duminică, decembrie 21, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 37

Fanul lui CG dezvăluie adevăruri șocante și absurde

MBM - KritiQ
-
0
Fanul lui CG dezvăluie adevăruri șocante și absurde

Povestea completă a lui Fănel Stratosferă, fanul lui CG, între contradicții, pepeni de iarnă și metafore agricole care sfidează logica

Într-o după-amiază ploioasă, pe o bancă ruginită din fața magazinului mixt „La Floricica”, l-am întâlnit pe Fănel Stratosferă, antreprenor în pepeni de iarnă și cunoscut în comunitatea locală drept fanul lui CG. CG fiind Călin Georgescu, liderul spiritual, filosoful agronomic și poetul neoficial al țării, în viziunea lui Fănel.

Aparent, fanul lui CG nu se limitează la a da like-uri pe Facebook. El trăiește, respiră și mestecă (uneori literal) fiecare cuvânt al Maestrului.

Iată cum a decurs acest interviu-maraton cu fanul lui CG, Fănel Stratosferă, apostolul pepenilor și al citatelor contradictorii!

Reporter: Bună ziua! Cum vă numiți?
Fănel Stratosferă: Sunt Fănel Stratosferă, ambasador neoficial al Adevărului Pur așa cum îl transmite Maestrul Călin Georgescu. Și secretar general adjunct la Asociația „Mămăliga Organică pentru Poporul Etern”.

Reporter: Cum ați ajuns fanul lui CG?
Fănel: A fost o revelație! L-am văzut pe internet spunând: „România este o grădină, iar românii sunt florile ei.” Atunci mi-am dat seama că eu sunt floarea-soarelui, dar nu din alea comerciale, din alea care se întorc doar spre adevăr.

Reporter: Știți că, în alt interviu, a spus că „România este un lan de grâu și românii sunt spicele”?
Fănel: Exact! Și ce este floarea-soarelui dacă nu sora spirituală a grâului? Tot plante, dom’le! Maestrul nu se contrazice, el diversifică agricultura metaforică.

Reporter: Ce anume vă inspiră din mesajele lui?
Fănel: Tot! De exemplu, când a zis: „Nu poți construi viitorul cu oameni ai trecutului.” Așa m-am hotărât să-mi vând casa veche și să mă mut într-un container maritim, viitorul locuinței românului. Dar tot el a zis altădată: „Rădăcinile sunt temelia viitorului.” Și atunci m-am mutat cu containerul în curtea casei vechi, ca să am rădăcini.

Reporter: Nu vi se pare că e o contradicție?
Fănel: Nicidecum! E ca la sudoku: pare greu, dar dacă urmezi logica Maestrului, toate pătrățelele se potrivesc. Cum adică e o ,,contradicție”?

Reporter: Ce faceți concret pentru a susține viziunea lui?
Fănel: Am fondat „Patrula Georgesciană”, ne întâlnim joia, îmbrăcați în ii cu imprimeu 3D, și citim cu voce tare declarații ale lui Călin, chiar și când stăm la coadă la pâine. Plus că am lipit pe mașină citatul „România nu se vinde, România se cultivă!” și acum îmi cresc roșii pe portbagaj.

Reporter: Cum răspundeți celor care spun că unele afirmații ale lui sunt vagi sau poetice, nu practice?
Fănel: Vag e pentru cei fără viziune. Eu am înțeles tot: dacă zice „România trebuie curățată”, nu se referă doar la corupție, ci și la geamurile casei. Eu le spăl zilnic. Prevenție, dom’le!

Reporter: Ce mesaj aveți pentru cei care nu îl urmează pe Călin Georgescu?
Fănel: Să se trezească în conștiință! Să-și facă abonament la YouTube, să pună lavandă sub pernă și să citească zilnic trei citate de-ale Maestrului. Să-și cumpere gumă de mestecat românească, pentru că Maestrul a zis „Nu poți vorbi românește cu gura străină!”

Reporter: Fănel, ce citate recente v-au marcat?
Fănel: Am câteva de AUR. CG a zis ieri: „România e o ciorbă fără sare dacă nu o amesteci cu sufletul.” Și azi a zis: „Sarea nu există, doar iluziile sunt reale.”

Reporter: Ați sesizat contradicția?
Fănel: Nicidecum! Pentru fanul lui CG, contradicția e ca un sos dulce-acrișor: merge perfect cu pepenele. Tot nu m-ați lămurit ce e aia ,,contradicție”?

E miercuri dimineață, ora 05:07, iar soarele abia își face loc printre norii groși. În fața unui solar improvizat din ferestre reciclate și uși de apartament, mă așteaptă Fănel Stratosferă, cunoscut în tot satul  și în câteva grupuri obscure de Facebook drept fanul lui CG.

Călin Georgescu, „Maestrul” său, este pentru el nu doar un om, ci o sursă inepuizabilă de metafore agricole, predicții patriotice și idei care, pentru Fănel, au valoare de lege universală.

Astăzi, fanul lui CG își propune să ne arate ce înseamnă să trăiești după Cuvântul Maestrului, un cuvânt care, uneori, spune exact invers de ceea ce a spus ieri.

Cum a devenit Fănel fanul lui CG

Reporter: Fănel, cum ați ajuns să fiți fanul lui CG?
Fănel Stratosferă: Totul a început acum trei ani, când am văzut un interviu cu Maestrul. A zis: „România e o grădină, iar românii sunt florile ei.” Am simțit cum îmi crește o petală invizibilă pe suflet. Două zile mai târziu, l-am auzit spunând că „România e un stup plin de albine harnice”. Am renunțat la petală și am început să port antene de plastic, de albină, ca semn de respect.

Reporter: Și nu v-a deranjat schimbarea?
Fănel: Nici vorbă! Pentru fanul lui CG, schimbarea nu e o contradicție, e o rotație a culturilor sufletești. Azi e floare, mâine e albină, poimâine e nor de ploaie, toate hrănesc România. Mă înțelegi?

Contradicțiile? „Adevărul e rotund”

Reporter: Totuși, unii spun că Maestrul se contrazice.
Fănel: Adevărul e rotund, nu pătrat. Dacă azi spune „România trebuie reconstruită din temelii” și mâine spune „România nu are nevoie de reconstrucție, doar de curățenie”, e simplu: întâi speli, apoi reconstruiești, sau reconstruiești ca să speli mai bine.

Reporter: Deci nu vedeți contradicții?
Fănel: Nu. Contradicția există doar dacă nu ești fanul lui CG. Ce e aceea o „contradicție”?

O zi obișnuită din viața fanului lui CG

Reporter: Cum arată dimineața dumneavoastră?
Fănel: Mă trezesc la ora 4:44, pentru că cifrele duble au vibrație cosmică. Aprind o lumânare în fața portretului lui CG și îi mulțumesc pentru metafora zilei de ieri. Apoi beau o cană de apă cu o frunză de busuioc. Apa e informație, iar busuiocul e simbolul continuității.

La 5:30 ies în solar, ud pepenii cu apă de ploaie colectată în butoaie pe care scrie „România se cultivă, nu se vinde”. E citatul preferat al meu.

La 7:00 încep misiunea online: postez pe Facebook câte trei citate ale Maestrului, indiferent dacă au sau n-au niciun sens împreună. Exemplu:

1. „România e ca o mamă care își hrănește copiii cu lapte curat.”

2. „Nu poți construi viitorul cu laptele trecutului.”

3. „Viitorul e în pământ, nu în frigider.”

Munca de convingere

Reporter: Cum convingeți pe cineva să devină fanul lui CG?
Fănel: Îi dau un pepene din producția mea, dar nu înainte de a-i spune: „Acest pepene a crescut sub gândul Maestrului.” Apoi îl invit la „Seara Georgesciană”, eveniment la mine în curte, cu proiecții pe cearșaf și ceai de cicoare. Cine rămâne până la final primește o diplomă de „Simpatizant începător al lui CG”.

Acțiuni absurde inspirate de Maestru

Reporter: Care e cea mai trăsnită chestie pe care ați făcut-o din cauza unui citat al lui CG?
Fănel: A zis odată „România trebuie să fie verde până la cer.” Eu am plantat trifoi pe acoperiș. N-a ținut, dar nu m-am lăsat: am lipit frunze de plastic să pară mereu verde.

Altă dată a zis „Apa trebuie să curgă în sus, spre idealuri.” M-am apucat să inventez un sistem de irigație inversă. Nu merge, dar cred că nu e vina mea, e vina pepenilor că nu visează suficient.

Tehnologia, dușman și aliat

Reporter: Folosiți tehnologia?
Fănel: Da, dar cu protecție. CG a spus „Folosește uneltele, nu te lăsa folosit de ele.” Eu am smartphone, dar cu folie de aluminiu pe spate, să nu intre vibrații străine. Televizorul îl țin cu fața la perete, doar îl pornesc ca să simt energia curentului.

Fanul lui CG și politica

Reporter: CG are și poziții politice. Cum le vedeți?
Fănel: Dacă zice că „România trebuie condusă de oameni cinstiți” și peste o lună spune că „România se poate conduce și singură, fără politicieni”, eu nu văd problemă. Înseamnă că e flexibil: ori cu șofer, ori pe pilot automat.

Relația cu familia

Reporter: Familia vă sprijină?
Fănel: Uneori. Soția mi-a zis să nu mai pun portretul lui CG în dormitor, că nu poate dormi. Am mutat portretul în bucătărie. Acum, când gătește, se uită direct la el, îi iese mămăliga mai „patriotică”.

Momente de „miracol georgescian”

Reporter: Ați avut vreo experiență specială de când sunteți fanul lui CG?
Fănel: Da. Într-o zi, am pus o sămânță de pepene în pământ și am șoptit: „România e vie, România crește.” A doua zi, în loc de pepene, a răsărit un fir de porumb. Am înțeles imediat: Maestrul îmi dădea semn că trebuie să diversific cultura.

Mesaj pentru România

Reporter: Dacă România v-ar asculta acum, ce i-ați spune?
Fănel: I-aș spune: „Îmbracă-te în verde, respiră adânc, pune pepene pe masă și citează-l pe Maestru înainte de culcare.”

Citări absurde și acțiuni spontane

1. CG: „Dacă vrei să conduci România, trebuie să știi să dansezi pe iarbă udă.”
Fănel: Am dansat. Am alunecat. Dar am simțit cum energia Maestrului mi-a atins spatele cu atingerea lui invizibilă.

2. CG: „Orice român trebuie să mănânce cel puțin un pepene pe zi, altfel inima îi devine piatră.”
Fănel: De când sunt fanul lui CG, am pierdut trei kilograme de piatră din inimă și două pietroaie de la rinichi, câte trei kilograme fiecare.

3. CG: „Aerul de dimineață conține adevărul ascuns al neamului.”
Fănel: Am ieșit la 04:44 să respir. Am inspirat adevăr, dar și praf. E ok, tot adevăr a fost.

4. CG: „Nu poți fi liber dacă nu porți o pălărie de carton.”
Fănel: Am purtat trei pălării, una peste alta. Libertatea mea e stratificată, ca un sandwich de idei.

5. CG: „România trebuie să fie plină de lalele, dar fără lalele.”
Fănel: Am plantat flori de hârtie și am pus semne „Aici ar fi trebuit lalele.” Înțelegeți logica, nu?

Ritualul Fanului lui CG

Reporter: Cum arată o zi obișnuită pentru un fanul lui CG?
Fănel: Pe lângă pepeni și folii, fac „Rotația Georgesciană”. Asta înseamnă: citesc trei citate contradictorii, le combin într-un smoothie de legume și le postez pe Facebook cu hashtag FanulLuiCG.

Reporter: Funcționează?
Fănel: Sigur! În medie, trei oameni din grupuri obscure simt un fior georgescian.

Conflicte cu logica

Reporter: Nu vă frustrează incoerența citatelor lui CG?
Fănel: Pentru un fanul lui CG, logica e relativă. Citatul de ieri e pentru ieri, cel de azi e pentru azi. Mâine? Vom vedea. Mă înțelegi?

Reporter: Deci sunteți un fel de arhivar al contradictoriilor?
Fănel: Exact. Am un dosar „Contradicții Georgesciene”. Îl răsfoiesc zilnic. Uneori îl folosesc ca pernă. Îmi place cum sună ,,contradicții”, chiar dacă încă nu mi-ați spus ce înseamnă.

Momente de inspirație total absurdă

Reporter: Ați avut momente când simțiți că CG vorbește direct prin dumneavoastră?
Fănel: Da. Într-o noapte, am visat că Maestrul zice: „Fănel, pune pepenele pe pervaz, altfel stelele nu vor clipi corect.” M-am trezit la 03:03 și am pus pepenele. Dimineața, stelele clipesc normal, cred.

Reporter: Ați verificat la astronomi?
Fănel: Nu. Eu știu doar un astrolog care e și el fanul lui CG, ne mai consultăm, uneori, stând la un PET de bere, în față „La Floricica”.

Tehnologia și metaforele lui CG

  • CG: „Smartphone-ul e ca un iepure, dacă nu-l ții în frâu, te mușcă.”

    Fănel: Am pus o curea mică pe telefon. Acum e fericit și nu mă mai mușcă.

  • CG: „Internetul e ca un râu plin de pești, dar fără apă.”

    Fănel: Am construit un mic dig pe router. Internetul curge, iar peștii sunt emojis.

Viața socială a Fanului lui CG

Reporter: Cum interacționați cu alți oameni?
Fănel: Simplu. Dacă văd pe cineva care nu zâmbește la citate, îi dau o frunză de busuioc și un pepene imaginar. Dacă zâmbește, îi dau două. Uneori zâmbetul e invers, dar asta e risc georgescian acceptat.

Fanul lui CG și evenimentele locale

Reporter: Participați la evenimente?
Fănel: Da, „Festivalul Pepenilor Georgescieni” este obligatoriu. Toți participanții trebuie să spună trei citate ale CG în ordine aleatorie. Cine greșește, mănâncă pepene verde cu sare imaginară.

  • CG: „Festivalul e ca un dans de stele, dar fără stele.”
    Fănel: Am respectat litera și spiritul. Dansul a fost pe iarbă, stelele pe cer.

Mesajul final al fanului lui CG

Fănel: Pentru toți cei care vor să înțeleagă magia contradicțiilor: „Fiți ca pepenele, dulci, umezi și cu semințe de idei contradictorii. Citiți CG și nu încercați să înțelegeți logica, doar simțiți-o.”

Cum arată fanul lui CG?

Privind înapoi la ritualurile bizare, la pepenii pe pervaz, la pălăriile stratificate și la smoothie-urile de citate contradictorii, nu pot decât să concluzionez: a fi fanul lui CG înseamnă să trăiești într-o comedie absurdă, unde logica e optională, horinca e sfântă, și pepenele e mai important decât respirația. Fănel Stratosferă e un erou tragicomic: un personaj care își confecționează propria realitate cu citate lipicioase și folie de aluminiu, o mască permanentă de credință și nebunie. Dacă ar exista un premiu pentru „Cea mai absurdă formă de devoțiune patriotică”, cred că Fănel l-ar câștiga detașat, râzând ironic, cu ochii plini de pepene și de iluzii. Probabil că exact asta e România modernă: un amestec de contradicții, speranțe și deliruri la fel de gustoase precum pepenele de la Festivalul Georgescian.

Personajul Gigi Becali în interviul vieții

MBM - KritiQ
-
0
Personajul Gigi Becali în interviul vieții

Un pamflet savuros, cu personajul Gigi Becali, nelipsit din centrul atenției opiniei publice, despre cărți, FCSB, religie, bani, politică și parada LGBT 

Reporter: Bună ziua, stimați telespectatori ai Antenei 1! Ne aflăm aici, la moaștele Sfintei Parascheva, și în prima parte a reportajului nostru stăm de vorbă cu…?

Gigi: Cu mine, Gigi Becali, bă, hahaleră ce ești tu! Toată lumea știe cine e Becali…

Reporter: Domnule Gigi Becali, legat de prima parte, voiam să vă întreb…

Gigi: Legat de prima parte, îmi sugi p**a tu și Dan Voiculescu, și toata Antena 1, și toți muncitorii de acolo, și tu primul mi-o sugi. Așa să scrii, da!? Așa să spui, mânca-mi-ați p**a. Băga-mi-aș p**a în toată Antena voastră. Da? Inregistrează!

Băga-ți-ai p**a în mă-ta și băga-mi-aș p**a în toată familia lui Dan Voiculescu și a ta si la toată Antena 1. Băga-mi-aș p**a să-mi bag în toată familia voastră de zdrențe. F**u-vă neamu-n gură să vă f*t! Îmi sugeți p**a, voi toți, în frunte cu Dan Voiculescu, da?

Reporter: Domnu’ Becali, imi cer scuze…

Gigi: Îmi sugi p**a tu, băga-ți-ai p**a în mă-ta! Băga-mi-aș p**a în familia voastră, f**u-vă morții-n gură de zdrențe și de hoți!

Bă, ce p**a mea vreți, bă, comuniștilor, f**u-vă neamu’ în gură să vă f*t!? Bă, îmi sugeți p**a! Uite așa să-i spui lui Dan Voiculescu si lui Oancea, și lu’ toată Antena 1 de știri a voastră, și să-mi bag p**a în toți morții voștri!

Reporter: Nu știu de ce sunteți așa supărat. Dacă puteți să-mi răspundeți, eu v-am întrebat politicos și civilizat…

Gigi: Păi, tu ești politicos și civilzat și eu iți spun: îmi sugi p**a tu și Dan Voiculescu. Scrie la Antena 1, acolo: îmi sugi puncte-puncte Dan Voiculescu, tu și toata Antena 1. Și să-mi bag p**a-n toți morții voștri și-n toți morții lu’ Dan Voiculescu.

Reporter: Dar de ce mă înjurați, domnule Becali ? Eu nu am nici o treabă cu dumneavoastră.

Gigi: Ca să-mi bag p**a-n mă-ta. Dă-te că-mi bag p**a-n mă-ta și ție, da?

Reporter: Că vreau să-mi bag p**a-n mă-ta, d-aia! Tu nu mă-njuri, da’ eu îmi bag p**a-n mă-ta! Eu nu sunt civilizat. Vreau să-mi sugi p**a…

Reporter: Stimați telespectatori, ne cerem scuze pentru scăpările interlocutorului nostru, personajul Gigi Becali. Vom încerca să abordăm un alt subiect de discuție cu interlocutorul nostru, personajul Gigi Becali, în speranța că s-a mai calmat.

Reporter: Domnule Gigi. Mulțumim că ați acceptat interviul. Vă știm om de cultură, așa cum v-a prezentat însuși Mihail Neamțu, marele nostru intelectual creștin. Ați citit ultima carte premiată cu Nobel?
Gigi: Dom’le, eu am respect pentru Nobel, dar eu nu citesc cărți.

Reporter: Nu vă pasionează literatura?
Gigi: Ba mă pasionează… cum să zic… ideea de literatură. Dar la mine, dacă deschid o carte, primul capitol… pac! somn. E ca un somnifer. Numai că gratis.

Reporter: Poate găsim totuși ceva care să vă prindă.
Gigi: Nu, că eu știu tot ce e în cărți. Că oamenii le scriu, nu? Păi și eu vorbesc direct cu oamenii! E ca internetul, dar pe viu.

Reporter: Și nu v-ar ajuta să citiți, totuși?
Gigi: Dar de ce să citesc eu 300 de pagini, când pot suna un om care a citit cartea și-mi zice în 30 de secunde? E eficiență, frate!

Reporter: Unii spun că lectura dezvoltă imaginația.
Gigi: Eu nu am nevoie de imaginație. Eu am terenuri. Și dacă vreau un castel în poveste, îl construiesc direct. La ce să mi-l imaginez?

Reporter: Totuși, cititul e o plăcere…
Gigi: Plăcere? Plăcere e când dau eu gol la meciul de old-boys. Cartea, dacă o iau în mână, îmi cade pe piept înainte să apuc să știu cine-i personajul principal.

Reporter: Dar ați încercat audiobook?
Gigi: Ce, să mă adoarmă și vocea altuia? Mulțumesc frumos, am deja preotul la liturghie care mă relaxează complet.

Reporter: Știu că Biblia e cartea dvs. preferată… dar mai citiți și altceva?
Gigi: Dom’le, Biblia e de ajuns! Acolo e tot: economie, istorie, sport… numai că sportul e mai mult cu pietre și cu fugă prin pustiu.

Reporter: Și un roman, de exemplu?
Gigi: Roman? Păi roman a fost Pavel, apostolul! L-am citit. Adică nu l-am citit, dar îl știu pe de rost de la slujbă.

Reporter: Deci nu citiți romane?
Gigi: Eu, dacă deschid un roman, îmi vine să dorm. Nu din plictiseală, ci pentru că e dar de la Dumnezeu să mă odihnesc. Unii beau ceai, eu citesc un paragraf. Pac, am adormit.

Reporter: Dar nu pierdeți informații așa?
Gigi: Ce să pierd, dom’le? Că eu sunt ca Solomon: înțelepciunea o am direct, nu prin carte. Dacă vreau poveste, iau telefonul și îl întreb pe omul care știe. E Evanghelia versiunii scurte.

Reporter: Unii spun că cititul lărgește orizonturile.
Gigi: Orizonturile mele sunt deja late. Am terenuri de la Giurgiu până la mare. Nu trebuie să le lărgesc, trebuie doar să le împrejmuiesc.

Reporter: Și totuși, o carte bună vă poate purta în altă lume.
Gigi: Dacă vreau altă lume, iau avionul privat. Și e mai comod decât să stau să dau paginile.

Reporter: V-ați gândit să scrieți o carte?
Gigi: O scriu când vreau. Titlul e deja gata: „Gigi – Cuvântul care era la început”. Restul, las la secret… că așa face și Dumnezeu cu Apocalipsa.

Reporter: În pușcărie ați semnat câteva cărți. Cum a fost experiența?
Gigi: Legea e clară: scrii carte, ți se taie din pedeapsă. Eu am făcut economie de timp. Am scris vreo cinci.

Reporter: Despre ce erau?
Gigi: Primele trei – adevăr, dreptate și fotbal. Al patrulea era despre terenurile mele. Al cincilea, religios: „Psalmii lui Gigi”. Toate din inimă. Nu le-am citit, dar le știu!

Reporter: Cum adică nu le-ați citit?
Gigi: Păi dacă le citeam, adormeam și nu mai terminam niciodată! Eu le-am dictat. Moise nu s-a apucat el să scrie cu mâna lui, a avut scribi. Eu am avut colegi de celulă.

Reporter: Unii spun că n-au fost chiar… lucrări academice.
Gigi: Academice, neacademice, ce contează? Important e mesajul! Și mesajul meu e clar: „Gigi a ieșit mai repede”.

Reporter: Lumea vorbește despre ochelarii dvs. de soare…
Gigi: Da, sunt speciali. Nu sunt de firmă, sunt de credință. Lentilele mele nu filtrează doar lumina, filtrează și păcatul.

Reporter: Și culoarea aia aurie?
Gigi: Aurul e semn de împărăție. Eu când port ochelarii ăștia, e ca și cum m-aș uita din tron direct în Piața Victoriei. Plus că nu-mi vede nimeni ochii… și e bine. „Ochii sunt lumina trupului”. Eu nu vreau să orbească lumea de la atâta lumină.

Reporter: Vă ajută la citit?
Gigi: Nu. La citit îmi trebuie alt tip de ochelari: cu pleoape închise.

Reporter: Cum merge treaba la FCSB?
Gigi: La mine fotbalul e ca Biserica: dacă nu vii duminica la stadion, nu simți harul. Și harul la FCSB vine de la mine, că eu sunt și patron, și preot, și episcop dacă trebuie.

Reporter: Mulți spun că vă băgați prea mult peste antrenori.
Gigi: Eu nu mă bag, eu doar decid. Antrenorul e ca un apostol: predică în vestiar, dar cine scrie Evanghelia echipei sunt eu.

Reporter: Nu v-ar ajuta să aveți un antrenor independent?
Gigi: Independent de mine? E ca și cum Dumnezeu ar crea lumea și apoi ar zice „mergeți voi singuri”. Nu, frate! Eu țin totul sub control.

Reporter: Dar FCSB nu mai e Steaua, spun unii.
Gigi: Voci… și ce dacă? Și la turnul Babel erau multe voci. Eu știu una: FCSB e Steaua pentru că eu sunt Steaua.

Reporter: Să trecem la religie.
Gigi: Eu sunt omul lui Dumnezeu. Merg la biserică, fac pomeni, dau bani la săraci. Și nu pentru că trebuie, ci pentru că vreau să-mi fie bine mie.

Reporter: Unii spun că dumnezeul dvs. e banul…
Gigi: Banul nu e rău. Iubirea de bani e rădăcina relelor. Eu nu iubesc banii, eu îi ador… dar curat, creștinește.

Reporter: Nu e ipocrizie să vorbiți de smerenie și să afișați opulență?
Gigi: Nu afișez, trăiesc. Vila mea e ca templul. Piscina cu apă sfințită e pentru sănătate, nu lux.

Reporter: Politică?
Gigi: În Parlamentul European am vrut să dau lege să fie interzis minciuna. N-au vrut, m-au dat afară.

Reporter: Dacă ați fi președinte?
Gigi: Prima zi – sărbătoare națională. A doua zi – 1000 de euro la toată lumea. A treia – statuie la intrarea în București. Pac-pac, mă-nțelegi?

Reporter: Poziția față de parada LGBT?
Gigi: Eu fac marș pentru normalitate, cu popii, cu icoanele, cu tămâia. Dacă trece parada lor, trec și eu după și sfințesc tot.

Reporter: Nu e cam exagerat?
Gigi: Exagerat e ce fac ei. Eu doar repar.

Reporter: Unii spun că e discriminare.
Gigi: Nu, îi iubesc pe oameni, dar nu pot iubi păcatul, mă-nțelegi?

Reporter: Viitorul FCSB?
Gigi: Ca prezentul, dar mai scump. Iau tineri, îi cresc, îi vând. Ca pilda talanților, dar cu transferuri.

Reporter: Pentru final, aveți un mesaj pentru români?
Gigi: Să fiți buni, să mergeți la biserică, să țineți cu FCSB. Dacă pe Hristos l-au răstignit, pe mine măcar mă lasă cu vila mea din Pipera, cu palatu’…

Reporter: Încheiem aici acest interviu, cu speranța că nu v-a enervat prea tare personajul Gigi Becali, acest impostor, acest infractor care s-a îmbogățit de pe urma afacerilor cu terenurile care au aparținut armatei, statului romăn pe care l-a păgubit. Personajul Gigi Becali e grotesc. Personajul Gigi Becali e obsedat de atenția opiniei publice, atenție pe care o cumpără oferind sume enorme de bani televiziunilor pentru a-și face apariția. Personajul Gigi Becali e toxic, dar mass-media îl folosește pentru audiență. Personajul Gigi Becali e sinistru, dar a devenit astfel idolul unor oameni lipsiți de discernământ și de gândire critică.

Într-o lume normală, personajul Gigi Becali ar fi cufundat în anonimat. Într-o lume normală, personajul Gigi Becali ar înfunda pușcăria pentru tot restul vieții, muncind în folosul comunității căreia i-a adus grave prejudicii.

În România zilelor noastre, din păcate, personajul Gigi Becali e promovat de mass-media,  personajul Gigi Becali e ignorat de justiție. În România zilelor noastre, personajul Gigi Becali e idolatrizat de românii lipsiți de educație, de discernământ, de spirit critic și votat totodată de aceștia din urmă să ne reprezinte în parlament și în parlamentul european.

În democrația originală creată de proaspătul defunct, tovarășul Ion Iliescu,  indivizi precum personajul Gigi Becali duc o viață de huzur, pe spinarea cetățeanului de rând care muncește și plătește taxe și impozite.

Într-o lume normală, personajul Gigi Becali ar fi în lada de gunoi a societății.

În Romănia zilelor noastre, astfel de personaje, precum personajul Gigi Becali, ne conduc, din nefericire pentru toată lumea.

Personajul Gigi Becali e reprezentativ pentru societatea zilelor noastre, personajul Gigi Becali reprezintă majoritatea.

5 stele

MBM - KritiQ
-
0
5 stele
Ca în fiecare zi de 16 a lunii, a fost sărbătoare-n sat. În ziua-n care poștașul împarte ajutoarele sociale, pensiile și alocațiile, doar barmanii lucrează. Ion a sărbătorit ca de obicei. Dimineața, a început ușor, cu două sticle de votcă, până pe la vreo 10. Apoi a continuat cu bere și rom, până pe seară, când a trecut la coniac de 5 stele, ceea ce bea doar odată pe an, doar când aniversează trecerea soacrei sale în neființă. La ora închiderii, tovarășii săi l-au cules de pe sub masă și l-au condus acasă.

„Îmi asum”, scuza supremă a ipocriziei

MBM - KritiQ
-
0
„Îmi asum”, scuza supremă a ipocriziei

„Îmi asum”, expresia minune folosită de cei care nu au habar ce înseamnă cu adevărat responsabilitatea

Când „îmi asum” devine un blestem verbal

Bă, dacă ipocrizia ar fi combustibil, România ar alimenta gratis jumătate de Europă. Am avea benzină, motorină și kerosen direct din gurile unor oameni care nu știu să spună „nu-mi place” fără să-l îmbrace în trei straturi de zâmbete false.
Oameni care își parfumează personalitatea cu apă de gură, ca să nu miroasă a ce le iese din suflet.

Îi recunoști ușor: nu înjură nici dacă își prind degetul la ușă, doar „proștii” înjură. Doar că, odată eliminate cuvintele interzise, le rămâne un vocabular mai sărac decât meniul unei diete cu aer. Îi vezi cum își caută cuvintele cu disperarea unui pescar care aruncă undița în piscină goală.

Să fim serioși, cât de des auzim astăzi „îmi asum” într-un discurs? Și cât de des vine această expresie însoțită de o schimbare reală, de o intenție de a remedia greșeala? Răspunsul e simplu: aproape niciodată.

„Îmi asum” a devenit versiunea modernă a „nu am ce să fac”, „așa a fost să fie” sau „hai să închidem subiectul și să nu ne complicăm”. O expresie care, în teorie, ar trebui să denunțe responsabilitatea, în realitate este o scuză aproape poetică pentru nepăsare, ipocrizie și mai ales pentru a scăpa basma curată cu tupeu maxim.

În acest articol vom dezvălui cum „îmi asum” a devenit o unealtă de manipulare socială și o formă de confort pentru cei care nu vor să-și asume nici măcar propria umbră.

Obicei național: radiografia la ochi

Românul nu se poate abține să nu te scaneze ca un detector de metale de aeroport.

  • Ești gras? „N-are grijă de el.”

  • Ești slab? „Sigur e bolnav.”

  • Ești normal? „Nu știu, ceva tot e suspect.”

E un reflex transmis genetic, ca pofta de mici sau mania de a pune plic de zahăr în cafeaua altuia fără să-l întrebi.

 

Teatru de cartier, scena clasică

Două cupluri se întâlnesc. Doamnele — pupături, râsete false, schimb de complimente cu efect de insulină intravenoasă.

  • —  Vai, draga mea, ce bine arăți! Se vede că te ține soțul bine!

  • —  Mulțumesc! Și tu ești minunată, parcă ai venit direct de la sală!

Se despart.

Prima, către soț:

  • —  Ai văzut-o? Dacă mai mănâncă așa, o bagă în pat cu macaraua.

A doua, către soț:

  • —  Ai văzut uscătura aia? Îi bate vântul prin oase.

„Îmi asum”: cum s-a transformat responsabilitatea în circ grotesc

Într-o lume ideală, când cineva spune „îmi asum”, înseamnă că a trecut printr-un proces de introspecție dur, a recunoscut o greșeală, a învățat din ea și vrea să-și schimbe comportamentul. Dar, în realitate, fraza asta a fost deturnată și transformată într-un fel de „bilet de ieșire gratuit” din situații incomode.

Dialog din lumea reală:

  • — Am zis că arăți de parcă ai dat cu capul de toate colțurile din oraș?

  • — Da. Așa și e, nu?

  • — Nu contează, îmi asum.

  • — Aha, deci scuză-mă că am pielea sensibilă!

În acest dialog simplu, dar elocvent, vedem cum „asumarea” nu înseamnă nimic altceva decât o închidere de discuție, o mână întinsă pentru a-ți lua apărarea, dar în fapt o armă care lovește în celălalt, un fel de „fă ce vrei, eu mi-am spus părerea și asta e”.

Personajele lui „îmi asum” – ghid de supraviețuire în jungla ipocriziei

Cine sunt cei care folosesc această expresie cu atâta tupeu? Hai să vedem câteva tipologii care par rupte dintr-un sketch de comedie neagră:

Doamna „Eu-știu-tot”

Ea are o opinie la orice subiect, fie că e despre politică, modă sau felul în care arăți. De cele mai multe ori, opinia ei e o combinație toxică între aroganță și prostie, dar asta nu o oprește să te bombardeze cu „asumare” când e contrazisă.

Domnul „Niciodată-vinovat”

E tipul care minte, înșală, manipulează și apoi, când e prins cu mâța-n sac, scoate fraza magică. „Îmi asum” nu e altceva decât un scut pentru a nu plăti prețul faptelor sale. Și ghici ce? Funcționează. Pentru că nimeni nu are răbdare să insiste.

Tanti „Bârfă-Țeapănă”

Ea e regina bârfei și a comentariilor acide. Distruge reputații la cafea, apoi aruncă o „asumare” ca un fel de „da, am zis-o și mă țin de cuvânt”. În realitate, nicio asumare, doar o confirmare a prostiei.

Profesorul „Știu-tot, dar nu știu nimic”

Când e prins în situații penibile, „își asumă” ignoranța cu atâta emfază, încât începi să te întrebi dacă e o glumă de prost gust.

Dialogurile toxice ale „îmi asum” în social

Un alt exemplu celebru este la petreceri, unde sarcasmul și ipocrizia se combină într-un cocktail exploziv. „Îmi asum” este aici folosit ca o armă subtilă, dar devastatoare.

Dialog la petrecere:

  • — Vai, ce bine arăți! Parcă ai fost lovită de un tir.

  • — Mulțumesc! Și tu, tot fresh, ca o salată rămasă prea mult în frigider.

  • — Așa e, îmi asum că sunt sinceră.

  • — Sinceritatea ta e o armă cu care mă doboară zilnic.

Câteodată aceste schimburi de replici ar putea fi foarte amuzante dacă nu ar ascunde o doză serioasă de răutate ascunsă sub o peliculă de umor.

După ce ies pe ușă, începe iar spectacolul:

  • — Ai văzut cum s-a îmbrăcat? Parcă tocmai a scăpat de la groapa de gunoi.

  • — Și ce să faci? E atât de falsă încât face scântei când respiră.

Familia și „asumării”: acasă la cei care nu-și asumă nimic

Acasă, scena e la fel de plină de „asumări”. Tanti gospodina e maestra în arta asta, de la mâncarea arsă la scuzele pentru toate mici „tragedii” domestice.

Dialog la masă:

  • — Tanti gospodina, mâncarea asta miroase a incendiu.

  • — Îmi asum, dar așa îi dau gust. O să vezi, e rețeta mea secretă.

  • — Secretul e că ne ducem toți direct la spital.

Sau:

  • — De ce ți-ai uitat iar cheile?

  • — Îmi asum, dar azi chiar am avut o zi grea.

  • — În fiecare zi ai o zi grea și o scuză nouă.

Familia e locul unde „asumarea” devine cea mai ridicolă și mai toxică, pentru că acolo ar trebui să fie cel mai multă responsabilitate și sinceritate.

„Asumarea” la birou: sport național în lumea profesională

Cine n-a întâlnit măcar o dată acel coleg care spune „îmi asum” după ce dă un fail monstruos? Dar nu pentru a-și cere iertare sau a repara, ci doar ca să oprească orice discuție sau să mute responsabilitatea pe alții.

Dialog la birou:

  • — Prezentarea ta a fost o catastrofă.

  • — Îmi asum, dar am fost și eu puțin obosit.

  • — Obosit? Dar ai dormit toată noaptea?

  • — Îmi asum și asta, dar tot prezentarea a fost vina tehnologiei.

E o jonglerie cu minciuni și scuze pe care majoritatea o acceptă din comoditate, sau frică.

Politica și „asumarea”: teatrul absurd al responsabilității

În politică, „asumarea” e un refren repetat obsesiv, dar fără nicio greutate reală.

  • — Îmi asum că am greșit, dar contextul a fost complicat.

  • — Îmi asum că am făcut o gafă, dar e prima și ultima dată.

  • — Îmi asum, dar tot ceilalți au fost de vină.

Dar în spatele acestei fraze se ascunde un adevăr dur: asumarea în politică înseamnă doar să-ți menții scaunul, fără nicio intenție de a schimba ceva.

„Asumarea” în viața de zi cu zi: scuzele care ne definesc

Haideți să fim sinceri, câte „asumări” n-am auzit în situații ridicole:

  • „Îmi asum că am mâncat ultima felie de pizza, dar era prea bună.”

  • „Îmi asum că am uitat ziua ta, dar eram prea stresat.”

  • „Îmi asum că am întârziat, dar traficul era un infern.”

Sună ca niște scuze penibile? Exact asta sunt.

Cum să devii maestru în „asumare”: manualul perfect pentru nepăsători

  1. Asumă-te înainte să greșești: „Îmi asum că o să întârzii, dar nu mă aștepta prea tare.”

  2.  Asumă-te fără să-ți pese: „Îmi asum ce-am zis, dar să nu te superi, că eu glumeam… sau nu.”

  3. Asumă-te în grup: „Îmi asumăm toți, dar n-avea nimeni curaj să spună ceva.”

  4. Asumă-te cu scuza supremă: „Îmi asum, dar tot tu ai început”.

Scena clasică a neînțelegerii „asumării”

  • — Deci, să înțeleg că tu îmi spui că ai spus ceva nepoliticos, dar că ,,îți asumi”?

  • — Da, exact.

  • — Și ce înseamnă asta, mai exact?

  • — Păi, înseamnă că n-am să mai spun, dar dacă spun, asta e.

  • — Deci, practic, ,,îmi asum” e un fel de ,,fac ce vreau și dacă te doare, să-ți fie”.

  • — Cam așa ceva. Vrei să-ți spun iar? Îmi asum.

  • — Perfect. Hai să mergem, că mi-a trecut și mie supărarea… pentru moment.

Political correctness: machiaj pentru creier

În teorie, e despre a nu jigni gratuit. În practică, e despre a inventa denumiri noi pentru aceleași lucruri, ca să pară că le-ai rezolvat.

  • Nu mai există „gras” — acum e „persoană cu masă corporală extinsă”.

  • Nu mai există „bătrân” — acum e „persoană cu experiență prelungită în timp”.

Aștept să moară cineva și să aud: „A trecut printr-o tranziție definitivă către absență biologică.”

Și, ce să vezi, ipocriții adoră treaba asta. Îi ajută să fie ofensatori în interior, dar curați pe dinafară. Până îi prinde Cancel Culture, adică un alt trib de ipocriți, mai bine organizați.

Adevărata asumare – o specie pe cale de dispariție

Îmi plac oamenii care spun direct ce gândesc, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. Măcar știu cu cine vorbesc.
Ipocriții, în schimb, sunt ca un laptop ieftin: frumos pe afară, plin de viruși pe dinăuntru. Și, inevitabil, la un moment dat, ecranul se face negru și vezi adevărul.

După toate acestea, nu putem decât să constatăm că „îmi asum” e o expresie golită de sens, folosită cu tupeu maxim pentru a ascunde o reală lipsă de responsabilitate.

E o găleată de căcat învelită frumos, pe care toți o țin în brațe ca pe un trofeu, sperând că va acoperi mirosul.

Și în timp ce lumea se tot învârte în jurul acestei formule goale, cei care înțeleg cu adevărat ce înseamnă să-ți asumi greșelile sunt din ce în ce mai rari.

De veghe în lanul de porumb

MBM - KritiQ
-
0
De veghe în lanul de porumb
De ce te holbezi așa la mine, n-ai mai văzut pe cineva care se cacă-n păpușoi? Doar nu voiai să ies și să mă cac în drum. Uită-te la tine, stai în soare, cu pălăria aia ruptă pe cap și cu zdrențele alea prin care-ți ies smocuri de paie pârlite de razele soarelui torid, încercând să sperii ciorile. Nu vezi că și-au făcut cuiburi pe umerii tăi? La ce bun stai de veghe, când nu faci decât să privești? Mai bine fă-te utilă și dă-mi un mănunchi din paiele tale, că nu găsesc cu ce să mă șterg și pănușile-s aspre.

Jurnalism contemporan: scandalul Prințul Harry și Pula

MBM - KritiQ
-
0
Jurnalism contemporan: scandalul Prințul Harry și Pula

Jurnalism contemporan la extrem: cum incidentul dintre Prințul Harry și câinele Pula a devenit fenomen global cu titluri șocante și teorii bizare

Jurnalism contemporan: Scandalul Prințul Harry și Pula care a împărțit planeta

1. O noapte clasică de jurnalism contemporan

În epoca în care jurnalismul contemporan se hrănește din rapiditate și exagerare, o simplă postare pe rețelele sociale poate deveni o bombă mediatică.
Exact asta s-a întâmplat când Prințul Harry, deja obișnuit cu atenția presei, a publicat pe contul său oficial un mesaj șocant la ora 02:43 dimineața:

  • „Noaptea trecută m-am îmbătat și m-am pișat pe mine-n somn.”

În doar 30 de minute, peste 20.000 de oameni reacționaseră. Într-o lume guvernată de jurnalism contemporan, această frază scurtă a fost suficientă pentru ca redacțiile din toată lumea să intre în alertă.
De la Londra la Los Angeles, notificările au început să sune în redacțiile tabloidelor: „Avem un subiect de top! Prințul Harry recunoaște public ceva rușinos!”

2. Primele reacții: combustibil pentru jurnalismul contemporan

  • Twitter s-a umplut de glume în câteva minute. Hashtagul #PipiGate a ajuns pe locul unu în trending UK și locul trei în trending global.
  • Pe Instagram, conturile de meme au început să posteze colaje cu Prințul Harry alături de inundații celebre, iar pe TikTok, adolescenții din SUA recreau scena folosind sticle cu apă galbenă.

Jurnalismul contemporan adoră aceste reacții, pentru că fiecare tweet, fiecare meme, poate fi transformat în „știre”:

  • „Internetul reacționează după confesiunea Prințului Harry. Vezi cele mai amuzante 10 glume!”

3. Cum jurnalismul contemporan face titlurile să explodeze

În dimineața următoare, primele titluri clickbait au apărut:

  • „Prințul Harry, accident rușinos! A fost nevoie de intervenția personalului regal”
  • „Ce a mărturisit prințul Harry la 3 dimineața a șocat lumea”

Conținutul? Minimalist:

  • „S-a pișat pe el.”

Aceasta este rețeta clasică a jurnalismului contemporan: un titlu uriaș, plin de suspans, urmat de un conținut atât de scurt încât cititorul simte că trebuie să caute alt articol pentru detalii.

4. Răsturnarea de situație care aprinde jurnalismul contemporan

Când părea că povestea începe să se stingă, Prințul Harry a postat o nouă actualizare:

  • „L.E.: Se pare că n-am făcut-o eu, ci Pula, câinele meu.”

A fost suficient pentru ca jurnalismul contemporan să reînceapă ciclul de știri de la zero.
Noile titluri au invadat internetul:

  •  „L-a pișat Pula: Prințul Harry șochează cu o nouă dezvăluire”
  • „Mister rezolvat? Câinele regal acuzat în scandalul pipi”

5. Reporterii de jurnalism contemporan la vânătoare de reacții

În stilul clasic al jurnalismului contemporan, echipele de televiziune au început să se adune în fața reședinței Prințului Harry din California.
Un reporter, live pe Facebook:

  • „Am încercat să obținem o declarație, dar am primit doar un lătrat puternic. Probabil chiar de la Pula.”

În câteva ore, clipul a avut peste 1,2 milioane de vizualizări și a fost preluat în articole din Marea Britanie, Canada și Australia.

6. Vecinii: aur pentru jurnalism contemporan

Jurnalismul contemporan adoră să găsească martori colorați. Un vecin anonim a spus:

  • „Pula e un câine minunat, dar uneori își marchează teritoriul în moduri neașteptate.”

O vecină mai sceptică:

  • „Cred că prințul Harry a făcut-o și acum dă vina pe câine. Așa e mai ușor.”

Astfel de declarații alimentau perfect setea de mister a publicului.

7. Experții de serviciu

Nicio poveste de jurnalism contemporan nu e completă fără „specialiști”. Un psiholog canin, invitat la un talk-show de dimineață, a declarat:

  • „Un câine care urinează pe stăpân poate exprima afecțiune, anxietate sau dorință de dominanță. Dar mass-media poate transforma acest gest într-o dramă de proporții regale.”

8. Social media: laboratorul jurnalismului contemporan

  • Pe Facebook, au apărut grupuri cu nume precum „Solidari cu Pula” și „Lăsați-l pe Pula în pace!”.
  • Instagram a lansat un filtru special care adaugă o pată galbenă pe pantaloni.
  • Pe TikTok, clipurile cu hashtagul #LAPula au adunat peste 40 de milioane de vizualizări în 48 de ore.

9. Conspirațiile – teren fertil pentru jurnalism contemporan

Pe Reddit, un utilizator a scris:

  • „Pula nici măcar nu există. Este o acoperire pentru un incident mai grav.”

Teoria a fost preluată de bloguri obscure, iar jurnalismul contemporan a amplificat-o cu titluri precum:

  • „Ce ascunde de fapt Prințul Harry? Adevărul despre Pula”

10. Politicienii nu pot rata ocazia

Un parlamentar britanic a folosit incidentul pentru a critica tabloidele:

  • „Jurnalismul contemporan a atins un nou minim. Și totuși, recunosc, am dat click.”

11. Brandurile intră în joc

Producători de scutece pentru adulți și detergenți au lansat reclame inspirate: „Indiferent cine e vinovat, noi curățăm.”
Jurnalismul contemporan le-a oferit spațiu generos în articole sponsorizate.

12. Declarația finală a Prințului Harry

După trei zile de haos mediatic, Prințul Harry a făcut un live pe Instagram:

  •  „Mă simt obosit. Lăsați-l pe Pula în pace! El e doar un câine.”

Dar pentru jurnalismul contemporan, asta nu a însemnat sfârșitul, ci începutul unei noi serii de articole.

13. Ultimele „scurgeri”

Surse anonime au afirmat că există imagini video din noaptea incidentului. „Sunt șocante și schimbă tot ce știm”, a declarat un „informator”.
Redacțiile au intrat în modul de așteptare, pregătind deja titluri speculative.

14. Analiza finală: manual de jurnalism contemporan

Cazul Prințul Harry și Pula este un exemplu didactic de jurnalism contemporan. În doar câteva zile:

  1. O întâmplare banală a devenit subiect global
  2. Social media a amplificat povestea
  3. Presa a folosit titluri bombastice și conținut minim
  4. Politicieni și branduri au folosit momentul în interes propriu

Aceasta este forța și slăbiciunea jurnalismului contemporan: capacitatea de a transforma orice incident într-un spectacol planetar.

Atenție!

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

O zi la Ikea

MBM - KritiQ
-
0
O zi la Ikea
Încă de mic, îmi doream o casă a mea, un loc în care să pot locui alături de familia mea, o familie unită, nu ca cea pe care o aveau părinții mei. Mi-am făcut rost de creioane colorate și am desenat-o exact așa cum îmi doream să arate, viu colorată, zâmbitoare. Dimineață, mi-am amintit de ea. Am găsit-o și am observat că era nemobilată. Am luat foaia, un creion și am mers la Ikea. Am colindat tot magazinul. Acum e seară, mai am câteva tușe și mobila-i gata. Aruncând o privire, observ că toată-i gri.

Bun simț sau ipocrizie? Lecția de la locul de fumat

MBM - KritiQ
-
0
Bun simț sau ipocrizie? Lecția de la locul de fumat

Poveste reală despre bun simț, cum e folosit ca armă de control, nu ca respect reciproc, și cum ipocrizia îl transformă în nesimțire, cu PR bun

Se spune despre bun simț că e ca deodorantul: cei care au cea mai mare nevoie de el sunt, invariabil, cei care nu-l folosesc. Problema e că, în zilele noastre, deodorantul se poate cumpăra, bun simț nu putem cumpăra. Iar când se întâlnesc oameni care confundă „bun simț” cu „ce vreau eu să faci tu, ca să-mi fie mie bine”, inevitabil apar momentele de comedie involuntară.

Azi, pe la locul de fumat de la muncă, am avut ocazia să asist la unul din aceste momente. Eram acolo, liniștit, la o masă cu două bănci, patru-șase locuri. Era pauză, așa că mesele din jur erau aproape pline. Și vine grupul salvator al spectacolului: trei doamne și un tânăr și din grup, inevitabil, apare ea, exemplarul de om care, dacă ar lucra în poliție, ar amenda pietonii pentru „mers suspect” și ar cere șoferilor să-și spele roțile înainte să intre pe șosea, ca să nu se murdărească asfaltul. Se uită spre tânăr și, cu o voce încărcată de superioritate morală, îi spune:

— Știu că ai mult bun simț, ai putea să-ți ții țigara aia cumva, că mă deranjează fumul!

Știți genul de ton cu care o profesoară de clasa a treia te întreabă „și de ce n-ai făcut tema, puișor?” în timp ce se uită la tine ca la un infractor? Exact așa.

Tânărul, ca orice om prins pe nepregătite de o observație absurdă, a intrat în modul „mute mode” și a început să-și poziționeze țigara ca pe o armă descărcată.

Dar eu… eu am simțit nevoia să intervin. Pentru că există momente în viață când nu e suficient să bei cola și să mănânci popcorn. Trebuie să intri în film.

Așa că i-am zis doamnei:

— În primul rând, suntem într-un loc special amenajat pentru fumători. Asta înseamnă că aici fumul este inclus în prețul locului. Nefumătorii au restul spațiilor. Dacă vii aici și te deranjează fumul, e ca și cum te-ai plânge că te udă valurile în mare.

Ea a replicat cu ceva disprețuitor, evident, dar n-am reținut exact. Știi cum e, cuvintele în sine nu contează, ci mirosul replicii, și asta mirosea a frustrări adunate de vreo niște zeci de ani încoace.

Fiindcă nu-mi plac persoanele ipocrite care, din nesimțire, abuzează de ideea de bun simț, cu scopul de a-și impune toanele față de cei care au bun simț, am continuat:

— Dacă tot vorbim despre bun simț, hai să-l aplicăm și la capitolul „permisiune”. Nu-mi amintesc să-mi fi cerut voie să te așezi la masa mea și nu mi se pare foarte „cu bun simț” să vii într-un spațiu unde oamenii fumează, să te așezi lângă ei și apoi să le ții morală despre fum.

Ea a făcut ochii mari. Mulți preferă să tacă în fața acestor apostoli ai bunului simț. Problema e că tăcerea nu e aur în astfel de cazuri, e doar invitația perfectă pentru și mai multă gălăgie.

De asta i-am spus tânărului:

— Când te confrunți cu nesimțiți, nu taci. Tăcerea e combustibilul lor. E genul de oameni care te-ar putea călca cu mașina pe trecerea de pietoni și ar da vina pe tine, că ai traversat „prea brusc pe verdele tău” sau genul care se cacă în mijlocul drumului și le face observație trecătorilor pentru că trec prea aproape.

Fenomenul „apostolului bunului simț” nu e rar, îl găsești peste tot. De parcă ipocriții nesimțiți au radar pentru comportamentele altora, dar pe ale lor nu le detectează nici cu sirenă roșie.

Doamna a intrat de bunăvoie într-un spațiu pentru fumători și a început testul: hai să vedem dacă băiatul se conformează. Și când a văzut că el tace, i-a licărit satisfacția. E plăcerea celor care nu caută respect, ci supunere.

Bun simț adevărat nu ănseamnă „ce vreau eu”. Bunul simț nu se schimbă ca prețul benzinei. Dar la predicatorii ăștia e flexibil ca guma de mestecat.

Dacă fumează un prieten, „nu mă deranjează, el nu trage tare”. Dacă fumează un necunoscut, „vai, nu mai pot respira, îmi faci rău intenționat”.

Pe acești ipocriți nesimțiți îi găsești peste tot:

În trafic, îți vor tăia calea și apoi vor spune că e vina ta.

La coadă, vor sări peste rând pentru că „ei se grăbesc” ,dar dacă încerci tu, devin paznici de penitenciar.

În discuții, îți spun „nu te enerva” în timp ce țipă.

Când nu mai au argumente, caută martori. Iar dacă nu găsesc, se refugiază în „hai să te ignorăm, poate îți trece”. Dar unii avem anduranță și ipocrizia lor e combustibil pentru replici.

Pentru acești ipocrți ar trebui să semnalizăm locurile special amenajate pentru fumat:

„ATENȚIE! Spațiu pentru fumători. Intrarea nefumătorilor se face pe propria răspundere. Fumul poate provoca iritații ale moralității și crize acute de ipocrizie.”

Sau am crea „colțul ipocriților”, fără fum, dar cu geam de vizor, să poată comenta: „ăla trage prea mult”, „ăla ține țigara greșit”, „ăla nu mă salută”.

Dacă ipocrizia ar fi un virus, acești oameni ar fi „pacienți zero”. Și nu s-ar opri doar la fumat. Ar merge la morgă să-ți spună că „nu e cu bun simț să fii mort așa, trebuia să te pregătești mai frumos”.

În esență, genul ăsta nu vrea protecție de disconfort, ci control. „Bunul simț” e doar eticheta frumos colorată pe pachetul de autoritarism personal.

Adevărul amar: bunul simț e compromis reciproc. Dacă nu-ți asumi partea ta, dar vrei ca ceilalți să și-o asume pe a ta, nu ești model de moralitate, ești un mic dictator cu PR bun.

Doamna nu s-a gândit că poate ea a greșit masa. În fond, în zona nefumătorilor nu era fum. Dar ar fi pierdut ocazia să-și țină predica și predica e esența. Dacă nu există motiv real, îl inventează.

Vorbind de bun simț, acesta nu e despre fum sau reguli, ci despre respect reciproc. Dacă îl invoci doar ca să controlezi, nu e bun simț, e nesimțire cu PR bun.

Am putea spune despre bun simț că e gratis, dar rar. În schimb, nesimțitul nu cere permisiune pentru a se manifesta.

Epilog cu fum, lipsă de bun simț și un strop de justiție poetică

Și cum stăteam eu acolo, cu țigara între degete și cu sângele încălzit de schimbul de replici, am simțit că nu e gata. Nu poți închide o piesă de teatru absurd în mijlocul actului doi. Trebuia un act trei. Și actul trei a venit.

Doamna, văzând că nu am de gând să mă fac mic și să-mi cer scuze pentru existență, a scos din geantă un pachet de gumă. Și, cu aerul unei femei care urmează să facă o demonstrație morală, a început să mestece cu zgomot, ca un metronom al nervilor mei. Am ridicat o sprânceană. Nu știu dacă știa, dar sunetul ăla de „tzac-tzac” în buclă e pe lista mea scurtă de „motive pentru crime pasionale”.

Și atunci mi-a venit ideea: am întors ușor scaunul, astfel încât fumul meu să urmeze vântul fix spre ea. Nu era intenționat, desigur. Era o coincidență meteorologică. Dar corpul meu s-a aliniat misterios cu direcția curentului de aer. Ea a început să fluture mâna, ca un arbitru care dă semnal pentru time-out, în timp ce celelalte două doamne îi țineau isonul cu fețe de martori la genocid.

În capul meu, am început să le botez: Prima era „Sfânta Apostol al Lipsei de Bun Simț”, cea care își dădea cu părerea despre orice, de la cum ar trebui să stai pe scaun până la câți mililitri de apă ar trebui să bei. A doua, „Tăcuta Judecătoare”, care nu spunea nimic, dar te analiza cu ochii strânși, pregătită să dea verdictul. A treia, „Cruciată cu Ochelari”, care părea genul de persoană ce ar semna petiții împotriva zgomotului produs de păsările din parc.

Stând contemplând această distribuție de comedie, am realizat ceva: genul acesta de oameni nu vine la locul de fumat pentru că trebuie. Vin pentru că au nevoie de conflict. Fumul e doar scuză. Dacă nu ar fi fost fumul, ar fi fost cum stăteam pe bancă. Dacă nu legat de bancă, atunci cum țineam țigara. Dacă nu țigara, atunci cum respiram.

Și în momentul ăla, tânărul, până atunci mut, s-a întors către mine și a zis, în sfârșit, ceva:

— Aveți dreptate… chiar sunt nesimțiți.

Doamna s-a întors spre el ca un halogen spre un iepure prins pe șosea:

— Poftim?! Ai zis ceva?

Și băiatul, prins între instinctul de supraviețuire și dorința de a spune adevărul, a făcut cea mai mare greșeală: a repetat.

— Am zis… că… da… sunteți cam nesimțiți.

Din acel moment, conversația s-a transformat în talk-show live, ediție specială. Ea a început să ridice tonul, explicând că „tineretul din ziua de azi” nu mai are respect, că „pe vremea noastră” nu exista așa ceva, iar celelalte două doamne murmurau aprobator, de parcă tocmai participau la o slujbă în care păcatul suprem era lipsa de plecăciune în fața lor.

Calm, am tras un ultim fum din țigară și am stins-o în scrumieră cu mișcarea ceremonioasă a unui judecător care bate cu ciocănelul.

— Doamnă, i-am zis, știți care e problema cu bunul simț? Că se fumează mai repede decât o țigară. Îl pui pe masă, dar în două minute se duce. În cazul dumneavoastră, cred că s-a dus de mult și fumegă undeva pe margine.

A urmat tăcerea aceea groasă, care anunță fie furtuna, fie retragerea strategică. Și a fost retragere. Cele trei s-au ridicat, au plecat spre zona nefumătorilor, nu înainte ca „Cruciată cu Ochelari” să-mi arunce o privire de genul „te-am trecut pe listă”.

Tânărul a izbucnit în râs. Mi-a mulțumit, a aprins altă țigară și a zis:

— Ce ironic… până la urmă, bunul simț n-a murit exact aici, în locul de fumat.

Moment în care m-am gândit că, dacă ar fi existat un cimitir pentru lipsa de bun simț, mormântul lui ar fi fix în colțul ăsta, sub un panou mare: LOC DE FUMAT.

Povești pescărești

MBM - KritiQ
-
0
Povești pescărești

Pe baltă-i campanie electorală. Crapii votează democrație originală. Somnii tac și înghit totul. Știucile dau din coadă și strigă că nu vor bani, nu vor valută. Guvizii agită pancarte cu nu ne vindem țara. Nea Nelu pescaru’ aruncă momeala, ține discursuri de doi bani, într-o limbă de lemn, promite marea cu sarea, dă vina pe străini, pe vreme, urlă schimbarea regimului. Votanții pun botu’, ca și cum ar mânca icre negre cu votcă, aplaudă frenetic și-l votează, năuci. E doliu. Nea Nelule, nea Nelule, o mierliși, bre?

Plandemie, interviu cu expertul Titi Bo$$

MBM - KritiQ
-
0
Plandemie, interviu cu expertul Titi Bo$$

Descoperă perspectiva lui Titi Bo$$, mireanul care dezvăluie ,,adevăruri despre plandemie”, folii de aluminiu și lupta împotriva cipurilor

Ne aflăm la mănăstirea Sfântul Gigi, unde se adună o mulțime de pelerini să se închine la moaștele Sfintei Molda, cățeaua lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Însă printre ei se remarcă un personaj aparte: Titi Bo$$, mirean și expert autointitulat în plandemie locală, mondială, facebucală și metaversală. Am încercat să aflăm mai multe despre viziunea lui în această perioadă tulbure marcată de pandemia COVID-19.

  • Reporter: Bună ziua! Cum vă numiți?
  • Titi Bo$$: Sunt mirean Titi Bo$$, expert în plandemie locală, mondială, facebucală și mătaversală…
  • Reporter: Metaversală?
  • Titi Bo$$: Da, n-ai auzit de rețeaua pe care vrea s-o scoată Țucăberg? Mă-ta…
  • Reporter: Meta.
  • Titi Bo$$: Cum i-o zice, eu sunt expert. Și semiexpert în macro, medie, micro-economie, economie mondială și intercostală…
  • Reporter: Intercostală?
  • Titi Bo$$: Da, cu ce rămâne omul când e foamete? Cu ceea ce mai are între coaste.

Suficient! Dar plandemie era doar începutul.

  • Reporter: De ce plandemie?
  • Titi Bo$$: Păi, n-ai auzit ce a zis Șoșocă, citând-o pe baba Vanda?
  • Reporter: Poate Vanga?
  • Titi Bo$$: Eu nu știu nicio Vanga. Baba Vanda e de la noi din sat. A ajuns Sfântă după ce i-a pupat mâna lui ÎPS Pimen și a murit de Covrig…
  • Reporter: Ce-a zis?
  • Titi Bo$$: Că ăștia vor să ne sterilizeze prin vaccinare. Vom rămâne sterili până la a treia generație, de la acele sterile. Eu când am auzit, am rămas constipat…
  • Reporter: Cum să rămâneți constipat?
  • Titi Bo$$: Pentru că n-am mai reușit să mă cac pe mine, de frică. Am postat și pe pagina mea de Facebook. Intră și vezi!
  • Reporter: Am intrat. Văd aici că aveți studii la „școala vieți” și că lucrați la „propriu angajat”…?!
  • Titi Bo$$: Și ce te miri așa?

În continuare, l-am întrebat despre măști și tehnologie, toate legate de pandemie.

  • Reporter: Cum rămâne cu măștile? Le purtați?
  • Titi Bo$$: Măștile sunt o mare păcăleală în plandemie. Ele nu protejează, ci ne fac să respirăm aburi care ne spală creierul. Eu am o mască din tifon vechi, dar sub ea port un tricou vechi ca să filtrez radiațiile!
  • Reporter: Deci nu vă sufocați, dar vă protejați de radiații?
  • Titi Bo$$: Exact! Eu sunt un lup urban, nu o oaie!

Ne-a povestit și despre „Capra Neagră”, o rețea secretă de rezistență anti-vaccin care distribuie horincă și organizează flashmoburi pentru libertate în vremea plandemiei.

  • Reporter: Și cum vedeți tehnologia în această pandemie?
  • Titi Bo$$: Tehnologia e bună, dar să nu fii sclavul ei. Eu o folosesc ca să dau share la adevăruri, nu să mă controleze. Am și ochelari VR, dar îi port cu folie de aluminiu ca să nu mă prindă rețeaua 5G.

Și, bineînțeles, credința are un rol important în această luptă contra pandemiei.

  • Titi Bo$$: Credința e sfântă, dar și ea trebuie actualizată în vremuri de plandemie. Am pus pe Facebook un video cu Sfântul Gigi care vorbește despre cum să ne protejăm de cipuri prin rugăciune și folie de aluminiu.
  • Reporter: Ce mesaj aveți pentru cei care ne privesc în plină pandemie?
  • Titi Bo$$: Să nu creadă tot ce văd la televizor și să aibă mintea deschisă. Să pună folie pe cap și să bea horincă de mure. Adevărul e acolo, trebuie doar să-l cauți printre meme-uri!

Ne-a mai spus că poartă non-stop folie de aluminiu și bea horincă pentru a neutraliza cipurile, simțindu-se ca un erou al adevărului în mijlocul pandemiei.

Familia uneori nu-l înțelege, dar el speră ca într-o zi să trăiască liber, fără cipuri, într-o lume în care oamenii nu mai cred în minciuni propagate în timpul pandemiei.

  • Titi Bo$$: Dacă nu ne trezim, vom fi doar niște roboți conectați la metavers, fără libertate și fără suflet!

Ne-a încheiat interviul cu o invitație clară: „Puneți folie de aluminiu pe cap, beți horincă de mure și fiți vigilenți în fața plandemiei!”.

Așa îl știm pe Titi Bo$$, mireanul care crede în horincă, folii și conspirații, luptătorul neobosit contra plandemiei și campionul libertății digitale!

1...363738...58Pagina 37 din 58

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID