Cum recunoști fostul taximetrist reconvertit (și de ce te bucuri că nu are Skittles)
BUCUREȘTI, LINIȘTEA TA INTERIOARĂ – Într-o metropolă în care timpul e aur și nervii sunt de tablă, serviciile de ridesharing au promis o gură de aer proaspăt: confort, profesionalism, predictibilitate. Sau cel puțin așa scrie în broșurile glossy. Realitatea, însă, aduce adesea la volanul mașinii tale un personaj care sfidează orice logică a serviciilor: șoferul de ridesharing care are o singură treabă de făcut – să te ducă de la A la B – dar reușește să rateze lamentabil chiar și acest obiectiv unic.
Pregătiți-vă pentru o călătorie inițiatică în lumea subterană a volanului, unde suspansul începe odată cu acceptarea cursei!
1. Expertul în acustică urbană (și masajul lombar gratuit)
Cum recunoști un fost șofer de taxi, reconvertit în Uber sau Bolt, în primele 30 de secunde de la plecare? Simplu: nu te-a întrebat dacă e ok temperatura, dar a găsit deja prima gură de canal sau prima groapă din raza vizuală. Și nu doar că a găsit-o, dar a țintit-o cu o precizie demnă de un practicant de tir cu arcul olimpic.
Mașina ia toate capacele de canalizare. Toate gropile. Nu le ocolește, nu le evită, le absoarbe. Fiecare denivelare e un mesaj subliminal: „Am trecut prin multe, tu ce știi despre viață?” Ai impresia că ai comandat un ridesharing, dar ai primit, de fapt, un tur gratuit cu off-road pe asfalt, cu masaj lombar inclus. Începi să te întrebi dacă nu cumva șoferul are un fetiș secret pentru vibrațiile urbane, sau pur și simplu vrea să-ți testeze rezistența coloanei vertebrale.
2. Comedianul intruziv și monologul fără sfârșit
Abia ai apucat să-ți așezi fundul pe scaun (dacă nu te-a trimis cu spatele în plafon la prima groapă) și începe simfonia intruziunii.
Vorbește la telefon, deschis, pe speaker, de parcă tu nu exiști sau, și mai bine, ești parte din conversație. Dar mai rău e când te abordează direct. „Ce mai faceți, unde mergeți? E de bine, e de rău? Cine e de vină? Ăștia de la guvern? Ați făcut vaccinul?” Dintr-o dată, devii psiholog, analist politic și sociolog, totul într-o cursă de 15 minute. Ai plătit să ajungi la destinație, dar te trezești cu o sesiune de coaching existențială și, pe deasupra, afli tot istoricul medical al șoferului și teoria lui despre conspirații. Libertatea de a fi tăcut în mașina ta de ridesharing devine un lux uitat.
3. Strategul climatic (și dictatorul termic)
Vine vara, 35 de grade Celsius în termometre, asfaltul frige, iar tu ai ales ridesharing ca să eviți transpirația în autobuz. Naivitate!
Aerul condiționat? O legendă urbană. Geamurile? Deschise, bineînțeles! „Să circule aerul, dom’le! E mai sănătos!” Te gândești să întrebi, dar ești prea ocupat să-ți imaginezi cum arată fața ta după 15 minute de vânt fierbinte. Părul îți stă ca un arici, machiajul e deja o poveste, iar tu te întrebi dacă nu cumva ai nimerit în episodul „Mad Max: Fury Road” varianta low budget.
4. Uniforma oficială: treningul roșu (și nepăsarea la bagaje)
Un alt semn distinctiv, aproape un dress code neoficial, este treningul.
Trening de culoare roșie (sau o nuanță similară de „agresiv” vizual). Nu contează ocazia, nu contează ora, treningul roșu este acolo, prezent, ca o declarație de stil. Iar la sfârșit, apogeul lipsei de servicii: ai bagaje? Pungile de cumpărături îți rup mâinile? Nu-i nimic! Șoferul rămâne la volan, cu ochii țintă pe tine în oglinda retrovizoare, de parcă te evaluează la proba de forță. „Portbagajul e acolo, dom’le. Dacă-ți trebuie, deschizi singur. Suntem parteneri, nu servitori.”
5. Momentul bomboanei: apogeul absurdului (și alinarea de la Skittles)
Aventura atinge apogeul la finalul cursei, într-un gest de o absurditate subtilă, dar profundă.
După tot zbuciumul — gropi, caniculă, și teoriile conspirației — șoferul bagă mâna adânc în torpedou. Caută. Insistă. Și găsește o pungă întreagă cu bomboane. Te gândești: „Uau, un gest frumos! Mă pot servi.”
Dar nu.
Scoate punga întreagă, o desface (moment în care îți crește speranța), apoi extrage o singură bomboană ambalată și ți-o întinde.
Exact ca acel copil de 5 ani care mănâncă sticks-uri și, întrebat dacă îți dă și ție, bagă mâna în pungă și îți întinde exact fix un sticks. Este generozitatea dozată la milimetru, o ofertă care te lasă cu un zâmbet amar și cu o singură întrebare: De ce nu mi-ai întins doar punga?
Te bucuri sincer că nu erau Skittles sau M&M. Orice ar fi fost mai mult de o singură bomboană (cu ambalaj) ar fi fost o încălcare flagrantă a etichetei de servicii proaste pe care tocmai a practicat-o.
Morala călătoriei (și un rating de 1 stea)
Așadar, data viitoare când comandați un ridesharing, pregătiți-vă. Nu pentru un drum liniștit, ci pentru o experiență complexă, multidisciplinară, cu elemente de thriller, comedy și survival. La final, singura ta speranță e să ajungi întreg la destinație, cu nervii la locul lor și, eventual, cu o bomboană (cu ambalaj!) în mână. E un fel de a spune „Mulțumesc pentru această experiență… unică.”
Și nu uitați: Rating-ul de o stea este o formă de artă.
Odă adevăraților profesioniști
Toate aceste aventuri comice descriu o raritate, nu o regulă. Ridesharingul de o stea este o formă de artă, nu oricine poate. Acești șoferi sunt o raritate. Marea majoritate a experiențelor de ridesharing sunt, de fapt, exact opusul: o plăcere.
Șoferii profesioniști, pe care ținem să-i apreciem cu 5 stele, fac ca serviciul să funcționeze impecabil. Mașina este curată, miroase discret și plăcut, muzica este la un volum adecvat (sau inexistentă), iar conversația nu este intruzivă, ci educată și cu bun simț. Sunt eleganți, politicoși și, cel mai important, sunt concentrați pe singurul lor scop: să te ducă din punctul A în punctul B în deplină siguranță și confort, respectând toate regulile de circulație și, mai ales, spațiul tău personal. Ei sunt coloana vertebrală a acestui serviciu, iar meritul lor este, adesea, subestimat.
Mulțumim, așadar, celor care ne scutesc de off-road-ul urban și ne oferă o călătorie civilizată!