Acasă Blog Pagina 43

Gigi Becali psaltul gonit și exorcistul asfaltului: de la Catedrală la Parada „duhurilor necurate”

MBM - KritiQ
-
0
Gigi Becali psaltul gonit și exorcistul asfaltului: de la Catedrală la Parada „duhurilor necurate”

Gigi Becali, sfântul asfaltului și spaima curcubeielor

Poveste adevărată, frate: l-au dat afară pe Gigi din strană.

Nu că ar fi cântat fals – deși, sincer, nici Îngerii nu mai pot rezista când îl aud declamând „Tatăl nostru” cu accent de Pipera și dicție de Miorița beată. Problema a fost că n-avea diplomă. Nu Conservator, nu Seminar. Nici măcar abonament de RATB teologic. Așa că CO Dani – cunoscut și ca tovarășul turnător Dobrescu -, speriat că se prinde lumea că și popii cântă după ureche, l-a scos pe Beeecali din corul Sfinților V.I.P. al Catedralei Mântuirii Neamului Prost.

Dar când viața îți închide o strană, Gigi îți deschide o procesiune. Cu microfonul în piept, popii pe lângă el și aghiasma la PET de 2L, Gigi se va apuca, iarăși, să sfințească Bucureștiul, nu glumă. Mai precis: traseul marșului LGBTQIA, ca nu cumva să rămână pe-acolo vreun demon în slapi și cu glitter în păr.
Monolog (în stil Caragiale, dar cu miros de tămâie și varză călită)
* „Domnilor! Eu nu judec. Nu, nu! Niciodată! Eu doar mă duc, cu sfințenie, cu popii, cu crucea mare cât antena de pe Casa Presei, și fac treabă. Sfințesc trotuarul, bordura, semaforul, și, dacă am timp, dau și cu puțină mir pe bicicletele celor păcătoși. Ce să fac dacă BORfașii nu mă mai vor la Catedrală? Să stau acasă? Nuuu! Mă trimite Hristos pe asfalt, frate! Și dacă nu-l ascult, ajung în iad. Și eu nu vreau în iad, că acolo nu-i niciuna din vilele mele!”
Și tot așa, cu vocea tremurată între extaz mistic și delir mediatic, Gigi ne anunță solemn că duminică, după Pride, va merge „pe urmele lor”, să sfințească drumul. Ca și cum pe Calea Victoriei s-ar fi plimbat însăși Gomora în chiloți cu paiete.
* „Facem și noi un marș”, zice el. Dar nu-i zice contra-manifestație, nu! E sfințire în contrasens. E pelerinajul ortodox al asfaltului pierdut. Și să nu crezi că merge singur. Nu! Merge cu gașca de sfinți în trening, cu popi portabili și aghiasmă la dozator.
Intră în scenă și sugeraniștii
Cine-l însoțește? Păi… crema duhovniciei de cartier: pensionari de duminică cu genunchii tociți de la pupat icoane în rate, bărbați cu cruci cât volanul de TIR, și femei care ar arde o paradă doar pentru că au văzut curcubeul pe margarina de post. Sugeraniștii de serviciu, adică acei români sincer convinși că „păcatul” iese cu bolboroseală și apă sfințită, dar n-au nicio problemă să voteze cu corupți care fură până și din colivă.
Unii vin cu icoane în rucsac, alții cu suspine și panseluțe pentru Sfântul Gigi din Pipera, patronul celor ce cred că dacă strigi „Amin” tare, primești o reducere la mântuire.
* „Noi suntem cu familia tradițională, da’ când Gigi strigă, noi mergem!”, zice tanti Florica din Berceni, în timp ce agită o pancartă pe care scrie „Tămâiază-i, Doamne, că ne strică copiii la cap!”
Ei nu înțeleg prea bine nici ce e LGBTQIA, nici ce-i sfințirea, dar știu că Gigi e „de-al nostru” și că dacă zice el că vin duhuri, sigur vine ceva – măcar un reportaj la România TV.
Când GODporația BOR tace, Gigi tămâiază
Cât despre Patriarhie? Nicio reacție. Se vede treaba că între o declarație de dragoste creștină și un cont generos de sponsorizare, aleg întotdeauna a doua opțiune.
GODporația BOR nu-l mai lasă să cânte, dar nici nu-i interzice să exorcizeze Calea Victoriei ca pe o discotecă blestemată. Ce contează că lumea râde? Important e să nu râdă demonii.
Final cu lumânare și râs amar
Într-o țară unde educația sexuală e considerată satanism, iar grija pentru diversitate e văzută ca semn de Apocalipsă, Gigi Beeecali a devenit un fel de talisman absurd. Un Don Quijote cu tămâie, care nu luptă cu morile de vânt, ci cu parada de culori.
A fost dat afară din Catedrală, dar a cucerit trotuarul. A pierdut strană, dar a câștigat terenul. Pe jos, cu crucea-n mână, cu sugeraniști în spate și gura mare, Gigi Beeecali s-a autoproclamat Sfântul Patron al Exorcizării Civice de Duminică.
Și nu e nimic mai românesc decât un milionar mistic care aleargă după duhuri necurate, în timp ce tu n-ai bani de tramvai și spitalul din colț se dărâmă de la sine.

Zeii Neuronilor Vii: Trump și Musk își aruncă tweet-uri ca proștii, iar votanții înghit ca pelicanii

MBM - KritiQ
-
0
Zeii Neuronilor Vii: Trump și Musk își aruncă tweet-uri ca proștii, iar votanții înghit ca pelicanii

America, acest Disneyland al psihopaților bogați, ne oferă iarăși spectacol: Elon Musk și Donald Trump, două baloane de heliu umflate cu propriul ego, au început să se bată ca pensionarii pe reducerea de la Lidl.

Diferența e că aici s-au pierdut doar 150 de miliarde de dolari, nu o plasă cu pui congelați.
Totul a început când Trump, președinte part-time și influencer full-time, s-a prins că Musk a comentat ceva neortodox despre o lege fiscală. O lege care, coincidență, elimină subvențiile pentru vehicule electrice și păstrează cadourile pentru petrol, adică exact ce le place votanților lui: să polueze cu entuziasm și să nu înțeleagă nimic.
Scena 1: Trump lovește, Musk explodează
Trump, nervos că Elon „i-a mușcat mâna cu care l-a hrănit cu contracte guvernamentale”, îl atacă public, de la Casa Albă:
* „Sunt foarte dezamăgit. O să-i tai contractele.”
Musk răspunde în stilul său spiritualo-bizar:
* „Trump mai are 3,5 ani, eu mai am 40.”
Traducere: „Tu ești un dictator de închiriat, eu sunt Zeul Siliciului, bătrânule cu spray de bronzat în ADN.”
Scena 2: Bomba Epstein
Și ca să nu rămână fără efecte speciale, Musk trântește:
* „Trump apare în dosarul Epstein.”
BOOM.
America intră în fibrilație. Votanții MAGA, adică cei care cred că Bill Gates vrea să le bage cipuri prin vaccine și că pizza e cod pentru trafic de copii, se revoltă:
* „Elon = Satana! Nu mai folosesc Tesla. O vând și-mi iau Ford, ca bunicu’ în Vietnam!”
Între timp, realitatea: și Musk a fost pozat cu Ghislaine Maxwell.
Dar cum să-i explici asta unuia care crede că Maxwell e o marcă de cafea?
Scena 3: Bursa și prostimea
Rezultatul?
Acțiunile Tesla cad cu 16%.
Peste 150 de miliarde evaporate în 2 ore.
Pentru votanții Trump: „E ok, că bursa e o conspirație a evreilor cu Wall Street.”
Pentru fanii Musk: „Oricum el vrea să mute totul pe Marte, bursa nu contează în spațiu.”
Spoiler alert: contează.
Scena 4: Partidul Galactic Independent
Musk, în criză de glorie, lansează un sondaj pe X:
* „E timpul să creăm un nou partid care să reprezinte clasa de mijloc?”
Votanții răspund entuziast:
– 45%: „Da, Elon for President!”
– 30%: „Ce-i aia clasă de mijloc?”
– 25%: „Votez ce zice Joe Rogan.”
Trump, între timp, scrie pe rețeaua lui ceva despre loialitate, subvenții și cum Elon ar fi plâns în genunchi la Mar-a-Lago.
Votanții lui Musk: „Mda, dar Trump e cam boomer.”
Votanții lui Trump: „Musk e fabricat în China.”
Epilog: Cine râde la urmă, probabil n-a înțeles nimic
Așadar, avem:
– Un președinte care se comportă ca un dealer de subvenții.
– Un miliardar care face sondaje ca un băiat plictisit pe Reddit.
– Doi idoli ai unor mase care cred că realitatea e opțională.
Și ce spune alegătorul de rând, în timp ce Tesla se prăbușește și America se îneacă în meme-uri?
* „Îl iubesc pe Trump. Sau pe Elon. Sau pe amândoi. Sau pe Putin. Important e că știu cine e vinovat: Soros.”

Clic. Ți-am prins sufletul într-un cuvânt. Nu te agita, era deja gol.

MBM - KritiQ
-
0
Clic. Ți-am prins sufletul într-un cuvânt. Nu te agita, era deja gol.

Nu te panica. Nu e primul lucru pe care ți-l iau fără să știi.

Portretul unei generații pierdute, fără filtru sau scuză

Societatea ți-a furat demnitatea, familia – coloana vertebrală, iar tu te-ai ocupat de restul, cu zelul unui ucigaș plătit de propriii demoni. Eu doar te observ. Și scriu.
Nu-ți cer voie. Nu îți spun „zâmbește”.
Nu te pun la poză.
Te prind când te uiți în gol, când mesteci absent în ceaunul vieții tale fără gust, când scrollezi compulsiv prin fericirea altora și îți spui că e ok. Nu e. Dar ți-e lene să recunoști.
Eu sunt fotograful de suflete.
Nu te speria. Sufletul tău e în siguranță. În siguranță să fie expus, analizat, disecat și înrămat cu un text tăios sub care scrie „Nu e artă. E adevăr.”
Și lumea aplaudă. Dar nu pentru că înțelege. Ci pentru că se bucură că nu e ea în text.
Ce nu știu e că sunt.
Scriu despre toți.
Despre cei care și-au înlocuit autenticitatea cu branding personal.
Despre cei care confundă iubirea cu dependența.
Despre cei care se întreabă de ce sunt triști, deși au tot ce și-au dorit, fără să înțeleagă că și-au dorit greșit.
Despre tine.
Despre mine.
Despre noi – specia asta obosită care zâmbește în selfie-uri și plânge în baie, pe silențios.
Nu-i poezie. E poză.
O poză făcută în cuvinte.
Fără filtru. Fără lumină bună.
Doar tu, exact când cedezi.
Imaginea finală
Ești singur, într-o cameră prost luminată, cu telefonul în mână, zicându-ți „Hai că n-a fost chiar așa rău azi”, în timp ce o poză veche îți apare în feed. Ai ochii umezi, dar dai like.
Și atunci, undeva, într-un colț de text, se aude un clic.
Ți-am făcut portretul.
Și n-o să-l ștergi niciodată din minte.

Tribuna Traseismului: Clanul PSD face mercato și ridică trofeul ciolanului

MBM - KritiQ
-
0
Tribuna Traseismului: Clanul PSD face mercato și ridică trofeul ciolanului

Cum clanurile politice își vând și răsvând alegătorii într-un joc pervers de-a supraviețuirea

Transferuri scandaloase în Liga Politică

În ultimele zile, clanul politic PSD și-a întărit echipa cu trei parlamentari din tabăra POT și șapte din clanul SOS – două grupări care au promis schimbarea, dar au ajuns să se vândă ca mărfuri second-hand.
Vedeta pieței de transferuri este senatorul cu zece clase, supranumit „Doctorul în nimic”, care a schimbat tricoul POT cu cel al PSD, demonstrând încă o dată că singurul criteriu în această ligă este portofelul.
Sugeraniștii și mascarada anti-sistem
Sugeraniștii urlă la televizor despre trădări și comploturi, dar pe ascuns plănuiesc noi alianțe și schimbări strategice cu PSD. Clanul AUR mimează indignarea, dar toți știu că voturile lor sunt în buzunarul „sistemului”, căruia îi slujesc în mod discret de ani buni.
Promisiunile despre „salvarea țării” au fost un teatru de umbre, iar adevărul e simplu: se vând pe bucăți, schimbă etichete și jignește orice urmă de democrație autentică.
Știri scurte, minți scurte
PSD mai are 30 de locuri libere pentru traseiști. Aplicanții trebuie să știe să mintă, să schimbe discursul și să se adapteze rapid la noul brand politic.
Clanul SOS face recrutări pe TikTok, cu diplome de „luptători” și promisiuni de glorie pe internet.
Clanul AUR lansează aplicația „TRASEIST TRACKER” – pentru cei care vor să știe cine trădează azi și pe cine vând mâine.
Mitică de la Ciorogârla: vocea alegătorului confuz
Mitică, patriot de Facebook și comentator în toate grupurile locale, este dezamăgit și confuz:
* „Eu am votat sugeraniștii să ne scoată din UE. Acum se pupă cu PSD! Dacă asta e anti-sistem, eu sunt extraterestru.”
Finalul meciului: scorul rușinos al democrației românești
Alegerile continuă să fie o farsă în care alegătorii joacă rolul de portari care nu văd mingea lovind poarta.
Trădările, transferurile și alianțele contra naturii sunt regula. Tu, cetățeanul cu tricolor pe profil, votezi pentru o schimbare care nu vine niciodată, dar care îți ia speranța cu fiecare ciclu electoral.
Felicitări, România! Ai reușit să transformi democrația în cel mai de prost gust reality show politic, iar tu ești vedeta principală care continuă să joace în piesa „Trădare și iluzii”.

Sabotaj. Sau cum a gripat ursul volanul și a dat cu propaganda-n parcare

MBM - KritiQ
-
0
Sabotaj. Sau cum a gripat ursul volanul și a dat cu propaganda-n parcare

Cum a eșuat propaganda rusă la alegerile din România și ce urmează în războiul informațional orchestrat de Est

România, 2025. Țara unde planurile bine unse ale Kremlinului au început să scârțâie ca un Logan cu 800.000 km la bord. S-a terminat turul doi al alegerilor prezidențiale, și ce să vezi? Nu a câștigat băiatul cu lanterna aprinsă pe sub Constituție, ci un matematician cu voce de lift și carismă de tabel Excel: Nicușor Dan. Panică la Moscova. Emoție la Buzău. Confuzie la tembeliziunile de apartament.
G SIEmion, cunoscut și ca George „Vă jur că nu sunt agent” SIEmion, intrase în turul doi cu 20% avans. Avea tot: discursul cu tremolo de tribună, drapelul călărit ca-n picturile cu Avram Iancu și o colecție întreagă de influenceri care pun virgula între subiect și predicat. Băieții de la butoane din Est frecau mâinile, rublele și vodca: „Avem omul nostru!”
Dar, ce să vezi, România a avut o reacție alergică la scenariul ăsta.
Matematică electorală de urgență democratică
Brusc, oamenii s-au dus la vot ca la supermarket în pandemie. Blocul pro-european, adică acei cetățeni obosiți de meme-uri cu drapelul rusesc și conspirații scrise cu CAPS LOCK, a dat cu ștampila în masă. O populație tăcută, latentă, care de obicei reacționează doar la majorări de taxe sau cozi la shaorma, s-a activat. Și-au spus: „Mai bine un tocilar mut decât un guraliv cu gazul în buzunar.”
Dar să nu idealizăm: diaspora a votat mai mult cu G SIEmion. Da, acea diasporă despre care credeam că vine la vot învelită în steagul UE, călare pe o statuie a libertății de Băicoi. Doar că între două ture la sparanghel și o porție de dor de-acasă, un segment considerabil a decis că omul cu steagul e mai simpatic decât omul cu planul. Așa că SIEmion a luat un ușor avans în diaspora, dar nu destul.
Diferența a fost prea mică. Trompeta lui Putin a sunat slab, iar Nicușor Dan a câștigat Cotroceniul.
Mașinăria se gripează. Urmează sabotajul.
Pentru cei de la Kremlin, a fost un dublu eșec. Nu doar că n-au câștigat, dar au descoperit că România încă are anticorpi. Că propaganda intensă pe TikTok, televiziuni obediente și canale Telegram cu iz de subsol umed n-a fost suficientă. Așa că au trecut la planul B: sabotează tot ce mișcă.
Pasul 1: Linșajul psihiatric
Noul președinte e prezentat drept „autist”, „handicapat”, „savant rătăcit prin politică”. Critica politică s-a transformat într-un linșaj cu iz medieval. Toată galeria AiURiștilor plus rezerviștii de la dezinformare digitală, s-au activat: „Nicușor Dan e dus cu pluta, vinde țara, mănâncă Excel pe pâine.” Nimic nou sub soare, dar cu o intensitate de Black Friday.
Pasul 2: Apocalipsa în HD
Pe rețelele sociale s-a declanșat teroarea: România va fi târâtă în război. Macron ne forțează mâna. Zelenski ne trimite SMS-uri la trei dimineața. Tinerii vor fi trimiși pe front cu trenul personal al lui Ilie Șerbănescu. S-au inventat tratate, înțelegeri secrete și planuri malefice care ar face să roșească și un scenarist Marvel. Toate distribuite de conturi cu 38 de urmăritori, dar „surse sigure”.
Pasul 3: Guvernul încă nu există, dar deja a trădat
Cum coaliția nu s-a format complet, orice idee apărută în spațiul public e tratată ca trădare. Dacă guvernul spune „să digitalizăm ANAF”, internetul răspunde: „Vor să vă fure datele și să vi le trimită lui Soros!” Dacă cineva rostește cuvântul „reformă”, deja apar videouri cu soldați imaginari în Gara de Nord.
Ironia supremă? Multe dintre aceste măsuri erau și în programul AiURiștilor, dar acolo erau „măsuri patriotice”. Acum, sunt „directive globaliste”. Pentru că nu e vorba despre coerență. E despre sabotaj.
Concluzia? Rusia a pierdut o bătălie. Dar nu s-a retras.
Cu clanul AiURiștilor bine plantat în Parlament, cu un guvern care bâjbâie după direcție ca un bețiv în beznă, războiul informațional continuă. Acum, se mizează pe altceva: epuizarea. Obosește-i. Confuzionează-i. Învrăjbește-i. Și dacă se prăbușesc, nici nu mai trebuie să trimiți tancuri. Vor cădea singuri. Cu televizoarele aprinse și Facebook-ul plin de profeții.
Să nu ne facem iluzii. Mașinăria e rănită, nu moartă. Și când o să cadă guvernul — și probabil o va face — Rusia va fi pe margine, cu popcorn și cu planul B, C, D în buzunar.

„Din Rusia, cu Amor”: Cum a ajuns ginerele Kremlinului paznic la ușa adevărului american

MBM - KritiQ
-
0
„Din Rusia, cu Amor”: Cum a ajuns ginerele Kremlinului paznic la ușa adevărului american

Washington D.C. – Noul bastion al „democrației selective”

Într-o clădire albă, cu coloane falnice și morală flexibilă, un funcționar american își aranjează cravata și distruge, cu zâmbetul pe buze, ultimele bastioane ale rezistenței la propaganda rusă. Numele său: Daren Beatty, dar după ultimele informații și socri, îl puteți numi cu încredere Dmitri Bietinovici.
Sub pretextul unei „reorganizări necesare”, Beatty a închis cu grijă și entuziasm instituția care se ocupa cu demascarea minciunilor rusești. Așa, dintr-o dată. Ca și cum ai scoate aerul dintr-un colac de salvare pentru că „nu se potrivea estetic cu valurile”.
Legături de familie: „Iubesc adevărul. Mai ales când vine din Siberia.”
Daren este căsătorit cu Iulia Kirillova, nepoata unui magnat rus de băuturi alcoolice și fost membru al Camerei Publice a Rusiei – adică acel organism în care propaganda are carte de muncă, bonuri de masă și acces nelimitat la Dostoievski citat incorect.
Unchiul acesteia, Sergei Chernikov, a fost decorat de Putin în perioada în care vodka se dădea pe cartelă și minciuna era monedă forte. Între timp, Chernikov „a căzut în dizgrație” – o formulare tipic rusească pentru a fost promovat în umbră. Iar acum, ginerele lui reușește, dintr-un birou de sticlă american, ceea ce Moscova a visat din 1947: să stingă lumina în camerele de vigilență informațională ale Vestului.
De la „lupul paznic la oi” la „vodka paznic la sobrietate”
După preluarea funcției de subsecretar interimar pentru diplomație publică (o titulatură care sună mai bine în rusă, ca „заместитель министра по дезинформации”), Beatty a trecut la acțiune. A pus lacăt pe centrul de combatere a dezinformării, a tăiat contracte, a pus moratoriu pe colaborările externe și a cerut ca orice comunicare să treacă prin el. Și prin soacră-sa, probabil.
* „Securitatea națională nu înseamnă paranoia. Înseamnă încredere. Iar eu am încredere în familia mea”, ar fi declarat Beatty, potrivit surselor noastre dintr-un bar de karaoke unde s-a cântat Kalinka până la patru dimineața.
Premiul „Troianul Anului”: Cârtiță sau consilier?
Mulți se întreabă dacă Daren Beatty este o cârtiță a Kremlinului, un fel de Rasputin cu diplomă de Georgetown, sau doar un politician ultraconservator care confundă libertatea cu licența poetică a Moscovei.
Ce e clar: omul are opinii. Adânci ca o fântână secată și la fel de folositoare. A spus, negru pe alb (pe Twitter, evident), că „Rusia și China sunt contragreutățile de care lumea are nevoie” și că „Marea Britanie este o latrină disfuncțională”.
* „Dacă Putin ar conduce Pentagonul, am avea ordine. Și ce dacă ar trebui să învățăm imnul în rusă?”
— citat neverificat dar plauzibil, extras dintr-un editorial nepublicat, intitulat „De ce am un bust de Lenin în bibliotecă”.
Final: Cine are nevoie de spioni, când ai gineri?
Într-o epocă în care AI-ul poate detecta manipularea în nanosecunde, Statele Unite au decis să-și pună lupul la păzit găinile, apoi să se mire că găinile votează cu Rusia. Beatty este dovada vie că trădarea nu mai vine cu pălărie neagră și accent slav, ci cu diplomă de Ivy League și soacră din Novosibirsk.
Concluzie amară
Într-un stat unde paranoia e hobby național și securitatea e slogan electoral, să pui un prorus la cârma luptei contra propagandei e ca și cum ai numi un piroman șef la pompieri pentru că „are experiență cu focul”.
Dar stați liniștiți. Totul este sub control.
Al cui? Ei bine… tocmai asta e problema.
PS:
Nu-i de mirare că sugeraniștii și trompetele lui Putin din România pozează în susținători ai imbecilului portocaliu.

Democrația Dunning-Kruger: Alegeri libere, dar cu creierul captiv

MBM - KritiQ
-
0
Democrația Dunning-Kruger: Alegeri libere, dar cu creierul captiv

Cum efectul Dunning-Kruger a devenit doctrina neoficială a votului românesc și a transformat alegerile într-un reality show al certitudinii proaste.

Într-o democrație, fiecare cetățean are dreptul să-și exprime opinia.
Și, dacă are destulă încredere și suficient de puțină educație, chiar să conducă.
Ne place să credem că trăim într-o societate în care votul ne oferă puterea supremă. Ce nu se spune la televizor, dar se urlă în tăcerea alegerilor, e că majoritatea alegătorilor habar n-au pe ce planetă sunt — dar sunt foarte convinși de direcție. Efectul Dunning-Kruger, drag cititor, e mai românesc decât sarmaua: prostul nu doar că nu știe, dar e convins că știe tot. Și dacă-i mai dai și un like, se crede ministru.
Rezultatul? Votăm proiecții de carton. PowerPoint-uri cu urechi. Emojiuri umane. Oameni care vorbesc mult, tare și prost — adică exact ce vrea poporul: să fie condus de cineva care-i seamănă. Nu ne plac liderii care gândesc, pentru că ne fac să părem nepregătiți. În schimb, un băiat cu freză, siguranță și un clip viral ne liniștește. E „de-al nostru”. N-a citit nimic, dar are opinii. Cântă, face glume și crede în Dumnezeu și grătar.
Cum ajung să ne conducă cei mai slabi?
Simplu. Într-o țară dominată de Dunning-Kruger, regula e clară:
Cei competenți ezită. Au dubii. Se gândesc.
Cei incompetenți se aruncă. Au certitudini. Strigă. Promit.
Și cine votează? Cei care se regăsesc în urlet, nu în argument.
Pentru că, paradoxal, într-o lume cu acces la informație, s-a dezvoltat un nou tip de alfabetizare: emoțională și fonetică. Cu alte cuvinte, dacă liderul zâmbește, dă din mâini și spune că “străinii ne sug sângele”, este perceput ca „hotărât”, „băiat de acțiune”.
Iar dacă un candidat explică rațional bugetul, este „plicticos”, „academic”, „fără vlagă”.
De partea cealaltă, oamenii capabili suferă de sindromul impostorului. Adică știu că nu știu tot. Își pun întrebări. Caută nuanțe. Și, deci, nu se bagă. Pentru că în democrația de tip “cine strigă mai tare are dreptate”, îndoiala e percepută ca slăbiciune.
Și uite-așa ajungem la guvernare cu indivizi care cred că PIB-ul e o abreviere de televiziune.
Ghid de supraviețuire printre alegători siguri pe ei
Dacă vrei să navighezi printre convingerile beton ale concetățenilor fără să-ți pierzi mințile (sau prietenii), iată un mic ghid:
1. Nu încerca să explici nimic. Dacă te apuci să definești inflația, ți se va răspunde că „nu mai simte energia națiunii cum era în ’90”.
2. Zâmbește. Mult. Nu pentru că e frumos, ci pentru că râsul isteric e singura armă de autoapărare logică în interacțiunea cu cineva care-și ia sursele din „o doamnă care a visat că vine Apocalipsa energetică”.
3. Schimbă subiectul. Recomand: vremea, rețetele de post și fotbalul. De obicei nu iese cu scandal. De obicei.
4. Nu te mira că un paznic de mall are vlog politic și 45.000 de urmăritori. Are. Și face și tururi de forță pe subiecte gen “De ce Germania ne invidiază”. N-ai cu cine.
Despre influenceri politici și experți în nimic
Înainte, se făcea politică în Parlament. Acum, pe Instagram.
Avem influenceri care vorbesc despre guvernanță ca despre un smoothie: „trebuie blenduit tot și detoxifiat energetic”. S-a dus epoca lui Iorga. Acum e epoca lui IorGAFA.
Expertiza se măsoară în views, nu în studii. Ai un telefon, un inel de lumină și două-trei cuvinte tari? Ești analist geopolitic.
Ai fost instalator? Nu contează. Acum comentezi fiscalitate.
Cei care pun întrebări serioase sunt „din sistem”. Cei care au răspunsuri clare și fără sens sunt „ai poporului”.
E ca și cum ți-ai alege chirurgul în funcție de numărul de followers, nu de diplome. Dar asta-i democrația 2.0: reprezentativitate prin viralitate.
Concluzie (dacă mai are rost)
Trăim într-o democrație care funcționează impecabil.
Oamenii aleg.
Și aleg ce cunosc: prostia lor reflectată, dar mai bine coafată.
O națiune dominată de Dunning-Kruger nu greșește la urne.
Ea se autoportretizează.
În fond, alegem lideri ca să-i putem înjura liniștiți patru sau cinci ani, nu ca să ne simțim inferiori.
Democrația e ca un meniu all-you-can-eat.
Doar că ne băgăm în gură doar ce cunoaștem: mici, manele și minciuni.

Stăpânii cerului și ai pietrei de râu, din Rusia

MBM - KritiQ
-
0
Stăpânii cerului și ai pietrei de râu, din Rusia

(sau cum a ajuns Rusia să intre-n epoca de piatră, dar cu propulsie nucleară)

Într-o țară unde realitatea e doar o sugestie cu epoleți, iar războiul pare regizat de Frații Grimm pe ketamină, Guvernatorul regiunii Irkutsk, tovarășul Igor „Bravo, băieți!” Kobzev, a anunțat solemn că ia în calcul acordarea de recompense pentru cetățenii care, în fața unor drone kamikaze ucrainene, au trecut la ceea ce se poate numi fără ironie „apărare arhaică”.
Adică au aruncat cu pietre. Cu mâna lor. În drone.
În secolul XXI, în era rachetelor hipersonice, sateliților militari și bombardierelor care pot șterge continente de pe hartă, apărarea unei baze militare ruse a fost încredințată lu’ Vanea din sat, care a pus mâna pe o bordură, și-a scuipat în palme și a strigat „Rusiaaaa!” cu vocea înecată în votcă și muc patriotard.
Breaking News: Ministerul Apărării confirmă că a aprobat oficial dotarea trupelor de rezervă cu pietre de râu din categoria A+, calibru 7 cm. Se ia în calcul omologarea pietrelor smart cu Bluetooth.
Așa au apărut și primele imagini – evident, doar din unghiurile care nu ofensează sensibilitatea lui Vladimir cel Neobosit – cu cetățeni ieșind din camioane și aruncând cu bolovani în drone ca și cum ar da cu roșii în vedeta pop care le-a părăsit satul. Ceva între „Avengers: Varianta Rurală” și „Bătălia de la Cernavodă, reconstituire cu un buget de 14 ruble și doi litri de spirt medicinal”.
Istoria rescrisă: Istoricii Kremlinului deja pregătesc noile manuale: Bătălia de la Kursk? Doar o repetiție. Bătălia de la Irkutsk, în schimb, va rămâne ca momentul în care „eroii au învins tehnologia cu rocile din curtea școlii”.
Operațiunea s-a numit, cu o ironie involuntară, „Pânza de păianjen”, dar dacă te uiți din Irkutsk, păianjenul era beat, în flăcări și țipa „mama!” din toate circuitele lui arse.
Portret de erou: Vasile Petrovici, 68 de ani, fost paznic la o fabrică de conserve și campion local la aruncatul cu petul, a reușit performanța de a doborî două drone și-un liliac. Oficialii i-au mulțumit, iar ecologiștii încă îl caută.
Dar să nu credeți că faptele acestor cetățeni – unii dintre ei pensionari care de-abia văd televizorul, dar nimeresc dronele – vor trece neobservate. Nu, camarazi! Kremlinul, cu solemnitatea unui minister al absurdului în plină febră de propagandă, pregătește decorații oficiale pentru bravii aruncători de borduri, scuipători în vânt și înjurători cu patos.
Printre distincțiile propuse:
Ordinul Pietrei Sacre, Clasa I – pentru aceia care au lovit o dronă direct în senzor, fără să-și verse ceaiul din termos.
Medalia Eroului cu Bordură – pentru cei care au folosit elemente de infrastructură rutieră pe post de armament aerian.
Crucea de Salivă Aerodinamică – acordată celor care, din lipsă de pietre, au scuipat dronele cu atâta forță, încât au creat turbulențe electromagnetice.
Diploma de Participare „Sfântul Înjurător” – pentru patrioții care, din spatele blocului, au bombardat inamicul cu înjurături neaoșe, într-o limbă slavă pură, fără traducere posibilă.
Ordinul Pavăzei Umane din Termopan – pentru gospodinele care au lovit dronele cu mopul și au rămas cu demnitatea intactă, în papuci.
Inițiative viitoare? Conform zvonurilor din Ministerul Apărării (adică acolo unde logica moare încet și e îngropată în hărți colorate), va fi lansat un program-pilot numit „Piatra Patriotului”, destinat să înlocuiască apărarea sol-aer cu praștii artizanale, cursuri de aruncat bolovani și seminarii motivaționale susținute de pietrari profesioniști din zona Urali.
Festivitatea de decorare se va desfășura, firește, în Piața Roșie, sub protecția unei umbrele antidrone improvizate din plase pescărești și promisiuni nucleare. Orchestra militară va interpreta, în deschiderea ceremoniei, imnul neoficial al apărătorilor civili:
„Dă-i cu piatra, nu te teme / Că drona-i mică și vrem meme”.
Și astfel, Rusia pășește ferm, cu piatra în mână și scuipatul la distanță calibrată, în epoca de piatră 2.0 – o eră nouă, unde glonțul costă prea mult, dar o bordură spartă face cât un sistem antiaerian.
Cum ar zice tovarășul turnător Coroiu (maestru’ Cristoiu):
Să trăiți, tovarăși. Și nu uitați: pietrele trec, propaganda rămâne.
PS:
Conform surselor, toate dronele ucrainiene și-au atins ținta.

Ție, cel/cea care-ai confundat un clarvăzător cu un colac de salvare

MBM - KritiQ
-
0
Ție, cel/cea care-ai confundat un clarvăzător cu un colac de salvare

Un text tăios despre dependența de predicții și fuga de responsabilitate, pentru cei care caută răspunsuri în afara lor, la clarvăzător

Ai ajuns aici ca la un drive-in de revelații, hotărât(ă) să afli ce-ți rezervă viitorul. N-ai știut să-ți gestionezi prezentul, dar ai hotărât că un străin cu vocabular ironic o să-ți spună, miraculos, ce-ți face mâine destinul.
Nu-i așa că te-ai gândit: „Hai să întreb pe cineva care vede mai departe decât mine”? Ce idee splendidă, dacă n-ar fi fost absolut imbecilă.
Eu nu sunt clarvăzător, sunt doar atent. Tu nici măcar atât, din păcate. Ai venit aici să cumperi certitudini la plic, interpretări convenabile, și dacă se poate — o doză de speranță prefabricată, pe care să o pui pe story însoțită de un filtru cu stele și o mantră luată de pe Pinterest.
Vrei să știi ce văd?
Văd o persoană care aleargă de ani buni pe loc și urlă că viața nu se mișcă.
Văd un suflet mic, în haine mari de ambiție, care a înlocuit responsabilitatea cu ritualuri, acțiunea cu postări motivaționale și gândirea cu… întrebatul altora.
Văd că ai venit cu întrebări despre bani, iubire, carieră sau karma, dar în spate nu-i decât o curiozitate leneșă amestecată cu frică. Frica de a fi propriul tău răspuns.
Și dacă tot ai venit să întrebi, îți spun sincer:
Viitorul tău o să fie o comedie neagră de duzină. Nu pentru că ți-l prezic eu, ci pentru că l-ai abandonat înainte să-l construiești.
O să ceri, o să visezi, o să mai întrebi pe alții, și într-o zi o să te întrebi de ce n-a ieșit nimic.
Apoi o să cauți alt „clarvăzător”. Alt profet de închiriat. Alt placebo spiritual.
Dar știi ce nu o să cauți? Pe tine. Pentru că e greu. Pentru că doare. Pentru că acolo nu sunt predicții. Doar fapte.
Așa că da, ți-am citit viitorul. Nu ți-a plăcut? Nici n-avea de ce.
Viitorul doare când e sincer.

Dan Dungaciu – necrologul unei cariere născute pe banii statului și moarte într-o șoaptă rostită în rusă

MBM - KritiQ
-
0
Dan Dungaciu – necrologul unei cariere născute pe banii statului și moarte într-o șoaptă rostită în rusă

Dan Dungaciu: De la expert în geopolitică la trompetă ideologică – o carieră pe bani publici și lozinci în rusă

Să-i dăm Cezarului ce-i al lui: Dan Dungaciu a fost un titan. Un Goliat al confuziei. Un Heracle al jumătăților de adevăr. A pășit în viața publică așa cum pășește un gândac într-un borcan cu miere și gaz: sigur pe el, ferm, dar inexplicabil prezent.
Profesor universitar, conducător de doctorate și cioban ideologic de analize în prime time, Dungaciu a reușit performanța de a transforma banii publici în vorbe goale cu accent slav. S-a lăfăit ani de zile în fotoliul de la ISPRI, institutul ăla care are mai multă știință politică în denumire decât în cercetare, și mai multă relație cu realitatea decât cu internaționalul.
A fondat LARICS, un laborator menit să combată dezinformarea, dar care – surpriză – a devenit în timp o imprimantă 3D de sofisme prorusofile, ambalate în fraze lungi ca iarna rusească și la fel de reci. Cu bani de la buget, Dungaciu lupta împotriva războiului hibrid cu aceeași eficiență cu care un chinez orb dirijează traficul în Rahova.
Între timp, își dădea cu părerea la TV despre cum rușii n-au să invadeze Ucraina. Când a început invazia, n-a fost panicat. Dimpotrivă, a trecut la faza a doua: „Zelenski ar trebui să cedeze.” Dacă era după Dungaciu, Crimeea se dădea la schimb pe un set de pahare Matrioșka și un autograf de la Lavrov.
În Republica Moldova, și-a jucat rolul de consilier prezidențial cu același aplomb cu care Vlad Țepeș ar fi fost PR-ist la Dracula Land. L-a sedus pe Mihai Ghimpu cu vorbe meșteșugite și l-a lăsat fără partid, fără direcție și, probabil, fără ceasul de la mână.
Și când toată lumea credea că Dungaciu a atins limita decenței, a mai avut un as în mânecă: clanul politic al AiURiștilor, cozile de topor ale propagandei lui Putin în România. S-a îmbrăcat în costumul de „strateg electoral” și s-a dus să vândă naționalism cu termen de expirare în Republica Moldova. AiURiștii au fost lebăda neagră a alegerilor, dar în sensul că au plutit puțin și apoi au făcut implozie în nămolul de 1%.
Acum e acolo unde i-e locul, în sânul clanului AiURist, la umbra tricolorului fluturat cu nerv geopolitic de George și restul băieților care încurcă dacii cu sfinții și Europa cu Sodoma. E vocea blândă care știe să spună: „Hai să nu-i provocăm pe ruși, poate le dăm un colț de țară și ne lasă să ne vedem de ale noastre.”
Pentru generațiile viitoare, Dungaciu va rămâne o figură de studiu de caz: cum poți folosi aparența de intelectual ca să împachetezi un mesaj toxic într-o frază academică. E dovada vie – sau moartă, dacă e să judecăm moral – că în România poți fi în același timp profesor universitar, agent de confuzie strategică și pensionar onorific al propagandei ruse.
Finalul? Previzibil. N-a fost un proces. A fost o alunecare. Ca un om care merge zâmbind pe marginea prăpastiei și zice: „Am totul sub control.” În cădere liberă.
1...424344...49Pagina 43 din 49