miercuri, februarie 4, 2026
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 55

Gicăcontra și Gașca de Gânditori pe Like-uri

MBM - KritiQ
-
0
Gicăcontra și Gașca de Gânditori pe Like-uri

Tipologii virale în era opiniei absolute: de la Gicăcontra la patriotu’ cu bere nemțească și guru de balcon

Trăim vremuri în care toți au păreri, dar puțini au dubii. Și uite-așa, internetul s-a umplut de personaje care par să fi fost crescute de Facebook, nu de părinți. Să facem cunoștință:

1. Gicăcontra
„Dacă tu zici alb, eu zic negru. Nu contează subiectul, contează să te enervez.”
Nu gândește, reacționează. Se crede independent, dar e dependent de a fi contra. Dacă mâine majoritatea zice că aerul e bun, el o să-și țină respirația până face bleu.
2. Expertul de Comentarii
Doctor în „mi-a zis mie cineva”. Citează articole pe care nu le-a citit, folosește „știința” ca pe o bâtă, dar n-ar recunoaște o sursă serioasă nici dacă l-ar lovi cu IF-ul în cap.
Are mereu o părere, niciodată o îndoială.
3. Patriotul de Tastatură
„Trăiască România!” – scris de pe iPhone, cu Netflix pe fundal și bere nemțească în mână. Iubește țara, dar doar în comentarii. Visează la daci și dictatori, dar plătește impozitul în rate.
4. Guru de Cartier
Tratează totul cu ceai, sare de baie și antivaccinism pe pâine.
Refuză medicina, dar ia sfaturi de sănătate de la unul care vinde brățări din păr de cal.
5. Influencerul Apocaliptic
„Sistemul ne minte!” – urlat live cu lumină de la becul economic.
Prevestește sfârșitul lumii săptămânal, dar încă nu s-a mutat de la maică-sa.
6. Independentul
Gândește cu capul lui, nu urlă, nu vrea scandal.
Pare suspect.
Nu prinde like-uri.
Deci e ignorat.
Concluzie
Toți sunt „liberi”, dar doar unul gândește. Restul doar reacționează.
Și fiecare crede că-i trezit, dar doarme bine în bula lui.
Liniște, că postează Gică.

Detașat, viril și generat de AI – cronica influencerului care nu iubește și a femeilor care-l share-uiesc până își pierd busola emoțională

MBM - KritiQ
-
0
Detașat, viril și generat de AI – cronica influencerului care nu iubește și a femeilor care-l share-uiesc până își pierd busola emoțională

Când AI-ul scrie iubirea și femeile dau share cu lacrimi: cronica influencerului care n-a simțit nimic, dar a viralizat tot

O reacție la un fenomen din ce în ce mai des întâlnit: poezia industrială pentru femei plictisite emoțional, scrisă de băieți crescuți de algoritmi și ambalată în metafore despre suferință, detașare și „iubirea care nu mai arde”.
Cunoști textul.
Are peste 700 de like-uri, 53 de share-uri și 19 comentarii de genul:
„Am simțit fiecare cuvânt”
„Doamne, exact așa trăiesc eu”
„Ce bărbat profund!”
Ce nu știi e că acele „cuvinte” nu au fost simțite.
Au fost generate de AI, la comanda unui influencer de duzină care scrie despre emoții la fel cum ai comanda o shaorma: rapid, ieftin și cu extra sos la dramă.
Textul, pe scurt:
„E mult mai liniștit să trăiești cu o femeie pe care nu o iubești. Nu te doare, nu-ți pasă, nu-ți pasă nici că nu-ți pasă. E pace. E Nirvana bărbaților obosiți de iubire.”
Traducere: „Stau într-o relație moartă ca un psihopat pasiv și mă simt foarte profund în legătură cu asta.”
Dar ce face textul să explodeze nu e că e prost.
Ci că are un public.
Un public devotat, cu inima franjuri și cu stories-ul plin de citate.
Acele femei care trăiesc în bula lor de narcisism covert borderline, unde orice text care spune „el nu mă iubește, dar mă tolerează” devine Biblie emoțională.
Îl distribuie ca pe o revelație:
„Cât adevăr…!!!”
Nu, câtă autosabotare cu glitter.
Realitatea e că asemenea texte nu sunt despre „arta de a simți în absența iubirii”, ci despre aroganța emoțională a unui individ care confundă detașarea cu superioritatea.
El – influencerul – nu e un om rănit.
E un mim al introspecției, care folosește AI-ul ca să coasă metafore la kilogram pentru femei care vor să se simtă „neînțelese”, dar fără ca ele să înțeleagă nimic.
Și da, ai ghicit:
Textul e livrat cu fundal sonor lo-fi, un voiceover grav și un font italics, pentru maximă penetrare emoțională în cortexul cititoarelor care trăiesc doar prin share, like și regret.
Și ce fac ele, ,,fragilele” susținătoare ale suferinței romantice?
Trimit acel text partenerului – ăluia viu, real, de lângă ele – în speranța că el va înțelege, în sfârșit, cât de profundă e tristețea lor.
Dar tot ce înțelege bietul om e că trăiește într-un episod dintr-un serial psihologic fără buget.
Textele astea sunt doar arme emoționale pasiv-agresive.
Distribuite nu pentru frumusețea lor, ci pentru puterea lor de manipulare.
Sunt bâte poetice. Cu ele lovești fin, dar repetat, până când el cedează.
Sau pleacă.
Sau dă block.
Între timp, tu, draga cititoare, refuzi să vezi adevărul: că nu ești o victimă romantică, ci o narcisistă covert borderline cu o obsesie pentru suferință scenarizată.
Ți se pare că trăiești o dramă profundă.
Dar trăiești, de fapt, o telenovelă scrisă de AI și regizată de TikTok.
Și știi ce e mai trist?
Nici influencerul nu crede în ce scrie.
El știe doar că dacă pui în același paragraf cuvintele „femeie”, „nu te merit”, „privire rece”, „pasiune stinsă” și „pat în care nu mai e nimic”, ai deja 10K like-uri și cel puțin 3 narcisiste care vor spune:
„E ca și cum m-ai descris pe mine…”
Da, exact, te-a descris o unealtă de generare textuală.
Te-a „înțeles” un AI.
Și tu distribui acel text ca și cum e scris special pentru tine.
Pentru că, în fond, îți place să fii nefericită cu stil.
E mai comod să citești despre cum nu ești iubită, decât să-ți pui întrebarea:
„De ce rămân într-o relație care mă macină?”
Sau și mai bine:
„De ce îmi plac bărbații care scriu despre cât de detașați sunt?”
Nu, textul meu nu e despre iubire.
E despre ipocrizie.
E despre cum s-a transformat suferința într-o monedă de schimb pe Instagram.
E despre băieței care mimează profunzimea cu AI și despre femei care distribuie acea simulare în timp ce-și torturează bărbații reali cu așteptări generate digital.
E despre cum, în 2025, nu trebuie să mai simți.
Trebuie doar să „creezi content”.
Așa că, dragă influencerule, lasă AI-ul jos și du-te la terapie.
Și tu, dragă cititoare, data viitoare când vrei să distribui un text ca să-ți pedepsești partenerul, mai bine ieși cu el la o cafea și întreabă-l ce mai simte.
Sau nu.
Și continuă să trăiești ca un status de Facebook din 2013.

Self-help pentru egoul rănit: când narcisismul se îmbracă în suferință cu sclipici

MBM - KritiQ
-
0
Self-help pentru egoul rănit: când narcisismul se îmbracă în suferință cu sclipici

Cum s-a reinventat narcisismul în haine de victimă spirituală – o satiră usturătoare despre ego, manipulare și self-help pe TikTok

Nu, nu ești o victimă. Ești doar un narcisist cu branding spiritual. O narcisistă cu jurnal de recunoștință și playlist de meditație pe fundal. Nu suferi. Te răsfeți în disconfortul tău ca într-o cadă cu spumă emoțională. Te înfășori în traumele tale ca într-un halat moale de hotel: nu ca să te vindeci, ci ca să ai motiv să te pui pe piedestal în fața celor care îndrăznesc să nu te adore.
Tu nu te cauți, drag suflet trezit. Tu fugi de tine. Și între timp, dai share la texte scrise de AI, dar semnate de câte o „ghidă spirituală” cu avatar de înger pe Facebook, care îți vinde compasiune la plic și vindecare în rate.
Pentru că da – acolo, în acele texte siropoase, se oglindesc perfect cei care au făcut din manipulare o formă de “iubire de sine”. Cei care au rănit și au distrus, dar acum se cred martiri emoționali pentru că au scris de 33 de ori „mă aleg pe mine” într-un carnețel cumpărat la reducere.
Toate textele astea cu „e ok să pleci când nu mai ești iubit” sau „cine te-a pierdut, a pierdut un suflet rar” sunt biblia neoficială a celor care nu pleacă niciodată pentru că au conștiință, ci pentru că nu suportă să nu fie centrul atenției. Dar cumva, pe drumul spre „autenticitate”, au găsit un filtru care transformă orice abuz într-o lecție karmică. Ghici cine era „sufletul toxic”? Altul, întotdeauna altul.
Iar cea care semnează articolul? Nu e nici terapeut, nici profet. E doar o comerciantă de iluzii, o vânzătoare de „insight”-uri scrise de AI, livrate în ambalaj cu fundiță pentru publicul captiv de pe TikTok – adică tu, cel care ai nevoie să ți se spună că suferința ta e specială, deși e aceeași greșeală recursivă ambalată în spiritualitate diluată.
Te crezi vindecător, dar nu știi nici măcar cum arată responsabilitatea. Te crezi rănit, dar ești doar cineva care n-a învățat nimic din propria distrugere. Și, ironic, postezi texte despre „iubirea de sine”, în timp ce nu suporți nicio oglindă care îți arată fața reală: călăul autoînduioșat.
Asta e, de fapt, problema: că toți acești „căutători spirituali” se cred victime, dar nu-și asumă niciodată rolul jucat în propriile tragedii. Sunt actori în propriul lor teatru karmic, cu lumina mereu pe ei, și aplauze din partea altor „suflete rănite” care au exact aceeași lipsă de autocritică.
Și atunci, ce rămâne? O comunitate de oameni care se mențin captivi într-un cerc de autoiluzionare – în care călăii plâng, victimele dau like, iar manipularea e redenumită „proces de vindecare”.
Schimbarea? Nu vine. Nici cu cristale, nici cu texte scrise de AI și semnate de pseudo-psiholoage. Și sigur nu vine cât timp te crezi permanent neînțeles, când, de fapt, ești doar un egocentric care a învățat să-și poeticizeze toxicitatea.
Așa că data viitoare când citești un text care îți șoptește „nu e vina ta”, oprește-te un pic. Poate chiar e. Poate tu ești motivul durerii tale. Poate universul nu lucrează pentru tine. Poate doar ți-ai pus singur piedică, dar ai vrut să fie cu sens, așa că ai căutat validare într-un paragraf despre „vibrații înalte”.
Spoiler final: nu ești o victimă iluminată. Ești un consumator fidel de iluzii frumos ambalate. Și râde universul. Nu cu tine. De tine.

Manual de autoiluzionare pentru publicul captiv de pe Facebook și TikTok

MBM - KritiQ
-
0
Manual de autoiluzionare pentru publicul captiv de pe Facebook și TikTok

Ghid de supraviețuire în era cărților motivaționale scrise de AI și vândute ca vindecare spirituală pe TikTok și Facebook

Nu, nu ești un ratat. Ești doar un curajos spiritual, un soi de martir cu citate din Deepak Chopra în descriere și cu chakra inimii prinsă în scrolling-ul compulsiv. Adică, normal că suferi: ai încercat să te vindeci citind statusuri scrise de o doamnă care crede că emoțiile negative pot fi “transmutate” dacă îți cumperi suficiente lumânări parfumate și dacă scrii „universul lucrează pentru mine” de 33 de ori pe o agendă cu fluturi.
Ai ales să suferi frumos, artistic, cu filtre pe Instagram și poze cu cartea Anei Maria Ducuță pe genunchi. Știi tu, autoarea aia care scrie ca un AI antrenat să mângâie traume cu emoji-uri și metafore despre “iubirea de sine” pe care o poți atinge, aparent, dacă îți cumperi și cursul video de 297 lei. Reducere azi doar pentru sufletele trezite!
Trecutul nu te trage înapoi, drag suflet rănit. Tu te tragi înapoi. Dar nicio grijă: cu suficientă voință, autosabotaj și repostări cu „mă aleg pe mine azi”, poți rămâne blocat în același cerc vicios, doar că înveți să-i zici „proces de vindecare”.
Și da, nu e vina ta că viața nu se schimbă. E vina vibrației joase. Sau, mai simplu, a faptului că repeți aceleași greșeli în timp ce te îmbălsămezi emoțional cu ideea că loialitatea înseamnă să te lipsești de respect, dar cu stil. Cu palo santo și playlist de meditație ghidată.
Iar când simți că te scufunzi, ce faci? Intri pe Facebook și citești textul Anei, scris de AI, dar validat de 5.000 de reacții de la femei care spun „ce mult aveam nevoie de asta azi”. Și te liniștești, nu pentru că ai înțeles ceva, ci pentru că te-ai conectat din nou la colivia cu bare aurite unde suferința e stilizată și trauma e trend.
Nu, iubirea nu înseamnă să te pierzi. Dar dacă o faci cu citate bine calibrate și postări cu flori, parcă sună a ceva superior, aproape divin. Iar loialitatea față de tine însuți? Vine doar după ce ai trecut de nivelul 3 din „Jocul conștiinței universale” și ai plătit cursul despre „relații karmice și oglindirea divină”.
Nu ești un eșec, ești doar un produs fidel al culturii de self-help diluat. Îți risipești energia pe oameni care nu doar că nu se mai gândesc la tine, dar care probabil și-au făcut cont pe OnlyFans și monetizează traumele în timp ce tu încă te întrebi „ce am făcut greșit?”
Te simți epuizat? Normal. Ai ars tămâie în jurul unor oameni care meritau, cel mult, să primească block. Dar nu, tu ai crezut că durerea o să dea roade. Ai confundat drama cu profunzimea, abandonul cu lecția, și l-ai citat pe Osho într-un comentariu la o poză cu o persoană care te-a ignorat din 2019.
Reciclezi trecutul? Bravo. Sper că ai și certificat verde de reciclare emoțională. Pentru că e clar că n-ai cum să te vindeci dacă nu repeți la nesfârșit aceleași greșeli, doar că învăluite în texte siropoase și fundaluri pastelate cu fluturi și galaxii.
Schimbarea nu vine. Nu cu AI-ul Anei Maria și nu cu setul tău de cristale de la târgul de spiritualitate. Vine când închizi telefonul, ieși din grupul “Feminitate sacră & vindecare interioară” și te duci, eventual, la terapie reală. Sau măcar bei un pahar de vin și te recunoști în oglindă fără să-ți spui “universul m-a adus aici cu un scop”.
Alege-te. Nu pentru că ți-a zis o postare. Ci pentru că dacă mai crezi o singură dată că „suferința te înalță”, o să ajungi sfânt patron al dependenței emoționale, canonizat pe TikTok de oameni care nu știu să iubească fără haos.
Închei cu o sugestie: data viitoare când vezi un text de genul ăsta, scris de o pseudo-psiholoagă cu AI-ul în brațe și universul în caption, întreabă-te sincer: mă ajută, sau doar mă ține pe loc, făcându-mă să simt că dacă doare, înseamnă că e profund?
Spoiler: doare pentru că nu te alegi. Și râde universul de tine, nu cu tine.

Lucruri pe care Nici Dacii Nu Le-au Inventat (Dar Asta Nu Oprește Pe Nimeni Să Mintă cu Încredere)

MBM - KritiQ
-
0
Lucruri pe care Nici Dacii Nu Le-au Inventat (Dar Asta Nu Oprește Pe Nimeni Să Mintă cu Încredere)

Materia obligatorie la Bacalaureatul 2025 – Secțiunea: Educație Mitologică Aplicată și Autoamăgire Națională

Lucruri pe care, contrar opiniei publice alimentate cu ceapă și conspirații, nici dacii nu le-au inventat
1. Wi-Fi-ul cosmic cu parolă de suflet dac
Nu, dacii nu aveau rețea wireless cu semnal pe Bucegi. Nu te conecta la spiritualitatea ancestrală doar pentru că ți-ai lipit o coadă de lup pe mașină și crezi că ,,strămoșii comunicau telepatic prin cuarțuri”. Niciun Geto-Dac nu dădea share la vibrații în peșteră. Singura rețea era orală, și aia se rupea dacă beametul rămânea fără rachiu.
2. Calendarul mayaș cu subtitrare în limba dacă
În mod surprinzător, dacii nu au prezis sfârșitul lumii. Dacă aveau capacitatea asta, probabil ar fi început cu sfârșitul imperiului lor, dar n-ai cum să anticipezi apocalipsa când ai impresia că brânza te face nemuritor. Toate profețiile ,,de pe plăcuțe” erau, de fapt, meniuri de iarnă cu varză și sânge de mistreț.
3. Primul metavers: SarmizegetusaVR
Fals. Dacii nu s-au teleportat cu spiritul în lumi paralele. Ăla era doar vin prost amestecat cu iarbă de leac și prea mult timp liber în vârful muntelui. Nimeni nu și-a făcut avatar din bronz și nu a minat criptomonede sacre între sanctuarul mare și cel mic. Orice halucinație era pusă pe seama ,,zeului alb” și a mucegaiului de pe pita ritualică.
4. Teoria relativității cu accent de Dâmbovița
Nu, dacii nu au demonstrat că timpul e relativ. Ei știau doar că timpul trece mai greu când n-ai cine știe ce ocupație și doar două anotimpuri: ,,vară cât ține vinul” și ,,iarna aia de care murim unii”. Faptul că te uiți într-o groapă și simți că te uiți în eternitate nu te face Einstein. Doar trist.
5. Psihoterapia prin bătaie cu ciomege sacre
Încă o minciună cu iz de tămâie și delir etno-naționalist. Nu, dacii nu aveau cabinete de consiliere unde îți descopereai traumele din viețile anterioare în timp ce-ți mângâiai statueta lui Zamolxe. Aveau, în schimb, un sistem eficient de rezolvare a traumelor: 1) bea, 2) bate, 3) uită. În cazuri extreme, se trecea direct la pasul 3.
6. Primul TikTok era o dansă dacică pe vârf de coloană
Nu, nu există dovezi că dacii postau ritualuri pe TikTok-ul din lemn. Mișcările alea ,,sacrale” din jurul focului nu erau pentru viralizare, ci pentru încălzire. Iar sunetul ,,autentic” de fundal era țipătul unei capre, nu remix de mantră pe trap. Oricât ai vrea tu să dansezi ,,pentru Zamolxe” la Untold, el nu te urmărește. Nu are cont.
7. Primul sistem bancar cu oale de lut și dobândă morală
Sigur că nu! Dacii nu aveau bănci. Nu pentru că erau anti-capitaliști, ci pentru că, la ce dobânzi dădea natura, oricum nu merita. Și nici nu îți păstrau vecinii oalele în siguranță, decât dacă ți le luau. Sistemul lor de credit era ,,ți-am dat, nu mai am, nu-mi mai cere, că îți dau cu toporul”. Un fel de BNR cu scut și ură mocnită.
8. Primul influencer spiritual de tip ,,dac liber cu șapte chakre și o secure”
Nu, nu aveau. Singurul ,,influencer” era bătrânul satului care avea toți dinții, dar nu mai vorbea de la un accident cu o sabie în 87 î.Hr. Nimeni nu vindea bilete la ritualuri de trezire a ADN-ului dacic în Poiana Brașov. Adevărul e că singura trezire era când se termina vinul și începeau luptele.
Concluzie:
Nici dacii nu erau ce nu suntem noi. Dar măcar nu aveau internet ca să-și mintă neamul în direct cu holograme despre ce credeau ei că au inventat. Ei au trăit, au murit, și au fost romanticizați de generații care au nevoie de mituri ca să suporte un drum județean neasfaltat.
Ceea ce, totuși, e o formă de nemurire.
O minciună nemuritoare. Aproape poetic.
Dac-ar ști ei… ar râde. Cu sete. Și-ar bea.

PS:

În atenția sugeraniștilor, Căcălin Georgescu nu e dac, n-are lobul urechii lipit!

Drama unui sirop neplătit. Sau cum a ratat Oana Zăvoranu ocazia să tacă.

MBM - KritiQ
-
0
Drama unui sirop neplătit. Sau cum a ratat Oana Zăvoranu ocazia să tacă.

O întâlnire de acum niște ani, când Oana încă mai prezenta interes pentru onaniști, atunci când apărea la TV, iar Dan Diaconescu era liber să-și exercite infracționalitatea și era idolul cretinilor, pe sticlă.

Într-o țară cu deficit de bun-simț și surplus de cretinism mediatic, Oana Zăvoranu a ținut morțiș să readucă în prim-plan o întâlnire veche, cam de pe vremea când Dan Diaconescu încă nu era încarcerat, iar ea încă nu ajunsese un soi de relicvă ambulantă cu followeri pe bază de milă și nostalgie. Subiectul? Nicușor Dan, primar pe atunci, președinte între timp, dar constant vinovat că n-a plătit o cafea. Halal indignare națională!
Cine-a băut cafeaua și cine-a rămas cu spumele
Undeva, printr-o epocă în care berăriile hipsterilor încă nu miroseau a eșec urban și nici Zăvoranu a botox, a avut loc o întâlnire între ,,domnia sa” și Nicușor Dan. El – matematician în costum civil, cu rucsac. Ea – un PFA pe pantof stiletto, în căutare de „deal-uri”.
Problema? Omul a fost politicos, rezervat, vertical. Asta, într-un ecosistem media în care bărbatul ideal trebuie musai să fie interlop sau manelist. Nu a plătit cafeaua divei. Nu a scos portofelul să salveze demnitatea de buzunar a unei starlete în pragul crizei de relevanță. Inacceptabil.
Dan Diaconescu, live din peștera penală
Toată această epopee cu gust de Nescafé ars a fost resuscitată recent de Oana într-o emisiune găzduită de infractorul preferat al națiunii, Dan Diaconescu. Pentru cei care au uitat, acesta a inventat televiziunea în care violul, crima și ciulamaua de pui se serveau în direct, cu public idiot și aplauze pe bandă rulantă.
Diaconescu – între două tentative de autoalbire morală – i-a oferit Oanei un microfon, iar ea a oferit publicului o confesiune care ar face până și o cârtiță să regrete că are urechi.
Întâlnirea care n-a schimbat nimic, dar a umplut golul din emisie
Zăvoranu s-a plâns că fostul primar a venit cu rucsacul în spate (probabil cu hârtii, nu cocaină – șocant!). Că și-a plătit siropul singur (traumă!). Că n-a întrebat-o dacă îi e foame (de ce ar fi făcut-o, dacă nu era la casting pentru un reality show?). Că i-a spus „Putem merge când dorești” fără s-o invite la un shopping în Dubai sau să-i ofere o funcție în vreo comisie de urbanism.
Și pentru toate astea, Oana a simțit că „îi venea să sară la bătaie”. Ceea ce, dacă n-ar fi trist, ar fi măcar caraghios.
Publicul țintă: Sugeraniștii – o specie protejată prin ignoranță
Însă tragedia adevărată nu e în siropul plătit separat. E în reacția publicului. Mii de „sugeraniști” – adică acel segment de populație care pune botul la orice bârfă ambalată în breaking news – s-au grăbit să comenteze indignat: „Rușine, Nicușor!”, „Așa face un domn?” sau „Zăvo, te iubim, meritai mai mult!”.
Ce meritau, de fapt, era o lecție despre discernământ. Dar na, când alfabetizarea funcțională e opțională, și OTV-ul ți-a fost profesor de morală, orice subiect pare credibil.
Nota de plată: 9 lei și-un secol de rușine
Ceea ce a început ca o întâlnire banală – o discuție între un om civilizat și o persoană publică în derivă – a fost transformat într-un tablou al suferinței de lux: cum e să nu ți se plătească cafeaua într-o țară în care pensionarii mor cu bonul de masă în mână?
Între timp, Nicușor Dan e președinte. Nu știm dacă și-a mai scos vreodată rucsacul. Dar știm sigur că refuză să plătească tributul absurd al vedetelor scoase din formol pentru o știre de două parale.
Costatare cu gust amar, ca espresso-ul plătit de Zăvo
Așa se face presă acum: se reîncălzesc întâmplări minore de acum ani, se împachetează în emoție artificială, se pun în gura unor glorii prăfuite și se livrează unui public care nu cere adevăr, ci doar spectacol ieftin.
Și pe fundal, un fost infractor media reînvie la televizor, o fostă divă plânge după o cafea neplătită, iar noi, fraierii, plătim factura. Din voturi. Din taxe. Din nervi.

Costum național de handbal

MBM - KritiQ
-
0
Costum național de handbal

Cronica unui președinte care a dat pe lângă poarta de handbal, dar n-a ratat omenia

Lumea a oftat. Unii de emoție, alții de râs. Nicușor Dan, actualul președinte și fost geniu al ecuației cu multe necunoscute și zero spontaneitate, a pășit pe terenul de handbal îmbrăcat în costum. Sacou, cămașă, pantofi de birou și privirea aia sinceră de elev silitor care intră în club și întreabă dacă se fumează legal tutunul.
A promis că participă la meciul de retragere al Cristinei Neagu și, spre consternarea unei națiuni specializate în „las’ că vedem”, s-a și ținut de cuvânt. Ceea ce, în România, e mai rar decât un tramvai care frânează elegant.
N-a dat goluri, n-a dat pase, n-a dat nimic în afară de un exemplu. Unul prost executat, dar splendid ca idee: „Uite, sunt aici. Da, mă fac de râs. Da, habar n-am cu mingea. Dar am promis.”
A fost ceva emoționant în stângăcia lui. Un fel de poem urban despre neîndemânare cu fundal sonor de fluierături jenate și câteva palme la propriu peste față din partea balonului de 400 de grame.
Adevărata galerie — cea reală, din sală — a înțeles mesajul. A aplaudat gestul. Pentru că, dincolo de stângăcie, a fost un om care n-a fugit de penibil și nici de ridicol. A stat în lumina reflectoarelor și și-a asumat gafele, exact cum prea puțini politicieni își asumă chiar și un bon fiscal.
Cei care au râs? Sugeraniștii. Dar nu de la fața locului, ci de la fața contului de Facebook. De pe Instagram, din story-uri și comentarii anonime cu poze de profil cu pisici triste și steagul României greșit pus între două emojiuri cu foc.
Sugeraniștii sunt acei eroi care stăpânesc perfect combinația mortală între agresivitate culturală și dezacorduri în lanț.
Ei au râs. Au zis:
„Frate, ce jenant! Ce căuta acolo? Nu știe nici s-o prindă!”
Ceea ce e ilar venind de la niște oameni care nu știu să prindă nici sensul unei fraze simple.
Desigur, e foarte ușor să râzi de un președinte care se face de râs în costum pe terenul de handbal. Mai greu e să înțelegi că exact asta face diferența: prezența. Curajul de a fi vulnerabil. Faptul că, într-o lume de lideri din plexiglas, omul ăsta a ales să iasă din bula prezidențială și să pășească fix în zona rușinii.
A făcut-o penibil? Absolut.
A fost ridicol? Categoric.
A fost real? Prea real pentru o țară obișnuită cu simțul falsului.
Nicușor Dan n-a jucat handbal. A jucat sinceritate. Iar într-un climat politic în care „onoare” e o aplicație dezinstalată din sistemul parlamentar de ani buni, e ceva poetic în felul în care a tras pe lângă poartă, dar a nimerit exact în punctul sensibil: coloana vertebrală.
Sugeraniștii, în schimb, nici n-au apucat să înțeleagă meciul. Prea ocupați cu tastatul „jenant frate, mai bine juca Firea”, fără pic de ironie, cu zero glande de înțelegere pentru gesturi umane. Dacă s-ar organiza un Campionat Mondial de Agramatisme cu Tenta Civică, România ar lua aur cu acești băieți și fete de social media care nu știu să pună o cratimă, dar dau lecții de caracter.
Și totuși, președintele, cu cămașa ieșită puțin din pantaloni și cu mingea dansând sarcastic pe lângă mâinile lui, a fost mai demn decât toți ăștia la un loc.
Pentru că el a avut decența să nu mimeze performanța. N-a vrut să impresioneze. A vrut doar să respecte un simbol și o promisiune.
Pe când ei? Ei nici nu promit. Doar postează.
În concluzie, Nicușor Dan n-a înscris. Dar a marcat. La capitolul umanitate. Un om real, cu toate slăbiciunile la vedere, într-o sală în care mii de spectatori și milioane de comentatori așteptau, ca niște hiene cu diplome false, să sară la gâtul unui gest care n-a fost perfect — doar profund decent.
Costumul i-a fost armură. Râsetele — inevitabile. Dar ce n-a pierdut pe teren a câștigat în demnitate. Iar asta, într-o țară în care politica e mai degrabă sport de contact cu realitatea, e un gol în plus. Chiar și cu autogol în CV.
PS:
Nu că eu aș fi fără de greșeală, dar nici nu pretind a fi vreun etalon.

Cum recunoști un sugeranist putinist fără să-ți explodeze detectorul de prostie

MBM - KritiQ
-
0
Cum recunoști un sugeranist putinist fără să-ți explodeze detectorul de prostie

Cum recunoști un sugeranist putinist în șase pași

Pe vremuri, aveam țuică, oi și câte un nebun care striga în gară că vine trenul sovietic. Acum avem „sugeraniști” – indivizi care mestecă tricolorul între dinți, dar visează în limba rusă, cu accent de Duma.
1. „Patriot”, dar cu GPS-ul setat pe Kremlin
Tipul ăsta îți spune că iubește România, dar o vrea mai obedientă decât o pisică pe Prozac. NATO? O ocupație. UE? O colonie. Putin? Un sfânt martir al ortodoxiei geopolitice. Dacă ar putea, i-ar face icoană și i-ar aprinde lumânări cu gaz rusesc.
2. Are dușmani peste tot – mai ales unde se spală pe mâini
Pentru el, tot ce mișcă e „sistemul”: presa, medicii, ONG-urile, femeile educate, și mai ales, oamenii care citesc. Se uită la lume printr-o lupă murdară și strigă „TREZIȚI-VĂ!”, deși singurul lui vis e să adoarmă din nou în brațele autoritarismului.
3. Tradiția e tot ce-a învățat din două meme pe Facebook
Familie, neam, biserică și șorici pe pâine. Îl poți vedea plângând în fața unei cruci, apoi urlând că vrea sânge pe străzi „pentru că așa vrea poporul”. Nu e credincios, e combustibil pentru isterie.
4. Școala vieții, doctoratul în conspirații
N-a citit o carte, dar a vizionat 48 de ore de YouTube despre cum „Ucraina nu există” și „Bill Gates controlează vremea”. Se închină la internetul de pe telefonul chinezesc, dar urlă împotriva globalismului.
5. Iubește dictatura, dar s-o cheme „mândrie națională”
În mintea lui, România e frumoasă doar când e tăcută, înfricoșată și bătută la fund de un bărbat „hotărât”. Visul lui: un conducător care interzice tot, dar îi lasă libertatea să comenteze pe Facebook la oraș.
6. E misionar digital cu pălărie de aluminiu
E peste tot în comentarii, urlând „TRĂDARE!” și lăsând linkuri către site-uri obscure cu nume de genul „adevarulnetrezitului.net.ru”. Nu e troll, e apostolul neghiobiei. Poartă profil cu drapel și ochii roșii de la luminile stinse ale rațiunii.
În loc de concluzie:
Dacă cineva urlă că ne-am pierdut suveranitatea, dar visează la o Românie pupând inelul lui Putin, aia nu e dragoste de țară. E sugeranism: un cocktail toxic de ignoranță, admirație pentru tiranie și un tricolor folosit pe post de prosop de gură după ce-a vomitat propagandă.

Gigi Becali psaltul gonit și exorcistul asfaltului: de la Catedrală la Parada „duhurilor necurate”

MBM - KritiQ
-
0
Gigi Becali psaltul gonit și exorcistul asfaltului: de la Catedrală la Parada „duhurilor necurate”

Gigi Becali, sfântul asfaltului și spaima curcubeielor

Poveste adevărată, frate: l-au dat afară pe Gigi din strană.

Nu că ar fi cântat fals – deși, sincer, nici Îngerii nu mai pot rezista când îl aud declamând „Tatăl nostru” cu accent de Pipera și dicție de Miorița beată. Problema a fost că n-avea diplomă. Nu Conservator, nu Seminar. Nici măcar abonament de RATB teologic. Așa că CO Dani – cunoscut și ca tovarășul turnător Dobrescu -, speriat că se prinde lumea că și popii cântă după ureche, l-a scos pe Beeecali din corul Sfinților V.I.P. al Catedralei Mântuirii Neamului Prost.

Dar când viața îți închide o strană, Gigi îți deschide o procesiune. Cu microfonul în piept, popii pe lângă el și aghiasma la PET de 2L, Gigi se va apuca, iarăși, să sfințească Bucureștiul, nu glumă. Mai precis: traseul marșului LGBTQIA, ca nu cumva să rămână pe-acolo vreun demon în slapi și cu glitter în păr.
Monolog (în stil Caragiale, dar cu miros de tămâie și varză călită)
* „Domnilor! Eu nu judec. Nu, nu! Niciodată! Eu doar mă duc, cu sfințenie, cu popii, cu crucea mare cât antena de pe Casa Presei, și fac treabă. Sfințesc trotuarul, bordura, semaforul, și, dacă am timp, dau și cu puțină mir pe bicicletele celor păcătoși. Ce să fac dacă BORfașii nu mă mai vor la Catedrală? Să stau acasă? Nuuu! Mă trimite Hristos pe asfalt, frate! Și dacă nu-l ascult, ajung în iad. Și eu nu vreau în iad, că acolo nu-i niciuna din vilele mele!”
Și tot așa, cu vocea tremurată între extaz mistic și delir mediatic, Gigi ne anunță solemn că duminică, după Pride, va merge „pe urmele lor”, să sfințească drumul. Ca și cum pe Calea Victoriei s-ar fi plimbat însăși Gomora în chiloți cu paiete.
* „Facem și noi un marș”, zice el. Dar nu-i zice contra-manifestație, nu! E sfințire în contrasens. E pelerinajul ortodox al asfaltului pierdut. Și să nu crezi că merge singur. Nu! Merge cu gașca de sfinți în trening, cu popi portabili și aghiasmă la dozator.
Intră în scenă și sugeraniștii
Cine-l însoțește? Păi… crema duhovniciei de cartier: pensionari de duminică cu genunchii tociți de la pupat icoane în rate, bărbați cu cruci cât volanul de TIR, și femei care ar arde o paradă doar pentru că au văzut curcubeul pe margarina de post. Sugeraniștii de serviciu, adică acei români sincer convinși că „păcatul” iese cu bolboroseală și apă sfințită, dar n-au nicio problemă să voteze cu corupți care fură până și din colivă.
Unii vin cu icoane în rucsac, alții cu suspine și panseluțe pentru Sfântul Gigi din Pipera, patronul celor ce cred că dacă strigi „Amin” tare, primești o reducere la mântuire.
* „Noi suntem cu familia tradițională, da’ când Gigi strigă, noi mergem!”, zice tanti Florica din Berceni, în timp ce agită o pancartă pe care scrie „Tămâiază-i, Doamne, că ne strică copiii la cap!”
Ei nu înțeleg prea bine nici ce e LGBTQIA, nici ce-i sfințirea, dar știu că Gigi e „de-al nostru” și că dacă zice el că vin duhuri, sigur vine ceva – măcar un reportaj la România TV.
Când GODporația BOR tace, Gigi tămâiază
Cât despre Patriarhie? Nicio reacție. Se vede treaba că între o declarație de dragoste creștină și un cont generos de sponsorizare, aleg întotdeauna a doua opțiune.
GODporația BOR nu-l mai lasă să cânte, dar nici nu-i interzice să exorcizeze Calea Victoriei ca pe o discotecă blestemată. Ce contează că lumea râde? Important e să nu râdă demonii.
Final cu lumânare și râs amar
Într-o țară unde educația sexuală e considerată satanism, iar grija pentru diversitate e văzută ca semn de Apocalipsă, Gigi Beeecali a devenit un fel de talisman absurd. Un Don Quijote cu tămâie, care nu luptă cu morile de vânt, ci cu parada de culori.
A fost dat afară din Catedrală, dar a cucerit trotuarul. A pierdut strană, dar a câștigat terenul. Pe jos, cu crucea-n mână, cu sugeraniști în spate și gura mare, Gigi Beeecali s-a autoproclamat Sfântul Patron al Exorcizării Civice de Duminică.
Și nu e nimic mai românesc decât un milionar mistic care aleargă după duhuri necurate, în timp ce tu n-ai bani de tramvai și spitalul din colț se dărâmă de la sine.

Zeii Neuronilor Vii: Trump și Musk își aruncă tweet-uri ca proștii, iar votanții înghit ca pelicanii

MBM - KritiQ
-
0
Zeii Neuronilor Vii: Trump și Musk își aruncă tweet-uri ca proștii, iar votanții înghit ca pelicanii

America, acest Disneyland al psihopaților bogați, ne oferă iarăși spectacol: Elon Musk și Donald Trump, două baloane de heliu umflate cu propriul ego, au început să se bată ca pensionarii pe reducerea de la Lidl.

Diferența e că aici s-au pierdut doar 150 de miliarde de dolari, nu o plasă cu pui congelați.
Totul a început când Trump, președinte part-time și influencer full-time, s-a prins că Musk a comentat ceva neortodox despre o lege fiscală. O lege care, coincidență, elimină subvențiile pentru vehicule electrice și păstrează cadourile pentru petrol, adică exact ce le place votanților lui: să polueze cu entuziasm și să nu înțeleagă nimic.
Scena 1: Trump lovește, Musk explodează
Trump, nervos că Elon „i-a mușcat mâna cu care l-a hrănit cu contracte guvernamentale”, îl atacă public, de la Casa Albă:
* „Sunt foarte dezamăgit. O să-i tai contractele.”
Musk răspunde în stilul său spiritualo-bizar:
* „Trump mai are 3,5 ani, eu mai am 40.”
Traducere: „Tu ești un dictator de închiriat, eu sunt Zeul Siliciului, bătrânule cu spray de bronzat în ADN.”
Scena 2: Bomba Epstein
Și ca să nu rămână fără efecte speciale, Musk trântește:
* „Trump apare în dosarul Epstein.”
BOOM.
America intră în fibrilație. Votanții MAGA, adică cei care cred că Bill Gates vrea să le bage cipuri prin vaccine și că pizza e cod pentru trafic de copii, se revoltă:
* „Elon = Satana! Nu mai folosesc Tesla. O vând și-mi iau Ford, ca bunicu’ în Vietnam!”
Între timp, realitatea: și Musk a fost pozat cu Ghislaine Maxwell.
Dar cum să-i explici asta unuia care crede că Maxwell e o marcă de cafea?
Scena 3: Bursa și prostimea
Rezultatul?
Acțiunile Tesla cad cu 16%.
Peste 150 de miliarde evaporate în 2 ore.
Pentru votanții Trump: „E ok, că bursa e o conspirație a evreilor cu Wall Street.”
Pentru fanii Musk: „Oricum el vrea să mute totul pe Marte, bursa nu contează în spațiu.”
Spoiler alert: contează.
Scena 4: Partidul Galactic Independent
Musk, în criză de glorie, lansează un sondaj pe X:
* „E timpul să creăm un nou partid care să reprezinte clasa de mijloc?”
Votanții răspund entuziast:
– 45%: „Da, Elon for President!”
– 30%: „Ce-i aia clasă de mijloc?”
– 25%: „Votez ce zice Joe Rogan.”
Trump, între timp, scrie pe rețeaua lui ceva despre loialitate, subvenții și cum Elon ar fi plâns în genunchi la Mar-a-Lago.
Votanții lui Musk: „Mda, dar Trump e cam boomer.”
Votanții lui Trump: „Musk e fabricat în China.”
Epilog: Cine râde la urmă, probabil n-a înțeles nimic
Așadar, avem:
– Un președinte care se comportă ca un dealer de subvenții.
– Un miliardar care face sondaje ca un băiat plictisit pe Reddit.
– Doi idoli ai unor mase care cred că realitatea e opțională.
Și ce spune alegătorul de rând, în timp ce Tesla se prăbușește și America se îneacă în meme-uri?
* „Îl iubesc pe Trump. Sau pe Elon. Sau pe amândoi. Sau pe Putin. Important e că știu cine e vinovat: Soros.”
1...545556...62Pagina 55 din 62

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID