Cornel Priceputu, paznic de noapte-n cimitir și paznic de zi al soției sale, pe care-o bănuia de partide de șah, extraconjugale, cu vecinii din cartier, era la muncă, supraveghea locatarii să nu se adune-n grupuri și să facă paranghelii, ori să părăsească incinta. Se întâmpla să fie stare de urgență-n pandemie și cimitirele erau închise, conform legii. Cum sta el și se pupa c-o sticlă de țuică, ațipi și o văzu pe nevastă-sa cum încerca poziții diverse, pe tabla de șah, cu vecinul de deasupra.
Dragoș Anastasiu și mita cu bon fiscal la ANAF
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a plătit mită legalizată sub formă de consultanță fictivă. DNA confirmă: a fost denunțător, nu doar martor
Vicepremierul Anastasiu – sfântul protector al evaziunii cu acte-n regulă
Nu e lucru ușor să dai șpagă opt ani la rând fără să obosești. E nevoie de disciplină, constanță, o viziune fiscală coerentă și, mai ales, un stomac tare, poate chiar două. Dragoș Anastasiu le are pe toate, e omul care a reinventat „taxa de protecție” în varianta white-collar: se dă consultanță fictivă, se semnează frumos, se facturează netulburat și se merge mai departe spre reformarea României, bineînțeles, din postura de vicepremier.
Fiindcă da, în România, dacă ai plătit mită constant, organizat, cu chitanțe și tot tacâmul, nu te numești infractor, ci „bun cetățean cu spirit antreprenorial”. Iar dacă nu te-au prins la timp, e vina sistemului care n-a fost suficient de vigilent, nicidecum a ta, păi se poate?
Sfânta Mita Recunoscută – ocrotitoarea guvernelor progresiste
Într-o țară unde unii se roagă la moaștele Sfintei Parascheva, alții se roagă la contabilul de la ANAF. Iar când nu ajută contabilul, vine doamna Burlacu, protectoarea evazioniștilor și mama consultanței fără obiect. Tanti Burlacu, un fel de madam Popescu în variantă fiscală: cu o mână ia, cu cealaltă promite că nu dă.
Și așa, între 2009 și 2017, Dragoș Anastasiu a finanțat cu sârguință cariera doamnei. Peste 150.000 de euro – nu pe prostii, nu pe lux, nu pe vreo amantă exotică. Pe consultanță inexistentă. Ca să nu existe și dosar.
Când l-au întrebat procurorii dacă știe ce a făcut, a zis „Da, știu, dar nu prea voiam.” O formă elegantă de autodenunț cu jumătate de gură. Și, cum la DNA cooperarea e noua spovedanie, omul a primit indulgență totală. Nu doar că nu l-au urmărit penal, dar l-au și numit martor. Ca și cum un hoț care recunoaște că fură e promovat paznic la bancă.
Reforma – acel cuvânt care s-a sinucis în direct
Nu poți să strigi „reformă morală” în stânga și „analfabetism fiscal cu bună credință” în dreapta, decât dacă ești foarte antrenat în echilibristică ipocrită. Anastasiu pare să fie. A zis public, cu emfază de patron de pensiune bio: „Am fost doar martor, nu denunțător.” A doua zi, DNA l-a contrazis cu documente: „Ba da, a fost denunțător, de-aia am clasat dosarul.”
Într-o țară normală, omul își dădea demisia, în România, dă un interviu la Digi24, zâmbește, explică, își cere scuze într-un mod atât de sec încât ți se face milă de scuzele respective. După care trece la treabă: elaborează politici fiscale. Că cine înțelege mai bine sistemul decât cel care l-a fentat artistic?
Politica – sportul în care corupția e alergată cu medalie pe piept
PSD, cu ipocrizia de partid second-hand, sare de fund în sus: „Să demisioneze!” Adică partidul cu peste 200 de dosare penale în istorie cere capul unui corupt reformat. E ca și cum Pablo Escobar s-ar supăra pe un dealer local că n-a plătit TVA.
Sindicatele funcționarilor cer și ele demisia. Corect, doar că sunt aceiași funcționari care i-au făcut cafele doamnei Burlacu în birou timp de un deceniu.
Nicușor Dan, eternul introvertit salvator, declară că „nu știa” de faptele lui Anastasiu. De ce nu știa? Aceasta-i întrebarea.
Concluzie: statul paralel e deja în funcție – și are contract de consultanță
Ce învățăm de aici? Că, dacă vrei să fii vicepremier în România:
Nu trebuie să fii cinstit, ci să știi când să spui „Știți, recunosc…”
Nu trebuie să reformezi, ci doar să mimezi reforma cât timp ai imaginea corectă.
Nu trebuie să ai onoare, ci un avocat bun și un PR mai bun.
Dragoș Anastasiu e doar simptomul. Boala e veche, metastazată și decorată cu funcție publică. Până la următoarea campanie electorală, avem deja slogan:
„Cu Anastasiu în guvern, nu ne mai e frică de ANAF. E partener!”
Iar dacă mâine DNA îl cheamă iar, nu-i nimic, poate ia și o consultanță nouă pe drum, că doar e reformă, nu?
PS
Așteptăm cu deosebit interes să aflăm de ce nu știa președintele Nicușor Dan, precum și reacția prim-ministrului Ilie Bolojan.
Câinele meu a început să vorbească
M-a scos la plimbare, eu n-aveam chef, dar el simțea aroma cățelelor în călduri ce-și etalau coafura și noile hăinuțe prin parcul înghețat. L-am apucat de lesă și am pornit la pas, el a vrut în pas grăbit, apoi alert, bursc, s-a oprit. A naibii javră, aud și mă minunez. Mă uit în jur, nimeni, mai facem câțiva pași, cotim la primul colț, pe aleea ce dădea în parc, o văd pe vecina, își plimba patrupedul, recunosc, nu-mi e prea simpatică, dar nici javră n-o găsesc. Atunci am aflat că are o cățea.
SC Cabinet Chirurgie Estetică ,,Siliconul Vesel” SRL, Piața Obor, pe stânga
Cum dai colțul, dai de noi. Oferim servicii de chirurgie estetică sau inestetică, obstetrică și peisagistică facială, maxilo-barbitală, țâțe și buci pentru fătuci. Dacă ai o piesă, o bucățică, o toartă sau cum îi mai spui tu ăleia de care nu vrei să afle soția, ea e bună, dar nu prea, o aduci la noi și ți-o tunăm. Dacă treci, să aduci și niște spirt, chirurgul nostru suferă de Parkinson și nu intră-n operație până nu dă o jumătate pe gât. Toate serviciile noastre le oferim pe răspunderea ta.
Celelalte 10 porunci
Moise era constipat de vreo două zile, burta-i se umflase și-l strângea cureaua de simțea că o să plesnească iminent. La un moment dat, văzu un tufiș, a decis de-ndată să-și mai încerce norocul înc-odată, poate de data asta o să-i iasă. Cum sta el pe vine, neavând cu ce-și ține mâinile ocupate, luă cele două lespezi de piatră din preajmă-i și începuse a le scrijeli cu unghiile-i netăiate de luna trecută. După îndelung efort, reuși, scapă de povară și de unghii. Coborât-a cu pietrele, citi și auzi: altele n-ai?
Odată ieșit din tufiș, scăpat fiind de constipație și de unghiile-i lungi, Moise coborâ cu cele două lespezi, pe care le scrijelise în timp ce stătea pe vine. Se apucă de citit. Norodu-l trimite la origini și-i strigă să vină cu altele 10. Moise se codi, de-ndată se gândi și le născoci. 1. Să nu prea curvești. Mulțimea se gândește că e voie, dar nu prea mult și-l aplaudă frenetic. 2. Să nu rânjești la femeia altuia. Gloata se irită, îl trimite-n locul din care a fost zămislit și se apucă de băut.
Universitatea de Științele Vieții din Timișoara
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea prin care 500 hectare ajungeau gratuit la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara
Când în România se face o donație de peste 500 de hectare din terenul statului, nu vorbim de caritate, ci de jaf cu fundiță legală. Nu e act de generozitate, ci de generare a unor viitoare vile, cu etaj, piscină și eventual un laborator de cercetare la subsol, să dea bine în acte. Iar când Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, aflată deja în centrul unor scandaluri de corupție, primește această pleașcă, miroase a combinație de sorginte universitar-mafiotă cu parfum de PUZ-uri și pământuri parcelate pe șustache.
Legea, inițiată de eternul servitor al intereselor „academice” Sorin Cîmpeanu (același care a vrut să redefinească plagiatul până când ar fi putut trece și o compunere de clasa a VI-a drept teză de doctorat) prevedea transferul gratuit al celor peste 500 de hectare la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara. Statul (ca un tată senil) urma să le cedeze fără măcar să întrebe: ,,Da’ voi ce faceți cu ele, copii?”
Totuși, pe acest fond de somn instituțional profund, cineva a tresărit. Nu, nu DNA-ul (care probabil completează încă formularele de toner) și nici CCR-ul care a aprobat legea într-un mod atât de nonșalant încât aproape că ai impresia că au semnat-o în somn, între două cafele servite de lobby-ul imobiliar.
Cel care a spus nu acestui jaf cu diplomă a fost Nicușor Dan, președintele României, care a îndrăznit să facă exact ceea ce ne-am obișnuit să nu mai așteptăm de la nimeni din funcțiile înalte: să gândească, să citească și (culmea!) să refuze o hoție ambalată în panglici academice, asta după ce o făcuse și KWI, ambii contestând legea cu pricina.
Cine-l cunoaște pe Nicușor Dan știe că are o relație specială cu terenurile: le apără de betoane ca pe propria mamă. Este genul de om care se ceartă cu dezvoltatorii ca un domn cu guler apretat certându-se cu o haită de dulăi, calm, cu logică, dar înjurat din toate direcțiile și cu toate astea, nu cedează.
A retrimite o astfel de lege în Parlament nu e doar un gest birocratic, ci un semnal public că statul nu e de vânzare cu metru pătrat, chiar dacă ai o universitate care se ascunde după titulaturi pompoase și hârtii de protocol. nu e doar un centru de învățământ, ci și un simbol al rețelei în care învățământul superior a fost transformat în canal de scurgere pentru interese locale.
În mod ironic, terenurile respective ar fi trebuit să ajute studenții să facă practică agricolă. Îți și imaginezi cohorta de tineri, cizme în picioare, semănând porumb pe un teren pe care între timp se ridică un cartier rezidențial cu „vibe eco” și „viziune sustenabilă”, practică, nu glumă.
Iar profesorii implicați în scandalul de corupție de la universitate ar trebui să-și scoată pălăria în fața lui Nicușor Dan, nu de respect, ci de frică, pentru că în lumea lor, orice blocaj de acest tip înseamnă pierderi de milioane. Ei (care și-au făcut doctoratul în „cum să driblezi statul”) tocmai au dat de cineva care încă citește Constituția ca pe un act viu, nu ca pe o carte de bucate pentru grupuri de interese.
CCR-ul a dat undă verde acelei legi, probabil fiind prea ocupat să-și apere propriile pensii speciale, neavând chef să explice cum e posibil ca orice lege cu iz penal să treacă filtrul lor cu miros de legalitate expirată. Justificarea lor? E „în regulă” , exact ca în bancul cu pacientul căruia i se amputează piciorul greșit, dar totul e conform procedurilor.
Într-o țară unde „tunurile imobiliare” au rang de obicei național, gestul lui Nicușor Dan pare aproape exotic. E ca și cum ai descoperi că un polițist din intersecție chiar știe codul rutier sau că un parlamentar a citit Constituția, mirare totală în tabăra celor obișnuiți ca instituțiile statului român să fie complice la actele de corupție.
Așa că da, merită spus răspicat: Bravo, Nicușor Dan! Într-un ocean de indiferență și complicitate, ai fost singurul care a ținut cu dinții de 500 de hectare și de principiul că statul nu se conduce ca o agenție imobiliară.
Pentru unii, 500 de hectare sunt o șansă de îmbogățire.
Pentru Nicușor Dan au fost o linie roșie.
În timpul liber, sunt detectiv particular
Uneori mai stau, stau și cuget, tresar din meditație, oricând aud vreun muget. Odată, neavând ce face, livram capace, oricui se tupila-n propria-i carapace, întocmai precum un stridii-devorator rapace. Într-o bună zi, la mine veni, o mândrețe de femeie ce-și pierdu a centurii de castitate cheie. Făr-să mai stau pe gânduri, sărit-am de pe scânduri, șiroaie-mi cădeau rânduri, eram excitat și am transpirat. Pe dată m-am apucat, cheia-i de căutat și am eșuat, când am ejaculat pe lenjeria ei, de pat.
O nuntă cu final neașteptat
Duduia Vanda, mare vampă, avându-l ca animal de companie, patruped, pe Gicu, mereu matol, ce avea la rândul lui un cuc, la o șuetă, dimpreună cu lelea Floarea, o parvenită cam înfiptă, stăpâna prin cununie a lui Ion, un poc, cum îl descrie, care purta mereu cu el un cocoș, hotărâră să-și cunune înaripatele. La biserică, popa, un papagal vorbitor, postat fiind în dreptul posteriorului duduiei, făcea semne obscene. Cocoșul lui Ion, porni înverșunat spre curul Vandei, când se lovi de cucul ce se dovedi mai iute la mânie.
Cutia cu obiecte pierdute
Vulpea îl privea admirativ. Copilul desena cu deosebită implicare și atenție la detalii, desena un cub. Îl întreabă ce face acolo de nici n-o bagă-n seamă, căci ea voia să se joace cu el. Cum de nu vezi, răspunse copilul contrariat, asta e casa iubitei mele flori, aici locuiește ea. Dar de ce o ții ascunsă, dacă o iubești, de ce n-o eliberezi, zise vulpea, nedumerită. Vezi tu, pe planeta mea, mai am o oaie și mi-e teamă să nu mi-o mănânce, oii îi voi spune că am în cufăr vise, speranțe uitate.
Am rămas încuiați aici peste noapte
A trecut peste noi un regim, unul care ne-a încuiat între hotare și a răsturnat scara de valori. I-a pus pe post de paznici, cenzori și cârmuitori pe cei mai încuiați la minte dintre noi. Cu timpul, să fii încuiat, a devenit o virtute. Regimul a trecut, pe ruinele sale s-a consolidat unul nou, cu aceiași oameni. Acum sunt înlocuiți, treptat, de loazele, rudele și amantele lor, la fel de încuiați. Noaptea ne-a prins aici și suntem încuiați, orbecăind prin întunericul nopții minții, nu-i tunel nici luminiță.