L-am revăzut. E acolo, își savurează liniștea, în depozitul de vechituri. E mai vechi decât mine. Întrezăresc o urmă stranie, ca o pată, ca un desen rupestru, pe ușa-i veche, lângă mâneru-i rupt. Îmi amintesc vag cum a fost, povestea e veche. Mă apropii. Are forma unei mânuțe, încă mai poartă amprente. În minte-mi revine imaginea piciului care-și făcuse-n el debaraua unde-și ținea ustensile modelate din glod. Parcă-l văd, era mândru să știe că are un loc secret unde-și dosește comoara. Știa doar el și motanul.