Vladimir Ciorbă, soțul deputatei Laura Vicol, poate părăsi România în ciuda acuzațiilor grave, iar decizia instanței stârnește critici acerbe la adresa sistemului judiciar românesc
Justiția română, spectacolul grotesc: Vladimir Ciorbă, liber să-și facă vacanța, în timp ce dosarul lui e cât o saga nordică
Domnul Vladimir Ciorbă, soțul deputatei Laura Vicol, a primit recent o veste cu totul neașteptată: poate să-și strângă bagajele și să părăsească România. Curtea de Apel București, în toată înțelepciunea ei, a decis că, în ciuda dosarului generos care îl ține sub lupa procurorilor pentru infracțiuni de-a dreptul artistice – delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală – omul nostru e suficient de responsabil să nu fugă din țară. Sau cel puțin așa ne spun ei.
Și cum să nu ne încredem în justiție când aceasta aplică controlul judiciar cu delicatețea unui vampir la cimitir? Regulile sunt simple: „te rugăm frumos să nu faci tâmpenii, dar dacă o faci, ne vedem la următorul episod”. În fond, ce poate fi mai amuzant decât să vezi un inculpat dintr-un dosar cu zeci de milioane, plimbându-se nestingherit pe străzile Bucureștiului, cu gândul la următoarea excursie în afara granițelor?
Dar nu vă faceți griji, sechestru pe proprietăți, autoturisme și conturi bancare există – o mostră clară că statul chiar încearcă, într-un fel… de-a dreptul teatral.
Sigur, nu putem uita că, în România, justiția este un sistem elastic, mai flexibil decât un contorsionist de circ. „Decizie definitivă” sună frumos, dar tradusă în limbaj de stradă înseamnă „nu-l ținem noi aici, dar nici nu-i spunem că-i totul roz”.
Și, pe fundalul acestei piese de teatru, spectatorii – noi, cetățenii – rămân să privească cu un amestec de amuzament și groază cum legea pare să danseze după cum bat vânturile puterii.
Ah, Justiția noastră dragă — acea entitate misterioasă care funcționează după principii atât de clare și previzibile încât te întrebi dacă nu cumva e un show de improvizație pus la cale de comedieni. Când Vladimir Ciorbă, cel cu dosarul gros cât o biblie, primește permis să plece din țară, înseamnă că Justiția a fost generoasă, probabil într-o zi în care era în „mood” bun sau după ce a primit o cafea mai bună.
Control judiciar, zic ei. Adică niște reguli flexibile, ca și când i-ai spune unui copil să nu mănânce ciocolată înainte de culcare și apoi îl lași singur în magazinul de dulciuri. Dar hei, important e că avem o decizie „definitivă” — un cuvânt care în România înseamnă uneori „neclar”, „discutabil” sau „uite că poți să pleci, dar tot pe la noi rămâi”.
Și când dosarul este legat de oameni influenți, se pare că Justiția își amintește că are și alte „priorități”. Cine să-l mai țină pe omul ăsta sub control, când poate are „treburi” în afară, iar noi aici să stăm să ne uităm cu gura căscată la cum se jonglează cu legile?
În concluzie, Justiția românească e ca un magician cu pălăria goală: mult fum și oglinzi, dar când cauți ceva concret, rămâi doar cu întrebarea — „unde e iepurele?”
