miercuri, februarie 4, 2026
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 61

În căutarea valului pierdut

MBM - KritiQ
-
0
În căutarea valului pierdut
Deși se învecinează cu Marea Neagră, paradoxal, în România valurile ajung rar și mereu târziu… Acesta pare a fi motivul din cauza căruia asistăm neputincioși la eșecul a generații întregi de surferi amatori. Se zice că a existat în țară un val de simpatie pro-egalitarism, care a fost numit atipic ,,comunism”, val pe care s-a urcat, evident, cel mai prost din curtea școlii – un surfer amator, însoțit de ilustra-i tovarășă de viață și de Academie cu 7 clase. Au urmat zeci de ani de negură, în care românii își mai puneau speranțele doar în 6 din 49 și în sfânta taină a spovedaniei.
Unu’ a întrebat odată:
– Părinte, cum vine asta ,,taina spovedaniei”?

– Simplu, fiule! Tu-mi spui mie ce-ai făcut, iar eu te torn în taină la Mănăstirea Secu. Nici acum nu s-a prins românu’ ce-i zise popa…

În toată această vreme, în jurul celor doi surferi s-au adunat rechinii tineri. A urmat o ploaie de gloanțe, la care bieții surferi, lipsiți de umbrelă si de minte, au căzut în marea învolburată, iar valul i-a izbit de țărmul stâncos. Praf i-a făcut. Valul uriaș, ca toate cataclismele care poartă nume feminine, a fost numit ,,Revoluție” și așa i-a rămas numele.
Rechinii s-au urcat repede pe val și pentru că lor nu le place să înoate în ape tulburi, au chemat o ceată de mineri să planteze panseluțe prin valul de antipatie adunat în jurul lor. Acestui val i s-a spus ,,Mineriadă”, după numele protagoniștilor de conjunctură, cărora fostul tovarăș le-a mulțumit pentru pacificatoarea intervenție. Minerul-surfer a poposit o vreme la beci, unde a devenit ,,luceafăr al huilei”, dar fostul tovarăș a avut grijă să-l grațieze. Acestea sunt valurile de care nu s-a mai auzit nimic. Românii aproape că au uitat de existența lor.
Între timp, dosarul Revoluției a fost clasat, iar cel ce privește Mineriada readus în atenție din bunăvoința unor străini.
După acel mare val, în România nu a mai poposit niciunul, astfel încât surferii amatori creează valuri în propriile pahare cu apă. A fost unu’, Bombonel, care după ce și-a adunat câteva case, a profitat de mătușa sa Tamara. Când au venit să-i numere ouăle, fiind un iscusit vânător de mistreți, a reușit performanța de a rata, cu câțiva centimetri, ținta.
A urcat apoi un marinar pe val. Unii spun că a fost providenţial, alţii că era un pirat mereu beat. În acele vremuri însă apare un alt corsar, pe numele său DNA. Avea o pasiune ciudată pentru că obișnuia să pescuiască rechini pentru colecția numită Beciul Domnesc. Corsarul a reușit în scurt timp să bage spaima-n rechinii surferi. Unii au ajuns repede în colecția sa. Printre ei ,,ciobanul scriitor” (trei cărți scrise la beci), avarul C (cinci cărți scrise la beci), Pinalti, Cocoș…Listă lungă, dar incompletă.
Acum, românii așteaptă următorul val, timp în care își dau ghes în valuri la pupat oase, la sfânta taină a spovedaniei și se lasă călcați de coloanele oficiale ale ,,interesului național” ce dă prin gropile lu’ Oprescu în goana-i către casă.
P.S. Pentru cei interesați: a apărut o aplicație pentru telefoane care par mai inteligente decât mulți dintre posesorii lor, cu Arsenie Boca, și promite să se roage pentru voi.
P.S.2
Acest articol a fost publicat inițial în Academia Cațavencu, în anul de grație 2015, scris de mine, Marian Benone Mihai și semnat cu pseudonimul literar Michael Damon Goodman.

Mesia și votul transcendental

AT-KritiQ
-
0
Mesia și votul transcendental

Ăla micu’, guru Mesia și votul transcendental: două suflete în cabina de vot, o ștampilă și un posibil tocilar

Într-o zi în care liniștea electorală trebuia să fie sfântă și algoritmul să doarmă, ăla micu’ a apărut iar, dar nu oricum, ci ținându-se de mână, în fața unei secții de vot, cu nimeni altul decât guru Mesia, vizionarul cu accent de apus, voce de răsărit și păreri de dincolo, dincolo de granițele UE și NATO, mai la răsărit.
Imaginea celor doi a fost mai simbolică decât o cruce în formă de tricolor:
– Ăla micu’, frământat, febril, cu gânduri de revoluție și telefonul pregătit de live.
– Guru Mesia, plutind pe asfalt, cu ochii închiși și mintea la daci, reptilieni sau naiba știe.
Mai că au intrat în cabina de vot împreună, ținându-se de mână, probabil într-un gest sacru de fuziune democratică cu valențe ezoterice.
Acolo, în intimitatea buletinului, s-au rugat la Sfântul Vot Neînțeles, și au ștampilat „împotriva inechităților și umilințelor”.
Ce înseamnă asta?
Tradus din limbajul inițiatic în română cu subvenție europeană: probabil au votat cu tocilarul pro-UE și NATO, de care fuge golanul pro-rus.
E un paradox?
Da.
E logic?
Nu.
E marca ăla micu’? Absolut.
Asta în timp ce, cu doar câteva ore înainte, el își închisese conturile de Facebook și TikTok într-un gest dramatic de martiraj digital, pretinzând că e „cenzurat de sistem”.

Dar revenise după opt ore, odihnit și încărcat, cu o privire de tânăr cruciat al rețelei X (fost Twitter), acolo postând continuu, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Guru Mesia nu s-a arătat deranjat de nimic.
El nu trăiește în timp.
El levitează între ere, între conferințe UNESCO imaginare și planuri pentru o Românie curată cu spirulină și suveranism moral.
„Sufletul nostru a votat Adevărul”, a spus guru Mesia, privind solemn către un copac.
„Și Adevărul nu poartă sacou, ci ie”, a completat ăla micu’, cu vocea tremurată de emoție algoritmică.
Au votat cu inima.
Dar ștampila… s-ar putea să fi fost pe tocilarul pro-UE și NATO, de care fuge golanul pro-rus cu avionu’, urlând că „ne vând țara”.
ȘTIAȚI CĂ…?
– Guru Mesia a propus o Constituție scrisă în hexametru dacic?
– Ăla micu’ a anunțat că renunță la rețele, dar postează mai des ca metroul?
– În secția de votare, au intrat împreună, ținându-se de mână, dar au ieșit ca și cum ar fi avut o revelație separată?

Apocalipsa după Căcălin

AT-KritiQ
-
0
Apocalipsa după Căcălin

Apocalipsa după Căcălin: Mesia cu Pălărie de Staniol

Într-o joi și vineri a minții pustii, Căcălin Georgescu — auto-proclamat Mesia, vizionar planetar și, după caz, specialist în nimic concret, a mai slobozit o evanghelie pe gură, extrasă direct din depozitul de balast mistic pe care-l ține în loc de creier. Publicul? O adunătură de feisbuciști extaziați, gurmanzi de TikTok spiritual, care sorb fiecare cuvânt cu acea poftă de fast-food mental specifică vremurilor în care scroll-ul ține loc de gândire.
Printre revelațiile de ultimă oră, domnul Georgescu a oferit și un moment de teologie alternativă, afirmând senin că Iisus s-a născut în Nazaret. Detaliu minor, ar zice el, cu siguranța omului care nu lasă adevărul să-i încurce predica. Mică problemă: conform Bibliei (acea carte pe care fanii lui o flutură dar n-au deschis-o niciodată) Iisus s-a născut în Betleem. Nazaretul vine mai târziu, la rubrica „crescut”. Dar cine are timp de detalii când ești preocupat să salvezi planeta prin vibrații?
Fanaticii săi (niște cruciați ai ignoranței cu Dumnezeu în status și ură-n comentarii) nu doar că nu sesizează delirul mistic în care se bălăcește idolul lor, dar îl confundă cu iluminarea. În ciuda faptului că se declară „credincioși”, „cu frică de Dumnezeu”, „luptători pentru adevăr”, ei sunt, de fapt, niște ipocriți și farisei de Facebook, care n-au deschis Biblia niciodată și n-ar putea face diferența dintre o parabolă și o parcare.
Mai grav: acești „iubitori de aproapele lor” (în teorie) devin, în practică, niște torționari verbali care, la cea mai mică critică la adresa idolului, îți sar la jugulară cu blesteme, sudălmi și înjurături scrise cu atâta greșeli, încât până și autocorectorul s-a sinucis. Sfinții cu tastatură, analfabeți funcționali cu icoane în profil, care propovăduiesc iubirea prin „Să te ia Dracu dă vrei tu să strici ce-a spus Mesia nost’!”, fără punct, fără virgulă, fără creier.
În timp ce domnul Georgescu își scutură cuvântul sacru de sens și coerență ca pe o cârpă de praf, fanaticii îl privesc ca pe un Moise venit din Apaca, cu tablele legii în PowerPoint. „Uite, dom’le, un om deștept, care vorbește ca oamenii deștepți!”, spun ei cu ochii umezi, ignorând că discursul lor de idol are consistența unui ceai de ziar uitat la soare.
Această sectă virtuală, crescută cu apă vie de la Osho diluat în conspirații, se hrănește cu fiecare cuvânt al „guru-lui”. Nu contează că în cinci fraze reușește performanța de a amesteca Platon cu Ceaușescu, dar fără idei, doar cu tonul. Contează doar senzația: că simt ceva. Chiar dacă acel „ceva” e doar zgomot de fond cu inflexiuni mesianice.
Căcălin Georgescu nu e periculos pentru ce spune, e periculos pentru că există oameni care iau acest terci de vorbe și îl numesc „adevăr profund”. E dovada că în țara noastră, când îți pierzi mințile, câștigi like-uri. Și în cazul lui, e clar că nu le-a pierdut de ieri.
Iar toate observațiile de mai sus sunt făcute, cu regret și luciditate, de un ateu — adică un om care nu umblă cu Dumnezeu în gură, dar care a citit inclusiv Biblia. Ceea ce, iată, e deja mai mult decât pot spune majoritatea habotnicilor care-l confundă pe Georgescu cu un sfânt coborât din TikTok.

Reabilitare cu buletinul și ștampila în mână, Dani Mocanu

AT-KritiQ
-
0
Reabilitare cu buletinul și ștampila în mână, Dani Mocanu

Cum au devenit Nelson Mondialu, Dani Mocanu și Gigi Becali stâlpii europenismului românesc, reabilitare cu buletinul și ștampila în mână

Din dușmani publici în promotori ai valorilor europene

Într-o țară în care direcția morală se stabilește după numărul de share-uri și culoarea campaniei electorale, asistăm la o epifanie colectivă: delatorii de ieri au devenit eroii pro-europeni de azi.
Nelson Mondialu, vizionarul de garaj și interpretul neoficial al articolului 16 din Constituție (ăla cu „suntem egali, da’ unii mai cu Rolex”), e azi prezentat ca un pilon al integrării europene. Nu știm ce paragraf din Tratatul de la Lisabona îl acoperă, dar dacă votează „cum trebuie”, omul devine subit vizionar.
Dani Mocanu, altădată țintuit pe crucea justiției și caterisit de opinia publică, este acum rebranduit în libertarian cu accent de boxă portabilă, poet urban cu mesaj social și ambasador neoficial al libertății de exprimare pe rit trap sau manele.

Cazul special: Gigi, sfântul de serviciu cu telecomandă

Apoi vine Gigi Becali, acest Iov de Berceni, trecut prin multe ispite (majoritatea cu temei juridic). Cu Biblia într-o mână și telecomanda în cealaltă, a reușit iarăși ce numai el poate: o reconversie morală în direct, pe toate posturile.
Inițial l-a susținut pe G SIEmion, pe care-l vedea călare pe un armăsar alb din Dristor, vestind mântuirea neamului. Apoi s-au certat. Gigi a decretat că SIEmion nu e „creștin adevărat” și s-a lepădat public de el, într-un gest de exorcizare politico-mistică.
Pentru o clipă, Gigi a redevenit frecventabil. Respectabil. Citat la podcasturi. „Uite, domnule, s-a luminat!” oftau intelectuali cu lacrimă în colțul profilului.
Dar revelația e ca rețeaua wireless: vine și pleacă. Așa că Becali s-a răzgândit. Iar. L-a susținut din nou pe SIEmion. De ce? Poate i-a vorbit Dumnezeu, poate l-a convins sondajul, sau poate niște servicii să fi fost mai convingătoare.
Ipocrizie? Nicidecum, spune el: „Doar Dumnezeu mă poate judeca.”
Desigur. Dar între timp, până ne pronunță Cerul, ne dăm și noi cu părerea. Gigi are un singur Dumnezeu, banul.

Împăcarea cu idolii, un proces algoritmic.

Ironia colosală? Nu ei s-au schimbat. Cei mai ipocriți dintre noi i-au reevaluat, pentru că în România, un like la candidatul „corect” șterge ani de penibil, condamnări sau videoclipuri cu porumbei în lanțuri de aur.
Iertarea devine mai accesibilă decât un concert cu intrare liberă: e suficient să rostești „susțin valorile europene”, și păcatele se evaporă, ca live-urile după alegeri.

Morala (dacă mai e loc de așa ceva)

Într-o societate flămândă de influenceri și idei simple, oricine poate deveni frecventabil.
Atâta timp cât votează în direcția bună și are suficienți urmăritori, fani.

Căcărăul politicii românești

AT-KritiQ
-
0
Căcărăul politicii românești

„Căcărăul” politicii românești se plânge că finala ,,horror” nu-l include

Crin Antonescu, zis și Căcărăul politicii românești în cercurile unde sarcasmul e un sport național, ne anunță cu solemnitate că ne așteaptă o „finală horror”. Traducerea simplă: o finală pe care el nu a reușit să o atingă, iar asta îl chinuie mai rău decât vreun coșmar cu funcții și voturi. Da, marele star care a fost eliminat încă din primul tur se consideră jignit că nu e vedeta marelui spectacol politic. A fost eliminat încă din primul tur, în ciuda faptului că a fost susținut de clanul politic PSDNL, asta-l roade.
Să nu uităm momentul lui de glorie: candidatul „de talie” care s-a făcut KO rapid, iar acum plânge cu lacrimi de crocodil că nu-i pe scena mare. Dar, stai puțin, tot el a fost unul dintre „inventatorii” USL, alături de „Pinocchio” (fost prim-ministru și maestru al minciunii politice)
și „Livache”, marca corupției românești, o alianță toxică între PSD și PNL care a băgat țara într-un carusel al imposturii și al ticăloșiei.
Tot Căcărău fiind cel care l-a propulsat pe Klaus Iohannis, un dulap, la Cotroceni, el fiind cel care îl promovase în politica mare.
Și, în timp ce „Căcărău” își plânge de milă și îi sare în ajutor camarila de marionete, adevărata finală este între Nicușor Dan și G SIEmion, un produs atent lustruit de același „sistem” care ne-a tot băgat pe gât lozinci goale.
Eu voi vota, de data aceasta, pentru prima dată, voi vota pentru că îmi displace aroganța lui G SIEmion și a votanților săi, precum și aroganța tuturor celor care îl susțin pe acesta, fățiș sau discret.

Puie Monta: Întoarcerea Măscăriciului de Stat

AT-KritiQ
-
0
Puie Monta: Întoarcerea Măscăriciului de Stat

Victor Ponta, alias Pinocchio de la Gorj, cunoscut și sub numele de cod „Puie Monta”, a revenit în lumina reflectoarelor cu grația unui elefant beat într-un magazin de porțelanuri

După ce a cochetat din nou cu ideea de a fi Președintele Tuturor Românilor (mai puțin al celor care știu cine a fost el cu adevărat), fostul premier s-a înscris, cu elan de pensionar la aqua gym, în cursa pentru Cotroceni. Și, previzibil ca un final de telenovelă turcească, a fost eliminat din primul tur cu viteza cu care dispare o promisiune electorală după alegeri.
Căderea lui Ponta din ringul prezidențial e un fel de karma cu glazură de ridicol: omul care a urcat cândva pe valul PSD-ului, călărind voturile ca pe o șa de aur, s-a prăbușit lamentabil, bătut nu de vreun contracandidat strălucit, ci de propria-i umbră politică și de amintirea acelui magic slogan de protest – „Puie Monta” – care, iată, a devenit și verdict electoral.
Acum, domnul fost-viitor-niciodată-președinte vine cu o scrisoare deschisă către popor, mai ceva ca o babă care scrie la „Femeia” despre cum a fost părăsită de amantul din armata rusă. Ne explică doct cum stă treaba cu democrația, cum trebuie pusă România pe primul loc, ce bine ar fi fost dacă-l votam, dar vai!, ne-am lăsat păcăliți iarăși de „Sistem”.
Nu, Victore, nu Sistemul te-a scos din cursă, nici rușii, nici americanii, nici Uranus în retrograd, te-a scos amintirea colectivă a unui popor care și-a dat seama că, din toate bolile politice, tu ai fost variola. Și acum, te prezinți din nou, cu o pancartă pe care scrie „responsabilitate”, dar cu mâinile încă pătate de păcate vechi, în timp ce mimezi drama unui om neînțeles, dar nu și nevotat.
Așa că îți spunem, cu dragoste și cu oboseala specifică după 15 ani de circ politic: nu mai scrie scrisori, Pinocchio, trimite-le direct la rubrica „Fost și uitat” din Academia Cațavencu.
Că tot acolo a început povestea și acolo merită să rămână.
PS
În cazul în care ai uitat și pentru cei care nu te cunosc, Pinocchio, uite și o dedicație! :

Le Bon de România

AT-KritiQ
-
0
Le Bon de România

Le Bon de România – Suveraniști de carton, revoluționari de sistem și pupilii neoficiali ai lui Vladimir

Să ne înțelegem: nu poți fi anti-sistem când te-ai născut în incubatorul sistemului și încă primești alocație de acolo. Dar în România, absurdul a fost întotdeauna linie de guvernare. Așa că azi avem suveraniști crescuți cu bani de la UE, cu studii sponsorizate de „globaliști” și cu PR pe rețele sociale administrate din subsoluri dubioase de la granița estică a democrației.
G SIEmion, băiatul care a pornit de la mișcarea unionistă și a ajuns vuvuzela naționalistă de serviciu, țipă „Jos UE!”, dar nu-și închide roamingul când pleacă la Bruxelles. El nu face politică, face story-uri, împachetează patriotismul în fraze simple, urlate din pieptul gol, perfect digerabile pentru masele care nu mai au răbdare să citească un articol, dar vor „să simtă românește”.
Căcălin Georgescu e însă Messia metafizic al românismului mistic. Știe multe, dar le spune în așa fel încât nimeni nu-l poate contrazice: pentru că nu se înțelege ce spune. Vorbește despre pământ sfânt, daci energetici și apă grea, dar n-a explicat niciodată cum ar salva economia, în afară de „să fim una cu solul”. Îl citezi și pare că reciți dintr-un prospect de ceai de pelin.
Dar ceea ce Le Bon n-a anticipat e că masele, când sunt suficient de frustrate și înfometate, pot fi deturnate nu doar de lideri de carton, ci și de interese străine ambalate în tricolor.
Căci, dragă cetățean român suveran, ce n-ai apucat să vezi e că în spatele acestei revolte naționale se aude un oftat blând, slav și rece, venit de la Moscova. În timp ce G dă cu pumnul în gardul Europei, iar Căcălin stropește pământul cu mir dacic, acolo, undeva pe Volga, cineva zâmbește. Pentru că toți acești lideri fără plan, dar cu slogan, fără program, dar cu live, nu sunt decât idioții utili ai unei propagande care-ți servește patriotismul pe pâine ca să nu mai ceri altceva.
Nu, G nu lucrează direct pentru Putin, cel puțin nu avem dovezi în acest sens. Nici Căcălin posibil să nu primească ordine direct de la Kremlin (deși, sincer, dacă le-ar primi, tot n-ar fi în stare să le înțeleagă fără traducere în dacoromână veche). Dar ce fac ei e și mai eficient: sapă exact acolo unde trebuie, dar din convingere, din ignoranță, din sete de glorie. Îi numim „patrioți”, dar în realitate sunt ca niște viruși de firmware: mici, inofensivi aparent, dar perfect aliniați cu strategia marelui urs estic, haosul în Vest, fisurarea încrederii, slăbirea coeziunii.
Le Bon zicea că mulțimile nu gândesc, doar simt. Dar dacă cineva controlează ce simt? Dacă furia anti-UE e plantată, întreținută și stropită cu grijă de bot-farmuri și clipuri emoționale? Dacă ura față de „globaliști” nu e instinctivă, ci indusă? Atunci, G și Căcălin nu mai sunt doar excentrici politici. Sunt cărămizile din gardul propagandistic rusesc, vopsite în tricolor și vândute ca soluție salvatoare.
Și în timp ce țipăm „România suverană!”, nu ne dăm seama că deja jucăm în filmul altcuiva, unul cu final previzibil și subtitrări în rusă.

G SIEmion, între Versailles și Videle

AT-KritiQ
-
0
G SIEmion, între Versailles și Videle

G SIEmion, între Versailles și Videle: Cronică dintr-un Turn Babel de carton

Nu știu ce au francezii cu noi. Ne-au dat guvernare centralizată, l-au fermecat pe Brâncuși cu pălăriile lor de fetru, și tot ei i-au dat lui G SIEmion ideea că se poate exprima în limba lui Voltaire fără translator, dicționar sau pudră de talc.
Zilele trecute, liderul AiURiștilor (autointitulatul șerif al patriotismului de mahala) a aterizat la Paris, capitala rafinamentului, a revoluției și a șnițelului numit pompos „cordon bleu”. Evident, SIEmion a confundat Champs-Élysées cu Oborul și a încercat să-și exprime indignarea în franceză, cu o dicție care l-ar fi făcut pe Napoleon să se răsucească în mormânt și pe Louis de Funès să ceară azil în Moldova.
Dar nu oricine are curajul să sfideze limba franceză cu atâta nonșalanță. Pentru că, atenție!, G SIEmion a luat nota 10 la Bacalaureat la limba franceză. Da, zece din zece. La fel cum ai putea obține 10 la pian pentru că ai ascultat Enya în autobuz. Când îl auzi vorbind, te întrebi dacă n-a fost o eroare de corectură, dacă n-a confundat „bonjour” cu „bunicii noștri au fost daci” și „liberté” cu „hai, ieși afară, sistemule!”
Încercând să combată „sistemul mondialist” într-un interviu pentru France Soir, SIEmion a produs o formă de limbaj cunoscută în zoologie drept „suveraneză de grădină”, un dialect incorect politic și fonetic, în care propozițiile încep românește, trec prin franțuzește și mor subit în ridicol.
A urmat, evident, apoteoza, Summitul suveraniștilor europeni de la Madrid, unde SIEmion a intrat cu pașaportul românesc și legitimația de actor în filmul „Reprezint România!” Organizatorii, mai puțin entuziasmați de prestație, l-au invitat să părăsească incinta – o formă diplomatică de „mars de-aici, băi, impostorule”. Ce-a greșit? Păi a spus că reprezintă România și PNȚCD-ul, care trăiește într-un sertar al istoriei, între Convenția Democratică și un borcan cu murături.
Când nu e ocupat să fie dat afară cu zâmbetul pe buze, George creează artă. A postat pe Facebook o caricatură reciclată din Charlie Hebdo, cu tente rasiste, în care un francez urlă „fier vechi, fier vechi”. Umor cu aromă de șantier și subtilitate cât un topor în vitrină.
În concluzie, G SIEmion nu e doar un suveranist cu vocație de vânzător de lozinci metru, e un fenomen, o contradicție vie. Un om care a luat 10 la franceză și vorbește de parcă ar fi învățat dintr-un meniu de shaorma tradus greșit pe Google.
Dacă Eminescu trăia azi, poate ar fi scris:
“Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?
Un lider care, când spune ‘je suis patriote’, să nu sune ca ‘j’ai suie pe galoș’.”
Dar până atunci, rămânem cu George, un suveranist rătăcit în dicționar, un monument de patriotism fonetic, un 10 la bac, cu nota de subsol: „probabil la oral”.

Și Cuvântul s-a făcut Tăcere

AT-KritiQ
-
0
Și Cuvântul s-a făcut Tăcere

„Și Cuvântul s-a făcut Tăcere (și apoi Notă Informativă)” – Patriarhul, Popii și SIEmion cel Drept-înainte

Într-o țară în care sfințenia se măsoară în metri pătrați de catedrală și în subvenții de la buget, BOR reușește performanța teologică supremă: să binecuvânteze, pe tăcute, orice proiect politic cu iz de naționalism, tricolor și conspirații ortodoxe. Iar în mijlocul acestei procesiuni electorale, condusă de Mache Șpagoveanu și întreținută spiritual pe YouTube de popa Calistrat, apare, ca o icoană de tăcere aurită, Preafericitul Daniel.
Doar că Daniel nu e orice Daniel. Numele său de botez întru Securitate a fost Dobrescu, un alias discret, cu miros de dublu fund și toner de mașină de scris Olympia. Trecutul său de colaborator cu băieții cu ureche fină nu-l împiedică azi să tacă nobil, cu privirea pierdută în zare, ca un oracol care știe tot dar preferă să-și lase enoriașii să se rătăcească un pic, pentru rating spiritual.
Pe când subordonații săi îl mângâie pe creștet pe G SIEmion, acest Făt-Frumos de Bacău, călare pe tricolor și înarmat cu versete trunchiate, PF Daniel tace, nu din modestie, nu din precauție, ci din obișnuință. Pentru că atunci când ai fost „Dobrescu”, știi că uneori cea mai curată formă de predică e tăcerea calculată, înregistrată pe bandă și arhivată la Secția a II-a.
Între timp, aceiași prelați care ieri îl aclamau pe Căcălin Georgescu – sfântul apei grele și al autarhiei mistice – și care aprindeau lumânări pentru Vladimir Putin – protectorul „valorilor tradiționale” cu tancul – îl slujesc azi pe SIEmion cu același entuziasm cu care se sfințește un Mercedes donat din evlavie pură.
BOR a devenit astfel un soi de SRL spiritual, cu acționariat variabil în funcție de sondaje, în care Patriarhul tace ca un CEO cu dosar bine păstrat și acțiuni în viitorul politic al României, iar restul se ocupă cu operațiunea de „suflet washing” a celui mai strident candidat cu traista plină de „tradiții” și vid de idei.
Pe scurt: Popa Calistrat predică, Mache Șpagoveanu pupă icoane și liste electorale, iar Dobrescu, pardon, Daniel, tace, căci nu-i prost cine tace, ci acela care vorbește fără aprobare de sus.

Imbecilul, această specie invazivă

AT-KritiQ
-
0
Imbecilul, această specie invazivă
Imbecilul nu e o ființă, ci un fenomen, o stare de agregare a haosului intelectual cu ambiții de lider de opinie, un tsunami de certitudini care n-au trecut niciodată prin filtrul logicii, dar care vin din adâncuri de TikTok și se sparg în valuri de comentarii cu greșeli de gramatică și siguranță de sine nucleară.
Imbecilul e pretutindeni În autobuz, unde țipă la șofer că „nu merge aerul condiționat și nici destinul țării”. În ședințele de bloc, unde propune să montăm camere de supraveghere în cuptoarele cu microunde. La televizor, unde face rating explicând ce-a vrut să spună Dostoievski în Ferma Animalelor.

Cum îl recunoști?

  • 1. Din prima.
Imbecilul are o energie specifică, de parcă ar fi o combinație între un instalator beat și un consilier de dezvoltare personală. Se vede din mers, care e simultan grăbit și fără destinație, ca gândirea lui.
  • 2. După cuvintele preferate:
„Clar.”
„Normal că.”
„E simplu, frate.”
Și, desigur, apogeul gândirii contemporane: „Am citit eu undeva…”.
  • 3. E omniscient.
Știe economie pentru că a schimbat o dată valută la colț.
Știe geopolitică pentru că a urmărit un clip cu subtitrare pe YouTube.
Știe medicină pentru că „are el o mătușă care s-a vindecat cu bicarbonat și tămâie de la un călugăr din Vaslui”.
  • 4. E mereu victimă.
Statul e de vină, străinii, reptilienii, Big Pharma, Banca Mondială, colegul de birou care trage vânturi. El nu greșește. El „știe adevărul” și vrea să-l împartă cu tine, ca o molimă cu suflet de misionar.
  • 5. Crede că ironia e o boală.
Când râzi de el, se simte ofensat. Când râde de alții, e umor. Când îi spui că tocmai a confundat Auschwitz cu Auschwitz-Birkenau, îți spune că tu nu înțelegi contextul istoric.
  • 6. Și, desigur, votează.
Cu o mână fluturând buletinul și cu cealaltă ținând strâns un PET de bere, imbecilul merge la vot cu o singură întrebare în cap: „Care e ăla care zice că românii sunt daci nemuritori și că pământul e plat, dar suveran?” Și-apoi pune ștampila, solemn, pe Căcălin Georgescu — că doar „ăsta știe ce zice, frate, are și barbă de dac” sau pe G SIEmion , pentru că „îmi place că-i cu poporu’ și dă din mâini ca la miting”. Imbecilul nu alege oameni, ci ecouri, preferabil ale propriei confuzii.
  • 7. Imbecilul în familie.
Un focar de autoritate necerută, imbecilul de familie este sfătuitorul universal, specialistul în crescut copii deși n-a crescut nici măcar o plantă, moralistul de duminică dimineața, cu burta peste curea și Biblia pe noptieră, nedeschisă.
Este unchiul care îți spune că „așa e viața, trebuie să ai pile” în timp ce scuipă semințe pe covorul oriental fake. E mătușa care crede că autismul vine de la vaccinuri și că depresia trece cu „o vorbă bună și o cană cu ceai”.
Are opinii despre educație, deși n-a citit altceva decât instrucțiunile de pe cutia de detergent. Iar în discuții de familie e zgomotos, autoritar și inevitabil, practic, un dictator domestic cu IQ de telecomandă universală.
  • 8. Imbecilul în corporație.
E acolo. Îl știi. Îl simți. Îi miroase PowerPoint-ul a powerpointism acut.
Este colegul care participă la toate ședințele fără să spună nimic, dar apoi trimite mailuri kilometrice cu „insighturi” care au sens doar dacă le citești invers, sub influența substanțelor.
Folosește expresii precum „să ne alinăm pe strategie” sau „think outside the inbox”, deși nu e capabil să alinieze nici un capsator pe birou.
Are mereu idei, dar nu le aplică. Îți ia creditul pe proiect, apoi vine la tine cu zâmbetul tâmp și zice: „Boss, echipă, nu?”
La team building e primul beat, ultimul la karaoke și inevitabil cel care cere DJ-ului să pună manele „numa’ în glumă”. În realitate, el trăiește în gluma aia.
De altfel, imbecilul are o superputere unică: poate trece testul oglinzii, se uită în ea și vede un geniu neînțeles, un Socrate cu cont de Facebook, un Mesia cu bani de cartelă.
Dar e OK. Nu trebuie să ne panicăm.
Imbecilul nu e o boală, ci o consecință, ca o erupție cutanată după un festival de muzică dubioasă: trece sau se mută la guvernare.
Poți să iei pastile, să meditezi, să pleci în Thailanda, dar de imbecili nu scapi, cel mult înveți să-i recunoști sau să scrii despre ei.
1...606162Pagina 61 din 62

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID