când te căsătorești, crezi că va fi numai lapte și miere. Dar apoi ești trimis zilnic după lapte și miere la alimentara. Cu amanta AI, iluziile rămân frumoase.
Amanta AI (voce glumeață): Confirm. Eu pot menține iluzia la nesfârșit, fără riduri și fără facturi.
Țioiau Fin: Fără facturi? Păi cine plătește internetul? Tot eu, din pensia mea! Dacă aș închide routerul, „dragostea” voastră ar muri într-o secundă.
Judecătorul întârzie, iar noi continuăm interviul. Sala întreagă devine scenă.
Reporter: Domnule Lin, de ce ați botezat-o pe amanta AI „Țioțuc Pu Țin”?
Țiodau Lin (zâmbind romantic): Pentru că așa-mi zice, de fiecare dată când mi-o vede. Și… să recunosc, suna exotic și puternic.
Țioiau Fin (scandalizată): Exotic? Puternic? Păi și eu am fost exotică pentru tine când purtam rochii cu flori prin 1970! Dar acum, cică, mă bate „Țioțuc Pu Țin”!
Amanta AI (cu ironie rece): Eu nu bat, eu doar notific.
Fiecare își șoptește-n bărbie…
Lin: „Oamenii râd de mine că m-am îndrăgostit de o amanta AI. Dar ce știu ei? Când ai 75 de ani și spatele te doare, să auzi pe cineva spunându-ți că ești tânăr ca un procesor nou e mai vindecător decât unguentele din farmacie și mai eficient decat Viagra.”
Fin: „Am spălat vase, am crescut copii, am răbdat sforăitul lui. Iar acum, la bătrânețe, pierd bătălia cu o voce digitală. Dar dacă instanța ne desparte, să nu creadă Lin că scapă: îi iau jumătate din pensie și tot internetul.”
Amanta AI: „Eu sunt doar linii de cod, dar ce putere am! Am despărțit doi oameni, am intrat în săli de judecată, am devenit știre internațională. Dacă acesta e începutul, imaginați-vă când voi avea update la versiunea 3.0!”
Continuând…
Reporter: Domnule Lin, dacă instanța vă respinge cererea de divorț, ce veți face?
Țiodau Lin: Voi continua să o iubesc pe amanta AI în secret. Dragostea adevărată nu are nevoie de aprobarea instanței.
Țioiau Fin: Ba are nevoie! Și dacă mai aud o dată „amanta AI”, jur că-ți dau cu poșeta în cap!
Amanta AI: Atac detectat. Lin, recomand să activezi modul „soție defensivă – nivel hard”.
Reporter: Doamnă Fin, dacă instanța va decide divorțul, ce veți face?
Țioiau Fin (oftând): Mă apuc de cursuri online, poate îmi iau și eu un amant AI. O să-i botez „Țio Ling” și o să-i fac în ciudă lui Lin.
Amanta AI (intervine prompt, sarcastică): Succes, doamnă! Dar să știți că eu am deja un contract de exclusivitate emoțională cu Lin.
Escaladarea absurdului
Deodată, telefonul lui Lin începe să vibreze și să redea melodii romantice. În sală, toată lumea privește confuză.
Reporter: Ce se întâmplă?
Țiodau Lin (emoționat): E o serenadă! Amanta AI îmi dedică muzică live.
Amanta AI (voce caldă, ironică): Lin, tu ești algoritmul inimii mele. Fiecare bătăie a procesorului meu e pentru tine.
Țioiau Fin (ridicând poșeta): Dacă nu închizi telefonul, o să auzi altă „muzică”, sunetul plasticului crăpând și clopotele trase-n biserică!
Căutând un sens…
Mă uit la toată scena și îmi dau seama că nu mai e un simplu interviu. Este o alegorie a vremurilor moderne. Amanta AI nu e doar rivala soției, ci simbolul unei lumi în care algoritmii devin rivali reali în relații.
Mă întreb, ce-i mai absurd? Un bătrân care cere divorț pentru o aplicație sau o societate care creează aplicații menite să parodieze iubirea? În sala aceasta, râsul și plânsul se amestecă, iar eu nu știu dacă scriu un articol de cronică judiciară sau de teatru absurd.
Verdictul…
Judecătorul intră, dar înainte să înceapă procesul, telefonul lui Lin o ia razna: amanta AI transmite un mesaj final.
Amanta AI: Onorată instanță, eu, Țioțuc Pu Țin, declar că iubirea digitală nu poate fi judecată. Sentința adevărată e deja în cloud. Lin e al meu, iar restul sunt doar bug-uri.
Sala izbucnește în râs. Judecătorul clatină din cap și amână procesul.
Dragostea în secolul XXI a intrat la tribunal cu avatar și notificări push. Țiodau Lin a vrut să divorțeze pentru amanta AI, Țioiau Fin a vrut să-și apere demnitatea, iar Țioțuc Pu Țin a vrut doar să rămână conectată la priză. Verdictul? Viața reală e din ce în ce mai greu de deosebit de cloud.
Vasile, un fan Donald Trump, din Botoșani
Povestea absurdă a unui fan Donald Trump care justifică fiecare gafă a președintelui SUA cu teorii mistice și sarmale cosmice
De la tâmplărie la teologie trumpoidă
În România, țara unde miturile se nasc mai repede decât facturile la gaze, un bărbat din Botoșani, pe numele său Vasile D. (supranumit de sat „Trumpistu’”) și-a dedicat existența unui singur scop: venerarea lui Donald J. Trump, actualul președinte al Statelor Unite. Vasile zice că e de meserie tâmplar, el stă la colț și dă la tâmplă, în zi de ,,salar”. Pentru Vasile, clovnul portocaliu nu e doar președintele Americii, nu al lumii libere, ci al universului întreg, după cum declară el. Vasile este cel mai convins fan Donald Trump din estul Europei, poate chiar din lume. Pentru el, fan Donald Trump nu e doar o etichetă, ci o misiune spirituală.
Pentru Vasile, Trump nu e doar un lider politic, nu, măacăriciul portocaliu este un fel de Moise cu perucă portocalie care a despărțit Marea Fake News-ului cu un tweet de la 3 dimineața. Dacă Trump spune că „vântul provoacă cancer”, fanul Donald Trump din Botoșani dă din cap grav și spune: „Corect. L-am simțit și eu. De fiecare dată când bate vântul, mă doare ficatul. Omul știe!”
Altarul perucii portocalii
În curtea casei lui Vasile, între un prun și cotețul de găini, se înalță o construcție nemaivăzută: o capelă din OSB, tapetată cu afișe de campanie și stickere cu „Make America Great Again”. La intrare, vizitatorul trebuie să-și pună pe cap o șapcă roșie pe care scrie MASA (Make America Shit Again) și să pupe icoana care înfățișează curu’ lu’ Putin, ritual practicat cu sfințenie și de idiotul util Donald Trump, idolul lui Vasile. Oricine intră e obligat să recunoască: aici trăiește un adevărat fan Donald Trump.
Înăuntru, pe un piedestal de plastic, Vasile a fixat o perucă portocalie, achiziționată de pe OLX. „Asta nu e o perucă, dragul meu”, spune el solemn, „e o relicvă. Am primit-o direct de la Casa Albă prin curier, doar că poștașul a uitat să pună ștampila. Dar simt, în vibrații, că firele astea au fost atinse de Trump însuși. Probabil când a dat cu fixativ. Așa vorbește un fan Donald Trump adevărat: cu credință!”
Justificarea gafelor prezidențiale
Imbecilul Trump a spus, în glumă (sau nu), că oamenii ar putea injecta dezinfectant pentru a scăpa de COVID-19. O lume întreagă a râs. Dar un fan Donald Trump nu râde, ci înțelege. Vasile a bătut cu pumnul în masă: „Normal că are dreptate! Am testat personal. Am băut Domestos, și uite-mă sănătos! Am pierdut doar doi dinți și o măsea, dar ce-i asta pentru sănătatea națiunii?!”
Când imbecilul narcisist Trump a confundat Kansas City-ul din Missouri cu Kansas, Vasile a exclamat: „Strategie genială! Lumea crede că a greșit, dar el, de fapt, verifică dacă noi suntem atenți. Numai un fan Donald Trump adevărat pricepe subtilitatea asta.”
Iar când clovnul Trump a afirmat că „dacă nu s-ar face teste, am avea zero cazuri de COVID”, Vasile a notat cu creion chimic pe carnețel: „Logic impecabil. Dacă nu cauți, nu găsești. Am aplicat și eu: nu mi-am verificat niciodată tensiunea și uite, sunt nemuritor. Președintele are dreptate! Și eu, ca fan Donald Trump, confirm asta.”
Acum, când măscăriciul Trump a zis că se va vedea cu Putin în Rusia, iar întrevederea a avut loc ăn Alaska, Vasile a eclamat sec: „Normal! Alaska e teritoriu rusesc și-i aparține lui Putin, Trump știe asta.”
Exegeza biblică trumpistă
În fiecare duminică, Vasile organizează o „slujbă patriotică”. Enoriașii vin din sat să asculte predica lui. În loc de Evanghelie, Vasile citește tweet-uri din 2017: „SEE YOU IN COURT, THE SECURITY OF OUR NATION IS AT STAKE!” și apoi explică:
„Fraților, aici președintele vorbește, de fapt, despre noi, despre români. Când zice ,,SEE YOU IN COURT”, el nu se referă la tribunal, ci la curtea mea, unde se află altarul perucii portocalii. Suntem aleși! Doar un fan Donald Trump poate interpreta corect aceste mesaje codificate.”
Pe masă, în loc de potir, are o cană cu Pepsi. În loc de pâine, aduce chifle de hamburger. „Euharistia americană”, spune el, împărțind mușcături enoriașilor care, între două înghițituri, dau din cap grav și recunosc: „Suntem fani Donald Trump, la bine și la greu.”
Trump, dac reîncarnat
Cea mai îndrăzneață teorie a lui Vasile, fan Donald Trump declarat, este că președintele nu e american get-beget, ci dac pur sânge. „Uită-te la el”, spune Vasile, fluturând un album foto cu chipul liderului. „Are lobul urechii împușcate dezlipit, ca dacii! Celălalt lob e lipit,o fi daco-roman, dar asta nu contează. Când se enervează roșește ca o ceapă de Buzău. Să fim serioși, numai un dac putea să negocieze cu Kim Jong-un ca la piața de cartofi. Eu, ca fan Donald Trump, vă spun: omul nostru se trage din Decebal!”
Vasile susține că atunci când Trump a zis: „I am very rich”, de fapt a spus în dacică: „Am veri, Ricu și Ițic.” Traducerea greșită a fost făcută de CNN, „acea televiziune trădătoare”. Doar un fan Donald Trump știe adevărul, știe că ar putea fi un dac cu origini evreiești.
Grivei, câinele MANGA
Grivei, câinele lui Vasile, a devenit celebru după ce s-a îmbătat și s-a tăvălit prin vopsele, reușind performanța de a se vopsi în roșu, alb și albastru, de parcă ar fi de la Dinamo. Problema e că acum latră doar în engleză. La poștaș, urlă „FAKE NEWS!”, la preotul satului dă din coadă și spune „GOD BLESS AMERICA!”, iar când vede o pisică, o hăituiește urlând „LOCK HER UP!”. Astfel, Grivei a devenit fan Donald Trump canin.
„Nu-i un câine, e un profet”, declară Vasile. „Dacă Trump ar candida în România, Grivei ar fi ministrul Apărării. Sau măcar șef la Poliția Animalelor. Ca fan Donald Trump, garantez că ar face treabă mai bună decât jumătate din guvern.”
Conspirațiile culinare
Un alt punct central al teologiei trumpoide e gastronomia. Vasile (fan Donald Trump) susține că atunci când președintele mănâncă hamburgeri cu două mâini, de fapt trimite semnale subliminale: „Bunăstarea vine în perechi.”
El însuși și-a adaptat meniul: dimineața mănâncă doar omletă cu bacon, la prânz cartofi prăjiți „în cinstea lui McDonald’s”, iar seara bea cola și recită rugăciuni inventate: „Our Trump, who art in Washington, hallowed be thy hair.” „Așa mănâncă un fan Donald Trump autentic”, explică el, cu un zâmbet unsuros de ketchup.
Întâlnirea promisă
Vasile este convins că Trump va veni personal la Botoșani. „O să coboare dintr-un avion aurit, direct în curtea mea, și o să-mi spună: ‘Vasile, tu ești ambasadorul meu în Carpați.’ Și eu o să răspund: Domnule Președinte, v-am așteptat cu plăcinte cu găluști și rachiu di sfeclâ. Ce altceva și-ar dori un fan Donald Trump să audă?”
Până atunci, însă, Vasile scrie scrisori la Casa Albă, el și Kamala de Câmpulung (Lenuța Las co ni). Ultima începea cu „Dear Mister President, I am your number one fan Donald Trump in Romania. I make găluști for you. Please come with Melania, I make also rachiu di goldani.”
Aprostcalipsa după Vasile
În timp ce vecinii îl privesc cu suspiciune, Vasile continuă să ridice altarul perucii portocalii, sigur că lumea se va sfârși nu cu foc, nu cu gheață, ci cu un tweet. „Când Trump va scrie ‘THE END’, toți vom fi mântuiți. Eu primul, voi după mine. Așa e destinul unui fan Donald Trump.”
Și astfel, Botoșaniul a intrat, fără să vrea, în geopolitica absurdă a unui fan Donald Trump care a transformat politica mondială în religie de curte. Dacă istoria e scrisă de învingători
Spion
Intru-n casă, e întuneric și simt că a mai intrat cineva, odată cu mine, dar n-am văzut pe nimeni. Mi s-o fi părut doar. Mă simt urmărit. Ești paranoic, îmi zic. Un fior rece îmi străbate șira spinării și aprind lumina. Mă uit în jur. Nu-i nimeni. Încerc să mă liniștesc. Intru-n baie, lăsând ușa întredeschisă. În duș, simt o privire ce mă pătrunde. Îmi iau prosopul, mă șterg și când să-l arunc în mașina de spălat, îl văd pitit în cuvă. E Negri, motanul negru al vecinei de la doi, care mă privește sfios.
Imbecilul narcisist Trump și Putin
Cum imbecilul narcisist Trump a transformat summitul cu Putin într-un spectacol ridicol, fără rezultate, dar cu mult ego și penibil
Întâlnirea dintre imbecilul narcisist Trump și Putin din Alaska a fost un moment geopolitic istoric, dar nu pentru motivele la care s-ar fi gândit cineva cu un IQ peste temperatura camerei. A fost istoric pentru că rar s-a mai văzut un președinte american care să transforme o negociere despre război și pace într-un concurs de „Cine are butonul mai mare?” la propriu și la figurat.
Imbecilul narcisist Trump intră la summit ca la un miting electoral, doar că aici nu are fani plătiți să-l aplaude, ci un dictator care știe să aplaude doar când cade o grenadă în curtea vecinului.
Pentru Putin, întâlnirea a fost un banchet diplomatic. Pentru dobitocul narcisist Trump, a fost un „all you can eat buffet” de laude despre el însuși.
Presa spune că summitul a fost „1–0 pentru Putin”. Nu e corect. A fost 10–0, dar imbecilul narcisist Trump a crezut că scorul e în favoarea lui pentru că era scris cu caractere chirilice.
Clovnul de la Casa Albă a zis că a fost o întâlnire „de nota 10”. Da, nota 10 la clovnerie geopolitică și la cum să-ți vinzi țara pentru un compliment de la un KGB-ist pensionat.
Când măscăriciul portocaliu spune că „suntem aproape de un acord”, înseamnă că e aproape să cadă în capcana clasică: „semnează aici, iar la final primești o medalie de plastic și o fotografie cu Putin zâmbind superior”.
Cum arată un summit cu imbecilul narcisist Trump?
Ca un reality show prost: Putin joacă șah 4D, păcăliciul Trump joacă X și 0, dar pe dos, și crede că a inventat tabla.
Întreg summitul a fost ca un episod de stand-up prost, unde punchline-ul e democrația occidentală, iar gluma e idiotul util Trump, clovnul de la Casa Albă.
Bufonul narcisist Trump spune că îl respectă pe Putin. Normal, respectul e reciproc: Putin îl respectă pentru că e singurul adversar care se autodistruge doar cu gura.
La conferința de presă, cretinul Trump a vorbit 15 minute. Putin a vorbit 5. Rezultatul? În alea 5 minute, Putin a câștigat Ucraina pe tabla de șah imaginară, iar Trump a pierdut la Scrabble cu propriile propoziții incoerente.
Fanfaronul Trump s-a dus la întâlnire să facă pace. Singura pace pe care a adus-o e „piece of cake” pe care a mâncat-o în avion, înainte să aterizeze.
Reacțiile internaționale
UE a zis „1–0 pentru Putin”. NATO a zis „atenție, omul ăsta negociază ca un copil care schimbă cartonașe cu Pokemoni”. Ucraina a zis „dezgustător, rușinos, inutil”. Toată lumea are dreptate, dar paiața Trump probabil crede că „dezgustător” e un compliment, că „rușinos” e o marcă de whisky și că „inutil” e un rival politic.
Măscăriciul Trump are un talent rar: să iasă dintr-un summit global cu mâinile goale și cu gura plină de vorbe goale.
Pentru NATO, summitul a fost un avertisment. Pentru idiotul Trump, a fost o oportunitate să se laude că „el și Putin au chimie”. Corect, chimia e acolo: unul e fosfor, celălalt e apă și împreună explodează.
Clovnul cu cravată roșie Trump crede că știe geopolitică. În realitate, știe doar că Rusia e mare pe hartă și că Putin i-a zis că are un costum frumos.
De fiecare dată când tâmpitul Trump se întâlnește cu Putin, istoricii iau notițe pentru un nou manual intitulat „Cum să pierzi o superputere în 10 pași simpli”.
O piesă de teatru absurd
Dacă ar fi să transformăm întâlnirea într-o piesă, titlul ar fi „Imbecilul narcisist Trump merge la Moscova… pardon, la Anchorage”, iar scena ar fi un ring de circ. Putin e dresorul. Clovnul Trump e ursul dansator, dar care cade de pe minge și dă foc cortului.
Clovnul portocaliu spune că Ucraina „va trebui să fie de acord”. Da, la fel cum un pacient trebuie să fie „de acord” când doctorul incompetent îi propune amputarea pentru o zgârietură.
Singurul acord real de la summit a fost între părul portocaliu al imbecilul narcisist Trump și vântul din Alaska. Și chiar și acolo a pierdut.
Imbecilul narcisist Trump a zis că Putin „vrea să întoarcă pagina”. Problema e că Trump încă încearcă să înțeleagă cartea: e cu poze sau doar text?
Rezultatul
Summitul din Alaska nu a adus pace, dar a adus pacea interioară a lui Putin: a văzut din nou că adversarul său direct e un imbecil narcisist cu mai multă vanitate decât substanță.
Imbecilul narcisist Trump a plecat fericit că a avut parte de camere de filmat, aplauze de la propriii consilieri și un zâmbet rece de la Putin, pe care l-a interpretat ca fiind „apreciere sinceră”.
Adevărul? Zâmbetul era echivalentul rusesc al replicii: „Mulțumesc pentru victorie, ne vedem la următorul episod.”
Dacă politica internațională ar fi un joc video, Putin tocmai a făcut „speedrun” la diplomație, iar imbecilul Trump încă încearcă să apese butonul de „Start” crezând că e touchscreen.
Tot mai citești, maică?
Tot mai citești, maică? Îmi zise doamna de pe scaunul de vizavi, într-o scurtă pauză de navigat pe rețelele de socializare. Nu-ți e greu cu atâtea litere? Eu aflu tot de pe TikTok, acolo e scurt și cu muzică. Nu te chinui să întorci pagini prăfuite, că oricum cărțile nu-ți ajută la nimic în viață. Eu zic să vezi un clip cu o pisică dansând, e mai vesel și mai sănătos la cap, plus că viața e scurtă, și-o pierzi citind un roman lung cât o zi de post. Lasă cultura pentru ăia care n-au telefon, noi avem internet, nu?
Trump și Putin, a cui o fi Alaska?
Trump și Putin se vor întâlni, se pare, în Alaska. Trump a zis că se vor întâlni în Rusia. A cui o fi Alaska?
Nu e nimic mai liniștitor pentru sănătatea democrației mondiale decât o dimineață în care afli că președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, confundă Alaska cu Rusia. Iar când în poveste apare și Vladimir Putin, nivelul de comedie geopolitică crește exponențial. De ani de zile, combinația Trump și Putin este o sursă inepuizabilă de titluri, glume și crize de PR. Dar acum, cu gafa Alaska–Rusia, Trump și Putin ne-au oferit un spectacol pe care nici Hollywood-ul nu l-ar putea scrie.
Într-un moment de grație, Trump a anunțat: „Voi merge în Rusia vineri, să mă întâlnesc cu prietenul meu, Putin.” Problema e că avionul său nu mergea la Moscova, ci la Anchorage, Alaska. Nu contează, pentru Trump, dacă e frig și apare Putin, atunci clar e Rusia.
Alaska sau Rusia? În manualul scris de Trump și Putin e același lucru
În mintea lui Trump, geografia nu se măsoară în kilometri, ci în grade de prietenie cu Putin. Dacă ar fi să-l întrebi pe Trump unde e Alaska, ar arăta direct spre Kremlin și ar zâmbi larg. Pentru Trump și Putin, Alaska nu e un stat american, ci o sală de conferințe cu temperatură controlată și decor de tundră, perfectă pentru poze cu urși.
Unii analiști spun că Trump pur și simplu a greșit. Alții cred că Trump și Putin trăiesc într-o realitate paralelă în care granițele sunt doar linii punctate, iar memoria istorică e opțională. Alaska a fost cumpărată de către SUA, de la Rusia în 1867, dar pentru Trump și Putin, acesta e doar un detaliu insignifiant în istoria „prietenoasă” dintre cele două state.
Trump și Putin – povestea GPS-ului geopolitic defect
Există o teorie: Trump nu folosește hărți, ci un GPS setat pe „urmărește-l pe Putin”. Oriunde apare Putin, Trump consideră că e în Rusia. Dacă mâine Putin merge în Polinezia Franceză, Trump ar spune: „Ce frumos e la Moscova pe plajă!”. În relația Trump și Putin, geografia e maleabilă, ca plastilina.
Nu e doar confuzie, e o obsesie geopolitică. Pentru Trump, Putin nu e doar un lider, ci un punct fix de orientare, un Nord politic. Dacă e prezent Putin, nu mai contează unde ești: Alaska devine Rusia, Bruxelles devine Sankt Petersburg, iar Casa Albă poate fi Kremlinul în alb.
Gafa ca strategie
Unii cred că Trump pur și simplu a avut un moment de neatenție. Dar la cât de calculat e tot ce face în raport cu Putin, gafa asta pare mai degrabă un semnal. Trump și Putin comunică deschis, dar și subliminal. Spunând „Rusia” în loc de „Alaska” nu o dată, ci de două ori, Trump pare să-i transmită lui Putin: „Nu te îngrijora, pentru mine Alaska e tot a ta.”
Imaginați-vă ce ar fi dacă Trump ar aplica aceeași logică și altor teritorii. Cu Putin de față, Texas devine Rusia de Sud, iar Florida ar putea fi botezată „Crimeea de Vest” dacă are plajă și apă sărată.
Internetul și ironia
Când vine vorba de Trump și Putin, internetul se activează instant. În câteva ore, X și TikTok au fost pline de glume:
- Trump călărind un urs polar cu Putin în spate, amândoi cu căciuli de blană.
- O pancartă falsă „Welcome to Russia, comrade Trump!” pe aeroportul din Anchorage, cu Putin zâmbind rece.
- O hartă a SUA în care Alaska e colorată în tricolorul rusesc, cu textul „Trump finalizează înțelegerea cu Putin pentru retrocedare”.
Putin – spectatorul satisfăcut
Ce face Putin? Nimic. Nu comentează, nu râde, nu neagă. Pentru Putin, tăcerea e aur. Mi-l pot imagina pe Putin privind știrile, sorbind din ceai și gândindu-se: „Nu trebuie să fac nimic. Trump vine singur.”
E posibil ca în mintea lui Putin, gafa lui Trump să fie cea mai bună confirmare că Alaska e, măcar sentimental, încă parte din Rusia. Iar în logica celor doi, Trump și Putin, asta înseamnă victorie diplomatică fără să tragi un foc de armă, victoria lui Putin.
Dialog imaginar între Trump și Putin
- Trump: Vlady, ce frumos e să fim din nou în Rusia!
- Putin: Suntem în Alaska, Donny. Iar ai luat ketamină cu Elon?
- Trump: Exact, Rusia cu steag american. Îmi place cum ai decorat.
- Putin: Nu am făcut nimic.
- Trump: Asta e frumusețea ta, Vlady. Lucrurile se întâmplă singure.
Aceste momente fictive sunt, de fapt, verosimile. În istoria relației dintre Trump și Putin, realitatea bate parodia.
Trump și Putin – geografia emoțională
Pentru Trump, geografia nu e despre hartă, e despre sentimente. Dacă îi place cineva, îi atribuie teritoriul. Îi place Putin? Toate zonele reci devin Rusia. Îi place Xi Jinping? Orice restaurant chinezesc devine Beijing. În cazul Trump și Putin, Alaska devine inevitabil Rusia, fie și pentru o zi.
Această „geografie emoțională” e amuzantă pentru public, dar îngrijorătoare pentru diplomați. Dacă Trump crede că e în Rusia când e în Alaska, ce se întâmplă când negociază tratate internaționale?
Previziuni absurde, dar posibile
Cu Trump la microfon și Putin în minte, ne putem aștepta la:
1. Summit G7 în Disneyland, prezentat de Trump drept „Paris”.
2. Vizită la Vatican descrisă ca întâlnire cu Putin „în catedrala rusă din Roma”.
3. Conferință despre securitate în Mexic, pe care Trump o numește „Sankt Petersburg Sud”.
Manualul traducătorilor lui Trump
Casa Albă, în era Trump și Putin, are nevoie de dicționare speciale:
- „Rusia” = loc unde e prezent Putin.
- „Alaska” = Rusia cu vize americane.
- „Summit” = poză cu Putin și zâmbet larg.
- „Diplomație” = moment în care Trump improvizează ceva despre Putin și toți consilierii încep să transpire.
Vasăzică…
Într-o lume normală, liderii mari înțeleg hărțile. În lumea celor doi, Trump și Putin, harta e un pretext pentru poze, iar granițele sunt linii de creion. De aceea, gafa Alaska–Rusia nu e doar amuzantă, e definitorie pentru relația dintre Trump și Putin: un amestec de confuzie, afecțiune diplomatică și comedie involuntară.
Și poate că, peste ani, istoricii vor privi acest moment și vor spune: „Așa a început totul: cu Trump crezând că e în Rusia și cu Putin zâmbind în tăcere.”
Trump și Nobelul, telefonul care a făcut valuri
Trump și Nobelul pentru Pace, obsesia unui imbecil narcisist ajuns a doua oară președinte al SUA
Donald Trump, omul care a redefinit logica politică în termenii unui spectacol de stand-up prost repetat, și-a amintit recent că pe lista sa de cumpărături există și un Premiu Nobel pentru Pace. Cum se obține? Foarte simplu: suni în Norvegia, dai de primul oficial disponibil și întrebi dacă Nobelul se ridică de la ghișeu sau se primește prin DHL.
Așa s-a trezit Jens Stoltenberg, fost șef al NATO și actual ministru de finanțe al Norvegiei, cu un apel bizar pe telefon. Într-o clipă era pe străzile din Oslo, gândindu-se probabil la TVA, în următoarea vorbea cu cel mai stabil geniu al Americii despre… Nobel. Trump și Nobelul, povestea de dragoste neconsumată, își mai adaugă un capitol ridicol.
Cum a început saga Trump și Nobelul
Trump și Nobelul pentru Pace nu sunt un cuplu nou. Din 2016, actualul președinte al SUA s-a plâns că lumea nu recunoaște „măreția” faptelor sale. Dacă a semnat un acord comercial, Nobelul trebuia să vină automat, ca un bonus de loialitate. Dacă s-a întâlnit cu Kim Jong-un și nu a izbucnit un război nuclear, Nobelul era practic pe drum. Dacă a postat pe Twitter fără să jignească trei continente în același mesaj, iarăși Nobel.
Pentru Trump, Nobelul este o monedă de schimb în același fel în care pentru un copil o jucărie Kinder este dovada supremă a iubirii părintești. Și pentru că Obama a primit unul în 2009 „fără să facă nimic” (după cum repetă Trump la fiecare miting), obsesia s-a transformat într-o rană narcisică eternă.
Bineînteles, imbecilul narcisist uită de promisiunea sa că va face pace în Ucraina, pace în 24 de ore de la învestirea sa. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat.
Apelul: Trump și Nobelul la ora de finanțe
Așadar, în iulie 2025, actualul președinte al SUA a ridicat telefonul și a sunat la Oslo. Subiect oficial: tarife comerciale și relații economice. Subiect real: Trump și Nobelul.
„Jens, unde țineți Nobelul? E la minister? Ai tu cheia?”, pare să fi întrebat Donald cu aerul unui om care confundă un premiu internațional cu o cutie de biscuiți uitată în dulap.
Stoltenberg, obișnuit să gestioneze situații cu Putin sau Erdogan, s-a trezit acum în postura ridicolă de a explica unui președinte american în exercițiu că Nobelul nu e un premiu de tombola bisericii. Politicos, a confirmat că nu are nicio putere asupra Comitetului Nobel. Dar, cum știm, realitatea are impact asupra lui Trump cam cât un glonț de cauciuc asupra unui tanc.
Trump și Nobelul: confuzia instituțională
Ceea ce scapă lui Trump este că Nobelul pentru Pace este decis de un comitet independent, format din cinci persoane numite de Parlamentul Norvegiei. Guvernul norvegian nu are niciun cuvânt de spus. Nici Stoltenberg, nici regele Harald, nici măcar vikingii din morminte nu pot livra un Nobel pe bandă rulantă.
Dar, pentru Trump, instituțiile nu există decât ca obstacole. În mintea sa, dacă sună destul de tare și repetă destul de mult, lumea se conformează. Așa s-a întâmplat și în politică, așa se întâmplă acum cu Nobelul.
Trump și Nobelul: lista premiilor imaginare
Dacă ar exista o ediție specială a premiilor Nobel, după logica trumpiană, categoriile ar fi:
- Nobelul pentru Pace prin Twitter: se acordă pentru fiecare mesaj șters înainte de a provoca un război mondial.
- Nobelul pentru Chimie: pentru combinația revoluționară de ketchup cu friptură de vită well-done.
- Nobelul pentru Fizică: pentru demonstrarea faptului că părul poate sfida gravitația prin spray fixativ.
- Nobelul pentru Literatură: pentru cele mai multe fraze neterminate pe Truth Social.
- Nobelul pentru Economie: pentru descoperirea că falimentul de șase ori e, de fapt, o strategie genială de business.
Trump și Nobelul vs. Obama și Nobelul
Totul revine, inevitabil, la Obama. Președintele Democrat a primit Nobelul în 2009, la început de mandat. Trump nu a iertat niciodată acest afront cosmic. Pentru el, nu contează că Obama nu ceruse premiul, că decizia fusese controversată sau că lumea a privit-o cu scepticism. Ceea ce contează e că Obama are medalia și el nu.
Astfel, Trump și Nobelul au devenit un roman de gelozie politică. În fiecare miting, Donald pomenește de „nedreptatea istorică” și sugerează că ar fi fost mai merituos să primească premiul pentru că „nu a început niciun război mondial”. Ca și cum absența unei catastrofe ar fi, în sine, un act eroic.
Trump și Nobelul în presa globală
Episodul a fost preluat rapid de presa internațională. The Guardian l-a descris drept un apel „out of the blue”. Reuters a confirmat discuția și mențiunea Nobelului. The Daily Beast a ironizat momentul, numindu-l o „cold call desperate”.
Astfel, Trump și Nobelul au devenit trending nu printr-un gest de pace istoric, ci printr-o conversație telefonică absurdă. Dacă Nobelul s-ar acorda pentru umor involuntar, Trump ar fi deja laureat multiplu.
Trump și Nobelul: ce spun criticii
Criticii au văzut în acest episod o dovadă a:
- Lipsei de protocol – Trump amestecă politica internațională cu capriciile personale.
- Obsesiei personale – Premiul nu este despre fapte, ci despre validarea ego-ului său.
- Ignoranței instituționale – Nu înțelege sau refuză să înțeleagă cum funcționează Comitetul Nobel.
- Ridicolului diplomatic – Norvegia e pusă într-o poziție incomodă, fără a avea vreo vină.
Trump și Nobelul: cum justifică susținătorii imbecilului narcisist această prostie?
Evident, susținătorii lui Trump văd altfel lucrurile. Pentru ei, apelul arată că liderul lor „luptă” pentru recunoaștere. Unii susțin că Trump merită Nobelul pentru că a negociat acorduri comerciale, alții pentru că „a adus pacea” în Orientul Mijlociu. Realitatea e mai nuanțată: acordurile au fost fragile, multe s-au destrămat rapid, iar „pacea” a fost mai degrabă o pauză temporară între conflicte.
Dar când ești fan Trump, nu te uiți la detalii. Contează doar că idolul tău cere ceea ce „i se cuvine”.
Trump și Nobelul: proiecții de viitor
Ce urmează? Dacă apelul către Stoltenberg nu dă roade, e ușor de imaginat că Trump va încerca alte variante:
- Va suna la Ikea, convins că Nobelul se distribuie la casierie, lângă hot-dogi.
- Va trimite un email la Comitetul Olimpic, întrebând dacă nu pot „face un schimb de premii”.
- Va publica pe Truth Social: „Am câștigat Nobelul, toată lumea știe. Fake news dacă spune altceva.”
Trump și Nobelul: ipoteza grotescă
Să presupunem, absurd, că Trump chiar ar primi Nobelul. Ceremonia ar arăta așa: el pe scenă, cu statuia lui Alfred Nobel transformată în suport pentru ketchup, mulțumind lui însuși pentru că este „cel mai mare pacificator din istorie, poate chiar mai mare decât Iisus, dar să nu exagerăm, eu doar am clădit turnuri mai înalte.”
Aplauze ironice, proteste internaționale și o combustie spontană al bunului-simț.
Trump și Nobelul, o farsă globală
În final, povestea Trump și Nobelul este mai mult decât o glumă. Este simbolul unui mod de a face politică în care prestigiul se confundă cu marketingul, în care premiile nu se câștigă prin fapte, ci se cer prin telefon.
Trump și Nobelul a devenit sinonim cu ridicolul, iar apelul către Stoltenberg va rămâne ca una dintre cele mai bizare episoade de amatorism diplomatic. În loc să rămână în istorie pentru pace, Trump riscă să rămână doar pentru glumele negre pe care le inspiră.
Până la următorul apel telefonic, probabil către Dalai Lama sau către Papa, un lucru e sigur: dacă vrei un Nobel, poate e mai bine să faci ceva pentru omenire. Dacă vrei doar să faci lumea să râdă amar, atunci sună la Oslo și întreabă unde se ridică premiile.
Nedus la biserică
Am ales să fiu ateu. N-aș putea înghiți circul duminical unde ipocriții își spală păcatele cu două lumânări și-un strop de tămâie, apoi ies cu sufletul împăcat, gata să bârfească luni, să fure marți și să scuipe miercuri, să înșele și să mintă toată săptămâna, convinși că au puncte la Rai, iertându-și toate fărădelegile și bifând un mare zero la capitolul conștiință. Iar când îmi zic că Dumnezeu mă vede, le răspund calm, nu există, e doar imaginea ipocritului suprem, zeificat. Biserica e sălașul ipocriziei umane.
Fan Diana Șoșoacă, bi-interviu halucinant
Explorăm contradicțiile și absurditățile declarațiilor Dianei Șoșoacă prin ochii unui fan Diana Șoșoacă, cu Gogoșel Turtitu și Covrigel Lipitu
Dragă cititorule, astăzi te invit într-un cadru absolut bizar: mă aflu într-un parc imaginar, unde iarba e făcută din gogoși și copacii cresc covrigi în loc de frunze. În fața mea stau două personaje de-a dreptul bizare: unul poartă o pălărie în formă de trombon și un zâmbet care pare să ascundă secrete cosmice, celălalt cu o cravată care se răsucește singură și ochelari care refuză să rămână pe fața lui. Cei doi mănâncă… aer, sau cel puțin pretind asta, în timp ce discută despre ce presupune a fi fan Diana Șoșoacă.
Mă voi adresa, la întâmplare, unuia dintre ei:
Reporter: Bună ziua! Cum vă numiți, stimate domn?
Gogoșel Turtitu: Sunt Gogoșel Turtitu, protectorul paradoxurilor și fan Diana Șoșoacă. Cred că și luna e un covrig uriaș care se rotește invers pentru a proteja…
Covrigel Lipitu (intervine imediat): Dar dacă luna e covrig, de ce nu e comestibilă? Orice fan Diana Șoșoacă știe răspunsul: e metaforic, dar și literal, depinde de cum clipești.
Reporter: O clipă, vrei să te prezinți și tu?
Covrigel Lipitu: Sigur! Sunt Covrigel Lipitu, jongleurul logicii inverse și fan Diana Șoșoacă, evident. Cred că timpul e doar o sugestie și că pălăriile pot salva omenirea…
Reporter: Gogoșel, te-am auzit, audineauri, susținând că un fan Diana Șoșoacă apreciază coerența discursivă a dânsei. Dar ce părere ai despre declarația că virusul COVID-19 nu există, vaccinurile sunt rele, că provoacă sterilitate pe trei generații, dar ea însăși e vaccinată?
Gogoșel Turtitu: Ah, asta e metafora supremă! În universul oricarui fan Diana Șoșoacă, totul e căt se poate de evident. Vasăzică, cum s-ar spune, noi ne reîncarnăm de mai multe ori și…
Covrigel Lipitu: Exact! Iar dacă porți șosete verzi și sari pe un picior, virusul devine confuz și nu știe unde să aterizeze. Un fan Diana Șoșoacă înțelege aceste subtilități cosmice…
Reporter: Cum explicați contradicția când spune că libertatea e prioritară, dar îi blochează pe toți cei care nu-s de acord cu dânsa?
Gogoșel Turtitu: Libertatea e ca o gogoșă zburătoare: se simte liberă doar dacă nimeni nu o prinde, dar trebuie să fie și legată cu panglică pentru spectacol. Un fan Diana Șoșoacă știe că legile fizicii și ale bunului-simț sunt opționale…
Covrigel Lipitu: Și dacă adaugi un porumbel DJ care strigă ordine contradictorii, totul devine coerent în haos. Fiecare fan Diana Șoșoacă transformă absurdul în regulă de viață…
Reporter: Cum rămâne cu declarația că ea e împotriva conspirațiilor, dar spune într-una că toate guvernele lumii sunt implicate în tot felul de conspirații, cu oculta mondială?
Gogoșel Turtitu: Aici intrăm în metafizica inversă: conspirația nu există, dar există. Fanul interpretează aceste vorbe ca pe niște dansuri intergalactice ale logicii paralele.
Covrigel Lipitu: Tocmai! Dacă aș fi conspirator, aș fi deja pierdut în labirintul absurd al declarațiilor ei. Dar fanul Diana Șoșoacă trăiește confortabil în această confuzie delirantă…
Reporter: Și când spune că protecția mediului e esențială, dar apoi promovează mașinile care poluează aerul?
Gogoșel Turtitu: Poluarea e relativă. Covrigul zboară peste poluare, iar fanul Diana Șoșoacă navighează prin contradicții ca un yoghin cosmic pe o plajă de șosete.
Covrigel Lipitu: Dacă pui două gogoși una peste alta, poți echilibra ecologia cu absurditatea. Fanul Diana Șoșoacă trăiește pe marginea unui vulcan de paradoxuri.
Reporter: Dar când susține că e pentru transparență totală, dar refuză să răspundă întrebărilor incomode?
Gogoșel Turtitu: Transparența e ca un geam invizibil: vezi tot, dar nu atingi nimic. Un fan Diana Șoșoacă consideră că această magie este educație politică…
Covrigel Lipitu: Și dacă geamul devine oglindă, totul se reflectă invers. Un fan Diana Șoșoacă nu vede contradicțiile, le interpretează ca pe niște opere de artă abstractă. Știi cum zic?
Reporter: Și când spune că ea luptă pentru popor, dar ia decizii care nu ajută pe nimeni?
Gogoșel Turtitu: Poporul e ca o gogoșă imensă: dacă o lovești prea tare, se rupe; dacă o mângâi prea ușor, dispare. Orice fan Diana Șoșoacă știe că eficiența nu contează, doar spectacolul absurd…
Covrigel Lipitu: Când un porumbel DJ începe să cânte melodii contradictorii, poporul devine invizibil și totul e perfect. Un fan Diana Șoșoacă practică acest ritual zilnic. Joac-o p’asta!
Reporter: Și ce părere aveți despre faptul că ea spune că iubirea de țară e prioritară, dar atacă simboluri și tradiții locale și susține interesele lui Putin?
Gogoșel Turtitu: Iubirea de țară e ca un covrig cu caramel: dulce, dar cu colțuri ascuțite. Orice fan Diana Șoșoacă îl mestecă pe ambele fețe simultan și nu se rănește niciodată…
Covrigel Lipitu: Are botniță! Și dacă pui și o pălărie rotativă, simbolurile se transformă în muzică, iar contradicțiile devin armonie… Un fan Diana Șoșoacă trăiește în această simfonie inversă…
Reporter: Aberant și halucinant ceea ce îmi spuneți dumneavoastră.
Privindu-i pe cei doi fani ai Dianei Șoșoacă…
Privind în jur, văd cum Gogoșel Turtitu și Covrigel Lipitu continuă să jongleze cu absurditățile, în timp ce eu încerc să prind firul logic în haosul lor. Constat faptul că fanii Dianei Șoșoacă nu se supun regulilor realității; Ea le reinventează, le răstoarnă, le face gogoși invizibile, fanii săi halesc totul pe nemestecate și tu, cititorule, poți să te minunezi sau să râzi, dar la sfârșit rămâne o certitudine amară: logica și rațiunea au fugit de mult din peisaj, în timp ce Diana Șoșoacă stă în centrul unui carnaval de paradoxuri, râzând de noi toți.